-
Posts
1767 -
Joined
-
Last visited
Content Type
Profiles
Forums
Calendar
Store
Downloads
Everything posted by .Lenor
-
Zilele trecute am asistat la o avalanșă de scăpări pentru noile telefoane Samsung Galaxy A 2022, printre acestea numărându-se și Galaxy A53, un smartphone mult așteptat de către fani în segmentul mid-range. Am aflat că acesta va sosi cu procesor Exynos 1200, ecran AMOLED FHD+ de 6.52 inch și 120 Hz, respectiv baterie de 5000 mAh cu încărcare la 25W. Azi avem ocazia să îl vedem în noi randări cu iz oficial de la winfuture.de, telefonul fiind prezentat de această dată pe nuanțe de portocaliu și albastru, după ce anterior îl vedeam doar pe negru sau alb. Aceste nuanțe sunt ceva mai "cuminiți" și dacă aș fi să le dau o nume fancy precum procedează Samsung, atunci le-aș zice Baby Blue și Peach Orange. Sunt nuanțe arătoase și deși până acum nu am avut detalii în acest sens, mă aștept ca telefonul să păstreze corpul din policarbonat pe care l-am avut și pe modelele anterioare. Revenind la dotări, am mai aflat zilele trecute că A53 va aduce o cameră quad în spate, cu următorul setup: 64 mpx wide + 12 mpx ultra-wide + 5 mpx macro + 5 mpx bokeh. Sună identic cu setup-ul de pe A52s și clar se păstrează stabilizarea optică pe camera wide. Vom avea și difuzoare stereo, Android 12 din fabrică și configurații cu până la 8 GB RAM și 256 GB stocare flash. Luând în calcul toate leak-urile din ultima vreme, upgrade-urile de la A52s la A53 constă într-un procesor nou și creșterea bateriei de la 4500 mAh la 5000 mAh, fiind totuși păstrată alimentarea la 25W. Sursa
-
După ce în septembrie anul trecut cei de la OPPO lansau ceasul OPPO Watch Free pe piața din China, iată că acum odată cu introducerea seriei de telefoane Find X5, purtabilul ajunge și în Europa. Îl avem deja listat în oferta eMAG pentru 309 lei și la prima vedere pare o alternativă la Huawei Watch Fit. Vă reamintesc dotările mai jos. Design-ul implică un corp dreptunghiular și astfel un ecran alungit, un AMOLED cu diagonală de 1.64 inch, rezoluție de 280 x 456 pixeli și suport DCI-P3, respectiv densitate de 326 ppi. Avem un corp din policarbonat ușor, curea din silicon iar ceasul oferă nelipsitul pedometru, senzor de puls, ba chiar și monitorizare SpO2. Primim și monitorizare pentru somn, detectare sforăit, notificări, alerte pentru apeluri și control al playback-ului audio de pe smartphone. OPPO Watch Free oferă tracking pentru peste 100 de moduri sport, printre care aș aminti cricket, volei, sau badminton. Există și detectare automată pentru jogging, mers, bicicletă elipitică, canotaj. Ceasul mai aduce conectivitate Bluetooth 5.0 și suport pentru conectarea la telefoane care rulează minim Android 6.0 sau iOS 10.0. Bateria de 230 mAh de la interior livrează până la 2 săptămâno autonomie și există și încărcare rapidă. Prețul recomandat este de 99 euro în Europa, dar noi l-am găsit deja listat la eMAG, la un preț mai bun, de doar 309 lei. Sursa
-
Technics este o firmă japoneză cu 57 de ani vechime şi un reper în zona produselor audio. Este un brand ce aparţine de Panasonic şi include produse Hi-Fi, ca amplificatoare, receivere, CD playere, boxe, platane, dar şi căşti. Ei bine din acest din urmă segment provine proaspăt prezentată perechea Technics EAH-A800. Căştile Technics EAH-A800 oferă o autonomie impresionantă, de până la 60 de ore, asta fără ANC. Cât despre anularea zgomotului, căştile au la dispoziţie 8 microfoane care permit captarea şi analizarea zgomotului de fond, care apoi va fi eliminat prin emiterea de unde sonore de frecvenţă opusă. Există şi tehnologie 4 Mic Beamforming, dar şi Noise Suppression. Acestea permit ca în apelurile telefonice vocea utilizatorului să fie transmisă clar, fără ca sunetele ambientale din jur să interfereze. Aceste căşti integrează drivere dinamice de 40 mm, iar incinta acustică controlează fluxul de aer, potenţând driverele pentru un bas profund şi o senzaţie de spaţialitate. Dispozitivul se conectează via Bluetooth 5.2 şi suportă conectate multipunct, adică se poate conecta simultan la două dispozitive. Codecurile de ultimă oră sunt bifate, de la LDAC la SBC şi AAC. Technics şi-a protejat şi produsul contra stropirilor accidentale, conform standardului IPX4. Căştile acestea cântăresc 298 de grame. Nu avem încă preţ, dar sunt şanse mari să vedem produsul în Europa. Sursa
-
Producătorul de automobile Renault va lansa pe 8 martie, în cadrul unui eveniment online, noul SUV denumit Austral. Până atunci, francezii ne dezvăluie o schiță de design, ceea ce poate fi ultima imagine din campania de promovare a succesorului actualului model Kadjar Renault Austral beneficiază de noul limbaj de design „Sensual Tech” Din imaginea publicată azi se poate observa că noul SUV primește o caroserie robustă, care are o siluetă aerodinamică. De asemenea, se pot observa roțile imense de off-road, care, însă, ar putea dispărea în momentul lansării. Totodată, partea frontală pare decupată de pe noul model electric Megane E-Tech. Aceasta se distinge printr-o grilă luminată supradimensionată, care este împărțită în două secțiuni printr-o baghetă cromată, ce încadrează imensul logo Renault, Remarcăm și farurile LED cu semnătura luminoasă în forma literei C, clasică de-acum pentru noile modele Renault. Prizele de mari dimensiuni din bara de protecție, capota profilată și rama cromată a geamurilor laterale sunt alte detalii din noul limbaj de design „Sensual Tech”. Alte caracteristici specifice lui Austral sunt scuturile de protecție față/spate, protecțiile pentru praguri și garda la sol generoasă. Din teaserele anterioare știm că Austral va avea o cabină cu cinci locuri. Pasagerii vor regăsi sistemul de infotainment „OpenR” cu ecrane ce vor avea o suprafață totală de afișare de 24,3 inch. Renault susține că Austral va avea o izolare fonică îmbunătățită comparativ cu Kadjar. Ca gabarit, noul Renault Austral va măsura 4,51 metri în lungime și va fi construit pe platforma CMF-CD3. Ca motorizări, SUV-ul francezilor va fi oferit exclusiv în versiuni electrificate, inclusiv două variante mild-hybrid: 1.3 TCe la 12V și 1.2 TCe la 48V. De asemenea, din ofertă va face parte și o variantă E-Tech hibridă, care va produce până la 200 CP. Așadar, peste două săptămâni, de Ziua Internațională a Femeii, francezii vor lansa noul Renault Austral. Sursa
-
Producătorul german de automobile Audi ar pregăti, se pare, în mare secret un nou SUV electric de mare performanță. Viitorul model va fi dezvoltat de divizia Audi Sport și ar urma să-și facă debutul în cursul anului 2024. Potrivit celor mai recente informații care circulă în industrie, Audi ar fi înregistrat deja la Oficiul de Mărci din Germania numele noului SUV cu emisii zero. Acesta ar urma să se numească RSQ6. Viitorul Audi RSQ6 e-Tron va avea până la 640 CP Nu este pentru prima dată când marca RSQ6 este înregistrată de germani. Precedenta datează din luna februarie 2019. De această dată, însă, marca comercială este protejată la nivel global, ceea ce ne face să credem că producătorul german va lansa SUV-ul electric chiar anul viitor. Acesta ar urma să fie poziționat în gamă sub actualul Audi e-Tron și ar putea să fie botezat Q6 e-Tron. Potrivit spaniolilor de la Motor.es, viitorul SUV de la Audi ar urma să primească ceva mai târziu și o versiune de performanță, care se va numi RSQ6 e-Tron. Oficialii mărcii din Ingolstadt nu au confirmat deocamdată această informație. Dacă va fi introdus în producția de serie, viitorul RSQ6 ar urma să primească două motoare electrice. Puterea combinată va fi de circa 600 CP sau 640 CP cu funcția „overboost” și 830 Nm de cuplu. Cifrele sunt aceleași ca în cazul actualului modelul RS e-Tron GT. Versiunea standard a viitorului Audi Q6 e-Tron va fi lansată la sfârșitul anului curent sau cel târziu la începutul lui 2023. Varianta de performanță RSQ6 ar trebui să debuteze la jumătatea lui 2024. Sursa
-
POCO se numără printre companiile cu evenimente programate la MWC 2022, iar unul dintre telefoanele ce ar putea sosi acolo tocmai a scăpat pe Internet. E vorba despre POCO F4 GT, care îşi dezvăluie specificaţiile. Trebuie spus că acest telefon nu e unul complet nou, iar conform certificărilor şi codului sursă din MIUI avem de-a face cu o versiune rebranduită de Redmi K50 Gaming. În această săptămână zvonacul Yogesh Brar a partajat specificaţii cheie ale telefonului pe Twitter, printre care un ecran OLED de 6.67 inch, cu rezoluţie Full HD+, dar şi refresh rate de 120 Hz. La interior vom găsi un procesor Snapdragon 8 Gen 1, alături de RAM LPDDR5 şi stocare UFS 3.1.În spate se află o cameră triplă cu senzor principal Sony IMX686 de 64 MP, alături de o cameră ultrawide de 8 MP şi una Macro de 2 MP. E un setup tipic pentru un telefon de gaming, aş zice. În faţă se află un senzor Sony IMX596 de 20 MP pentru captura selfie. Telefonul aduce şi butoane de gaming şi o baterie de 4700 mAh cu încărcare la 120W. El va sosi în două configuraţii: 8 GB RAM + 128 GB stocare 12 GB RAM + 256 GB stocare Nu ştim sigur dacă şi acest produs vine la MWC 2022. Ce ştim e că POCO aduce pe 28 februarie POCO X4 Pro 5G şi POCO M4 Pro. Sursa
-
POCO a programat recent un eveniment de lansare în cadrul târgului de tehnologie MWC 2022 organizat în Barcelona. Acesta va avea loc pe 28 februarie și ne va aduce smartphone-ul POCO M4 Pro (4G). Compania a postat azi teasere pentru acest telefon de buget și pare-că va sosi cu un display AMOLED. Detalii avem mai jos. Din teasere aflăm că smartphone-ul va avea parte de un display Super AMOLED, ce poate atinge o luminozitate de 1000 de nits. De asemenea, cunoaștem deja că ar fi vorba despre un panou de 6.43 inch în diagonală, cu refresh rate de 90Hz și rezoluție Full HD+. Merită menționat că vorbim în acest caz chiar despre primul telefon POCO din seria M ce integrează un ecran AMOLED. Conform companiei, telefonul primește și difuzoare stereo, dar și jack de 3.5 mm pentru căști. De asemenea, aflăm că smartphone-ul vine cu interfața POCO Launcher 2.0 aplicată peste Android. Nu e încă clar dacă vorbim despre Android 12 totuși, deși este posibil. Compania mai spune că va dezvălui noi detalii despre terminal și mâine, probabil tot prin intermediul unor teasere. Vă reamintesc că ar fi vorba despre un telefon ce benficiază de conectivitate 4G LTE, varianta 5G fiind deja lansată. Totuși, în acest caz avem un model cu display AMOLED și câteva îmbunătățiri față de versiunea deja disponibilă pe piață. El și-a făcut apariția recent și în GeekBench, iar conform listării, ar sosi cu procesor MediaTek Helio G96 și ar avea o baterie generoasă la interior, de 4500 - 5000 mAh. Nu a mai rămas mult până la debut însă, iar pe 28 februarie vom afla toate detaliile despre acest nou smartphone pregătit de către POCO. Sursa
-
Producătorul nipon de automobile Nissan anunță lansarea ediției speciale Kiiro pentru cea de-a cincea generație Micra. Noua versiune va fi produsă într-o serie limitată de doar 250 de exemplare și se înscrie în campania de promovare a viitorului film „The Batman”. Pelicula va debuta pa marele ecrane pe 4 martie. Nissan Micra Kiiro vine cu motor de 1,3 litri și 92 CP Lansată în 2016, actuala iterație a modelului de clasă mică va fi ultima echipată cu motor termic. Recent, japonezii au anunțat că Micra va avea un succesor complet electric. Acesta își va face debutul în cursul anului 2025. Până atunci, cei de la Nissan împrospătează din nou actualul model cu o nouă ediție specială, care se numește Kiiro. În limba japoneză, kiiro înseamnă galben motiv pentru care noua versiune Micra primește la exterior o serie de accente în această nuanță. Accentele galbene se regăsesc la nivelul barelor de protecție față și spate și a pragurilor laterale. Nuanța de galben-pai vine în contrast cu vopseaua Gri Echo a caroseriei și cu inisajul negru lucios al jantelor de 17 inch. În plus, modelul este personalizat cu ajutorul unor autocolante care acoperă montanții C. Ediția specială Kiiro aere la bază versiunea Nissan Micra în nivelul de echipare Acenta cu pachet Vision. Echipamentul standard include, între altele, sistemul de infotainment NissanConnect cu ecran tactil de 7 inch aer condiționat automat, geamuri electrice și senzori de parcare și faruri automate. De asemenea, clienții vor beneficia de tapițerie din material textil de culoare neagră. Asemenea lui Micra standard, Micra Kiiro vine cu un motor pe benzină de 1,0 litru cu trei cilindri. Acesta produce 92 CP și 160 Nm de cuplu. Puterea este transmisă către roțile din față prin intermediul unei cutii de viteze manuală cu cinci rapoarte. Opțional este oferită o transmisie automată CVT. Noua ediție specială Nissan Micra Kiiro este disponibilă în Marea Britanie în 250 de exemplare. Modelul cu cutie manuală costă echivalentul a 21.875 de euro, în timp ce varianta cu transmisie automată are un preț de catalog de aproape 23.500 de euro. Sursa
-
OPPO a prezentat în ultimele ore seria de telefoane Find X5 şi căştile Enco X2, ceasul Watch 2, dar şi tableta OPPO Pad. Aceasta are procesor Snapdragon 870, ecran 2.5K şi suport pentru stylus OPPO Pencil. Avem toate detaliile mai jos. Ce e drept tableta a avut foarte multe scăpări, deci nu suntem deloc străini de dotările sale. Deocamdată a sosit în China şi vine cu un spate gri închis sau mov cu imprimeu jucăuş cu literele "O P P O". Tableta are o cameră singulară în spate, cu bliţ LED şi muchii cu grosime medie în jurul ecranului, pentru un raport corp-ecran de 86.3%. Designul e mai degrabă angular, cu margini plate, iar dispozitivul are o talie de 7 mm. Cântăreşte 510 grame şi vine cu următoarele dotări: Display: 11 inch, IPS LCD, 2560 x 1600 pixeli, 120 Hz, HDR10 Procesor: Snapdragon 870 RAM: 8 GB Stocare: 256 GB Baterie: 8360 mAh, încărcare la 33W Cameră selfie: 8 MP Cameră spate: 13 MP cu bliţ LED Tableta are şi protecţie contra efectelor luminii albastre asupra ochilor şi somnului, dar şi difuzoare quad şi un sistem de răcire cu multiple straturi de grafit şi silicon. Difuzoarele sale au certificare Dolby Atmos şi Hi-Res, iar pe partea software avem ColorOS, cu split screen, ferestre paralele, colaborare cross screen. Există şi stylus OPPO Pencil cu 4096 niveluri de presiune şi autonomie de 13 ore, dar şi o tastatură atașabilă magnetic cu trackpad. OPPO a lansat şi o ediţie limitată Pad Artist Edition, cu design bitonal metalic cu finisaj argintiu şi o gravură cu modele elegante. Tableta porneşte de la 325 de euro, în versiunea cu 6 GB RAM şi 128 GB stocare. Sursa
-
Numărătoarea inversă până la startul târgului de tehnologie Mobile World Congress 2022 din Barcelona a început și cu toate că târgul își va deschide oficial porțile pentru presă pe data de 28 februarie, primele evenimente de presă vor avea loc încă de duminică pe 27. Honor va fi prezent la show-ul tech, iar printre telefoanele pregătite de debut acolo se află și Honor X8. Îl descoperim astăzi prin intermediul unor randări care scot la iveală multe elemente în comun cu Honor X30i, un telefon pe care îl vedeam lansat pe piața din China în noiembrie anul trecut. O diferență va fi reprezentată de faptul că X8 nu va avea 5G precum echivalentul său chinez. Asta înseamnă că se schimbă și procesorul, astfel că în loc de un Dimensity 810 de pe X30i, vom avea un procesor octa-core cu 4x nuclee A73 de 2.4 GHz + 4x nuclee A53 de 1.9 GHz, cipset cu identitate necunoscută pentru moment. Honor X8 va avea 128 GB stocare flash, cameră foro quad în spate (wide + ultra-wide + bokeh + macro) și un panou frontal cu muchii foarte înguste pe 3 laturi. Spatele va fi fabricat din policarbonat și va aduce un efect de tip sclipici. Cumva telefonul nu are slot microSD. Prețul vehiculat este de aproximativ 200 euro. Sursa
-
Atunci când colegul Alex a stat de vorbă cu Xiaomi într-un interviu cu un oficial în septembrie 2021 am aflat că best seller-ul companiei în România a fost Redmi 9 alături de Redmi 9A. Acum ni se pregăteşte şi un Redmi 10A, care are potenţialul de a fi un nou hit. Mulţumită unei certificări TENAA, aflăm cu ce dotări va sosi acest telefon şi e clar că e vorba despre un model de buget aici. TENAA ne arată că el vine cu un ecran de 6.53 inch HD+, similar cu al predecesorului, dar şi o cameră principală de 13 MP, plus o cameră selfie de 5 MP. Bateria de 5000 mAh e la posturi şi dotările mai includ şi un CPU MediaTek Helio G25 şi 4 GB RAM, dar şi Android 11. Ce e drept aceste din urmă 3 dotări le-am aflat de la o scăpare în GeekBench şi nu TENAA. Principala schimbare faţă de predecesor este integrarea unui cititor de amprente în spate, aproape de modulul foto. Se pare că telefonul va fi disponibil în multiple variante, configuraţii mai bine zis, cu 2, 3, 4 GB RAM LPDDR4X şi 32, 64 sau 128 GB stocare eMMC 5.1. Va avea şi slot microSD, două sloturi nano SIM şi radio FM. Redmi 10A are corp din plastic, talie de 9 mm şi greutate de 194 de grame. Se încarcă la 10W şi va sosi în cel puţin o jumătate de duzină de culori. Debutul e aşteptat prin martie. Sursa
-
Compania americană de automobile electrice a dezvăluit versiunea de serie a SUV-ului său electric, FF91. După ce prezentarea modelului a fost întârziată timp de mai mulți ani, FF91 promite să fie primul SUV electric adevărat. În 2017, compania americană Faraday Future a prezentat un concept al unui SUV electric de lux, numit FF91. Conform planurilor inițiale, compania trebuia să introducă modelul în producția de serie în 2018, însă nu a putut din cauza problemelor financiare. Acum, la 5 ani de la prezentarea conceptului, Faraday Future a dezvăluit modelul de serie cu același nume. Dezvăluirea a avut loc la uzina din Hanford, California, SUA, în prezența mai multor angajați și a fondatorului companiei, Jia Yueting. Trebuie menționat că mașina, care poate fi văzută în clip, se află în stadiul de preproducție, iar compania va pregăti mai multe teste în următoarele luni pentru validare și certificare. Modelul FF91 utilizează platforma Variable Platform Architecture și va fi disponibil cu o baterie de 130 kWh. Mașina va avea trei motoare electrice și tracțiune integrală. În total, FF91 promite să dezvolte 1050 de cai putere și să ofere o autonomie de 608 kilometri. Accelerația de la 0 la 100 de km/h este realizată în 2.4 secunde. La interior, FF91 va fi echipat cu nu mai puțin de 11 ecrane, cu o arie totală de vizualizare de 100 de inch. Scaunele Zero Gravity sunt de inspirație NASA, iar SUV-ul oferă și o conexiune la internet și un spațiu pentru ocupanții din spate de 1242 de milimetri. Vicepreședintele companiei, Matt Tall, a declarat că "Asamblarea primului vehicul de serie la uzina din Hanford reprezintă un mare pas înainte pentru echipă". El a mai afirmat că FF91 este "primul SUV electric de lux adevărat". Sursa
-
Constructorul suedez a lansat o ediție specială a modelului de clasă medie S60, numită Black Edition. Seria limitată va fi disponibilă doar pentru piața auto din Statele Unite, iar producția va fi limitată la numai 450 de exemplare. Modelul de clasă medie S60 primește o ediție specială, numită Black Edition. Însă, europenii nu o vor putea cumpăra, deoarece această ediție va fi vândută exclusiv în SUA. Mai mult, exemplarele lui S60 Black Edition vor fi puține, pentru că Volvo va construi doar 450 de astfel de modele. Volvo S60 Black Edition va fi disponibil cu motorizări hibride convenționale și cu încărcare la priză. Astfel, ediția limitată poate fi comandată în liniile de echipare Momentum, R-Design și Recharge, ultima dintre ele având motorizarea PHEV. Față de un S60 standard, seria Black Edition are mai multe elemente de caroserie vopsite în negru, așa cum este sugerat din nume. Grila, siglele Volvo, jantele de 19 inch, ramele geamurilor laterale și chiar evacuările sunt vopsite într-o culoare neagră lucioasă. De altfel, Volvo S60 Black Edition este disponibil în două culori: fie în negru metalic Onyx, fie în alb metalic Crystal, pentru cei care doresc puțin contrast cu toate elementele negre. Volvo nu a oferit imagini sau informații despre interiorul ediției speciale, însă și acesta va avea mai multe elemente vopsite în negru. Așa cum am spus, Volvo S60 Black Edition va fi disponibil doar în SUA și vor fi construite numai 450 de exemplare. Sursa
-
OPPO a avut o zi ocupată astăzi, dezvăluind seria de telefoane Find X5, dar şi o pereche de căşti wireless. E vorba despre OPPO Enco X2, căşti care se remarcă prin autonomia de 40 ore, cu tocul de transport şi protecţie implicat. Avem şi alte tehnologii atractive la bord. Căştile aduc cu Apple AirPods Pro la prima vedere şi vin pe alb sau negru. Succesorul lui OPPO Enco X vine cu driver dual coaxial, tweeter quad magnet, care se ocupă de un treble cu răspuns în frecvenţele cuprinse între 20 Hz şi 40 kHz. Există şi un driver dinamic de 11 mm, cu o diafragmă foarte uşoară, care promite un bas impunător şi sunet fără pierdere a detaliilor. Fiecare cască dispune de două microfoane cu anulare a zgomotului ANC, un cip triple core, iar anulare zgomotului poate ajunge până la 4000 Hz, pentru a reduce vocile umane la o frecvenţă pe care alte căşti nu o pot aborda. Produsul vine cu Bluetooth 5.2, LHDC 4.0 şi suportă rata de decodare până la 900 Kbps. OPPO afirmă că acestea sunt primele căşti TWS cu suport pentru înregistrat Dolby Binaural, care îţi permite să înregistrezi ceea ce auzi şi să reproduci fidel sursele de sunet. Designul este antibacterial şi gândit în aşa natură încât să prevină acumularea de ceară din ureche. Încărcarea rapidă oferă 6 ore de playback muzical cu 5 minute de încărcare. Căștile costă 199 de euro şi va sosi la mijloc de aprilie. Sursa
-
Noul SUV Maserati Grecale își va face debutul oficial pe 22 martie
.Lenor replied to RW YuukiKING's topic in News
-
Viitorul Hyundai Ioniq 6 este testat în condiții extreme de iarnă
.Lenor replied to RW YuukiKING's topic in News