Editorial: Turismul de sănătate

[Nic]

Oameni sănătoși înseamnă țară sănătoasă și puternică

 

 

În urările care se fac cu prilejul sărbătorilor de la răscrucea anilor – și nu numai – sănătatea are un loc privilegiat. La mulți ani cu sănătate, că-i mai bună decât toate, spunem nu puțini dintre noi… Poate vă întrebați însă: ce este bun este și ieftin?

 

Nici vorbă, cu toate că unii care lucrează în turismul de sănătate merg pe ideea că dacă vând ieftin nu au cum să dea greș. Adevărul este că sănătatea prețuită cere niște responsabilități din partea celor care practică serviciile specifice. Or, nu poți avea servicii bune și chiar foarte bune cu prețuri prea mici. Ei trebuie să fie conștienți de treaba asta, să fie conștienți că fac ceva foarte important și poate, uneori, chiar unic în Europa sau în lume. Ceea ce avem noi, de la factorii naturali de cură la experiențele dobândite de-a lungul timpului, la acumulările ori brand-urile impuse în circuitul internațional, de la băile simple până la ceea ce făcea vestita dr. Ana Aslan reprezintă un tezaur deosebit de bogat și de valoros pe care nu trebuie să-l batjocorim, să-l aruncăm sau să-l uităm. Pe de altă parte, există mulți specialiști în domeniu care au o expertiză absolut impresionantă, numai că ei lucrează foarte izolat. Fiecare muncește în pătrățelul său, își vede de-ale sale, neputându-se realiza însă o sinergie atât de necesară.

 

Desigur, mi-e teamă că specialiștii despre care am vorbit totdeauna cu meritat respect au cam trecut binișor de mijlocul carierei… Avem de-a face cu un pericol major. Ei sunt foarte valoroși și odată cu încetarea

activității lor nici nu bănuim, poate, ce pierdere se poate produce produce. Ei alcătuiesc echipe complexe greu de format: de la medici și personal cu calificare foarte specială până la, dacă vreți, cameriste sau muncitori necalificați. Fiecare în felul lui contribuie la realizarea produsului plin de valoare, competitiv. Ceea ce avem noi, sub aspect balnear, este, poate, fără egal. Turismul nostru își are începutul în domeniul balnear. Toate informațiile vechi care ne-au parvenit despre Băile Romane, în frunte cu Băile Herculane, nu sunt povești de adormit pacienții… Avem de-a face cu o industrie tămăduitoare de peste 1850 de ani, dacă avem în vedere Herculanele. Indiferent ce s-ar întâmpla, prin timp, turismul de sănătate își va păstra întreaga importanță, va dăinui de-a pururi. Iar permanenta lui performanță va spori în măsura în care vor fi împletite resursele naturale cu resursele medicale, împrejmuite și susținute de ospitalitate. Este o sinergie pe care neapărat trebuie să o avem permanent în vedere.

 

Sub acest aspect nu stăm peste tot pe roze, cum se spune. Și voi da câteva exemple. La Borsec, structura balneologică a fost făcută praf de prea mulți ani, stațiunea neavând la ora asta nici măcar medic de specialitate. La Soveja, în Vrancea, stațiunea, cu un peisaj cvasi-selenar, cu cai scoțând capul prin ferestrele fostei baze de tratament, arată absolut ca după o teribilă calamitate. N-are rost să mai vorbesc despre ansamblul Băilor Herculane, ea generând imaginea desăvârșită a iresponsabilității. Dincolo de aceste triste și descumpănitoare situații, există însă idei foarte bune care dau valoare și continuitate structurilor balneare. Desigur, personalul, în general, cunoaște o mobilitate mare, o mișcare continuă. Din nefericire, asta-i realitatea: nu putem vorbi de o stabilitate rezonabilă. Și asta se petrece nu numai la noi, ci mai peste tot în Europa. Aceeași poveste este și acolo. Numai că ei sunt mai flexibili. Dovadă că oricine se poate duce de la noi și să lucreze acolo. Nu mai este de mai multă vreme un secret nici faptul că și noi avem nevoie de o „infuzie” dinspre est. Esențial rămâne însă nucleul de bază din structurile balneare; el este cel care contează în chip hotărâtor. Și spun asta gândindu-mă și la Vâlcele, de lângă Sfântu Gheorghe, o stațiune care a avut pe vremuri băi bine puse la punct, ba chiar și cazino. Acum, este pur și simplu părăsită de-a binelea; nu mai are nici un loc de cazare măcar! Asta ca să invocăm, poate, cele mai flagrante exemple ale dezastrului din domeniul balnear. Și totuși: matca, baza, fundația există și de aceea cred cu toată convingerea că prin factorii naturali de cură, prin tradiție, prin experiență, prin brand-uri gen dr. Ana Aslan, Ștefan Ionescu-Călinești, prin produse și medicamente recunoscute pe plan mondial deținem o sursă esențială pentru revigorarea industriei de sănătate de la noi. Concret, un exemplu ilustrativ este stațiunea Covasna, pe care am vizitat-o recent. Stațiunea arată bine, are condiții civilizate, practică proceduri terapeutice aduse la zi. Firește, nu-i un caz izolat. Este suficient să amintesc în această privință Băile Felix, Băile Govora, Sanatoriul Balnear Mangalia, Techirghiolul și atâtea altele. Este în afara oricărui dubiu că există preocupări consistente în a mișca lucrurile pe un făgaș convingător, profitabil. Mai ales în sectorul privat. Fundația Amfiteatru, însăși, derulează niște proiecte în câteva localități. De exemplu, una dintre ele se cheamă Belin, în județul Covasna: are apă minerală, are tot ce-i trebuie pentru a se dezvolta. Derulăm un program de prevenție „Sănătate și Longevitate în România” care se adresează oamenilor ce trec de vârsta de 30 de ani, program care conține foarte multe elemente medicale, cu sprijin însă pe resursele naturale. Iar programe de tipul ăsta ar putea funcționa aproape oriunde în țară, nu numai în stațiuni așa-zis acreditate, acolo unde există resurse naturale.

 

Ca să nu mai vorbesc de „Forumul Internațional pentru Turismul de Sănătate”, care s-a instalat destul de bine. Avem conexiuni și participări internaționale, fiind deja cunoscuți în branșă. Convingerea mea este că cel mai important lucru este să rămânem la experiențele noastre clasice, dacă pot spune așa. Eu cred că valorile clasice ale balneo-turismului, clasamentele și intervențiile cunoscute sunt mai importante decât ingredientele foarte noi de tip spa și nu mai știu ce. Valorile clasice sunt importante, ele dau osatura produsului turistic.

 

Sper că se înțelege cum trebuie că suntem legați de natură, de resursele pe care ea ni le oferă într-o măsură greu de coantificat. Un exemplu, pe care îl dau cu plăcere și nostalgie. Pe la 1900, un strămoș de-al meu, strămoș adevărat, Borșanu, a făcut o teză de doctorat în care s-a ocupat de „Bibliografia resurselor balneo-turistice din Transilvania”. Asta la 1900… O cartografiere a tuturor localităților și a resurselor din fiecare localitate. Oamenii se duceau la mine și-și făceau rost de sare, își luau de acolo saramura pentru diverse folosințe, dar care era inventariată ca resursă balneologică. Eu cred că resursele balneo influențează categoric viața comunităților și dezvoltarea noastră, în general. Foarte multe localități de la noi, foarte multe baze de tratament, însăși viața economică a localității de ele depind. Toți oamenii din localitatea respectivă sau majoritatea dintre ei – că dezvoltă o mică pensiune pe lângă nu știu ce izvor ori că lucrează în structurile clasice – poartă amprenta resurselor naturale ce le influențează existența în chip nespus de mult. Și atunci ar trebui ca cercetarea și educația să-și dea mâna, studenții să-și producă licența, doctoranzii să-și facă tezele de doctorat pe o astfel de problematică. Că tot se vorbește de legarea cercetării de nevoile societății, nu? Păi, s-o facă! Ar trebui să se adune la un loc universitarii și cei din școlile profesionale sau din licee, cei care fac cercetare, și operatori, și proprietari de structuri balneo și să-și stabilească un fel de program de lucru pornind de la nevoile de cercetare pe termen imediat și lung.

 

Și încă ceva foarte important. Există o Directivă Europeană a Parlamentului European care spune că orice om poate să-și deconteze în orice stat intervențiile medicale. Nu peste tot însă tratamentul este recunoscut ca intervenție medicală. Sunt patru state, menționează un material dedicat acestui subiect, care recunosc tratamentul și-l decontează. Doar patru state; restul încă se află în curs de armonizare a legislației corespunzătoare… Din anul 2011, noi derulăm „Forumul Internațional pentru Turism de Sănătate” în care am pus împreună tendințele europene cu ceea ce avem la noi în țară și am încercat să dezvoltăm și un pic teoria turismului de sănătate. (Apropo: anul trecut, mai exact pe 29 octombrie 2019, am desfășurat cea de-a XI-a ediție a acestui Forum). În România, nu prea avem o astfel de literatură. Ne bizuim mai mult pe experiențele noastre. Nu demult, în 2017, a fost publicat la cererea, la comanda Parlamentului European un studiu privind „Turismul de Sănătate în Europa”. Numai că și acolo lucrurile sunt oarecum ambigue. Se vede că nu există o politică europeană clară în privința asta, fiecare stat are diverse politici și diverse intervenții. Ce am observat, însă, este faptul că noi ar trebui să folosim foarte mult conceptul românesc și tradiția noastră în domeniul balneo-turismului. Ei au și terminologia pe care o au. Fie că este în franceză, fie că este în engleză aceasta reflectă alte realități, altă istorie, alte tradiții, alte resurse. Ceea ce avem noi sunt niște lucruri excepționale care pot afirma un produs turistic cu o identitate foarte puternică în care conlucrează resursele naturale cu experiența medicală și, nu în ultimul rând, serviciile turistice. Astea sunt obligatorii, fiindcă înseamnă ceva greu de prețuit: ospitalitatea.

 

Pe de altă parte, n-am încotro și închei aceste rânduri cu o insatisfacție majoră. Din păcate, nu există nici o politică față de sănătatea oamenilor vis-a-vis de oportunitățile pe care le dă balneo-turismul, mai ales în materie de prevenție. Oameni sănătoși înseamnă țară sănătoasă și puternică. Așa că despre ce vorbim?

 

Sursa: presadeturism.ro

[uS DeviL]

Topic Closed.