Jump to content

News Reporters - Discuții / Discussions


Alexander
 Share

Recommended Posts

Salutare bă colegi dragi. Se pare că a venit momentul să părăsesc această facțiune minunată. În rândurile ce urmează voi menționa membrii și prietenii care mi-au fost alături cât timp am fost membru al acestei facțiuni, o facțiune în care nu intră orice newbie.

 

* În primul rând vreau să-i mulțumesc lui Tuckson pentru șansa acordată de a intra in News Reporters.

** Să știi că n-am să uit FactionWarn-ul pe care mi l-ai dat când n-am venit la ședință. :))

* În al doilea rând vreau să-i mulțumesc lui sRn pentru șansele acordate la avansarea în rang.

** N-am să uit momentul în care mi-ai dat rang 4 [când eram în casă, și mă întrebai de comenzile unui tester], dar nici momentul în care mi-ai acordat rang 5, în timp ce susțineam un testlog:

Tu: geaNi, Georgee e contul tău?

Eu: da, de ce?

Tu: am auzit lucruri negative despre comportamentul tău, așadar, nu vei mai sta mult timp cu rang 4 aici.

*Mă panicasem puțin, deși știam că am timpul și asta urmează. Mereu ai făcut în așa fel încât să pui jucătorul pe gânduri înainte de promovare. :))

Apoi a apărut promovarea.

Și UnknownX după ce mi-ai dat rang 5: "Atenție, dă geaNi. FVR"

 

Acum, membrii:

 

UnknownX - Sublider foarte de treabă. Nu am discutat noi foarte mult, da' și când începeam... nu mai terminam.

rLm29 aka Ciocan29 - Sublider de treabă și tu. Nu prea am stat noi să vorbim prea mult.

Dice - Și tu ești de treabă nubule. Vorbește și tu mai mult pe /f cu colegii.

Don - Nevasta mea. Ești un băiat de nota 20. Ai grijă ce mai faci p-aici, să nu mă dezamăgești. Mersi pentru tot ajutorul acordat. <3

AndrewGOW - Fiul meu. Ai grijă și tu ce faci aici. Sper să preiei ocupația în legătură cu distribuirea interviurilor. :*

MaGe. - Te iubi. Și tu ești tot un băiat de nota 20. Mersi pentru tot ajutorul acordat, cu eventuri și toate alea. Ne auzim pe facebook sau prin game. :*

Allex.MF - Nu am discutat noi prea mult, da' ești de treabă. M-a deranjat puțin faza pe care-ai făcut-o zilele trecute, da' whatever, trece.

Zww - Nu am stat noi prea mult de vorbă, dar oricum pari o persoană de treabă și capabilă.

Electro.. - Și tu ești de treabă bă. Mai vorbim pe facebook, că în game nu știi să răspunzi la /call sau /sms...

Cataa. - Nu prea am vorbit noi, da' oricum, sunt sigur că ești băiat de nota 10.

ManillaManiacs - Georgiane, ești un băiat de nota 10, succes la un rang cât mai mare aici și ai grijă ce faci cu banurile, să nu pățești ca pe principal.

NoTe[CAPITANU] - Nu am discutat noi prea multe, ești o persoană de treabă, oricum. Văd că-ți place aici, având în vedere că ai revenit cu un cont secundar și momentan deții rang 4. Succes în ceea ce-ți propui.

N.Cătălin - Altă persoană de nota 10 care merită tot respectul. Succes nub, ne auzim pe /hc :>

Tuckson - De tine am zis mai sus, ești primu'. :* Băiat ok și tu. Sper să ajungi iar lider după ce lasă sRn, dacă-ți permite timpul. Pup.

Mariuus3D - Cam inactiv, da' merge treaba. Ai grijă pe viitor. Ne mai auzim pe la un rob sau ceva.

PadE - Ce face chiriașul meu? Ești băiat ok și tu, ne auzim noi în game.

[X]Man - Alt nab. Succes la avansarea în rang băi. Și tu ești de treabă, ne auzim tot pe la un rob. Pupic.

CrazZyLifee - Nu am vorbit noi prea multe, da' cre'că ești de treabă.
Sekkarou[] - Alt om de nota 10. Ne mai auzim la un rob, îți urez succes aici.
Jomes - Am început să vorbim în ultimele 2-3 zile, la prima "vedere" pari o persoană ok și cu capul pe umeri.
AnDYY - Ești băiat ok și tu, n-am vorbim noi prea mult. Ne auzim la un rob.
Watson. - Denis, te pup bă. Succes la un rang cât mai mare aici. Ai grijă pe viitor. Pup.
Dr.Prototype - Nabule, nu mă așteptam să te văd în NR. Mai ții minte când aveam 2/3 și ai vrut să dai /funwarn, da' tu ca nabul ai dat /fwarn și m-ai scos cu 3/3? =)) Logic că mai știi, cum să uiți așa ceva, mai ales de la Jani. :* Succes și ție aici. Te pup.
President - Bună, ce mai zici? Om de nota 10+. Succes aici.
Plutonium - Bună și ție. Din cât am vorbit noi și tu pari băiat ok și cu capul pe umeri.
[F4L]BogdiBmx - N-am vorbit noi mult, doar când mi-ai explicat bugul ala de la tagul clanului, prima literă.. știi tu. Pari cu capul pe umeri.
7SteeL.VALOARE - Văd că-ți place facțiunea asta, la fel ca și lui Note, având în vedere că și tu ai revenit aici cu un cont secundar. Succes mai departe în ceea ce-ți propui.
DuDa. - Scap de tine în LVPD, dau de tine în NR. Ce afacere e asta? :)) Un băiat de treabă și tu. Succes la un rang cât mai mare.
knazinho_ - Nu mă așteptam să revii aici pentru a treia oară. Îți urez succes să ajungi iar la rang 4 fără FactionWarn-uri. Te pup.
TrayGOW - aka Tray, aka .Mahone. Fost reporter. Mai știi când îmi ziceai că am ban pe mix? Peste vreo 5-6 luni o să-ți zic și eu că ai ban, da' tu o să ai pe RPG1, nu pe mix, sal. Succes în continuare și ție nabule, te aștept LVPD. Pup.
*Pe cei de rank 1-2 pe care nu i-am precizat nu am făcut-o pentru că nu vă suport sau ceva, ci doar pentru că nu am discutat multe și nu mi-am făcut o părere despre voi.
*Cu așa STAFF al facțiunii, merită să rămâneți aici. Succes tuturor la o carieră cât mai frumoasă și la ranguri cât mai mari fără FactionWarn-uri.
#rememberNetworkEditorGeani. #spamwithfvrat3:00AM #loveNR #lastpost #reporterdeunan #1016postsinNRforum #beststaff
Edited by HG Georgeeee
Link to comment
Share on other sites

@, mult spor in continuare geani, pacat ca trebuie sa pleci.. :( dar macar sa te vedem fericit cu functia de admin pe viitor :D am intalnit foarte multi oameni cat timp am stat in aceasta factiune si pot spune ca tu esti unul dintre putinii care chiar s-a dedicat pentru binele factiunii, care chiar isi merita rank'ul si poate chiar mai mult, si care in ciuda rank'ului mare, tot a fost un om fain si de treaba cu toata lumea.

Edited by Plutonium
Link to comment
Share on other sites

@, mersi pentru tot, coae, esti un om super de treaba, de cand am vorbit prima data cu tine. Esti intelept, rabdator, si unul dintre cei mai buni oameni cu rank 5 din istoria NR. Succes mai departe acolo in LVPD, vezi ce faci cu subliderul si sa stii ca te iubim. Pace.

Link to comment
Share on other sites

Nu-l mai vorbiti atat de bine ca nu a murit. Doar in cazurile alea se vorbeste asa mult de bine persoana in cauza.

 

Geanel, te pup nevasta, pastram legatura. Am vrut sa iti scriu pe fb / whats, dar ce naiba?! Nu vedea toata lumea.

 

Apropo, caut nevasta.

Link to comment
Share on other sites

Geana, scuze ca iti zic doar acum. Esti nab, cum ti-am zis si in privat ca pleci, dar asta e. Te pup si cum nu, nevedem noi la un rob. Sper sa "nu ai succes" unde mergi :)>-:)>- :)>-, stii ce vreau sa zic.

Edited by Peteleu Andrei
Link to comment
Share on other sites

 

Salutare bă colegi dragi. Se pare că a venit momentul să părăsesc această facțiune minunată. În rândurile ce urmează voi menționa membrii și prietenii care mi-au fost alături cât timp am fost membru al acestei facțiuni, o facțiune în care nu intră orice newbie.

 

* În primul rând vreau să-i mulțumesc lui Tuckson pentru șansa acordată de a intra in News Reporters.

** Să știi că n-am să uit FactionWarn-ul pe care mi l-ai dat când n-am venit la ședință. :))

* În al doilea rând vreau să-i mulțumesc lui sRn pentru șansele acordate la avansarea în rang.

** N-am să uit momentul în care mi-ai dat rang 4 [când eram în casă, și mă întrebai de comenzile unui tester], dar nici momentul în care mi-ai acordat rang 5, în timp ce susțineam un testlog:

Tu: geaNi, Georgee e contul tău?

Eu: da, de ce?

Tu: am auzit lucruri negative despre comportamentul tău, așadar, nu vei mai sta mult timp cu rang 4 aici.

*Mă panicasem puțin, deși știam că am timpul și asta urmează. Mereu ai făcut în așa fel încât să pui jucătorul pe gânduri înainte de promovare. :))

Apoi a apărut promovarea.

Și UnknownX după ce mi-ai dat rang 5: "Atenție, dă geaNi. FVR"

 

Acum, membrii:

 

UnknownX - Sublider foarte de treabă. Nu am discutat noi foarte mult, da' și când începeam... nu mai terminam.

rLm29 aka Ciocan29 - Sublider de treabă și tu. Nu prea am stat noi să vorbim prea mult.

Dice - Și tu ești de treabă nubule. Vorbește și tu mai mult pe /f cu colegii.

Don - Nevasta mea. Ești un băiat de nota 20. Ai grijă ce mai faci p-aici, să nu mă dezamăgești. Mersi pentru tot ajutorul acordat. <3

AndrewGOW - Fiul meu. Ai grijă și tu ce faci aici. Sper să preiei ocupația în legătură cu distribuirea interviurilor. :*

MaGe. - Te iubi. Și tu ești tot un băiat de nota 20. Mersi pentru tot ajutorul acordat, cu eventuri și toate alea. Ne auzim pe facebook sau prin game. :*

Allex.MF - Nu am discutat noi prea mult, da' ești de treabă. M-a deranjat puțin faza pe care-ai făcut-o zilele trecute, da' whatever, trece.

Zww - Nu am stat noi prea mult de vorbă, dar oricum pari o persoană de treabă și capabilă.

Electro.. - Și tu ești de treabă bă. Mai vorbim pe facebook, că în game nu știi să răspunzi la /call sau /sms...

Cataa. - Nu prea am vorbit noi, da' oricum, sunt sigur că ești băiat de nota 10.

ManillaManiacs - Georgiane, ești un băiat de nota 10, succes la un rang cât mai mare aici și ai grijă ce faci cu banurile, să nu pățești ca pe principal.

NoTe[CAPITANU] - Nu am discutat noi prea multe, ești o persoană de treabă, oricum. Văd că-ți place aici, având în vedere că ai revenit cu un cont secundar și momentan deții rang 4. Succes în ceea ce-ți propui.

N.Cătălin - Altă persoană de nota 10 care merită tot respectul. Succes nub, ne auzim pe /hc :>

Tuckson - De tine am zis mai sus, ești primu'. :* Băiat ok și tu. Sper să ajungi iar lider după ce lasă sRn, dacă-ți permite timpul. Pup.

Mariuus3D - Cam inactiv, da' merge treaba. Ai grijă pe viitor. Ne mai auzim pe la un rob sau ceva.

PadE - Ce face chiriașul meu? Ești băiat ok și tu, ne auzim noi în game.

[X]Man - Alt nab. Succes la avansarea în rang băi. Și tu ești de treabă, ne auzim tot pe la un rob. Pupic.

CrazZyLifee - Nu am vorbit noi prea multe, da' cre'că ești de treabă.
Sekkarou[] - Alt om de nota 10. Ne mai auzim la un rob, îți urez succes aici.
Jomes - Am început să vorbim în ultimele 2-3 zile, la prima "vedere" pari o persoană ok și cu capul pe umeri.
AnDYY - Ești băiat ok și tu, n-am vorbim noi prea mult. Ne auzim la un rob.
Watson. - Denis, te pup bă. Succes la un rang cât mai mare aici. Ai grijă pe viitor. Pup.
Dr.Prototype - Nabule, nu mă așteptam să te văd în NR. Mai ții minte când aveam 2/3 și ai vrut să dai /funwarn, da' tu ca nabul ai dat /fwarn și m-ai scos cu 3/3? =)) Logic că mai știi, cum să uiți așa ceva, mai ales de la Jani. :* Succes și ție aici. Te pup.
President - Bună, ce mai zici? Om de nota 10+. Succes aici.
Plutonium - Bună și ție. Din cât am vorbit noi și tu pari băiat ok și cu capul pe umeri.
[F4L]BogdiBmx - N-am vorbit noi mult, doar când mi-ai explicat bugul ala de la tagul clanului, prima literă.. știi tu. Pari cu capul pe umeri.
7SteeL.VALOARE - Văd că-ți place facțiunea asta, la fel ca și lui Note, având în vedere că și tu ai revenit aici cu un cont secundar. Succes mai departe în ceea ce-ți propui.
DuDa. - Scap de tine în LVPD, dau de tine în NR. Ce afacere e asta? :)) Un băiat de treabă și tu. Succes la un rang cât mai mare.
knazinho_ - Nu mă așteptam să revii aici pentru a treia oară. Îți urez succes să ajungi iar la rang 4 fără FactionWarn-uri. Te pup.
TrayGOW - aka Tray, aka .Mahone. Fost reporter. Mai știi când îmi ziceai că am ban pe mix? Peste vreo 5-6 luni o să-ți zic și eu că ai ban, da' tu o să ai pe RPG1, nu pe mix, sal. Succes în continuare și ție nabule, te aștept LVPD. Pup.
*Pe cei de rank 1-2 pe care nu i-am precizat nu am făcut-o pentru că nu vă suport sau ceva, ci doar pentru că nu am discutat multe și nu mi-am făcut o părere despre voi.
*Cu așa STAFF al facțiunii, merită să rămâneți aici. Succes tuturor la o carieră cât mai frumoasă și la ranguri cât mai mari fără FactionWarn-uri.
#rememberNetworkEditorGeani. #spamwithfvrat3:00AM #loveNR #lastpost #reporterdeunan #1016postsinNRforum #beststaff

 

Succes mai departe bă! Ne auzim in-game nubule.

Link to comment
Share on other sites

  • psoN changed the title to Discuții / Discussions
  • E l e g a n t locked this topic
  • .Aku unlocked and locked this topic
  • .Aku unlocked this topic

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.