Jump to content

Interviu #43 - Casso - RPG2 Supervisor


Skipper
 Share

Recommended Posts

Sc9O0qP.png

Skipper: Salut. Îţi multumesc pentru că mi-ai acceptat invitaţia, Casso! În primul rând, ne poţi spune câte ceva despre tine? (Nume, oraş, vârsta, etc.)?

Casso: Salut Skipper şi îţi mulţumesc de invitaţie. Mă numesc Andrei Laurenţiu Gabriel, am vârsta de 18 ani şi locuiesc în Bucureşti.

Skipper: Cum se desfăşoară o zi din viaţa ta?

Casso: O zi din viaţa mea începe cu un mic antrenament la sala de forţă, urmând să-mi petrec timpul liber alături de prieteni, ieşind la fotbal sau în oraş la un biliard sau la un film. De cele mai multe ori, îmi place să-mi închei ziua petrecând la un club sau la un restaurant cu lăutari.

Skipper: Cum au fost primele zile pentru tine alături de comunitatea B-Zone?

Casso: Primele zile pe această comunitate nu prea au fost uşoare deoarece nu ştiam mai nimic despre acest joc. Chiar dacă eram cam aerian şi făceam totul de capul meu, cu ajutorul prietenilor mei am reuşit să înţeleg acest joc şi să încep să mă descurc din ce în ce mai bine.

Skipper: Ce părere ai despre Bobo, fondatorul comunităţii B-Zone?

Casso: La început nu am avut o părere aşa de bună despre el deoarece nu interacţiona cu noi, jucătorii, şi credeam că nu face absolut nimic. Dar, în timp, când am început să văd lucrurile altfel, mi-am dat seama că nu este aşa. Am început să lucrez alături de el şi am văzut cât este de lucrat. Este o persoană de nota 11 şi pe această cale îi mulţumim pentru ceea ce-a făcut.

Skipper: Care este părerea ta ce priveşte partea tehnică legată de forum care este făcută de către DaniSteptu?

Casso: Părerea mea în ceea ce priveşte munca lui DaniSteptu este una foarte bună. Acesta are o vechime destul de mare pe această comunitate şi se observă experienţa pe care a dobândit-o. Ceea ce se află astăzi pe forum se datorează lui şi trebuie să fim recunoscători şi lui.

Skipper: Care a fost primul impact al tău cu B-Zone?

Casso: Pe B-Zone a fost prima dată când am jucat San Andreas Multiplayer şi am rămas plăcut surprins. Fiind ceva nou, am luat in glumă acest joc şi făceam majoritatea lucrurilor de capul meu, fără să ţin cont de regulile serverului şi aşa mai departe.

Skipper: Cum te-ai acomodat pe serverul RPG?

Casso: Uşor, uşor m-am acomodat, datorită prietenilor mei care m-au ajutat, îndrumat şi sprijinit, ei având o vechime pe server. Am început să învăţ multe lucruri şi am reuşit să-mi fac noi prieteni, să mă integrez în diferite grupuri, facţiuni.

Skipper: Ţi-a fost uşor să te acomodezi?

Casso: Nu mi-a fost deloc uşor deoarece era ceva nou.

Skipper: Ce te-a determinat să renunţi la serverul RPG şi să te apuci pe serverul RPG2?

Casso: Pe serverul RPG am avut ocazia să deţin funcţia de lider Tattaglia, iar când am pierdut această funcţie din cauza greşelilor făcute, am decis să o las mai moale cu acest joc deoarece consideram că nu mai am această şansă, fiind pe atunci foarte mulţi jucători pe server. Aşa am şi făcut, dar când am văzut că se deschide un nou server de SAMP pe B-Zone, am decis să-mi fac o nouă carieră pe noul server crezând că voi lua lider mai repede, mai ales că aveam cu toţii şanse egale la început.

Skipper: Cum au fost primele zile pe server?

Casso: Când am început să joc pe RPG2, deja ştiam multe lucruri din cauza perioadei petrecute pe primul server de SAMP al comunităţii. Toată lumea era dornică să facă bani, să muncească pentru a obtine funcţii, dar eu munceam mai mult pentru a obţine o funcţie, nu pentru averi. Însă a fost foarte greu deoarece nu aveam prieteni pe RPG2 şi încercam să-mi fac cât mai mulţi pentru a-mi face jocul mai plăcut.

Skipper: A fost uşor să strângi primii bani şi să intri într-o facţiune?

Casso: Cum am spus şi mai sus, pentru mine banii nu erau aşa de importanţi. Am muncit puţin la început ca să pot să-mi achiziţionez o maşină pentru a mă deplasa, iar restul banilor îi păstram pentru lucrurile esenţiale. Deci, din punct de vedere financiar, pentru mine nu a fost o problemă. Cât despre intrarea într-o facţiune, nu a fost deloc greu deoarece prima mea aplicaţie a fost în Las Venturas Taxi, fiind acceptat şi devenind ulterior membru al acestei facţiuni.

Skipper: Observ că ai reuşit să dobândeşti rang 5 în LV Taxi, prima ta facţiune, ţi-a fost greu?

Casso: De când m-am alăturat acestei facţiuni, ştiam foarte bine ce trebuie să fac pentru a ajunge la un rang cât mai ridicat. Am încercat să nu deranjez pe nimeni şi să mă axez cel mai mult pe activitatea mea. De fiecare dată făceam rapoarte destul de bune, pentru a-i demonstra liderului Alin22 că nu a greşit acceptându-mă şi că aş merita o avansare în rang. Nu a fost aşa uşor până când am ajuns sa deţin rang 5 deoarece am întâmpinat destule obstacole, cum ar fii epuizarea locurilor la rangul care trebuia să fiu promovat şi acest lucru mi s-a întâmplat de mai multe ori. Însă, tot ceea ce-a contat a fost răbdarea pe care am avut-o.

Skipper: Care a fost reacţia ta când ai primit propunerea de a merge ca sublider în National Guard?

Casso: După ce am văzut că Black a obţinut funcţia de lider la departamentul National Guard, nu ştiam la ce să mă aştept. Într-un fel mă gândeam că poate îmi oferâ mie şansa să conduc departamentul alături de el, dar mă gândeam că poate are alţi prieteni care vrea să-l ajute. Dar, când am primit un apel de la el şi m-a întrebat dacă aş lăsa Taxi pentru a conduce National Guard, nu eram sigur de răspuns. Am petrecut o perioadă îndelungată în Taxi şi îmi era cam greu să renunţ la această facţiune deoarece mă ataşasem de tot, însă m-am gândit că acest lucru ajută la viitorul meu şi până la urmă am acceptat propunerea lui Black. Eram entuziasmat deoarece era un nou început, având o nouă funcţie.

Skipper: În ce stadiu se afla atunci departamentul?

Casso: Nu era într-un stadiu bun deoarece abia luase lider Black şi nu apucase să se ocupe în întregime de departament. Erau multe goluri in facţiune, pe forum nu era organizat, membrii nu se înţelegeau între ei, iar activităţi nu existau. Însă, datorită colaborării mele cu Black şi datorită relaţiei de prietenie dintre noi doi, acest lucru contând foarte mult, am reuşit uşor uşor să organizăm şi să ridicăm departamentul la un standard ridicat. Ne înţelegeam destul de bine cu membrii, ne ajutam, iar cel mai mult a contat respectul dintre noi, ceea ce a ajutat foarte mult la rezultatele obţinute în urma activităţilor desfăşurate cu facţiunea.

Skipper: După ce ai fost promovat la funcţia de Helper, la scurt timp ai fost avansat la funcţia de Admin level 1, care a fost reacţia ta?

Casso: Într-un fel mă aşteptam să fiu promovat la funcţia de Admin deoarece am muncit foarte foarte mult ca Helper. Erau zile când nu ieşeam din casă doar ca să fac helpme-uri, stând de dimineaţă până seara să fac acest lucru. În fiecare săptămână aveam cel mai bun raport sau eram în primii 3, nu deranjam pe nimeni, nu aveam nici o sancţiune şi ştiam că o să fiu răsplătit pentru asta. Iar când s-a întâmplat să fiu promovat, recunosc că am fost fericit deoarece nu mulţi ajung să facă parte din echipa de STAFF a serverului.

Skipper: Cum te-ai înţeles după respectiva promovare la Admin level 1 cu ceilalţi din staff?

Casso: M-am înţeles foarte bine. Au fost nişte persoane cu un caracter deosebit, ei ajutându-mă de fiecare dată când am avut nevoie.

Skipper: Ţi-a fost greu să te acomodezi cu noile comenzi ale funcţiei de Admin level 1?

Casso: Sincer, mi-a fost cam greu deoarece era ceva nou şi nu folosisem niciodată astfel de comenzi. Însă nu m-am speriat deoarece ştiam că tuturor le-a fost greu la început, urmând să învăţ şi eu. Recunosc că am avut parte şi de sprijinul colegilor şi pe această cale le mulţumesc.

Skipper: După ce ai fost promovat la funcţia de Admin level 1, ai tot continuat să munceşti, să-ţi dai interesul în folosul serverului, şi acum iată că eşti actual Admin level 6, Supervisor RPG2, ţin să te felicit!

Casso: Mulţumesc frumos.

Skipper: După ce Marik a renunţat la funcţie, te aşteptai ca tu să fi noul Supervisor al serverului?

Casso: Fiind Admin 5 pe atunci, mă aşteptam într-un fel să fiu eu noul Supervisor al serverului. Ştiam că şi atunci aveam o activitate bună şi nu prea găseam motive să nu fiu eu cel promovat. Şi se pare că aşa a şi fost, Kelton oferindu-mi această şansă. Ţin să-i mulţumesc pentru încrederea acordată.

Skipper: Cum ţi se par update-urile realizate de către staff?

Casso: N-am nimic de reproşat. E uimitor cum scripterii reuşesc să implementeze fiecare propunere acceptată a jucătorilor. Serverele sunt în continuă îmbunătăţire şi se pare că aceste update-uri ne fac un joc mai plăcut din ce în ce mai mult. Aceşti scripteri au tot respectul meu.

Skipper: Crezi că este bună alegerea celor 2 Supervisori? (RPG 1 Royce, RPG 3 Kobo)

Casso: Sunt foarte sigur că este cea mai bună alegere. Kelton este cel mai în măsură să aleagă Supervisorii şi ştie foarte bine ce face şi ce alege. Şi Royce, dar şi Kobo au demonstrat că merită această funcţie prin munca pe care au depus-o pe aceste servere.

Skipper: Te-ai gândit vreodată să renunţi la comunitatea B-Zone?

Casso: Deocamdată nu am luat în calcul acest lucru. O să mai mă joc în continuare pe comunitate chiar dacă nu o să mai deţin funcţia de Supervisor. Dar, momentan, nu luăm acest lucru în considerare.

Skipper: Cum vezi serverele RPG peste 2 ani?

Casso: Aceste servere sunt în continuă dezvoltare. Peste 2 ani, probabil o să se chinuie jucătorii să intre pe servere la cât de pline o să fie. Dar până atunci o să se schimbe foarte multe lucruri şi nu avem de unde să ştim ce se întâmplă.

Skipper: Pe vremea când te-ai apucat tu de serverul principal RPG să joci şi până în momentul de faţă, mai sunt playeri care joacă de atunci şi până în prezent?

Casso: Sunt mulţi jucători care joacă de pe vremea de când m-am apucat eu să joc pe serverul principal RPG. Sunt destui veterani care joacă şi dinainte să mă apuc eu, dar îmi pare rău că aproape toţi prietenii mei cu care jucam în trecut s-au lăsat.

Skipper: Pentru final, ce ai să le transmiţi tuturor jucătorilor ai comunităţii B-Zone?

Casso: Continuaţi să jucaţi pe această comunitate şi să vă faceţi prieteni virtuali care pot devenii prieteni şi în realitate. Jucaţi de plăcere, corect şi lăsaţi răutăţile deoparte. În ultimul rând, nu uitaţi să faceţi diferenţa dintre realitate si joc. Vă mulţumesc că a-ţi citit acest interviu si vă urez sărbători fericite!

Skipper: Mulţumesc şi eu pentru timpul acordat acestui interviu, îţi urez mult succes în continuare şi sărbători fericite!

Casso: Îţi mulţumesc pentru acest interviu, mult succes în tot ceea ce faci si sărbători fericite! Numai bine!

 

Acesta a fost interviul meu alături de Casso. Aştept păreri din partea voastră!

Link to comment
Share on other sites

Un interviu frumos, mulţumim Skipper.

 

 

Pe Casso îl ştiu de când jucam şi eu pe RPG2, era admin 4 pe atunci. Ţin să îl felicit pentru funcţia obţinută, văd că serverul a evoluat mult.

Link to comment
Share on other sites

Un interviu corect, aferent, corespunzător pe barosăneală. Țin să vă felicit pe amândoi pentru aceste rânduri care mi-au arătat că există speranță.

 

 

De cele mai multe ori, îmi place să-mi închei ziua petrecând la un club sau la un restaurant cu lăutari.

Așa se petrece o seară corectă din cele 7 zile de week-end, într-un local stilat și cu muzică bună, fără prăduitori.

Link to comment
Share on other sites

Un interviu frumos, Felicitari Casso, dar sa nu uitam ca ai mai avut un cont cu numele Gaby sau ceva de genu si i-ai spart contul lui JustRed si i-ai furat GSLS

Link to comment
Share on other sites

Salut, felicitari, Casso..stiu ca esti un baiat la banca ta. Dar de ce admini are parte RPG2...admini care dau ban doar pt speed hack si change nick. Adminii 1-3 fara toriino, mark si marik, in rest toti pASNici, pai fratilor am dat mai multe ban uri pt aimbot pe movie decat Anonimous ala...doar cei de 4+ pot fii considerati admini...

Link to comment
Share on other sites

Felicitări, Casso, pentru timpul acordat serverului şi crearea de ambient plăcut fiecărui jucător ce activează pe serverul secundar.

 

Felicitări şi ţie, Skippers, deoarece te ţii de treabă şi o faci foarte bine.

Link to comment
Share on other sites

Frumos interviul, felicitari!

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.