-
Posts
2556 -
Joined
-
Last visited
-
Days Won
10
Other groups
Alucard ToV last won the day on July 11 2022
Alucard ToV had the most liked content!
About Alucard ToV
- Birthday 01/04/2000
Contact Methods
-
Discord
Alucard#9242
Recent Profile Visitors
4622 profile views
Alucard ToV's Achievements
-
Prezintă-ţi fotografia / Present your photo
Alucard ToV replied to BIS aka OldNab's topic in Photography
Nickname: Alucard Ce reprezintă: Foc de tabără în natură Cameră folosită: Iphone 15 Pro Data şi locaţia: 1 august 2024, Arieșeni, Alba Poză: -
Lucrarea „Ţărăncuţă odihnindu-se” semnată de Nicolae Grigorescu a stabilit un nou record pe piaţa românească de artă, fiind vândută pentru suma de 365.000 de euro. Acesta este cel mai mare preț obținut pentru o lucrare a artistului român, depășind recordul anterior de 340.000 de euro. Pictura, un ulei pe pânză, a intrat în licitaţia de iarnă organizată de Artmark cu o estimare iniţială între 100.000 şi 200.000 de euro, iar procesul de licitare a fost intens, durând aproape 30 de minute, în care valoarea operei a crescut spectaculos. Acest preț doboară recordul anterior de 340.000 de euro, stabilit în 2018 pentru „Ţărăncuţă cu basma albă”, și marchează un nou punct de referință pentru lucrările lui Nicolae Grigorescu în 2024. Totodată, aceasta reprezintă o realizare remarcabilă pentru artist, fiind cea mai scump vândută lucrare a sa în România. Alături de această lucrare, alte trei opere semnate de Grigorescu au fost adjudecate, iar artistul a dominat licitația, cu un total de vânzări de peste jumătate de milion de euro. Un alt moment notabil al serii a fost stabilirea unui record de preț pentru lucrarea „Concert la Ateneu (dirijat de George Enescu)” realizată de Eustaţiu Stoenescu în 1946, care a fost vândută pentru 47.500 de euro, depășind astfel recordul anterior al artistului. Licitația a înregistrat un total de aproape 1,375 milioane de euro, cu o rată de adjudecare de 80%, ceea ce reprezintă cea mai de succes licitație de iarnă din ultimii cinci ani. Evenimentul a fost marcat de un interes major din partea cumpărătorilor live, 66% dintre adjudecări fiind realizate în sală sau prin telefon. Aceste rezultate subliniază consolidarea pieței de artă românească, tot mai apreciată de colecționari și investitori din întreaga lume. Sursa
-
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, anunță că a început încărcarea cardurilor cu sumele aferente primelor de carieră didactică şi a primelor de carieră profesională pentru profesori şi personalul auxiliar. Profesorii primesc 1500 de lei, iar personalul nedidactic, 500 de lei, spune ministrul, citat de News.ro. „Am demarat astăzi procesul de încărcare a cardurilor pentru primele de carieră destinate personalului didactic şi nedidactic activ în anul universitar 2023-2024. Personalul didactic beneficiază de suma de 1500 de lei, iar personalul nedidactic (auxiliar) suma de 500 de lei”, a scris Câciu pe Facebook. Ministrul Investiţiilor precizează că acest sprijin financiar acordat personalului din învăţământ este finanţat din fonduri europene şi reflectă angajamentul statului român de a susţine sistemul public de educaţie – o prioritate strategică naţională. „Fondurile sunt dedicate modernizării şi eficientizării educaţiei publice, asigurând resurse esenţiale pentru a îmbunătăţi calitatea actului educaţional şi pentru a sprijini carierele personalului implicat în formarea tinerelor generaţii”, mai arată ministrul. Sursa
-
Numele tău: AlucardToV Numele jucătorului sancţionat: @ Evangeline Data şi ora sancţiunii: 31.10.2024 21:45 Sancţiune: Avertisment verbal Motivul sancţiunii: Topic total pe langa (stire sau prezentare) Link către topicul sancţiunii: Click Alte precizări: Incearca sa vezi cum arata un topic corect creat
-
Semnele pe care nu trebuie să le ignori în relații
Alucard ToV replied to Alucard ToV's topic in Psychology
Topic closed -
În contextul începerii anului universitar 2024 - 2025, CFR Călători reamintește că studenții în vârstă de până la 30 de ani, înscriși într-o formă de învăţământ cu frecvenţă în instituţiile de învăţământ superior acreditate din România și din Academia Română, beneficiază de facilități la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a 2-a, pe tot parcursul anului calendaristic. Studenții înscriși la orice facultate din țară, într-o formă de învățământ cu frecvență, pot avea reduceri la călătoria cu trenul după cum urmează: bilete de călătorie cu reducere 90%; abonamente lunare cu reducere 90% cu număr nelimitat de călătorii, pe distanțe până la 300 km. Studenții cu unul sau ambii părinţi decedaţi, precum şi studenţii proveniţi din centrele de plasament sau care au fost în plasament la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal beneficiază de: bilete de călătorie cu reducere 100%; abonamente lunare cu reducere 100% cu număr nelimitat de călătorii, pe distanțe până la 300 km. În cazul călătoriei la clasa 1 sau la vagon de dormit/cuşetă, studenții vor achita integral diferențele tarifare. Emiterea biletelor și abonamentelor lunare pentru studenți Conform prevederilor legislative în vigoare, acordarea facilităților de reducere 90% și de gratuitate (bilete/ abonamente lunare) în baza legitimației de student pentru reducere/gratuitate la transport, în original, vizată pentru anul universitar 2023-2024 se poate face numai pentru călătoriile care se efectuează până la data de 30 noiembrie 2024, inclusiv. Excepție: studenții din anii terminali pentru care instituţia de învăţământ a scris «an terminal» în dreptul anului universitar 2023-2024 nu mai beneficiază de facilitățile aferente începând cu data de 01 octombrie 2024. În ceea ce privește studenții din anul I, până la obținerea legitimației de student pentru reducere/gratuitate la transport, pot beneficia de facilitățile aferente în baza adeverinței, în original, emisă pentru anul universitar 2024-2025 de unitatea de învățământ de apartenență, până la data de 30 noiembrie 2024. De la data de 01 decembrie 2024, facilitățile acordate studenților (inclusiv și celor din anul I) la călătoria cu trenul (bilete/abonamente lunare) se vor acorda numai în baza legitimației de student pentru reducere/gratuitate la transport vizată pentru anul universitar 2024-2025. Noutăți pentru studenții cu reducere 100% Aplicația de cumpărare bilete online a fost dezvoltată, astfel că, începând cu data de 01 octombrie 2024 include și funcționalitățile specifice pentru procurarea biletelor/abonamentelor online aferente studenților beneficiari de gratuitate. Aceștia trebuie să își creeze un cont personal de utilizator, iar după autentificarea pe cont este necesară înregistrarea ca student prin completarea datelor specifice (facultate, serie legitimație etc.), urmând ca în final (după ce datele sunt confirmate de către facultate) studentul să primească pe e-mail ID-ul de student cu care va putea ulterior să își procure biletele online. Canalele de vânzare prin care studenții își pot procura biletele/abonamentele În baza ID-ului obținut prin crearea profilului de utilizator direct pe site-ul CFR Călători sau de la casele de bilete, toți studenții, atât cei beneficiari de gratuitate, cât și cei care beneficiază de reducere 90%, pot obține legitimații de călătorie prin canalele de vânzare, astfel: bilete de călătorie gratuite /cu reducere 90% de la casele de bilete din stațiile și agențiile CFR Călători cu personal propriu; în tren, de la personalul de tren, numai bilete de călătorie valabile la trenul curent și eventual la următorul tren de legătură, în următoarele situații: stația cf de urcare nu este deschisă activității de vânzare cu personal propriu CFR Călători; îmbarcarea se face în afara orelor de program de la casa de bilete a stației; de la automatele de bilete ale CFR Călători; online direct de pe site-ul www.cfrcalatori.ro sau prin aplicația descărcabilă pe telefon ca document pdf.electronic sau tipărit pe hârtie cu cod QR. abonamente de călătorie lunare gratuite / cu reducere 90%, cu număr nelimitat de călătorii de la casele de bilete din stațiile și agențiile CFR Călători cu personal propriu; de la automatele de bilete ale CFR Călători; prin aplicația descărcabilă pe telefon, sub formă de cod QR cu elemente dinamice. Atenționare. Pentru studenții beneficiari de gratuitate, pe verso legitimaţiei de student pentru reducere/gratuitate la transport trebuie să existe înscrierea "Gratuitate", semnătura, respectiv ștampila instituției de învățământ superior într-o căsuță separată față de viza de valabilitate. La verificarea călătoriei în tren, în cazul în care studenții nu prezintă documentele aferente (legitimația de student pentru reducere/gratuitate la transport, în original, vizate sau adeverința care atestă calitatea de student în anul I, în original, plus un act de identitate) sau prezintă alte documente eliberate de unităţile de învăţământ superior de apartenență, aceştia vor fi consideraţi ca fiind fără bilet/abonament de călătorie şi vor fi trataţi conform legislaţiei în vigoare (vor suporta plata tarifelor de taxare în tren, superioare tarifelor de la casele de bilete), potrivit CFR Călători. Mai multe detalii privind facilitățile acordate studenților pot fi găsite pe site-ul cfr cfrcalatori.ro, secțiunea Trafic intern / Facilități / Reduceri pentru elevi și studenți. Sursa
-
Orice relație sănătoasă se bazează pe încredere, respect, comunicare și sprijin reciproc. În realitate, însă, nu toate relațiile se bazează pe aceste principii. Uneori, apar simptome care sugerează existența unor probleme, iar dacă le ignorăm, putem ajunge în zona suferinței emoționale, a manipulării sau chiar a abuzului. În acest articol voi vorbi despre câteva dintre cele mai des întâlnite semnale de alarmă în relații și de ce este important să le recunoaștem și să le tratăm. Lipsa de respect Respectul este ingredientul fundamental al oricărei relații. Avem o problemă semnificativă atunci când unul sau ambii parteneri arată dispreț, critică des sau subminează valoarea celuilalt, Comentariile negative, ridiculizarea sau sarcasmul pot provoca pierderea stimei de sine. Dacă îți dai seama că partenerul nu te respectă, este esențial să abordezi direct această problemă, deoarece lipsa de respect rar se îmbunătățește de la sine, putând fi un precursor al unor comportamente mai abuzive. Control și manipulare Controlul și manipularea sunt semne clare ale unei relații toxice. Un partener care încearcă să te controleze (cu cine ai voie să vorbești, ce poți purta sau cum trebuie să te comporți) nu-ți respectă autonomia și independența. Învinovățirea excesivă, amenințările subtile, gelozia, minciunile evidente sau distorsiunile subtile ale adevărului sunt tehnici folosite pentru a menține controlul. Acest comportament îți distruge încrederea în cealaltă persoană și poate chiar să te facă să-ți pui la îndoială sănătatea mintală. Comunicarea deficitară O bună comunicare înseamnă că poți fi direct și sincer cu toate gândurile și sentimentele tale. Dacă partenerului îi este, în general, dificil să vorbească despre probleme sau să-și exprime sentimentele, atunci s-ar putea retrage emoțional și când va fi foarte important să rămână sincer și deschis cu tine. Ar putea aplica tratamentul tăcerii, lăsându-te fie într-o stare de incertitudine, fie nevoit să rezolvi situația pe cont propriu. Acumularea de resentimente afectează stabilitatea și intimitatea în timp, dar când partenerul refuză să discute problemele sau este constant defensiv, poate fi semnul unor probleme profunde în relație. Neglijarea emoțională Neglijarea emoțională se manifestă atunci când un partener arată lipsă de interes față de sentimentele, nevoile și preocupările tale. Aceasta poate lua forma minimalizării problemelor, a evitării discuțiilor emoționale sau a absenței suportului emoțional. O relație în care te simți constant ignorat(ă) sau neapreciat(ă) poate duce la sentimente de singurătate și izolare, chiar și în prezența fizică a partenerului. Comportamente abuzive Prezența abuzului fizic, emoțional sau verbal este unul dintre cele mai evidente și periculoase semne că te afli într-o relație toxică. Abuzul fizic include orice formă de violență sau intimidare. Abuzul emoțional poate include manipularea, criticile constante și subminarea încrederii în sine. Abuzul verbal poate include țipete, insulte și amenințări. A trăi cu o persoană agresivă face viața de zi cu zi imprevizibilă, foarte stresantă și, în multe cazuri, nesigură din punct de vedere fizic. Este esențial să recunoști aceste semne și să ieși din relație cât mai repede posibil pentru a-ți proteja siguranța și bunăstarea. Independența extremă sau dependența excesivă Într-o relație sănătoasă, există un echilibru între independență și interdependență. Persoanele cu atașament nesecurizat pot fi excesiv de dependente sau extrem de independente. Dependența excesivă poate duce la sufocare și la pierderea identității personale, în timp ce independența extremă poate crea distanță și lipsă de intimitate. Lipsa de empatie Un partener toxic se caracterizează printr-o lipsă evidentă de empatie și remușcare. Acesta nu reușește să-ți împărtășească tristețea atunci când treci prin dezamăgiri sau pierderi. În situațiile de conflict, este incapabil să-ți vadă punctul de vedere și să spună: „Înțeleg de ce ai putea simți astfel în această situație“.Nu-și cere scuze și nu arată regret sincer atunci când te-a supărat, chiar dacă nu a avut intenția de a-ți face rău. Lipsa completă de remușcare sau vinovăție pentru ceva făcut greșit este un semn serios al unei personalități toxice. Lipsa asumării Lipsa asumării responsabilității este o problemă semnificativă într-o relație și poate avea efecte devastatoare asupra dinamicii acesteia. Un partener care refuză să-și asume responsabilitatea pentru greșeli sau să-și ceară scuze poate proiecta constant vina asupra celuilalt. Asta poate duce la un cerc vicios de blamare și neînțelegere, în care nimeni nu se simte responsabil pentru propriile acțiuni și nici nu lucrează la rezolvarea efectivă a problemelor. Concluzie Oricare dintre aceste comportamente (cu excepția agresiunii fizice) ar putea apărea ocazional, în situații stresante sau din cauza epuizării. A spune o minciună pentru a evita să rănești sentimentele cuiva, a nu arăta empatie când ești obosit sau a dori ca anumite lucruri să fie făcute într-un anumit fel sunt toate comportamente normale. Însă se schimbă reperul dacă trăiești cu cineva care manifestă în mod regulat oricare dintre aceste comportamente problematice. În astfel de cazuri, este bine să discuți cu persoane de încredere – fie membri ai familiei, prieteni apropiați, fie profesioniști în domeniul sănătății mintale. Aceste conversații îți pot oferi o perspectivă valoroasă și suportul necesar pentru a gestiona situația într-un mod eficient. Dacă ești la începutul unei relații cu cineva care manifestă aceste comportamente, nu ignora semnele care te avertizează că ceva nu este în regulă. Sursa
-
În timp ce specialista spaniolă în microbiologie Pilar Bosch căuta un subiect de investigat pentru doctoratul său, ea a descoperit un studiu care sugera că bacteriile, domeniul ei de cercetare, ar putea fi utilizate în restaurarea operelor de artă, domeniul de expertiză al mamei sale, informează Agerpres care citează Reuters. În aceeaşi perioadă, mama sa - Pilar Roig - se străduia să restaureze picturi din secolul al XVIII-lea realizate de Antonio Palomino în una dintre cele mai vechi biserici din Valencia, al treilea oraş ca mărime al Spaniei. Restauratoarei spaniole îi era deosebit de dificil să îndepărteze adezivul care fusese folosit pentru a extrage frescele de pe pereţii bisericii Santos Juanes în timpul lucrărilor de restaurare din anii 1960. "Mama mea avea de rezolvat o problemă foarte dificilă, iar eu am găsit o cercetare despre bacteriile folosite la curăţarea frescelor din Italia", a declarat Pilar Bosch. Ea şi-a obţinut doctoratul cu acel proiect. După mai bine de un deceniu, fiica şi mama şi-au unit forţele în cadrul unui proiect în valoare de 4 milioane de euro, finanţat de fundaţii locale, pentru a utiliza unele dintre acele tehnici pentru a restaura operele de artă din Valencia. În ce constă „antrenamentul” Specialista în microbiologie antrenează bacteriile hrănindu-le cu eşantioane de clei, care a fost fabricat din colagen animal. Bacteriile produc apoi în mod natural enzime pentru a degrada lipiciul. Echipa compusă din mamă şi fiică amestecă apoi bacteriile cu un gel natural pe bază de alge, care este întins apoi peste picturi - care au fost extrase de pe pereţi în anii 1960, apoi bătute în cuie la loc, fiind încă acoperite cu lipici. După trei ore, gelul este îndepărtat ca prin minune, dezvăluind picturi fără lipici. "În trecut, lucram într-un mod manual oribil, cu apă caldă şi bureţi, în cadrul unor operaţiuni care durau ore întregi şi deteriorau pictura", a declarat Pilar Roig, în vârstă de 75 de ani, al cărei tată şi bunic, împreună cu alte rude, au lucrat la rândul lor în domeniul conservării operelor de artă. Sursa