-
Posts
9327 -
Joined
-
Days Won
57
Content Type
Profiles
Forums
Calendar
Store
Downloads
Everything posted by Madalin
-
Unde vreţi să studiaţi/studiaţi/aţi studiat după terminarea liceului?
Madalin replied to BIS aka OldNab's topic in Polls
În țară, îmi este irelevant unde îmi continui studiile, dacă le mai continui. -
Relativ da, încerc să mă mențin cu trendul, însă să rămân și original, combin vestimentația.
-
Da, am scăpat de multe ascultări.
-
Nu, nici nu mi-aș dori să ajung la așa ceva.
-
Aţi avut vreodată cea mai mare medie anuală din clasă?
Madalin replied to BIS aka OldNab's topic in Polls
Nu, nici nu voiam. -
Nu, decât ce făceam în clasă.
-
După ce beam prea mult mă luau gânduri despre orice, poate mi-a trecut și asta prin cap, dar nu am vrut vreodată să fac așa ceva.
-
Gimnaziul, sper să ajung și eu în a 12 a.
-
Rutier, e cel mai practic dintre toate, până la mașini zburătoare așa va rămâne.
-
Limba și literatura română, pot spune că ea mi-a pus baza multor cunoștințe pe care le am și acum.
-
Consumaţi cafeină, nicotină, alcool sau alte droguri?
Madalin replied to BIS aka OldNab's topic in Polls
Da, am momente în care aș abuza de toate cele 3 în cantități industriale, la cât de ușor mă enervez. -
Nu, nici nu m-ar pasiona.
-
Cred, nu se poate sfârși totul așa, în câteva clipe.
-
Da, la matematică, asta e a 5 a oară când rămân în 3 ani.
-
Temporar nu, dar nu aș pleca fără un scop financiar.
-
Nu, încerc să îmi mențin sănătatea ochilor cât mai mult timp.
-
7 reacţii de la adminii de pe 2, o reacţie de la un jucător, nimic ciudat.
-
Joi, 12 martie 2020, Tribunalul Maramureş a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu 12 martie 2020, până la 10 aprilie 2020 inclusiv, a inculpatului X, în vârstă de 21 de ani, fără antecedente penale, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi omor calificat, potrivit unui comunicat. Pentru a dispune măsura arestării preventive a inculpatului, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că acesta, în data de 5 martie 2020, a lipsit victima de libertate şi i-a suprimat viaţa prin exercitarea de acte de violenţă. Inculpatul i-a aplicat victimei, cu intensitate, numeroase lovituri, după care a trântit-o la pământ. De asemenea, i-a aplicat victimei o lovitură în partea stângă a capului cu un box metalic, iar în momentul în care aceasta a încercat să fugă a ţinut-o cu faţa în apa mâloasă a șanțului timp de mai multe minute până când nu a mai reacționat, după care a acoperit-o cu pământ. Moartea victimei a fost violentă, datorându-se asfixiei mecanice prin înec în şanţ cu apă mâloasă. Hotărârea Tribunalului Maramureş poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare. Sursa
-
Vineri, 13 martie 2020, în exercitarea atribuţiilor prevăzute prin dispoziţiile art. 7 alin. 7 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hot. CSM nr. 1375/17.12.2015, Având în vedere necesitatea prevenirii răspândirii infecţiilor respiratorii cauzate de COVID19 şi de gripa sezonieră, Pentru asigurarea sănătăţii şi securităţii în muncă la nivelul personalului Curţii de Apel Cluj, Pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii curente a Curţii de Apel Cluj, Având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.192 din 12 martie 2020, precum şi propunerile preşedinţilor de secţii şi conducătorilor de compartimente ai Curţii de Apel Cluj, Preşedintele Curţii de Apel Cluj a emis următorul ORDIN DE SERVICIU pentru modificare şi completarea prevederilor Ordinului de serviciu nr. 46 din 9 martie 2020 Art. 1. Organizarea activităţii de judecată (1) În intervalul de timp cuprins între 16 martie şi 4 mai inclusiv, inclusiv, activitatea de judecată specifică Curţii de Apel Cluj va fi limitată la soluţionarea cauzelor care au caracter urgent, identificate în raport cu obiectul acestora, în sensul celor ce urmează: Secţia penală şi de minori: – verificarea măsurilor preventive în dosarele în care inculpaţii sunt arestaţi preventiv, arestaţi la domiciliu, sub control judiciar, sub control judiciar pe cauţiune; – cauze cu inculpaţi minori, cu măsuri preventive, măsuri de siguranţă, măsuri asigurătorii; – strămutări; – conflicte de competenţă; – contestaţii la executare; – cererile de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei şi căile de atac aferente; – contestaţii în anulare în care contestatorii se află în executarea unei pedepse/măsuri educative privative de libertate, aplicată prin decizia care face obiectul contestaţiei în anulare; – incidente procedurale care împiedică judecata. Secţia I civilă: – măsura plasamentului; adopţia; – contestaţia la executare, încuviinţarea executării silite, învestirea cu formulă executorie, sechestrul asigurător, sechestrul judiciar, poprirea asiguratorie; – cereri de ordonanţă preşedinţială; – cereri de suspendare provizorie a executării hotărârii şi cereri pentru suspendarea executării silite; – cereri de strămutare a procesului; – Toate cauzele soluţionate în camera de consiliu, fără citarea părţilor: abţinere, recuzare, ajutor public judiciar, reexaminare taxă judiciară de timbru, conflicte de competenţă); – Orice alte cauze cu privire la care se va aprecia în concret că au caracter urgent. Secţia a II-a civilă: – ordonanţă preşedinţialăł – cerere de suspendare provizorie a executării unei hotărâri judecătoreşti; – cerere de suspendare a executării unei hotărâri judecătoreşti; – cerere de sechestru asigurător; – poprirea asiguratorie; – sechestru judiciar; – cererile de strămutare a procesului; – cereri de suspendare a executării hotărârii arbitrale. Toate cauzele soluţionate în camera de consiliu, fără citarea părţilor (abţinere, recuzare, ajutor public judiciar, reexaminare taxă judiciară de timbru, conflicte de competenţă). Orice alte cauze cu privire la care se va aprecia în concret că au caracter urgent. Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal: – cerere de suspendare executare act administrativ formulată în temeiul art. 14 şi /sau 15 din Legea nr. 554/2004, în fond sau recurs; – cerere de învestire cu formulă executorie; – ordonanţă preşedinţială; – suspendare provizorie; – măsuri asiguratorii; – cereri de strămutare a procesului; – litigii privind achiziţiile publice (art. 29 din Legea nr. 101/2016 actualizată); – cererile întemeiate pe OG nr. 22/2002; – litigii privind regimul străinilor întemeiate pe OUG nr. 194/2002; – cereri privind restituirea cauţiunii. Toate cauzele soluţionate în camera de consiliu, fără citarea părţilor (abţinere, recuzare, ajutor public judiciar, reexaminare taxă judiciară de timbru, conflicte de competenţă). Orice cauze cu privire la care se va aprecia în concret că au caracter urgent. Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale: – contestaţia la executare; – sechestrul asigurător; – sechestrul judiciar; – poprirea asiguratorie; – ordonanţa preşedinţială; – suspendare provizorie a executării hotărârii; – încetarea grevei, art. 200 Legea nr. 62/2011. Toate cauzele soluţionate în camera de consiliu, fără citarea părţilor (abţinere, recuzare, ajutor public judiciar, conflicte de competenţă). Orice alte cauze cu privire la care se va aprecia în concret că au caracter urgent. Art. 2. (1)Pentru a evita aglomerarea sălilor de judecată, completurile de judecată vor dispune măsurile necesare pentru stabilirea de ore diferenţiate în scopul soluţionării cauzelor, ore alocate fiecărui dosar sau unui anumit număr de dosare, în funcţie de întinderea listei de şedinţă şi particularităţilor fiecărui dosar. Totodată, vor examina posibilitatea adoptării oricăror alte măsuri, complementare stabilirii de ore diferenţiate, menite să asigure accesul etapizat al părţilor ori publicului în sălile de şedinţă, cu respectarea dispoziţiilor legale privind publicitatea. (2) Listele de şesinţă se vor afişa cu cel puţin 24 ore înaintea termenului de judecată pe pagina principală a Curţii de Apel Cluj, wwww.curteadeapelcluj.ro, prin grija grefierilor şefi de secţii şi a Compartimentului de infomatică juridică. (3) Completurile de judecată specializate în domeniul dreptului penal vor examina posibilitatea utilizării, în condiţii procedurale a mijloacelor tehnice necesare asigurării audierii persoanelor private de libertate prin videoconferinţă, în funcţie de gradul de jurisdicţie, obiectul cauzelor, calitatea persoanelor private de libertate, în procesul penal. (4) Accesul persoanelor private de libertate la termenele de judecată stabilite se va asigura pe un itinerariu în care contactul cu personalul instanţei este limitat. Art. 3 (1) În cauzele care nu fac parte din categoria celor menţionate în cuprinsul art.1, completurile de judecată vor aprecia cu privire la preschimbarea din oficiu a termenelor de judecată, în condiţiile art.230 NCPC, în vederea garantării dreptului la apărare, cu informarea justiţiabililor şi a avocaţilor aleşi asupra noilor termene de judecată. (2) Cauzelor care nu fac parte din categoria celor apreciate a fi urgente, aflate în procedura prealabilă, precum şi cele înregistrate în intervalul de timp evocat, le vor fi alocate termene de judecată după data de 4 mai 2020. Măsuri generale privind accesul în sediul Curţii de Apel Cluj şi activitatea de lucru cu publicul Art. 4. Accesul personalului Curţii de Apel Cluj (1) Preşedinţii de secţie şi şefii de compartimente vor asigura o reducere de minimum 30% a numărului persoanelor aflate concomitent la serviciu, întocminând o fişă de sarcini scrisă prin care se fixează lucrările care trebuie îndeplinite prin munca la domiciliu şi modalitatea de transmitere prin e-mail, zilnic sau săptămânal. La întocmirea fişei se are în vedere o durată a zilei de lucru de 8 ore şi se acordă prioritate rezolvării lucrărilor urgente. Art. 5. Accesul publicului în sediul Curţii de Apel Cluj (1) În intervalul de timp cuprins între 14 martie şi 4 mai 2020 inclusiv, se interzice accesul în Sediul Palatului de Justiţie din Cluj oricărei persoane care nu face parte din personalul Curţii de Apel Cluj, Tribunalului Cluj, Tribunalului Specializat Cluj, Judecătoriei Cluj-Napoca şi celorlate instituţii care îşi au sediul în Palat sau nu are calitatea de parte ori participant în altă calitate la procesele aflate pe rol în ziua în care solicită accesul. (2) Se interzice accesul în sediul Curţii de Apel Cluj a tuturor persoanelor , inclusiv a celor care au calitatea de angajaţi ai instanţei, cu privire la care autorităţile române competente au dispus măsuri de carantină sau de autoizolare, până la expirarea acestora. Măsura se aplică şi persoanelor care au călătorit, în ultimele 14 zile, într-una dintre zonele de risc, care au intrat în contact în ultimele 14 zile cu o persoană diagnosticată/monitorizată pentru posibilă infecţie cauzată de COVID-19 şi care prezintă una sau mai multe dintre următoarele simptome: febră, tuse, dificultăţi de respiraţie. Aceste persoane vor fi îndrumate să se adreseze de îndată autorităţilor medicale competente – direcţia de sănătate publică de la domiciliu/locuinţa efectivă – pentru asigurarea de asistenţă medicală şi luarea măsurilor de carantină sau autoizolare prevăzute de lege. (3) În scopul punerii în aplicare a prevederilor alin.(1)-(2), compartimentul de resurse umane al Curţii, precum şi primul-grefier, respectiv grefierii şefi, vor pune la dispoziţia organelor de jandarmi care asigură paza la cele două intrări principale ale Palatului de Justiţie lista persoanelor angajate ale instanţelor, precum şi listele zilnice de şedinţă. Accesul persoanelor citate în cauzele urgente se va face pe baza citaţiei şi a actului de identitate. Dispoziţii finale Art. 8. (1) Prezentul ordin de serviciu este complementar celor emise cu nr.46 din 9 martie 2020, 47 din 11 martie 2020 şi nr.48 din 11 martie 2020 şi intră în vigoare la data şi ora emiterii. (2) Prezentul ordin se comunică de îndată,în format electronic, întregului personal al Curţii de Apel Cluj, inclusiv corpului de jandarmi care asigură protecţia şi paza sediului Curţii de Apel Cluj, prin grija prim-grefierului Curţii. (2)Prezentul ordin de serviciu va fi făcut public prin afişare pe pagina de internet a Curţii de Apel Cluj, în directorul „Informaţii utile”, în formă scrisă la avizierul instanţei, la registratura instanţei şi la arhive. (3) Prezentul ordin de serviciu se va transmite, de îndată, medicului de medicina muncii, Inspectoratului de Jandarmi judeţean „Alexandru Vaida Voievod” Cluj, Baroului de avocaţi Cluj, penitenciarelor aflate în aria de competenţă a Curţii de Apel Cluj. Sursa
-
Vineri, 13 martie 2020, având în vedere dispozițiile Hotărârii nr. 192/12.03.2020 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, care impune adoptarea unor măsuri urgente pentru a elimina orice aglomerare de persoane în incinta și în perimetrul de activitate al instanțelor, precum și limitarea la maximum posibil a deplasării tuturor participanților la activitățile judiciare în scopul prevenirii răspândirii infecției cu Coronavirus SARS-CoV-2, Președintele Curții de Apel Iași a emis Ordinul de serviciu nr. 3/13.03.2020. Sursa
-
Cei mai renumiți tuneri de motoare diesel din Statele Unite au fost dați în judecată pentru acțiunile lor și acum trebuie să plătească o sumă incredibilă. Cu toate că atunci când te gândești la SUA te gândești în primul rând la muscle cars, în realitate cele care domină piața auto din America de Nord sunt pickup-urile. Așa că o emisiune TV despre pickup-uri acolo este la fel de populară acolo precum ar fi o emisiune despre Dacii tunate în România. Emisiunea Diesel Brothers s-a concentrat, așadar, pe această pasiune a poporului american, punând accent pe motorizările diesel — adică majoritatea vânzărilor de pickup-uri în State. Prezentatorii dețin, de altfel, și o firmă care se ocupă de modificarea camionetelor. Prezentatorii luau diferite modele de autoutilitare și le transformau, atât din punct de vedere estetic, cât și tehnic. Asta a presupus, în cazul lor, și „îndepărtarea' unor elemente care au rolul de a diminua nivelul de emisii poluante emise de motor, cum ar fi filtrul de particule (DPF) sau valvele de recirculare (binecunoscutul EGR). În mod deloc surprinzător, aceste modificări făceau ca „lucrările' lor să fie foarte poluante, așa cum chiar reclamanții în inevitabilul proces au demonstrat. Utah Physicians for a Healthy Environment (UPHE), o organizație care luptă în direcția reducerii poluării în statul american, a cumpărat una dintre mașinile modificate de Diesel Brothers. În urma verificărilor s-a constatat că aceasta emitea particule toxice de 21 de ori mai mult decât înainte. În urma unui proces intentat de UPHE, judecătorul a ajuns la concluzia că activitatea atelierului de tuning încalcă Clean Air Act, setul de legi care are ca scop accelerarea programelor de prevenție și reducere a poluării aerului. Nici faptul că emisiunea TV promovează acest stil de viață nu a fost în avantajul pârâților. Prin urmare, tribunalul a decis să aplice o amendă de 851.451 de dolari americani grupului din spatele proiectului Diesel Brothers. Sursa
-
Notăm faptul că această solicitare a venit din partea noastră în urma anulării mai multor evenimente interne și internaționale de presă, precum și a anunțurilor făcute de mai mulți producători care și-au restricționat într-un fel sau altul activitățile, inclusiv pe cele de producție. Italienii de la Lamborghini au suspendat temporar toate activitățile la singura lor uzină, special pentru a preveni răspândirea acestui virus. Totodată, Vin Diesel a anunțat fanii săi că a fost amânată până în 2021 lansarea peliculei Fast 9, următoarea din celebra serie Fast&Furious. Un bărbat aflat în izolare s-a urcat beat în mașină și a provocat un accident Iar acestea sunt doar câteva dintre anunțurile pe care le-am avut în fața ochilor în ultimele zile și ne așteptăm să vedem mai multe asemenea anunțuri în viitorul apropiat. Ford: „Sănătatea și siguranța angajaților, dealerilor, clienților și partenerilor noștri reprezintă o prioritate majoră pentru Ford. Avem echipe dedicate care monitorizează îndeaproape situația generată de coronavirus, inclusiv ultimele directive și îndrumări ale autorităților naționale și regionale, precum și în rândul furnizorilor noștri, astfel că planificăm și acționam în mod corespunzător. Continuăm să ne pregătim și să gestionăm situația, oferind informații angajaților noștri pe masură ce acestea sunt disponibile. În același timp, îi încurajăm pe angajați să se protejeze, luând o serie de măsuri preventive pentru a stopa răspândirea COVID- 19. Momentan uzinele noastre din afara Chinei operează în regim normal. Același lucru este valabil și pentru fabrica de la Craiova.' Departamentul de comunicare și relații publice din cadrul Ford România ne-a transmis și că a fost luată decizia restricționării călătoriilor interne și externe cu avionul și cu trenul. Accesul vizitatorilor în fabricile Ford la nivel global a fost restricționat suplimentar pentru persoanele care nu fac parte din companie. Numeroase evenimente interne și externe au fost amânate, iar anumite zone cheie din fabrică au primit instalații sanitare suplimentare. Cei mai renumiți tuneri de motoare diesel au primit o amendă colosală În ceea ce privește situația de la Dacia, răspunsul oficial a Direcției de Comunicare Groupe Renault România este următorul: 'Uzina din Mioveni funcționează în parametri normali. Este dificil să estimăm impactul COVID – 19. Avem un dispozitiv de management împreună cu furnizorii și operatorii noștri logistici. Activitățile de Supply – Chain, Achiziții, Inginerie, Calitate sunt implicate pentru a veni cu soluții alternative, dacă acest lucru e necesar pentru continuarea activităților. În conformitate cu restricțiile anunțate de către autorități la nivel național: Evenimentele cu public intern numeros, programate până la sfârșitul lunii martie, au fost amânate. Angajații care nu sunt implicați în activitatea de producție au posibilitatea de a lucra de la domiciliu sau pot opta pentru program flexibil.' RAR: Aproape jumătate dintre vehiculele verificate în 2019 aveau deficienţe tehnice majore Tot pe acest subiect, Auto Bild România a comunicat și cu reprezentanții Continental. Aceștia ne-au declarat că nu au nicio unitate de producție închisă în acest moment, dar au decis să țină toate întâlnirile cu parteneri interni și externi prin mijloace online. Iar delegațiile au fost limitate doar la călătoriile cu o importanță critică pentru companie. În plus, reprezentanții Continental în România ne-au comunicat următoarele: 'Continental monitorizează cu atenție evoluția coronavirusului atât la nivel internațional, cât și național. Compania se supune deciziilor și măsurilor recomandate de autoritățile din țară pentru prevenirea răspândirii acestuia. Angajații din centrele de cercetare și dezvoltare pot opta pentru mobile work dacă modul de lucru permite. Intern comunicăm mesajele autorităților locale și naționale către angajații noștri. Am pus postere în locurile comune cu măsurile de igienă recomandate pentru prevenirea răspândirii de bacterii, precum: spălarea corectă și frecventă a mâinilor, atenția la felul în care tușim corect, limitarea contactului cu alte persoane, protejarea rănilor, precum și cu recomandările de măsuri simple de aplicat acasă pentru prevenirea de bacterii: igiena mâncării, spălatul cu atenție al rufelor și al vaselor, aerisirea locuinței etc. Angajații companiei care au fost în regiuni afectate sau au avut un contact apropiat cu un caz COVID-19 probabil (prezintă simptome) sau confirmat în ultimele 14 zile nu sunt primiți în nicio locație Continental din cauza unei posibile perioade de incubație. Acestea sunt instruite să urmeze protocolul comunicat de către autorități.' Sursa
-
Parcările private de lângă Aeroportul Internațional Henri Coandă din București nu mai știu nimic de clienții lor plecați în Italia, care trebuiau să se întoarcă după mașini de mai bine de 3 săptămâni. “Avem clienți care au plecat în Italia în februarie și au lăsat mașinile la noi pentru o săptămână, dar nu s-au mai întors după ele. Mașinile sunt aici de 30 de zile. Nu putem da de oamenii ăștia, nu știm ce să facem”, a declarat, pentru wall-street.ro, proprietarul unei parcări private din Otopeni. Citește mai mult pe www.wall-street.ro Sursa
-
După ce a convenit la un standard unitar pentru încărcătoarele telefoanelor mobile, decizie care va fi publicată sub formă de lege abia în vară, Comisia Europeană îşi îndreaptă privirea către un alt aspect controversat din domeniul tehnologiei: dreptul la reparaţii. Astfel, până în 2021 este aşteptată o lege care să asigure accesul la piese de schimb pentru dispozitive mobile precum smartphone-uri, tablete şi laptop-uri, pentru a putea să îl repari acasă. Unul dintre obiectivele acestei iniţiative este sustenabilitatea, posibilitatea de a repara dispozitive mai vechi reducând semnificativ deşeurile cauzate de dispozitive electronice. Comisia Europeană doreşte ca până în 2050 întreaga piaţă de comerţ a Uniunii Europene să devină neutră din punct de vedere al amprentei de carbon. Noul proiect de lege ar impune companiilor ca dispozitivele pe care le produc şi comercializează să fie mai rezistente, să poată fi refolosite, să poată fi îmbunătăţite în timp şi să fie construite din materiale reciclate şi/sau reciclabile. Companiile ar putea primi chiar şi recompense n cazul în care se conformează acestor reguli, care probabil că ar putea consta în reduceri de taxe. Comisia Europeană ia în calcul şi realizarea unui proces mai simplu pentru vânzarea şi cumpărarea de dispozitive electronice vechi sau returnarea şi reciclarea acestora şi accesoriilor precum cabluri de încărcare şi adaptoare de priză. Deja există un precedent în UE pentru dreptul la reparaţii. De curând, Comisia Europeană a adoptat o lege similară pentru electrocasnice precum televizoare, frigidere sau maşini de spălat. În timp ce componentele pentru astfel de dispozitive sunt uşor de dezasamblat şi schimbat, este greu de intuit cum va funcţiona o lege similară pentru dispozitivele mobile, care de obicei sunt sigilate şi nu sunt construite pentru acces facil la componentele interne. Sursa