Madalin

Closed.

Closed.

Closed.

Hai cu SF-ul ăla.

Closed.

Closed.

Producătorul japonez Subaru a început deja tranziţia spre un viitor complet electrificat, până în anul 2030 aproximativ 40% din oferta de autoturisme urmând să fie reprezentată de modele cu propulsie hibridă şi electrice. Însă adevărata revoluţie va avea loc după 2030, japonezii confirmând zvonurile cum că întreaga ofertă Subaru va fi compusă spre jumătatea deceniului viitor exclusiv din maşini electrice. Probabil că tranziţia la propulsie electrică va avantaja anumite serii de vehicule Subaru, precum Outback, Forester şi BRZ, reducând costurile de întreţinere şi amprenta de carbon fără a afecta prea mult experienţa oferită şoferilor. În schimb, pentru modele sport ca Subaru WRX STI, senzaţia oferită de motoarele supraalimentate bazate pe combustie internă va fi probabil pierdută, impunând fie regândirea acestui model de la zero, sau retragerea sa din ofertă. Anunţul vine în răspuns la reglementările tot mai stricte privind emisiile de CO2 introduse în mai toate pieţele de desfacere, inclusiv cele din China şi în Uniunea Europeană. Cu toate acestea, 15 ani reprezintă o perioadă de tranziţie destul de lungă, lăsând timp suficient atât pentru perfecţionarea tehnologiilor necesare, dar şi obişnuirea consumatorilor cu noul tip de vehicule. Toyota deţine o cotă de 8,7% din acţiunile Subaru, cei doi parteneri dezvoltând împreună noi modele de maşini electrice, care urmează să fie lansate pe parcursul anilor 2020. Între timp, Subaru investeşte masiv în adaptarea tehnologiei hibride dezvoltată de Toyota la propriile modele de vehicule. Varianta cu motorizare hibridă a lui Subaru Crosstrek introdusă în 2018 este doar primul produs al acestei colaborări, conducerea companiei anunţând planuri şi pentru lansarea unui „hibrid puternic”, din nou construit cu piese Toyota. "Deşi folosim tehnologia Toyota, dorim să fabricăm hibrizi care sunt distinct Subaru. Nu este vorba doar de reducerea emisiilor de CO2. Trebuie să îmbunătăţim în continuare siguranţa vehiculului şi performanţa tracţiunii noastre pe toate roţile", a afirmat Tetsuo Onuki, şeful diviziei de tehnologie a Subaru. Altfel spus, compania arată că intenţionează să păstreze aspectele care au definit imaginea de brand a Subaru, precum trancţiunea integrală, şi în era maşinilor electrice. În schimb, alte trăsături precum fantele de ventilaţie supradimensionate şi zgomotul produs de motoarele termice supraalimentate, vor intra în istorie. Sursa

Susţinut de General Motors şi Honda, Cruise este un startup centrat pe dezvoltarea de vehicule autonome pentru transport de pasageri. Primul produs al acestui trio, Cruise Origin este mai mult decât un design concept. Vehiculul intenţionat pentru producţie de serie promite că combine eficienţa şi costurile reduse asociate serviciilor de transport în comun cu nivelul de confort şi flexibilitatea autoturismului personal. Adresat companiilor de transport care doresc să dispună de vehicule fără şofer cu costuri minime de exploatare şi disponibilitate 24/7, Cruise Origin ia forma unui SUV ceva mai voluminos, cu loc pentru şase pasageri plus bagaje. La fel ca în cazul serviciilor de ride-sharing, cursele pot fi comandate prin intermediul unei aplicaţii pentru mobil, sistemul computerizat direcţionând un vehicul aflat în apropiere. Deplasarea la destinaţia specificată se face automat, costul călătoriei apărând în factura abonamentului lunar. Potrivit companiei producătoare, testele desfăşurate în oraşul american San Francisco au adunat aproape 1 milion de kilometri doar în ultimul an, fără incidente notabile în trafic şi cu costuri operaţionale excepţional de mici. Cruise estimează că o persoană obişnuită ar putea economisi până la 5000 de dolari pe an pentru călătoriile zilnice, înlocuind maşina personală sau serviciile tradiţionale de ride-sharing cu Origin. Din punct de vedere al construcţiei, Cruise Origin este o platformă de transport ultra-optimizată pentru maximizarea spaţiului util. Vehiculul cu propulsie electrică are motoarele plasate cât mai aproape de roţi şi baterii dispuse uniform sub toată suprafaţa podelei. Cele două banchete orientate faţă în faţă sunt prevăzute cu conectori USB pentru încărcarea telefoanelor mobile. Parcursul călătoriei poate fi urmărit în timp real ecrane poziţionate la partea de sus. Interiorul minimalist şi gândit pentru folosire intensivă este surprinzător de elegant, producătorul încercând să ofere un nivel de confort apropiat vehiculului personal. Interiorul gândit pentru a oferi spaţiu amplu pentru picioare poate fi adaptat şi pentru transport marfă, vehiculele Cruise Origin putând deservi la fel de bine şi serviciile de curierat. Caroseria este modulară, astfel încât poate fi reparată cu uşurinţă în caz de accident. Amintind de vehiculele Tesla, Cruise Origin încorporează un arsenal complet de camere video şi senzori LIDAR, controlaţi de un computer sincronizat permanent cu reţeaua transportatorului. La fel ca în cazul Tesla, software-ul poate fi îmbunătăţit permanent, asigurând că toate vehiculele din flotă dispun de cea mai recentă versiune disponibilă. Din păcate, producătorul Cruise nu spune exact când va deschide pentru public noul serviciu de călătorie, dând de înţeles că încă mai sunt unele probleme de rezolvat. Astfel până la extinderea globală rămâne cale lungă, regiuni cu infrastructură rutieră haotică precum România fiind în special problematică pentru navigarea cu vehicule autonome, asta dacă nu cumva autorităţile decid să susţină noul trend creând benzi dedicate pentru vehicule autonome pe străzile marilor oraşe. Sursa

Apărute ca şi speculaţii, informaţiile cum că Renault va adapta modelul electric K-ZE (Renault Kwid), dezvoltat iniţial pentru pieţele din India şi America de Sud, spre a fi comercializat sub marca Dacia într-o versiune conformă cu reglementările europene în materie de siguranţă, tocmai au fost spulberate de Uwe Hochgeschurz, şeful Renault Group din Germania. Acesta a declarat că pur şi simplu nu e fezabil ca Dacia să vândă maşina electrică derivată din Kwid, adaptarea acestuia pentru conformitate cu legislaţia europeană costând pur şi simplu prea mult. Dacia va oferi în schimb, peste aproximativ 1 - 2 ani, noi opţiuni pentru motorizare hibridă. Cât despre Renault K-ZE, mini SUV-ul electric va veni în Europa cel mai devreme în 2021, rămânând sub marca Renault. Acest ultim detaliu confirmă de fapt preţul incompatibil cu profilul low-cost al brandului Dacia, rezultat după aplicarea tuturor actualizărilor necesare pentru respectarea normelor de siguranţă europene. Preţul ar putea fi într-adevăr unul competitiv, între 15.000 şi 20.000 de euro, în condiţiile în care cele mai ieftine maşini electrice din Europa - Skoda Citigo şi SEAT Mii au în prezent preţuri ce pornesc de la 20000 de euro. Dublarea preţului faţă de cei aproximativ 7000 de euro, cât costă versiunea chineză, se va reflecta într-un nivel de confort şi siguranţă net superior, reflectând cerinţele pieţelor europene axate mai mult pe calitate şi mai puţin pe economie, obţinută cu orice sacrificii. Anterior, unele declaraţii făcute de reprezentanţi ai Renault au dat speranţe clienţilor Dacia, sugerând că marca românească ar putea beneficia de K-ZE, în portofoliul său. Indiferent de regiunea unde va fi comercializat, Renault K-ZE este gândit ca un vehicul electric fără pretenţii, cu autonomie „de oraş” şi motorizare modestă. Spre exemplu, cea mai slabă versiune a lui K-ZE destinată pieţelor asiatice vine cu motor de 33 kW, adică aproximativ 45 CP, capabil să atingă o viteză maximă de 105 km/h. Raportată la motorizarea optimizată pentru consum redus, autonomia de 250 km (190 km în ciclu WLTP) pare generoasă, însă este obţinută fără „luxul” unor accelerări puternice. Timpul de încărcare este de circa patru ore la o priză de 220 V sau de 50 minute, pentru 80% din capacitate, la o priză de putere. Este de aşteptat ca versiunea europeană să pluseze considerabil în privinţa puterii motorului şi capacitatea acumulatorului, crescând totodată viteza maximă la un nivel potrivit pentru drumurile expres din Europa. Pe termen scurt, Dacia pare să pluseze din nou pe nişa motorizărilor GPL, ca soluţie pentru acomodarea limitelor de emisii CO2 impuse de UE, promiţând pentru perioada următoare chiar şi un model Duster echipat cu instalaţie GPL „de fabrică”. Pe termen mediu, introducerea motorizărilor hibride (benzină-electric) este practic inevitabilă, trendul actual bazat pe introducerea de motoare supraalimentate având capacităţi cilindrice cât mai mici fiind deja aproape de potenţialul maxim, în ce priveşte reducerea emisiilor de noxe. Sursa

Specializat în tehnologii multimedia, Sony face un pas într-o direcţie cu totul nouă, dezvăluind o maşină electrică de creaţie proprie. Răspunzând din capul locului unor întrebări arzătoare, nu, Sony nu devine producător auto, deocamdată. Cu design foarte atrăgător, care îmbină trăsături împrumutate direct de la maşini electrice foarte populare livrate de Tesla şi Porche, Vidion-S, prima maşină semnată de Sony va intra în istorie ca un exerciţiu de imaginaţie, menit să arate ce poate oferi Sony pentru industria auto. Având în vedere situaţia financiară oarecum delicată în care se regăseşte compania, este greu de spus dacă Sony Vision-S va intra vreodată în producţie ca şi produs de sine stătător, însă o parte dintre tehnologiile prezentate la CES 2020 ar putea fi dorite de alţi producători auto, licenţierea acestora aducând venituri suplimentare pentru Sony. Totuşi, chiar şi la stadiul de prototip unicat, maşina electrică prezentată de Sony funcţionează şi chiar vine cu un set de specificaţii interesante: propulsie asistată cu patru motoare capabile să ofere acceleraţie 0-100 km/h în 4.6 secunde, respectiv o autonomie de 240 Km. Însă Vision-S vine cu o listă lungă de dotări care au legătură cu partea de divertisment şi interfaţa oferită utilizatorului. Fără loc pentru airbags-uri, bordul maşinii acomodează nu mai puţin de 5 ecrane, acoperind întreaga distanţă dintre portierele stânga-dreapta. Atât ecranul din mijloc, cât şi cel din faţa scaunului pasagerului sunt ecrane tactile, şoferul şi pasagerul din dreapta putând accesa prin acestea toate controalele media ale maşinii. Oferta pentru showroom include, în mod predictibil, filme şi muzică deţinute de Sony, alături de o secţiune pentru jocuri (momentan nefuncţionale) şi un meniu conţinând setările vehiculului. Un trackpad separat se extinde de pe consola centrală, acesta putând fi folosit ca metodă alternativă de interacţiune cu meniurile afişate pe ecrane, suportând inclusiv gesturi multitouch. De asemenea, este locul în care şoferul şi pasagerul pot schimba setările de climatizare ale maşinii. Şi mai jos, poate fi observat un reglaj rotativ dedicat controlului volumului, care ar putea servi şi în alte scopuri. Nici pasagerii din spate nu sunt lăsaţi în afara distracţiei, fiecare având la dispoziţie ecrane tactile montate pe spătarul scaunului din faţă. Experienţa este completată cu sunet de înaltă calitate, redat prin difuzoare incluse în fiecare tetieră, despre care Sony declară că ar permite pasagerilor să urmărească lucruri diferite în acelaşi timp. De asemenea, maşina foloseşte senzori de imagine Sony pentru a echipa camerele cu vedere laterală care ocupă locul oglinzilor tradiţionale. Per total, Vision-S are mai mult de 10 senzori de imagine Sony încorporaţi în întregul vehicul, alături de o mulţime de alţi senzori precum LIDAR, radare şi ultrasunete, deservind funcţia de conducere autonomă. Remarcabil este că deşi Sony se putea mulţumi să demonstreze toate aceste tehnologii într-un vehicul concept nefuncţional, compania a mers până la capăt arătând şi celorlalţi producători de automobile că poate construirii o maşină electrică funcţională. Totuşi, fabricarea de autoturisme la scară largă este o provocare imensă, care presupune investiţii majore în activitatea de cercetare şi dezvoltarea unor capacităţi de producţie la scară industrială. Chiar dacă Sony nu dispune în prezent de asemenea capabilităţi, idea unei maşini electrice Sony a fost deja insuflată publicului şi, deocamdată, este bine primită. Sursa

Merge.

I. Introducere. Dreptul este inseparabil de echitate – construcţiile juridice, mecanismele şi instituţiile acestuia au o profundă latură ce reliefează elementul aequitas. Considerăm că adagiul roman milenar Lex aequitate gaudet (Legea bucură prin echitate) rămâne încă o idee de actualitate, un principiu diriguitor al dreptului civil, în funcţie de care spiritul şi sensul mecanismelor sale pot fi desluşite şi dezvoltate. Consacrarea instituţiei impreviziunii, ca element de noutate al Codului Civil din 2009, a atras constant atenţia doctrinei, încercându-se configurarea dimensiunii reale a acesteia şi observarea impactului în cadrul dinamicii obligaţionale şi contractuale. Impreviziunea reprezintă o veritabilă excepţie a forţei obligatorii a contractelor, iar introducerea sa în peisajul juridic românesc constituie o detaşare faţă de viziunea absolutistă a principiului pacta sunt servanda, o încercare de modernizare a perspectivei civiliste româneşti şi de racordare la influenţele prezente din alte sisteme europene de drept (e.g. cel german). Fundamentându-se pe noţiunea de echitate, impreviziunea intervine ca o soluţie de ultimă instanţă în ipoteza unui dezechilibru contractual generat de elemente exterioare şi excepţionale neavute în vedere de părţi la momentul încheierii convenţiei. Prezenta lucrare are ca scop stabilirea legăturii dintre impreviziune şi contractele aleatorii. Importanța studierii acestui aspect rezidă în posibilitatea invocării mecanismului în cadrul acestui tip de convenții. Riscul şi schimbarea împrejurărilor iniţiale în care părţile au contractat constituie un fundament comun atât în privinţa mecanismului impreviziunii, fiind elemente necesare declanşării ei, cât şi în privinţa contractelor aleatorii, fiind de esenţa lor. Fără a ne propune o prezentare exhaustivă şi o analiză completă a tuturor unghiurilor problematicii abordate, prin intermediul lucrării urmărim să surprindem anumite aspecte-cheie ale impreviziunii şi să oferim o interpretare care să reliefeze veritabila fizionomie a acesteia. Înainte de a aborda problematica prezentului eseu, considerăm oportună definirea şi explicarea celor două concepte cu care vom opera – „impreviziune”, respectiv „contract aleatoriu”. II. Dinamica şi configuraţia impreviziunii. Impreviziunea presupune o reechilibrare a prestaţiilor părţilor, fiind un remediu excepţional ce poate interveni în condiţii stricte stabilite de legiuitor. Ea are ca finalitate menţinerea contractului într-o formă ce poate permite continuitatea exercitării drepturilor şi executarea obligaţiilor de către părţi, însă raportat la realităţile economice prezente ale acestora. Pentru a înţelege mai bine configuraţia şi dinamica impreviziunii în dreptul românesc, este esenţială introducerea unor elemente de drept comparat ce ne vor permite să înţelegem sursa de inspiraţie a unei astfel de construcţii juridice recent acceptate în dreptul pozitiv. Originea impreviziunii – aspecte de drept comparat. Instituţia impreviziunii se regăseşte în prezent în numeroase Coduri civile la nivel european. În ceea ce privește ordinea juridică franceză, în mod tradițional utilizată ca mijloc de inspirație și ca indice de comparație de către legiuitorul român, civiliștii au manifestat întotdeauna o reticență ridicată față de instituția impreviziunii. Mai mult decât atât, pe cale jurisprudențială, putem observa că prin decizia de principiu a Curții de Casație, cunoscută sub numele „Canal de Craponne”, din 1876, practica jurisprudențială a achiesat opiniei majoritar acceptate, opinie defavorabilă aplicării instituției impreviziunii. Deși fusese recunoscută și aplicată de mai multe ori în practica instanțelor administrative, impreviziunea rămânea negată în ordinea judiciară civilă, decizia „Canal de Craponne” statuând că „persoana ce își asumă o obligație este datoare să o respecte, în caz contrar fiind subiectul răspunderii civile contractuale pentru neexecutare”. Cu toate acestea, o nouă abordare, pe care o considerăm cu adevărat heterodoxă, s-a impus în opera legiuitorului francez: articolul 1195 din Codul civil francez, modificat prin Ordonanța nr. 2016-131 din 10 februarie 2016, reprezintă, așadar, sediul materiei impreviziunii, căpătând o consacrare legală expresă. Ca atare, se stabilește caracterul consensual al adaptării contractului, modificarea sa pe cale judiciară intervenind abia în ultimă instanță. Cu toate acestea, prezentul articol se încadrează într-o nouă tendință prezentă în dreptul civil francez, respectiv conferirea unui plus de putere judecătorului în ceea ce privește adaptarea contractelor, în scopul menținerii echilibrului contractual (alături de articolul 1231-5, care permite judecătorului să intervină asupra clauzelor penale „excesive”, în scopul modificării acestora, respectiv alături de articolul 1171, care sintetizează posibilitatea judecătorului de a constata nulitatea unei clauze abuzive). În ceea ce privește doctrina și jurisprudența italiene, menționăm că instituția impreviziunii a fost pe deplin receptată în respectivul sistem de drept, sediul materiei constând în art. 1467 din Codul civil italian. În egală măsură, există o practică jurisprudențială bogată, fondată mai ales pe deciziile de principiu ale Curții de Casație, jurisprudență din care a reieșit faptul că, pentru a putea proceda la adaptarea unui contract, este necesară apariția unui eveniment exterior, imprevizibil, pe care părțile nu l-au avut în vedere nici explicit, nici implicit la încheierea actului juridic („teoria della presupposizione”). Menționăm, de asemenea, că instituția impreviziunii a fost consacrată și în sistemul german, ca urmare a influenței doctrinare în acest sens. Mai precis, în ordinea juridică germană, impreviziunea a fost degajată prin sublinierea necesității executării obligațiilor de bună-credință încă din perioada interbelică. În acest sens, este de remarcat faptul că sistemul german a oferit o abordare pragmatică, soluţii viabile şi necesare dezvoltării unei economii deschise şi dinamice, reprezentând o sursă consistentă de inspiraţie pentru legiuitorul român. Nu în ultimul rând, în prezent se constată o receptare indubitabilă a mecanismului de „hardship” la nivel european, putând menţiona în acest sens Principiile UNIDROIT. Impreviziunea în peisajul dreptului civil românesc – condiţii şi importanţă. După cum am afirmat, impreviziunea este un mecanism având ca finalitate prezervarea echității. Căci, chiar în dreptul romano-germanic, salvgardarea echității reprezintă finalitatea întregii ordini juridice, chiar dacă acest aspect este, mai degrabă, implicit, față de caracterul său consacrat expres în sistemul de tip common law. Așa fiind, dreptul trebuie să se plieze asupra realității, fiind esențialmente muabil, ordonând relațiile dintre particulari sub aspectul protejării substanței justului din acestea. Ca atare, acest mecanism este conceput pentru a răspunde imperativului protejării părților, supuse consecințelor unor evenimente pe care nu și le-au dorit, pe care nu le-au anticipat și pe care nu s-au angajat să le suporte, în eventualitatea apariției acestora. Ca atare, impreviziunea apare ca o soluție de ultim moment, reechilibrând balanța contraprestațiilor și, probabil, acționând chiar și ca un furnizor de echilibru economic între cocontractanți. Art. 1271 alin. (1) prevede regula în materie contractuala – „pacta sunt servanda sub forma nominalismul contractual”. Indiferent de dinamica valorică a propriilor obligaţii asumate sau a părţii cocontractante, principiul forţei obligatorii a contractelor reprezintă un imperativ ce trebuie respectat. Indubitabil, acest principiu consacră însuși motivul principal al încheierii contractelor, și anume executarea lor, spre obținerea beneficiilor (de orice natură) avute în vedere de părțile contractante la încheierea actului juridic. Totodată, pacta sunt servanda pavează calea securității juridice și netezește, ordonează relațiile sociale, prin consfințirea necesității executării obligațiilor, odată asumate de către părți. În mod evident, alin. (2) al aceluiaşi articol constituie veritabila excepţie a acestui principiu, fiind configurată instituţia impreviziunii – aceasta poate fi invocată numai „dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepţionale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiei”. Posibilitatea invocării impreviziunii presupune nu numai ca situaţia părţilor să se plieze pe ipoteza iniţială conturată de art. 1271, ci să fie întrunite o multitudine de condiţii ce au ca scop restrângerea sferii de aplicare a acesteia. Astfel, este esenţial ca (1) schimbarea împrejurărilor să fi intervenit după încheierea contractului. Această dispoziţie are menirea de a distinge impreviziunea de leziune, partea prejudiciată având deschisă posibilitatea invocării nulităţii relative în ipoteza în care încheie un contract lezionar. De asemenea, în mod firesc, este posibil ca părţile, deşi o obligaţie este excesiv de oneroasă, să îşi fi asumat executarea ei voluntară şi liberă (nealterată de vreun viciu de consimţământ). Analiza următoarelor două aspecte ce trebuie întrunite prezintă o importanţă deosebită, fiind incidentă problematica legăturii dintre impreviziune şi contractele aleatorii. Astfel, (2) schimbarea împrejurărilor, precum şi întinderea acesteia nu au fost şi nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului, respectiv (3) debitorul nu şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor şi nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că şi-ar fi asumat acest risc. În ceea ce priveşte ultimul element, este necesar ca înainte de declanşarea mecanismului impreviziunii (4) debitorul să fi încercat, într-un termen rezonabil şi cu bună-credinţă, negocierea adaptării rezonabile şi echitabile a contractului. Astfel, debitorului afectat de schimbarea excepţională este obligat să încerce soluţionarea situaţiei prin mijloace amiabile, convenţionale, şi numai în ultim resort să apeleze la instanţa de judecată în vederea aplicării dispoziţiilor referitoare la impreviziune. Logica unui astfel de „filtru” este de a salvgarda pe cât posibil contractul, de a asigura primatul principiului „mutuus consensus, mutuus dissensus”, de a minimiza rolul instanţei în privinţa modificării sau desfiinţării contractelor, dar şi dintr-o perspectivă istorico-teleologică de a degreva instanţele de judecată de litigii ce ar fi putut să îşi găsească soluţionarea printr-o înţelegere anterioară a părţilor. Astfel, impreviziunea este un plan de ultim resort al debitorului aflat într-o situaţie excepţională şi nu un panaceu pentru orice ipoteză în care, din fluctuaţia economică ar rezulta o situaţie dezavantajoasă pentru acesta. III. Contractele aleatorii. Deși suntem obișnuiți să considerăm omul ca fiind un actor eminamente rațional, ale cărui alegeri sunt determinate cu rigurozitate, în vederea satisfacerii și concilierii exigențelor morale și materiale, totuși omul, încă din cele mai vechi timpuri, a decis să caute iraționalul. Încă din vremea romanilor, contractele aleatorii dinamizau circuitul civil, punând în scenă vocația umană de a fi într-o continuă pendulare între a rezista lăcomiei și a ceda acesteia, căutând pragmaticul, însă lăsând în urmă morala. Ele pun în lumină incertitudinea, fiind expresia unui risc asumat în căutarea obținerii profitului, creionând o vocație mercantilă a circuitului civil și, în esență, a naturii umane. O atenție deosebită merită contractul de asigurare, al cărui scop principal este să prezerve siguranța socială, riscul specific contractului aleatoriu fiind prezent într-o formă particulară. Fizionomia contractelor aleatorii. Contractele aleatorii reprezintă o subclasificare a contractelor cu titlu oneros, în opoziţie cu cele comutative. Cu privire la subclasificarea anterior menţionată, putem observa două elemente care sunt determinante pentru a realiza această distincție: certitudinea existenței drepturilor și obligațiilor și posibilitatea determinării întinderii acestora. Însuşi Codul civil ne oferă o definiţie în ceea ce priveşte contractele aleatorii: “Este aleatoriu contractul care, prin natura lui sau prin voinţa părţilor, oferă cel puţin uneia dintre părţi şansa unui câştig şi o expune totodată la riscul unei pierderi, ce depind de un eveniment viitor şi incert” [art. 1173 alin. (2)]. Astfel, putem reţine ca elemente esenţiale faptul că pentru fiecare parte întinderea sau existenţa drepturilor şi obligaţiilor se va concretiza şi definitiva la un moment ulterior fiind sub auspiciile unui eveniment viitor şi incert (condiţie) sau a unui eveniment viitor şi sigur ca împlinire (termen) însă cu o scadenţă incertă. De asemenea, fiecare parte urmăreşte obţinerea unui câştig şi evitarea unei pierderi. Pentru o mai bună înţelegere a contractelor aleatorii, considerăm imperativă distingerea noţiunii de alea faţă de aceea de risc, fiind două elemente cu o configuraţie diferită ce nu prezintă echivalenţă. Alea şi risc. Noţiunea de „alea”, deşi similară, nu prezintă o configuraţie identică celei de „risc”, fiind imperativă distingerea conceptuală între cele două înainte de a avansa în prezentul studiu. Într-o opinie pertinentă, s-a susţinut că „alea” înseamnă „hazard”, adică un fapt, un eveniment sau o succesiune de fapte sau evenimente imprevizibile, incerte ca potenţial de apariţie, dar periculoase sau, după caz, norocoase.” În ceea ce ce priveşte “riscul”, acesta reprezintă, în fapt, „şansa de câştig sau posibilitatea de pierdere”. Pornind de la definiţia legală oferită de Codul Civil, putem conchide că un contract aleatoriu este alcătuit din două elemente esenţiale – risc (aşa cum se înţelege prin sintagma “… oferă cel puţin uneia dintre părţi şansa unui câştig şi o expune totodată la riscul unei pierderi”) şi alea („…ce depind de un eveniment viitor şi incert”). În situația contractului aleatoriu, imposibilitatea determinării cu precizie, cu certitudine a existenţei şi / sau întinderii ansamblulul drepturilor şi obligaţiilor la momentul perfectării contractului conduce la apariția unei „risc” – o virtualitate cu două fațete, constând în posibilitatea de a dobândi un câștig sau de a-și cauza o pierdere. „Riscul”, la rândul său, este configurat de către „alea”, întreaga dinamică a unui contract aleatoriu depinzând, aşa cum este menţionat însuşi de legiuitor, de „un eveniment viitor şi incert”. În analiza unui contract aleatoriu tipic – să spunem, contractul de joc (în cazul jocurilor de noroc permise, autorizate de lege, cum sunt pariurile), întinderea drepturilor, respectiv a obligațiilor este cunoscută, este determinată, întrucât fiecare cocontractant își asumă plata unei sume determinate – persoana fizică, individul, utilizând o miză determinată, iar persoana juridică (societatea ce organizează și gestionează activitatea parierii) stipulând expres care este suma ce îi va fi oferită pariorului, în cazul în care predicțiile acestuia se dovedesc a fi adevărate. Ca atare, în momentul încheierii contractului, atitudinea subiectivă a fiecărui cocontractant rezidă în cunoașterea tuturor clauzelor esențiale, aceasta nefiind una de incertitudine contractuală. În ceea ce privește existența drepturilor și a obligațiilor, apreciem că aceasta este doar parțial incertă, întrucât, în mod logic, în planul realității nu pot apărea decât două situații, în urma încheierii acestui contract de joc: fie pariorul pierde suma mizată, ca urmare a inexactității predicțiilor sale (societatea comercială fiind îndrituită la a-și apropria suma pariată, în speță nefiind incident un caz de plată nedatorată), caz în care contractul ia sfârșit, fie acestea sunt corecte, caz în care societatea respectivă devine obligată să îi plătească acestuia valoarea câștigului. Subliniem că, în mod total și neechivoc, una din aceste posibilități va lua ființă, ca atare există certitudinea viitoarei existențe a unui set de drepturi și obligații, nefiind cunoscut care este acel set de drepturi și obligații, el depinzând, într-adevăr, de un eveniment viitor și incert. IV. Problematică – posibilitatea invocării impreviziunii în contractele aleatorii. În esenţă, problematica prezentului eseu porneşte de a dispoziţiile articolului 1271 alin. (3) lit. c) unde se precizează ca o condiţie pentru invocarea mecanismului impreviziunii este aceea ca debitorul să nu îşi fi asumat riscul schimbării împrejurărilor sau să nu fi fost considerat, în mod rezonabil, că şi-ar fi asumat acest risc. Astfel, compatibilitatea impreviziunii cu un contract în care, de esenţă, sunt prezente elementele „risc” şi „alea”, chiar asumate de către părţi, poate fi, la o primă lectură, contestată. Totuşi, în analiza ce va urma, vom încerca să reliefăm, printr-o interpretare exactă, atât în litera, cât şi în spiritul legii, faptul că legiuitorul nu a exclus şi nu a vrut să excludă posibilitatea de a invoca impreviziunea într-un contract aleatoriu. Înainte de toate, considerăm că sintagma „împrejurări” merită o clarificare conceptuală, fiind imperativă stabilirea sensului exact gândit de legiuitor. Cu certitudine, varianta conform căreia „împrejurări” ar echivala cu ideea de „ansamblu al drepturilor şi obligaţiilor” contractuale trebuie să fie exclusă. A contrario, dacă legiuitorul ar fi avut în vedere această variantă, ar fi însemnat o eliminare de plano a aplicabilităţii impreviziunii în cazul contractelor aleatorii. Noţiunea de „împrejurări” are în vedere elemente exterioare contractului care, datorită apariţiei, dispariţiei sau evoluţiei lor se resfrâng în mod direct sau indirect asupra părţilor contractante, afectându-le capacitatea de a executa obligaţiile asumate în sens negativ sau generând o situaţie inechitabilă prin discrepanţa vizibilă a valorii contraprestaţiilor. Noţiunea de „împrejurări” nu se circumscrie unei sfere contractuale, ci are în vedere o dimensiune extracontractuală. Drepturile şi obligaţiile contractuale nu se nasc, modifică sau sting decât în baza voinţei părţilor, fiind obligate să le execute în conformitate cu principiul pacta sunt servanda. Modificarea elementelor extrinseci, în schimb, precum evoluţia activului sau pasivului patrimonial al unui partener contractual nu sunt elemente avute în vedere în contract. În definitiv, „schimbarea împrejurărilor” nu poate echivala şi nu se suprapune cu modificarea drepturilor sau obligaţiilor ori a întinderii acestora – în continuare, în ipoteza unui contract de asigurare, asiguratorul va avea obligaţia de a-l plăti pe terţul păgubit şi acesta din urmă să îşi primească indemnizaţia. De asemenea, sub aspectul întinderii, plafonul rămâne identic cu cel stabilit iniţial. Schimbarea împrejurărilor din cadrul impreviziunii poate viza elemente extrinseci – apariţia unui război, a unei situaţii de urgenţă care face oneroasă îndeplinirea obligaţiilor, adică sub aspectul ei material, nominal. În privinţa sintagmei „risc”, achiesăm ideii exprimate în literatura de specialitate conform căreia „contractul aleatoriu înseamnă asumarea expresă a unui risc, dar este vorba de riscul obişnuit „natural”, al contractului aleatoriu şi nu de un risc supra-adăugat, constând în modificarea împrejurărilor.” De asemenea, o interpretare sistematică ne evidenţiază faptul că legiuitorul nu a înţeles să excludă de plano aplicabilitatea mecanismului impreviziunii în cazul contractelor aleatorii. În cazul leziunii, prin articolul 1224 se tranşează indiscutabil faptul că acţiunea în anulare este inadmisibilă pentru contractele aleatorii – totuşi, aşa cum remarcăm în cazul impreviziunii, formularea este distinctă, cu o notă mai suplă. Astfel, o condiţie pentru declanşarea impreviziunii este aceea că „debitorul nu şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor şi nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că şi-ar fi asumat acest risc”. Considerăm ca fiind pertinentă o astfel de remarcă, având în vedere că în doctrină impreviziunea este considerată o „leziune a posteriori”. Cum ar arăta, în mod concret, impreviziunea în cadrul unui contract aleatoriu? Să luam ipoteza unui contract de asigurare în care asigurătorul, în contra unei prime de asigurare, se obligă să îl despăgubească, în numele asiguratului, pe terţul păgubit în ipoteza în care maşina acestuia este avariată în mod culpabil într-un accident auto de către asigurat. Încă de la bun început, asigurătorul şi-a asumat riscul producerii evenimentului, fiind prevăzute de la momentul încheierii contractului clauzele referitoare la modul în care acesta va trebui să despăgubească şi cuantumul maxim al despăgubirii. Faptul că automobilul avariat ar fi putut fi o marcă mai ieftină sau mai scumpă, variind sumele datorate, reprezintă un risc asumat de la bun început. Totuşi, mecanismul impreviziunii presupune apariţia unor împrejurări exterioare contractului. Spre exemplu, din cauza deflaţiei, asigurătorul, deşi va plăti o sumă încadrată în limitele prestabilite, va avea o valoare reală de patru ori mai mare, lucru ce ar face deosebit de oneroasă obligaţia asumată iniţial. In fine, considerăm că însăşi instanţa de contencios constituţional a reuşit să surprindă într-o manieră corectă dinamica mecanismului impreviziunii sub aspectul riscului. Curtea Constituţională a statuat că „determinarea împrejurărilor care justifică aplicarea impreviziunii, concept derivând din buna-credinţă care trebuie să caracterizeze executarea contractului, trebuie realizată ţinându-se cont de ideea de risc al contractului”, adăugând faptul că acesta „trebuie analizat dintr-un punct de vedere bivalent atunci când se materializează; astfel, contractul în sine presupune un risc inerent asumat în mod voluntar de cele două părţi ale contractului, în baza autonomiei lor de voinţă, principiu care caracterizează materia încheierii contractului, şi unul supraadăugat care nu a putut face obiectul in concreto al unei previzionări de către niciuna dintre acestea, risc care trece dincolo de puterea de prevedere a cocontractanţilor şi care ţine de intervenirea unor elemente ce nu puteau fi avute în vedere la momentul a quo” (Decizia nr. 623/2016) Conchidem, astfel, că impreviziunea reprezintă un remediu viabil şi în cadrul contractelor aleatorii, legiuitorul lăsând deschisă această alternativă părţilor cocontractante în pofida „riscului natural” asumat într-o astfel de convenţie, risc care nu se confundă cu „suprariscul” impreviziunii. V. Concluzii. Ca atare, găsim oportun să creionăm o fațetă suplimentară, nouă, în ceea ce privește analiza instituției impreviziunii. Legea nu face vorbire despre imposibilitatea aducerii ei în mâinile judecătorului în cadrul situațiilor contractuale care au, dintru început, caracter aleatoriu. Însă distincția se află în originea și în natura riscului – în dimensiunea lui alea, ale cărui proporții trebuie stăvilite, întru sublimarea onerozității situației unei părți a contractului. Este vorba, așadar, de un risc exterior, suplimentar – care nu vine din natura contractului, nu îi este inerent acestuia, ci survine în mod cu totul neașteptat, imprevizibil, dintr-o schimbare a circumstanțelor care modifică balanța prestațiilor la care s-au angajat părțile, îngreunând în mod injust balanța în direcția uneia dintre acestea. Nu trebuie să pierdem din vedere contactul, legătura dintre echitate și drept, chiar și în sistemul de civil law. Chiar dacă sistemul continental este caracterizat de exactitate, de „matematică”, de tipare abstracte aplicabile situațiilor concrete, el îngăduie, cu toate acestea, atingerea delicată a echității în realizarea reglajelor contractuale necesare – iar scopul acestor reglaje menținerea în echilibru a balanței dintre contraprestații – în scopul menținerii securității juridice și, în ultimă instanță, a ordinii sociale. Și, cum dreptul nu trebuie să se îndepărteze, totuși, excesiv de morală, sugerăm ca oportună protecția părților din contractele aleatorii afectate de un risc accidental – iar nu acela la care au înțeles, prin convenție, să se expună. Căci orice parte într-un contract comutativ înțelege să se expună unui risc (celui al neexecutării, al unei executări defectuoase, culpabile etc.), însă un risc survenit, supravenit, aduce în scenă posibilitatea utilizării impreviziunii – însă pentru părțile din contractele aleatorii această posibilitate ar trebui prevăzută – întrucât acestea au consimțit să suporte un anumit tip de risc, iar nu orice fel, respectiv au avut în vedere (dacă riscul s-ar putea cuantifica) o anumită doză de risc, iar nu oricât. Lex aequitate gaudet – subliniind că echitatea aparține tuturor, reiterăm că aceasta trebuie distribuită tuturor, prin instrumente specifice, cum este cazul impreviziunii. Sursa

Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, republicata, precum si normele metodologice de punere in aplicare a acesteia stabilesc regulile ce trebuie respectate in cazul in care titularul constructiilor edificate/investitorul doreste sa schimbe destinatia de folosinta a acestora. Potrivit legislatiei in vigoare, constructiile civile, industriale, agricole, cele pentru sustinerea instalatiilor si utilajelor tehnologice, pentru infrastructura de orice fel sau de oricare alta natura se pot realiza numai cu respectarea autorizatiei de construire, precum si a reglementarilor privind proiectarea si executarea constructiilor, pentru lucrari de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, reabilitare, schimbare de destinatie sau de reparare a constructiilor de orice fel, precum si a instalatiilor aferente acestora, cu exceptia celor prevazute la art. 11 din Legea nr. 50/1991. In cazul in care se doreste schimbarea destinatiei de folosinta/economice a unei constructii sau a spatiilor interioare, regula este aceea ca pentru lucrarile efectuate este necesara intocmirea unui plan urbanistic zonal (P.U.Z.) ori de detaliu (P.U.D.), dupa caz, daca se aduc modificari de natura urbanistica sau daca noua functiune nu este compatibila cu reglementarile urbanistice ale zonei. Per a contrario, daca nu se aduc modificari de natura urbanistica sau noua functiune este compatibila cu reglementarile urbanistice ale zonei, pentru schimbarea destinatiei de folosinta nu este necesara intocmirea unui P.U.Z. sau P.U.D. Pe langa cele aratate, Legea nr. 50/1991 permite efectuarea lucrarilor in vederea schimbarii destinatiei de folosinta a constructiei chiar fara obtinerea unei autorizatii de construire, insa numai daca prin lucrarile efectuate nu se modifica structura de rezistenta si/sau aspectul arhitectural al constructiei. Exceptie o constituie cazurile in care legea solicita in mod expres obtinerea autorizatiei de constructie pentru anumite categorii de constructii. Tot prevederile Legii nr. 50/1991 stabilesc si cazurile in care lucrarile de construire pentru schimbarea destinatiei de folosinta a unei constructii existente pot fi efectuate in baza unei autorizatii de construire, fara insa a fi necesara obtinerea documentatiei tehnice D.T, adica a documentatiei tehnico-economice distincte care sta la baza emiterii autorizatiei de construire si prin care se stabilesc principalele coordonate privind incadrarea in indicii urbanistici aprobati, amplasarea constructiilor si relatiile acestora cu vecinatatile, schemele si fluxurile functionale, compozitia spatiala, structura de rezistenta, expresia de arhitectura, dotarea si echiparea constructiilor, inclusiv solutiile de asigurare, bransare si racordare a acestora la infrastructura edilitara urbane necesare, dupa caz. Astfel, este posibila schimbarea destinatiei de folosinta a unei constructii dupa obtinerea unei autorizatii de construire, fara insa a fi necesara documentatia tehnica – D.T, daca noua folosinta a constructiei corespunde prevederilor regulamentului local de urbanism aferent planului urbanistic general – P.U.G. sau planului urbanistic zonal – P.U.Z., aprobat, in vigoare. Sursa

Avand in vedere numarul mare de studenti de la facultatile de drept care doresc sa urmeze o cariera de avocat sau magistrat, devine usor de inteles ca intre acestia este o concurenta acerba, fiind de multe ori tentati sa recurga la mijloace ilegale pentru a obtine un avantaj in fata celorlalti. O asemenea situatie s-a creat in legatura cu materialele de specialitate, destinate admiterii in profesiile juridice, si fac referire aici la carti, carti care au autori, autori care se bucura de drepturi, dupa cum ar trebui sa stie orice absolvent de Drept. Situatia expusa in randurile urmatoare nu face altceva decat sa ridice semne de intrebare cu privire la viitorii juristi. Va scriu acest mesaj intrucat in grupul pe care il administrati sau in care sunteti membri circula intens mai multe copii pirat ale unor carti publicate de Editura Hamangiu, carti protejate legal, potrivit reglementarilor in materie de copyright si drepturi de autor. Colegii mei din cadrul editurii au contactat pe unii dintre dumneavoastra, cerandu-le sa inceteze aceasta practica ilegala si care ne afecteaza serios drepturile patrimoniale, atat ale editurii, cat si ale autorilor respectivelor carti. Inainte de a ma ”lua de urechi si a iesi afara”, doresc sa va atrag atentia asupa catorva aspecte: 1. Din punct de vedere juridic, detinerea si distribuirea de copii ilegale ale cartilor protejate prin copyrigt reprezinta infractiune. Nu insist cu amanunte, prezumand ca mai toti cei din grup aveti studii juridice, de vreme ce va pregatiti sa deveniti magistrati, avocati etc. Imi imaginez ca, printre materiile studiate in facultate, se afla si Dreptul proprietatii intelectuale, deci cunoasteti cu totii cadrul legal aplicabil. Daca nu, va invit sa studiati cel putin dispozitiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Poate ca nu ati aflat pana acum si de aceea pareti surprinsi daca va acuzam ca detineti si distribuiti copii ilegale ale unor carti. Haideti sa ne lamurim: Ce inseamna copie ilegala a unei carti? Inseamna orice copie obtinuta altfel decat prin mijloace legale (cumparare, imprumut sau cadou, de la cineva care, la randul sau, a dobandit respectiva copie in mod legal). Faptul ca o carte a fost tiparita pe hartie, iar dumneavoastra detineti si share-uiti o copie electronica a acelei carti, scanata sau obtinuta prin sustragerea din anumite baze de date, nu face nicio diferenta, tot copie ilegala se numeste. Substanta si valoarea unei carti nu este data de hartia sau fisierul electronic prin care ea «ajunge la cunostinta publica», cum zice legea. Nu, substanta si valoarea unei carti este data de informatia pe care o contine, precum si de modul original in care este structurata si expusa acea informatie. Ce inseamna distribuire ilegala a unei carti? Din nou, Legea nr. 8/1996 – art. 139 ind. 8: Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda punerea la dispozitia publicului, inclusiv prin internet ori prin alte retele de calculatoare, fara drept, a operelor sau a produselor purtatoare de drepturi …., indiferent de suport, astfel incat publicul sa le poata accesa in orice mod sau in orice moment ales in mod individual. Fara alte detalii, va rog pe fiecare sa cititi cu atentie dispozitiile legale (pe care sunt convins ca veti sti unde sa le gasiti) si sa va ganditi foarte bine la consecintele juridice ale faptelor dumneavoastra. 2. Din punct de vedere moral si social, mi se pare absolut surprinzator faptul ca niciunii dintre dumneavoastra nu pareti a fi deranjati de conotatia ilegala a acestui lucru: detineti si share-uiti carti dobandite prin furt. Daca luati o paine dintr-un magazin si nu o platiti, se cheama ca ati furat. Indiferent ca sunteti sau nu de acord, legea romana zice ca da. Daca va duceti intr-o librarie si luati o carte, pe care uitati sa o platiti, se cheama, de asemenea, ca ati furat. Iar daca scanati si distribuiti o carte asupra careia nu aveti drepturi, tot furt se cheama, chiar daca nu v-a vazut nimeni. Refuz sa cred ca oameni care nu fac o distinctie simpla intre legal si ilegal vor fi judecatorii sau avocatii care maine vor judeca sau vor apara justitiabili, inclusiv pentru infractiuni de furt. Iar daca faceti aceste distinctii si nu va pasa, atunci este cu atat mai grav. Cartile pe care dumneavostra le copiati si le distribuiti gratuit cu lejeritate reprezinta munca unui numar mare de oameni – a unor echipe de autori, editori, programatori etc, care investesc mult efort, timp si bani pentru a edita si produce respectivele carti. Furandu-le, ii lipsiti pe toti acesti oameni de rezultatul muncii lor. Cum ar fi, stimate Domnule Eu sunt Stefan, daca dumneavoastra, ca avocat, v-ati trezi in urmatoarea situatie: un client va angajeaza sa-i redactati o actiune sau un contract, pentru care conveniti sa va plateasca o suma de bani. Munciti pe branci o zi sau o saptamana, finalizati documentul si, intr-o noapte, cineva va sustrage de pe birou actiunea/contractul, iar a doua zi clientul nu va mai plateste, pe motiv ca el oricum a primit documentul de la un prieten si, in consecinta, nu mai are nevoie de serviciile dumneavoastra. Va mai si ameninta ca, daca va ocupati «cu alte mizerii» si mai pretindeti vreun drept, e posibil sa aveti parte si de «surprize»! V-ar conveni? E vreo diferenta intre aceasta situatie si practicile din grupul dumneavoastra, de a copia si shar-ui carti pe care nu aveti drept? Multumim pentru urarea: ”sper sa dea faliment K!” E foarte posibil, daca rata de piraterie a cartilor juridice continua in acest ritm. Dar, daca editurile dau faliment, daca mai dau faliment si alte zeci, sute sau mii de companii din Romania, ale caror produse sunt furate constant, in loc sa fie cumparate, atunci dumneavoastra cine va mai plateste onorariile pentru avocatura de drept comercial, dreptul penal al afacerilor si drept societar? Probabil Oltchim si Hidroelectrica… Oameni buni, chiar nu intelegeti ca noi toti, cei care alcatuim aceasta comunitate numita Romania, suntem conectati intre noi si depindem mereu unii de ceilalti? Ca sa putem fi platiti fiecare pentru activitatea noastra, trebuie ca si noi sa fim dispusi sa-i platim pe altii pentru munca lor. Daca nu sunteti dispusi sa platiti nimic pentru produsele si serviciile pe care le consumati, pentru a avea acces la carti si la educatie de calitate, atunci asumati-va ca veti avea toata viata onorarii de mizerie, salarii minime si ca veti trai intr-o tara mereu corupta, fara Infrastructura, fara Justitie, fara Sanatate si fara Educatie. 3. Daca pentru dumneavoastra cineva care-si apara drepturile inseamna ca „se ocupa cu alte mizerii”care trebuie pedepsite, iar persoanele respective sunt niste “nesimtiti” care trebuie “speriati” si vor avea parte de „surprize”, atunci cu siguranta ca v-ati gresit cariera. In toata activitatea desfasurata de noi am incercat sa venim in sprijinul actualilor si viitorilor juristi, editand carti si publicatii cat mai bune. Sa nu credeti ca noi traim pe Luna si nu cunoastem situatia economica din Romania. Stim foarte bine ca, de multe ori, preturile cartilor sunt inacccesibile studentilor si celor aflati la inceput de cariera. Tocmai de aceea, am incercat sa tinem preturile cat mai jos, astfel incat aceste carti sa fie accesibile unui numar cat mai mare de cititori, iar cititorii nostri au decis intotdeauna, in cunostinta de cauza, daca informatia pe care o oferim le este utila sau nu. Ne pare rau, dar cartile pe gratis nu le putem oferi si nici nu putem permite ca ele sa fie piratate la nesfrasit, tocmai ca sa nu ajungem la faliment. Daca nu vom da faliment, noi vom continua sa publicam carti de calitate. Dar va asigur ca vom face si tot ce tine de noi pentru a ne proteja cartile si munca fata de hoti. E bine de stiut ca tot ceea ce face un utilizator in internet lasa si „urme”, care pot constitui chiar probe in instanta. Asa ca ramane de vazut cine si de ce fel de surprize va avea parte. Nu doresc nimanui sa fie condamnat penal pentru ca a distribuit prin internet carti furate; si sper ca sunteti constienti cu totii ca niciunul dintre dumneavoastra nu va mai fi admis in veci la INM sau barou cu asemenea cazier. Va urez tuturor spor la invatat si o cariera cat mai frumoasa in domeniul juridic! Sursa

Weekendul ce tocmai a trecut, care a marcat mijlocul lunii august, a fost primul in ceva vreme de cand nu am avut o excursie planificata, undeva sa evadez din oras si sa ma bucur de natura. Veneam dupa o mica vacanta de 5 zile in Apuseni la Endurace Belis Triatlon, despre care puteti sa cititi aici. Eram inca marcat de drumul lung de intoarcere de Sf. Maria si de trafic, asa ca am decis ca ar fi bine sa mai stau prin Bucuresti. Insa, la fel ca de multe ori in aceasta vara, am avut noroc, iar zeii pedalelor nu m-au lasat sa stau prea mult pe acasa. Dupa o seara foarte faina la Greensounds, unde i-am ascultat in concert acustic pe baietii de la Subcarpati, am primit o oferta irezistibila pentru sambata: o tura de test cu noul model Giant Full E. Trebuia ales doar traseul, iar dat fiind timpul scurt pe care il aveam la dispozitie, doar pana seara la 7pm, am decis ca optiunea ideala ar fi sa mergem la Cheia, pe traseul de la Ciucas X3, pe care fusesem la pas cu doar 2 saptamani inainte. Zis si facut! Sambata dimineata, la 8 am eram in fata la Giant Shop, pe Str. Traian, urcand cele doua bijuterii Giant Full E in masina, gata de drum. Am alimentat la iesirea din oras, am luat un senvis si o cafea, iar pana la Cheia nu ne-am oprit. Dimineata era racoroasa, fara nici macar un nor pe cer, perfecta parca pentru tura. La Cheia ne-am intalnit si cu gasca de la Ciucas X3, care se pregateau sa plece pe traseu pentru marcaj si igienizare. Cat eu am descarcat biclele, am pus pedalele si am pregatit rucsacul, Dan a luat o mica gustare, iar la 11am eram pe sei, la intrarea in padure. Evident, am pus harta traseului, descarcata de pe siteul Ciucas X3 si am urcat-o pe ceasul Garmin Forerunner 235, prin aplicatia dwMap. Astfel, oriunde eram in padure, trebuia doar sa urmez linia rosie pe pe ceas si stiam ca voi ajunge cu bine. Pentru cei ce nu cunosc zona, muntele si traseul de la Ciucas X3, haideti sa va dau cateva detalii despre unde am mers. Am ales traseul de maraton, pe care cu 2 saptamani inainte il faceam la pas si aproape la fiecare poteca ma gandeam cat de bine ar fi mers pe acolo un mtb. In afara de zona de chei, restul traseului poate fi comparat usor cu probele mai grele de la cursele clasice de mtb din zona. Era exact testul pe care il cautam pentru e-bikes. Am urmat fix traseul de concurs, astfel ca am plecat de la Hotel La Rosa, luand drumul spre padure. Imediat ce am intrat intre brazi, temperatura a scazut si linistea a fost desavarsita. Tin minte primul lucru pe care l-am remarcat, bazaitul in surdina al motorului, ce ne acompania pe urcare. Ne-am folosit de aceasta portiune pentru a ne acomoda cu biclele. Avand motoare de 500w, echipate cu linia full XT (de la frane, la shiftere, la deraioare), cu furca Fox 34 si shock spate Fox Factory Float pe sistem Maestro, biclele parca pluteau peste denivelari. Sentimentul era asemanator cu acela cand te dai jos din masina sedan si te urci intr-un 4×4 masiv: te dai prin orice hartoapa, peste orice obstacol, cu incredere si putere pentru ca nu simti mai nimic. Cam asa si cu biclele noastre Giant Full E. Rotile +size de 27.5, cu balon de 2.6, treceau usor peste crengi, radacini sau noroi. Am traversat soseaua nationala si la drumul de Cabana Ciucas am facut usor dreapta, intrand pe traseul turistic ce marcheaza inceputul concursului de alergare. Prima urcare, pentru cunoscatori, e destul de pieptis, greu de crezut ca cineva o poate aborda pe bike. Insa motoarele de 500w de pe Giant Full E au facut munca mult mai usoara. Era umed si plin de urme de turme de oi, dar rotile late pluteau peste noroi si frunze. Aveam 5 setari de putere: Eco, Basic, Active, Sport si Power. Combinate cu cele 11 pinioane din spate, iti ofereau efectiv 55 de viteze, ca sa zic asa, de distractie pura. Dupa prima urcare pieptis a urmat o zona foarte fun, tip roller coaster, se vede si din imagini. Am urcat pe poteca larga pana la bifurcatia dintre traseul de semi si cele de maraton si ultra. Pana acolo am vazut ce poate bicla pe urcari: putere si incredere. Insa mare ne-a fost supriza pe coborarile ce urmau. Combinatia de greutate mai mare, cauciucuri late, suspensia Fox si sistemul Maestro a tinut bicla parca lipita de poteca, chiar si la unghiuri imposibile. Giant-urile cu sistem Maestro sunt renumite, de fapt, pentru ca sunt gandite ca ofere cea mai buna tractiune din toata gama de modele cross country. Aveam si dropper post pe sa, astfel ca am coborat-o la maxim si m-am putut juca cu franele XT excelente, in special cea spate, pentru derapaje foarte faine. La iesirea din chei am fost intampinati de poiana de creasta si iarba mereu rascolita de vaci. Am bagat iar pe modul Active, iar ajutorul la pedalat a fost mai mult decat suficient pentru a urca pana aproape de Cabana Ciucas. Ultima portiune, acea curba de nivel spre stanga, cu Tigaile si Vf. Ciucas in fata au fost de vis. La cabana ne-am oprit doar pentru o bere rece, fiind aglomerat, nu era de mancat. Am sunat La Rosa, am comandat in prealabil si le-am zis ca vom fi acolo in maxim 30 minute. Am terminat berea privind vf. Gropsoarele (cu 2 saptamani inainte petreceam noaptea acolo, privind Perseidele), ca apoi sa coboram vijelios pe drumul de acces, pana la DN, iar de acolo pe sosea pana inapoi in Cheia. Suprinzator, soseaua era gol goluta, asa ca ne-am bucurat de coborare si am putut chiar sta la taclale. La final, pe masa ne astepta o ciorba, bulz si o bere rece, toate la timp pentru a ajunge inapoi in Bucuresti la ora 7pm. Va las cu amintirea unei experiente faine rau. Un e-bike bun merita pe un traseu montan, iar aceste Giant Full E s-au dovedit perfecte pentru tura de aproape 40 de km cu aprox 1500m diferenta de nivel. Abuzand e baterie la maxim, eu am terminat ziua cu 25% inca ramase, deci mai mergea pret de vreo 10km. In concluzie, pot spune ca astept cu nerabdare urmatoarea tura pe e-bike, pe poteci abrupte si tehnice, pentru imi este foarte clar ca aceste bicle pot merge acolo unde un Mountain Bike normal deja isi atinge limitele. Sursa

E duminica, 23 septembrie si este, poate, prima zi din acest sezon in care chiar simt ca vara a trecut si iarna se apropie. Este putin mai racoare, inorat si parca e alt miros in aer, de vant rece. Insa, dupa o saptamana plina la birou, ma gandesc cu mare placere la weekendul ce a trecut, de la mijloc de septembrie, cand am participat la a doua mea editie de TriChallenge Mamaia. Cum v-am obisnuit pana acum, si aceasta iesire a fost o mica aventura, piperata cu de toate. Decizia de a participa la proba olimpica de la TriChallenge a fost simplu de luat, pentru ca nu fusesem la Transfier, iar pofta de curse se acumulase la un nivel periculos . Alex Diaconu imi tot spunea sa ma inscriu la proba de H3RO (half ironman), insa am zis sa fiu cumpatat si sa nu imi testez norocul. Tot anul m-am pregatit pentru curse scurte, iar distanta de la olimpic era fix la indemana mea. Plus ca plecam cu un tel puternic, cel de a imi imbunatati timpul si de a termina in primii 15 la GC. Plecarea, ca multe altele inaintea ei, mai ales precum cea de la triatlon Belis (cursa despre care am scris aici), a fost stabilita pe ultima suta de metri. Miercuri seara planul era sa plec vineri dimineata, pentru a ajunge acolo la prima ora, sa imi gasesc o terasa linistita undeva pe plaja si sa lucrez de acolo. Planul de acasa nu s-a pupat cu cel din piata. Astfel, dupa cateva telefoane cu Alex si din dorinta de a nu conduce singur pana la mare, am decis ca plecam cu totii de joi seara. Alex urma sa umple masina cu tot ce era necesar pentru standul monu.ro, eu sa iau micile cutii ce nu ar fi incaput in masina lui, pe Ina si sa plecam spre mare. Cazare nu a fost greu sa gasim, ca doar era extra sezon si in mijlocul saptamanii. Am gasit un apartament in Navodari, la un pret foarte ok, la care am ajuns destul de tarziu, undeva pe la 11 noaptea. Patronul ne astepta cu cheile, ne-am cazat, am bagat toate bike-urile in camera (ceea ce a fost destul de amuzant, pentru ca erau bicla mea de cursa, a lui Diaconu, a Inei, un mtb si bicla unei prietene ce ne-a rugat sa i-o transportam pana la Mamaia). Dimineata am procurat cafea de la terasa hotelului si am stat in camera, cu sufletul la gura, uitandu-ne pe transmisia live de pe facebook de la CM de triatlon din Australia, unde Alex Ion concura si urma se stabileasca un nou record national pe distanta olimpica. Kudos, Alex Mic! Imediat dupa am plecat spre Mamaia, am instalat standul monu.ro, iar eu m-am pus pe lucrat. Am abuzat de WIFIul terasei Sabroso, “celebra” terasa din statiune, insa nu mi-a parut rau, pentru ca am primit de la ei printre cele mai slabe servicii din cate localuri am frecventat pana acum. Pe seara am zis sa imi completez carboloading-ul cu o pizza. Cum insa, in Mamaia, platesti totul la suprapret dar primesti mancare putina si servicii de proasta calitate, am cautat pe faleza pana am gasit o mica toneta ce facea pizza pe vatra, pe loc. Asa ca m-am asezat frumos la tejghea, mi-am luat o bere fara alcool (ca doar era inaintea cursei) si am savurat pizza proaspata uitandu-ma la lumea de pe promenada. Culmea, chiar si in extrasezon, statiunea era inca plina iar multe din magazine inca deschise. Ma gandeam cu groaza la cursa ce urma, asta din perspectiva inotului. Marea fusese foarte agitata vineri, cu valuri mari, vant puternic, iar furtuna din larg impinsese la mal sute de meduze, mari, mov, cu tentacule ce usturau destul de tare. Nu se anunta tocmai inotul ideal… Am ajuns la cazare, am cazut lat, dupa ziua destul de agitata si zgomotul constant din zona de start/finish. A doua zi m-am trezit la 6:30 am. Liniste in statiune, putini oameni alergand pe promenada. Aveam nevoie de cafea, asa ca am coborat sa gasesc cel mai apropiat aparat de cafea sau terasa deschisa. Mare mi-a fost bucuria cand am fost rasplatit cu un rasarit minunat, peste o mare ce se linistise peste noapte, parca gata sa isi primeasca sportivii. Rasaritul de sambata Mi-am urmat tabietul: cafea, biscuiti, cereale cu lapte, banana, miere, suplimentele pre-race. Am pregatit cutia de tranzitie si mi-am vizualizat mental toata cursa, pentru a fi sigur ca nu uit ceva. Am pus totul in masina si am plecat catre start. In zona de tranzitie te intalnesti cu multa lume, multi cunoscuti, asa ca e tot timpul un prilej bun sa stai la taclale si sa mai uiti de emotiile cursei. Proba se anuntase draft legal cu cateva zile inainte (adica aveai voie sa stai la plasa la bicicleta), iar multi concurenti nu citisera vestea, astfel ca stateau pe ultima suta sa isi demonteze aerobarele de pe ghidoane. Eu am intrat, am mers la slotul 201, am pus bicla pe rastel, am asezat, in ordinea in care urma sa le iau, pantofii de bike, casca, ochelarii, apoi cei de alergare, numarul si bentita. Neoprenul l-am pus pe mine, am luat ochelarii de inot si casca, chipul si eram gata de cursa. Am avut destul timp sa intru in ritm si sa imi fac incalzirea, pentru ca inaintea mea au fost starturile la supersprint si sprint, prilej cu care am mai luat niste continut pentru facebook si am mai incurajat prieteni si coechipieri. Noua ne ere setat startul la 10.10 am. Sursa

Pentru că suntem la doar câteva săptămâni distanţă de presupusul eveniment de lansare al noii serii Huawei P40 Pro, zvonurile despre acest smartphone încep să apară într-un ritm din ce în ce mai alert. Astfel, astăzi avem primele fotografii „spion” cu un telefon care pare să fie noul flagship al producătorului chinez, care dezvăluie câteva detalii despre acesta. Desigur, telefonul este protejat de o husă care ascunde design-ul complet, deci nu putem confirma încă dacă imaginile 3D pe care le-am văzut în trecut sunt sau nu bazate pe planurile reale. Fotografiile au fost publicate iniţial pe Weibo, populara reţea de socializare din China, pe contul Digital Chat, cunoscut pentru astfel de „leak”-uri despre smartphone-uri încă nelansate. Postarea a fost ştearsă între timp, însă nu înainte ca fotografiile să poată fi descărcate şi preluate şi de alte publicaţii. Se pare că Huawei este într-un stadiu foarte avansat de dezvoltare cu telefonul, acesta fiind deja testat în scenarii de utilizare normală, în metrou. De obicei, aproape de finalizarea hardware-ului, companiile testează telefoanele în public, pentru a putea identifica probleme legate de conectivitate. Astfel, telefoanele sunt acoperite cu nişte carcase de plastic, pentru a nu putea fi identificate cu uşurinţă de către cei din jur. În cazul de faţă, telefonul nu seamănă foarte mult cu ceea ce am văzut în fotografiile neoficiale de până acum, însă software-ul şi câteva caracteristici de design dau de gol faptul că este vorba despre Huawei P40 Pro. În primul rând, putem vedea un decupaj în ecran, în colţul din stânga-sus, unde sunt găzduite două camere foto. Telefonul pare de asemenea să includă o folie deasupra ecranului, fiecare cameră beneficiind de un decupaj propriu în husă. Acest lucru ar putea sugera că pixelii dintre cele două camere ar putea fi aprinşi, spre diferenţă de alte telefoane cu astfel de decupaje, precum Galaxy S10+, de exemplu. Alte elemente pe care le putem observa din aceste imagini sunt marginile curbate ale ecranului, care sunt destul de „obişnuite”, nu de tip „cascadă” precum în cazul lui Huawei Mate 30 Pro. Ce nu putem vedea este însă dacă ecranul este sau nu într-adevăr curbat spre marginile superioare şi inferioare. Alt element „secret” este modulul de cameră, care este complet acoperit cu ceea ce par a fi două capace. Probabil că Huawei încearcă să ascundă poziţia reală a camerelor, având capace şi pe stânga şi pe dreapta. Forma dreptunghiulară a capacelor sugerează însă că modulul de cameră va fi similar cu ceea ce am văzut în leak-uri, cu un design similar cu cel pe care şi Samsung îl foloseşte deja pe modelele S10 Lite şi Note10 Lite. Lansarea lui Huawei P40 Pro este aşteptată cândva în luna martie, în cadrul unui eveniment în care vom vedea şi alte modele din serie, precum modelul P40 standard sau P40 Lite. Sursa

Suntem în perioada anului în care Apple începe să stabilească detaliile finale despre următoarea serie de iPhone-uri, iar analiştii de afaceri primesc tot felul de informaţii din partea furnizorilor companiei, care ar putea dezvălui o parte din planurile pentru lansarea din toamnă. Ştim deja din surse de încredere că Apple pregăteşte patru noi modele de iPhone-uri din seria iPhone 12, cât şi un nou model de buget, însă acum avem un nou set de informaţii care spune câteva lucruri noi despre aceste telefoane. Macotakara, o altă sursă de leak-uri credibile despre Apple din Japonia, a publicat un nou raport în care vorbeşte despre seria iPhone 12. Aceste informaţii sunt destul de similare cu cele publicate de Ming-Chi Kuo, analistul taiwanez care a vorbit prima dată despre noile smartphone-uri ale companiei. Se pare însă că există câteva contradicţii în informaţiile celor două surse. În timp ce Kuo susţine că Apple ar putea trece la un nou design, fie fără „notch”, fie cu un notch mai mic, Macotakara spune că design-ul din prezent va fi păstrat. Astfel, vom avea parte de modelele iPhone 12 şi 12 Plus cu ecrane OLED de 5,4 şi 6,1” , modelele iPhone 12 Pro şi Pro Max cu ecrane de 6,1 şi 6,7”. Acestea vor păstra liniile de design de pe iPhone X, XS şi 11, cu decupaj în ecran, însă modelul superior, de 6,7” ar putea fi mai înalt decât modelele „Max” şi ar putea să fie în consecinţă mai subţire decât 11 Pro Max (7,4mm faţă de 8,1mm). Nu este însă clar dacă marginile telefoanelor vor fi rotunjite, ca până acum, sau dacă va fi adoptat design-ul cu margini drepte. O informaţie nouă vorbeşte însă despre o nouă variantă de culoare „specială”, care va înlocui culoarea Midnight Green de pe seria iPhone 11 Pro. Se pare că Apple va alege o nunanţă de albastru închis „Navy Blue”, care ar putea părea mov atunci când lumina bate dintr-un anumit unghi. În consecinţă, Midnight Green va dispărea din ofertă, rămânând exclusiv modelelor 11 Pro. Este posibil ca modelul iPhone 12 Pro Max să aibă şi un avantaj faţă de celelalte modele din gamă: o cameră foto mult mai performantă, cu un senzor principal semnificativ mai mare. Având în vedere că zvonurile vorbesc despre integrarea unui senzor Sony de 64 megapixeli, aceste informaţii par să fie în ton cu cele pe care le aveam deja. În cele din urmă, Bloomberg raportează că Apple începe producţia de iPhone 9 în trei fabrici din China: Foxconn, Pegatron şi Winstron. Acesta va fi noul iPhone „de buget”, care va ocupa acelaşi loc în ofertă precum iPhone SE-ul din urmă cu patru ani. Acesta va fi bazat pe design-ul iPhone 8, cu buton Home cu TouchID şi ecran de 4,7”, însă va folosi hardware-ul intern de pe iPhone 11: procesor Apple A13 Bionic şi cameră foto îmbunătăţită. Acesta model ar putea fi lansat la preţul de 400 de dolari americani, cu 50 de dolari mai puţin decât cere Apple pentru iPhone 8 în acest moment. Având în vedere că a intrat deja în producţie, telefonul ar putea ajunge pe piaţă în martie, în aceeaşi perioadă în care este aşteptat şi un nou eveniment de prezentare Apple, unde sunt aşteptate şi noi laptop-uri MacBook şi tablete iPad Pro. Sursa

Modelele Galaxy S20 vor fi prezentate oficial peste numai trei săptămâni şi încă mai apar detalii pe căi neoficiale pe care încă nu le-am aflat. Ştim în acest moment în linii mari specificaţiile hardware ale telefoanelor şi capabilităţile pe care le vor avea, cât şi aspectul design-ului nou. Preţurile au fost însă până în acest moment o enigmă, însă primele detalii la acest capitol sugerează că vom avea de a face cu modele scumpe, peste preţurile modelelor din 2019. De altfel, şi camera va fi semnificativ diferită. Max Weinbach de la xda-developers, a publicat pe contul său de Twitter o listă de preţuri pentru modelele Galaxy S20 în variantele 5G. Se presupune momentan că vor exista şi variante 4G, probabil mai ieftine. Totuşi, faţă de modelul de bază de anul trecut, care intra în ofertă la aproximativ 750 de euro (Galaxy S10e), preţul de pornire pentru Galaxy S20 5G este semnificativ mai mare. Avem de asemenea şi primele detalii despre preţul lui Galaxy Z Flip, care se pare că va fi mult mai mare decât spuneau zvonurile iniţial, mult mai apropiat de cel al lui Motorola RAZR Cât ar putea costa Samsung Galaxy S20, S20+ şi S20 Ultra în variantele 5G şi Galaxy Z Flip Samsung Galaxy S20 5G: 900-100 euro Samsung Galaxy S20+ 5G: 1.050-1.100 euro Samsung Galaxy S20 Ultra: 1.300 euro Samsung Galaxy Z Flip: 1.400 euro Lista de preţuri de pornire este foarte „piperată”, undeva chiar peste nivelul modelelor de la Apple din seria iPhone 11, care pornesc de la 700 euro în varianta iPhone 11 standard. Totuşi, se pare că în variantele de top, acestea tot vor fi mai ieftine, Apple oferind modelul 11 Pro Max de 512 GB la 1.650 euro. Avantajele Samsung în acest moment ar fi conectivitatea 5G, care încă nu este pe iPhone, cât şi noile sisteme de camere, care cel mai probabil vor fi mai performante decât cele de pe iPhone 11, având şase luni în plus în dezvoltare şi acces la tehnologii noi, precum senzori de rezoluţie înaltă şi sisteme de zoom cu periscop. Detalii noi despre camera Galaxy S20 Ultra Atât Weinbach, cât şi Ice Universe, un alt „leaker” cunoscut spun însă că sistemele de camere de pe seria Galaxy S20 vor renunţa la câteva capabilităţi pe care camerele de pe modelele S9 şi S10 le aveau. În primul rând, diafragma variabilă de pe camera principală, care permitea ajustarea de la f/1.5 la f/2.4 în funcţie de condiţiile de iluminare, dispare. Aceasta nu va fi prezentă pe niciun model S20, fie că vorbim despre cel de pe S20 Ultra cu senzor de 108 megapixeli şi nici pe modelele S20 şi S20+ cu senzori principali de 12 megapixeli. O altă funcţie pe care o pierde Galaxy S20 Ultra la capitolul foto este Dual-Phase Detection, o metodă avansată de focalizare, împrumutată de pe aparate foto DSLR. În schimb, Galaxy S20 Ultra va beneficia de o cameră cu zoom foarte avansat. Compania se va lăuda cu zoom „losless” 30X (care este practic un zoom hibrid) şi cu zoom digital de până la 100x. Desigur, la nivelul acesta de mărire nu prea se aşteaptă nimeni la claritate foarte bună sau stabilizare. Cu toate acestea, se pare că zoom-ul va fi un subiect foarte important pentru Samsung. Cele mai noi imagini cu spatele telefonului sugerează că modulul de cameră va fi puţin diferit în design faţă de ce am văzut în trecut, camera cu zoom fiind separată de restul camerelor, spaţiul din jurul ei fiind în altă nuanţă de culoare, iar textul „Space Zoom 100X” va fi imprimat în această zonă. Momentan toate aceste informaţi sunt la nivel de „zvon”, însă apar din ce în ce mai multe detalii de acest gen din diferite surse, ceea ce sugerează că detaliile ar putea fi reale, chiar dacă nu pot fi momentan confirmate. Lansarea seriei Galaxy S20 va avea loc pe 11 februarie, în cadrul unui eveniment Unpacked. Cum am menţionat anterior, aici este aşteptat şi cel de-al doilea telefon pliabil al companiei, modelul Galaxy Z Flip, cu clapetă. Sursa