Jump to content

Orarul unui elev de liceu din Franța. Sunt minimum 28 de ore și maximum 47, pe săptămână, cu tot cu masa de prânz


Alucard ToV
 Share

Recommended Posts

dreamstime_m_134206658-820x547.thumb.jpg.2ca9de826893e4d0a186a1f7c3fad862.jpg

 

Elevii de liceu din Franța au între 28 și 47 de ore de școală pe săptămână, în funcție de liceul pe care îl urmează și opționalele pe care le aleg individual, explică pentru EduPedu.ro Lucie, o elevă la liceu în Paris. Am analizat 6 orare de la 3 licee din Franța, atât pentru ultimul an de liceu, cât și pentru penultimul: de la un liceu de elită, de la un liceu public și de la un liceu privat. Detalii despre materii, numărul de ore și diferențe, mai jos în articol.

 

Demersul EduPedu.ro vine în contextul în care dorim să aflăm ce orare au elevii de liceu din Europa, dar și pentru că în România au loc discuții despre planurile-cadru la liceu. Autoritățile din România au anunțat că în septembrie 2023 vor fi gata noile planuri-cadru de liceu, amânate din anul trecut. Planurile-cadru sunt documente oficiale în care se precizează numărul de ore pe săptămână și materiile studiate în școli și licee, la nivel național.

 

EduPedu.ro a făcut săptămâna trecută un demers similar și a stat de vorbă cu o elevă din Suedia despre orarele unor liceeni de acolo, a căror analiză se poate citi aici. În România, un elev de liceu are între 29 și 33 de ore pe săptămână.

 

Cazul 1 – orar al unui elev din ultimul an de liceu, liceu de elită din capitala Franței

 

Orarul de mai jos este orarul lui Lucie. Elevă în ultimul an de liceu la unul dintre cel mai bine cotate licee din Republică, Lycée Henri–IV din Paris (sursa), Lucie a explicat într-un interviu scurt ce presupun orele de la școală și cum e structurat Bacalaureatul, mai ales în contextul în care în Franța se organizează ample dezbateri despre numărul de ore de matematică la liceu. Structura sistemului de educație francez este detaliată și ea în articol, mai jos pentru referință. Iată orarul elevei:

 

orar-terminale-Henri-IV-FR-768x489.thumb.jpg.dc5a294c7e717b9363dd42ab46c27248.jpg

Foto: EduPedu.ro

 

Aceasta are 46 de ore în școală pe săptămână, dintre care 5 sunt de masă, la prânz.

 

Întrebată ce se întâmplă luni de la 10:30 la 12:30, când în orar nu este nimic, eleva din Franța a spus că jumătate de clasă vine atunci ca să facă orele trecute de la 08:30 la 10:30, deoarece sunt împărțiți în două grupe când vine vorba de experimente la fizică-chimie. În clasă sunt 40 de elevi, iar în acest liceu din Paris așa sunt efectivele claselor, mai spune aceasta.

 

Se observă 7 ore de matematică (“specialitate”), 6 ore de fizică-chimie (“specialitate”), dintre care două de laborator, 4 ore de filosofie, 4 ore de istorie-geografie, 4 ore pentru cursul de “Germană europeană” ca opțional, care vine la pachet cu 2 ore de istorie-geografie predată în germană.

 

Mai sunt 2 ore de științe, parte din trunchiul comun, pe care le studiază chiar dacă pune accentul pe orele similare de fizică-chimie, 2 ore de sport, dar și 4 ore de muzică – opțional.

 

Diferențele de la 28 la 46/47 de ore pe săptămână vin de la opționalele pe care elevii le aleg. La acest liceu, spune Lucie, elevii sunt încurajați să își aleagă opționale pentru “a se dezvolta”. Ei au această putere de decizie, individual, iar de acolo orarele variază.

 

Înțelegerea sistemului de educație francez și reforma bacalaureatului din Franța. Cum se împart orele la liceu, ce și cât se învață

 

Reforma bacalaureatului din Franța a fost inițiată în 2019. Înainte de 2019, elevii aveau la liceu trei tipuri de bac: “Științific”, “Literar” și “Economic și social”. Dar, din 2019, prin reformă s-a introdus un altfel de sistem. Toți liceeni au un trunchi comun de materii obligatorii în cei 3 ani de liceu. Din restul de materii existente, elevii aleg în al doilea an de liceu 3 materii pe care să le studieze în plus, iar în ultimul rămân cu două, adică renunță la una, explică eleva. Acestea se numesc “specialități“, în cadrul reformei.

 

  • Astfel, trunchiul comun în primul an de liceu (numit Seconde) conține următoarele materii. În paranteză este numărul alocat de ore pe săptămână:
    • Franceză (4 ore)
    • Istorie-geografie (3 ore)
    • Științe economice și sociale (1,5 ore)
    • Matematică (4 ore)
    • Fizică-chimie (3 ore)
    • Științele vieții și ale pământului (prescurtată SVT, 1,5 ore)
    • două limbi străine moderne (5,5 ore)
    • Educație fizică și sportivă (2 ore)
    • Educația morală și civică (18 ore pe an)
    • Științe și tehnologii digitale (1,5 ore).

 

  • Astfel, trunchiul comun în ultimii doi ani de liceu (numiți Première și Terminale) conține 7 materii, al căror număr de ore adunate pe săptămână să fie 16:
    • Franceză (în penultimul an, căci apoi sunt ore de Filosofie în ultimul an – 4 ore),
    • Istorie-geografie (3 ore)
    • Educație morală și civică (18 ore pe an)
    • Științe naturale (2 ore)
    • două limbi străine moderne (4 ore)
    • Educație fizică și sportivă (2 ore).

 

“Specialitățile” au venit la reformă pentru a-i orienta mai bine pe elevi în carieră, au rol orientativ pentru facultate, iar elevii le aleg, deci, ca să se potrivească cu interesele lor pentru învățământul superior”, potrivit lui Lucie.

 

Mai mult, aceste “specialități” contează la nota de la Bacalaureat. Nota de la bacalaureat se împarte: 40% este un “control continuu” și 60% contribuie examenul de Franceză, proba orală, examenul de Filosofie și examenele la cele două specialități, unele susținute în penultimul an de liceu, altele în ultimul. Sistemul este complex de explicat, precizează eleva, deoarece nota finală se calculează după o grilă de coeficienți.

 

“Specialitățile” trebuie să fie în total 12 ore pe săptămână. În penultimul an de liceu trebuie să fie trei a câte 4 ore. În ultimul an trebuie să fie două specialități a câte 6 ore. Ele sunt următoarele:

 

  • Arte: istoria artelor, teatru, arte plastice, arte ale circului, cinematografie-audiovizual, dans, Muzică (la alegere)
  • Biologie, ecologie (numai în liceele agricole)
  • Educația fizică, practicile sportive și cultura sportivă
  • Istorie, geografie, geopolitică și științe politice
  • Științe umaniste, literatură și filozofie
  • Limbi, literaturi și culturi străine și regionale
  • Literatură și limbi și culturi ale Antichității (latină și greacă)
  • Matematică
  • Științe digitale și informatice
  • Fizică-chimie
  • Științele vieții și ale pământului
  • Științe inginerești
  • Științe economice și sociale.

 

Se observă că unele materii sunt pentru o perioadă din liceu parte din trunchi comun, apoi pot fi alese ca “specialități” în penultimul an și ultimul an, deci nu sunt complet distincte.

 

Elevii mai au ore și sâmbăta, există cazuri în Franța, după cum alege unitatea de învățământ preuniversitar, având această putere prin descentralizare, conform acesteia. Al treilea tip de discipline care se studiază sunt opțiunile, după cele din trunchiul comun și specialități. Ca opțiuni, adică similar materiilor opționale din România, dar nu decise la nivel de clasă ca la noi, ci individual în Franța, elevii pot alege conform unei scheme, în fiecare an de liceu, o a treia limbă străină în funcție de posibilitățile liceului, spre exemplu, sau “biotehnologii”, “limbajul semnelor”, “teatru”, muzică etc.

 

“Cel mai bun orar de referință care respectă numărul de ore pe săptămână pentru trunchi comun și “specialități” este orarul de liceu public, reprezentativ pentru Franța”, a mai declarat aceasta. Iată un orar de liceu public:

 

Structura sistemului de Educație din Franța, pe scurt

 

După 3 ani de grădiniță (école maternelle), în Franța, un copil de 6 ani intră la clasa pregătitoare (CP – Cours Préparatoire). După aceasta, urmează 4 ani de școală primară (CE1, CE2, CM1, CM2 – Cours Elémentaire 1 și 2, Cours Moyen 1 și 2).

 

Urmează gimnaziul și liceul, 7 ani de studiu numerotați descrescător. La 11 ani, elevul intră în gimnaziu (Collège) în echivalentul clasei a V-a de la noi (sixième – 6e), în școala generală. Apoi parcurge clasa a VI-a (cinquième), a VII-a (quatrième) și a VIII-a (troisième), care se termină cu o serie de examene naționale pentru a intra la liceu – Le diplôme national du brevet. La liceu, pe care îl termină de regulă la 18 ani, sunt trei clase care continuă numărătoarea descrescătoare începută la gimnaziu: La Seconde (“a doua”), La Première (“prima”) și La Terminale (“anul final”) la sfârșitul căreia susțin examenul de Bacalaureat. În total, 12 ani de studiu – potrivit platformei europene Eurydice de monitorizare a sistemelor și politicilor din educația țărilor din Europa.

 

Am intrat în legătură și cu alți elevi din licee din apropiere de Paris, iar orarele lor sunt următoarele.

 

Orar de liceu public pentru ultimul an de liceu

 

orar-terminale-liceu-public-FR-1-768x536.thumb.png.4957b99ea2dfd8e7649ffa11ec6c8429.png

Foto: EduPedu.ro

 

Acest elev din ultimul an de liceu, “Terminale”, petrece la cursuri, pe săptămână, 28 de ore. Și sâmbăta are ore, de matematică, două la număr. Se observă 4 ore de filosofie, 4 de fizică-chimie, 3 de istorie-geografie, 2 de sport etc.

 

Pe acest orar, de la 11:40 sau 12:35, până la 14:00, sunt și ore libere de masă / de petrecut la alegerea elevului, iar timpul în școală crește ca număr de ore.

 

Ce și-a ales acest elev să studieze ca “specialități” sunt Fizică-chimie și Matematică, 6 ore de fiecare, încât se pregătește pentru o facultate cu profil de științe exacte, mai spune eleva.

 

Orar de liceu public pentru penultimul an de liceu

 

orar-premiere-liceu-public-FR-1-768x547.thumb.png.930fb63203d84eceac8b8325b8ac96fc.png

Foto: EduPedu.ro

 

În acest orar de “Première”, elevii au ore începând cu 08:30. Se remarcă câte 8 ore de cursuri și o pauză de 1 oră și jumătate de masă, în zilele de luni și vineri. Pauza de 1 oră și jumătate de masă / timp de petrecut la alegerea elevului este în toate zilele.

 

În total, pe săptămână sunt 28 de ore de cursuri, dar 35,5 de ore în școală, cu pauzele de mese.

 

Care sunt materiile de “specialitate” din acest orar. Potrivit spuselor lui Lucie, acest elev, al cărui orar este mai sus, a ales “Cinema și audiovizual” (4 ore), “Limbi, literaturi și culturi străine” (4 ore) și “Istorie, geografie, geopolitică și științe politice” (4 ore), însumate 12 ore, atât cât prevăd cadrele naționale.

 

Orar de liceu de elită pentru penultimul an de liceu

 

orar-premiere-Henri-IV-FR-768x576.thumb.jpg.00e87569dad7241a55f429b63e99c48a.jpg

Foto: EduPedu.ro

 

Sunt 47 de ore la școală pe săptămână, dintre care 5 sunt orele de pauză de masă de luni până vineri.

 

Sunt 4 ore de engleză-literatură (specialitate), 5 de fizică-chimie (specialitate), 6 de matematică (specialitate), 4 de franceză, 4 de istorie-geografie, 3 de engleză, 4 de cursul “Germană europeană”, 2 de științe, 2 de sport.

 

Orar de liceu privat pentru ultimul an de liceu

 

orar-premiere-STC-Athis-Mons-e1645877019416-768x467.jpg.affec7f82adfaf3ac24f7d8169add2fd.jpg

Foto: EduPedu.ro

 

Cele două specialități păstrate de acest elev în anul final sunt Matematică și Fizică-chimie, 6 ore de fiecare.

 

În rest, se remarcă 3 ore de filosofie, 2 de germană, 2 de engleză, 2 de latină / greacă, 3 de matematică avansată (ca opțiune pentru că a ales ca specialitate matematica în Terminale), 2 de științe, 4 ore de studiu pentru examene. Pe săptămână sunt în jur de 34 de ore de cursuri, aproximativ 39 de ore petrecute în școală în total cu masa servită la cantină.

 

Orar de liceu privat pentru penultimul an de liceu

 

orar-terminale-STC-Athis-Mons-e1645877029542-768x475.jpg.ff689bd134f54b219af900a05b15090a.jpg

Foto: EduPedu.ro

 

Acest elev petrece la școală circa 40 ore pe săptămână, cu tot cu 5 ore de pauză de masă, cumulate pe o săptămână. Are 4 ore de franceză, 4 ore de matematică, 4 ore de fizică-chimie, 4 ore de științe digitale și tehnologie, 3 de germană, 3 ore de engleză, 2 ore de științe ale naturii, 3 de istorie-geografie, 2 ore de sport, 2 de latină / greacă, 1 de Educație morală și civică.

 

De la 12:35 la 13:30 este program de masă de prânz, servită în școală. Luni de la 14:25 la 17:25, 3 ore, elevii au de lucru în școală la pregătirea pentru examenele pe care le vor susține.

 

Cele trei specialități din orarul de mai sus sunt Matematică (4 ore), Fizică-chimie (4 ore) și Științe digitale și tehnologie (4 ore). Ce mai are în plus acest elev de la liceul privat sunt opționalele pe care și le-a ales, adică ore facultative: se observă a treia limbă străină, germana (3 ore), dar și latina / greaca (2 ore).

 

Câte ore pe săptămână au liceenii, elevii de gimnaziu și de primar din România

 

Actualele planuri-cadru aprobate de Ministerul Educației prevăd următorul număr de ore pe săptămână:

 

  • pentru clasa pregătitoare: 20 de ore pe săptămână, adică 4 ore pe zi (sursa)
  • pentru clasa I: 21 de ore pe săptămână, adică 4,2 ore pe zi, în medie
  • pentru gimnaziu: 34-36 de ore pe săptămână, adică 6,8 – 7,2 ore pe zi (sursa)
  • pentru liceu: 29-33 de ore pe săptămână, adică 5,8 – 6,6 ore pe zi (sursa)

 

Planul-cadru, generic, este documentul care conține numele materiilor pe care le studiază elevii în fiecare clasă, precum și numărul de ore care îi este repartizat fiecărei materii.

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.