Jump to content

Samsung lucrează la o serie nouă de telefoane pliabile pentru anul 2022


Nathen
 Share

Recommended Posts

Samsung-Galaxy-Z-Fold-3-780x470.jpg
 

După ce am făcut cunoștință cu Galaxy S22 și am aflat că Note nu mai face parte din planurile de viitor ale celor de la Samsung, acum am aflat că producătorul coreean lucrează la o nouă serie de telefoane pliabile, care să ducă mai departe moștenirea lăsată de Galaxy Z Fold 3 și Galaxy Z Flip 3. În plus, avem o șansă să vedem și un dispozitiv cu totul nou.
 

Samsung lucrează la urmașii pliabilelor actuale și nu numai

Vestea vine dintr-un raport realizat de Galaxy Club. În cadrul acestuia aflăm că Samsung lucrează la trei dispozitive noi care poartă numele de cod B4, Q4 și N4. Primele două deja știm de ele; dacă Flip 3 și Fold 3 au fost numite B3 și Q3, e clar că vin urmașii. Dar ce o fi acel N4? Conform zvonurilor, ar fi vorba despre un pliabil nou-nouț. Ar putea fi ori un telefon al cărui ecran poate fi rulat, ori un pliabil cu trei ecrane.
 

Bine, ne putem da cu părerea mult și bine, mai ales că Samsung ne-a prezentat ceva tehnologie „foldabilă” în cadrul CES 2022. Momentan, se pare că orice ar fi N4 ăsta, o să fie produs în cantități limitate, ceea ce are sens când ținem cont că este o șansă bună ca acesta să fie un dispozitiv unic. Nu avem informații despre perioada lansării, dar producătorul a prezentat dispozitivele Fold prin August, deci ar putea fi o perioadă de timp realistă.

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.