Jump to content

Samsung lansează Galaxy A9, primul telefon cu patru camere foto


Madalin
 Share

Recommended Posts

jV9VC6z.jpg

 

  Samsung a lansat Galaxy A9, primul smartphone echipat cu un sistem de cameră cvadruplă pe partea din spate. Acesta face parte din gama mid-range a companiei, însă vine cu o serie de tehnologii pe care le întâlnim pentru prima dată pe dispozitivele Samsung Galaxy, compania dorind să aducă funcţii de top şi la preţuri mai accesibile. Alături de noile camere foto, Galaxy A9 ascunde şi alte îmbunătăţiri faţă de dispozitivele Galaxy A din trecut.

 

Samsung Galaxy A9 - Specificaţii

 

La nivel de specificaţii hardware, Galaxy A9 nu îşi depăşeşte cu mult condiţia de terminal mid-range. Vorbim despre un procesor octa-core (4 nuclee la 2,2 GHz + 4 nuclee la 1,8 GHz), pe care Samsung nu-l numeşte direct, însă pare să fie vorba despre Snapdragon 660. Telefonul va fi livrat în configuraţie cu 6 sau 8 GB RAM şi 128 GB stocare standard, cu posibilitate de extindere cu încă 512 GB folosind un card microSD.

Avem de a face cu un modem LTE Cat. 9, cu viteze de până la 600 Mbps, un senzor de amprentă pe partea din spate, un acumulator de 3.800 mAh şi un display de 6,3” bazat pe tehnologie Super AMOLED cu rezoluţie FullHD+ (2.220 x 1.080 pixeli). Ce lipseşte este încărcarea wireless şi rezistenţa la apă şi praf, capabilităţi rezervate dispozitivelor Galaxy S şi Note.

 

  1. Ecran6,3”, Super AMOLED, rezoluţie 2.220 x 1.080 pixeli
  2. Sistem de operareAndroid 8.0 (Samsung Experience)
  3. ChipsetSnapdragon 660
  4. Procesorocta-core (4 x 2.2 GHz Kryo 260 + 4 x 1.8 GHz Kryo 260)
  5. Procesor graficAdreno 512
  6. RAM6/8 GB
  7. Stocare128 GB
  8. Cardda, maximum 512 GB
  9. DateHSPA, LTE Cat.9 
  10. Wi-Fi802.11 a/b/g/n/ac (dual band)
  11. Bluetooth5.0
  12. USBUSB Type-C
  13. Cameră foto
  14. quad camera
  15. principală : 24MP AF, F1.7
  16. telephoto : 2X optical zoom, 10MP AF, F2.4
  17. ultra wide : 120°, 8MP, F2.4
  18. depth: 5MP, F2.2
  19. Filmare video: 3.840 x 2.160 pixeli (UHD/4K)
  20. Cameră foto frontală: 24 MP, f/2.0
  21. Baterie: 3.800 mAh
  22. Dimensiuni: 162,5 x 77 x 7,8 mm
  23. Greutate: 183g
  24. Culori: Caviar Black, Lemonade Blue şi Bubblegum Pink
  25. Altele: încărcare rapidă, NFC, senzor de amprentă, Samsung Pay, Bixbi
  26. Samsung Galaxy A9 - Camere

 

Desigur, camerele foto sunt marea atracţie a lui Galaxy A9, iar în cazul acesta avem de a face cu prima cameră cu patru senzori diferiţi. De sus în jos avem următoarele: un senzor de 8 megapixeli f/2.4 cu deschidere largă, o cameră tele cu zoom 2x şi senzor 10 megapixeli f/2.4, un senzor principal de 24 megapixeli f/1.7 şi un senzor de adâncime dedicat funcţiei portret cu rezoluţie de 5 megapixeli f/2.2. Pe partea din faţă, Samsung a integrat încă un senzor de 24 megapixeli f/2.0 pentru autoportrete.

 

Samsung Galaxy A9 - Software

 

La nivel software, telefonul este livrat cu Android 8.0 Oreo, cu interfaţa Samsung Experience. Aplicaţia de cameră beneficiază de funcţii noi precum Scene Optimizer şi Ai Scene Recognition, cât şi de funcţia Depth Lens, o versiune avansată de portret, care permite modificarea „adâncimii” fotografiilor folosind informaţiile senzorului al patrulea. Bixby, Samsung Pay şi Samsung Health sunt de asemenea prezente pe acest model, unele funcţii fiind până de curând doar pe dispozitivele Galaxy S şi Note.

 

Samsung Galaxy A9 - Preţ şi data de lansare

 

Samsung Galaxy A9 ajunge în România în luna noiembrie, iar preţul pentru întreaga regiune europeană este de 600 de euro.

 

 

Sursa: https://www.go4it.ro/telefoane-mobile/samsung-lanseaza-galaxy-a9-primul-telefon-cu-patru-camere-foto-17552672/

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.