Madalin

Closed.

Am visat într-o seară cum mă fugărea poliția în real life și am dat /q ON: E ok.

Closed.

Closed.

Closed.

Closed.

Closed.

Closed.

Nick-ul tau: Madalin Rank: 5 RPG Bar (cel mic al celui care doriti sa-l puneti pe Blacklist): Motiv: Jigniri membru News Reporters Dovezi: https://imgur.com/a/taiMolq Alte precizari: L-am pus eu.

Probabil este luat ca totalul vehiculelor necesare. *doar am explicat

Wrong.

Nu mai este on.

Nu va fi sancționat nimeni.

La cei cu calculatoare slabe, normal că le merge în 80-90 FPS.

Legea 31/1990 impune o serie de limitări asociaților care pot intra în conflict de interese cu societatea, fie prin prisma calității de administrator fie prin tranzacții încheiate cu societatea. Astfel, asociatul administrator este obligat să se abțină de la vot în condițiile în care se solicită revocarea sa din calitatea de administrator, sub sancțiunile prevăzute de art.127 al.2 LS. Conflictul de interese într-o societate comercială poate interveni ori de câte ori în hotărârea adunării generale care urmează a fi adoptată se discută un interes personal al asociatului sau al persoanei față de care este mandatar. Cu alte cuvinte, de fiecare dată când se numește un administrator în persoana unui asociat, acesta este în conflict de interese și obligat să se abțină de la vot. De altfel aceeași este situația când asociatul cumpără bunuri de la societatea la care este asociat sau vinde bunuri societății respective, acesta fiind obligat să se abțină de la vot, sub sancțiunea obligării sale la daune interese, dacă fără votul său nu s-ar fi obținut majoritatea cerută. Într-o speță particulară, doi asociați și administratori au întâmpinat următoarea problematică, evident ca urmare a unui conflict personal între aceștia. Primul asociat și administrator a convocat Adunarea Generală a Asociaților, cu ordinea de zi, revocarea din calitatea de administrator al celui de-al doilea asociat. La Adunarea Generală a Asociaților, asociatul administrator 2 a fost obligat să se abțină de la vot, fiind astfel revocat din calitatea de administrator. În situația dată Asociatul 2, înainte de a fi revocat din calitatea de administrator, a convocat Adunarea Generală a Asociaților, cu ordinea de zi: revocarea din calitatea de administrator al primului asociat și numirea unei alte persoane în calitatea de administrator. La a doua Adunare Generală a Asociaților, primul acționar a fost obligat să se abțină de la vot, fiind astfel revocat din calitatea de administrator. Discuțiile contradictorii au privit dreptul asociatului 1 de a participa la vot, pentru alegerea unei alte persoane în calitate de administrator, în condițiile în care noul administrator îl înlocuia pe acesta. Cum art.127 alin.1 LS, vorbește despre abținerea de la vot, în condițiile în care există un interes contrar, iar interesul contrar poate rezida din operațiunea de înlocuire a fostului acționar administrator, Adunarea Generală nu a luat în vedere votul exprimat de asociatul 1, iar prin hotărâre a fost desemnat în calitate de administrator persoana propusă de asociatul 2. Această situație a creat mediul favorabil pentru a negocia preluarea întregii societăți de către asociatul 2, care a fost clientul nostru, iar în urma negocierilor acesta a cesionat toate părțile sociale deținute de asociatul 1. Exemplul prezentat, din portofoliul nostru, face dovada că o societate poate ”supraviețui” unui litigiu dintre asociați, sub condiția exercitării tuturor drepturilor prevăzute de Legea 31/1990, interpretării corecte a actelor normative, dar și a negocierii. Sursa

Cartelul anticoncurential și sancționarea acestuia. - Curtea Uniunii Europene confirmă amenzile de peste 300 de milioane de euro pe care Comisia le-a impus principalilor producători europeni și asiatici de cabluri de înaltă tensiune în cadrul unei înțelegeri tip cartel la nivel mondial. Dar înaintea prezentării cuprinsului deciziei, ce sunt practicile anticoncurențiale? Practicile anticoncurențiale sunt înţelegerile între întreprinderi concurente care au drept scop fixarea preţurilor sau împărţirea pieţei, astfel încât fiecare să-şi asigure o poziţie de monopol, pot denatura regulile concurenţei. Acordurile anticoncurenţiale pot fi publice sau secrete (ex. cartelurile), încheiate în scris sau pot fi mai puţin formale (ca „acorduri între întreprinderi” sau ca decizii ori regulamente ale asociaţiilor profesionale). De ce cartelurile aduc prejudicii grave economiei şi cum pot fi ele identificate? Întreprinderile care fac parte din carteluri nu sunt expuse presiunii concurenţiale care obligă operatorii economici să lanseze noi produse şi să propună consumatorilor o ofertă de mai bună calitate şi la preţuri competitive. Ca urmare, consumatorii vor plăti mai mult pentru o calitate inferioară. Cartelurile nu sunt compatibile cu legislaţia UE în domeniul concurenţei, cu alte cuvinte sunt ilegale. Comisia Europeană aplică amenzi foarte mari întreprinderilor care încheie astfel de înţelegeri. Deoarece sunt ilegale, aceste acorduri sunt în general secrete, iar dovezile privind existenţa lor sunt greu de găsit. Comisia aplică o „politică de clemenţă” prin care încurajează întreprinderile implicate în carteluri să aducă dovezi. Astfel, întreprinderile care oferă primele informaţii nu sunt amendate. Această abordare a dat rezultate şi multe carteluri au putut fi astfel eliminate. Întreprinderile încheie zilnic diverse acorduri. Sunt toate ilegale? Legislaţia UE consideră ilegale acordurile prin care întreprinderile fixează preţuri limitează producţia îşi alocă pieţe sau clienţi stabilesc preţurile de revânzare (dintre producător şi distributori). Un acord este considerat legal dacă are mai multe efecte pozitive decât negative nu este încheiat între mai mulţi operatori economici concurenţi părţile implicate deţin o cotă mică de piaţă această înţelegere este necesară pentru a îmbunătăţi produsele sau serviciile, pentru a crea noi produse sau pentru a găsi modalităţi noi, mai bune, de a pune produsele respective la dispoziţia consumatorilor. Exemple Acordurile în domeniul cercetării şi dezvoltării şi acordurile privind transferul de tehnologie sunt adesea compatibile cu legislaţia în domeniul concurenţei, deoarece pentru unele produse noi costurile de cercetare ar fi prea mari şi greu de asumat doar de o singură întreprindere. Acelaşi lucru poate fi valabil şi în cazul acordurilor de cooperare privind producţia, comercializarea sau standardizarea. Acordurile de distribuţie pot fi ilegale dacă producătorii obligă distribuitorii să-şi decoreze magazinele sau să-şi instruiască personalul într-un anumit mod. Pe de altă parte, aceste acorduri pot fi autorizate în măsura în care asigură condiţiile necesare pentru a prezenta sau vinde produsele, pentru a oferi clienţilor consiliere personalizată sau pentru a preveni situaţiile în care un distribuitor profită de pe urma eforturilor promoţionale ale unui concurent. Fiecare caz trebuie analizat separat, ţinând cont de poziţia pe piaţă a întreprinderilor şi de cifrele de afaceri. Prin decizia din 2 aprilie 2014, Comisia a aplicat amenzi de peste 300 de milioane de euro pentru un număr de producători de cabluri de energie subterană și submarină de înaltă tensiune pentru participarea la un cartel anticoncurențial. Astfel de cabluri sunt utilizate în mod obișnuit pentru a transmite și distribui energie electrică și pentru a interconecta rețelele electrice în diferite țări. Potrivit Comisiei, principalii producători de cabluri de energie electrică din Europa, Japonia și Coreea de Sud au participat, începând cu anul 1999, timp de aproape zece ani, la o înțelegere care vizează restrângerea concurenței pentru proiecte în anumite teritorii prin alocarea piețelor și a clienților, distorsionând astfel procesul concurențial normal. Majoritatea producătorilor vizați au introdus acțiuni în fața Tribunalului prin care solicită anularea deciziei Comisiei și anularea amenzilor aplicate sau o reducere a acestor amenzi. Curtea consideră că, în cursul inspecției sale la sediul întreprinderilor în cauză, Comisia a avut dreptul să facă copii de pe hard disk-urile computerelor personalului acestor întreprinderi pentru a dispune ulterior de imagini sau informații relevante la sediul său din Bruxelles. În plus, Tribunalul constată că nu este necesar ca Comisia să examineze documentele numai la sediul întreprinderii; Comisia avea, prin urmare, dreptul de a continua inspecția la sediul său din Bruxelles, în prezența avocaților întreprinderilor în cauză. În sfârșit, Comisia nu a fost obligată să notifice Autoritatea belgiană în materie de concurență pentru a continua inspecția la sediul Comisiei la Bruxelles, întrucât examinarea documentelor nu a început la sediul unei întreprinderi situate în Belgia, ci în alte State membre. În ceea ce privește competența teritorială a Comisiei de a sancționa practicile și proiectele puse în aplicare în afara Spațiului Economic European (SEE) (informații relevante privind SEE: blog.avocatoo.ro/tag/spatiul-economic-european/), Curtea observă că legislația UE este aplicabilă teritorial în acest caz, atunci când se poate prevedea că practicile în cauză vor avea o importanță imediată și substanțială efectul pe piața internă. În această privință, Curtea consideră că nu era obligată Comisia să demonstreze că fiecare dintre proiectele care urmau să fie puse în aplicare în afara SEE ar avea impact în UE pentru a justifica aplicarea dreptului comunitar al concurenței, întrucât întrebarea dacă se aplică această lege trebuie să fie evaluată în lumina efectelor (considerate în ansamblu și nu în mod izolat unul față de altul) a diferitelor practici anticoncurențiale. În speță, Curtea consideră că înțelegerea a avut efecte previzibile și imediate asupra furnizării de cabluri de alimentare și asupra concurenței în acest sector. În plus, Curtea constată că, în mod întemeiat, Comisia a concluzionat că înțelegerea a produs efecte importante asupra pieței interne, având în vedere importanța și numărul producătorilor care au participat la înțelegere, gama largă de produse afectate, gravitatea practicilor și durata considerabilă a încălcării unice. În ceea ce privește acțiunile formulate de anumite întreprinderi care au fost obligate să plătească în solidar amenzile aplicate filialelor lor, Curtea susține analiza Comisiei potrivit căreia aceste întreprinderi au exercitat o influență asupra comportamentului filialelor în cauză. În această privință, Curtea concluzionează, la fel ca și Comisia, că o societate-mamă, în speță o bancă de investiții, poate exercita toate drepturile de vot asociate acțiunilor sale, în special în combinație cu o majoritate majoritară în capitalul social al acestei filiale, se poate presupune că societatea-mamă stabilește strategia economică și comercială a filialei, chiar dacă nu deține întregul sau aproape întregul capital social al filialei. Prin urmare, Curtea extinde prezumția exercitării efective a influenței decisive stabilite în hotărârea Akzo3 asupra cazului în care o societate-mamă poate exercita toate drepturile de vot asociate cu acțiunile filialei sale, chiar dacă nu deține 100% din capitalul social al filialei. În plus, Curtea consideră că Comisia a luat în considerare în mod corect alte elemente obiective care susțin constatarea că această întreprindere a exercitat o influență decisivă asupra filialei sale, și anume puterea societății-mamă de a numi membri ai consiliului de administrație al filialei, ședințele, competența de a propune revocarea membrilor consiliului de administrație, rolul jucat de directorii societății-mamă în cadrul comitetului strategic al filialei sau primirea de către societatea-mamă a actualizărilor periodice și a rapoartelor lunare privind afacerea filialei. Curtea consideră, în sfârșit, că întreprinderea în cauză nu a demonstrat că participația sa în filiala sa era destinată exclusiv unei investiții financiare pure, și nu a gestionării și controlului filialei. Sursa

Dreptul la ocrotirea sănătății reprezintă unul dintre cele mai importante drepturi social-economice. Îl regăsim în articolul 34 din Constituția României. Acesta este strâns legat de măsurile de ocrotire a dreptului la un mediu sănătos, precum și alte măsuri prin care se urmărește educarea, consultarea și dezvoltarea unui simț responsabil privind acest domeniu. Constituția impune legiuitorului obligația adoptării de legi speciale pentru organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei. Însă ce anume înțelegem mai exact prin protecția sănătății publice? Este vorba despre obligația autorităților administrației publice, centrale și locale, dar și a persoanelor fizice și juridice. După cum am observat, atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice au obligații în domeniul ocrotirii sănătății. Spre exemplu, cei care au calitatea de angajator: Trebuie să asigure condițiile necesare pentru efectuarea controlului medical periodic; Trebuie să respecte normele de securitate în muncă; Să aplice măsurile de igienă, dezinfecție și deratizare periodică s.a.m.d. De asemenea, orice cetățean român ori persoana aflată pe teritoriul României, precum și unitățile și agenții economici au obligația să se supună măsurilor de prevenire și combatere a bolilor transmisibile, să respecte întocmai normele de igienă și sănătate publică, să ofere informațiile solicitate și să aplice măsurile stabilite privind instituirea condițiilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor și pentru promovarea sănătății individului și populației. Este important de menționat că eficiența acestor texte constituționale și legale depinde în cea mai mare măsură de aplicarea lor în practică, de asigurarea condițiilor materiale de aplicare, fapt nu întotdeauna posibil, mai ales din cauza restricțiilor financiare, dreptul la ocrotirea sănătății fiind unul din cele mai ”costisitoare” depturi pentru un stat, însă și cel mai vital pentru asigurarea dezvoltării depline a personalității umane. Totuși, cu toate că dreptul la ocrotirea sănătății este considerat a fi unul ”costisitor”, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1837 din 7 decembrie 2017 a stabilit că argumentul unei instituții publice a statului român, de a nu împlini dreptul constituțional al cetățeanului la ocrotirea sănătații din lipsa banilor, nu poate fi primit, având în vedere faptul că cetățeanul este obligat la plata necondiționată către bugetul statului a asigurării de sănătate. Este foarte important de precizat că cetățeanul asigurat are dreptul la beneficiile ocrotirii sănătății, indiferent de momentul la care apare această neovie și indiferent de atingerea sau nu a unui prag valoric stabilit de statul român. Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat și prin articolul 16 din Constituția României, articolul 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, și articolul 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care recunoaște egalitatea cetățenilor în fața legii și interzice discriminarea manifestată sub orice fel de forma, fiindcă toți cetățenii trebuie să beneficieze de acest drept care se dovedește a fi unul de o importanță deosebită într-o societate. Sursa

Legiuitorul constituant a evidențiat distinct, în art. 48 din Constituție, datorită importanței acestora, protecția relațiilor de familie rezultând din căsătorie și din legătura dintre părinți și copii. ART. 48 din Constituția României prevede că: (1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor. (2) Condițiile de încheiere, de desfacere și de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă. (3) Copiii din afara căsătoriei sunt egali în fața legii cu cei din căsătorie. Astfel, căsătoria reprezintă o relație interumană fundamentală pentru societate, art. 48 garantează principiul libertății căsătoriei, egalitatea soților și faptul că cerințele privind încheierea, desfacerea și nulitatea căsătoriei se stabilesc prin lege. În primul rând, principiul libertății căsătoriei, presupune că nicio căsătorie nu se poate încheia fără liberul și deplinul consimțământ al ambelor părți. Bineințeles că, pentru ca acest principiu să fie garantat, sunt necesare și respectarea anumitor condiții stabilite prin lege, pentru încheierea, desfacerea ori nulitatea căsătoriei, cum ar fi: Vârsta matrimoniala, care este de 18 ani pentru ambii soți (deși pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în anumite condiții prevăzute în Codul Familiei). Comunicarea reciprocă a stării de sănătate a viitorilor soți, astfel încât consințământul la căsătorie să fie exprimat în cunoștință de cauză în ceea ce privește aptitudinea fizică a celuilalt soț cu privire la asumarea obligațiilor rezultând din căsătorie. Consimțământul la căsătorie, care trebuie să aibă la bază relații de ordin personal, de afecțiune și de încredere între viitorii soți și, pentru a fi valabil exprimat, trebuie să fie neviciat, actual, dat personal, simultan, public și să fie constatat de către ofițerul de stare civilă. Diferența de sex (neprevăzută în mod expres în Codul Familiei, dar tradițional este considerată o condiție de fond). Lipsa impedimentului rezultând din situația juridică de persoană căsătorită, care se fundamentează pe ocrotirea principiului monogamiei, care este de natura căsătoriei de tradiție creștină. Lipsa impedimentului rezultând din rudenie, potrivit căruia este oprită căsătoria între rudele în linie dreaptă, precum și între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv, care se fundamentează pe considerente de ordin moral. Lipsa impedimentului rezultând din adopție, care produce în prezent efecte numai în ceea ce privește adopțiile cu efecte restrânse, încuviințate sub imperiul reglementărilor care admiteau acest timp de adopție. Lipsa impedimentului rezultând din alienația ori debilitatea mintală (care se aplică indiferent dacă alienatul sau debilul mintal a fost sau nu pus sub interdicție judecătorească ori dacă se află într-o perioadă de luciditate) și a celui rezultând din lipsa vremelnică de facultăți mintale (care se aplică numai pe perioada în care cel lipsit vremelnic de facultățile mintale nu are discernământul faptelor sale). Lipsa impedimentului rezultând din tutelă, în sensul în care tutorele nu poate consimți la propria căsătorie cu cel aflat sub tutela sa. În al doilea rând, egalitatea în drepturi ca efect al căsătoriei, presupune că bărbatul și femeia au drepturi și obligații egale Astfel, aceștia sunt egali și hotăresc împreună în ceea ce privește relațiile lor personale, inclusiv în ceea ce privește locuința comună, îndatoririle conjugale și procrearea. Totuși, în ceea ce privește căsătoria, în forma sa inițială, Codul Familiei conținea dispoziții discriminatorii în raport cu vârsta la care putea încheia căsătoria femeia (16 ani), respectiv bărbatul (18 ani). Dar, Legea nr. 288/2007 a eliminat aceste discriminări, astfel încât, după cum am văzut și mai sus, vârsta minimă pentru căsătorie este de 18 ani pentru ambii soți, însă atât femeia, cât și bărbatul pot încheia căsătoria dacă au împlinit 16 ani în situația în care există motive temeinice. În ceea ce privește efectele căsătoriei, potrivit art. 25 C. fam, bărbatul și femeia au drepturi și obligații egale în căsătorie, iar potrivit art. 26 din același act normativ, soții hotărăsc împreuna în tot ceea ce presupune căsătoria. Rezultă că soții sunt egali și hotărăsc împreună în ceea ce privește relațiile lor personale, locuința comună, îndatoririle personale și procrearea. Spre deosebire de vechea concepție, potrivit căreia multe legislații sancționau numai adulterul săvârșit de femeie, în reglementarea română actuală cu privire la familie, încălcarea obligației de fidelitate reprezintă motiv de divorț, indiferent care dintre soți a săvârșit-o. În conformitate cu art. 35 alin. (1) C.fam., soții administrează și folosesc împreună bunurile comune și dispun tot astfel de ele. Obligația de întreținere între soți și între foști soți există atât în sarcina bărbatului, cât și a femeii. Nu există nicio diferență între regimul juridic al desfacerii căsătoriei au desființării căsătoriei, în raport cu situația bărbatului sau a femeii. De asemenea, este important de precizat că exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, potrivit legii nr. 272/2004 trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure îngrijirea acestuia, asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale. În situația în care părinții exercită în mod egal îndatoririle părintești, în cazul existenței unor neînțelegeri între părinți cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, instanța judecătorească, după ascultarea ambilor părinți, hotărește potrivit interesului superior al copilului. Alt aspect esențial este ca ambii părinții să aibă aceleași drepturi și îndatoriri față de copiii lor minori, fără a deosebi dacă aceștia sunt adoptați, din căsătorie ori din afara căsătoriei Prin Legea nr. 101/1992, România a aderat la Convenția europeană din 15 octombrie 1975 asupra statutului juridic al copiilor născuți în afara căsătoriei. Scopul acestei Convenții constă în îmbunătățirea condiției juridice a copiilor născuți în afara căsătoriei prin stabilirea unor reguli comune și armonizarea legislațiilor în domeniu. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a avut, în multe situații, ocazia de a examina problemele legate de discriminarea dintre copiii legitimi și cei ilegitimi, atât în ceea ce privește dreptul lor la relații de familie personale, cât și raporturile patrimoniale. Un exemplu relevant este speța Marckx c. Belgiei (hotărârea din 13 iunie 1979), unde este recunoscut întru totul ca legitim scopul urmărit de legislația belgiană, anume protecția copilului și a familiei tradiționale. Curtea a precizat că, pentru a-l atinge, nu trebuie să se recurgă la măsuri care duc la lezarea familiei ”naturale”. Astfel, deosebirea dintre familia naturală și cea legitimă trecea deja drept licită și normală în multe tări europene, în perioada în care a fost redactată Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar a subliniat că aceasta din urmă trebuie interpretată din perspectiva condițiilor de astăzi. Așadar, Curtea trebuie să ia în considerare evoluția dreptului intern al marii majorități a statelor membre ale Consiliului Europei către egalitatea dintre copiii ”naturali” și copiii ”legitimi”. Astfel, părinții sunt obligați: Să supravegheze copilul; Să coopereze cu copilul și să îi respecte viața intimă, privată și demnitatea; Să informeze copilul despre toate actele și faptele care l-ar putea afecta și să ia în considerare opinia acestuia; Să întreprindă toate măsurile necesare pentru realizarea drepturilor copilului lor; Să coopereze cu persoanele fizice și persoanele juridice care exercită atribuții în domeniul îngrijirii, educării și formării profesionale a copilului. În final, precizăm că dreptul la căsătorie este protejat și de Convenția europeană a drepturilor omului, unde este subliniat faptul că acest drept nu este unul absolut, pemițând statelor o largă marjă de apreciere, interpretare care rezultă tocmai din trimiterea făcută la condițiile legii naționale. Totuși, măsurile luate de state nu trebuie să ajungă să restrângă ori să reducă înțelesul său, în așa fel încât să fie atinsă însăși substanța dreptului. Sursa

Topic Closed.

Topic Closed.

Topic Closed.

Topic Closed.

Topic Closed.

Topic Closed.

Topic Closed.