Jump to content

Madalin

Forum Administrator
  • Posts

    9327
  • Joined

  • Days Won

    57

Everything posted by Madalin

  1. Huawei P40 şi P40 Pro, noile telefoane high-end ale producătorului chinez urmează să fie lansate la sfârşitul lunii. Până atunci însă, primim informaţii pe căi neoficiale despre diverse aspecte ale dispozitivului. Mai întâi am aflat noi detalii despre sistemul de camere al modelului P40 Pro, iar acum aflăm şi preţurile pentru Europa, iar acestea nu vor fi mici. Ca şi în cazul modelului Mate 30 Pro, Huawei se bazează pe faptul că fanii săi loiali vor plăti pentru un telefon premium, cu sau fără servicii Google preinstalate. Conform unor informaţii obţinute de la „Teme” (un leaker cunoscut de pe Twitter), modelele P40 vor fi cuprinse între 800 şi 1300 de euro. Pe cea mai înaltă treaptă va fi plasat un nou model, P40 Pro PE (premium edition?), care ar trebui să ofere cel mai bun hardware de pe un smartphone Hawei de până acum, într-o manieră similară cu Galaxy S20 Ultra de la Samsung. Modelul standard, care este de obicei livrat cu hardware intern la fel de puternic precum cel de pe varianta Pro, este aşteptat însă cu o cameră inferioară, dar totuşi performantă, un ecran de rezoluţie mai mică şi baterie cu capacitate mai mică. Acesta va fi livrat, conform informaţiilor disponibile, la un preţ cuprins între 799 şi 899 euro, cu menţiunea că acesta ar putea să difere cu 50 sau 100 de euro între ţări. Astfel, unele ţări ar putea primi modelul Huawei P40 la 799 euro, altele la 849, iar altele la 899. Nu este clar dacă vor exista şi diferenţe de configuraţii pe lângă preţ. Cel de-al doilea model, Huawei P40 Pro, va porni de la 999 euro şi va ajunge până la 1.099 euro. Acesta va fi probabil dispozitivul pe care majoritatea şi-l vor dori. Acesta va fi echipat cu o cameră performantă şi va beneficia de toate funcţiile de top, fiind ceea ce Huawei va considera probabil a fi flagship-ul seriei. Dar pentru că atât Samsung, cât şi Apple, au venit cu câte trei telefoane de top în ultimii ani, şi Huawei va lansa un al treilea model de top: P40 Pro Premium, care probabil că va fi disponibil în ediţie ceva mai limitată decât modelul Pro standard. Acesta ar putea să primească îmbunătăţiri la câteva capitole, precum o cameră foto în plus, un ecran mai performant (la 120 Hz, poate?), baterie şi ecran mai mari şi un preţ şi mai mare. Estimările din prezent poziţionează acest model undeva în zona 1.199 şi 1.299 euro. Desigur, pe lângă toate acestea, Huawei ar putea lansa un nou model din gama Porsche Design. Având în vedere că modelele precedente realizate în parteneriat cu compania de design germană au avut preţuri şi de peste 2.000 de euro, ne putem aştepta la ceva similar şi pentru lansarea din primăvară. Desigur, telefoanele Huawei suferă în continuare de pe urma restricţiilor SUA, deci P40, P40 Pro şi P40 Pro Premium Edition vor fi cu siguranţă lansate fără suport pentru serviciile Google. Evenimentul de lansare va fi transmis exclusiv live pe internet pe data de 26 martie din Paris. Iniţial, acest eveniment trebuia să aibă şi public, cu jurnalişti şi influenceri din toată lumea în sală pentru a putea vedea şi prezenta telefonul încă din primele momente. Epidemia de coronavirus a dus la anularea acestor planuri. Sursa
  2. Apple are un ghid de curăţare pentru smartphone-urile şi dispozitivele sale mobile pe site, însă Samsung a decis să treacă la nivelul următor. Compania oferă igienizare şi dezinfectare a dispozitivelor sale în service-urile Samsung Service Center şi Samsung Experience Store în 19 ţări din lume, printre care se va regăsi şi România în viitorul foarte apropiat. Dacă aveţi un telefon Samsung pe care doriţi să îl dezinfectaţi în perioada aceasta, puteţi face asta gratuit, imediat ce acesta este disponibil. Igienizarea şi dezinfectarea dispozitivelor se face în service-uri şi magazine folosind un dezinfectant cu lumină ultravioletă, fără produse chimice sau lichide. Astfel, dispozitivele for fi curăţate în deplină siguranţă, fără riscul de a fi deteriorate. Lumina ultravioletă nu afectează tratamentul oleofobic şi nu aduce un risc în plus pentru pătrunderea lichidelor în interiorul dispozitivului. Compania spune că a testat dispozitivele de igienizare înainte de a introduce acest serviciu, pentru a se asigura că performanţa dispozitivelor nu este afectată în niciun fel. Aceste dispozitive sunt produse de companii terţe, întrucât Samsung nu are în portofoliul său astfel de produse cu lumină ultravioletă. De asemenea, Samsung spune că este posibil ca acest proces să nu fie 100% eficient pentru toate bacteriile şi virusurile. Totuşi, o curăţare „profesională” de acesat gen este mai bună decât nimic sau curăţarea acasă cu produse care pot deteriora telefonul sau pot să nu igienizeze corespunzător. Desigur, Samsung spune că nu încurajează dezinfectarea cu dispozitive cu ultraviolete acasă, întrucât acele produse nu au fost testate şi aprobate, deci nu poate garanta că acelea nu vor afecta performanţa telefoanelor. În prezent, serviciul este disponibil în Argentina, Chile, Croaţia, Danemarca, Finlanda, Japonia, Coreea de Sud, Malaiezia, Noua Zeelandă, Norvegia, Pakistan, Peru, Polonia, Rusia, Spania, Suedia, SUA, Ucraina şi Vietnam. În viitorul foarte apropiat, acesta va fi pornit şi în Australia, Austria, Canada, Cehia, Franţa, Grecia, Hong Kong, Ungaria, India, Indonezia, Israel, Italia, Iordania, Kazakhstan, Letonia, Mexi, Olanda, Panama, Filipine, România, Singapore, Taiwan, Tailanda, Emiratele Arabe şi Marea Britanie. Compania nu specifică dacă igienizarea ucide sau nu virusul COVID-19. Sursa
  3. Apple a înregistrat un nu brevet în SUA în care propune „cripatarea” conţinutului de pe ecranul unui dispozitiv de orice fel atunci când o altă persoană se uită la ecran lângă utilizatorul sau în locul acestuia. Astfel, în cazul în care ai aplicaţia de mesaje sau mail-uri, acestea vor putea fi ascunse în cazul în care altcineva ar putea vedea direct conţinutul afişat. Aceasta nu este o idee tocmai nouă, fiind deja folosită de Huawei pe Mate 30 Pro. Brevetul înregistrat de Apple nu se aplică exclusiv telefoanelor. Compania descrie că această funcţie ar putea fi folosită pe computere, telefoane, tablete şi chiar ceasuri inteligente, fiind necesară integrarea unui nou senzor care să detecteze prezenţa uneia sau mai multe persoane în faţa ecranului. Pe iPhone şi iPad Pro deja există senzorul True Depth, folosit şi pentru autentificarea Face ID. Probabil că pentru implementarea unei astfel de funcţii, compania ar putea să integreze astfel de senzori şi pe alte linii de produse precum iMac, MacBook şi Apple Watch într-o versiune miniaturizată. Modul în care criptarea conţinutului este realizat este însă mult mai interesant. Spuneam că Huawei are deja o funcţie similară pe Mate 30 Pro. Atunci când cineva este detectat lângă sau în spatele utilizatorului, mesajele de pe Huawei sunt ascunse complet. Apple descrie însă o metodă mai interesantă. Textul ar putea fi înlocuit în timp real cu litere aleatorii pentru a nu putea citi textul adevărat, în timp ce fotografiile ar putea fi înlocuite cu altele similare dar cu conţinut complet diferit. Este descrisă şi o tehnologie care ar putea urmări irisul utilizatorului, conţinutul fiind descifrat doar în zona ecranului spre care utilizatorul se uită. Şi mai interesant este faptul că tehnologia ar putea fi extrem de rapidă. Brevetul Apple descrie criptarea conţinutului pentru fiecare cadru în parte afişat pe ecran, deci de 60 de ori în fiecare secundă, pentru o viteză de afişare şi criptare în timp real, fără întreruperi. Desigur, înregistrarea unui brevet nu garantează faptul că tehnologia va fi lansată în viitorul apropiat. Momentan, cele mai recente computere Apple, lansate chiar în ultimele câteva luni, nu includ hardware-ul care să permită astel de funcţii. Cel mai probabil, în cazul în care se concretizează ceva, în următorii 2 sau 3 ani vom vedea aşa ceva pe computere. Pe iPhone şi iPad ar putea veni însă mai repede. Sursa
  4. Update Martie 2020 Au fost reparate anumite erori pe multiple pagini. Au fost adăugate paginile pentru normalităţile legale, de exemplu Politica de confidenţialitate, Despre şi Termeni de utilizare. Tot conţinutul fiind sub licenţă CC şi GNU, pentru detalii citiţi Termeni de utilizare. Formatul anunţurilor la CNN LS a fost modificat. Salariilor de la News Reporters a fost adăugată random(15) la formulele de calcul. Erorile gramaticale pe care le-am găsit au fost modificate. Adăugate motivele pentru care poţi primi wanted pe pagina Wanted & Clear. A fost modificată interfaţa pentru skinurile facţiunilor, de asemenea au fost adăugate numele pentru fiecare rang. Interfaţa vehiculelor facţiunilor a fost adăugată, multiple informaţii au fost adăugate.
  5. Madalin

    Cersitul

    Cancer. Ce relevanță are postul tău aici?
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.