Leaderboard
Popular Content
Showing content with the highest reputation on 08/19/20 in all areas
-
Salut. Vă vorbesc acum cât timp încă sunt lider. După aproximativ un an jumate (558 zile), am decis să predau ștafeta și să îmi pun demisia în calitate de lider al facțiunii LV Taxi. Am suficiente motive care să-mi însoțească decizia asta dar în principiu, nu mai pot să acord suficientă atenție facțiunii cât să fie toată lumea mulțumită. Am alte planuri în viața reală care necesită atenția mea mai mult decât jocul ăsta, iar totodata am și funcția de admin, înainte îmi era ușor să mă ocup de ambele dar acum odată cu înaintarea în vărstă au apărut și alte probleme în materie de timp care nu mai îmi permit să stau atât de mult la calculator. Și nu mă refer la "problemă" ca la ceva rău, ci pur și simplu viața reală așa cum e ea. În anul ăsta jumătate am putut să rescriu regulamentul de la zero și să creez multiple topic-uri pentru a face facțiunea mai frumoasă. Cam asta mi-am dorit de când am ajuns lider în mare parte. Cred că în perioada în care chiar am fost devotat, facțiunea noastră era în top fără niciun fel de dubiu, asta prin diferite activități, premii, etc. În momentul de față, adminii / liderii votează următorul lider, iar mâine, pe 20 august veți avea ultimul cuvânt și veți vota următorul lider. Sper că am făcut o treabă bună și nu am dezamăgit pe nimeni. Pe această cale, vreau să le mulțumesc tuturor subliderilor care mi-au fost alături ( @V86ulpea, @Alvaro Morata VODA , @A N D R A , @HEROINA și mulți alții care m-ați ajutat). La fel și adminilor ( @Edward , @SaRtOR , @uSp , @South IamGold , @TiG3R , @sNrobert ZEW , @Kelton). Probabil o să mai rămân în facțiune câteva zile după ce se alege noul lider și oricine o să fie următorul lider o să beneficieze de ajutorul meu, dacă dorește asta. Taxi Company Owner Levi out.13 points
-
9 points
-
Must-watch Drama / Artistic / Psychological / Philosophical / Oscar-winning films: The Godfather; The Godfather II; Gladiator; The Dark Knight; The Revenant; 1917; Sicario: No Country for Old men: The Assassination of Jesse James; The Hateful Eight; Inception; Blade Runner 2049; Interstellar; Goodfellas; The Irishman; Pulp Fiction; Insomnia; Dunkirk; Shutter Island; Mudbound; Scarface; Shakespeare in Love; Tree of Life; 12 Years a Slave; V for Vendetta; Prisoners; Inglourious Basterds; The Wolf Of Wallstreet; The Departed; Heat; Gravity; Memento; Apocalypse Now; Schindler's List; Citizen Kane; Casablanca; A streetcar named Desire; On the Waterfront; Hugo; Joker; The Shawshank Redemption; The Silence of the Lambs Darkest Hour. Road to Perdition; Taxi Driver; Lincoln; Life of Pi; The Shape of Water; Psycho; Forrest Gump; DaVinci's Code; The Curious Case of Benjamin Button; The Flight; 2001 Space of Odyssey; The Shining; Django Unchained; The Artist; Roma; True Gritt; The Balad of Buster Scruggs; Legend; Clockwork Organge; Lawrence of Arabia; Jarhead; The Post; Saving Private Ryan; The Master; There Will be Blood;5 points
-
5 points
-
New photos. (Tamron 45mm 1.8 VC) - silhouettes, lens flare. All effects are practical.5 points
-
5 points
-
Ma bucur ca ai inteles ca nu eu sunt pe contul de pe RPG2. M-am lasat de SA-MP acum 8 luni de zile.5 points
-
Pentru toti cei care cred ca sunt cel din Hitmen, nu sunt. Joaca altcineva pe contul meu. Eu nu mai joc pe RPG 2 de 8 luni de zile.5 points
-
3 points
-
Sanctiune acceptata. Sanctiune acceptata. Data viitoare fii mai atent!3 points
-
2 points
-
Incepand cu data de 24.08.2020, participarea la concursul saptamanal The Silent One devine obligatorie pentru toti membrii, indiferent de rang. Fiecare agent trebuie sa posteze o imagine cu un contract efectuat de la minim 300.0 metri facuta la fel ca cea de la testul de intrare in agentie. Nepostarea unui contract sau neindeplinirea cerintei minime duce la sanctionarea voastra cu AV la prima abatere si FW pentru fiecare data cand greseala se repeta. Starting with 24.08.2020, the participation of the weekly contest The Silent One becomes mandatory for all members, no matter the rank. Each agent must post an image with a contract made from at least 300.0 meters taken like the one from the agency's entrance test. Not-posting the contract or not-fulfilling the minimum request will lead to your sanctioning with AV for the first mistake and FW for each time the mistake is made again.2 points
-
2 points
-
Mr Ekkonomy vs ALACATIN Winner: Mr Ekkonomy (eu) Dovada: https://imgur.com/a/Fawji4t2 points
-
>ANUNT< Vineri, 21 august 2020, intre orele 18:00 - 19:00 vom desfasura o parada cu ocazia castigarii locului al III lea la Olimpiada de vara a factiunilor. Prezenta este Optionala. V-as ruga totusi sa fim in numar cat mai mare la aceasta parada, sa facem o impresie placuta si sarbatorim cu mandrie acest loc. Chiar daca am ocupat doar locul al III lea, eu sunt mandru de voi. Dupa aceasta parada, vom organiza si cateva evenimente sau activitati in factiune. Va rog sa ascultati de indicatiile date de catre conducere, vrem sa iasa cat mai frumoasa. In cazul in care intervine ceva neprevazut, aceasta parada va fi coordonata de sublideri si/sau de membrii de rank 5.2 points
-
Nickname: Calgon Data testului:13.08.2020 Rank: LV Manager Candidat: SeveuSnapus. Punctaj test teoretic (x/3):2.5/3 Punctaj test practic (x/3):-0/3 Alte precizări: Felicitări! Nickname: Calgon Data testului:13.08.2020 Rank: LV Manager Candidat: Raul.HYENA Punctaj test teoretic (x/3):2.5/3 Punctaj test practic (x/3):-0/3 Alte precizări: Felicitări!2 points
-
Nickname: Calgon Data testului: 09.08.2020 Rank: LV Manager Candidat: Rinocerb. Punctaj test teoretic (x/3):2.5/3 Punctaj test practic (x/3):-0/3 Alte precizări: Felicitări!2 points
-
Nickname: Calgon Data testului: 09.08.2020 Rank: LV Manager Candidat: Ardei1. Punctaj test teoretic (x/3):3.5/3 Punctaj test practic (x/3):-x/3 Alte precizări: Nickname: Calgon Data testului: 09.08.2020 Rank: LV Manager Candidat: Geov2.LL Punctaj test teoretic (x/3):0/3 Punctaj test practic (x/3):-0/3 Alte precizări: Felicitări!2 points
-
Nickname: Calgon Data testului: 08.08.2020 Rank: LV Manager Candidat: [x]Man.TaLiBaN Punctaj test teoretic (x/3):0/3 Punctaj test practic (x/3):-0/3 Alte precizări: Felicitări. Nickname: Calgon Data testului: 08.08.2020 Rank: LV Manager Candidat: penTagoN Punctaj test teoretic (x/3):3/3 Punctaj test practic (x/3):- Nu a ajuns acolo. Alte precizări: Felicitări. Nickname: Calgon Data testului: 08.08.2020 Rank: LV Manager Candidat: KeTTLerTheLEGEND Punctaj test teoretic (x/3):2.5/3 Punctaj test practic (x/3):-0/3 Alte precizări: Felicitări. Nickname: Calgon Data testului: 08.08.2020 Rank: LV Manager Candidat: MarianTaker Punctaj test teoretic (x/3):2.5/3 Punctaj test practic (x/3):-0/3 Alte precizări: Felicitări.2 points
-
Version 1.0.0
346 downloads
Memory fix 2048 Un mic script care oferă jocului să utilizeze mai multă memorie. Instrucțiuni de Instalare: 1. Vă instalați librăria CLEO dacă nu o aveți deja. 2. Descărcați modul iar fișierul "memory2048.cs" din arhivă îl extrageți în folderul CLEO ( cleo.li ) din folderul jocului (GTA San Andreas). Informații Suplimentare: Nu sunt autorul modului, toate drepturile îi sunt rezervate ©1 point -
@eB Alexutu, de pachetul tău se va ocupa reporterul JayK Anunţul pe care trebuie să îl dai sună astfel: Ti-ai cumparat o masina noua? Atunci vino la businessul cu ID-ul 96 sa o tunezi la un pret bun. Deadline: 20.08.2020 - 03.09.2020 Informații suplimentare: Anunțul va fi dat între orele 10:00 - 00:00 indiferent dacă Alexutu este online sau nu. Având în vedere că jucatorul Alexutu a comandat pachetul cu numarul 7, ai de dat 70 de anunțuri.1 point
-
Sanctiune acceptata. Sa nu se mai repete.1 point
-
>> Numele ofiterului: Pasaroi << >> Rank-ul ofiterului: Assistant Chief (6) << >> Data si ora sedintei: 19.08.2020, ora 20:00 << >> Membrii prezenti: HunchoJack, Stan.., UberSilence, Relu_, L3g0.RUPFASURI, .Punker, DoQ., alesuuuftww, Bubu99, .AdriaN.., Gh0stRid3r, CapitanuL, JuguletPWR, Caddillac, Guzunel, Khalid.FRANCEZU, << >> Membrii sanctionati cu Faction Warn: LaurentiuMRS, Zonek[2], Leonard, ZawN, i.M.a << >> Membrii sanctionati cu Avertisment Verbal: Khalid.FRANCEZU << >> Membrii invoiti: Kyoto.SULTANU, Cassian, GiMi, MotaN, Lethal, Karstjager, Dekard, AleCS, uuc1mnL, valiogd, Raton., VunkoLL, Alexandru88, Bogdi18, Moldo << (!) Cei de rank 1 noi intrati nu au avut nevoie de invoire ca sa fie invoiti deoarece au primit invite in factiune astazi. (!) Cei sanctionati vor primii sanctiunile pe 20.08.2020 pentru a avea timp sa discute nelamuririle. Multumesc tuturor pentru participare, multa stima si spor la raport, castigatorii si-au primit premiile!1 point
-
@Leviathan Goodluck in the future, hope to see you as Faction Manager.1 point
-
1 point
-
Nick: Spx Rank: 6 Propunere: Cand anuntam pe cineva ca urmeaza sa fie controlat si acesta fuge sa putem folosi /tazer. Mi se pare absolut enervant cand te alearga unu 1km pentru un amarat de control de rutina. De ce as pune in practica propunerea ta?: Pentru ca dureaza mult timp pana il prinzi, poate folosi /q, posibile greseli din care poti lua Faction Warn, multa bataie de cap.1 point
-
Nume: HumDrum. Rank: 4 De ce dorești această funcție?: Deoarece am mai avut aceasta functie si in factiunea anterioara si chiar mi-a placut. Doresc sa imi diversivic activitatea pe server prin a adauga noi lucruri de facut. Alte precizari: Nu, multumesc frumos.1 point
-
1 point
-
Așa cum bine ați văzut pe discord, am ținut cont de ideea colegului nostru, sNNow și odată cu votarea pozitivă a vostră, vom ține o activitate săptămâna aceasta. Această activitate va fi vineri la ora 21:00 și va consta într-un eveniment de tip Hide and Seek în Bayside. Vom alege o zonă în care se va desfășura și cine depășește respectivul perimetru va fi descalificat. Prezența va fi opțională, dat fiind faptul că este prima activitate de când este SPIKE lider și nu aș vrea să punem presiune așa din prima, plus că este și vară și e de înțeles. Activitatea va fi doar pentru distracție, după aceasta vom continua cu un DM pe polițiști, la care trebuie doar să fiți prezenți, armele și free-ul vi le voi da eu. Vom alege o zonă perfectă și vom începe. * Cu toate că activitatea este opțională, sper totuși să veniți, să ne distrăm. * Fiind concepută ca un eveniment această activitate, va exista și un premiu consistent, acesta fiind de 500.000$, bani pe care îi veți primi de la mine. * Cu toate că nu se aplică sancțiuni dacă nu veniți, dacă veniți și nu cooperați sau vă bateți joc vor fi exista sancțiuni.1 point
-
1 point
-
ExtremeHunter53 vs Enized Winner: ExtremeHunter53 (Eu) Poza: https://imgur.com/a/0aOmUjm1 point
-
Special Faction Summer Quest A venit si ziua mare in care se afla castigatorii "Special Faction Summer Quest". Sper ca v-ati distrat si misiunile au fost destul de usoare. Multumim sponsorilor acestui Quest din nou, cat si membrilor care au participat. Eu zic sa trecem la castigatori: Locul 1 este castigat de KyubyZEM[FakeTaxi] Locul 2 il are Gehrman Locul 3 este ocupat de Sterling Locul 4 este Matthaus Locul 5 - Locul 6 - Locul 7 - Locul 8 - Locul 9 - Locul 10 - Cam astia au fost castigatorii de data asta, felicitari lui Kyuby pentru terminarea acestui Quest in asa putin timp, cat si celorlalti. Ne vedem in joc pentru a revendica premiul. ❤️ Sponsorii quest-ului sunt: [HaVaNa] .Aky. Fox adi.17 - 200Gold + $1,000,000 Sattine - $1,000,000 AgentUrs - $700,000 Kyubi - $700,000 Ne[x]us - $350,000 RoberT - $300,000 Denis - $260,000 WRC - $100,0001 point
-
Zi o piesa de la Nane, daca nu imi place te trec pe lista de persoane carora le voi da hate pentru ca nu am altcv mai bun de fct q viata mea1 point
-
Drepturile de autor ce zic bos? @low Deniz. https://www.rpg2.b-zone.ro/clans/view/Just for us. ?1 point
-
Salutari dragilor si scumpa mea @Eileen ❤️ , ce facieti vuoi1 point
-
1 point
-
Bună dimineata! Vă doresc o duminică frumoasă tuturor!1 point
-
Buna dimineata! Va urez o saptamana frumoasa tuturor!1 point
-
Nickname: Clanin3 Rank: LV Manager Data : 10.08.2020 L-am sanctionat pe: MarianTaker L-am sanctionat cu: FW Motiv: Limbaj vulgar pe /sx Nickname: Clanin3 Rank: LV Manager Data : 10.08.2020 L-am sanctionat pe: ELPheonix L-am sanctionat cu: FW Motiv: Limbaj vulgar pe /sx Nickname: Toriino Rank: LV Manager Data : 10.08.2020 L-am sanctionat pe: ELPheonix L-am sanctionat cu: Demitere 60/60 FP Motiv: Spam + limbaj Nickname: Clanin3 Rank: LV Manager Data : 10.08.2020 L-am sanctionat pe: MarianTaker L-am sanctionat cu: Demitere 60/60 FP Motiv: Limbaj vulgar pe /sx1 point
-
Nickname: Calgon Data testului: 08.08.2020 Rank: LV Manager Candidat: ELPhenoix. Punctaj test teoretic (x/3):2/3 Punctaj test practic (x/3):-0.25/3 Alte precizări: Felicitări.1 point
-
Nick: [uN]Andos Rank: 4 Nick-ul celui reclamat: .Paul.[BTD] Level-ul celui reclamat: 42 Facțiune celui reclamat: Civil Motivul reclamației: Db cu monster Dovezi (screenshot/video): https://imgur.com/a/Pesw7Kc Bară RPG a celui reclamat:1 point
-
Salutare, iată misiunea pe saptamana această! Asa ca misiunea pentru saptamana aceasta 03.08.2020 - 09.08.2020 este urmatoarea: Aveti timp de astazi pană 03.08.2020 - 09.08.2020. O poză cu un sublider al unei factiunii, ca cerintă trebuie să fie legenda factiunii, sa aibe multe zile in aceasta. Trebuie sa faceti o poza cu 5 membrii din 69 Pier Mobs. Trebuie sa faceti o poza sărind cu parasuta de pe o clădire din Los Santos. - Locul 1: Raport optional pe saptamana 02.08.2020 - 09.08.2020. - Locul 2: Raport injumatatit pe saptamana 02.08.2020 - 09.08.2020. - Locul 3: $100,000. Veți posta după modelul următor: • Nume: - • Rank: - • Dovada: - • Alte informatii: - • Atenție, ca să fie luată în considerare misiunea, trebuie să nu editați pozele cumva, trebuie să puneți pozele aici. iar jucătorii cu care faceți pozele să nu fie AFK. Baftă! -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Hello, here is the mission this week! So the mission for this week 03.08.2020 - 09.08.2020 is the following: You have time today until 03.08.2020 - 09.08.2020. A picture with a subleader of a faction, as a requirement must be the legend of the faction, to have many days in it. You have to take a picture with 5 members from 69 Pier Mobs. You have to take a picture of parachuting from a building in Los Santos. - 1st place: Optional report for the week 10.08.2020 - 17.08.2020. - 2nd place: Half Activity Report on 10.08.2020 - 17.08.2020. - 3rd place take 100,00$. You will post according to the following template: • Name: - • Rank: - • Proof: - • Other information: - • Be careful, in order for the mission to be considered, you must not edit the pictures somehow, you must put the pictures here. and the players with which you make the pictures are not AFK. Good luck!1 point
-
Ziua buna! Va doresc o saptamana frumoasa tuturor!1 point
-
Statistica testeri pentru luna Iulie | Statistics of testers for July. Felicitari, Mistery! O sa primesti $100,000 si titlul de "Testerul Lunii". | Congrats, Mistery! You will recieve $100,000 and the title of "Tester of the Month".1 point
-
1 point
-
Stima baieti! Am ajuns si eu in Spania, ce faceti?1 point
-
1 point
This leaderboard is set to Bucharest/GMT+02:00