Jump to content

Interviu #15 - FlameS - RPG Admin 4


sRn
 Share

Recommended Posts

Vă dezvăluim mai multe amănunte despre FlameS, actualul admin 4 de pe serverul RPG.

 


 

Salut, FlameS. Îţi mulţumesc că ai avut bunăvoinţa de a-mi accepta această invitaţie. Aş dori să începem cu câteva lucruri elementare, cum ar fi numele, vârsta, locul de provenienţă şi gestionarea timpului liber. Ne poţi da câteva detalii despre acestea?

 

Salut şi mulţumesc pentru invitaţie. Numele meu este Ionuţ, am 16 ani, sunt din Buzău şi în timpul liber îmi place să ies cu prietenii, să merg la sala de forţă şi multe alte activităţi.

 

După cercetarea mai multor surse, am ajuns la concluzia că eşti un tânăr inteligent, deoarece am aflat că înveţi la cel mai bun liceu din Buzău, şi anume Haşdeu. Ţin să te felicit pentru asta, dar presupun că o dată cu această realizare vin şi multe responsabilităţi, cum ar fi dedicarea unei bune părţi din timpul liber pentru învăţat. Cum îţi împarţi timpul, astfel încât să te dedici liceului şi jocului, iar pe lângă acestea, să-ţi mai rămână şi timp liber.

 

La început credeam că liceul o să-mi mănânce foarte mult din timpul liber, însă pe parcurs mi-am dat seama că nu este atât de dificil. Am intrat pe filologie unde este destul de uşor, însă ţinta mea era mate-info, din păcate n-am reuşit, însă mi-am dat seama că aici este mai bine, părerea mea.

 

Am aflat îndeajuns de multe lucruri despre viaţa reală, încât să ne dăm seama ce fel de persoană eşti. Este timpul să trecem la partea care implică jocul şi vreau să începem cu câteva întrebări simple. Ce făceai în momentul în care ai aflat despre această comunitate? Ce împrejurări au dus la documentarea ta în legătură cu aceasta? Şi nu în ultimul rând, ce te-a încântat atât de mult, încât să rămâni aici şi să începi construirea unei astfel de cariere virtuale?

 

Am jucat pe nişte servere mai mici, dar nu rezistam pe niciun server mai mult de o săptămână pentru că mă plictiseam. M-am alăturat comunităţii prin aprilie 2011, nu mai ţin minte exact cum am descoperit comunitatea, însă mi-a plăcut foarte mult şi am decis să rămân aici, serverul era destul de populat şi aveam siguranţa că nu se va închide şi-mi pot construi aici o carieră.

 

Cu toţii ştim cât de mult ai muncit pentru a ajunge în postura de a fi favorit pentru funcţia de lider a departamentului de poliţie. Cum ai găsit motivaţia necesară pentru a rămâne atât timp în această facţiune, astfel încât să ajungi să exerciţi şi funcţia de lider a acesteia?

 

Perioada petrecută în Police Department este de nedescris. Ca poliţist niciodată nu te plictiseşti, întotdeauna găseşti ceva de făcut. Pe lângă asta aici am găsit un colectiv extraordinar şi conducerea de la acea vreme, Kelton, [F4L]Dextter şi Royce, organiza diferite activităţi, cel mai bine îmi amintesc de mandatele de percheziţie asupra mafioţilor. Eram foarte motivat să rămân în departament şi să-mi fac treaba.

 

Cum ai reacţionat în momentul în care ai văzut că visul tău, şi anume de a ajunge în fruntea ierarhiei acestei facţiuni, a devenit realitate? Cât timp ţi-ai dedicat implementării filosofiei tale asupra Police Department?

 

Cel mai frumos moment al carierei mele de jucător. Niciodată nu credeam că voi reuşi să ajung lider, deşi îmi doream asta. La primirea funcţiei eram copleşit de emoţii, nu credeam că este adevărat, un copilaş de 13 ani să primească o asemenea funcţie. Am reuşit să-mi pun amprenta asupra facţiunii în timp.

 

După o perioadă îndelungată la cârma acestui departament, perioadă în care ai realizat lucruri măreţe, ducându-l pe cele mai înalte culmi, ai decis să predai frâiele acestuia pe mâinile lui Teylo. Faptul că munca de admin se suprapunea cu cea de lider a făcut ca tu să n-ai îndeajuns timp pentru a le exercita pe ambele? Îţi dădea acest lucru un dezavantaj, neputând să le exerciţi pe ambele corect, decizând să faci performanţă doar pe plan administrativ?

 

Am lăsat funcţia de lider pentru că nu mai aveam timp, aveam examenul de admitere şi trebuia să învăţ, nu puteam sta liniştit când ştiam că am de răspuns la 5 pagini de reclamaţii. Am lăsat funcţia unui jucător căruia îi plăcea să facă treaba şi care a ajuns treptat la funcţia de sublider, acel jucător fiind Teylo.

 

Trecând la partea administrativă, promovarea ta în funcţia de admin a fost un nou pas măreţ în cariera ta virtuală pe această comunitate. Reacţia ta a fost mai mult ca sigur una de exultare. Cum ţi s-a părut această responsabilitate? A fost dificil să te acomodezi cu această nouă postură?

 

La început mi s-a părut dificil, însă m-am acomodat destul de repede. Ma simţeam extraordinar de bine pentru că puteam ajuta la o bună desfăşurare a jocului în calitate de admin, lucru pe care mi l-am dorit foarte mult după o perioadă petrecută la conducerea PD-ului.

 

Văzând parcursul tău mai mult decât convingător, ţinând cont că ai avansat treptat până la a patra treaptă a acestei funcţii, ne dăm seama că ai prestat o muncă profesionistă, care s-a ridicat la cele mai înalte ranguri. Ai avut acel sentiment de mulţumire când ai văzut că munca ta este apreciată, sau acest apogeu al mulţumirii de sine va fi când vei atinge cea mai înaltă treaptă a aceste ramuri, şi anume al cincilea nivel?

 

Sunt împlinit cu funcţia pe care o deţin acum, poate voi ajunge şi la următorul nivel, însă mă simt bine ştiind că am un rol destul de important pe server la momentul actual.

 

De-a lungul impresionantei tale cariere, probabil că ai avut şi momente de cumpănă, şi aici mă refer la faptul că viaţa te-a pus în anumite posturi în care te vedeai nevoit să renunţi la acest joc. Ne poţi confirma acest lucru? Şi dacă da, doreşti să ne dai câteva detalii despre aceste momente şi cum ai găsit tăria necesară de a trece peste ele?

 

Nu am avut probleme grave, într-un timp a apărut monotonia, însă nu m-am îndurat să renunţ şi mi-am continuat treaba.

 

Fiind un jucător vechi şi cu multă experienţă, ne poţi face o comparaţie între serverul din anii trecuţi, mai precis acum 2-3 ani şi serverul actual? Care sunt avantajele, dar dezvantajele? Ce ar trebui schimbat din punctul tău de vedere?

 

Consider că server-ul s-a schimbat în bine, regulamentele sunt mult mai complexe şi au fost implementate multe update-uri bune, însă pot spune că server-ul era destul de frumos şi înainte.

 

Ai trecut prin multe momente de-a lungul timpului pe această comunitate, unde este posibil ca nu toate să fi fost plăcute. Dacă ai avut şi astfel de momente (şi chiar dacă nu ai avut), ce sfat le-ai da jucătorilor în plină ascensiune pentru a evita astfel de evenimente neplăcute?

 

Am avut şi momente neplăcute, însă am trecut peste ele cu timpul. Dacă doriţi să ajungeţi sus pe server vă sfătuiesc să munciţi şi să vă vedeţi de treaba voastră, ridicaţi-vă pe voi fără să-i trageţi în jos pe alţii.

 


 

Acesta a fost interviul alături FlameS. Aşteptăm părerile dumneavoastră.

Link to comment
Share on other sites

Un interviu foarte bine elaborat, ca toate, de altfel. Sper să continui pe aceeaşi linie cu interviurile, folosind aceleaşi resurse. :) Pe această cale ţin să-ţi mulţumesc şi pentru faptul că ai acceptat propunerea mea de a-l intervieva şi pe FlameS. Se pare că a meritat.

Edited by Harvey Specter
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.