-
Posts
20805 -
Joined
-
Last visited
-
Days Won
37
Content Type
Profiles
Forums
Calendar
Store
Downloads
Everything posted by BIS aka OldNab
-
Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea președintelui Klaus Iohannis pentru ridicarea imunității în vederea urmăririi penale a lui Valerian Vreme, fost ministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, în legătură cu săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. Potrivit unui comunicat al DNA remis miercuri, AGERPRES, procurorul-șef al DNA a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul cauzei în vederea sesizării șefului statului pentru a aprecia asupra exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a lui Valerian Vreme, fost ministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, în legătură cu săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prejudiciul creat fiind de peste 11 milioane de euro. "În perioada septembrie 2010 — februarie 2012, Vreme Valerian, în calitate de ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, cu încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice, a încheiat cu D.Con-Net AG, lider al unei asocieri de firme, un contract ce avea ca obiect închirierea pe o durată de 16 luni și 13 zile, cu opțiune de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft în școli. Acest lucru s-a întâmplat în condițiile în care Acordul-cadru de furnizare nr. 32/12.08.2009 nu permitea încheierea unui astfel de contract subsecvent", arată DNA. Prin acest demers, spun procurorii, ministerul a fost prejudiciat cu suma de 11.291.793,99 euro, iar pe de altă parte a fost produs un folos patrimonial necuvenit, în același cuantum, în favoarea D.Con-Net AG. Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și patru volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală, se mai precizează în comunicat. SURSE: AGERPRES, Digi24, Antena 1, Cotidianul, bursa.ro, Mediafax, Libertatea, HotNews, România TV, Revista 22, stiripesurse.ro, news.ro, ProTV, AK-24, Evenimentul Zilei, jurnalul.ro, Secunda TV, Ziua de Constanţa, Curierul Naţional, Amos News, obiectiv.info.
-
Prim-ministrul Mihai Tudose a declarat, miercuri, că atât timp cât va ocupa funcţia de şef al Executivului măsura privind trecerea obligaţiei plăţii CAS şi CASS din sarcina angajatorului în sarcina angajatului nu va fi aplicată. "Vă spun în fiecare zi, da? Tot... Şi mâine o să mă întrebaţi, dar ca să rezolvăm, da", a afirmat Tudose, întrebat dacă plata CAS şi CASS nu se mută deloc nici pentru salariul minim, nici pentru alte salarii în sarcina angajatului. Întrebat despre opinii exprimate în interiorul PSD, premierul a spus: "Domnule, până una-alta, eu sunt prim-ministru şi eu dispun, da? Cât sunt eu prim-ministru, rămâne cum am stabilit ieri. Vă doresc o zi plăcută". SURSE: Ziarul de Iaşi, Antena 3, stiripesurse.ro, Adevărul, jurnalul.ro.
-
Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat miercuri că liderul PSD, Liviu Dragnea, este „tot mai penibil”, în condiţiile în care dă „indicaţii preţioase” partidului, dar nimeni nu-l mai bagă în seamă. „Dragnea, tot mai penibil! A vrut Dragnea să creeze Fondul Naţional de Investiţii. Grindeanu a spus NU, pentru că era o prostie care decapitaliza companiile de stat şi s-a îngropat ideea din programul Marelui Cârmaci. A vrut Dragnea impozitul global pe veniturile din fiecare gospodărie. Grindeanu şi-a dat seama că ideea este inaplicabilă şi a spus NU Marelui Cârmaci. A vrut Dragnea impozitarea cifrei de afaceri a companiilor. Tudose a spus NU, pentru că sistemul este incompatibil cu regulile Uniunii Europene, ceea ce Marele Cârmaci nu ştia. A vrut Dragnea impozitarea salariilor mari. Tudose a spus NU, pentru că măsura nu aduce mai nimic la bugetul de stat, aşa cum credea Marele Cârmaci. A vrut Dragnea să numească, prin Carmen Dan, şeful DIPI. Tudose a spus NU, pentru că nu a vrut să fie păpuşărit de Marele Cârmaci. A vrut Dragnea plata CAS şi CASS de către angajat. Tudose spune NU, pentru că riscul diminuării colectării este mare, iar salariile ar fi scăzut începând cu 1 ianuarie 2018. A vrut Dragnea să-i dea afara din PSD pe Ponta, Grindeanu şi Ivan. Organizaţiile PSD din teritoriu au spus NU, pentru că nu recunosc dreptul de viaţă şi de moarte al Marelui Cârmaci asupra membrilor partidului. Altfel spus, Dragnea dă în spaţiul public citate din programul de guvernare inept, scris de Vâlcov, sau dă „indicaţii preţioase” partidului, dar nimeni nu-l mai bagă în seamă. Sunt curios când o să priceapă Marele Cârmaci, şmecheraş viclean de Teleorman, că a ajuns penibil. Iar despre o nouă moţiune de cenzură împotriva propriului guvern nu mai poate fi vorba... ”, a scris Băsescu, pe Facebook. SURSE: Adevărul, Antena 3, news.ro, bursa.ro, Secunda TV, bugetul.ro, Timişoara Express, AK-24, B1, obiectiv.info.
-
În Venezuela opoziţia a lansat un apel la o grevă generală de 48 de ore în semn de protest faţă de numeroasele manevre politice ale preşedintelui Nicolas Maduro care se agaţă cu orice preţ de putere. La iniţiativa sa, duminică, ar urma să fie aleasă o Adunare Constituantă în paralel cu Parlamentul controlat de opoziţie. Venezuela a intrat într-o criză politică extrem de gravă care se adînceşte, pe fondul unui socialism muribund încarnat de preşedintele Maduro. 70 la sută dintre venezueleni se opun acestei “lovituri de stat” instituţionale care ar urma să fie desemnarea unei adunări reprezentative paralele. In mintea lui Maduro logica a fost simplă: întrucît Parlementul este controlat de opoziţie el vrea să creeze un altul, controlat de mişcarea sa. De notat că, în aceeaşi logică, opoziţia a desemnat o nouă Curte supremă, în paralel cu Tribunalul suprem controlat de putere. Nicolas Maduro, succesorul lui Hugo Chavez în Venezela, are de partea sa armata compusă din 232 000 de oameni. Un lider al opoziţiei eliberat luna aceasta din închisoare lansează însă un apel în direcţia militarilor pentru a nu mai spirijini politica lui Maduro. Cel care se vrea iniţiatorul unei noi forme de socialism în America latină a reuşit de fapt să ruineze ţara cu cele mai mari resurse de petrol de pe continentul american. Zeci de mii de venezueleni se aprovizionează din Columbia iar unii încearcă chiar să se refugieze în această ţară vecină temîndu-se că după alegerile de duminică ar putea izbucni un război civil. Manifestaţiile anti-Maduro din ultimul timp s-au soldat cu 103 morţi şi cu sute de persoane arestate. Tările occidentale cer puterii de la Caracas să organizeze alegeri legislative normale, iar Statele Unite ameninţă cu instituirea unor sancţiuni. Mandatul lui Maduro se termină în ianuarie 2019, dar el încearcă deja să pună în mişcare strategii pentru a rămîne la putere. SURSE: RFI, AGERPRES, Radio România Actualităţi.
-
Coreea de Nord a amenințat că va lansa un atac nuclear "în inima Statelor Unite" dacă Washingtonul încearcă să schimbe regimul de la Phenian, a relatat miercuri agenția sud-coreeană de presă Yonhap, citând un anunț difuzat de agenția oficială de presă nord-coreeană KCNA, transmite DPA. "Dacă SUA îndrăznesc să schițeze și cel mai mic semn că încearcă să înlăture conducerea noastră supremă, vom lansa o lovitură nemiloasă în inima SUA cu puternicul nostru ciocan nuclear, ascuțit și întărit de-a lungul timpului", a declarat un purtător de cuvânt al MAE nord-coreean, potrivit KCNA. Amenințarea de la Phenian vine ca răspuns la recentele remarci ale șefului Agenției centrale de informații a SUA (CIA), Mike Pompeo, care a făcut aluzie la o schimbare de regim în Coreea de Nord, menționează DPA. Mike Pompeo ar fi declarat în cadrul unui forum săptămâna trecută că cel mai bun lucru pe care îl pot face SUA este să "separe capacitatea (nucleară) de persoana care ar putea avea intenția (nucleară)". Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe nord-coreean a afirmat că remarcile lui Mike Pompeo "au întrecut limita și a devenit clar că scopul suprem al administrației (președintelui american Donald) Trump este schimbarea regimului". "Dacă este amenințată demnitatea supremă a RPDC (Republica Populară Democrată Coreeană, Coreea de Nord), aceasta trebuie să anihileze preventiv acele țări și entități implicate direct sau indirect, mobilizând toate mijloacele de atac, inclusiv pe cele nucleare", a adăugat purtătorul de cuvânt, potrivit KCNA. Coreea de Nord a testat, de la începutul anului trecut, două bombe nucleare și mai multe rachete, ceea ce a determinat creșterea tensiunilor în peninsulă. La 4 iulie, Coreea de Nord a testat o rachetă balistică intercontinentală, test care, potrivit analiștilor, a apropiat Phenianul de a deține capacitatea de lansare a unei rachete cu o rază de acțiune suficientă pentru a atinge teritoriul SUA. SURSE: AGERPRES, stiripesurse.ro, Antena 3, Cotidianul, ProTV, Ziarul Financiar, Adevărul, Digi24, Bună Ziua Iaşi, ziare.com, bursa.ro, Pagina de Politică, B1, România Liberă, Timpul, Replica, 9AM, caleaeuropeana.ro, Business24, Ournet.
-
În ciuda unor solicitări ale Casei Albe pentru mai mult spațiu de manevră și flexibilitate în negocierile cu Rusia, Congresul SUA a adoptat, cu o uriașă majoritate bipartizană, prelungirea sancțiunilor împotriva Rusiei și întărirea acestora. După considerarea alternativei unui veto, Președinția americană a acceptat legislația odată ce aceasta include, pe lângă Rusia, și Iranul, și Coreea de Nord. Motivațiile dezbaterilor din Senat, ulterior din Camera Reprezentanților, au reușit să acopere spectrul complet al acuzațiilor pe care SUA îl aduc Rusiei lui Putin. Acestea se întind de la amestecul în alegerile americane - considerate cea mai mare ofensă adusă SUA – la agresiunea împotriva vecinilor și amestecul în treburile lor interne, dar și pedepsirea Rusiei pentru anexarea Crimeii și agresiunea militară din Estul Ucrainei – motivele originare ale sancțiunilor – precum și abuzurile în materie de drepturile omului, vânzarea de arme către Președintele sirian Bashar al Assad și subminarea securității cibernetice globale. Acest adevărat rechizitoriu la adresa Rusiei apare în diferitele luări de cuvânt și declarații ale participanților la această sesiune în care sancțiunile la adresa Rusiei au fost înăsprite. Decizia Congresului American este cu atât mai importantă cu cât majoritatea americană contrazice fundamental solicitarea originară a Președintelui SUA, Donald Trump, care cerea, în fapt, diminuarea acestor sancțiuni pentru a-i permite să abordeze Rusia, în inițiativele sale de îmbunătățire a relațiilor cu Vladimir Putin. După ce limitaseră deja posibilitatea Casei Albe de a lua decizii în materie pentru a ridica sancțiunile – fiind necesară notificarea Congresului cu două luni înainte și o reflecție de minimum o lună a acestuia înainte de a furniza un răspuns – acum aceste sancțiuni au fost înăsprite iar lista celor vizați a fost extinsă considerabil pe fiecare dintre acuzațiile formulate. La nici șase luni de la numire, iată că și Partidul Republican susține fără nici o rezervă această întărire a sancțiunilor, contrându-l din nou pe Președinte, acțiune față de care manifestaseră reticență până de curând, când sondajele de opinie l-au adus la 34% încredere, cel mai jos nivel al unui Președinte american de când se fac sondaje, la acest moment din mandatul său. Singura diferență a fost că Senatul a adăugat la lege și Iranul, supus sancțiunilor pentru programul balistic pe care-l continuă, deși a respectat, se constată, acordul de neproliferare nucelară, iar Camera Reprezentanților, tot la propunerea Republicanilor, a adăugat și Coreea de Nord. Astfel, cu cele două state pe care Casa Albă le dorea sancționate, înțelegerea bipartizană s-a făcut in extenso. Mesajul trimis Rusiei este extrem de dur tocmai pentru că majoritatea care îl votează este bipartizană și extrem de cuprinzătoare, practic o cvasiunanimitate, în timp ce Casa Albă s-a abținut de la tentația unui veto, altfel inutil la nivelul votului în Congres care ar fi fost copleșitor la o revotare și ar fi dat un nou impuls negativ politicilor și abilității Casei Albe de a aborda în orice fel relația cu Federația Rusă. Deja lucrurile sunt complicate de audierile și ancheta FBI vizând relațiile Casei Albe, administrației Trump, echipei sale electorale și familiei președintelui cu Rusia. Mai mult, subiectul tuturor acestor discuții ar fi fost ridicarea sancțiunilor la adresa Rusiei, fapt ce ar fi fost discutat contra unor avantaje în campania electorală a președintelui Trump. Acordul primului consilier pentru Securitate națională a lui Trump, Michael T. Flynn, în perioada de tranziție, cu ambasadorul rus la Washington, Serghey Kisleak(retras sâmbătă 22 iulie, dar rămânând la dispoziția anchetei federale) avea în vedere tot sancțiunile, ca și negocierile ce l-au vizat pe fostul șef al campaniei Manafort sau pe fiul și ginerele miliardarului devenit președintele SUA, după ce ar fi beneficiat de informațiile obținute de hackerii ruși din documentul și convorbirile Congresului Național Democrat și din mailurile private ale doamnei Clinton, contracandidatul democrat al președintelui Donald Trump. SURSE: Evenimentul Zilei, DC News, ProTV.
-
Adrian Năstase, fost preşedinte PSD, îl critică subtil pe Liviu Dragnea, actualul preşedinte PSD. Năstase constată că sfatul său cu privire la organizarea partidului a fost pus în practică. Însă nu la PSD, ci la PNL. „În sfârsit, insistenta mea privitoare la nevoia departamentelor la partid a dat rezultate. E adevărat, nu la PSD ci la PNL. Departamentele (comisiile) formate de liderii liberali vor monitoriza guvernul, se vor ocupa de selectia cadrelor si vor pregati viitorul program de guvernare. Practic, cele trei functii pe care le aveau si departamentele PSD, atunci cand functionau. Si in opozitie dar si in perioadele de guvernare, evident, atunci, cu obiective modificate”, scrie Adrian Năstase pe blog. Fostul premier, îl critică pe Dragnea şi pentru faptul că a lipsit la prima şedinţă a Biroului Permanent Naţional al PSD după opt luni. „O veste bună totusi – ieri au fost reluate sedintele saptamanale ale BPN. Poate că la prima sedinta, la reluarea acestor intalniri politice, era utila si prezenta presedintelui partidului”, mai scrie Năstase. SURSE: Special Arad, Antena 3, stiripesurse.ro, Adevărul, AGERPRES, Cotidianul, jurnalul.ro, PS News, Evenimentul Zilei.
-
Liderul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA) din Republica Moldova, Andrei Năstase, și-a exprimat dezamăgirea față de vizita întreprinsă de premierul României, Mihai Tudose, la 21 iulie la Chișinău, în contextul votării de către parlamentul moldovean a inițiativei promovate de Partidul Democrat (PD) - aflat la guvernare - și a socialiștilor proruși de trecere la sistemul electoral mixt . "Actualul guvern al României este o uriașă dezamăgire", își exprimă decepția Andrei Năstase, într-un comunicat transmis marți AGERPRES. "În loc de comunicate de condamnare sau măcar de atenționare din partea MAE, a guvernului României și a președintelui Klaus Iohannis privind derapajele antieuropene ale puterii hibride de la Chișinău, premierul Mihai Tudose, într-un gest diplomatic inexplicabil, a vizitat Republica Moldova, sprijinind pe față măsurile legislative pe care UE, atât prin Comisie, cât și prin Parlamentul European, le critică ferm", se menționează în același text, care consideră că gestul șefului guvernului de la București se poate interpreta în două feluri. 'Fie decidenții instituțiilor românești, de la ministere la SIE și SRI, sunt prizonierii lui (Vlad) Plahotniuc (liderul PD) și ai prietenilor săi de peste Prut, și execută ordinele acestora. Fie România și-a schimbat politica față de Republica Moldova și a decis să o împingă în brațele Rusiei", apreciază liderul PPDA. Andrei Năstase consideră, potrivit comunicatului citat, că 'este clar pentru toată lumea, inclusiv pentru instituțiile de la București care desenează politica externă a României în relația cu Republica Moldova, că modificarea legislației electorale promovată de binomul Plahotniuc-Dodon (președintele R.Moldova, Igor Dodon — n.r.) va aduce la putere o majoritate socialistă, antieuropeană și prorusă chiar în Anul Centenarului Marii Uniri". "Faptul că guvernul României, la fel ca alte forțe ostile integrării noastre europene, sprijină pe față, activ, binomul oligarhic Dodon-Plahotniuc este de natură să genereze îngrijorare profundă în societatea din Republica Moldova", mai spune el, conform aceluiași text. Trecerea la sistemul electoral mixt contrar recomandărilor Comisiei de la Veneția a fost criticată de înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, Federica Mogherini, de comisarul pentru politica de vecinătate și negocieri de extindere, Johannes Hahn, de Partidul Popular European, cea mai mare formațiune politică paneuropeană, precum și de mai mulți europarlamentari, a relatat Deutsche Welle. Republica Moldova a fost avertizată în acest context că ar putea rata ajutorul financiar de 100 milioane de euro din partea UE din cauza sfidării recomandărilor Comisiei de la Veneția privind modificarea sistemul electoral. De asemenea, Ambasada SUA din Republica Moldova s-a declarat dezamăgită de decizia autorităților moldovene de a schimba sistemul electoral. "Revizuirea Codului electoral pune la îndoială obiectivul declarat al guvernului privind un viitor european și democratic pentru cetățenii Republicii Moldova', a comentat Ambasada SUA din Chișinău într-un comunicat. SURSE: AGERPRES, UNIMEDIA.
-
Mai mulţi primari din ţară nu au stat prea mult pe gânduri şi, imediat ce a intrat în vigoare legea care le permite să-şi stabilească singuri lefurile, au trecut la măriri. Recordul, până acum, îl deţine primarul PSD din Bistriţa. Şi-a triplat leafa, cu începere de la 1 august. Nu i-a uitat nici pe subalterni. Le-a acordat majorări între 200 şi o mie de lei. Majorările au fost stabilite printr-o hotărâre de consiliu local. Astfel, din luna august, primarul PSD din Bistriţa va încasa peste 13.000 de lei, faţă de 4.200 de lei, până acum. Mihai Ruști, purtător de cuvânt Primăria Bistrița: Pentru salariile aleșilor, adică a primarilor și viceprimarilor există prevederi în legea salarizarii, pe care noi le-am respectat. Care prevedea creșteri eșalonate în funcție de categoria localității, în funcție de populația localității. Angajații din subordine au primit şi ei măriri, dar mai puţin importante - de la 200 până la cel mult 1.000 de lei. Sabina Mălaicu, lider sindical: Salariile, să știi că au fost mici, nici acuma nu sunt foarte mari, nu ajunge un consilier superior la maxim, nu ajunge la jumătatea salariului unui viceprimar. Banii pentru noile salarii mărite vin de la bugetul local. De la investiţii. Ioan Peteleu, consilier local PNL: Doar de la dezvoltare, din altă parte nu pot fi luați pentru că veniturile rămân aceleași. Oricum, în fiecare an nu se cheltuie toți banii din bugetul de dezvoltare, rămân undeva la patru milioane de euro bani necheltuiți. Cei mai mulţi dintre bistriţeni sunt nemulţumiţi că edilii se gândesc în pimul rând la propriile buzunare. Şefii de birou şi directorii din Primăria Craiova vor avea şi ei salarii de cel puţin o mie de euro pe lună, plus sporuri. Cel mai bine va câştiga administratorul primăriei - 12.000 de lei lunar. Sorin Manda, administrator public Primăria Craiova: Pe legea nouă, salariul este limitat la salariul viceprimarului. Este mai mare decât cel de dinainte, salariul propus, dar nu ştiu dacă va fi şi aprobat. Venituri frumoase vor avea şi secretarul municipiului - 11.600 de lei sau arhitectul-șef - 10.025 de lei. SURSE: Digi24, timponline.ro, ziare.com.
-
Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a fost dur criticat de cei doi artiști din spatele hitului „Despacito”. Liderul statului s-a folosit „ilegal” de melodia lor pentru a promova un vot controversat organizat de acesta, potrivit adevarul.ro. „Folosirea ilegală a unui cântec nici nu se compară cu crimele pe care le comiţi şi le-ai comis în Venezuela” a scris Daddy Yankee, pe Instagram, adresându-se direct preşedintelui Maduro. Nicolas Maduro s-a folosit de „Despacito” într-o emisiune transmisă la televiziunea de stat pentru a-şi anima susţinătorii şi de a încerca să câştige mai multă popularitate faţă de politicile sale. Versurile au fost modificate astfel încât oamenii să fie îndemnaţi să meargă la votul de duminica viitoare, preşedintele vrând prin intermediul acestuia să formeze un corp controlat de acesta care să modifice Constituţia Venezuelei. Planul lui Maduro s-a confruntat deja cu numeroase proteste de stradă, greve naţionale şi avertizări cu sancţiuni economice din partea Statelor Unite în cazul în care votul va fi dus la capăt. SURSE: Antena 3, ProTV, Antena 1, Adevărul, news.ro.
-
Fondul Monetar Internațional (FMI) a prezentat un nou raport privind perspectivele economiei mondiale. La analiza FMI se raportează analiștii și investitorii atunci când doresc să anticipeze ce se va întâmpla în economie în perioada următoare. Analiza FMI pleacă de la constatarea că producția mondială va crește cu 3,5% anul acesta și cu 3,6%, în 2018. Cifra maschează, însă, diferențele dintre state. Spre exemplu, pentru Statele Unite, prognoza de creștere a fost revizuită ușor în scădere, cu 0,2%, din cauza că există temeri că politica bugetară americană nu va fi atât de expansionistă precum era prevăzut. Pe de altă parte, zona euro și Japonia sunt creditate cu creșteri mai mari decât estimările realizate în raportul din luna aprilie. În țările dezvoltate, inflația se situează la niveluri joase, în ton cu previziunile, iar în statele emergente, rata inflației este în scădere. În general, rata de creștere a economiei globale este mai mare decât cea din anul 2016, când a fost de 3,2%, dar încă rămâne sub nivelul de creștere de dinainte de criză. În același timp, raportul FMI arată și riscurile care planează asupra economiei mondiale. În primul rând, se constată că riscurile rămân echilibrate pe termen scurt și în scădere pe termen mediu. Spre exemplu, riscurile politice în Europa au scăzut, iar remarca se referă, cu siguranță, la alegerile legislative și prezidențiale care au avut loc în câteva țări europene în prima jumătate a anului. În al doilea rând, normalizarea politicii monetare în special în Statele Unite a dus și la „liniștirea” pieței financiare mondiale. Dar riscuri sunt și asupra țărilor emergente care se confruntă cu un exces de capacități de producție, cu scăderea investițiilor și chiar cu o plafonare a productivității muncii. Una peste alta, raportul Fondului Monetar Internațional arată că în următorul an creșterea economică se va consolida. Astfel, cifrele creșterii economice și ale producției industriale vor fi mai mari decât în anii 2015 și 2016. Bineînțeles, economia globală urmărește cu atenție, ca de obicei, prețul țițeiului, care a cunoscut o scădere ca urmare a stocurilor mari din Statele Unite și în raport de cererea de pe plan mondial. De asemenea, inflația se menține la un nivel moderat, iar creșterea prețurilor materiilor prime din al doilea semestru al anului trecut a fost absorbită. Deci, inflația va rămâne stabilă, inclusiv în state emergente precum Rusia și Brazilia. În ceea ce privește piața financiară, după ce la începutul anului, randamentul obligațiunilor suverane ale statelor dezvoltate a înregistrat o scădere, în iunie și iulie, ele au crescut ușor. În același timp, politica monetară americană, adică, mai clar, creșterea dobânzii la dolar, se face de o manieră graduală. Ceea ce oferă mai multă predictibilitate piețelor financiare. De asemenea, piețele bursiere din economiile dezvoltate au înregistrat creșteri, la fel și cele din economiile emergente. Iată și evoluțiile previzibile pentru câteva economii. Pentru Statele Unite se va urmări politica monetară, respectiv evoluția dobânzii la dolar, și politica bugetară, încă insuficient de încurajatoare pentru creșterea economică. Previziunile privind Marea Britanie sunt pentru o creștere ceva mai redusă decât se anticipa în luna aprilie a acestui an. Zona euro pare a fi câștigătoarea perioadei următoare. Creșterea economică va fi mai mare decât se anticipa, susținută de principalele economii: Germania, Franța, Spania și chiar Italia. Canada va avea și ea o creștere mai mare decât se estima în aprilie. La fel se întâmplă și cu economiile emergente. Ceea ce ne arată că la nivelul economiei mondiale creșterea se consolidează. În aceste condiții, chiar și riscurile par mai mici. SURSE: RFI.
-
Prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan spune că premierul Mihai Tudose demonstrează că politica fiscală a PSD se stabilește în funcție de 'deranj' politic, nu pentru dezvoltarea României. "Premierul Tudose demonstrează că politica fiscală a PSD se stabilește în funcție de 'deranj' politic, nu pentru dezvoltarea României. Realitatea este că nu există niciun proiect major pentru România. Din când în când, primim amenințări că vor mai introduce câteva taxe, toate acestea având un efect cert: instabilitate și învrăjbirea anumitor categorii sociale", afirmă Raluca Turcan, într-un comunicat transmis marți AGERPRES. Ea subliniază că PSD trebuie să plătească politic și enumeră mai multe motive pentru acest lucru. "Au pus un guvern incapabil să conducă România pentru a obține dezvoltare pe termen lung. Pot oferi doar cârpeală, supraviețuire și fraudă de încredere; guvernanții nu înțeleg că investitorii, cei care muncesc cinstit, așteaptă predictibilitate și încredere, nu aroganță și politicianism; au mințit grobian în campania electorală. Au amăgit și au sfidat, conștienți fiind că nu pot să respecte ce au promis. De altfel, puțini sunt cei care astăzi chiar cunosc ce scrie în programul nou de guvernare pentru Cabinetul Dragnea II. Tudose sigur nu știe", susține liderul liberal. În opinia Ralucăi Turcan, Guvernul trebuie să renunțe și la alte măsuri, pe lângă impozitul pe cifra de afaceri sau taxa de solidaritate. "Dar rămâne întrebarea: de ce și-au mai dat jos propriul Guvern pentru nerespectarea programului de guvernare I în condițiile în care acum demonstrează zilnic că nici noul program de guvernare nu va fi respectat?!", conchide prim-vicepreședintele PNL. Marți, premierul Mihai Tudose a declarat că Executivul nu va introduce taxa de solidaritate. "Concluzia astăzi este că putem să o trecem (taxa de solidaritate — n.r.) la discutate și uitate. (...) Era prea mare deranjul, dacă vreți", a explicat prim-ministrul. Totodată, Mihai Tudose a precizat că taxele de genul CAS, CASS vor continua să fie plătite de angajator. "Cele două taxe (CAS și CASS — n.r.) vor rămâne pe modelul actual. Toate taxele de genul acesta, CAS, CASS, vor fi plătite de angajator", a mai spus premierul. SURSE: AGERPRES, HotNews, 9AM.
-
Pentagonul continuă să exprime îngrijorări privind politica Federației Ruse în raport cu Ucraina, Republica Moldova și Georgia, a declarat președintele Comitetului Întrunit al șefilor de Stat Major din SUA, Joseph Dunford. Oficialul american a declarat, în cadrul unui forum de securitate care s-a desfășurat în weekend în Colorado, că „Rusia continuă să reprezinte o amenințare pentru Ucraina, din cauza programului său de modernizare a forțelor armate, armelor nucleare și acțiunilor în spațiul cibernetic”, transmite Infotag. „SUA trebuie să fie pregătite să prevină un atac nuclear din partea Rusiei. Configurația internațională a ajuns la cel mai înalt punct de instabilitate de după cel de-al II-lea Război Mondial. De aceea, trebuie să fortificăm NATO, pentru a preveni acțiunile Rusiei”, a remarcat generalul american. SURSE: InfoPrut, HotNews, noi.md, Radio România Actualităţi, TVR.
-
Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, după ședința Biroului Permanent Național al PSD, că nu îl interesează să preia conducerea formațiunii, așa cum a insinuat fostul prim-ministru Victor Ponta. „În niciun caz nu mă interesează așa ceva”, a spus Tudose în legătură cu afirmația lui Ponta privind preluarea, de către actualul premier, a conducerii PSD. Duminică seară, fostul premier social-democrat Victor Ponta a declarat că el crede că actualul prim-ministru, Mihai Tudose, va prelua conducerea PSD. „Eu cred că la un moment dat Tudose va prelua conducerea PSD. Este inevitabil. (...) Domnul Dragnea este o mare slăbiciune pentru PSD. În istoria PSD, Ion Iliescu a fost un pic înaintea partidului, Năstase, Geoană aveau o imagine foarte bună. E prima dată când partidul are 40% și liderul are 15%, adică nu merge chestia asta”, a spus Victor Ponta la Antena 3. SURSE: Digi24, Antena 3, DC News, Ziarul de Iaşi, B1, Evenimentul Zilei, Gândul.
-
Realizatorul emisiunii „Lumea lui Banciu” a comentat scrisoarea în care Ioan Sabău Pop îl critică pe Iohannis pentru vizita din Harghita, când nu şi-a făcut timp pentru a se întâlni cu reprezentanţii comunitâţii române. „Mă bucur că avem ocazie să începem emisiunea exact cu strigătul de acvilă gâtuită a conducerii Forumului Civic al Românilor din județele Mureș, Harghita și Covasna. Exact apelul pe care îl lansam și noi în eter odată cu vizita efemeră, de lucru e adevărat, a șefului statului în cele trei județe transilvane. Ei bine, iată că astăzi o voce se ridică. Profesorul universitar doctor Ioan Sabău Pop, liderul forumului, are o luare de poziție curajoasă, demnă și aș spune chiar remarcabilă, în fața acestei lipse de reacții a șefului statului în vizita sa cu iz politic și tematic în aceste trei județe”, a spus Radu Banciu. „Pentru noi, să știți domnul Pop, că existați, contați mai mult decât șeful statului și de asta am și citit în cvasi-integralitatea sa acest mesaj. Tocmai pentru ca să se știe că exact asta spuneam după această vizită jenantă, penibilă a celui mai slab președinte din istoria României. Încercați măcar domnilor de acolo să vă consolați cu asta. Un om fără scrupule, fără nicio valență politică, un om neinteresat și neimplicat, un om prost pregătit, o stârpitură politică acest Klaus Iohannis." SURSE: Evenimentul Zilei, stiripesurse.ro.
-
În timp ce Rusia are o armată care se află ilegal pe teritoriul Republicii Moldova, preşedintele Igor Dodon intenţionează să împartă distincţii de stat militarilor ruşi. Mai mult, acesta anunţă că va participa săptămâna viitoare la evenimentele organizate la Tiraspol cu ocazia împlinirii a 25 de ani de când aşa-numiţii pacificatori ruşi se află în regiunea transnistreană. „Pentru prima dată în ultimii 25 de ani, săptămâna viitoare voi participa la evenimentele comune organizate în Transnistria. Aşa ceva nu a fost până acum. Preşedintele Moldovei nu a participat niciodată la astfel de evenimente”, a declarat Dodon, în cadrul unei conferinţe de presă difuzată de postul rusesc Rossia 24. „Mai mult, săptămâna viitoare intenţionez să decorez militarii moldoveni, pe cei transnistreni, dacă aceştia vor dori, şi pacificatorii ruşi. Aceasta este o dovadă că noi apreciem această misiune la cel mai înalt nivel”, a adăugat Dodon. În cadrul conferinţei de presă, unul dintre jurnaliştii ruşi l-au comparat pe Dodon cu Don Quijote în condiţiile în care acesta nu are pârghiile necesare pentru a-şi îndeplini promisiunile din programul de guvernare. SURSE: Jurnal TV, moldNova, InfoPrut, Evenimentul Zilei, independent.md, Timpul, Agora, Cunoaşte Lumea, BucPress, ziarul de gardă, point.md, Karadeniz Press, Republika News, stiripesurse.ro.
-
Premierul ungar Viktor Orban a participat la conferința „Europa Centrală, un punct sigur!?", de la Universitatea de Vară și Tabăra Studențească din Tușnad, Harghita. La finalul discursului pe care l-a susținut, liderul de la Budapesta s-a pozat alături de un tricou al lui Sepsi Sfântu Gheorghe, menționând că gruparea covăsneană a promovat în premieră anul acesta în Liga 1, informează GSP. Gestul său a fost apreciat de presa maghiară, care a preluat imediat informația. Gestul lui Viktor Orban a venit la doar o zi după ce echipa antrenată de către Valentin Suciu a obținut prima victoria din istoria micuțului club în Liga 1, 2-1 cu Juventus București. Sepsi Sfântu Gheorghe - Juventus București a fost meciul premierelor în etapa a doua a Ligii 1. Debutante la ediția centenară a campionatului, cele două echipe au marcat primele goluri din istorie în Liga 1 după ce în prima etapă pierduseră la zero, cu Astra și Dinamo. Sepsi a câștigat în fața echipei care a dominat de la un cap la altul sezonul trecut al Ligii 2. SURSE: Active News, ziare.com, Orange, B1.
-
Parlamentarii şi-au votat sume uriaşe pentru cazarea în Bucureşti
BIS aka OldNab replied to BIS aka OldNab's topic in News
Şi te gândeşti că se plângea pesedistul ăla care zicea că vrea să tragă cu mitraliera în protestatari că suma pe care o primesc parlamentarii e "o mizerie". -
Mii de cetăţeni au demonstrat joi în faţa clădirii Parlamentului din Republica Moldova, împotriva proiectului de schimbare a sistemului electoral, informează presa locală. Proietcul de lege pentru votul mixt a fost votat de 74 de deputaţi. Deputaţii Partidului Comuniştilor (PCRM), Partidului Liberal-Democrat din Republica Moldova (PLDM) şi Partidului Liberal (PL) au părăsit sala unde a avut loc şedinţa parlamentară la care s-a votat schimbarea sistemului electoral. Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru, Maia Sandu, preşedinta Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) şi Andrei Năstase, preşedintele Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, au solicitat susţinătorilor să participe la demonstraţie pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de sistemul electoral mixt. În aprilie au fost organizate mai multe dezbateri publice de către societatea civilă, dar şi pe platformă parlamentară, pe marginea proiectului de schimbare a sistemului electoral, informează UNIMEDIA. SURSE: Ziarul Financiar, ProTV, HotNews.
-
„Parlamentar, primesc lunar 1500 de euro pentru cazare în Bucureşti, deşi sunt în vacanţă” - dacă vi se pare o glumă, vă spunem că e treabă cât de poate de serioasă. De la 1 iulie, suma alocată pentru cazarea senatorilor şi deputaţilor a crescut, iar aleşii îşi primesc banii de chirie deşi în iulie şi august nu vin la muncă. Şi-au votat singuri beneficiile, iar acum au suficienţi bani cât să-şi închirieze lunar şi opt garsoniere. Până la 1 iulie, parlamentarii au primit o indemnizaţie de 7.700 de lei, de la 1 iulie această indemnizaţie a crescut la peste 13.000 de lei. Implicit au crescut şi cheltuielile cu cazarea, primeau până la 1 iulie 4.600 de lei, acum primesc undeva la 6.500 de lei. Evident, creşte şi suma forfetară, dacă până la 1 iulie primeau aproximativ 10.000 de lei, acum primesc senatorii şi deputaţii undeva la 20.000 de lei. Şi, deşi sunt în vacanţă şi nu mai stau în Bucureşti, parlamentarii primesc suma pentru cazare, în plus majorată cu 2000 de lei pe lună. În lunile iulie şi august fiecare parlamentar va primi în plus pentru cazare 4000 de lei. Dacă este să facem un calcul simplu, o adunare, asta înseamnă o sumă de 1,7 milioane de lei, transformând-o în euro ne rezultă nu mai puţin de 370.000 de euro. O bună parte din aceşti bani ar putea intra direct în buzunarele aleşilor pentru că nimeni nu-i obligă să justifice sumele primite pentru cazare. Pot închiria o locuinţă la orice preţ şi cu restul banilor să facă ce doresc. Unii deja şi-au făcut planuri cu sumele primite în plus. Valentin Boboc, deputat PSD: „Îţi creează un confort în plus. Adică aş putea să îi spun gazdei, bun, mai punem 500 de lei la chirie, dar asigură-mi şi mie aer condiţionat şi eu ştiu ce aş mai putea cere sau aş putea să plătesc o femeie să vină să îmi facă curăţenie să nu îmi mai chem nevasta la sfârşit de săptămână să îmi facă curăţenie." Adrian Prisnel, deputat USR: „Sunt colegi care stau la hotel si presupun că această sumă lor le-ar fi ok, având în vedere că ar fi o creştere de calitate de la o cameră de 200 de lei la o cameră de 300 lei pe noapte". Sunt şi parlamentari care cred că banii primiţi până acum erau mai mult decât suficienţi. Mihai Goţiu, senator USR: „Sper să se găsească o soluţie ca aceşti bani să se returneze în toamnă. 6.500 de lei pe lună este aberant pentru cazare." Practic cu cei aproape 1.500 de euro pe care îi vor încasa lunar, parlamentarii îşi pot închiria lejer şi o vilă luxoasă. Vlad Vlăsceanu, analist imobiliar: „Dacă ne uităm şi spre zona centrală, vile cu 3,4 camere care pot fi închiriate la 1.500 de euro, deci practic vorbim de o sumă foarte generoasă pentru o chirie de locuinţe când vorbim de 6.500 de lei pe lună." Cei mai puţini pretenţioşi pot închiria cu aceşti bani, în cartierele mărginaşe ale Capitalei, opt garsoniere sau cinci apartamente cu trei camere. Liderii Coaliţiei au anunţat că din toamnă vor să plafoneze suma forfetară pentru cabinetele parlamentare şi cea pentru cazare la valoarea de dinainte de 1 iulie. SURSE: Digi24, Observatorul Prahovean, B1, Press24.
-
Rusia şi Statele Unite urmează să lanseze un dialog privind stabilitatea strategică, care implică ambele ministere responsabile de politica externă ale celor două state, precum şi alte agenţii conexe, informează agenţia de ştiri TASS. O rundă precedentă de discuţii a avut loc la Washington în data de 17 iulie şi s-a concentrat pe eliminarea diferitelor probleme din relaţiile bilaterale. Această discuţie a avut loc între ministrul adjunct de Externe al Rusiei, Serghei Ryabkov, şi subsecretarul de Stat american pentru Afaceri Politice, Thomas Shannon. După întâlnire, Departamentul de Stat al SUA a lansat o declaraţie, menţionând discuţiile privind stabilitatea strategică şi convocarea unei noi reuniuni a Comisiei consultative bilaterale. Moscova şi Washington "se obligă să organizeze viitoare noi Comisii de consultare bilaterală şi discuţii strategice de stabilitate şi vor schimba propunerile de planificare în viitorul apropiat", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Heather Nauert. Ryabkov şi Shannon "vor schimba propunerile de planificare în viitorul apropiat", a mai subliniat oficialul Departamentului de Stat. SURSE: Mediafax.
-
„O persoană poate să ajungă deputat cu doar 25, 30 procente din voturi. E o mare problemă pentru reprezentarea diasporei. Acest sistem permite oamenilor cu mulți bani să influențeze deciziile politice", a declarat Maia Sandu la o ediție specială de ieri seara a emisiunii "În PROfunzime" de la ProTV. Invitații emisiunii despre aprobarea sistemului mixt au fost liderul PAS, Maia Sandu, liderul PPDA, Andrei Năstase și deputatul socialist Vasile Bolea. „Se vede că nu ați citit nici avizul și nici proiectul, deoarece atunci când s-au format circumscripțiile electorale pentru diaporă s-a luat în considerație inclusiv factorul geografic. Eu nu văd motiv de îngrijorare", a fost replica deputatului Vasile Bolea. SURSE: UNIMEDIA, ProTV.
-
Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Guvernul României a donat, vineri, 96 de microbuze destinate transportului elevilor autorităților din Republica Moldova, în baza unui Memorandum semnat pe 22 martie privind acordarea de asistență în domeniul educației. Premierul Mihai Tudose a participat la ceremonia de înmânare simbolică a cheilor microbuzelor școlare, prima cheie fiind oferită președintelui raionului Hâncești, Ghenadie Buza. În discursul său, șeful Executivului de la București a subliniat necesitatea îmbunătățirii nivelului de trai al populației din Republica Moldova. "Oferim și declarăm public în continuare sprijinul pentru Moldova atât pe plan politic, în relația cu partenerii occidentali, și pe plan strategic în ceea ce privește asigurarea cu energie a Republicii Moldova, siguranța energetică fiind una dintre elementele de bază ale oricărei țări, dar eforturile noastre comune, ale celor două guverne, sunt îndreptate către îmbunătățirea nivelului de trai, începând de la grădinițe, ajungând la școli, la transporturi și accesul la educație care este foarte important, culminând cu acele burse acordate de Guvernul României studenților din Republica Moldova", a afirmat Tudose. La rândul său, premierul moldovean, Pavel Filip, a apreciat sprijinul oferit de Guvernul României, subliniind că toți "cetățenii Republicii Moldova prețuiesc foarte mult această atitudine și gesturile pe care le face România în suportul Republicii Moldova". "România a știut să fie alături de Republica Moldova și să contribuie direct la dezvoltarea ei și mai ales în cele mai dificile clipe. Nu o singură dată am spus că, atunci când Republica Moldova s-a simțit mai greu, primii care au întins o mână de ajutor au fost frații noștri de la București", a afirmat Filip. Aceasta este cea de-a doua tranșă de microbuze școlare donate Republicii Moldova, după ce anul trecut autoritățile de la Chișinău au beneficiat de alte 100 de mijloace de transport. SURSE: AGERPRES, Adevărul, stiripesurse.ro, B1, Cuget Liber, Radio România Actualităţi, TV8, Zugo, Evenimentul Zilei, Gazeta de Sud, Ziarul Naţional, All Moldova, moldova.org, Publika, basarabia.md, Radio Noroc, RTR, noi.md, Moldova24, ziarul de gardă, PS News, Amos News, ProTV, puterea.info.
-
În PSD există un grup care lucrează la un proiect politic nou, menit să scoată partidul de sub influenţa unui singur om şi să ia distanţă de agenda personală a unor lideri cu probleme penale. Existenţa acestui proiect a fost anunţată vineri de Cătălin Ivan, europarlamentar social-democrat care în ultima vreme s-a poziţionat constant împotriva lui Liviu Dragnea. "Lucrăm deja la un nou proiect politic pentru PSD, în interiorul partidului. Cred că nu ai voie să critici dacă nu pui măcar o soluţie în loc. L-am tot criticat pe Liviu Dragnea pentru modul închis, autoritar spre dictatorial, în care conduce partidul, pentru lipsa de viziune şi de direcţie din ultimul timp", scrie europarlamentarul Cătălin Ivan (foto), în introducerea unei postări pe Facebook în care vorbeşte de o iniţiativă care ţinteşte spre "un partid de stânga curat, modern, european, credibil". Potrivit eurodeputatului, lucrul la acest proiect ar fi în stadii destul de avansate. "Foarte curând vom prezenţa public propunerea noastră de proiect politic pentru colegii noştri, membri ai PSD. Vom analiza atunci câte din propunerile noastre vor fi bune şi câte nu. Important este să avem o dezbatere internă nu despre cum întărim puterea unei persoane în partid, în niciun caz despre cum să-i apărăm pe unii să nu ajungă în faţă instanţei sau cum să-i ajutăm să se îmbogăţească mai uşor din banii publici, ci despre cum trebuie să arate un partid de stânga curat, modern, european, credibil". Din cine este alcătuit nucleul acestui proiect? Cătălin Ivan nu precizează, dar spune că vor apărea detalii şi asupra acestui aspect. "Unii se vor întreba, pe bună dreptate, cine suntem cei care vom prezenta acest proiect. Toate la momentul potrivit", completează Ivan. Cătălin Ivan şi-a asumat în ultimele luni poziţii vehemente împotriva actualei conduceri a PSD. În februarie, președintele partidului, Liviu Dragnea, a spus că europarlamentarul Ivan "nu mai e membru al partidului demult. A fost exclus de Organizatia sectorului 1 de ceva vreme. Deci, nu e cazul”. În replică, Ivan a prezentat un document care ar susţine contrariul. Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a reacţionat, vineri, la informaţia potrivit căreia în interiorul partidului se lucrează la proiectul unui nou PSD. SURSE: Digi24, stiripesurse.ro, Antena 3, Viaţa liberă, Antena 1, Pagina de Politică, Realitatea.
-
Membrii CA ale TVR și Radioului public pot fi membri de partid
BIS aka OldNab posted a topic in News
Curtea Constituţională arată, în motivarea respingerii legii care împiedica membrii Consiliilor de Administraţie ai Televiziunii şi Radioului public de a fi membri de partid, că ei nu sunt funcţionari publici, deci nu li se poate aplica o astfel de interdicţie, însă, dacă autorităţile care desemnează reprezentanţi în Consilii doresc o "depolitizare reală", pot institui criterii de selecţie care să depăşească sfera politicului, informează România TV. CCR a decis să declare neconstituţionale prevederi din noua lege a Televiziunii şi Radioului public pentru că este instituită o interdicţie către membrii consiliilor de administraţie de a face parte dintr-un partid politic pe durata mandatului în aceste instituţii, ceea ce depăşeşte sfera limitărilor prevăzute expres în Constituţie, admiţând astfel contestaţia PNL şi PMP. În motivare, judecătorii arată că legea nu consacră un statut juridic special al membrilor consiliilor de administraţie ale S.R.R. şi S.R.TV., care să vizeze exercitarea unei funcţii publice, respectiv atribuţii şi responsabilităţi în scopul realizării prerogativelor de putere publică, astfel încât nu poate fi instituită o astfel de interdicţie, având în vedere prevederile constituţionale. Judecătorii afirmă că în Constituţie nu este interzistă expres apartenenţa la partide politice decât în cazul judecătorilor Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii, fiind prevăzute general şi "alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică". Curtea explică astfel că, pentru a interveni asupra regimului membrilor consiliilor de administraţie, trebuie intervenit asupra statutului lor. "Curtea constată, prin urmare, că legile infraconstituţionale pot reglementa statutul juridic al diferitelor categorii de funcţionari publici, statut care poate să prevadă, pe lângă drepturi, libertăţi şi obligaţii, o serie de interdicţii şi incompatibilităţi, precum cea referitoare la deţinerea calităţii de membru al unui partid politic. Însă, din multitudinea de categorii de funcţionari publici pe care legile infraconstituţionale o prevăd, cu privire la exercitarea dreptului de asociere, şi mai precis cu privire la limitarea acestui drept, legiuitorul constituant a statuat în mod expres doar în ceea ce priveşte categoria poliţiştilor, lăsând la latitudinea legiuitorului ordinar reglementarea acestei interdicţii cu privire la alte categorii de funcţionari publici. În aceste cazuri, nu mai există o nominalizare constituţională, ci doar un temei constituţional în baza căruia legea organică poate face asemenea nominalizări", explică judecătorii. Curtea Constituţională notază însă intenţia celor care au iniţiat legea de a depolitiza aceste instituţii, atrăgând atenţia că o soluţie ar fi stabilirea unor criterii care să depăşească sfera apartenenţei politice. "Norma legală nu reprezintă altceva decât o garanţie a reprezentării democratice a tuturor organizaţiilor politice, eliminând posibilitatea monopolului partidului majoritar/coaliţiei majoritare în desemnarea acestor membri. Pe de altă parte, nimic nu împiedică autorităţile competente, atunci când fac desemnarea propriilor candidaţi pentru mandatul de membru al consiliilor de administraţie ale S.R.R. şi S.R.TV. să stabilească criterii care să depăşească sfera politicului, astfel încât să se realizeze o depolitizare reală, şi nu doar formală, a managementului respectivelor societăţi", se arată în motivare. Curtea Constituţională a admis, pe 12 iulie, sesizarea PNL şi PMP cu privire la modificările aduse de Parlament legilor televiziunii publice şi radioului public, pe care le-a declarat neconstituţionale în parte. Senatul a adoptat la finalul lunii iunie, în calitate de cameră decizională, o serie de modificări la legea TVR şi la legea Radioului public, una dintre cele mai importante fiind separarea funcţiilor de preşedinte de cea de director general ale celor două instituţii, dar şi interdicţia membrilor CA să aibă carnet de partid. SURSE: stiripesurse.ro, România TV.