Jump to content

Timp rămas până la Black Week

Pentru detalii complete despre promoție click aici

Black Week a început!

Pentru detalii complete despre promoție click aici

Intel lansează XeSS, alternativa pentru DLSS și FSR, pe data de 20 Mai 2022


Recommended Posts

Intel XeSS

 

Vara asta se anunță a fi extrem de interesantă pentru pasionații de hardware, întrucât Intel urmează să lanseze seria de plăci video Arc pentru desktop. Însă până când vom avea plăcile, se pare că producătorul vrea să își pregătească și armata de soluții software care să susțină lansarea. Prima tehnologie extra cu care facem cunoștință este XeSS (Xe Super Sampling), adică soluția taberei albastre pentru DLSS de la NVIDIA și FSR de la AMD.

 

Lansarea XeSS va avea loc pe data de 20 Mai 2022 odată cu Dolmen, un joc dezvoltat de Massive Work Studio. Pentru cei care nu știu, același dezvoltator de jocuri ne-a adus titluri precum Kingdom Come: Deliverance și serii clasice ca Red Faction și Painkiller. Odată cu această lansare, se confirmă și niște zvonuri mai vechi care indicau că începutul verii ne rezervă ceva interesant din partea Intel.

 

Intel XeSS

 

De ce este important Intel XeSS?

 

Chiar dacă NVIDIA și AMD au lansat plăci video interesante în ultimii doi ani, acestea pur și simplu nu pot ține mereu pasul cu ultimele jocuri la rezoluții foarte mari.

 

Aici intervin tehnologiile de Super Sampling, care randeaza imaginile la o rezoluție mai mică și folosesc inteligența artificială pentru a le scala la rezoluția monitorului. Spre exemplu, dacă te joci la rezoluție 4K, jocul va fi randat la 1440p pentru a oferi un framerate mai mare, iar mai apoi scalat la rezoluția aleasă de tine. Impactul de performanță este imens, iar calitatea nu prea are de pierdut; ori în unele cazuri chiar este îmbunătățită.

 

XeSS va fi o parte importantă a lansării Intel Arc și până să vedem cum se comportă pe desktop, vom avea ocazia să punem tehnologia la încercare odată ce vom pune mâna pe primele laptopuri cu soluții grafice Arc 3 „Alchemist” undeva în perioada următoare. Și iată cum lupta dintre NVIDIA și AMD tocmai a devenit un triple-threat în care Intel vrea să se bage cu forța și să creeze probleme pentru ceilalți competitori. Eu nu pot să le urez decât succes și mă bucur că vom avea mai multe opțiuni.

 

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.