Jump to content

Sindicalist: Faptul că a ridicat tonul la un elev nu trebuie să ducă la punerea la zid a unui cadru didactic


Nic
 Share

Recommended Posts

Sindicalist: Faptul că a ridicat tonul la un elev nu trebuie să ducă la punerea la zid a unui cadru didactic

aD00NDAmaGFzaD1kMzNiYTg0Y2Y3MGJkYmZmOTJm

 

Simion Hăncescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a comentat sâmbătă la Digi24 episodul cu ministrul educației, Monica Anisie, care i-a făcut observație, în fața elevilor, unei învățătoare pe care a auzit-o țipând. Sindicalistul a negat că aceasta ar fi o practică a cadrelor didactice în școli și spune că simpla ridicare a tonului la un elev nu trebuie să ducă la punerea la zid a unui cadru didactic.

 

„Este regretabil când o bună intenție se transformă într-un eșec atunci când nu se respectă niște reguli. (...) Noi nu agreăm situațiile în care un cadru didactic jignește elevii, dar există colegi care așa au tonul. Poate fi interpretat un ton mai ridicat că țipă acel dascăl la elevi? Să presupunem că doamna ministru a reacționat emoțional. Avea posibilitatea să aibă o discuție cu doamna învățătoarea, dar nu în fața presei și a elevilor, asta e problema de fond”, a explicat liderul sindical.

 

„Oricine merge într-un control, trebuie să respecte niște reguli, dacă nu vrea să fie contestat și să se transforme într-un eșec”, a avertizat sindicalistul. 

 

„Faptul că a ridicat tonul la un elev nu trebuie să ducă la punerea la zid a unui cadru didactic”, spune Simion Hăncescu. El a negat că aceasta ar fi o practică în școli. „Vă contrazic, nu toate cadrele didactice au același ton. Unii poate vorbesc mai încet, alții mai tare. Dacă va fi un criteriu acesta, atunci când dau admitere la facultate să se măsoare volumul vocii, atunci e OK, dar haideți să nu intrăm în derizoriu!” spune sindicalistul.

 

„Ce e regretabil e că în loc să se prezinte realitățile școlii românești, toate nevoile și toate neajunsurile, opinia publică a rămas cu imaginea că un cadru didactic de la o școală din Ialomița a țipat la elevi. Asta este emblema învățământului”, a încheiat liderul FSLI.

 

Au fost ecouri din ce în ce mai puternice după vizita pe care ministrul Educației, Monica Anisie, a făcut-o săptămâna aceasta la o școală din Ialomița. Sindicaliștii din educație sunt scandalizați și spun că în timpul desfășurării orei, cadrele didactice nu pot fi perturbate de nicio autoritate şcolară sau publică.

 

Ministrul educaţiei, Monica Anisie, și-a recunoscut partea de vină și afirmă că ar fi vrut să fie mai calmă în interacţiunea pe care a avut-o cu învăţătoarea de la şcoala din comuna Axintele, județul Ialomița, când a intrat în clasă reproşându-i acesteia că ţipă la elevi. Ministrul spune că îi pare rău că nu a fost atentă la prezenţa presei şi nu a ținut seama de expunerea copiilor.

 

Sursa: digi24.ro

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.