Jump to content

RW YuukiKING

Social Media
  • Posts

    11677
  • Joined

  • Last visited

  • Days Won

    8

Everything posted by RW YuukiKING

  1. Un Bugatti Veyron a fost înmatriculat în România, au anunțat cei de la Registrul Auto Român. Mașina nu este nouă, dar asta nu înseamnă că și-o poate permite oricine. Un român s-a prezentat la RAR pentru a înmatricula un Bugatti Veyron 16.4, un supercar care a costat nou peste 1,6 milioane de euro. Mașina a fost fabricată în 2011 și, deși nu mai este nouă, are o cotație foarte ridicată pe piața automobilelor de colecție. Exemplare similare se vând cu prețuri cuprinse între 1,3 și 1,9 milioane de euro, în funcție de starea lor tehnică. Până la urmă, numai 450 de bucăți au fost fabricate între 2005 și 2011. „RAR Grivița, invadat de 1.000 de cai…putere. În 2011, atunci când a fost produs, un Bugatti Veyron 16.4 costa în jur de 2.000.000 $. Cu siguranță, de astăzi, un român este mai fericit când îi admiră motorul de 8L, W16” este mesajul postat, fără îndoială de un inginer, pe pagina de Facebook a Registrului Auto Român. Indiferent de prețul cu care a achiziționat mașina, fericitul proprietar va avea nevoie de buzunare adânci pentru a o putea menține în circulație. Numai impozitul anual este de 12.800 de lei, ceea ce înseamnă cam 2.600 de euro. Este o sumă pe care mulți români o plătesc pentru a-și cumpăra o mașină second-hand. Probabil că un cost enorm este și cel cu asigurările, mai ales că nu orice companie va accepta să asigure o astfel de mașină. Bugatti Veyron înmatriculat în România: Un capriciu extrem de scump Din experiența altor deținători de Veyron, reviziile curente sunt, de asemenea, extrem de costisitoare. Un schimb de fluide poate costa în jur de 20.000 de euro. Costul exorbitant este generat de volumul de muncă pe care-l implică un schimb de fluide, cu nu mai puțin de 16 șuruburi de drenaj care nu sunt chiar simplu de accesat. Pentru a putea goli instalațiile, mecanicii trebuie să demonteze mai întâi roțile și discurile de frână de pe puntea spate, precum și panourile din partea din spate a mașinii. În plus anvelopele mașinii trebuie schimbate la fiecare doi ani, prețul unui set fiind de peste 25.000 de euro. Jantele trebuie schimbate, la rândul lor, la fiecare 15.000 km, ceea ce mai poate scoate din buzunarul proprietarului alți 30.000 de euro. Putem estima că un cost anual de 40.000-50.000 de euro nu este exagerat pentru plăcerea de a admira în garaj o astfel de mașină. Dacă o scoți la plimbare, lucrurile se complică, în special dacă apar daune. Bugatti Veyron 16.4 Grand Sport are un motor de 8 litri care produce 1001 cai-putere şi un cuplu maxim de 1250 Nm. Modelul este echipat cu o transmisie DSG cu 7 trepte, iar sprintul 0-100 km/oră se realizează în 2,7 secunde. Viteza maximă a acestui model este 407 km/oră. Premiera mondială a acestui model a avut loc în 2006 la Pebble Beach, California, iar primul model a fost scos la licitație și s-a vândut cu peste 3 milioane de dolari. Sursa
  2. Un Ford Escort Ghia, condus de prințesa Diana în anii ’90, a fost găsit de curând și va fi vândut la licitație. Mașina dispăruse fără urmă în urmă cu aproximativ 20 de ani. În anii ’90, prințesa Diana era cea mai fotografiată personalitate de pe întreaga planetă. Diana a fost văzută, în repetate rânduri, chiar la volanul acestui Ford Escort Ghia, care este scos acum la licitație. A fost una dintre primele mașini ale prințesei. A primit-o cadou de logodnă de la prințul Charles, în luna mai a anului 1981, cu două luni înainte de nunta regală. Diana a păstrat mașina până în august 1982. Aceasta a rămas într-unul dintre garajele familiei pentru o perioadă. A dispărut apoi de acolo și nimeni nu i-a mai dat de urmă. Modelul a fost găsit recent și intră acum în licitația organizată de Reeman Dansie în Essex, la sfârșitul acestei luni. Hatchback-ul păstrează încă vopseaua și tapițeria originale. Bordul arată că bătrânul Ford Escort a parcurs 83.000 de mile (aproximativ 133.575 de kilometri). Și plăcuțele de înmatriculare, cu numărul WEV 297W, sunt cele originale. De ce acest Ford Escort, condus de prințesa Diana în anii ’80, are o broască pe capotă Pe capotă, foarte aproape de ștergătoare, apare o mascotă argintie care redă o broască. Este o copie a cadoului primit de prințesa Diana de la sora sa, Lady Sarah Spencer. “Îi va aminti de povestea unei fete frumoase, al cărei sărut transformă o broască într-un print”, explica Sarah cadoul în anii ’80. Modelul dispărut din viața publică i-a aparținut ulterior unei doamne care a păstrat secretă proveniența sa pentru a nu atrage atenția. Casa de licitații speră să obțină între 30.000 și 40.000 de lire sterline pe mașină, în cadrul evenimentului programat să aibă loc pe 29 iunie. Anul trecut, un Audi Cabriolet, condus de prințesa Diana în anii ’90, s-a vândut pentru 58.000 de lire sterline. Sursa
  3. Renault Taliant a fost surprins în probe pe o șosea din România. Modelul a fost deja prezentat oficial în Turcia. Dar se pare că grupul auto mai are detalii de reglat la versiunea turcească a noii Dacia Logan și va rezolva probleme pe șoselele din țara noastră. Un fan Dacia a surprins imaginile în trafic și le-a publicat pe grupul dedicat fanilor Duster, Dacia Duster Trails & Technical. Surprinde faptul că mașina poartă numere de PROBĂ, de Argeș, exact ca prototipurile Dacia, înainte de lansarea pe piață. Renault Taliant este ceea ce grupul auto vinde în Turcia ca variantă a noii Dacia Logan. Modelul arată complet diferit. Are faruri cu lumini de zi care imită forma literei C, o soluție tipică modelelor Renault. Iar în grilă apare logo-ul constructorului francez. Capota, barele de protecție și portierele arată și ele diferit. În partea din spate se pot observa stopurile complet modificate față de ceea ce știm de la noul Logan. Proporțiile sunt însă, similare. Renault Taliant, omologul turc al noii Dacia Logan, măsoară 4.396 milimetri în lungime, 1.848 de milimetri în lățime și 1.501 milimetri în înălțime. Ampatamentul celor două modele este identic: 2.649 de milimetri. Și Taliant are la bază noua platformă CMF-B, pe care este construit Logan. Acesta nu se construiește însă, la Mioveni, ca Logan care se vinde în România. Modelul iese de pe linia de asamblare a uzinei Oyak din Bursa. Renault Taliant, omologul noii Dacia Logan, însoțit de o Dacia misterioasă În imaginile publicate pe grupul Dacia Duster Trails & Technical, mai apare ceva care atrage atenția. În fața modelului Renault Taliant, se poate observa un Duster, tot cu numere de PROBE. Cel mai probabil, Dacia pregătește ultimele detalii ale versiunii facelift. Sursa
  4. Constructorul german de automobile a publicat cifrele de performanță pe care le-a înregistrat gama de modele RS. Odată cu acestea, Audi a făcut publice și primele imagini cu noua generație RS3, ambele mașini fiind acoperite cu camuflaj. În 2020, Audi Sport a livrat mai bine de 29.300 de vehicule, un record pentru divizia de performanță a producătorului din Ingolstadt. Odată cu acest anunț, Audi a publicat și câteva imagini cu modelele actuale RS. Printre acestea apare, pentru prima dată, și noua generație RS3. Ambele variante, RS3 Sportback și RS3 Sedan, sunt acoperite de camuflaj. Chiar și așa se pot observa câteva diferențe față de modelul S3, cum ar fi prizele de aer mai mari, sistemul de evacuare cu două terminații ovale și jantele mai mari. Noua generație Audi RS3 păstrează motorul TFSI de 2.5 litri, cu cinci cilindri. Deși producătorul nu a oferit detalii despre puterea de care vor dispune cele două modele, zvonurile susțin că ar fi vorba despre 420 CP (+20) și 500 Nm. În ceea ce privește planurile de viitor ale diviziei Audi Sport, germanii aduc din nou în discuție electrificarea. Anul trecut, nemții anunțau că au în plan lansarea unui RS4 Avant echipat cu sistem de propulsie plug-in hybrid. Sursa
  5. \ Grupul Renault a anunțat lansarea Renault ElectriCity, un nou pol industrial care reunește trei fabrici din nordul Franței. Obiectivul este o producție anuală de 400.000 de mașini electrice pe an. După informațiile neoficiale apărute în urmă cu o săptămână, Renault a confirmat acum proiectul privind crearea unui hub de producție pentru mașini electrice în Franța. Grupul și sindicatele au semnat un acord privind înființarea Renault ElectriCity, noua entitate juridică care reunește locațiile din nordul Franței: Douai, Maubeuge și Ruitz. Prin crearea acestei entități unice, Renault Group își propune să facă din aceste uzine cea mai competitivă și mai eficientă unitate de producție pentru vehicule electrice din Europa, cu 400.000 de vehicule produse pe an până în 2025. Pentru a sprijini acest proiect industrial, Renault intenționează să creeze 700 de locuri de muncă permanente între 2022 și sfârșitul anului 2024, cu 350 de angajări pe situl Maubeuge și 350 de angajări împărțite între siturile Douai și Ruitz. Începând cu 2021, uzina din Douai va produce primul său vehicul electric, Mégane E-Vision, pe noua platformă modulară CMF-EV a Alianței. Pe aceeași platformă industrială, Douai va primi un vehicul nou din segmentul C. Uzina din Maubeuge produce Kangoo și Kangoo Van pentru Renault și partenerii săi Mercedes și Nissan și din 2022 va produce Noul Kangoo E-Tech Electric. În plus, uzinei i se vor atribui alte variante ale lui Kangoo. Sursa
  6. Constructorul japonez de automobile a lansat oficial noua generație Land Cruiser. Celebrul off-roader a trecut la o arhitectură nouă, iar din gama de motorizări a dispărut complet propulsorul V8, aspirat natural. Toyota Land Cruiser și-a câștigat locul printre cele mai bune off-roadere din industrie. După o lungă campanie de promovare, noua generație a debutat acum oficial și, spre dezamăgirea publicului american, nu va fi comercializată pe această piață. PLATFORMĂ NOUĂ Niponii au păstrat structura body-on-frame, însă platforma este complet nouă. Este vorba despre arhitectura TNGA, care stă și la baza viitoarei Tundra. Această modificare înseamnă, printre altele, un șasiu mai ușor, o rigiditate crescută și un centru de greutate mai coborât. De fapt, masa proprie a mașinii a scăzut cu 200 de kilograme, comparativ cu vechiul model. Pentru a se asigura că noul Land Cruiser depășește orice obstacol, fie pe șosea sau în off-road, în procesul de dezvoltare au fost implicați chiar și piloți care aleargă în legendarul Raliu Dakar. Designul exterior este o evoluție a modelului anterior. Spoilerele, poziționarea blocurilor de lumini, toate au fost gândite astfel încât să nu încurce în off-road, iar forma pătrățoasă a caroseriei a fost păstrată. Dimensiunile au rămas, de asemenea, neschimbate. 4.990 mm sunt trecuți în dreptul lungimii, lățimea este de 1.980 mm, iar ampatamentul măsoară 2.850 milimetri. Garda la sol măsoară 230 de milimetri, unghiul de atac este de 32 de grade, iar cel de degajare are 26.5 de grade. Pentru interiorul noului Land Cruiser, Toyota a pregătit un display central de 9 inch (12.3 inch opțional), iar sistemul multimedia este compatibil cu Apple CarPlay și Android Auto. Lista mai include încărcare prin inducție pentru telefoanele mobile, cameră video cu vedere la 360 de grade, Head-up Display, volan ajustabil electric si sistem de ionizare a aerului. FĂRĂ MOTOARE V8 Motorul V8, aspirat natural, a dispărut complet. În locul său au venit două propulsoare V6, twin-turbo: unul pe benzină și celălalt diesel. Primul are o capacitate de 3.5 litri și dezvoltă 415 CP și 650 Nm, iar al doilea (de 3.3 litri) are 309 CP și 700 Nm. Transmisia este una automată cu 10 trepte, iar tracțiunea integrală cu trei diferențiale blocabile completează pachetul. Ulterior, noua generație Toyota Land Cruiser va putea fi comandată și într-o versiune de performanță GR Sport. Tocmai pentru a putea circula fără probleme pe teren accidentat, modelul nipon poate fi echipat cu o suspensie adaptivă, iar sistemul E-KDSS (Electronic Kinetic Dynamic Suspension System) a fost revizuit. Totodată, sistemul Multi-Terrain Select are două noi moduri (Deep Snow și Auto), iar sistemul Multi-Terrain Monitor integrează o cameră video montată pe dedesubt. Sistemul Crawl Control (un fel de pilot automat special pentru off-road) a fost și el îmbunătățit. Noua Toyota Land Cruiser este echipată cu versiunea actualizată a familiei de sisteme Safety Sense. Aceasta include, printre altele, cruise control adaptiv, asistent la menținerea benzii de rulare și fază lungă adaptivă. Lansarea pe piață este programată pentru vara acestui an. Sursa
  7. Jaguar I-Pace, SUV-ul electric al producătorului britanic, a primit un facelift. Acesta vine acum în standard cu un încărcător de 11 kW, iar lista de dotări a fost și ea extinsă. Jaguar a lansat SUV-ul electric I-Pace în 2018. În primul an de producție, mașina a câștigat nu mai puțin de 62 de premii internaționale, iar în 2019 a fost desemnată Mașina Anului în Europa și Mașina Anului în Lume. Una dintre cele mai titrate modele din industrie a primit acum un facelift, care să ducă succesul mai departe. Modificările estetice sunt mai degrabă minore și includ un finisaj Gri Atlas pentru rama grilei frontale. Pachetul Bright Pack poate fi comandat în continuare. Jaguar I-Pace facelift vine cu sistemul multimedia Pivi Pro, iar conectivitatea Apple CarPlay și Android Auto este standard, la fel și posibilitatea de a conecta două telefoane prin Bluetooth. Totodată, britanicii promit un sistem de navigație îmbunătățit, care oferă informații despre stațiile de încărcare și despre timpii de încărcare. Că tot veni vorba, I-Pace facelift este echipat, în standard, cu încărcătorul de 11 kW. Dacă folosești o priză rapidă de 100 kW, trebuie să aștepți 15 minute pentru o autonomie de 101 kilometri. Sistemul de propulsie a rămas neschimbat. SUV-ul este echipat cu două motoare electrice, câte unul pe fiecare punte, care dezvoltă împreună 400 de cai putere. În aceste condiții, suta de kilometri pe oră este atinsă în 4.6 secunde. Totodată, Jaguar I-Pace facelift va fi disponibil într-un singur nivel de echipare, HSE. Clienții vor primi scaune față, încălzite și reglabile electric, tapițerie din piele, faruri LED adaptive, jante cu diametrul de 20 de inch, un sistem audio cu 16 incinte și o gamă largă de sisteme de asistență. Lansarea pe piață este programată pentru lunile următoare. Sursa
  8. Grupul Volkswagen este încă departe de a fi scăpat de problemele cauzate de scandalul Dieselgate. După ce au plătit despăgubiri în Statele Unite și au înfruntat justiția germană, compania se vede acum nevoită să răspundă în fața procurorilor francezi. Ca și în cazul Renault cu doar o zi în urmă justiția franceză a impus Volkswagen să plătească o cauțiune de 10 milioane de euro și să asigure o garanție bancară alte 60 de milioane. Deși nu există încă o reacție oficială a grupului german, faptul că Volkswagen a acceptat să plătească daune în SUA pentru acuze similare face ca sarcina judecătorilor francezi să fie mult mai ușoară. După declanșarea scandalului Dieselgate, grupul german a plătit până acum despăgubiri de circa 32 de miliarde de euro, iar noi procese sunt declanșate de utilizatori ai mașinilor implicate în speță. Anterior, aceeași acuzație a dus la ample investigații în Germania și chiar la înfățișări la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, însă aceste cercetări s-au încheiat în 2018 și, respectiv, 2020. Ca urmare, oficialii companiei consideră că o dublă sentință pentru aceeași infracțiune nu este posibilă. Este important de menționat că verificările anchetatorilor francezi vizează, pe lângă grupurile Renault și Volkswagen, și PSA Peugeot-Citroen și Fiat Chrysler, entități care au fuzionat formând grupul Stellantis. Sursa
  9. La început de vară avem parte de un debut important pe plan local, cel al smartphone-ului vivo X60 Pro care în cazul în care nu ați aflat deja, este telefonul oficial al competiției sportive EURO 2020. Acest terminal era inițial anunțat în martie și iată-l acum sosind în România chiar cu o zi înaintea startului Campionatului European de Fotbal 2020. Detalii despre X60 Pro am aflat direct din partea CEO-ului vivo România Eric Zhu și a Biancăi Anda Caloian, Digital Marketing Specialist în cadrul unui eveniment virtual la care am participat. Rând pe rând am aflat pe parcursul conferinței de astăzi principalele puncte forte ale lui vivo X60 Pro, un telefon cu mare focus pe capitolul cameră foto, ecran și design premium. Așa cum știți deja probabil, X60 Pro dispune de o cameră foto triplă cu optică ZEISS, un setup impresionant prin prisma camerei foto principale de 48 mpx cu cea mai mare deschidere a diafragmei de pe piața smartphone, f/1.48. Acest senzor măsoară 1/2.0" și surprinde și prin tehnologia de stabilizare Gimbal. Ne-au fost prezentate și diferitele teste de stabilizare extremă la care a fost supus telefonul vivo X60 Pro, iar un mod care mi-a atras atenția în mod special este Pro Sport Mode mai ales acum în contextul EURO 2020 - mod pentru captura de imagini în mișcare la super calitate și fără elemente blurate precum se întâmplă de obicei atunci când vrem să fotografiem ceva rapid. Avem și un video mai sus care scoate în evidență capabilitățile de stabilizare ale telefonului. Filmarea merge până la 4k cu 30 sau 60fps și avem și tehnologie Pixel Shift, bliț LED, suport HDR și funcție panorama. În setup-ul foto mai regăsim și o cameră telephoto de 13 mpx (f/2.5, 50mm, 1/2.8", PDAF) pentru zoom optic 2x și o cameră ultra-wide 13 mpx (120 grade). vivo X60 Pro aduce și un super procesor la interior, soluția Snapdragon 870 cu frecvență record de 3.2 GHz și avem o singură configurație disponibilă, cea cu 12 GB RAM și 256 GB stocare UFS 3.1, mai mult decât suficientă. Telefonul are ecran AMOLED de 6.56 inch ușor curbat lateral și cu rezoluție FHD+, HDR10+ și rată de refresh de 120Hz - atingând un raport corp-ecran uriaș de 90.1%. Mai bifăm și prezența camerei selfie de 32 mpx, scanner-ului de amprente optic sub display și a unei baterii de 4200 mAh cu încărcare rapidă la 33W pe fir. Ca OS avem Android 11 cu Funtouch OS aplicat peste și promisiunea a 3 ani de upgrade-uri software Android. Pe vivo X60 Pro îl veți găsi de astăzi la vânzare pe eMAG la un preț de 3.799 lei și cu o ofertă specială de precomandă care scade 300 lei din suma recomandată. Noi avem telefonul deja pe masa de teste și curând vine recenzia! Sursa
  10. Vivo a anunțat astăzi un nou smartphone în India. Cunoscut după numele Vivo Y73, acesta este cel mai puternic telefon din seria “Y”. Acesta sosete cu un aspect alungit al ecranului, cameră triplă de 64 MP în spate, încărcare rapidă la 33W și un design cu talie subțire. Avem toate detaliile despre acesta mai jos. Vivo Y73 are un design atractiv, cu un pattern interesant pe spatele din sticlă. Este un finisaj anti-amprente, iar compania spune că terminalul cântărește 170 de grame și are doar 7.38 mm în talie. Ecranul măsoară 6.44 inch și este vorba despre un panou AMOLED cu rezoluție Full HD+ și refresh rate standard, 60Hz. Densitatea pixelilor este de 408 ppi, iar ecranul suportă și HDR10. La interior aveam parte de un cipset Helio G95 de la MediaTek, 8 GB de memorie RAM și funcție pentru suplimentarea acestuia virtual, cu încă 3GB. Ca memorie de stocare primim 128GB și posibilitatea de a adăuga un card MicroSD. Bateria este o unitate de 4000 mAh, iar alimentarea se realizează la 33W. Pentru selfie regăsim o cameră de 16 MP în decupaj picătură, iar în spate un setup de camere triplu. Camera principală are 64 MP și este acompaniată de doi senzori a câte 2 MP (Macro și Bokeh). Pe partea de conectivitate regăsim 4G VoLTE, Wi-Fi dual-band, Bluetooth 5.0, GPS, USB-C pentru încărcare și jack de 3.5 mm pentru căști. Telefonul rulează Android 11 cu interfața FunTouch OS 11.1 aplicată peste. În India telefonul este disponibil pe nuanțele Diamond Flare (cu gradient albastru) sau Roman Black (negru, fără pattern pe spate), iar prețul său este de aproximativ 315 dolari. Va fi disponibil începând cu 12 iunie. Nu știm încă dacă Vivo Y73 va debuta internațional, însă este posibil să ajungă chiar și în România în viitor. Sursa
  11. Google a anunțat oficial Android 12 luna trecută, moment în care noua versiune a intrat în faza Public Beta. Astăzi totuși, versiunea a ajuns la “Beta 2” și este deja disponibil spre descărcare pentru utilizatorii de telefoane Pixel. Se pare că actualizarea aduce mai multe îmbunătățiri pe partea de confidențialitate, multe dintre ele fiind prezentate deja în cadrul conferinței Google I/O 2021. Avem detalii mai jos. Se pare că interfața este acum mai rafinată, există mai mult contrast și volum din punct de vedere vizual. Ne putem aștepta totuși ca Google să mai finiseze aspectul până la un debut oficial în variantă stabilă. Mai mult contează îmbunătățirile din punct de vedere al securității și al confidențialității. A fost adăugat un meniu numit “Privacy Dashboard”, regăsim în setări, sub meniul Privacy. Utilizatorii vor vedea aici o cronologie pentru fiecare aplicație care a cerut permisiuni precum locația, de exemplu. Se oferă chiar și motivul pentru care acea aplicație are nevoie de o anumită permisiune. În zona de notificări avem acum toggle-uri dedicate pentru a permite sau nu software-ului să acceseze microfonul și camera. Avem parte și de un indicator în bara de status care ne anunță dacă o aplicație utilizează camera sau microfonul. Totodată, vom fi notificați în cazul în care o aplicație încearcă să copieze conținut în clipboard și să îl transmită mai departe. Sunt multe aplicații Android care fac asta. De exemplu, Google Chrome va prelua datele copiate recent în cazul în care vrem să aflăm o anumită informație folosind motorul de căutare. Avem și noi setări pentru internet și toggle-ul acestuia. Meniul de date mobile și cel dedicat conexiunilor Wi-Fi sunt acum combinate. O apăsare simplă pe toggle va afișa o listă cu rețelele Wi-Fi disponibile, în timp ce o apăsare îndelungată ne va permite să accesăm acest meniu complex. În plus, dacă folosim Wi-Fi și dorim să trecem pe date mobile, apăsând pe toggle-ul pentru date, funcția Wi-Fi va fi dezactivată automat. O chestiune de care se plâng mai mulți utilizatori în prezent este faptul că în zona de notificări nu mai apare numele rețelei WiFi la care suntem conectați. Nu știm încă dacă Google va modifica acest lucru. Android 12 Beta 2 este acum disponibil pentru telefoanele Google Pixel 3, 3 XL, 3a, 3a XL, 4, 4 XL, 4a, 4a 5G și 5. Vă reamintim că mai există producători care oferă posibilitatea de a rula software-ul în fază Beta precum OnePlus, Asus, iQOO, Oppo, Realme, TCL, Xiaomi și ZTE. Totuși, nu toti producătorii oferă încă Android 12 Beta 2. Sursa
  12. După cum vă anunțam în urmă cu câteva zile, Samsung a lansat astăzi un nou senzor foto care se adresează telefoanelor mid-range. Se numește ISOCELL JN1, are 50 de megapixeli și aduce multe îmbunătățiri hardware și software. Mărimea unui singur pixel este de 0.64 μm, iar senzorul măsoară 1/2.76 inch. Avem detalii mai jos. Potrivit Samsung, senzorul este dezvoltat “pentru toate smartphone-urile, de la midrange la flagship”. Acesta vine cu ISOCELL 2.0, iar compania sud-coreeană afirmă că aceasta este cea mai avansată tehnologie de izolare a pixelilor. În teorie, ar trebui ca sensibilitatea la lumină și fidelitatea culorilor să fie îmbunătățită, dar în realitate, înseamnă mai multe culori de tip vivid. Senzorul sosește cu tehnologie Tetrapixel, fiind capabil să combine 4 pixeli în 1, în formațiune Tetra Bayer și să formeze un pixel mare, de 1.28 μm și să scoată imagini la 12.5 MP, cu mai puțin noise. ISOCELL JN1 sosește și cu suport inter-scene HDR, fiind capabil să combine o fotografie cu expunere îndelungată și ISO ridicat și alta cu ISO scăzut pentru ca fotografia finală să fie luminoasă, iar umbrele detaliate. Avem și phase-detection îmbunătățit, numit acum de Samsung “Double Super PD”. Se pare că Samsung a reproiectat și microlentila aflată la suprafața pixelilor în cazul ISOCELL JN1, ceea ce ar îmbunătăți focalizarea, iar captura ar fi mult mai rapidă. Senzorul vine cu suport pentru filmare 4K la 60 FPS, dacă CPU-ul suportă asta, dar și Full HD la 240 FPS. Samsung spune că senzorul ISOCELL JN1 a intrat acum în fază de producție, însă nu a menționat când ar urma să îl vedem în acțiune pe smartphone-uri. Sursa
  13. După câteva scăpări în online, Motorola a anunțat astăzi oficial smartphone-ul Moto G Stylus 5G. Telefonul vine cu un ecran generos, baterie de 5000 mAh și o cameră quad în spate. Este unul dintre puținele smartphone-uri din acest an cu stylus integrat, acum că LG a renunțat la afacerea sa cu telefoane, iar Samsung a anunțat că nu va exista un nou terminal din gama Note în acest an. Avem detalii despre Moto G Stylus 5G mai jos. Telefonul vine cu upgrade-uri față de modelul Moto G Stylus (4G), lansat tot în acest an. Varianta 5G aduce un ecran generos, de 6.8 inch în diagonală, cu rezoluție Full HD+. Refresh rate-ul rămâne standard totuși, 60Hz, iar camera selfie e integrată în decupaj bulină, fiind plasată în partea de sus. La interior regăsim un procesor puternic, Snapdragon 480 5G, dar și 6GB de memorie RAM și 256GB de stocare. Motorola a inclus totuși și un slot pentru cardurile MicroSD de până la 1TB. În spate avem parte de un setup de camere quad, având un senzor principal de 48 MP, acompaniat de unul ultrawide de 8 MP, unul Macro de 5 MP și unul Bokeh de 2 MP. În față avem parte de o cameră selfie de 16 MP. Avem parte și de moduri precum Dual Capture pentru video și filmare 4K. Senzorul de amprente este de această dată plasat pe spate, iar bateria de la interiorul lui Moto G Stylus 5G este o unitate generoasă de 5000 mAh. Din păcate, încărcarea se realizează la doar 10W și nu avem nici NFC. Tot pe partea de conectivitate regăsim Bluetooth 5.1, Radio FM, un jack audio și un stylus care se poate introduce în locașul său facil. Nici în acest an nu avem parte de un stylus activ de la Motorola totuși, acesta fiind pasiv. Telefonul rulează Android 11 cu interfața My UX aplicată peste și sesește cu ThinkShield for Mobile, fiind securizat la cel mai înalt nivel. Momentan este disponibil doar în SUA și vine pe culoarea verde smarald. Prețul său este de 399 de dolari (aproximativ 327 euro). Sursa
  14. Americanii primesc un Volkswagen Arteon spectaculos, la care românii pot doar să viseze. Ce are special mașina care nu va ajunge niciodată în Europa? Volkswagen a dezvăluit un Arteon care arată impresionant. Acesta poartă denumirea de Arteon Big Sur și este inspirat de zona muntoasă de pe coasta californiană. Cu această versiune ultra-specială, cei de la Volkswagen au vrut să creeze o mașină care să atragă privirile. “Arteon este o comoară ascunsă a gamei Volkswagen. Este un sedan de top, care oferă eleganța unei mașini sport și care integrează, în același timp, toate funcțiile pe care șoferii de modele Volkswagen au ajuns să le cunoască și să le iubească”, susține Gil Plasencia de la FMS Automotive, unul dintre membrii echipei care a realizat designul. Designerii au ales să îmbrace mașina într-un autocolant verde, care subliniază silueta robustă și stilată a modelului. Aceștia au echipat Arteon-ul cu jante cu finisaj negru lucios de 20 de inci cu etriere de culoare galbenă și anvelope Continental Tire Extreme Contact. Conceptul Volkswagen Arteon Big Sur are la bază un model din 2021, vopsit în Urano Gray, cu echipare SEL Premium R-Line. Volkswagen Arteon Big Sur – Modificările au durat o lună de zile Aproximativ o lună a durat procesul de transformare. Modelul a primit și un body kit care îi aduce o bară, praguri și un spoiler mai agresive. Specialiștii au intervenit și asupra suspensiei pentru a aduce mașina mai aproape de sol. “Am coborât-o cu un inch și jumătate (3,8 centimetri). Dar poate coborî, de fapt, până la 2 inci și jumătate (6,3 centimetri)”, explică Plasencia. Volkswagen Arteon Big Sur va pleca acum într-un tur al Statelor Unite. Modelul unicat va putea fi văzut în cadrul evenimentelor dedicate fanilor brand-ului. Rămâne de văzut dacă va exista cerere pentru ca acest Arteon să devină doar una dintre unitățile unei serii limitate. Sursa
  15. Apple AirTag este cu siguranță gadget-ul momentului, dispozitivul de tracking mult-așteptat de către fani și care debuta oficial pe final de lună aprilie în cadrul unui eveniment alături de noi modele iPad. Acest micuț gadget ajută la găsirea obiectelor rătăcite sau pierdute nu doar prin casă, ci și pe cele uitate într-un mijloc de transport, sau pe o bancă în parc cu ajutorul rețelei Find my. Dar nu despre funcțiile lui vorbim astăzi, ci despre alternativele accesibile la husele originale foarte scumpe pe care Apple le comercializează. Dacă gadget-ul în sine poate fi cumpărat pentru aproximativ 170 lei, ei bine, o husă originală Apple ajunge să coste chiar mai mult decât dispozitivul. Un exemplu este brelocul din piele Leather Key Ring care apare listat pe eMAG la suma de 189 lei. Costul asociat acestor accesorii este de-a dreptul piperat, dar vestea bună este că începând din această lună avem alternative mult mai accesibile, de tip 3rd party. Scopul este de a proteja micul gadget și a avea o modalitate de a-l agăța la chei fără a plăti aproape 200 lei pe o husă originală, bani pe care i-am putea folosi în schimb pentru a cumpăra un alt dispozitiv de tracking. În acest sens, astăzi vă prezint un Cele mai accesibile alternative la husele originale Apple AirTag. Husă breloc Tech-protect Icon Primul model de pe listă se numește Tech-Protect Icon și l-am găsit în oferta eMAG vândut de un partener. Este o husă de tip breloc, fabricată din cauciuc și disponibilă pe mai multe variante de culoare, precum mov sau portocaliu. Prețul este de 33 lei pentru modelul pe mov, respectiv 37 lei dacă alegi varianta portocalie. Husă breloc din silicon Optim O variantă similară, dar fabricată din silicon este husa Optim pe care o vedeți mai sus și care surprinde prin varietatea de culori în care este disponibilă și anume: verde deschis, albastru, roșu, galben, negru, verde, portocaliu, roz, mov sau alb. Indiferent de varianta de culoare aleasă, prețul este de 36.89 lei. Husă breloc piele Uppz Urmează tot un model tip breloc, dar de această dată unul fabricat din piele ecologică. Se numește Upzz Leaker Key, este compatibilă cu Apple AirTag și se vinde în momentul de față pentru suma de doar 57 lei. O vei găsi pe negru, roz, maro sau maro închis, iar producătorul ne spune că greutatea accesoriului este una redusă. Husă din silicon Optim Mergem mai departe și descoperim o husă cu design diferit, una care se leagă la chei sau geantă, rucsac foarte ușor. Este un model din silicon Optim și adoptă o formă diferită, de pătrat cu mici orificii pentru un plus la nivel estetic. Are greutate de doar 10 grame și poate fi găsită pe alb, negru sau roșu la suma de 41.65 lei. Husă cu design breloc Pe listă apare și o altă variantă de husă tip breloc, cea din imaginea de mai sus și cu un format pe care sunt sigur că l-ați avut atașat la chei în urmă cu mulți ani. Stilul încă mai este întâlnit la unele brelocuri actuale și vedem că husa are un cârlig care ne va ajuta să atașăm AirTag-ul la chei sau ghizodan. Vine pe argintiu, roz, auriu sau negru la prețul de 36.89 lei. Husă flexibilă din silicon În stilul husei originale Apple Loop avem un accesoriu flexibil din silicon care se prinde într-un mod interesant pe obiectul dorit, ca un soi de nod. Husa face posibilă suspendarea localizatorului AirTag oriunde, protejează carcasa împotriva zgârieturilor și are un design elegant. Utilizarea sa este simplă, prin tehnica "twist & lock". O găsești pe mov, portocaliu sau verde și costă doar 55 lei. Husă metal Glamour Design Nu în ultimul rând am găsit o husă pentru cei care vor mai mult bling-bling și anume modelul Glamour Design de față. Acesta are o greutate de doar 10 grame, este fabricată din metal și are mici inserții care imită pietre prețioase pentru un look mai fancy. Este disponibilă pe roz, auriu, negru sau argintiu și costă 53 lei. Sursa
  16. În jur de 250.000 de americani au rezervat Tesla Cybertruck în primele 48 de ore de la deschiderea sesiunii de precomenzi. Între timp, s-a acumulat un număr incredibil de rezervări primite de Tesla pentru Cybertruck, ceea ce ar trebui să-i țină ocupați pe americani în următorii doi-trei ani. Tesla Cybertruck rămâne unul dintre cele mai controversate modele de serie, în special din cauza aspectului său neconvențional. Mulți s-au întrebat dacă designul bizar nu îi va îndepărta pe clienți, dar toate informațiile conduc spre concluzia că Cybertruck a atras clienți tocmai datorită formei sale neobișnuite. Potrivit unor informații recente, se estimează că sunt în acest moment peste un milion de rezervări pentru pick-up-ul Tesla. Chiar dacă nu toate aceste rezervări vor fi convertite în mașini vândute, numărul imens ne face încrezători că vor fi suficienți cumpărători ai Tesla Cybertruck pentru ca fabrica Tesla din Texas să lucreze la foc continuu mulți ani de acum înainte. De departe, cea mai puțin populară versiune a lui Cybertruck este cea cu un singur motor, cu numai 7,5% din rezervări. Unul dintre motive ar putea fi și faptul că aceasta va sosi mai târziu pe piață. 48% dintre rezervări sunt pentru versiunea Dual-motor, în timp ce un număr aproape egal (44,5%) este pentru versiunea Tri-motor. Majoritatea celor care au rezervat Tesla Cybertruck (74,4%) au configurat pachetul Full Self Driving (FSD). Număr incredibil de rezervări pentru Tesla Cybertruck: Când își vor primi clienții mașinile În mod surprinzător, numai 27% dintre cei care au rezervat o Tesla Cybertruck sunt deținători de mașini Tesla, ceea ce înseamnă că Cybertruck a reușit să atragă clienți din afara bulei fanilor Tesla. Este încă o confirmare că designul „extraterestru” al lui Cybertruck nu i-a speriat pe potențialii clienți, ba dimpotrivă. Tesla a anunțat că va da startul producției lui Cybertruck la fabrica din Austin, Texas (SUA) înainte de sfârșitul acestui an. Gigafactory Texas se află încă în construcție, iar sectorul care va produce Model Y va fi finalizat înaintea celui în care se fabrică Cybertruck. În acest moment, forma finală a lui Cybetruck nu a fost încă prezentată. Elon Musk anunțase anterior că au fost operate mai multe modificări față de ceea ce am văzut la lansarea oficială a modelului. Chiar dacă Tesla va reuși să producă anul acesta Cybetruck, nivelul producției va fi cu siguranță nesemnificativ în raport cu cererea imensă. Abia de anul viitor se va putea vorbi de scalarea producției la un nivel de masă. Oricum ar fi, clienții vor avea de așteptat perioade lungi pentru livrare. Sursa
  17. O șoferiță băută s-a ținut de glume cu polițiștii care au tras-o pe dreapta. Femeia are acum dosar penal. Aparatul etilotest a arătat o alcoolemie uriașă. În mașină, alături de ea, se aflau și doi minori. O femeie în vârstă de 39 de ani din Galați s-a urcat la volanul unui autoturism în ciuda faptului că, înainte, consumase băuturi alcoolice. Aceasta a luat cu ea și doi minori. Un echipaj de poliție din cadrul Serviciului de Intervenție Rapidă și Transport Valori a observat stilul de condus haotic al femeii și i-a făcut semn acesteia să oprească. Șoferița a ignorat semnalele. Oamenii legii au reușit, în cele din urmă, să o convingă să tragă pe dreapta. Aceștia au descoperit că femeia consumase băuturi alcoolice și nici nu avea permis de conducere. Când i-au cerut actele mașinii, șoferița a început să glumească. Dialog halucinant între polițiștii care au oprit-o și șoferița băută “Nu am, am furat mașina!”, a insistat ea în câteva rânduri, râzând necontrolat. Dialogul dintre șoferița băută și polițiști pare desprins dintr-un banc. – Buletin, permis?, i-au cerut oamenii legii. – Nu am, vă dau datele. – Actele mașinii? – Vă dau datele. – A cui este mașina? au vrut să știe polițiștii. Șoferița băută a continuat gluma: – Am furat mașina. – Cum ați deschis-o? – Cu cheile! Minorii aflați alături de ea în mașină au fost cei care le-au spus polițiștilor că mașina nu a fost furată. Aceștia au explicat că locuiesc în apropiere. Femeia le-a spus polițiștilor că ar fi băut un pahar de vin de țară. Femeia în vârstă de 39 de ani a fost testată cu aparatul etilotest. Acesta a arătat o alcoolemie de 0,90 mg alcool pur în aerul expirat, scrie Adevărul. Cazul a fost predat Biroului Rutier pentru continuarea cercetărilor. Șoferița va fi cercetată penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice. Sursa
  18. Pentru a celebra parteneriatul dintre Raliul Argeșului Catena și Citroën de anul acesta, Trust Motors, importatorul oficial în România al mărcii Citroën, a pregătit o surpriză publicului ce va fi prezent în cele două zile de competiție din din weekendul 11-12 iunie. Parteneriatul dintre Trust Motors și Raliul Argeșului Catena – powered by Citroën continuă și anul acesta cu două dintre mărcile aflate în portofoliul importatorului – Citroën și Peugeot. Pentru a marca acest eveniment, Trust Motors va expune în zona startului festiv, pe Strada Victoriei din Pitești un model Citroën C3 WRC. Mașina a câștigat nenumărate etape din Campionatul Mondial de Raliuri (WRC). Raliul Argeșului Catena este o etapă de referință pentru județul Argeș și întreaga zonă a Munteniei, fiind cea mai importantă competiție automobilistică din sudul țării. După ce decenii întregi s-a desfășurat pe macadam, cursa a fost mutată pe asfalt și pe celebrul Transfăgărășan. Surpriza Citroën la Raliul Argeșului: Citroën C3 WRC. La ce trebuie să se aștepte spectatorii Raliul Argeșului Catena – powered by Citroën programează opt probe speciale pe durata a două zile de concurs: vineri, 11 iunie și sâmbătă, 12 iunie. Traseul pregătit va purta concurenții pe 123 de kilometri cronometrați în principalele zone ale județului Argeș. Startul festiv va fi prezentat, ca în fiecare an, de matinalul și pilotul Dani Oțil. Joi, 10 iunie, echipajele înscrise vor participa la startul festiv din Piața Primăriei din Pitești, un eveniment unde fanii vor face cunoștință cu piloții și copiloții, momentul ideal pentru autografe și fotografii. Vineri, participanții vor efectua testele oficiale pe traseul de lângă Budeasa Mică între 8:15 și 12:30, ca mai apoi să pornească pe patru probe speciale în zona Câmpulung. Sâmbătă este ziua cea mai lungă a Raliului Argeșului, atenția fiind concentrată pe Transfăgărășan și peisajele superbe din Munții Făgăraș. Concurenții vor parcurge drumul dintre Barajul Vidraru și Cabana Capra dus-întors, într-o provocare dificilă, cu sute de viraje succesive pe care piloții se vor duela cu secundele. În final, cele mai bune echipaje vor fi aplaudate la festivitatea de premiere programată la 19:30 în Pitești. Sursa
  19. Mai multe accidente grave produse recent pe autostrăzi în România ar fi putut fi prevenite cu o măsură simplă, care este prevăzută în legislație dar niciodată aplicată. Oboseala la volan este cauza oficială a multor accidente grave, soldate cu morți și răniți grav. O parte a acestora ar fi putut fi prevenite, dacă șoferii ar fi fost conștienți de părăsirea benzii de mers. Deși acestea sunt obligatorii prin lege, pe autostrăzile din România nu există marcaje despărțitoare cu efect rezonator care ar fi putut să îi reactiveze atenția șoferului la părăsirea benzii. În aceste condiții, multe mașini au intrat pe banda de urgență a autostrăzile, unde au lovit alte mașini staționate, cu consecințe extrem de grave. Autostrada A1 face parte din coridorul IV Pan-European de transport. Doar pe porțiunea București-Pitești măsoară în jur de 110 km. Pe niciun loc pe acest traseu nu există marcaj rezonator care să îi avertizeze pe șoferi în cazul în care, din varii motive, ajung pe banda de urgență. Accidente grave prevenite cu o măsură simplă: Zeci de vieți irosite dintr-o neglijență În urmă cu două săptămâni un om a murit și alți doi au fost răniți, după ce un camion condus de un șofer care ar fi adormit la volan a lovit trei autoturisme staționate pe banda de urgență. Accidentul a avut loc la kilometrul 40, pe sensul către Pitești. Dacă pe șoseaua de mare viteză existau marcaje rezonatoare, așa cum spune legea, șoferul ar fi putut fi atenționat de vibrații, explică Cătălin Codescu, președintele Asociației Victimelor Accidentelor de Circulație (AVAC). „Legea spune foarte clar: pe autostrăzi – la delimitarea părții carosabile, trebuie să existe marcaj rezonator. Este singurul tip de marcaj care transmite eficient un mesaj către conducătorul auto, atât sonor, cât și prin vibrații care se transmit în interiorul mașinii și în volan”, a declarat Codescu pentru Digi24.ro. Nu doar marcajele rezonatoare lipsesc, ci și marcajele obișnuite, care delimitează benzile de circulație. Acestea s-au deteriorat pe multe sectoare de drum și nu au mai fost refăcută. În absența acestora, sistemele de asistare a conducerii montate pe multe mașini moderne nu mai pot avertiza șoferul atunci când mașina părăsește banda de circulație. Sursa
  20. După cum bine știți, spre deosebire de abonamente, cartelele prepay pot fi achiziționate de oricine fără buletin. Aflăm astăzi prin intermediul curieruldestiri.ro aflăm că Stelian Ion, ministrul Justiției, a declarat că va propune o soluție legislativă constituțională prin care să fie interzisă vânzarea cartelelor telefonice prepay fără buletin. Avem detalii mai jos. Această schimbare vine după ce au avut loc cazuri precum amenințarea cu bomba de luni de la Curtea de Apel București, dar și uciderea omului de afaceri arădean și cazul Caracal. Iată ce a declarat Stelian Ion marți: „Pornind de la faptul că ieri a fost printr-un telefon, din nou, amenințare cu bombă la Curtea de Apel București și s-a dat peste cap toată activitatea de acolo, să luăm foarte în serios reanalizarea soluției referitoare la interzicerea cumpărării cartelelor telefonice fără buletin. O să propun această chestiune, pentru că, din păcate, tot mai multe situații în care oameni certați cu legea se folosesc de acest mijloc. Se ajunge la tragedii. Îmi amintesc și de cazul Caracal, când a fost și atunci o situație și iată că nu s-a rezolvat nici până acum. Este un subiect pe care îl am pe agendă printre priorități. Să vedem care este soluția legală constituțională, astfel încât să se poată întâmpla asta” Apelurile telefonice la 112 privind amenințările cu bombă s-au înmulțit, iar Guvernul României își manifestă îngrijorarea. Cartelele prepay pot ajunge în mâinile oricui, iar nimeni nu știe în ce scop pot fi folosite. Totuși, în anul 2020 s-a mai încercat implementarea unei legi pentru vânzarea cartelelor prepay doar cu buletinul. Curtea Constituțională (CCR) a declarat pe atunci, în unanimitate de voturi, neconstituțională ordonanța de urgență adoptată în 2019 de fostul Guvern PSD, prin care s-a introdus prevederea ca vânzarea cartelelor de telefon prepay să fie posibilă doar cu buletinul. Rămâne să vedem deci dacă de această dată Guvernul va reuși să implementeze legea cu succes. Având în vedere tragediile petrecute în ultimele luni, asocierea unei identități cu o cartelă prepay pare o idee bună și devine o necesitate, românii urmând să fie mai responsabili. Sursa
  21. După ce am aflat că se propagă tot mai mult în România o fraudă cu SMS deghizat ca şi cum ar fi primit de la un curier, dar include un link spre malware, acum CERT-RO ne informează cu privire la o fraudă nouă. De această dată vizează utilizatorii Instagram, iar atacatorii îi abordează pe aceştia pretinzând că lucrează la Centrul de Suport. Ei trimit mesaje în care amenință cu închiderea contului dacă utilizatorul nu le furnizează date personale sau financiare. CERT-RO (Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică) afirmă că acestea sunt mesaje de phishing şi au ca scop obţinerea datelor personale, financiare şi de autentificare ale utilizatorilor. Mesajele respective nu sunt trimise prin opţiunea Direct Message, ci prin comentarii la fotografii. Iată ce au transmis experţii: "În acest caz, atacatorii pretind a fi Centrul de Suport Instagram și amenință cu închiderea contului, dacă datele nu vor fi validate în 24 de ore accesând un anumit link. Deși pe această rețea socială link-urile sunt inaccesibile direct, utilizatorii primesc și indicații despre cum pot totuși accesa acel URL." Printre lucrurile suspecte la mesajul din captură de mai sus este extensia .ml, când în mod normal trebuia să avem ceva de gen help.instagram.com. Apoi exprimarea anevoioasă cu "write this text in a notebook" nu sună a ceva ce ar scrie angajaţii Instagram sau Facebook. În general e bine să nu vă daţi datele prin reţelele de socializare şi de obicei nici un tip de suport nu vă va cere datele personale şi mai ales pe cele bancare. Iar de încălcări de copyright pe Instagram nu prea am auzit până acum... Sursa
  22. Motorola se numără printre companiile cu cele mai multe telefoane 5G accesibile pe piaţă, dacă ne gândim la modele ca Moto G 5G, Moto G 5G Plus şi Moto G50. De fapt compania începuse mult mai devreme lansările de dispozitive 5G, chiar prin Moto Z3 acum 3 ani, care a primit un modul special ataşabil ce aducea 5G. Mai jos aflaţi cum schimbă aceste terminale 5G viaţa consumatorilor. Compania Moto a mai inovat în ultima vreme şi prin platforma Ready For, care aduce o experienţă desktop pe Moto G100, fără a fi nevoie de conectori proprii, setări complexe sau actualizări de software. Un simplu cablu USB-C la USB-C conectat la un monitor extern oferă o experienţă tip Windows, cu tot cu tandem cu tastatură, mouse, controller de jocuri. 5G-ul e în continuare la început, mai puţin de 100 de operatori din totalul de 800 din toată lumea oferind servicii de acest gen. Motorola contribuie totuşi la ascensiunea tehnologiei pe 4 paliere: ⚬ Divertisment: lăţimea de bandă mai mare şi latență mai mică înseamnă descărcarea filmelor întregi în doar câteva secunde şi posibilitatea de a utiliza funcţionalităţi ca VR, a savura un concert ⚬ Jocuri: 5G susţine streaming-ul şi partajarea la o calitate similară cu cea a consolelor şi computerelor chiar de pe telefonul mobil. Latentele sunt adecvate mediului eSports şi poţi participa la gaming competitiv ⚬ Munca şi educaţie la distanţa: prin tehnologia 5G poţi rămâne în contact cu colegii de muncă şi cu cei de la şcoală, comunica eficient de pe terminalul mobil şi realiză task-uri remote. Se discuta şi despre instrumente VR, care ajută la "transportarea" colegilor în săli de întâlnire chiar dacă sunt la mii de kilometri distanţă. ⚬ Conectare: ne putem conecta via 5G cu cei dragi, fără lag şi la o calitate excelentă a imaginii şi sunetului. Astfel nu mai ratăm zile de naştere şi ocazii speciale Motorola şi-a pregătit produsele pentru epoca 5G, dotându-şi telefoanele 5G cu baterii generoase şi lansând terminale din cele mai variate game şi formaturi: de la pliabilul MOTO RAZR 5G la foarte curbatul şi arătosul flagship Motorola Edge+, dar şi toate modelele de buget mai sus menţionate. Sursa
  23. Clotilde Armand a fost agresată în trafic în această dimineață de către un bărbat necunoscut. Primarul Sectorului 1 a depus deja plângere la o secție de poliție din Capitală. Clotilde Armand se afla la volanul mașinii sale la semafor când un bărbat necunoscut s-a apropiat și a început să dea cu pumnii în geamul din dreptul ei. Acesta ar fi forțat și portiera, dar aceasta era blocată. Incidentul a fost povestit de primarul Sectorului 1 pe pagina sa de Facebook. Conflictul s-a încheiat când semaforul a devenit verde și Clotilde Armand s-a îndepărtat cu mașina. „Am raportat incidentul la poliție și mi-am văzut mai departe de drum”, a relatat primarul sectorului 1. Edilul consideră că acest atac este încă una dintre tehnicile de intimidare lansate împotriva sa, în conflictul pe care îl are cu firma de salubrizare care asigură ridicarea gunoiului în centrul Capitalei. “Guys, sunteți tot mai penibili. Nu mă intimidați și nici nu voi ceda în fața amenințărilor voastre mafiote”, a scris primarul pe pagina sa de Facebook. Clotilde Armand, agresată în repetate rânduri. A mai depus plângeri la poliție Poliția Capitalei anunță că primarul Sectorului 1 a depus o plângere în care reclamă un atac în trafic. Aceasta a apelat numărul de urgență 112 în jurul orei 09:20. Potrivit spuselor sale, bărbatul necunoscut care a agresat-o ar avea în jur de 45 de ani. Nu este prima dată când Clotilde Armand reclamă la poliție acțiuni săvârșite împotriva sa. Aceasta susține că ar fi fost urmărită, că a găsit anvelopele mașinii tăiate și că a primit numeroase mesaje de amenințare. La sfârșitul lunii trecute, Armand a depus plângere la Secția 1 Poliție. Oamenii legii au deschis dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, șantaj, hărțuire și violarea vieții private. Clotilde Armand, în vârstă de 48 de ani, se află la șefia Primăriei Sectorului 1 din octombrie 2020. Sursa
  24. Un proprietar de Tesla Model X a rămas fără mașină, după ce platforma care o transporta a fost implicată într-un accident. Tesla a fost „trasă în țeapă” pe Autostrada A3 de parapetul de pe margine, care a străpuns atât autoplatforma, cât și prețioasa ei încărcătură. Un spectaculos accident s-a produs miercuri dimineața pe autostrada A3, între Târgu Mureș și Cluj Napoca. O autoplatformă care transporta o Tesla Model X a părăsit carosabilul și a lovit parapetul de pe margine. Acesta a străpuns ambele mașini, spre disperarea – nu ne îndoim – a proprietarului mașinii Tesla, care are de așteptat o perioadă lungă până când mașina sa îi va fi returnată. Accidentul s-a produs în jurul orei 5:00 dimineața, în intersecția Chețani, sensul de mers spre Cluj. Cel mai probabil, mașina Tesla era transportată pe platformă în afara țării, pentru reparații în cadrul unității service Tesla de la Viena. România nu dispune de o unitate service pentru mașinile Tesla, deși producătorul american și-a anunțat intenția de a oferi servicii de reparații la București, începând din această toamnă. Până atunci, șoferii mașinilor Tesla trebuie să aștepte vreme îndelungată până când mașinile lor sunt trimise pe platformă în Austria pentru reparații. În cazul exemplarului din imagini, proprietarul va avea de așteptat mult și bine – cel mai probabil mașina lui nu se va întoarce prad curând. Nu știm ce stricăciuni au fost produse mașinii în momentul în care parapetul metalic a străpuns podeaua mașinii, dar probabil că au fost substanțiale. Proprietar Tesla Model X, rămas fără mașină. Acesta ar putea să nu fie singurul Accidentul a fost anunțat, ca de obicei, laconic, de reprezentanții ISU Mureș. Din primele informații, șoferul autoplatformei a fost rănit, având mai multe plăgi deschise, dar niciuna care să-i pună viața în pericol. „Pompierii militari de la Punctul de Lucru Luduș, odată ajunși la locul intervenției, au constatat că este vorba despre o autoplatformă care transporta un autoturism și tracta o remorcă, aceasta a părăsit partea carosabilă și a intrat în parapet. În urma impactului, șoferul, o persoană de sex masculin în vârstă de 42 ani, a necesitat îngrijiri medicale, aceasta suferind multiple plăgi deschise, victima a fost de cod galben, conștientă și cooperantă. Victima a fost preluată și transportată la CPU Luduș cu ambulanța SMURD aflată la locul intervenției. Incidentul nu a afectat circulația din zonă”, se arată în comunicatul ISU Mureș. Nu știm care este soarta remorcii și ce anume transporta aceasta, dar este foarte probabil să fie vorba tot de o mașină Tesla. Să sperăm că aceasta a avut o soartă mai bună decât sora ei cu portiere fluture din fotografii. Sursa
  25. Mâine pe data de 10 iunie avem programat un eveniment important și anume lansarea lui OnePlus Nord CE 5G - cel mai nou membru al liniei de produse OnePlus Nord care vine drept succesor pentru modelul Nord din 2020. Show-ul va fi transmis live pe canalul de YouTube al OnePlus și va putea fi urmărit mâine începând cu ora 17:00 (ora României). Noul telefon va prelua elemente de bază de la versiunea originală OP Nord și va adăuga o serie de funcții suplimentare, compania promițând un telefon care va oferi un pic mai mult decât ne-am fi așteptat. Se promite și o experiență fluidă și rapidă specifică OnePlus iar pe seama teaserelor anterioare știm că OnePlus Nord CE 5G va oferi cameră foto triplă cu senzor principal de 65 mpx pentru fotografii clare și detaliate. Va avea și ecran AMOLED 90Hz, 5G, cât și tehnologie de încărcare rapidă Warp Charge 30T Plus. Acesta este cel mai subțire smartphone al companiei de la OnePlus 6T și până în prezent, iar o veste bună este aceea că revine și jack-ul audio. Nord CE 5G va fi unul dintre cele mai accesibile opțiuni 5G disponibile din portofoliul OnePlus. Vă reamintesc că acesta va fi disponibil mai întâi prin programul de vânzări anticipate pe oneplus.com înainte de debutul vânzărilor clasice. Startul vânzărilor anticipate se dă pe 10 iunie la ora 17:25 (ora României) pe site-ul onepl.us/romania. Sursa
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.