Jump to content

Prețurile plăcilor video au început să scadă


Recommended Posts

Prețurile plăcilor video au început să scadă

 

După 2 ani de scumpiri, piața plăcilor video începe să revină la normal. Un raport publicat de 3DCenter arată că disponibilitatea GPU-urilor s-a îmbunătățit considerabil în ultima luna, iar prețurile au început să scadă. 

 

Deși ultimele generații de plăci video de la NVIDIA și AMD încă se vând mai scump decât prețurile recomandate de producător, adaosul practicat este mult mai mic față de acum câteva luni. În medie, GPU-urile AMD au prețuri cu 45% mai mari decât MSPR, iar cele NVIDIA cu 57%.

 

Prețurile plăcilor video au început să scadă

 

Sunt cele mai bune prețuri din ultimul an, iar dacă producătorii de semiconductori vor reuși să crească capacitatea conform planurilor sunt șanse mari ca anul acesta să vedem plăci video la MSRP. Totodată, mining-ul nu mai este la fel de profitabil ca acum câteva luni, iar o parte din mineri, forțați de creșterile de prețurile la energie și de ajustările de dificultate pe Ethereum, ar putea renunța în curând la GPU-uri. Asta înseamnă cerere mai mică pentru GPU-uri noi și prețuri mai bune pe piața second hand.

 

Deja plăcile video se găsesc în cantități suficiente la magazinele din Europa, iar cele mai avantajoase din punct de vedere al raportului preț/performanță rămân cele AMD. Vârful de gamă RX 6900 XT se vinde acum cu un adaos de doar 33% față de prețul recomandat de producător, în timp ce RX 6600 și RX 6500 XT au adaosuri de 32%, respectiv 17%.

 

În tabăra NVIDIA, adaosul mediu față de MSRP este de 49%, însă vârful de gamă RTX 3080 Ti este vândut cu doar 32% mai scump decât prețul recomandat. Cele mai căutate modele, RTX 3050 și RTX 3060, au încă adaosuri foarte mari, de 49%, respectiv 71%.

 

Momentan, prețurile la nivel local nu au scăzut prea mult, volumul vânzărilor nefiind la fel de mare ca în vestul europei, însă ar trebui sa în următoarele săptămâni să vedem prețuri mult mai bune. Dacă aveți nevoie urgent de placă video încercați să cumpărați de la un retailer cu perioadă de retur extinsă. La eMAG puteți face retur în 30 de zile sau în 60 de zile dacă aveți Genius.

 

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.