Jump to content

Intel își bate joc de noi


Recommended Posts

intel

 

Noile procesoare Intel, din seria 10000 pentru desktop, au fost anunțate. Nu prea sunt surprize, fiind leak-uri peste leak-uri de câteva săptămâni. Dar ne-am lovit, totuși, de o surpriză. Una veritabilă, complet neașteptată.

 

Materialul de marketing lansat de Intel conținea ceva ce poate fi numit fie o „exagerare grosolană”, poate o „descriere imprecisă a realității” sau o „minciună de doi lei care n-ar avea ce să caute în materialul de promovare al unui produs comercial”.

 

După cum puteți vedea în imaginea de mai sus, Intel susține că în jur de 60% din jocuri sunt optimizate pentru procesoare single-core. O informație ce a fost acompaniată de context, nu a fost acompaniată nici de explicații atunci când reprezentații companiei au fost întrebați. O informație ce a fost retrasă după ce publicații precum Gamers Nexus au luat compania la întrebări:

 

 

 

Evident, Intel dorea foarte, foarte mult să sublinieze că procesorul nou de top pe care îl are poate să atingă o frecvență cu mult mai mare față de un procesor echivalent de la AMD, ce are mai multe nuclee, iar asta îi oferă un avantaj clar în multe jocuri. Ceea ce este subliniat la partea în care spune exact asta. Iar apoi, pentru a se lăuda și mai tare, scoate din sistemul de operare al discului și conceptul că jocurile sunt optimizate pentru a folosi un singur nucleu. Ceva ce nu prea mai este valabil de pe vremea lui Crysis 1. Nu că Intel a specificat la ce interval de timp se referea, aceasta fiind și intenția. Doar vorbim de compania care în 2020 a lansat la prețul de 85 de dolari procesoare dual-core, în timp ce competiția îți oferă șase nuclee la același preț.

 

Englezii au o expresie „weasel words”, ca atunci când vedeți un articol scris de mine care conține „ar putea” sau „pare a fi”, cuvinte pe care le folosesc pentru a marca faptul că habar nu am cu certitudine, dar e posibil. Eh, Intel folosește nevăstuici de-a dreptul turbate în acest caz, ce mai mult mă fac să mă gândesc la postările de pe forumuri unde cineva care „știe dă fapt cum e” îți mai recomanda să rămâi la „singăl core”, că e mai bun, și să dezactivezi memoria virtuală, doar la ce îți mai trebuie dacă ai destul RAM, pe care, apropo, poți să îl și descarci oricum de pe net.

 

Compania s-a apărat în cele din urmă, spunând că acea declarație a fost introdusă în mod eronat în materialul promoțional al noilor procesoare, și că era menit doar pentru ghidare internă. A cui ghidare? Cu ce scop? Au scos bit-ul de schilodit AMD din compilatorul lor? Doar timpul poate răspunde la astfel de întrebări.

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.