-
Posts
1461 -
Joined
-
Last visited
-
Days Won
16
Content Type
Profiles
Forums
Calendar
Store
Downloads
Everything posted by LorenaRx
-
Kylian Mbappe (22 de ani, 1,78 m), atacantul lui PSG, despre care nu se știe unde va evolua în sezonul viitor, i-a pus pe jar pe oficialii parizienilor. Aceștia fac tot ce ține de ei pentru ca starul francez să nu ajungă la Real Madrid, clubul care pare cel mai puternic interesat de transfer în acest moment. Șeicii grupării pariziene lucrează la un plan pentru a-l păstra pe Kylian Mbappé și pentru a-i reînnoi acestuia contractul. Deocamdată, se pare că în următoarele zile, PSG va oficializa reînnoirea angajamentului lui Neymar până în 2026. ”Mbappe și Neymar câștiga ceva foarte important precum Liga Campionilor!” Apoi, întreaga atenția se va canaliza pe atacantul dorit pe ”Bernabeu”. "Obiectivul lui PSG este să păstreze cei mai buni jucători și să îi facă pe jucători să realizeze că pot câștiga ceva foarte important cum este Liga Campionilor Clubul face tot posibilul pentru a-i păstra și pe Neymar și pe Mbappe", a declarat antrenorul Mauricio Pochettino, pentru ”El Larguero”. Pochettino a vorbit pe larg despre atacantul francez în timpul sesiunii de întrebări și răspunsuri: ”Eu și Mbappé avem o relație excelentă. În acest moment sunt optimist și voi lupta cu toate forțele pentru a-l face să rămână. Cred că Mbappé va juca la Paris și anul viitor. Prioritatea este ca ambii jucători să continue. Nu ne gândim la un alt plan fără acești jucători în viitor”, a mai spus Pochettino. Sursa: digisport.ro
-
Nume: LorenaRx Rang: Network Editor (5) Data săvârşirii emisiunii/concursului: 16.04.2021 Tipul emisiunii/concursului: Smash or Pass Numele celor care au participat la emisiune/concurs: sLoww Dovada (screenshot) pentru tipul concursului/emisiunii [/l]: https://imgur.com/a/QTO6kjp Dovada (screenshot) cu [/livemembers]: https://imgur.com/a/IRlhF9K Alte precizări: pupici
-
Liverpool - Real Madrid și Borussia Dortmund - Manchester City sunt duelurile în urma cărora se va întregi careul de ași din UEFA Champions League. PSG și Chelsea au obținut deja calificarea în penultimul act al competiției. Liverpool - Real Madrid, ora 22:00, pe Digi Sport 1 | LIVE VIDEO Echipele de start: Liverpool: Alisson - Alexander-Arnold, Phillips, Ozan Kabak, Robertson - Wijnaldum, Fabinho, Milner - Salah, Firmino, Mane Rezerve: Adrian, Davies, Thiago, Keita, Oxlade-Chamberlain, Diogo Jota, Tsimikas, Shaqiri, Davies, Williams, Cain, Clarkson Real Madrid: Courtois - Valverde, Eder Militano, Nacho, Mendy - Modric, Casemiro, Kroos - Asensio, Benzema, Vinicius Rezerve: Lunin, Altube, Marcelo, Odriozola, Isco, Mariano Diaz, Rodrygo, Park, Arribas, Chust După 3-1 în prima manșă de pe stadionul Alfredo Di Stefano, Real Madrid pornește cu prima șansă la calificarea în semifinalele UEFA Champions League. Madrilenii ar putea încheia fantastic o săptămână deosebit de dificilă, după ce s-a impus și în El Clasico, 2-1. De partea cealaltă, Liverpool visează o nouă remontada în compania unei forțe din La Liga, la fel ca în urmă cu două sezoane, când cormoranii s-au impus cu 4-0 în returul de pe Anfield în fața Barcelonei, după ce în prima manșă catalanii se impuseseră cu 3-0. Chelsea va fi adversara din semifinale a învingătoarei dintre Liverpool și Real Madrid Borussia Dortmund - Manchester City, ora 22:00, pe Digi Sport 2 | LIVE VIDEO Echipele de start: Dortmund: Hitz - Morey, Akanji, Hummels, Guerreiro - Bellingham, Emre Can, Dahoud - Hnauff, Haaland, Reus Rezerve: Burki - Drljaca, Hazard, Schulz, Brandt, Reinier, Meunier, Piszczek, Tigges, Passlack, Reyna, Raschl Manchester City: Ederson - Walker, Stones, Dias, Zinchenko - De Bruyne, Rodri, Gundogan - Mahrez, Bernardo Silva, Foden Rezerve: Steffen, Trafford, Ake, Sterling, Jesus, Laporte, Ferran Torres, Mendy, Fernandinho, Cancelo, Garcia "Cetățenii" s-au impus la limită în turul de pe Etihad, 2-1, grație reușite din ultimul minut de joc a lui Foden, și abordează manșa secundă din postura de favorită. Cu toate acestea, Haaland & CO pot produce surpriza, mai ales ținând cont de istoria mai puțin fericită a lui Manchester City în sferturile de finală UCL. În ultimele trei sezoane, trupa lui Pep Guardiola a fost eliminată de fiecare dată în această fază a competiției. PSG o așteaptă în penultimul act pe câștigătoarea dublei dintre Borussia Dortmund și Manchester City Cu Mbappe și Neymar în mare formă, PSG s-a calificat în semifinalele Champions League, deși a pierdut "acasă" cu actuala campioan a Europei, Bayern Munchen, scor 0-1. PSG - Bayern Munchen 0-1 (3-2 în tur) și Chelsea - Porto 0-1 (2-0 în tur) Au contat cele 3 goluri marcate de francezi în deplasarea din prima manșă, iar parizienii sunt acum gata de marea lovitură și nu vor să se mai oprească până în finală. În cealaltă partidă a serii, FC Porto a învins Chelsea în deplasare, prin foarfeca lui Taremi, din prelungiri, însă londonezii merg mai departe după victoria cu 2-0 din tur. PSG - Bayern Munchen 0-1 : Min. 90+3: Ocazie Bayern. Sane primește o pasă prefectă, driblează scurt și șutează la colțul lung, dar Navas reține. Min. 90: Ocazie PSG. Pe un contraatac, Mbappe scapă spre poartă și îi pasează lui Neymar, dar portarul iese la timp și respinge din fața brazilianului. Min. 82: Ocazie Bayern. Sane șutează în diagonală, din marginea careului, dar mingea trece pe lângă poartă. Min. 53: Ocazie PSG. După o combinație cu Neymar, Mbappe pasează pentru Di Maria, care îl driblează rapid pe Davies, centrează prin fața porții, dar Neymar nu ajunge pentru a împinge mingea în plasă. Min. 47: Ocazie Bayern. Sane centrează pentru Choupo-Moting, mingea sare la Alaba, care șutează din marginea careului, dar balonul trece pe lângă poartă. Min. 46: Începe repriza a doua. Min. 45+3: La pauză, PSG - Bayern 0-1. Min. 45+2: Ocazie Bayern. Sane șutează din marginea careului, dar portarul e pe fază și reține. Min. 44: Ocazie Bayern. Alaba trage de la distanță, dar Navas respinge spectaculos. Min. 40: GOL Bayern! (0-1) Alaba șutează din apropiere, portarul parează, mingea sare la Choupo Moting, care deschide scorul. Min. 39: Bară PSG. Mbappe combină cu Neymar, dar acesta nimerește pentru a doua oară bara. Min. 37: Bară PSG. Neymar are o acțiune personală și șutează de la marginea careului, cu efect, dar nimerește bara. Min. 34: Ocazie PSG. Neymar pătrunde în careu, driblează și șutează la colțul scurt, dar Neuer parează de la rădăcina barei. Min. 27: Ocazie mare PSG. Di Maria îl lansează pe Mbappe, care face o cursă rapidă pe stânga, întoarce în careu pentru Neymar, dar șutul brazilianului e apărat eroic de Neuer. Min. 9: Ocazie PSG. Mbappe face o cursă pe stânga, intră în careu și îi pasează lui Neymar, care este blocat de Hernandez, mingea sare și rămâne tot în preajma lui Neymar, dar brazilianul era deja întors cu spatele și nu a mai urmărit balonul, însă acesta reușește totuși să șuteze, dar portarul nemților apără. Min. 3: Ocazie PSG. Mbappe face o cursă pe dreapta, intră în careu și șutează în diagonală, dar mingea trece pe lângă poartă. ECHIPELE: PSG: Navas - Dagba, Danilo, Kimpembe, Diallo - Gueye, Paredes - Di Maria, Neymar, Draxler - Mbappe Bayern: Neuer - Pavard, Boateng, Hernandez, Davies - Kimmich, Alaba - Sane, Muller, Coman - Choupo Moting Chelsea - Porto 0-1 LIVE VIDEO: Min. 90+3: GOL Porto! (0-1) Nanu centrează de pe dreapta în careu, iar Taremi înscrie cu o foarfecă spectaculoasă. Min. 57: Ocazie Chelsea. Kante îi pasează lui Mount, care intră în careu, dar Manafa aleargă incredibil, îl ajunge pe Mount și blochează șutul acestuia. Min. 46: Începe repriza a doua. Min. 45+1: La pauză, Chelsea - Porto 0-0. Min. 11: Ocazie Porto. Rudiger trimite înapoi, la Mendy, dar portarul lui Chelsea pasează la adversarul său, Corona, acesta șutează, dar mingea e deviată de Jorginho exact în momentul șutului. ECHIPELE: Chelsea: Mendy - Azpilicueta, Silva, Rudiger - James, Jorginho, Kante, Chilwell - Mount, Havertz, Pulisic FC Porto: Marchesin - Manafa, Mbemba, Pepe, Sanusi - Sergio Oliveira, Grujic, Uribe - Corona, Marega, Otavio Sursa: digisport.ro
-
Partida dintre Tottenham și Manchester United, contând pentru etapa 31 din Premier League, scor 1-3, a fost transmisă în Republica Islamică Iran, însă a fost întreruptă de peste 100 de ori. Meciul Tottenham - Manchester United, cenzurat în Iran de peste 100 de ori Televiziunea de stat a cenzurat "de peste 100 de ori" transmisia din cauza arbitrei asistente, Sian Massey-Ellis, care purta pantaloni scurți, un gest neacceptat pentru femei în Iran, scrie Daily Mail. În momentul întreruperilor, telespectatorilor le era arătată o imagine de ansamblu a stadionului lui Tottenham, care cuprindea și străzile din preajma arenei londoneze. "Cenzorii de la televiziune au fost deranjați de prezența unei femei arbitru în pantaloni scurți. Soluția lor a fost să întreruptă transmisia și să arate străzile din Londra, ceea ce a fost o bătaie de joc. La finalul meciului, unul dintre comentatori a glumit, spunând că speră ca telespectatorii să fie bucuroși de spectacolul geografic oferit. Cenzura se află în ADN-ul Iranului. Nu ar trebui să normalizăm o astfel de practică. Aceasta nu este cultura noastră, ci ideologia unui regim represiv", a fost reacția grupului My Stealthy Freedom, care militează împotriva discriminărilor de gen din Iran. Prezența femeilor pe stadioanele din Iran a fost interzisă timp de aproximativ 40 de ani, însă autoritățile au revenit asupra deciziei, în 2019, după ce a fost amenințată de FIFA cu suspendarea din competițiile internaționale. Nu este pentru prima dată când în Iran au loc astfel de evenimente. La Supercupa Germaniei din sezonul trecut, câștigată de Bayern Munchen în fața Borussiei Dortmund, scor 3-2, televiziunea de stat a decis să nu mai transmită meciul, după ce a aflat că o femeie va arbitra duelul - Bibiana Steinhaus, care s-a și retras după acel joc. Sursa: digisport.ro
-
Neymar (29 ani) a starnit revolta pe retelele de socializare dupa ultimele declaratii. Paris Saint-Germain s-a revansat pentru finala pierduta si a reusit sa o elimine pe Bayern din Champions League, dupa 3-3 la general. Neymar a fost unul dintre cei mai buni oameni de pe teren in returul de pe Parc des Princes, iar la declaratiile de la final a devenit protagonist, insa intr-un sens negativ. Intrebat de posesia superioara a nemtilor, brazilianul a oferit un raspuns care a starnit reactii negative. "Poti sa ai posesia, poti sa ii canti femeii toata noaptea, vine unul in cinci minute si pleaca cu femeia ta", a spus Neymar in fata unei jurnaliste de la TNT Sports. Cuvintele sale au pornit o adevarata revolta, Neymar fiind etichetat ca fiind misogin dupa remarca facuta. Sursa: sport.ro
-
Slavia Praga, echipa lui Nicolae Stanciu, va primi vizita lui Arsenal, în returul sferturilor de finală ale Europa League, joi, de la ora 22:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1. Campioana Cehiei a obținut un rezultat excelent în tur, 1-1, iar echipa lui Jindrich Trpiskovsky visează acum la finala Europa League. Slavia lui Stanciu vizează finala Europa League! Antrenorul cehilor a vorbit despre importanța deosebită a acestui joc pentru ambele echipe și a spus cum va reacționa dacă partida cu Arsenal va ajunge la loviturile de departajare. "E important să nu ne mai gândim la meciul tur. Ne dorim să câștigăm, să fim organizați bine în defensivă și să nu primim gol. Trebuie să uitam partida tur și să învingem Arsenal. Doar așa putem triumfa. Sper să nu se ajungă la loviturile de departajare. Nu știu dacă voi avea puterea să le urmăresc. Probabil aș pleca și aș aștepta să mi se spună cum a fost. Când penalty-ul decide ceva e nedrept, dar e parte din fotbal. Arsenal a arătat că preferă Europa League în detrimentul campionatului. Sunt conștienți că poate fi singura lor șansă de a juca în Europa în sezonul următor. E pus în joc un loc în semifinalele Europa League, deci nimeni nu va trata cu superficialitate", a declarat Jindrich Trpisovsky. Jan Boril, fundașul și căpitanul Slaviei, speră ca, pe lângă titlul din Cehia, echipa lui să impresioneze și în Europa League și să joace finala de la Gdansk. "Așteptăm cu nerăbdare meciul. Este o miză mare și am obținut un rezultat bun în tur, dar nu trebuie să plecăm cu gândul de a-l apăra. Visul nostru este să jucăm finala. Mai avem multe meciuri de jucat și ne dorim să încheiem sus în toate competițiile", a spus și Jan Boril. Învingătoarea dintre Arsenal și Slavia Praga va întâlni în semifinalele Europa League câștigătoarea din partida Villarreal - Dinamo Zagreb. În tur, spaniolii s-au impus la limită, scor 1-0. Sursa: digisport.ro
-
Hai ca nu fac chiar asa
-
Meciul Csikszereda Miercurea Ciuc - FC U Craiova 1948, din cadrul etapei a treia a play-off-ului ligii secunde, se dispută marți, de la ora 16:30, și poate fi urmărit în direct la Digi Sport 1 și digisport.ro, în format live video și text. Csikszereda - FC U Craiova 1948 0-1, la Digi Sport 1. Min. 30: Ocazie Marvin Schieb preia o minge pe stânga, trece de Gugu și șutează în diagonală la vinclu, dar pe lângă poartă. Min. 22: GOL Craiova! Duopă o centrare în careu, un jucător respinge prea scurt, până la Munteanu, care îi pasează lui Compagno, liber în careu, iar acesta înscrie. Min. 1: Începe meciul. Înaintea partidei directe, Csikszereda este pe locul cinci, penultimul, în play-off-ul Ligii 2, cu 33 de puncte, în timp ce formația din Craiova este pe locul doi, la egalitate de puncte, 39, cu liderul Rapid, însă cu golaveraj inferior. FK Csikszereda: Gyenge – R. Takacs, Kelemen, Apro, Palmeș, Csuros (cpt.), Casiadi (Botorok 13′), Bauza, Jebari, Schieb, Meszaros (Bara 13′) Rezerve: Albert – Bor, Savin, Csonka, Bujdoso, Pinter, Rotar Antrenor: Valentin Suciu ”FC U” Craiova: M. Enache – R. Negru, Gugu, D. Ispas, Huyghebaert – Val. Munteanu, Baeten, Dr. Albu (cpt.), Ad. Voicu – Andr. Ciolacu – Compagno Rezerve: Mogoșanu – Diakite, Anghelina, Cacheiro, Gîț, Cl. Bălan, Vl. Pop, Luboya, Blidar Antrenor: Eugen Trică Csikszereda - FC U Craiova 1948, la Digi Sport 1 Csikszereda a debutat în play-off cu o înfrângere suferită chiar pe teren propriu, 0-1 în fața Rapidului. În runda secundă, formația din Miercurea Ciuc a obținut un punct, după 0-0 cu CS Mioveni. De partea cealaltă, echipa antrenată de Eugen Trică a încheiat la egalitate, scor 0-0, cu CS Mioveni în prima etapă, în timp ce runda trecută a înregistrat prima victorie din play-off, 1-0 cu ASU Poli Timișoara. Csikszereda - FC U Craiova 1948, echipele probabile Csikszereda: Szilard - Takacs, Kelemen, Apro, Bor - Savin, Casiadi - Bara, Schieb, Bauza - Suciu FC U Craiova 1948: Enache - Gîț, Gugu, Ispas, Huyghebaert - Baeten, Cristea, Albu - Răducanu, Munteanu - Compagno Sursa: digisport.ro
- 1 reply
-
1
-
Real Madrid a câștigat El Clasico, dar rivala Barcelona a urcat pe primul loc în topul celor mai valoroase cluburi de fotbal din lume, conform publicației americane Forbes. Catalanii i-au depășit pe madrileni la o diferență mică, iar podiumul este completat de deținătoarea UEFA Champions League, Bayern Munchen. Clasamentul se bazează pe veniturile cluburilor, dar ia în considerare și deficitul bugetar. Chiar dacă a anunțat pierderi de peste 400 de milioane de euro, Barcelona are în continuare încasări importante - de exemplu, este gruparea care primește cei mai mulți bani din televizări, peste 200 de milioane de euro. PSG a intrat în top 10 Iar Real Madrid rămâne cel mai priceput club în materie de marketing, încasând 430 de milioane de euro din sponsorizări, publicitate și alte tranzacții comerciale în sezonul 2019-20. Două echipe au cunoscut ascensiuni importante - Liverpool a urcat 3 locuri și a ajuns pe locul 5, în spatele lui Manchester United, clubul care a coborât de pe podium. Urmează City pe 6, în fața lui Chelsea și Arsenal, în timp ce în top 10 apare PSG și-a dublat valoarea și intră în elită. Din top 10 lipsesc nume precum Juventus, Inter și Atletico Madrid. Topul Forbes al celor mai valoroase cluburi 1. Barcelona - 4.76 miliarde de dolari 2. Real Madrid - 4.75 miliarde de dolari. 3. Bayern Munchen - 4.22 miliarde de dolari. 4. Manchester United - 4.2 miliarde de dolari. 5. Liverpool - 4.1 miliarde de dolari. 6. Manchester City - 4 miliarde de dolari. 7. Chelsea - 3.2 miliarde de dolari. 8. Arsenal - 2.8 miliarde de dolari. 9. Paris Saint-Germain - 2.5 miliarde de dolari. 10. Tottenham Hotspur - 2.3 miliarde de dolari. Sursa: digisport.ro
-
Rapid - Dunărea Călărași 4-1. Giuleștenii au revenit pe primul loc în Liga 2 după victoria de la Buftea și sunt din ce în ce mai aproape de promovare. După meci, elevii lui Mihai Iosif au declanșat fiesta și au cântat chiar în vestiarul de la Buftea. Imaginile au fost postate de giuleșteni pe rețelele sociale. Victoria cu Călărași i-a readus pe giuleșteni pe primul loc în Liga 2, cu 39 de puncte, la egalitate cu U Craiova 1948. Mihai Iosif: ”Ca să joci la Rapid, atitudinea este primordială” Iosif a oferit și o nouă replică memorabilă. Întrebat dacă are o baghetă magică, antrenorul Rapidului a surprins pe toată lumea: "Ne bucurăm mai cu capul pe umeri. Dacă aveam o baghetă magică o înviam pe mama! Băieții au înțeles totul foarte bine, suntem un grup, nu există ei și eu. Și noi am avut absenți. La 4-1 nu cred că mai putem comenta arbitrajul. Nu am văzut nicio fază, nu mă pot pronunța. Ca să joci la Rapid, atitudinea este primordială. Aici trebuie să trăiești fiecare meci la intensitate maximă. Lupta pentru promovare este deschisă și foarte, foarte greu. Toate echipele au șanse egale. Dacă aș promova cu Rapidul ar fi un vis împlinit", a spus Mihai Iosif, după victoria cu Dunărea Călărași. Sursa: digisport.ro
-
Dinamo va începe play-out-ul de pe locul 14, poziție de baraj. "Câinii" vor intra de acum într-o cursă pe viață și pe moarte pentru evitarea retrogradării. Dinamo a terminat sezonul regulat cu 27 de puncte, asta înseamnă că pornește în play-out cu 14 puncte și beneficiază de rotunjire. În play-off și play-out, primul criteriu de departajare în caz de egalitate îl reprezintă rotunjirea punctelor. Apoi urmează punctajul cu care au intrat cele două echipe aflate la egalitate în play-off/play-out, rezultatele directe din play-off/play-out și ulterior golaverajul. Dinamo, program dificil în play-out Spre deosebire de play-off, în acest sezon meciurile din play-out se dispută într-o singură manșă. Ultimele două clasate, locurile 15 și 16, vor retrograda direct în Liga 2 la finalul play-out-ului. Următoarele două formații, locurile 13 și 14, vor disputa câte un meci de baraj cu formațiile de pe locurile 3 și 4 din play-off-ul Ligii 2. Iată cum arată programul lui Dinamo din play-out: Etapa 1 (17/18 aprilie) Astra - Dinamo Etapa 2 (20/21/22 aprilie) Dinamo - UTA Etapa 3 (24/25 aprilie) Gaz Metan - Dinamo Etapa 4 (27/28/29 aprilie) Dinamo - FC Voluntari Etapa 5 (1/2 mai) Viitorul - Dinamo Etapa 6 (8/9 mai) Poli Iași - Dinamo Etapa 7 (15/16 mai) Dinamo - Hermannstadt Etapa 8 (18/19/20 mai) FC Argeș - Dinamo Etapa 9 (22/23 mai) Dinamo - Chindia Târgoviște Toate meciurile din play-out vor fi transmise în direct pe Digi Sport 1 și în format live video pe site-ul digisport.ro. Clasament play-out Liga 1 FC Argeș 20 pct. Chindia Târgoviște 20 pct.* (beneficiază de rotunjire) Astra 19 pct. (beneficiază de rotunjire) UTA 19 pct.* (beneficiază de rotunjire) Gaz Metan 17 pct.* (beneficiază de rotunjire) FC Voluntari 16 pct. Viitorul 16 pct.* (beneficiază de rotunjire) Dinamo 14 pct.* (beneficiază de rotunjire) Hermannstadt 13 pct. Poli Iași 13 pct.* (beneficiază de rotunjire) Sursa: digisport.ro
-
România nu se va putea baza pe Simona Halep (locul 3 WTA) și Patricia Țig (numărul 63 mondial) la play-off-ul Grupei Mondiale a "Billie Jean King Cup", astfel Irina Bara (26 de ani, a 132-a jucătoare a lumii) va fi "racheta numărul 1" a tricolorelor. Irina Bara, sportiva care a făcut senzație la ediția precedentă de la Roland Garros, ajungând până în turul trei al Grand Slam-ului francez, nu are un sezon 2021 așa cum și-ar fi dorit. Cea mai bine clasată jucătoare în ierarhia WTA convocată de Monica Niculescu pentru partida din "Billie Jean King Cup" (FED Cup) contra Italiei, nu a câștigat niciuna dintre cele cinci partide oficiale disputate în acest an. Irina Bara, cea mai bine clasată jucătoare a echipei de FED Cup a României, după retragerile Simonei Halep și Patriciei Țig În plus, Irina Bara a pierdut și cele trei meciuri de dublu la care a luat startul în 2021. Alături de ea, din echipa României vor mai face parte Mihaela Buzărnescu (locul 136 WTA), Elena Gabriela Ruse (locul 166 WTA) şi Monica Niculescu (locul 174 WTA), Monica fiind şi căpitanul tricolorelor. Nu va fi prezentă nicio jucătoare din top 100 la partida programată la Sala Polivalentă, din Cluj-Napoca, din 16 şi 17 Aprilie 2021 - în afara Simonei Halep și Patriciei Țig, din lotul României mai lipsesc Sorana Cîrstea (locul 65 WTA), care s-a retras din echipă, Irina Begu (locul 74 WTA) şi Ana Bogdan (locul 100 WTA). Nici Camila Giorgi, locul 80 WTA, jucătoarea italiană cel mai bine clasată în ierarhia mondială, nu va participa la meciul de FedCup cu România, deoarece a fost testată pozitiv cu noul coronavirus. Căpitanul italiencelor, Tathiana Garbin, va miza pentru partida din play-off-ul Billie Jean King Cup (fosta FedCup), pe Martina Trevisan, locul 99 WTA, Jasmine Paolini, locul 103 WTA, Elisabetta Cocciaretto, locul 111 WTA, Giulia Gatto-Monticone, locul 177 WTA, şi Bianca Turati, locul 281 WTA. Echipa care câştigă barajul va juca în calificările pentru ediţia 2022 a Grupei Mondiale, în timp ce pierzătoarea va juca în Grupa I a Zonei Euro-africane. Sursa: digisport.ro
-
CSM București a fost eliminată din Liga Campionilor la handbal feminin după eșecul suferit în returul cu CSKA Moscova, scor 19-24, iar antrenorul Adi Vasile a oferit primele concluzii. CSM București s-a întors luni seară de la Moscova, după eliminarea din Liga Campionilor, iar antrenorul Adi Vasile a vorbit pe aeroport despre ratarea Final Four-ului: "E genul de înfrângere care lasă niște urme. Sunt urme care se vor simți de acum încolo, destul de mult timp. În același timp reprezintă o motivare foarte mare sezonul viitor, așa că tot ce putem să facem este să fim mai buni în sezonul următor de Liga Campionilor. Calificarea s-a pierdut undeva între cele două jocuri, există frustrarea că la București puteam să câștigăm la un scor un pic mai mare. Pe de altă parte, și în meciul din Rusia am avut șansa în mâinile noastre", a spus Adi Vasile. CSKA Moscova - CSM București 24-19. Româncele au ratat calificarea în semifinalele Champions League CSKA Moscova - CSM București s-a terminat 24-19, după ce în tur s-au impus româncele tot la 5 goluri diferență, scor 32-27. Au contat însă golurile mai multe marcate în deplasare, capitol la care rusoaicele au stat mai bine și s-au calificat în Final - Four. Nici măcar prestația Cristinei Neagu nu a fost suficientă. Starul "tigroaicelor" a lumii a fost cea mai bună marcatoare a meciului, cu 9 goluri, urmată de rusoaica Ristovska, cu 7 reușite. Sursa: digisport.ro
-
Noi informaţii despre frauda sportivă de proporţii pusă în scenă de "marele" Lance Armstrong (49 de ani) continuă să apară şi să-l pună pe fostul ciclist într-o impostază mai mult decât jenantă. Considerat în perioada sa de glorie drept unul dintre cei mai mari ciclişti, dacă nu cel mai mare, Armstrong a fost deposedat în 2013 de cele 7 Tururi ale Franţei consecutive pe care le câştigase, după ce cu un an mai devreme fusese suspendat pe viaţă din cauza dopingului pe care l-a practicat. Lance Armstrong nu doar că se dopa, dar avea un motor pe bicicleta de concurs!? Ultimul scandal în care este menţionat este la fel de surprinzător ca atunci când s-a aflat că îşi creştea artificial performanţele. Jurnalistul francez Antoine Veyer, specialist în ciclism, a ajuns la concluzia că Lance Armstrong avea montat pe bicicleta sa un motoraş de circa 800 de grame care avea o putere de 500 de W! Jurnalistul a urmărit atent cursele lui Armstrong şi a concluzionat că acel motor era declanşat de Armstrong când atingea spatele de la şaua bicicletei. Era momentul după care îşi creştea semnificativ viteza. Conform jurnalistului, bateria motoraşului era fixată în sticla pentru apă pe care Armstromg o avea pe bicicletă. "Nu este ca şi cum ai merge pe motocicletă. Trebuie să munceşti din greu ca să-l faci să meargă", a explicat, citat de Mundo Deportivo, Harry Gibbings, şeful Typhoon, firmă care produce astfel de motoare. Lance Armstromg a fost suspendat pe viaţă din ciclism în 2012 În ianuarie 2013, Lance Armstrong a recunoscut, în cursul unui interviu acordat celebrei Oprah Winfrey, că a recurs la dopaj în cea mai mare parte a carierei sale sportive. "Le Boss", cum era supranumit ciclistul american în perioada sa de glorie, a fost suspendat pe viaţă în octombrie 2012 de către Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI), care i-a retras din palmares şi cele şapte titluri cucerite în Marea Buclă. Lance Armstrong a început să se dopeze la 21 de ani, iar în 2015 a declarat că ar face-o din nou pentru că în ciclism toţi se dopau "Când m-am dopat pentru prima oară? Trebuie să fi avut 21 de ani, era în timpul primului meu sezon ca profesionist", a indicat Armstrong, care a cucerit titlul de campion mondial în anul respectiv (1993), la Oslo. Fostul rutier, care a câştigat de şapte ori Turul Franţei după ce a reuşit să învingă un cancer testicular. "Dacă dopajul mi-a produs cancerul? Nu ştiu, însă nu pot spune cu siguranţă că nu", a subliniat americanul, indicând totodată că a utilizat hormoni de creştere în 1996, cu puţin timp înainte să fie diagnosticat cu cancer. "Dacă aș fi în 2015, nu, cu siguranță nu m-aș mai dopa. Acum (n.r. în urmă cu şase ani) e posibil să câștigi și fără să faci asta. Dacă m-aș întoarce însă în 1995, când dopingul era ceva prezent peste tot, probabil că aș face exact același lucru. Mi-ar fi plăcut să putem concura unul împotriva celuilalt doar cu mâncare și apă, însă pe atunci așa ceva nu era posibil. A fost într-adevăr o decizie proastă, aceea de a ne dopa și ea a venit într-o perioadă tulbure", a declarat americanul după suspendare. Dacă în privința dopajului a fost destul de clar, Armstrong a precizat totuși că ar și schimba unele lucruri din acea perioadă. "Nu aș schimba deciziile pe care le-am luat, însă mi-aș dori să pot să schimb omul care a luat acele decizii și felul în care a acționat. E bine să lupți la antrenamente și curse însă nu la conferințe de presă. Am fost un nenorocit și nu vreau să mai aduc niciodată înapoi omul acela!" a mai spus Armstrong. Sursa: digisport.ro
-
Internaţionalele Adelina Ungureanu şi Nneka Onyejekwe au fost desemnate ambasadoarele României la Campionatul European de volei feminin din 2021, pe care ţara noastră îl va organiza împreună cu Serbia, Croaţia şi Bulgaria. Ele au fost anunţate şi prezentate sâmbătă de Confederaţia Europeană de Volei (CEV), care pentru această ediţie a competiţiei continentale şi-a propus ca fiecare dintre cele patru ţări gazdă să aibă câte două jucătoare reprezentative în rolul de ambasadoare, precizează site-ul Federaţiei Române de Volei. Meciurile din ţara noastră se vor desfăşura la Cluj-Napoca, în perioada 18-25 august. Turneul final va avea loc între 18 august şi 4 septembrie. Adelina Ungureanu şi Nneka Onyejekwe au fost desemnate ambasadoarele României la Campionatul European de volei feminin din 2021 Pentru ca această competiţie să fie cât mai mediatizată, cei de la CEV au lansat un Program al Ambasadorilor, care cuprinde câte două jucătoare reprezentative din fiecare ţară gazdă. Acestea vor participa, alături de colegele lor din celelalte trei ţări, în lunile premergătoare turneului final la mai multe acţiuni plănuite de CEV pentru creşterea interesului fanilor faţă de competiţie. Primul pas: fiecare ambasadoare are dedicată câte o pagină specială pe site-ul oficial al întrecerii. Din partea României, rolul de ambasadoare va fi îndeplinit de două jucătoare foarte valoroase, componente de bază ale echipei naţionalei, Adelina Ungureanu (20 de ani, legitimată la echipa italiană Cuneo) şi Nneka Onyejekwe (31 de ani, legitimată la Dinamo). "Este o onoare să mă aflu printre jucătoarele alese să promoveze EuroVolley 2021. Să concurez într-o competiţie atât de importantă în ţara mea este un sentiment extraordinar şi o şansă unică. Sunt fericită să fac parte din această călătorie şi sunt sigură că EuroVolley 2021 va fi o experienţă uimitoare pentru toţi", a declarat Adelina Ungureanu. La rândul ei, Nneka Onyejekwe, care este născută chiar în Cluj-Napoca, a declarat: "Organizarea unei grupe a Campionatului European în oraşul meu natal mă bucură foarte mult. Sper doar că lucrurile se vor apropia de normalitate cu pandemia Covid-19 şi că publicul va fi lăsat din nou în săli de sport", potrivit Agerpres. Sursa: digisport.ro
-
Conor McGregor (32 de ani) și Dustin Poirier (32 de ani) se vor duela din nou, pentru a treia oară, pe data de 10 iulie, în Las Vegas. Poirier îl acuză pe luptătorul irlandez că nu s-a ținut de o promisiune făcută înaintea luptei precedente. Dustin Poirier, acuzații dure la adresa lui Conor McGregor Conor McGregor a promis înaintea duelului precedent cu Poirier, când a fost învins de american în lupta de la categoria ușoară, din cadrul galei UFC 257, disputată la Abu Dhabi, că va dona 500.000 de dolari pentru fundația lui Dustin. Asociația luptătorului american organizează acțiuni caritabile pentru copiii defavorizați. Se pare că, după ce a pierdut meciul cu Poirier, Conor McGregor a uitat de promisiunea făcută, iar luptătorul american a ținut să îi aducă aminte printr-o postare făcută pe rețelele de socializare. Afirmația lui Poirier a venit după ce Conor McGregor a prezis că îl va face KO pe american în runda a patra, cu o lovitură de picior. ”Este amuzant. McGregor, ai mai prezis că faci și o donație fundației mele, iar apoi tu și echipa ta nu ați mai răspuns după lupta din ianuarie. Ne vedem curând”, a scris ”The Diamond” pe Twitter. Răspunsul irlandezului nu a întârziat. ”The Notorious” i-a transmis americanului că nu a primit niciun plan pentru donația respectivă. Mai mult, McGregor a sugerat că Dustin Poirier ar fi oprit banii pentru el. ”O donație, nu o datorie. Am așteptat planurile pentru donație, dar nu au ajuns niciodată. Așa procedez mereu cu donațiile. Vreau să știu unde merge fiecare ban. Altfel, nu donez nimic. Așa se întâmplă, din păcate, cu majoritatea fundațiilor. Ai ales să te lupți cu mine, în loc să câștigi centura. Asta dovedește că am dreptate”, a fost răspunsul vedetei din UFC. Conor McGregor și Dustin Poirier sunt la al treilea duel La prima întâlnire dintre cei doi din 2014, Conor McGregor a ieșit victorios, după ce l-a făcut KO pe Poirier încă din prima rundă. La revanșa din ianuarie, ”The Notorious” a încasat primul KO din cariera sa. Poirier s-a impus în runda secundă, după o serie excelentă de pumni, care l-au pus la pământ pe McGregor. În urma meciului, irlandezul a ieșit în cârje, urmare a loviturilor repetate de picior lansate de american. "E greu să te întorci după o lungă perioadă de inactivitate. Nu m-am simțit prea bine. Am nevoie de activitate", a spus, după meci, McGregor, care nu mai luptase de un an. În ianuarie 2020 îl învingea pe Donald Cerrone prin KO tehnic, în runda 1, la UFC 246. Sursa: digisport.ro
-
România a cucerit medaliile de aur în proba feminină de opt plus unu, duminică, la Campionatele Europene de canotaj de la Varese (Italia). Echipajul alcătuit din Maria-Magdalena Rusu, Viviana-Iuliana Bejinariu, Georgiana Dedu, Maria Tivodariu, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereş, Mădălina Bereş, Denisa Tîlvescu şi Daniela Druncea a fost cronometrat cu timpul de 06 min 06 sec 670/1000. Olanda a obţinut argintul (06:09.98), iar Rusia şi-a adjudecat bronzul (06:14.40). România, două medalii de aur și trei de argint la Europene Ionela-Livia Cozmiuc şi Elena-Iuliana Mihai s-au clasat pe locul patru în finala probei de dublu vâsle feminin, categorie uşoară, cu timpul de 07 min 02 sec 70/100. Pe primele trei poziţii s-au clasat Italia (06:58.66), Marea Britanie (06:59.56) şi Olanda (07:01.13). La Europenele de anul trecut, barca de dublu vâsle feminin, categorie uşoară a obţinut bronzul, în altă componenţă, Ionela-Livia Cozmiuc, Gianina-Elena Beleagă. România are un bilanţ de două medalii de aur, la dublu vâsle şi opt plus unu feminin, şi trei de argint, prin Adriana Ailincăi şi Iuliana Buhuş, la dublu rame feminin, Gianina-Elena Beleagă, la simplu vâsle feminin, categorie uşoară, şi la patru rame masculin (Mihăiţă-Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan-Constantin Berariu şi Cosmin Pascari). Ultima finală în care vom avea reprezentanţi la Varese va fi cea de la opt plus unu masculin. Sursa: digisport.ro
-
Gianina Beleagă a adus României prima medalie la Campionatele Europene de canotaj de la Varese (Italia), argint în proba de simplu vâsle feminin, categorie uşoară, duminică. Beleagă a fost înregistrată cu timpul de 07 min 45 sec 800/1000, fiind devansată de belarusa Alena Furman, 7 min 41 sec 81/1000. Medalia de bronz a revenit franţuzoaicei Claire Bove, în 7 min 48 sec 79/1000. Tot duminică, Mihai Chiruţă a câştigat Finala B la simplu vâsle masculin (00:07:00.38), încheind pe poziţia a 7-a în clasamentul general. La dublu vâsle masculin, Ioan Prundeanu şi Marian-Florian Enache au încheiat pe patru în Finala B (00:06:28.51), clasându-se pe locul 10 în clasamentul general. Echipajul feminin de patru vâsle, compus din Cristina-Georgiana Popescu, Roxana-Iuliana Anghel, Dumitriţa Juncănariu şi Beatrice-Mădălina Pascari, a ocupat locul 5 în Finala B şi 11 la general (00:06:47.42). Sportivii români vor evolua duminică în alte opt finale în care sunt puse în joc medalii la Varese. Sursa: digisport.ro
-
Atleta Dina Asher-Smith (25 de ani), campioană mondială la proba de 200 m și europeană la 100 m, 200 m și ștafetă 4 x 100 m, visează la cel puțin o medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Britanica este licențiată în istorie și a cucerit premiul pentru "cea mai bună rubrică a anului", oferit de Asociația Internațională a Presei Sportive, pentru un eseu pe tema rasismului publicat în The Telegraph. Dina Asher-Smith este născută în sudul Londrei, acolo unde se și pregătește pentru JO din Tokyo. Dina Asher-Smith visează la cel puțin o medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo Rezultatele din ultimii ani, o plasează pe Asher-Smith în postura de favorită la medaliile de aur în probele de 100 m și 200 m, la Tokyo. Cu toate acestea, sportiva din Regatul Unit rămâne cu picioarele pe pământ și este convinsă că nu renumele, ci forma de moment o va ajuta să triumfe la Jocurile Olimpice. "În 2018, am câștigat trei medalii de aur la Europene, dar acestea nu mi-au influențat 2019. În 2019, am câștigat aurul mondial la 200 m și argintul la 100 m și 4 x 100 m, dar nu-mi vor oferi niciun avantaj pentru 2021. Fiecare sezon este o foaie goală. Și există atât de multe adversare valoroase în lume", a declarat Dina Asher-Smith, potrivit Gazzetta dello Sport. Dina Asher-Smith a participat și la Olimpiada de la Rio, din 2016, unde a urcat pe ultima treaptă a podiumului alături de echipa din Marea Britanie. Atleta a vorbit și despre pasiunea sa mai puțin cunoscută, istoria. "Îmi place să aprofundez epocile care au marcat schimbări culturale și religioase: teza mea de absolvire, din 2017, s-a axat pe evoluția muzicii jazz în anumite perioade ale secolului XX", a adăugat Dina Asher-Smith. Sursa: digisport.ro
-
Tyson Fury (32 de ani) se va înfrunta cu Anthony Joshua (31 de ani) pentru toate centurile de la categoria grea. Fury este convins că îl va învinge pe Joshua în duelul ce va urma și va reuși să unifice centurile categoriei grele. Locații posibile pentru duelul dintre Fury și Joshua Tyson Fury a distribuit un videoclip pe rețelele de socializare în care a vorbit despre viitoarea înfruntare dintre el și conaționalul său, Anthony Joshua. Fury a anunțat că printre țările care ar putea găzdui cel mai mare eveniment al categoriei grea se numără Arabia Saudită, Rusia, Statele Unite și Marea Britanie. ”Am câteva vești mari. Avem trei sau patru oferte mari pentru locația luptei. Este interes din Arabia Saudită, în Quatar, din Uzbekistan, Rusia, America și Anglia. Mă voi uita peste ele duminică și sper că vom avea lupta”, a spus Tyson Fury. Fury a avut câteva cuvinte grele pentru Anthony Joshua ”Îl voi zdrobi pe leneșul ăsta mare și inutil atunci când voi pune mâna pe el”, a spus Tyson Fury despre campionul WBA, IBF, WBO și IBO. Încă de la victoria sa asupra lui Deontay Wilder, atunci când a câștigat titlul WBC, Fury a declarat că își dorește o înfruntare cu Anthony Joshua. Lupta dintre Fury și Joshua ar fi cel mai mare eveniment din istoria recentă a categoriei grele Anthony Joshua deține un record în ring de 24 de victorii și o singură înfrângere. Britanicul a pierdut în fața lui Andy Ruiz, însă, la cea de-a doua întâlnire dintre cei doi, Joshua a revenit și a recâștigat centurile. De cealaltă parte, Tyson Fury are un record impecabil, cu 30 de victorii, nicio înfrângere și o singură remiză. Pentru Fury, meciul cu Joshua are o miză dublă: să devină campion absolut la categoria grea și să își păstreze recordul imaculat. Tyson Fury este campionul WBC, în timp ce Joshua deține titlurile WBA, IBF, WBO și IBO, iar lupta dintre cei doi pugiliști britanici va însemna unificarea categoriei grele și va desemna campionul suprem al greilor. Întâlnirea dintre Joshua și Fury va avea loc în iulie Agentul Eddie Hearn consideră că toate detaliile privind întâlnirea dintre Joshua și Tyson Fury vor fi stabilite în cel mai scurt timp, după ce ambii pugiliști vor cădea la un acord în privința arenei. ”Abia așteptăm. AJ a început pregătirea, iar Fury se antrenează din greu. Ambii vor lupta asta. Vor fi prezentate câteva propuneri de arene, iar ambii vor trebui să fie de acord. Lupta va avea loc în iulie. Discuțiile au progresat foarte bine și ne apropiem de stabilirea arenei. Va avea loc un anunț în scurt timp”, a declarat Eddie Hearn, citat de Daily Mail. Sursa: digisport.ro
-
Luptătorul din UFC de la categoria ușoară, Alexander Munoz (31 de ani), a descris modul în care a reușit să își recupereze mașina după ce aceasta a fost furată de doi hoți. Când a sesizat că mașina sa lipsește, Munoz a anunțat poliția și apoi a început să o caute în zonele rău famate din orașul în care locuiește. Alexander Munoz și-a recuperat singur mașina după ce a fost furată de doi tâlhari Luptătorul din UFC a reușit să găsească mașina, dar nimeni nu se afla înăuntru. Munoz a sesizat că echipamentul său lipsește și a început să îi caute pe hoți. ”Era dimineață. Prietena mea m-a trezit din somn și m-a întrebat dacă mi-am lăsat mașina parcată la sala de antrenamente. Nu o lăsasem acolo. Am fugit afară și mașina nu mai era. Am depus o plângere la poliție. Am început să o caut singur și l-am văzut pe unul dintre indivizi. Purta echipamentul meu de snowboard. L-am urmărit până la mașina mea și s-a urcat în ea alături de un alt tip”, a povestit Munoz, citat de Daily Mail. Munoz s-a luptat cu unul dintre hoți care l-a atacat cu o șurubelniță Unul dintre tâlhari l-a atacat pe Alexander Munoz, însă luptătorul l-a pus la punct. Cu o lovitură de picior a reușit să îl trimită la pământ pe agresor și, ulterior, Munoz a început să își recupereze hainele de pe hoțul incapacitat: ”Am sunat din nou la poliție, le-am spus unde sunt, iar ei mi-au spus că vin spre mine. I-am urmărit pe indivizi prin cartier până când unul dintre ei a venit la mine și m-a întrebat ’Ai vreo problemă?’. I-am răspuns ’Da, ești în mașina mea’. I-am confruntat. Unul dintre ei a fugit, iar celălalt a încercat și el să scape. Alergam pe lângă el. L-am văzut că a obosit, a încetinit și a început să respire greu. Îmi furase și echipamentul de antrenament. Aveam o fotografie semnată din UFC. Știau că sunt un luptător profesionist. Atunci, s-a speriat, a scos o șurubelniță și m-a atacat. Când a venit spre mine l-am lovit cu piciorul în zona stomacului și i-am luat răsuflarea. S-a așezat la pământ și am început să îmi scot hainele de pe el. Am tras de el în mijlocul străzii. L-am pus să stea așezat pe bordură până la sosirea poliției”. Alexander Munoz a suferit prima înfrângere din cariera sa împotriva lui Nasrat Haqparast. Următoarea sa intrare în cușcă va fi împotriva lui Luis Pena. Sursa: digisport.ro
-
CSM București întâlnește în deplasare CSKA Moscova, în returul sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, azi, de la ora 17:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și pe digisport.ro. CSM este la doar 60 de minute de calificarea în careul de ași al celei mai importante competiții handbalistele intercluburi de pe continent. La București, elevele lui Adi Vasile s-au impus cu 32-27 în fața celor de la CSKA. LIVE VIDEO CSKA - CSM București, 17:00, Digi Sport 1. Ce spune Adi Vasile Înaintea plecării în Rusia, antrenorul Adi Vasile a mărturisit că echipa sa nu se vede deja calificată în Final Four, în ciuda meciului bun făcut în prima partidă. ”Suntem pregătiți, avem o stare bună și dorință de a începe meciul și de a ne califica în Final Four. Avantajul de cinci goluri este important, dar este genul de avantaj care nu te poate liniști. Trebuie să fim megaconcentrați și să abordăm meciul la victorie. Este bine că am putut să simțit pe pielea noastră cum joacă CSKA, partida va fi grea, echilibrată și dură. 60 de minute trebuie să fim concentrați și să jucăm la intensitate maximă și psihic, și fizic. Am făcut asta în prima repriză la București. Ele speculează fiecare moment de relaxare sau deconectare al nostru. Marele secret al meciului : cât de bine vom putea separa, ca și concentrare, faza de atac și de apărare. Nu mă simt mai aproape de Final Four, sunt conștient de ce ne așteaptă, nu avem voie să ne relaxăm”, a declarat Adi Vasile, antrenorul echipei CSM București. Tehnicianul spune că munca din ultimii doi ani (având în vedere că sezonul trecut al Ligii Campionilor s-a oprit înainte să se joace meciurile din sferturile de finală, din cauza pandemiei de Coronavirus) trebuie să le aducă acum și satisfacție la nivel internațional. ”Simt că este momentul nostru să ne calificăm în Final Four, de doi ani am muncit fix pentru acest punct al sezonului, avem experiența și valoarea să înțelegem cât de important este meciul și sper ca la final să fim cei mai fericiți oameni, calificați în Final Four”. LIVE VIDEO CSKA Moscova - CSM București, 17:00, Digi Sport 1 Iulia Curea, antrenorul secund al echipei, a împlinit 39 de ani oe 8 aprilie și și-a pus o dorință în strânsă legătură cu meciul de azi. ”Le-am zis fetelor dorința de ziua mea: să câștigăm la Moscova și să ne calificăm în Final Four. Simțim presiunea, este atmosfera un pic mai încărcată, se simte nervozitatea, presiunea...ultimul Final Four a fost acum câțiva ani și ne dorim cu toții să ajungem acolo. Nu ne-am pregătit dinainte pentru petrecere, întâi să câștigăm, să ajungem în Final Four, apoi cu siguranță vom petrece”, a declarat Iulia Curea, antrenor secund la CSM București. Sursa: digisport.ro
-
Simona Halep (29 de ani, numărul 3 WTA) are un start de an presărat cu accidentări. Constănțeanca a participat la doar trei turnee și are emoții în privința pregătirii sezonului de zgură. Sportiva din România a declarat forfait înaintea competițiilor de la Doha și Dubai și s-a retras de la turneul WTA de la Miami, din cauza unei accidentări la umăr. Mai mult, Simona Halep a anunțat că nu poate ajuta echipa României, la meciul de FED Cup contra Italiei. Aceste retrageri dese îi pot aduce amenzi substanțiale din partea WTA. Retragerile dese îi pot aduce amenzi mari Simonei Halep din partea WTA "O jucătoare se poate retrage din proba de simplu a unui turneu fără a primi amendă pentru retragere târzie, cu condiția ca WTA să fie anunțată înainte de începerea primului meci al jucătoarei de pe tabloul principal. O sportivă are dreptul la două retrageri scuzabile într-un sezon competițional", spune regulamentul WTA. Amenzile stabilite de WTA: retragere turneu WTA 250 - amendă de 5.000 de dolari retragere turneu WTA 500 - amendă de 7.500 de dolari retragere turneu WTA 1000 Non-Mandatory - amendă de 10.000 de dolari retragere turneu WTA 1000 Mandatory - amendă de 20.000 de dolari Halep și-a anunțat prezența la întrecerea de la Stuttgart, în perioada 19-25 aprilie, însă participarea sa la competiția din Germania este sub semnul întrebării. Accidentarea la umăr a împiedicat-o să se pregătească în ultimele două săptămâni și nu este exclus ca Simona Halep să spună "pas" și acestui turneu. În locul Simonei Halep, Monica Niculescu, noul căpitan al echipei de FED Cup a României a convocat-o pe Gabriela Ruse (166 WTA) pentru barajul cu Italia. Echipa României va fi formată din Patricia Ţig (63 WTA), Irina Bara (132 WTA), Mihaela Buzărnescu (136 WTA), Monica Niculescu (174 WTA la simplu şi 55 WTA la dublu) și Gabriela Ruse (166 WTA). Sursa: digisport.ro