F4L John

Noul mecanism de amnistie fiscală aprobat acum câteva luni de Executiv se va putea aplica odată ce normele sale de aplicare, alături de modelele de formulare aferente procedurii, recent puse în dezbatere la Ministerul Finanțelor Publice (MFP) vor intra în vigoare. Prin aceasta, sunt avute în vedere acesoriile pentru obligațiile bugetare principale (nu doar fiscale, așadar) restante la 31 martie 2020. Reglementarea acestei noi amnistii fiscale (spune "noi" deoarece ultima amnistie dată a fost chiar anul trecut) este în recenta OUG nr. 69/2020, apărută mai în Monitorul Oficial. Procedura sa de aplicare a apărut însă în dezbatere abia de curând, pe site-ul MFP. Esența acestei amnistii e că se plătește obligația principală și se scapă astfel de accesoriile care s-au acumula între timp. Notă: Atât persoanele fizice, cât și firmele sau alte persoane juridice sunt vizate de amnistie, inclusiv instituții publice, profesiile liberale, precum și ONG-urile. Practic, toate categoriile de debitori. Mecanismul însă este foarte similar celui de anul trecut. Procedura în dezbatere, cuprinsă într-un ordin de ministru, presupune ca datornicii să își exprime intenția de a beneficia de această Ordonanță 69 (deci amnistia nu se va aplica automat/din oficiu), începând printr-o notificare făcută orin prin Spațiul Privat Virtual (SPV), ori depusă la registratura organului fiscal, ori prin poștă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Fiscul emite apoi decizia privind obligațiile de plată accesorii și certificatul de atestare fiscală. Dacă contribuabilului i se pare că există neconcordanțe între situația reală și ce scrie în acele documente, poate solicita punerea în acord. Dacă nu există chestiuni de lămurit sau, dacă există, după ce au fost lămurite, Fiscul emite decizia de amânare la plată a obligațiilor accesorii respective, de la acel moment nemaiputându-se efectua executări pentru respectivele creanțe. Acesta este unul dintre avantajele acestei proceduri, de fapt, faptul că, odată anunță intenția de a beneficia de acesta și emis certificatul fiscal, nu se vor mai putea derula executări. "De la data emiterii deciziei de amânare la plată a obligaţiilor de plată accesorii, pentru obligaţiile de plată accesorii care fac obiectul amânării la plată: a) nu începe sau se suspendă, după caz, procedura de executare silită; b) nu se efectuează stingerea până la data soluţionării cererii de anulare a accesoriilor sau până la data de 15 decembrie 2020 inclusiv, după caz", prevede, mai exact, procedura în dezbatere. Important! Așa cum puncta Emanuel Băncilă, partener la Radu și Asociații, în urmă cu ceva vreme, pentru redacția avocatnet.ro, când încă eram în așteptarea acestei proceduri puse acum în dezbatere, notificări se puteau trimite și în lipsa procedurii oficializate, folosind modelul de anul trecut. Acum vedem confirmarea acestui lucru în procedura pusă în dezbatere, unde o prevedere validează ideea notificărilor depuse anterior publicării ordinului în Monitorul Oficial: "Notificările depuse anterior publicării prezentei proceduri în Monitorul Oficial al României, Partea I, se soluţionează în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data publicării". Termenul-limită în procedură este 15 decembrie. Până atunci, cei care vor să scape de accesoriile datoriilor bugetare restante la 31 martie 2020 trebuie să solicite anularea acestora printr-o cerere de anulare, parte și ea din procedura acum în dezbatere, dar și să facă plata obligațiilor principale respective. Atenție! Procedura pentru amnistia fiscală încă NU este în vigoare, deși se pot depune notificări. Aceasta va deveni oficială odată ce ordinul de ministru va fi aprobat și publicat în Monitorul Oficial. Sursa: avocatnet.ro

Luna aceasta, tinerii fermieri ar trebui să se poată înscrie în programul „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, care le-ar oferi posibilitatea de a obține finanțări de la stat, în valoare de 40.000 sau 50.000 de euro, pentru a demara o afacere în agricultură. Ghidul pentru cei interesați a fost publicat pe site-ul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Cum spuneam și mai sus și, astfel cum reiese din ghidul AFIR, tinerii fermieri vor putea obține o finanțare nerambursabilă în valoare de 40.000 sau de 50.000 de euro, pentru a demara o afacere în domeniul agricol. Conform ghidului, programul se adresează cetățenilor români ce au împlinit 18 ani și au până în 41 de ani (exclusiv), la data depunerii cererii de finanțare. Sprijinul se va acorda pentru o perioadă de maximum trei sau, în cazul sectorului pomicol, maximum cinci ani. În privința sumei efectiv acordate, aceasta va fi transferată în două tranșe: 75% din cuantumul sprijinului la semnarea Contractului de finanțare; 25% din cuantumul sprijinului se va acorda în funcţie de implementarea corectă a Planului de afaceri, fără a depăși termenul maxim de trei, respectiv cinci ani; vorbim de un termen care va curge de la semnarea contractului de finanțare. Spuneam, inițial, că înscrierile se vor face luna aceasta. Conform calendarului oficial al sesiunilor de înscriere la proiecte din cadrul Planului național de dezvoltare rurală, pentru programul de finanțare a tinerilor fermieri, înscrierile sunt programate, orientativ, pentru iulie. În același timp, trebuie anunțată o perioadă concretă de înscrieri, înainte ca acestea să poată începe, efectiv. Care sunt pașii ce vor trebui urmați de cei ce doresc să obțină finanțare În esență, discutăm de un proces ce trebuie să fi început înainte de solicitarea finanțării - cunoscut și ca „instalarea tânărului fermier” la conducerea unei exploatații agricole. De fapt, conform ghidului, acesta este și scopul finanțării - de a ajuta solicitanții să se instaleze ca fermieri și de a putea, ulterior accesării facilității, să devină fermieri activi. 1. Înregistrarea la Registrul Comerțului (ONRC). Înregistrarea la ONRC, de către solicitant, trebuie să aibă loc înainte de a depune cererea de finanțare, însă cu cel mult doi ani înainte de a depune acea cerere de finanțare. Mai mult, este necesar ca solicitantul să activeze, pentru prima dată, în domeniul agricol, sub o formă înregistrată la ONRC. În același termen, trebuie să se facă înscrierea și la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură și/sau la Registrul Exploataţiei de la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor/Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Forma de organizare a activității trebuie să fie una din următoarele: persoană fizică autorizată; întreprindere individuală sau familială; SRL cu asociat unic sau SRL în care solicitantul este asociat majoritar și administrator. O altă condiție este că, indiferent de forma de organizare, solicitanții trebuie să se încadreze fie în categoria microîntreprinderilor (cel mult nouă salariați și o cifră de afaceri anuală netă sau active totale deținute de până la 2 milioane euro, echivalent în lei) sau a întreprinderilor mici (între 10 și 49 de salariați și o cifră de afaceri anuală netă sau active totale deținute de până la 10 milioane euro, echivalent în lei). De asemenea, solicitantul nu poate să dețină părți sociale/ acţiuni în alte societăţi care desfășoară activități agricole sau în alte forme de organizare constituite conform OUG 44/2008, cu excepţia cooperativelor agricole şi grupurilor de producători. 2. Depunerea și înregistrarea cererii de finanțare. Odată ce pasul precedent este demarat, se va depune cererea finanțare, însoțită de un plan de afaceri și celelalte documente obligatorii. Atenție! Odată acordat sprijinul, implementarea planului de afaceri trebuie să fie începută în cel mult nouă luni de la data aprobării finanțării. 3. Ultima etapă (cea a finalizării procesului de instalare) se va considera împlinită la momentul îndeplinirii obiectivelor din planul de afaceri. În această etapă se vor acorda și fondurile din cea de-a doua tranșă. 4. Ulterior, solicitantul trebuie să devină fermier activ. În esență, ghidul prevede că, ulterior procesului de instalare, solicitantul trebuie să devină fermier activ în cel mult 18 luni. Așadar, solicitanții vor primi finanțarea în baza unei plan de afaceri, care trebuie implementat pentru ca aceștia să poată beneficia de faciltiatea integrală. Ulterior, în 18 luni, solicitanții trebuie să devină fermieri activi. Sursa: avocatnet.ro

Ratele către bănci ori instituții financiare nebancare (IFN), ce au fost amânate în contextul epidemiei de coronavirus, nu apar în Centrala Riscului de Credit (CRC) ca datorii, ci sunt înregistrate complet separat de acestea la CRC, transmite, printr-un comunicat de presă, Banca Națională a României (BNR). Asta înseamnă că amânarea nu le afectează celor cu rate la bănci relația cu instituțiile de creditare și șansa de a contracta un alt credit sau serviciu bancar viitor. Mai exact, în comunicatul BNR, se specifică clar că “amânarea la plată determinată de pandemia coronavirusului SARS-CoV-2 nu trebuie asociată unei noțiuni de dificultate financiară a debitorului, fapt pentru care nu sunt afectate negativ relațiile cu banca ale debitorilor respectivi, indiferent dacă este vorba despre persoane fizice sau juridice”. Așadar, nici persoanele fizice și nici firmele ce beneficiază de facilitățile introduse, în condițiile problemelor economice apărute din cauza epidemiei de coronavirus, de către Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2020, respectiv posibilitatea de a amâna ratele bancare sau la IFN-uri, nu sunt considerate rău-platnice și nu sunt afectate în raport cu băncile. De fapt, prin regulile pe care le-a stabilit BNR, “sunt evidențiate explicit aceste diferențe calitative legate de înregistrarea creditelor, astfel încât facilitățile OUG nr. 37/2020 să nu afecteze caracterul bancabil al clienților care au apelat la această prevedere. Modul de înregistrare la CRC (fostă Centrala Riscurilor Bancare - n. red.) a suspendării obligațiilor de plată potrivit OUG nr. 37/2020 evidențiază caracterul complet diferit al restructurării de credit la care s-a apelat în situația determinată de pandemie, astfel încât aceasta să nu fie considerată o problemă specifică a debitorului”. BNR a venit cu aceste precizări, deoarece, într-o declarație publică, reprezentanții Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România au transmis ideea greșită că, prin regulamentele BNR, ratele amânate la bănci, ce sunt transmise CRC, le afectează celor ce au credite șansele viitoare de a accesa alte servicii bancare. După cum subliniază și BNR în comunicat, cei ce au apelat la facilitățile aduse de OUG 37/2020 nu vor avea de suferit în niciun fel în relația cu băncile, în momentul reluării plății ratelor. “Cu toate acestea, subliniem că decizia de creditare a unui client este o decizie internă a creditorului, în conformitate cu politica proprie de creditare”, mai transmite BNR. OUG 37/2020 stabilește, mai exact, amânarea plății ratelor la credite pe o perioadă de până la nouă luni, dar nu mai mult de sfârșitul acestui an. Amânarea a putut fi cerută, până pe 15 iunie, de către toți cei care aveau credite contractate la bănci sau la IFN-uri, indiferent dacă erau persoane fizice sau firme. Sursa: avocatnet.ro

Curtea Constituțională a României (CCR) a admis criticile formulate de Avocatul Poporului privind constituționalitatea unor măsuri impuse în ultima perioadă, în contextul epidemiei de COVID-19, printre care și ideea de internare obligatorie prin ordin de ministru și aceea de intrare în carantină a celor care au venit în România din anumite țări. Decizia CCR, apărută joi în Monitorul Oficial, tranșează cât se poate de clar pentru legiuitorul român și orice persoană interesată faptul că doar prin lege se poate reglementa o privare de libertate, împreună cu toate condițiile aplicării sale, inclusiv dreptul ca măsura să fie contestată în justiție. Mai mult decât atât, internarea sau carantinarea obligatorie trebuie privite ca măsuri de ultimă instanță, iar nu ca singure opțiuni de luat în calcul. Internarea obligatorie în baza ordinelor de ministru în cazul bolilor transmisibile, prevăzută de Legea sănătății, este neconstituțională, a concluzionat CCR, dându-i dreptate Avocatului Poporului. Decizia CCR nr. 458/2020 a apărut joi în Monitorul Oficial. Prevederea criticată e teza a doua a art. 25 alin. (2) din Legea nr. 95/2006: „Măsurile privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de epidemii, precum şi bolile transmisibile pentru care declararea, tratamentul sau internarea sunt obligatorii se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii.” În esență, Curtea a spus foarte clar că la nivelul legii, iar nu în alte acte normative subsecvente (ordine de ministru sau hotărâri, de exemplu), trebuie stabilită măsura și toate condițiile internării obligatorii (acest lucru nu se întâmplă nici la acest moment în România): "Simpla menționare a unei măsuri privative de libertate, așa cum este internarea obligatorie pentru prevenirea răspândirii unor boli transmisibile, nu poate fi considerată însă ca fiind suficientă pentru a întruni condiția legalității. Așa cum reiese din prevederileconstituționale și internaționale invocate, tot la nivelul legii, și nu prin acte normative subordonate acesteia, trebuie stabilite motivele și condițiile în care o astfel de măsură se poate dispune, procedura aplicabilă, dreptul persoanei de a ataca în justiție actul în temeiul căruia s-a dispus internarea sa obligatorie și asigurarea garanțiilor pentru un acces la justiție efectiv". Alte aspecte reținute de CCR în motivarea deciziei sale pe acest subiect: autoritățile recurg la internarea obligatorie ca singură opțiune, fără să încerce alte soluții care să restrângă mai puțin libertatea individului: "legiuitorul trebuie să aibă în vedere că dispozițiile referitoare la internarea obligatorie reprezintă ultima opțiune la care autoritățile pot recurge pentru a realiza obiectivul de prevenire a răspândirii unei boli transmisibile, astfel că este necesar să fie reglementate și alte măsuri de o severitate mai scăzută, care să fie aplicate, dacă sunt eficiente, așa cum a precizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența antereferită"; trebuie să fie reglementat dreptul persoanei de a contesta măsura, iar soluționarea să se facă în timp cât rapid: "în lumina dispozițiilor art.5 din Convenția pentru apărareadrepturilor omului și a libertăților fundamentale, detenția legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă reprezintă o privare de libertate ce poate fi acceptată în cadrul unei societăți în vederea asigurării sănătății și securității publice, dar care este permisă doar cu îndeplinirea condițiilor și a procedurii stabilite prin lege, fiind exclus arbitrariul. De asemenea, orice persoană trebuie să se bucure de posibilitatea contestării în justiție a măsurii detenției de ordin medical social într-un termen scurt, astfel încât, în cazul constatării nelegalității măsurii dispuse, să poată fi eliberată. Altfel spus, persoana căreia i se aplică măsura detenției de ordin social medical trebuie să beneficieze de un drept de acces la justiție efectiv,care să asigure judecarea într-un termen rapid a acțiunii și să dispună eliberarea persoanei deținute nelegal"; "reglementările care afectează drepturile și libertățile fundamentale nu pot constitui obiectul unor ordonanțe de urgență" - prin urmare, Guvernul nu are voie să modifice Legea sănătății sau să creeze o ordonanță de urgență care să reglementeze, de sine stătătoare, măsura internării obligatorii; Curtea consideră că, în reglementarea măsurii internării obligatorii, legiuitorul nu trebuie să omită efectele pe care internarea obligatorie le poate avea asupra persoanelor aflate în ocrotirea sau în îngrijirea persoanei internate. De asemenea, CCR a considerat neconstituțională și carantina impusă prin ordin de ministrus pentru cei veniți din străinătate, stabilită prin OUG nr. 11/2020. Prevederea criticată e art. 8 alin. (1) din ordonanță: „(1) În cazul epidemiilor/pandemiilor sau situaţiilor de urgenţă de sănătate publică internaţionale declarate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, dacă exista un risc iminent pentru sănătatea publică, cu respectarea Regulamentului sanitar internaţional (2005), la propunerea Grupului tehnic de experţi ai Ministerului Sănătăţii, ministrul sănătăţii instituie carantina pentru persoanele care intră pe teritoriul României din zonele afectate, ca măsură de prevenire şi limitare a îmbolnăvirilor.” Mare parte din raționamentul de la critica de mai sus este perfect aplicabil și aici. "Caracterul neconstituțional al normei apare cu atât mai evident cu cât, asemănător internării obligatorii pentru prevenirea răspândirii unei boli transmisibile, carantina pune în discuție, în funcție de forma pe care o îmbracă măsura, restrângerea, dacă nu chiar privarea de libertate a persoanei", potrivit CCR. Sursa: avocatnet.ro

Atunci când un salariat refuză să poarte mască, deși este obligat prin lege (și, probabil, și prin regulamentul intern), angajatorul are o serie de opțiuni la dispoziție, înainte de a-l sancționa. Sau, în cazuri excepționale, înainte de a-l concedia. Sugestiile sunt date de Raluca Mihai, partener Voicu Filipescu, ea propunând o abordare progresivă, unde, cum spuneam și mai sus, sancțiunea disciplinară sau o eventuală concediere să fie o soluție ultimă. Conform opiniei Ralucăi Mihai, atunci când un salariat refuză să poarte mască, angajatorul are o serie de opțiuni la dispoziție, care variază de la o simplă discuție și care, în cazuri excepționale, pot ajunge chiar și la o eventuală concediere. Este important pentru angajator să se asigure că implementează măsuri concrete prin care să se asigure că salariatul poartă mască. Există o serie de acte normative (de exemplu, Hotărârea de Guvern nr. 394/2020, precum și alte ordine de ministru relevante) ce impun obligația purtării măștii, printre altele, la locul de muncă. O soluție care ar trebui aplicată, oricum, și nu doar dacă încep să apară incidente cu salariații, e adaptarea normelor interne la situația actuală. Mai exact, angajatorul poate să prevadă obligația pentru salariați de a purta mască la locul de muncă și ce eventuale sancțiuni pot fi aplicate, dacă aceștia refuză, fără niciun motiv, să poarte mască. Nu este, neapărat, necesară modificarea regulamentului intern, ci este posibilă și anexarea unor norme specifice la regulament. „Aceste norme interne trebuie comunicate tuturor angajaților, anexate Regulamentului Intern al companiei, ca parte integrantă din acesta si trebuie să conțină sancțiuni pentru nerespectarea fără fundament și cu rea intenție a acestor dispoziții legale obligatorii”, a mai precizat avocata. În situația concretă în care angajatul refuză purtarea măștii, este recomandată o discuție cu acesta. Salariatului îi va fi explicată situația, prin referire la actele normative care obligă purtarea măștii în locuri închise, cum e situația multor locuri de muncă. După aceea, i se va arăta salariatului că, dacă refuză fără motiv să poarte mască, se poate ajunge la o cercetare disciplinară. Bineînțeles că, așa cum legislația conține anumite excepții de la purtarea obligatorie a măștii (de exemplu, angajatul desfășoară activități fizice intense sau suferă de o boală ce îi afectează respirația), s-ar putea ca salariatul să spună că el nu poate purta mască din cauză că i se aplică una din acele excepții. Dacă, însă, salariatul îl informează pe angajator că are o boală ce îi cauzează probleme respiratorii, atunci medicul de medicina muncii trebuie să îl consulte pe salariat și să confirme sau nu existența acelei boli. Abia apoi va putea salariatul să își desfășoare activitatea fără mască. Pot exista anumite situații, însă, în care salariatul, chiar dacă nu are o boală ce îi cauzează probleme respiratorii, ajunge să sufere atacuri de panică sau îi este diminuată capacitatea de muncă, din cauza măștii. Într-o asemenea situație, avocații de la Voicu Filipescu recomandă izolarea acelui angajat într-o cameră unde să lucreze singur. O alternativă ar fi munca de acasă. În situația în care, fără niciun motiv, angajatul refuză să poarte mască, angajatorul poate să facă o cercetare disciplinară și, eventual să îl sancționeze. Bineînțeles, sancțiunile trebuie să reflecte gravitatea faptei, dacă salariatul a refuzat în mod continuu să poarte mască și, astfel, doar în situații extreme ar fi justificată concedierea. ”Pentru acel salariat care refuză fără motiv întemeiat să poarte masca de protecție, se poate declanșa cercetarea disciplinară, urmare a căreia se pot aplica diverse sancțiuni disciplinare, începând cu avertismentul scris, sancțiunea cea mai ușoară, la prima abatere, și culminând cu concedierea salariatului, în cazul unor abateri repetate, insubordare clară, rea-voință și sfidare a angajatorului și legiuitorului”, a mai menționat avocata. De asemenea, ea a scos în evidență faptul că „măsura concedierii trebuie aplicată în cazuri extreme, rolul acestor măsuri fiind de a proteja populația, nu de a face rău, însă este evident că, angajatorul nu poate accepta un comportament insubordonat continuu al angajatului care poate produce consecințe grave cu privire la îmbolnăvirea celorlalți salariați, care la rândul lor se pot întoarce împotriva angajatorului, în sensul că acesta din urmă nu a luat măsurile necesare și a acceptat tacit comportamentul periculos al unui salariat care încalcă regulile”. Atenție! Angajatorii care nu asigură sănătatea și siguranța în muncă (ce ar implica inclusiv stabilirea unui cadru intern clar de unde să reiasă și obligația pentru salariați de a purta mască, de exemplu) ar putea să îl expună pe angajator la amenzi de până la 10.000 de lei, pentru abatere. Sursa: avocatnet.ro

Începând de la 1 iulie 2020, companiile vor începe mult-așteptatul proces de conectare a caselor de marcat cu jurnal electronic la sistemul național de monitorizare al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), conform unui proiect de ordin publicat miercuri în dezbatere. Astfel, Fiscul vrea ca până la 31 ianuarie 2021 să fie conectate toate casele de marcat folosite de companii. Potrivit legislației actuale, cine va rata cele două mari termene de conectare a aparatelor de marcat va risca amenzi de până la 10.000 de lei. Concret, proiectul publicat de ANAF prevede că marii contribuabili vor avea trei luni pentru a-și conecta casele de marcat la sistemul ANAF, în perioada 1 iulie - 30 septembrie 2020, în timp ce contribuabilii mici și mijlocii vor avea mai mult timp - de la 1 iulie 2020 și până la 31 ianuarie 2021. Companiile care nu vor respecta termenele impuse de Fisc vor risca o amendă de la 8.000 la 10.000 de lei, așa cum reiese din coroborarea articolelor 3^1, 10 și 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului 28/1999. Mai precis, acest act normativ prevede obligativitatea conectării aparatelor la sistemul ANAF și o amendă pentru neîndeplinirea obligației, dar este necesar să se stabilească și termene-limită pentru a putea da amenzile. Astfel, odată cu oficializarea ordinului amintit, firmele vor putea fi amendate pentru nerespectarea termenelor stabilite de autorități. În cazul caselor de marcat folosite în zone neacoperite de rețele de internet, proiectul prevede că firmele vor trebui să transmită online la ANAF o declarație pe propria răspundere din care să reiasă că aparatele vor funcționa în modul offline. Termenele de respectat, pentru trimiterea declarației, vor fi tot 30 septembrie 2020 și 31 ianuarie 2021, în funcție de mărimea firmei. Apoi, începând cu data de 1 februarie 2021, casele de marcat recent achiziționate vor trebui conectate la sistemul ANAF la momentul instalării lor. Iar pentru aparatele care vor funcționa offline, pentru că n-au cum să fie conectate la internet, declarația pe propria răspundere va trebui trimisă în două zile lucrătoare de la momentul instalării. Pentru nerespectarea obligației de conectare la sistemul ANAF, începând din februarie, se va putea aplica aceeași amendă precizată mai sus. Procedura concretă de conectare a caselor de marcat la sistemul ANAF implică, în esență, trecerea aparatelor din regimul de funcționare cu profil 0 la regimul de funcționare cu profil 1. Trecerea de la profilul 0 la profilul 1 va implica folosirea anumitor fișiere electronice, așa cum este descrisă procedura, în mod detaliat, în prima anexă la proiectul de ordin. Reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice (MFP) și ANAF anunțaseră în februarie 2020, așa cum a scris redacția noastră, că legarea caselor de marcat la sistemul Fiscului va fi făcută până la finele anului 2020. Conform noilor informații, vorbim de doar o lună întârziere față de termenul stabilit inițial, având în vedere efectele epidemiei de coronavirus. Sistemul național de monitorizare a caselor de marcat a fost luat prin achiziție publică și acesta include atât partea de hardware, cât și partea de software. Registrul național prin care se va ține evidența caselor de marcat din România va ajuta Fiscul la monitorizarea tuturor aparatelor în timp real. În acest sens, firmele sunt obligate să-și conecteze la internet casele de marcat, astfel încât datele fiscale să ajungă direct la autorități. Momentan, până se ajunge la conectarea aparatelor la registrul național, firmele trebuie să facă raportări lunare la Fisc. Potrivit unui comunicat de miercuri al MFP, „datele colectate din [casele de marcat cu jurnal electronic] vor fi folosite pentru analiză și control de la distanță, astfel încât să conducă la reducerea substanțială a numărului controalelor fizice inopinate și la concentrarea verificărilor pe zonele de risc identificate”. În plus, sistemul va îngloba și informațiile transmise în prezent prin raportări lunare, astfel că inspectorii vor putea să identifice rapid contribuabilii problematici. „Noutatea sistemului implementat acum constă în faptul că tot volumul de date primite și stocate din 2018 până în prezent, cât și datele noi raportate zilnic vor fi folosite pentru analize predictive. Acest sistem va permite recunoașterea unor tipare și le va semnala pe cele disfuncționale sau atipice. Interfața folosită de inspectorii ANAF va permite filtrarea datelor pe mai multe tipuri de date: cod CAEN, tip produs/ serviciu, CUI, sediu, adresă și altele. Pe lângă îmbunătățirea relației dintre ANAF și operatorii economici prin simplificarea interacțiunii, proiectul vizează și folosirea datelor colectate în vederea identificării cu o acuratețe foarte mare a operatorilor economici care se conformează benevol și cei care încearcă eludarea prevederilor legale”, mai scrie în comunicatul MFP. Inițial, cei de la Finanțe estimau că ar fi în jur de 800.000 de case de marcat vechi de înlocuit, însă cele mai recente estimări sunt pe la 700.000 - 750.000. Din 2018 și până acum au fost înlocuite în jur de 530.000 de aparate vechi, conform datelor deținute de autorități. Companiile mari și mijlocii ar fi trebuit să-și înlocuiască aparatele până la 1 iunie 2018, în timp ce companiile mici ar fi trebuit să-și înlocuiască aparatele până la data de 1 august 2018. Însă amenzile pentru neînlocuirea caselor de marcat se pot aplica abia de la 1 septembrie 2018, pentru firmele mari și mijlocii, și de la 1 noiembrie 2018, pentru firmele mici. Potrivit legislației, amenzile pentru nerespectarea calendarului înlocuirii caselor de marcat sunt cuprinse între 8.000 și 10.000 de lei. Însă fapta este iertată momentan la prima abatere, deoarece este acoperită de legislația prevenirii. Așa cum am scris mai sus, aceeași sancțiune o vor risca și cei care ratează termenele viitoare pentru conectarea caselor de marcat la sistemul Fiscului. Atenție! Proiectul de ordin ANAF NU se aplică încă. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie aprobat de președintele Fiscului, Mirela Călugăreanu, și publicat în Monitorul Oficial. Sursa: avocatnet.ro

Evoluția numărului de îmbolnăviri și numărul celor care sunt încă internați la terapie intensivă, în special, nu permit renunțarea la starea de alertă, a anunțat azi președintele statului. Așadar, starea de alertă va continua și după 15 iunie, dar cu măsuri suplimentare de relaxare. Starea de alertă continuă pentru încă 30 de zile, Guvernul urmând să adopte săptămâna aceasta și prelungirea oficială, aflăm azi de la președintele Klaus Iohannis. Totuși, după 15 iunie se pot redeschide mall-urile - fără locurile de joacă și cele de luat masa însă. De la aceeași dată, potrivit președintelui: se pot redeschide creșele, grădinițele și afterschool-urile private, astfel încât părinții să se poată întoarce la muncă fără probleme; se pot redeschide piscinele publice în aer liber (nu și cele acoperite); organizarea evenimentelor private, după această dată, va putea fi posibilă cu cel mult 20 de oameni în interior și cel mult 50 în exterior; redeschiderea sălilor de fitness, dar cu măsuri sanitare și de distanțare drastice, ce vor fi prezentate de Ministerul Sănătății. De asemenea, urmează să fie adoptată și o altă modalitate de a stabili cine intră în izolare atunci când ajunge pe teritoriul României: concret, măsura izolării nu va mai fi obligatorie dacă cei care ajung în țară vin dintr-un stat unde numărul de îmbolnăviri este de cel mult cinci la un milion de locuitori, în ultimele 14 zile. Președintele a mai precizat că măsurile de distanțare socială trebuie în continuare respectate, la fel și portul obligatoriu al măștilor, precum și evitarea aglomerărilor de oameni. Sursa: avocatnet.ro

România trebuie să implementeze o directivă europeană ce va introduce sancțiuni de până la 4% din cifra de afaceri pentru anumite încălcări ale legislației consumatorului și să aplice legislația aferentă până în 2022. Aceste amenzi se vor aplica, obligatoriu, doar pentru acele încălcări ale dreptului consumatorului care afectează cel puțin trei state membre ale Uniunii Europene (UE), deci vorbim de încălcări pe scară largă de tipul celor făcute de bănci (de pildă, folosirea de clauze abuzive în contracte de credit) sau de companii auto (de exemplu, manipularea motoarelor pentru a arăta, în timpul testărilor, că emit mai puține emisii decât emit ele în realitate). Însă chiar dacă ce am menționat mai sus pare să vizeze multinaționale și firme cu cifre de afaceri foarte mari, acest lucru nu trebuie înțeles astfel. Din cauza extinderii comerțului electronic, tot mai multe firme obișnuite ar putea ajunge să fie implicate în practici ce vizează cel puțin trei state membre (mai ales că Uniunea Europeană vrea să aducă anumite modificări legislației privind protecția consumatorului ce ar viza tot mai mult și mediul digital). Directiva UE nr. 2019/2161 va actualiza principalele directive din legislația europeană (ce au fost transpuse și la noi), pentru a stabili că, în situații unde sunt implicate cel puțin trei state membre (din perspectiva efectelor încălcării legislației consumatorului), statele UE trebuie să stabilească un cuantum minim al amenzii maxime ce se va aplica pentru nerespectarea prevederilor dreptului consumatorului. De exemplu, neinformarea corespunzătoare a consumatorilor sau folosirea pe scară largă a clauzelor abuzive. În esență, statele membre vor fi nevoite să aplice amenzi de până la 4% din cifra de afaceri (sau două milioane de euro, dacă cifra de afaceri nu poate fi identificată), pentru încălcări ale dreptului consumatorului, în următoarele situații: are loc o încălcare a normelor de protecție a consumatorilor ce afectează interesele colective ale acestora și creează sau ar putea crea prejudicii consumatorilor din cel puțin două state membre care sunt diferite de: (i) statul de origine al încălcării; (ii) statul pe teritoriul căruia este stabilit comerciantul care este responsabil pentru încălcare; (iii) unde pot fi găsite mijloacele de probă sau activele comerciantului ce a avut legătură cu încălcarea; există o încălcare care afectează cel puțin trei state membre și are caracteristici comune în toate cele trei state, având loc în același timp în statele respective; a avut loc o încălcare ce ar putea prejudicia interesele colective ale consumatorilor din UE și afectează cel puțin 2/3 din state cu 2/3 din populația UE. Atenție! Amenzile menționate mai sus reprezintă minimul necesar cerut de directivă. Așadar, statele membre pot stabili amenzi și mai ridicate. E clar că ultima situație se va aplica exclusiv multinaționalelor cu cifre de afaceri foarte mari, însă, cum spuneam, nu trebuie exclusă posibilitatea ca prima situație să se aplice și unor firme medii, de exemplu. După aceea, cifra de afaceri, spre deosebire de alte domenii, cum e GDPR, se va raporta doar la cifra de afaceri din unul din statele vizate sau din toate statele vizate. Atenție! Aceste amenzi nu se aplică, deocamdată. România trebuie să transpună actul normativ european în legislația internă până la 28 noiembrie 2021, în timp ce intrarea în vigoare a noilor modificări trebuie să aibă loc până în 28 mai 2022. Sursa: avocatnet.ro

Vineri, 5 iunie 2020, Avocatul Poporului a informat că salută adoptarea de către Guvern a Hotărârii nr. 423 din 27 mai 2020 pentru aprobarea Listei cuprinzând urgențele medico-chirurgicale, precum și bolile infectocontagioase din grupa A, pentru care asigurații beneficiază de indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă, fără îndeplinirea condiției de stagiu de asigurare, de 100% din salariu, potrivit unui comunicat. În data de 30 aprilie 2020, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și a solicitat Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Ministerului Sănătății să dispună măsuri urgente pentru ca boala COVID-19 să fie inclusă în grupa bolilor infectocontagioase din grupa A, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1186/2000, și, în consecință, asiguraţii să beneficieze de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă plătită în procent de 100%. *** Joi, 7 mai 2020, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și solicită Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Ministerului Sănătății să dispună măsuri urgente pentru ca boala COVID-19 să fie inclusă în grupa bolilor infectocontagioase din grupa A, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1186/2000, și, în consecință, asiguraţii să beneficieze de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă plătită în procent de 100%, potrivit unui comunicat. Aceasta în condițiile în care, potrivit specialiștilor, boala este extrem de contagioasă și cu o arie de răspândire foarte mare. În prezent, conform legislației în vigoare, cei aflați în incapacitate temporară de muncă din cauza îmbolnăvirii cu COVID-19 primesc o indemnizație plătită în proporție de numai 75%. Demersul Avocatului Poporului a fost făcut ca urmare a articolelor apărute în presă pe această temă și se întemeiază pe prevederile art. 41 din Constituția României privind munca și protecția socială a muncii. Sursa: juridice.ro

De multe ori când comanzi un produs de pe internet s-ar putea să vrei, din varii motive, să îl returnezi. El nu trebuie să fie, neapărat, stricat, ci poate ți-ai dat seama că nu aveai nevoie, cu adevărat, de el. Sau poate ți se pare că e diferit, în realitate, decât credeai și preferi, din cauza aceasta, să îl returnezi. Din bucurie, legea îl obligă pe comerciant să accepte returnarea produsului și să îți dea înapoi banii, fără ca tu să trebuiască să explici motivul pentru care returnzezi produsul, atât timp cât te încadrezi în termenul legal. Așa ne-am decis să lansăm Enciclopedia soluțiilor pentru probleme cotidiene - o colecție de materiale utile și sfaturi care să vă ajute să rezolvați mai ușor situațiile prin care orice om ajunge să treacă la un moment-dat: o concediere nedreaptă, o problemă cu asociația de proprietari, expirarea unui act important, o datorie nereturnată. Următoarele articole au ajutat deja zeci de mii de oameni să găsească soluții la problemele legate de returnarea unui produs comandat de pe internet. Ți-ar putea fi de folos și ție: Dreptul de a returna produsul comandat de pe internet: O libertate a consumatorului, pe care o poate exercita indiferent de motiv, timp de 14 zile. Dreptul consumatorului de a returna produsul (cunoscut și ca dreptul de retragere din contract) este o libertate pe care acesta o are atunci când comandă ceva de pe internet. Practic, din cauză că un astfel de produs nu poate fi „încercat” înainte, legea îi permite unui consumator să îl returneze, indiferent de motiv. Singura condiție este respectarea unui termen de 14 zile de la momentul intrării în posesia produsului cumpărat. Bineînțeles, există și anumite produse ce nu pot fi returnate, din cauza naturii lor (cum sunt cele perisabile). Citește articolul aici. Comerciantul trebuie să te informeze de posibilitatea de a returna produsul și, mai ales, cum. Știi că poți returna un produs comandat de pe internet, în temeiul legii și, mai ales, știi că poți să faci acest lucru indiferent de motiv, dacă te încadrezi în termenul menționat mai sus. Dar poate că nu știi, exact, cum să procedezi. Fiecare vânzător s-ar putea să aibă modalități diferite în care să le poți trimite înapoi produsele comandate. De aceea, este foarte important să fii informat de vânzător care este modalitatea concretă în care poți returna produsul. Legea îl obligă să îți dea informațiile respective. Citește articolul aici. Profesionistul trebuie să îți returneze banii plătiți în maximum 14 zile de la momentul în care este informat despre decizia ta de retragere. Vânzătorul nu poate aștepta o perioadă de timp prea lungă să îți dea înapoi banii plătiți. Însă trebuie să reții că și tu ai obligații. Dincolo de faptul că trebuie să returnezi produsul, și tu trebuie să o faci în decurs de 14 zile de la momentul în care l-ai anunțat pe vânzător că dorești retragerea din contract. În plus, dacă valoarea produsului a scăzut, în urma manipulării acestuia, tu ești cel ce va trebui să suporte acea valoare, astfel că vei primi mai puțini bani decât ai cheltuit inițial. Citește articolul aici. Ai grijă la telefoane și alte produse unde informații din viața ta personală ar putea rămâne salvate. Ca să fii sigur că ele nu ajung să fie cunoscute de alții, ar fi bine să ștergi acele date înainte de a returna produsul. Chiar dacă legea îi obligă pe comercianți să se asigure că datele personale ale clienților lor nu ajung să fie divulgate, în mod neautorizat, unor alte persoane, ar fi bine, totuși, să te asiguri. De aceea, dacă ai cumpărat un telefon sau orice alt dispozitiv unde ar putea fi stocate informații importante pentru tine, pe care le vrei să rămână private, asigură-te că le ștergi din memoria dispozitiviului pe care urmează să îl returnezi. Citește articolul aici. Nu uita de dreptul de retragere nici când cumperi produse în campanii de promoții și reduceri. Să zicem că un vânzător vrea să își lichideze stocul sau, din orice alt motiv, decide să facă o serie de promoții sau reduceri. Șansele să îți dai seama că, probabil, te-ai grăbit și nu ai nevoie de produsul comandat sunt mai mari decât de obicei. Poate că ai fost convins de preț să cumperi ceva, dar, când îți vine produsul și îl încerci, îți dai seama că nu ți-e necesar. În cazul acesta, devine, cu adevărat, de ajutor dreptul de retragere. Citește articolul aici. Sursa: avocatnet.ro

Românii concediați în străinătate au o șansă în plus la angajare, dacă se întorc în țară, pentru că statul acordă bani și pentru angajatorii care încadrează în muncă astfel de persoane, se arată într-o ordonanță de urgență a Guvernului, în vigoare de la finalul lunii mai. Mai mult, acești salariați trebuie păstrați cel puțin doi ani de zile de către angajatori. După cum scrie în OUG nr. 92/2020, statul acoperă jumătate din costurile salariale ale angajatorilor (dar nu mai mult de 2.500 de lei) care, în perioada 1 iunie 2020 - 31 decembrie 2020, angajează persoane din străinătate ce au fost date afară. Astfel, odată întorși în țară, românii care și-au pierdut locul de muncă din străinătate au o șansă în plus la angajare. Salariații respectivi trebuie să fie angajați pe perioadă nedeterminată și cu normă întreagă. De asemenea, acei angajați nu pot fi dați afară timp de doi ani de zile. Este vorba despre persoanele în vârstă de peste 50 de ani și despre persoanele cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani. Dacă aceste persoane sunt date afară în mai puțin de 24 de luni, angajatorul va fi nevoit să dea toți banii primiți înapoi, plus dobândă. Prevederile cuprinse în OUG nr. 92/2020 nu se aplică persoanelor care au lucrat în străinătate pe perioadă determinată și s-au întors în țară, pentru că s-a încheiat perioada pentru care au fost angajați. Aceste facilități se referă numai la românii angajați în străinătate care au fost dați afară, în timpul perioadei contractuale. Important! Procentul de 50% din salariu este un sprijin acordat angajatorului, în baza unei cereri ce trebuie depusă la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, precum și a municipiului București, în raza cărora acesta are sediul social. Prin urmare, acești bani nu revin salariaților. De asemenea, această decontare este valabilă numai pentru firmele care fac angajări până la data de cel târziu 31 decembrie 2020. Sursa: avocatnet.ro

Deducerea TVA-ului trebuie permisă în baza unei simple facturi, dacă Fiscul n-are dovezi concrete că este vorba de operațiuni fictive, conform unei decizii date azi de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Practic, în acest fel s-a stabilit că este excesiv din partea Fiscului să ceară și alte documente justificative în afară de factură, pentru a beneficia de deducere. Hotărârea CJUE, dată azi în cauza C‑430/19, este obligatorie pentru toate instanțele din UE care se confruntă cu situații similare, deci inclusiv pentru România. Aceasta face referire la deducerea TVA în baza unei simple facturi fiscale, în condițiile în care există suspiciuni că operațiunile pentru care a fost emisă sunt fictive. Mai precis, dacă Fiscul n-are dovezi concrete că este vorba de o operațiune fictivă, atunci deducerea TVA trebuie permisă în baza facturii, fără să fie cerute și alte documente justificative. „Principiile care guvernează aplicarea de către statele membre a regimului comun al taxei pe valoarea adăugată, în special cele ale neutralității fiscale și securității juridice, trebuie interpretate în sensul că se opun ca, în prezența unor simple bănuieli nesusținute cu dovezi ale administrației fiscale naționale cu privire la realizarea efectivă a operațiunilor economice care au stat la baza emiterii unei facturi fiscale, persoanei impozabile destinatare a acestei facturi să i se refuze dreptul de deducere a TVA‑ului dacă nu este în măsură să furnizeze, în afara facturii menționate, alte elemente care să probeze realitatea operațiunilor economice realizate”, este punctat în decizia CJUE. Pe scurt, ideea este că legislația europeană prevede că prezentarea facturii fiscale este de-ajuns pentru a beneficia de deducerea TVA-ului. Dacă se cer documente doveditoare suplimentare, acest lucru poate afecta prea mult exercitarea dreptului de deducere. Astfel, Fiscul ar trebui să renunțe la această practică, în lipsa unor dovezi concrete că operațiunea vizată de factură este fictivă. Cornel Grama, expert contabil și consultant fiscal, a apreciat, pe un grup de specialitate de pe Facebook, că urmările deciziei vor fi că va trebui să se renunțe la acuzațiile de evaziune, care se bazează pe comportamentul furnizorului, în măsura în care există o factură fiscală. „Practic, această decizie obligatorie a CJUE trebuie să se reflecte atât în latura fiscală, cât și în cea penală. Astfel, orice acuzație de evaziune fiscală bazată pe comportamentul fiscal al furnizorului trebuie să fie clasată/achitată atât timp cât există o factură fiscală. În ceea ce privește latura fiscală, obligațiile fiscale trebuie anulate atât timp cât există factura fiscală, în situația în care decizia de impunere nu este anulată anterior pentru lipsa dreptului de acces la dosarul administrativ”, a subliniat specialistul. În altă ordine de idei, aceeași hotărâre a stabilit că, dacă un contribuabil inspectat fiscal cu privire la TVA n-are acces la informațiile din dosarul său de la Fisc, instanța poate să anuleze decizia autorităților de a impune obligații suplimentare de plată. Sursă: avocatnet.ro Atenție! Deciziile CJUE sunt obligatorii pentru toate instanțele judecătorești din Uniune care se pot confrunta cu cazuri asemănătoare.

Opropunere legislativă care va reintroduce coeficienții de salarizare în legislație a primit azi votul decisiv la Camera Deputaților. Potrivit documentului, coeficienți minimali de ierarhizare salarială vor fi aplicabili pentru toate categoriile de salariați încadrați pe funcții pentru care e obligatoriu un nivel de calificare și vor urca până la nivelul 2 la studiile superioare. Proiectul de lege privind stabilirea coeficienților minimali de ierarhizare privind salarizarea personalului la nivel naţional urmează să meargă acum la promulgare, după ce deputații au dat azi votul decisiv, pe o variantă de text cu ceva amendamente față de ce s-a decis la Senat, inclusiv o scădere a coeficientului maxim (pentru studii superioare de lungă durată, cu doctorat în domeniul activităţii desfăşurate) de la 2,80 la 2. Concret, parlamentarii care semnează această inițiativă propun ca, pe lângă salariul minim stabilit de Guvern, să funcționeze o serie de coeficienți minimali de ierharhizare. Care să se înmulțească cu salariul minim și să rezulte în mai multe niveluri de salarizare, unde cel mai de jos corespunde muncitorilor necalificați (și care este 1, deci nu va duce la nicio schimbare) și cel mai de sus să fie pentru cei cu studii superioare de lungă durată cu doctorat în domeniul activității desfășurate (coeficientul, aici, fiind 2). Acești coeficienți minimali vor fi aplicabili pentru toate categoriile de salariați încadrați pe funcții pentru care e obligatoriu un nivel de calificare. "Prezenta lege stabilește coeficienții minimali de ierarhizare salarială pentru sectoare de activitate pentru care nu au fost încheiate contracte colective de muncă aplicabile la nivelul întregului sector de activitate și pentru care nu există legi speciale privind salarizarea sau contract colectiv de munca la nivel de unitate în vigoare", scrie în proiect. Cu excepția sectorului construcțiilor, nu există astfel de indicatori minimali de ierarhizare privind salarizarea personalului din economia națională, subliniază cei ce propun această reglementare. Nu se motivează însă de ce introducerea unor astfel de indicatori e necesară, de ce ar fi benefică ori ce impact ar avea. În prezent, avem mai multe tipuri de salarii minime: valoarea general aplicabilă, de 2.230 de lei; salariul minim brut diferențiat pentru cei care ocupă funcții ce necesită studii superioare, dacă au o vechime în muncă de cel puțin un an în domeniul acelor studii, de 2.350 de lei; și un salariu minim în sectorul construcțiilor, în valoare de 3.000 de lei. Dacă propunerea de față va ajunge lege, atunci angajatorii vor trebui să asigure salarii minime diferite, în funcție de pregătirea profesională. Pentru unii, propunerea sună cunoscută, amintind de aplicări anterioare ale acestui mecanism, din vremea când exista un contract colectiv de muncă la nivel național. Conform Contractului colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, coeficienții minim de ierarhizare se împărțeau în patru categorii, de la cel mai mic nivel, al muncitorilor necalificați (coeficientul fiind 1, exact ca în propunerea de față), până la cel aferent studiilor superioare (coeficientul fiind 2, și acesta la fel ca cel propus în proiect). Coeficienții se aplicau salariului minim negociat la nivel de unitate (reamintim că minimul la 1 ianuarie 2007 era de 440 de lei). Comparativ cu lista propusă acum, cei din trecut erau mai puțini la număr, însă valoarea maximă era 2, la fel ca în cazul actului normativ ce a fost votat final de deputați. Atenție! Proiectul NU se aplică momentan. Acesta trebuie aprobat de președintele statului și publicat în Monitorul Oficial ca să intre în vigoare. Sursă: avocatnet.ro