Jump to content

Timp rămas până la Black Week

Pentru detalii complete despre promoție click aici

Black Week a început!

Pentru detalii complete despre promoție click aici

Viața lui Nicolae Ceaușescu


Lowley
 Share

Recommended Posts

ceausescu.jpg

 

Preambul: Dragă cititorule, aceasta este povestea unui fiu de țăran care visa la o gospodărie îmbelșugată. S-a întâmplat ca el să fie un șef de stat pentru care lumea era un mare sat. În tot ce a făcut, s-a comportat ca un ambițios care, sătul să depindă de vecinii bogați, s-a străduit să-și facă și el un rost. La început părea că va reuși. A construit însă după ureche, repede sau greșit. Cu oamenii lui s-a purtat mai întâi bine, apoi, când au început să nu-i mai iasă socotelile, tot mai rău. Un câine negru lingea din balta de sânge în care zăceau doi bătrânei executați de Crăciun, în Garnizoana Târgoviște. În urma unui proces-mascaradă, un tribunal special i-a condamnat la moarte prin împușcare în decembrie 1989, pentru „crime grave împotriva poporului român“. El a murit pe loc. Femeia și-a dat sufletul un minut mai târziu, după ce căpitanul parașutiștilor din plutonul de execuție a mai descărcat în ea, cu furie, un încărcător. Astfel și-au sfârșit Nicolae și Elena Ceaușescu lungul drum de cinci decenii împreună, după ce, pornind foarte de jos, au acaparat puterea, îmbătrânind la conducerea țării. Ridicat în slăvi în cei 24 de ani de domnie, în care ajunsese să personifice România, Ceaușescu – răsturnat și înlocuit de unii dintre foștii săi baroni – a fost transformat în țap ispășitor pentru tot răul făcut românilor. Între aceste două extreme, cine a fost cu adevărat Nicolae Ceaușescu?

 

Un puști mărunțel și bâlbâit a plecat de acasă la 11 ani ca să-și găsească un rost la București. Părinții lui, țărani din Scornicești, abia găseau ce să pună pe masă celor 10 copii. Tatăl, Andruța, avea trei hectare de pământ, câteva oi și mai cârpea finanțele familiei din croitorie. „Nu se interesa de copiii lui; fura, bea, sărea la bătaie și înjura...“ – spunea despre el bătrânul preot din Scornicești. Mama era o femeie supusă și muncitoare. Familia dormea pe lavițe întinse pe lângă pereții casei cu două încăperi. Mămăliga era mâncarea de bază. Nicolae a făcut patru clase la școala din sat. Învățătorul preda într-o sală cursuri simultane, pentru elevii mai multor clase. Micul Ceaușescu nu a avut cărți și adesea mergea la școală desculț. Nu avea prieteni, era nervos și imprevizibil. Într-un București la acea vreme cosmopolit – primul oraș pe care îl vedea –, Nicolae a tras la sora lui, Niculina Rusescu. A fost curând dus să învețe meserie în atelierul cizmarului Alexandru Săndulescu, membru activ al PCR, care și-a inițiat ucenicul în misiuni conspirative. Nicolae nu s-a adaptat în București. Trecerea dintr-o lume în care nu-și găsea locul (satul natal) într-alta în care tot nu-și găsea locul (orașul) l-a marcat. „Intrarea în mișcarea marginală a comuniștilor a fost soluția lui alternativă de integrare în viața socială“ – spune sociologul Pavel Câmpeanu, autorul cărții Ceaușescu – Anii numărătorii inverse.

 

Istoricii epocii de aur nu au scăpat niciun prilej de a-l hiperboliza pe „tânărul erou“ ilegalist Ceaușescu, arestat pentru prima oară la 15 ani, care, până la 26, strânsese 7 ani de închisoare. Adevărul e că, în anii ’30, Nicolae era doar un puști neprevăzător și ageamiu. „Nu auzisem nimic despre el“ – a spus Constantin Pârvulescu, unul dintre părinții fondatori ai PCR. Primea misiuni minore de la șefii lui comuniști. De exemplu, în 1934, la Craiova, împreună cu alți trei tineri, au făcut gălăgie la procesul unui grup de comuniști condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe atunci șeful Sindicatului CFR București. Ceaușescu și tovarășii lui au fost arestați și bătuți de poliție. Conform declarațiilor lui Ion Gheorghe Maurer, președintele de mai târziu al Consiliului de Miniștri, Nicolae fusese plătit pentru răspândirea de manifeste și liste de semnături așa cum alții erau plătiți pentru vânzarea ziarelor. Până la jumătatea anilor ’30, Nicolae a călătorit „în misiune“ prin București, Craiova, Câmpulung sau Râmnicu Vâlcea. A fost arestat de multe ori. În dosarul lui de la Siguranță începea să i se contureze un portret de „agitator comunist periculos“ și „distribuitor de materiale de propagandă comunistă și antifascistă“. Prima condamnare: 6 iunie 1936, Tribunalul din Brașov – doi ani de închisoare, plus 6 luni pentru sfidarea curții, 2.000 de lei amendă și un an de domiciliu forțat în Scornicești. Cea mai mare parte a pedepsei a ispășit-o la Doftana. Colegii de închisoare spun că deținutul Ceaușescu era invidios, răzbunător, dur. Dar știa să se bage în sufletul omului. Când a ieșit din închisoare, Ceaușescu nu mai era chiar un necunoscut. A devenit membru în conducerea organizației de tineret a partidului. În țară erau cam 700 de comuniști în libertate (conduși de Pătrășcanu, Foriș, Pârvulescu) plus vreo 200 închiși (generația de grevă a lui Dej); se instaurase dictatura regală, întâlnirile ilegaliștilor erau rare, banii puțini, carnete de membru și cotizații nu existau.

 

Curând a fost iar arestat și trimis la Jilava trei ani pentru „conspirație contra ordinii sociale“. Ceaușescu și-a petrecut anii războiului în pușcării și lagăre: Jilava (1940), Caransebeș (1942), Văcărești (august 1943), Târgu Jiu (septembrie 1943). Gratiile l-au izolat de ceea ce se întâmpla afară: înțelegerea dintre Hitler și Stalin; certuri interne între comuniști, pierderea Basarabiei și a Ardealului de Nord, tentativa de lovitură de stat legionară, abdicarea lui Carol al II-lea, dictatura antonesciană. August 1944 a fost un moment de răscruce în destinul său și al României: Ceaușescu a fost eliberat și și-a început urcușul. Familia comuniștilor români – facțiunea moscovită, generația de închisoare a lui Dej și veteranii ilegaliști – s-a reunit în toamnă într-o casă boierească din Aleea Eliza Filipescu nr. 16 (unde e azi ambasada indiană). Ceaușescu era printre ei. Sub aripa protectoare a lui Dej, al cărui favorit devenise în închisoare, pas cu pas, tenace, încăpățânat, cu un real instinct pentru putere, Ceaușescu s-a zbătut, a lingușit, s-a adaptat, a muncit, s-a ridicat: la 27 de ani, era membru în conducerea UTC și apoi al CC al PMR; la 28 de ani – instructor de partid la Constanța și în Oltenia; la 29 de ani –­­ deputat în Marea Adunare Națională (după ce mobilizase în circumscripția sa electorală, din Olt, trupe motorizate care să-i „convingă“ pe alegători să introducă în urne buletinele de vot completate dinainte de comuniști); la 30 de ani – subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii (unde a început colectivizarea silită); la 31 de ani – ministru adjunct al apărării, șef politic al armatei și apoi general politruc cu specializare la Moscova; la 36 de ani – secretar al CC (un post-cheie în partidele comuniste, ocupându-se de organizarea partidului); la 37 de ani, la cel de-al doilea Congres al PMR, a fost primit ca membru în Biroul Politic, însărcinat cu supravegherea internă de partid a Internelor, Securității, Armatei, Procuraturii și Justiției (s-a folosit de această poziție pentru crearea unui sistem de pile, instalându-și oamenii în posturi-cheie din partid).

 

5 noiembrie 1957. Un avion IL 14, având la bord o delegație a PMR ce zbura la Moscova pentru a participa la aniversarea Marii Revoluții Socialiste din Octombrie, s-a prăbușit la aterizare pe Aeroportul Vnukovo, la ora 17,48, din cauza unei erori de pilotaj. Au murit ministrul de externe Grigore Preoteasa și trei membri ai echipajului. Ceilalți pasageri au suferit răni grave. Nicolae Ceaușescu, secretar al CC al PMR, a fost mai norocos. Certificatul medical eliberat la Moscova consemna: „Traumatism al părții externe a hemitoracelui drept și la gamba stângă. Plăgi zgâriate la față, mâini și picioare. Temperatura: 37,3 grade, stare generală satisfăcătoare.“ Dar soarta era cât pe ce să-i joace o festă acestui tânăr ambițios, la numai câțiva pași de cucerirea puterii. Peste câțiva ani, la 19 martie 1965, ora 17,45, când Gheorghiu-Dej și-a dat sufletul înconjurat de echipa de conducere a PMR, Nicolae Ceaușescu a fost primul care s-a aplecat să-l sărute. Cei trei membri veterani ai Biroului Politic, prieteni ai lui Dej, calificați să-l înlocuiască, nu erau potriviți din cauza „originii nesănătoase“: Ion Gheorghe Maurer era german, Emil Bodnăraș – ucrainean, Dumitru Coliu – bulgar. (Conform lui Paul Niculescu-Mizil, fost membru al CC, cele trei condiții forte pentru viitorul conducător erau: să fie român, ilegalist, muncitor). Dorința acestui triumvirat din vechea gardă de a promova un tânăr docil în fruntea unei conduceri colective a convertit defectele lui Ceaușescu în atuuri. Ei au tras sforile pentru juniorul din Biroul Politic, care le părea cel mai ușor de manipulat. La congresul din 19-24 iulie, care trebuia să valideze alegerea Biroului Politic, cei 1.357 de delegați l-au ales pe Ceaușescu în funcția de prim-secretar al CC al PCR. La 47 de ani, Ceaușescu, cel mai tânăr conducător politic din Europa, și-a început mandatul în forță: PMR a revenit la vechiul nume, PCR. După numai o lună s-a schimbat și denumirea țării: România a devenit, din republică populară, republică socialistă. Lunile de miere de la începuturile guvernării acestui tânăr dinamic, care părea modest și tolerant, nu anunțau cu nimic anii de fiere în care avea să sfârșească.

 

Citeste mai multe în ediția din noiembrie 2007 a revistei National Geographic România.

 

 

 

Sursa articol http://www.natgeo.ro/istorie/personalitati-si-evenimente/8435-viata-lui-nicolae-ceausescu

Link to comment
Share on other sites

După părerea mea, acest om a vrut să facă mult bine însă pe spatele poporului. A vrut ca Romania să fie independentă în adevăratul sens al cuvântului, să nu aibă datorii faţă de alte ţări şi să fie în topul ţărilor sovietice. Din păcate, aceste lucruri i-au adus sfârşitul, fiind trădat de apropiaţii lui, la ordinul sovieticilor.

Link to comment
Share on other sites

Unii spun ca pe vremea cand era Ceausescu era mult mai buna,tuturor oamenilor le oferea un loc de munca,etc.

Link to comment
Share on other sites

Da, am fost comunisti si asta e naspa.

Dar ce era frumos era ca atunci noi furam de la stat nu statu de la noi, si nu ma refer la bani, nu erau firmele "lu; peste congelat" erau ale statului si nu iti zicea nimeni daca luai ceva.

Aveai locuri de munca si o paine sa pui pe masa.

Vroiai sa cumperi un pet sau o sticla de ceva? Vii cu un pet / sticla ca sa cumperi, ecologizare.

Felicitari pentru acest studiu.

Link to comment
Share on other sites

Un articol interesant, felicitări!

@@TerrorMan, te anunţ că vei fi sancţionat cu un avertisment verbal pentru încălcarea următoarei reguli:

Este interzisă postarea cuvintelor monosilabice (exemplu: mă duc intr-un topic dintr-o categorie și postez "interesant, frumos, gj" sau dacă topicul îmi cere un răspuns amplu eu răspund cu 1-2 cuvinte).

Tare cf

@, te anunţ că vei fi sancţionat cu un avertisment verbal pentru încălcarea următoarei reguli:

Este interzisă postarea cuvintelor monosilabice (exemplu: mă duc intr-un topic dintr-o categorie și postez "interesant, frumos, gj" sau dacă topicul îmi cere un răspuns amplu eu răspund cu 1-2 cuvinte).

Topic închis.

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.