-
Posts
2063 -
Joined
-
Last visited
-
Days Won
45
Irina's Achievements
Single Status Update
-
- Show previous comments 6 more
-
@Syko Mă bucur că apreciezi umorul pe care l-am făcut. Cu privire la mențiunea ta că nu s-ar fi schimbat nimic, înțeleg că te referi la faptul că tu consideri că ai fost retrogradat din funcția de Moderator pe serverul nostru în mod injust, fapt cu care nu pot fi de acord în mod personal, însă dacă îți exprimi acordul putem face publice dovezile pe baza cărora ai fost înlăturat din funcție pentru a exista o transparență totală față de toți jucătorii de pe comunitate. În caz contrar nu cred ca are rost să continuăm discuția pe baza unor simple afirmații, fără a demonstra concret, pe baza unor probe, cele spuse anterior.
Revin și adaug faptul că limbajul pe care l-ai folosit față de foștii tăi colegi din stafful Discord B-Zone pe timpul cât ai ocupat funcția de moderator a fost principalul motiv și mijloc de probă pentru care în prezent nu mai ocupi această funcție. Dorim să avem un mediu cât mai plăcut pe platforma noastră, iar conflictele verbale să tindă către zero, lucru pe care tu l-ai încălcat cu desăvârșire. Îmi pare rău că nu ai putut fi de acord cu decizia mea de a îți da remove, chiar și după ce am încercat în mod prietenesc să îți explic motivul care ne-a determinat să credem că nu te încadrezi standardelor noastre pentru a ne fi coleg de echipă. Îți urez toate cele bune, iar pe viitor sper că îți vei revizui comportamentul vulcanic, lucru care este în dezavantajul tău momentan. -
@TibiStanciu daca ar fi sa puneti dovezile cum imi injur fostii colegi (nu-s fostii mei colegi, PENTRU MINE sunt doar niste paraziti) ar fi frumos sa pui si cum sar ei la gatul meu, provocandu-ma si storcandu-ma de nervi si draci, eu nu stau sa-mi bag capul cu toti terminatii, spun totul pe fata, iar legat de remove, eu consider ca regimul asta este de mult timp activ, nu de cand am luat eu remove
-
