Jump to content

.Vlad

Member
  • Posts

    3462
  • Joined

  • Last visited

  • Days Won

    7

Everything posted by .Vlad

  1. .Vlad

    Aștepți 11 zile

    Să zicem că da
  2. Fernando Alonso va părăsi Campionatul Mondial de Anduranță după Cursa de 24 de ore de la Le Mans din luna iunie, însă anunță că va participa în alte competiții alături de Toyota. Fernando Alonso a anunțat în această săptămână ca se va retrage din Campionatul Mondial de Anduranța (WEC) la sfârșitul acestui sezon, adică după Cursă de 24 de ore de la Le Mans care va avea loc în 15-16 iunie. "M-am bucurat să fac parte din familia Toyota în WEC, dar acest capitol se încheie. Să câștig Le Mans este unul dintre punctele de reper ale carierei mele și îmi voi aduce întotdeauna aminte de victoria obținută cu echipa anul trecut", a declarat spaniolul. Înainte de participarea la Le Mans din iunie, Alonso va concura în luna mai în Cursa de 500 de mile de la Indianapolis alături de McLaren. În cazul unei victorii, el își va atinge obiectivul de a obține Tripla Coroana, după victoriile din cursa de Formula 1 de la Monaco și de la Le Mans. Pentru moment, Alonso nu a anunțat care va fi următoarea competiție în care va lua startul după retragerea din WEC, însă a menționat că va rămâne alături de Toyota. "Acum este momentul potrivit pentru a accepta noi provocări și sunt multe oportunități interesante de explorat alături de Toyota", a adăugat el. Alonso a testat recent în Africa de Sud o mașină Toyota pentru Raliul Dakar, ceea ce a alimentat speculațiile că spaniolul ar putea concura în ediția din luna ianuarie a anului viitor a Raliului Dakar, care va avea loc în premieră în Arabia Saudită. Sursa: automarket.ro
  3. Actualele versiuni coupe și cabrio ale lui BMW Seria 8 vor primi din această toamnă un "frate" dedicat familiei. Numele său va fi Seria 8 Gran Coupe, modelul fiind prezentat într-o primă fotografie misterioasă de marca bavareză. Dacă până acum era la stadiul de informație neconfirmată oficial, vestea conform căreia BMW va scoate pe piață o versiune de familie a lui Seria 8 a fost validată de constructorul german sub forma unei imagini-teaser cu viitorul BMW Seria 8 Gran Coupe. Modelul va completa gama Seria 8, compusă în acest moment din versiunile coupe și cabrio, urmând să devină cea mai scumpă mașină cu mai mult de două uși din gama BMW, după Seria 7. Chiar dacă imaginea publicată de BMW lasă să se vadă puâin din mașină, nu va fi o surpriză faptul că partea frontală și cea posterioară vor prelua liniile cunoscute de pe coupe, diferența fiind dată de faptul că Seria 8 Gran Coupe va crește considerabil în dimensiuni pentru a putea acomoda (probabil) patru pasageri. Noul model al bavarezilor îi va avea concurenți direcți pe Mercedes-Benz CLS și Porsche Panamera. BMW Seria 8 Gran Coupe va fi prezentat oficial în lune iunie, urmând să intre în showroom-urile mărcii în septembrie 2019. Sursa: automarket.ro
  4. Doi hoți, un camion, 40 de minute de "muncă" și o daună de 120.000 de dolari. Acestea sunt ingredientele unui jaf care a avut loc noaptea în curtea unui dealer Chevrolet din Louisiana. Dacă rubrica "O lume nebună" este rezervată de obicei poveștilor inedite din lumea auto și a găzduit de-a lungul timpului o mulțime de istorii amuzante, astăzi ne ocupăm de ceea ce pare, la prima vedere, jaful perfect. Nu e vorba de furtul unor mașini, ci de furtul a 124 de roți montate pe mașinile din curtea unui dealer Chevrolet din Louisiana, SUA. Deși acțiunea în sine ar putea să ne facă să ne gândim la o echipă numeroasă care au lucrat îndelung în creierii nopții, singura parte reală din această frază e legată de faptul că hoții au acționat pe întuneric. În rest, jaful a fost realizat în doar 40 de minute de doar doi oameni, detaliu care i-a făcut pe polițiști să concluzioneze că au de-a face cu profesioniști în domeniu. Deși e greu de crezut că îl ajută psihologic pe proprietarul dealership-ului Chevrolet având în vedere dauna de circa 120.000 de dolari, e bine de notat faptul că aceasta a fost limitată de faptul că mașinile au fost așezate ulterior pe suporturi din lemn, hoții evitând astfel să avarieze mașinile rămase fără "încălțări". Toate roțile furate de hoți aveau dimensiuni de peste 20 de inch, aceștia bifând cele mai scumpe produse din curtea dealerului american. Jaful a fost realizat cu ajutorul unui camion, hoții reușind să "dribleze" atât sistemul de alarmă al dealership-ului, cât și încuietorile, sistemul de monitorizare video și chiar și luminile din parcare, care au fost reduse pentru ca posibilii trecători să nu bănuiască nimic. Singura dovadă a prezenței camionului a fost o filmare a camerelor unei companii din apropiere. Însă, cu ajutorul acesteia, polițiștii au putut doar să constate că durata jafului a fost de sub 45 de minute. Proprietarul dealership-ului Chevrolet a anunțat că oferă o recompensă de 25.000 de dolari pentru oricine poate oferi informații suplimentare legate de jaful care a avut loc în weekend-ul trecut. Sursa: automarket.ro
  5. Goodyear ne-a invitat la evenimentul de lansare a noilor anvelope Eagle F1 Asymmetric 5 și SuperSport. Testul s-a desfășurat pe circuitul de la Ascari unde am condus Alpine A110, Porsche 911 GT3 RS, Porsche 488 GTB și Volkswagen Golf R. Invitat special a fost Ari Vatanen, campion mondial de raliuri în 1981. Soarele își trimitea primele raze către asfaltul răcoros al unui drum care șerpuia prin sudul Spaniei. În autocarul plin cu jurnaliști era liniște. Doar din când în când mai auzeai scâncetele anvelopelor și pe cele ale suspensiilor care înghițeau cu poftă micile denivelări din asfalt. Autocarul oprește. În spatele ușii, 5.4 kilometri de asfalt fin șerpuiau pe dealurile din apropiere de Ronda. Făceam cunoștință cu Ascari, unul dintre cele mai tehnice circuite pe care poți rula în acest moment în Europa. Goodyear a lansat la începutul acestui an o nouă gamă de anvelope de vară dedicate atât mașinilor sport, cât și vehiculelor de performanță: Eagle F1 SuperSport. Alături de această anvelopă, producătorul american a venit și cu noua generație Eagle F1 Asymmetric 5, un all-rounder din gama UHP (Ultra High Performance) care acum promite confort sporit, comportament mai bun pe carosabil uscat și distanțe de frânare mai mici pe asfalt ud. Porsche 911 GT3 RS și Ferrari 488 GTB Temperatura aerului încă nu trecuse de 6 grade Celsius, iar motorul V8 al lui Ferrari 488 GTB abia își dregea glasul ca după o noapte petrecută într-un pub englezesc. Cei 670 de cai putere dezvoltați de unitatea de 3.9 litri aveau să fie puși pe asfalt cu ajutorul anvelopelor Eagle F1 SuperSport. Pneurile americanilor fac parte din gama UUHP (Ultra Ultra High Performance) și sunt disponibile în trei versiuni: SuperSport, SuperSport R și SuperSport RS. Imaginează-ți că pregătești felul de mâncare preferat: vrei ca acesta să fie condimentat, să poată fi consumat și câteva ore mai târziu de la preparare, dar în același timp să-ți ofere și aportul necesar de calorii pentru jumătate de zi. Cam aceeași poveste se întâmplă și cu anvelopele. În cazul de față, anvelopa dezvoltată de Goodyear trebuie să ofere performațe bune la viteze mari, aderență sporită pe viraje și distanțe de frânare cât mai mici. După ce au amestecat cele mai bune ingrediente pe care le dețin, inginerii din cadrul Goodyear au venit cu cele trei versiuni Eagle F1 SuperSport. Sursa: automarket.ro
  6. Dacă vânzările europene ale lui Volkswagen Golf se mențin la distanță apreciabilă de restul modelelor de pe piață, situația din America e net diferită. Volkswagen vrea să scoată Golf de la vânzare, păstrând în oferta din SUA doar versiunile sportive GTI și R. În timp ce vânzările lui Volkswagen Golf se mențin la un nivel care pare de neegalat în Europa, piață pe care compacta germană este lider absolut de peste 20 de ani, clienții americani nu au același apetit pentru acest model, considerat o mașină din segmentul citadin pe un continent în care predomină modelele de gabarit mare. Astfel, oficialii mărcii germane iau în considerare serios eliminarea versiunilor "normale" ale lui Golf (hatchback și break) de pe piața americană, acolo unde ar urma să rămână în vânzare exclusiv modelele sport Golf GTI și Golf R. Informația vine din partea colegilor de la Motor1, care citează surse din interiorul biroului american Volkswagen. Conform acesteia, mutarea va avea loc după lansarea viitorului Golf 8, programată pentru primele luni ale anului 2020. Deși oficialii Volkswagen nu au comentat motivele acestei schimbări de optică, vânzările lui Golf în Statele Unite ne oferă un tablou net diferit față de cel din Europa. Astfel, aflăm că versiunile simple ale lui Golf adună sub 2% din vânzările totale Volkswagen în Statele Unite, ajungând în 2018 la doar 6642 de unități comercializate pe tot parcursul anului. Păstrarea lui Golf GTI și Golf R în ofertă are însă logică pentru că versiunea GTI a adunat de trei ori mai mulți clienți pe parcursul anului trecut în comparație cu variantele de bază ale lui Golf. În Europa, Volkswagen Golf s-a menținut și în 2018 pe prima poziție a vânzărilor auto, fiind cel mai vândut model de pe piață de peste 20 de ani. Anul trecut, Golf a fost preferat de 446.000 de clienți europeni. Deși modelul german a înregistrat o scădere de 8% față de anul anterior, rămâne la o distanță apreciabilă de Renault Clio, locul al doilea în clasament (336.000 de unități). Sursa: automarket.ro
  7. Pai ba, aia era aplicatia mea. Recunosc ca am m-am inspirat din aia, dar nu am copiat-o pe toata in ...
  8. @Ichimaru Serios ba, sa ma respingi pentru aia?
  9. Supapa blowoff (SB sau BOV) este un sistem de eliberare a presiunii prezent la cele mai multe motoare turbo. Scopul acesteia este sa previna unda compresorului si sa reduca uzura turbinei si a motorului. Supapele blowoff atenueaza efectele unui compresor, prin faptul ca ii permite aerului comprimat sa se duca in atmosfera, producand un sunet distinct, sau sa recircule in admisia ajutajului de intrare a compresorului. Valva de descarcare (Blow Off Valve sau, pe scurt, BOV) se utilizeaza exclusiv la motoarele supraalimentate. Un dispozitiv destinat la origine performantei, a fost preluat de lumea tuningului in special pentru efectul sonor pe care il produce la schimbarea treptelor (sau la orice alta ridicarea a piciorului de pe acceleratie). Supapa ce imprejmuieste compresorul (SIC), cunoscuta si ca supapa de eliberare a presiunii, este o supapa ce distribuie aerul, cu scopul de a elibera presiunea din sistemul de admisie al unui vehicul turbo atunci cand supapa de admisie este ridicata sau inchisa. Presiunea aerului este recirculata inapoi in capatul sistemului de admisie (inaintea turbinei), dar dupa senzorul de evacuare a aerului. Supapa blowoff (numita cateodata si “supapa sonora“, a nu se confunda cu supapa de by-pass) face aceleasi lucruri si elibereaza aerul in atmosfera, in loc sa-l recircule. Actiunea de blowoff produce un numar distinctiv de suieraturi, in functie de modelul evacuarii. Anumite supape blowoff se vand cu o iesire in forma de trompeta ce amplifica intentionat sunetul. Anumiti detinatori de vehicule turbo pot cumpara o supapa blowoff numai pentru efectul auditiv, atunci cand nu este indispensabila unui motor normal. Sporturile cu masini conduse de FIA au interzis vanzarea supapelor blowoff. Relativ simpla din punct de vedere constructiv, BOV este o supapa cu membrana sau piston mentinuta in pozitia “inchis” de un arc cu o forta prestabilita. Aceasta se monteaza pe traseul dintre compresor si galeria de admisie, inaintea clapetei de acceleratie. Arcul de care am amintit anterior se comprima atunci cand asupra membranei (sau a pistonului, in functie de varianta constructiva) este exercitata o presiune ce depaseste valoarea stabilita pentru aplicatia respectiva. Pe de alta parte, depresiunea din galeria de admisie, produsa in momentul inchiderii clapetei de acceleratie, actioneaza pe suprafata opusa ajutand manevra. Astfel, se deschide supapa si se elibereaza surplusul de aer, producandu-se sunetul caracteristic. Prin insurubarea capacului se ajusteaza pretensionarea arcului si, implicit, presiunea la care supapa se deschide, iar surubul limitator regleaza cursa pistonului, determinand debitul de aer care poate fi refulat. Atunci cand motorul functioneaza la turatii mari, compresorul se roteste de asemenea rapid, generand valori ridicate ale presiunii si debitului de aer. Prin inchiderea clapetei de acceleratie, fluxul acestuia catre cilindri este oprit iar turbocompresorul, care, din cauza inertiei, tinde sa-si mentina miscarea, este supus unei franari bruste. Fenomenul are violenta direct proportionala cu marimea agregatului si presiunea dezvoltata, putand chiar sa-l distruga. Aici intervine BOV, care descarca surplusul de aer si impiedica socul, protejand compresorul. Un alt avantaj major este o scadere mai putin pronuntata a turatiei acestuia, asigurand reluarea mai rapida a “suflului” la o noua apasare a pedalei de acceleratie. Variantele cele mai simple – si cu efect sonor mai pronuntat – elibereaza aerul in exterior in timp ce variantele orientate spre performanta il descarca in amonte de compresor, contribuind la sustinerea rotatiei acestuia. Acestea din urma se mai numesc si Blow By Valves. BOV si motoarele Diesel Am mentionat mai sus, ca o conditie pentru functionarea BOV, inchiderea clapetei de acceleratie. Ce se intampla insa la motoarele Diesel la care aceasta lipseste? Ei bine, aici compresorul nu este franat de nimic la eliberarea pedalei de acceleratie (ea actioneaza doar asupra cantitatii de combustibil injectat), fluxul de aer sub presiune patrunde in continuare nestingherit in cilindri si nu exista riscul producerii vreunui soc daunator. Practic supapa de descarcare nu are utilitate si nici macar nu poate functiona! Pentru a nu defavoriza amatorii de “efecte speciale” utilizatori de astfel de motoare, s-a gasit solutia de a comanda de catre unitati electronice dedicate, prin electrovalve, BOV care au ca unic scop generarea sunetul caracteristic, fara a contribui in vreun fel la cresterea performantelor. Dezavantaje In cazul in care un senzor ce masoara fluxul aerului este folosit si este situat in susul supapei blowoff, unitatea de control a motorului (UCM) va masura excesul de combustibil deoarece excesul de aer din atmosfera nu este scazut din masuratori. Apoi, motorul va functiona cu un amestec mare de combustibil dupa fiecare actionare a supapei. Sursa: auto-tehnica.ro
  10. De 13 ani pe piata, Zero Motorcycles a devenit unul dintre cei mai importanti jucatori in zona motociclete electrice si nu se lasa. Recent a mai adunat 25 milioane dolari prin colectare de fonduri, ducand valoarea companiei la mai mult de 250 milioane USD. Dupa o perioada de concurenta cu alte firme mai mult sau mai putin de start-up, ca Brammo sau Mission, Zero au ramas fara prea multi competitori, cu exceptia celor de la Lightning (dar acestia sunt un pericol poate mai mare decat toti ceilalti la un loc). Insa greul abia incepe. Monstrii sacri, ca Harley-Davidson, cu LiveWire sau Honda, cu MXer, incep sa vina din urma dupa o perioada de inertie specifica unei firme de asa marime. Cei de la Zero stiu ca vor ramane pe piata numai daca sunt foarte solizi financiar, marii producatori putand sa-i surclaseze usor, mai ales pe zona R&D. Va urma o perioada interesant de urmarit. Sursa: motonews.ro
  11. Fiecare șofer de mașină electrică are nevoi și preferințe diferite de autonomie și sportivitate. Iar Hyundai și Kia le vor oferi clienților o aplicație prin care aceștia pot schimba ușor și rapid toate setările dinamice unei mașini electrice ale mărcii: de la cuplul maxim oferit la răspunsul pedalei de accelerație. Grupul Hyundai a anunțat dezvoltarea unei aplicații de mobil care le va da posibilitatea posesorilor mașinilor electrice ale mărcilor Hyundai și Kia să ajusteze o mulțime de parametri vitali ai acestora. Astfel, șoferii unei mașini electrice ale celor două branduri vor putea personaliza direct de pe telefon caracteristici precum cuplul maxim dezvoltat de mașină, nivelul acceptat al accelerației și al decelerației, capacitatea de recuperare a energiei la frânare, controlul vitezei maxime, răspunsul la apăsarea pedalei sau cantitatea de energie utilizată de sistemul de climatizare. Conform celor de la Hyundai, fiecare client va avea un profil personalizat după gusturi și nevoi, profilul urmând să poată fi "activat" pe orice mașină electrică a mărcii, ceea ce înseamnă că un șofer va putea să-și folosească setările pe mașinile disponibile prin serviciile de car sharing sau prin cele de rent-a-car. Pe lângă setările personale, modelele electrice Hyundai și Kia îi va oferi șoferului opțiunea de a elege parametri generați automat în funcție de destinația mașinii. De exemplu, dacă aplicația determină faptul că mașina nu va putea ajunge la destinație cu setările actuale, aceasta îl va anunța pe șofer și-i va propune setări ceva mai "eco" pentru a prelungi autonomia. De asemenea, în funcție de tipul de șosea car urmează pe traseu, mașina va putea activa setări sportive pe drumurile de munte sau setări relaxate pe autostrăzi. Clienții vor putea, de asemenea, testa profilele personalizate ale altor utilizatori ai aplicației. Întregul pachet de informații va fi securizat cu ajutorul tehnologiei blockchain, considerată cea mai sigură metodă de criptare din industria digitală actuală. Sursa: automarket.ro
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.