TheVirus Posted December 12, 2020 Share Posted December 12, 2020 De la 1 ianuarie 2021, punctul-amendă ar putea ajunge la 223 lei, echivalentul a 10% din salariul minim brut. Plafonarea punctului-amendă la valoarea actuală de 145 lei este valabilă doar până la 31 decembrie. 2020. Punctul-amendă se află la aceeași valoare încă din 2017. Întârzierea deciziei plafonării în 2019 a dus la o creștere a acestuia la 223 în primele opt zile ale acestui an. Astfel, șoferii care au încălcat legea au plătit amenzi majorate în perioada 1-8 ianuarie. Astfel, pentru cea mai mică abatere de la regulile de circulație va fi sancționată cu 446 de lei în loc de 290 de lei, ca în prezent. Amânarea dezbaterii are la bază incertitudinea privind formarea unui nou guvern. Măsura plafonării pentru o perioadă de încă un an poate fi decisă în urma adoptării unei ordonanțe de urgență. Dar, potrivit avocatnet.ro, un guvern interimar sau căruia i-a expirat mandatul nu poate da ordonanțe de urgență. Astfel, măsura plafonării se poate lua doar după numirea unui nou guvern. Sunt șanse mici ca adoptarea și intrarea în vigoare a măsurii să aibă loc înainte de 1 ianuarie 2021, adică în următoarele 20 de zile. Cum se vor modifica amenzile rutiere de la 1 ianuarie 2021? Dacă punctul-amendă va crește cu 78 de lei, de la 145 la 223 de lei, fiecare abatere de la normele Codului Rutier va fi sancționată mult mai dur. Amenzile actuale și amenzile viitoare, în funcție de abateri: Clasa de sancțiuni Valoarea actuală a amenzilor Valoarea viitoare a amenzilor Clasa I de sancțiuni – 2-3 puncte-amendă 290 – 435 lei 446 – 669 lei Clasa a II-a de sancțiuni – 4-5 puncte-amendă 580 – 725 lei 892 – 1.115 lei Clasa a III-a de sancțiuni – 6-8 puncte-amendă 870 – 1.160 lei 1.338 – 1.784 lei Clasa a IV-a de sancțiuni – 9-20 puncte-amendă 1.305 – 2.900 lei 2.007 – 4.460 lei Clasa a V-a de sancțiuni – 21-100 puncte-amendă 3.045 – 14.500 lei 4.683 – 22.300 lei Sursa Link to comment Share on other sites More sharing options...
Dark Night Posted December 15, 2020 Share Posted December 15, 2020 Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts