BIS aka OldNab

Nero s-a născut la nouă luni după moartea lui Tiberius, la 15 decembrie 37 d.Hr. Văzându-l, tatăl său, Gnaeus Domitius Ahenobarbus, ar fi exclamat în faţa celor care îl felicitau: „Din mine şi din Agrippina nu se poate naşte decât ceva detestabil şi funest pentru stat”. Parcă pentru a-i întări spusele, astrologii anunţau atunci lucruri înfricoşătoare. Legendele mai spun că imediat după naştere, un şarpe uriaş ar fi venit de nicăieri pentru a-i păzi patul, şarpe a cărui piele a fost descoperită pe perna micului Nero, şi pe care acesta ar fi purtat-o într-o brăţara, în chip de talisman, până aproape de propria moarte. Dar acestea sunt doar mituri legate de prima perioadă a vieţii sale. Cert este că, la numai 16 ani, Nero îi lua locul tatălui său adoptiv în urma unui complot pus la cale de Agrippina, cea care îşi otrăvea atunci soţul abia întors din campaniile militare. Claudius s-a stins într-o singură noapte, cea de 13 octombrie 54 d.Hr., probabil în urma unei doze extrem de puternice de otravă ce îi fusese administrată în timpul cinei. în aceeaşi dimineaţă, Nero devenea Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus, cel mai tânăr împărat al Romei de până atunci. Puternic influenţat de Agrippina şi de cei doi învăţători aleşi de aceasta, Lucius Aeneus Seneca cel Tânăr şi Sextus Afranius Burrus, Nero se pregătea asiduu pentru rolul major pe care urma să îl joace în fruntea lumii cunoscute. Puţini luau însă în serios, punând totul pe seamă tinereţii, apucăturile cel puţin condamnabile ale împăratului. Acesta părăsea deseori palatul, deghizat în femeie sau bărbat, pentru a colinda lupanarele Romei şi pentru a se deda celor mai crunte orgii. Nu o dată s-a întâmplat să joace chiar rolul prostituatei. Aceleaşi seri le încheia alături de un grup sinistru de acoliţi, alături de care ataca trecătorii, lovindu-i şi jefuindu-i doar pentru distracţie. In Roma lui Nero totul devenea posibil. Dar poate mai infamă decât Nero era chiar mama acestuia, Agrippina. Avidă de putere, fosta împărăteasă îşi imaginează că este adevărata conducătoare a imperiului şi nu se dă înapoi de la nimic din a-şi corupe fiul pe care îl consideră doar o marionetă. Cei doi ajung până acolo încă susţin relaţii incestuoase în palat şi în lectica cei îi purtat pe străzile Romei, urmele desfrâului nemaifiind un secret pentru nimeni. Un imens scandal are loc atunci când Agrippina insistă să stea pe tron alături de Nero, când acesta urma să primească o delegaţie din Armenia, doar riposta dură a lui Seneca făcând ca totul să nu degenereze într-un imens fiasco. Este momentul în care împăratul devine conştient de rolul său. SURSĂ: descopera.ro.

Atât timp cât nu ai insultat pe nimeni şi nu ai folosit un limbaj prea dur, n-am de ce să-ţi dau AV

Cancelarul austriac, conservatorul Sebastian Kurz, a anunţat vineri că ţara sa va expulza mai mulţi imami finanţaţi din străinătate şi va închide şapte moschei, în scopul de a lupta împotriva ″islamului politic″, relatează AFP. Această decizie, a precizat Kurz, este legată îndeosebi de reconstituirea, foarte controversată, de către copii îmbrăcaţi în soldaţi, în una dintre principalele moschei din Viena afiliată comunităţii turce, a unei bătălii emblematice din istoria otomană. ″Societăţi paralele, islamul politic şi radicalizarea nu-şi au locul în ţara noastră″, a dat asigurări şeful guvernului austriac într-o conferinţă de presă. Fotografiile cu reconstituirea bătăliei de la Gallipoli, interpretată de către copii în localurile moscheii, au fost publicate la începutul lunii în revista săptămânală de stânga Falter şi au stârnit o largă emoţie în rândul clasei politice austriece de toate tendinţele. Clişeele arătau băieţi în ţinută de camuflaj, aliniaţi, făcând salutul militar şi agitând drapele turceşti în faţa unui public format din copii. Într-o altă fotografie, unii sunt culcaţi pe pământ imitând victimele bătăliei şi având corpul înfăşurat în drapelul turcesc. Moscheea incriminată este administrată de Uniunea islamică turcă din Austria (Atib), ce are legături directe cu Direcţia turcă pentru afaceri religioase (Diyanet). Atib a calificat punerea în scenă ca ″foarte regretabilă″. SURSE: ProTV, UNIMEDIA, Evenimentul Zilei.

Premierul României, Viorica Dăncilă, a afirmat în ședința de Guvern că se pregătește preluarea Președinției României, de la 1 ianuarie 2019. Premierul vorbea însă despre faptul că România va prelua președinția Consiliului European la începutul anului viitor. Gafa premierului nu a trecut însă neobservată. Referindu-se la rezultatele vizitei din Portugalia, Viorica Dăncilă a spus că a purtat discuții cu omologul său despre preluarea președinției României de la 1 ianuarie 2019... în loc de "preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene". Premierul Viorica Dăncilă s-a aflat miercuri şi joi într-o vizită oficială în Portugalia, unde a avut o întâlnire cu prim-ministrul portughez Antonio Costa şi cu preşedintele Marcelo Rebelo de Sousa. Potrivit Executivului, vizita premierului Viorica Dăncilă a avut ca scop "consolidarea cooperării bilaterale dintre România şi Republica Portugheză, cu accent pe relaţiile economice, în vederea exploatării potenţialului comercial şi investiţional, precum şi în domeniul apărării şi al politicilor de securitate". "Cu această ocazie va avea loc inaugurarea unor noi cadre de cooperare în domeniile precum: cercetare fundamentală şi inovare, sănătate publică şi medicină, cooperare academică", mai spune Guvernul, precizând că o componentă semnificativă a agendei de discuţii va viza cooperarea în plan european, inclusiv în perspectiva preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în 2019. SURSE: Digi24, ProTV, Magna News, Info Iaşi, B1, money.ro, 9AM, g4media.ro, stiripesurse.ro, Informaţia Buzăului.

@Lewoo cu BUG-ul rămâne nu

Aproape niciodată.

O descriere a filmului: Au trecut doi ani de la evenimentele tragice de la Woodsboro. Sidney Prescott și Randy Meeks încearcă să-și continue viața, fiind în prezent studenți la Windsor. Cotton Weary a ieșit din închisoare, Gale Weathers a scris un best-seller, "Crimele din Woodsboro", din care s-a făcut un film - "Înjunghierea - Stab". În timp ce se apropie data lansării filmului, ciclul crimelor începe din nou. Dewey Riley pleacă imediat din Woodsboro pentru a veni să o protejeze pe Sidney. Dar în această urmare a filmului Scream din 1996, numărul suspecților se micșorează în timp ce numărul crimelor crește. Trailer: Poze: Părere personală: Văzându-l pe primul, m-a făcut să-l caut şi pe-al doilea. Din păcate, acesta a fost mult mai previzibil. Totuşi, rămâne un film horror mult peste medie, aşa că vi-l recomand, însă nu înainte de a-l vedea pe primul. Sursa: Recenzie personală + Cinemagia

Mohamed (Muhammad) ultimul Profet al Islamului s‑a născut în anul 570 la Mecca şi a murit în iunie 632, la Medina. La vârsta de şase ani rămâne orfan, iar restul copilăriei îl va petrece în familia unchiului său. La 25 de ani se căsătoreşte cu o văduvă bogată cu care va avea şase copii. Conform tradiţiei, în anul 610, pe când avea 40 de ani, este vizitat de îngerul Gabriel şi are revelaţia faptului că va deveni mesagerul mesajului lui Allah. În timpul obişnuitei sale rugăciuni în peştera de pe Hira, i s-a înfăţişat Arhanghelul Gabriel, care i-a poruncit să citească. Mohamed i-a răspuns că nu ştie carte. Atunci, prin intermediul Arhanghelului, Allah i-a cerut să devină „profetul adevăratei religii“. Se spune că acest episod a demonstrat clar dorinţa lui Dumnezeu că alesul prin care va transmite învăţătura nu trebuie să ştie carte şi nu trebuie să interpreteze poruncile divine, doar să le transmită. Muhammad începe să predice mulţimii, îndemnându-i pe bogaţi să-i ajute pe săraci şi îndemnând la distrugerea idolilor, fiindcă există o singură Divinitate supremă, iar el este profetul şi mesagerul Acesteia. În primul său pelerinaj la Mecca, Muhammad adună mulţi adepţi din Medina, însă este primit cu ostilitate în Mecca. Acest eveniment îl forţează să fugă înapoi la Medina, în anul 622, fapt ce marchează începutul calendarului islamic, cunoscut şi ca era Hijrah. În Medina, Muhammad unifică triburile, iar după şapte ani câştigă controlul Meccăi. Ultimul pelerinaj la Mecca îl face în anul 632, împământenind tradiţia acestuia. Moare în acelaşi an şi este îngropat la Medina. SURSĂ: Historia.

După eşecul de la Alba Iulia, din mai 1928, când Carol Caraiman nu a reuşit să se reîntoarcă în ţară, cu sprijinul oferit de naţional-ţărănişti, fiind oprit de autorităţile engleze pe aeroportul Croydon, fostul principe a deprins câteva concluzii foarte importante. Pentru a avea o şansă de reuşită mult mai mare de a reintra în posesia drepturile sale de prinţ moştenitor, Carol a constatat că trebuie să profite de sprijinul pe care i-l acordau formaţiunile politice din România, fără să mizeze, însă, pe un singur partid. Acţiunile trebuiau să se desfăşoare cu mai multă discreţie şi prudenţă, fiind necesar ca vechiul curent ce-i susţinea cauza să se intensifice pentru a se crea o opinie favorabilă restauraţiei. Ţinând cont de faptul că fostul prinţ era mereu la curent cu evenimentele din România, în anul 1930, Carol observa că în ţară existau condiţii prielnice pentru revenirea sa. Acesta dorea să profite de divergenţele dintre partide şi să vină în ţară fără sprijinul direct al vreunei organizaţii politice. Evoluţia evenimentelor din România a oferit un bun prilej lui Carol de a profita de acest lucru. La 14 aprilie 1930, liderul naţional-ţărăniştilor, Iuliu Maniu, numea în fruntea Ministerului de Război pe generalul Nicolae Condeescu, care era un cunoscut admirator al fostului principe. Deşi chestiunea Carol nu l-a mai interesat pe Iuliu Maniu după episodul de la Alba Iulia, liderul Partidului Naţional Ţărănesc nu s-a sfiit să numească în diferite posturi adepţi ai fostului principe. În schimb, Maniu a dorit să afle care erau intenţiile lui Carol. În acest sens, l-a numit pe Petre Ciolan, un cunoscut admirator al fostului prinţ, consul la Paris. Aceste numiri au determinat partidul liberal să ia poziţie şi să-i acuze pe naţional-ţărănişti că pregătesc întoarcerea fostului prinţ în ţară. Tot în luna aprilie a aceluiaşi an se vorbea că prinţul Nicolae, împreună cu câţiva ofiţeri, pregătesc aducerea lui Carol în ţară. Bănuind că fratele fostului principe moştenitor pune ceva la cale, Vintilă Brătianu a înaintat acestuia un memoriu, în care menţiona că manevrele prinţului sunt cunoscute, Nicolae fiind sfătuit să nu meargă mai departe cu aceste acţiuni. Regenţii Constantin Sărăţeanu şi Miron Cristea nu cunoşteau planul pus la cale de prinţul Nicolae. Regenţa, în perioada guvernării ţărăniste, şi-a pierdut atât din autoritate, cât şi din prestigiu. În viziunea liberalilor, principalul responsabil pentru slăbirea autorităţii publice era considerat Partidul Naţional Ţărănesc. În timpul lui Ionel Brătianu, Regenţa avea o altă faţă. Acest aspect se poate explica prin faptul că fostul lider liberal avea un caracter mult mai puternic şi o vastă experienţă, spre deosebire de Vintilă Brătianu şi Iuliu Maniu. Propaganda carlistă se intensifică. Carliștii ies în stradă pentru a răspândi pamflete, broșuri și manifeste, la care publicul reacționează favorabil. Propaganda se desfăşoară atât de intens încât aceste exemplare ajung şi la soldaţii din regimente. În manifeste, oamenilor li se cereau să fie gata pentru reîntoarcerea lui Carol şi să-l întâmpine cum se cuvine: Cetăţeni, ţara noastră este în grea suferinţă şi trece azi prin tot felul de convulsiuni, pentru că’i lipseşte un stăpân, care să rămână arbitrul cu autoritate deasupra partidelor politice . Ţara noastră a avut unul, care este însă astăzi, departe de noi, dar al cărui suflet palpită pentru noi. Poporul nostru, care a iubit şi iubeşte din tot sufletul pe prinţul Carol, consideră actul dela 4 Ianuarie 1926 ca o crimă. Cetăţeni, actul este nul. Fiţi gata în orice moment a readuce pe Prinţul Carol. Cetăţeni, nedreptatea făcută Prinţului şi Ţării trebue reparată prin orice mijloc şi cât mai repede. Juraţi voi şi copiii voştri credinţă Prinţului şi fiţi gata în orice moment pentru ziua sosirei lui, pentru că el este salvatorul. Cu ajutorul bunului Dumnezeu, înainte!. Fostul principe dorea ca venirea sa în ţară să îi ia prin surprindere pe oamenii politici, pentru a-i pune în faţa faptului împlinit. Istoricul Ioan Scurtu susține că fostul prinț a luat iniţiativă şi a convocat o şedinţă la castelul Coësmes pentru ziua de 17 mai 1930. La această consfătuire au participat Puiu Dumitrescu, Victor Precup şi Nicolae Tătăranu. În cadrul discuţiei s-a elaborat planul de revenire al lui Carol în ţară. Fostul prinţ trebuia să părăsească Franţa şi să se deplaseze cu un automobil la München, de aici urmând să ia un avion care să-l aducă în ţară. Era prevăzută o escală de alimentare lângă Cluj, după care avionul urma să se îndrepte spre capitală şi să aterizeze pe platoul din apropierea palatului regal de la Cotroceni. În preajma ultimelor pregătiri pentru plecarea lui Carol, un spion pe nume Rădoiu, angajat de liberali, constată că apartamentul de la Paris este locuit doar de servitori, însă reuşeşte să afle locul unde a plecat fostul prinţ împreună cu Elena Lupescu. Ajuns la Coësmes, i se răspunde că acolo ar fi locuit un general român cu soţia sa. La 3 iunie 1930, Carol, însoțit de Puiu Dumitrescu și Nicolae Gatoski, s-a îndreptat spre München, unde a ajuns două zile mai târziu. Pe 6 iunie, Caraiman (numele adoptat de fostul principe Carol) s-a urcat în avionul închiriat de Nicolae Tătăranu, reuşind să ajungă în ţară. Din cauza unor defecţiuni, fostul prinţ a fost nevoit să schimbe avionul cu unul pilotat de căpitanul Cristescu, cu care ajunge pe aerodromul Băneasa. Următorul pas a fost îndreptarea către Cotroceni în compania a două unităţi militare. Aici a discutat cu mai mulţi lideri politici, toţi pronunţându-se pentru abrogarea actului de la 4 ianuarie 1926. Pe aceeaşi linie cu Ioan Scurtu este şi Cristian Sandache. Acesta opinează că avionul în care s-a îmbarcat Carol în Germania a fost închiriat de Nicolae Tătăranu în schimbul sumei de 440.000 de franci francezi. După o călătorie plină de emoţii, avionul marca „Farman” a aterizat pe aeroportul Băneasa pe 6 iunie, la orele 22:00. Din avion au coborât căpitanul Opriş şi fostul principe. Alexandru Vaida-Voevod – ministru de Interne –, aflând de intenţia lui Carol de a reveni în ţară, a pornit în depistarea acestuia împreună cu prefectul poliţiei capitalei, generalul Eracle Nicoleanu. Cei doi au urmărit cursa aviatică Paris – Bucureşti, însă nu l-au găsit pe fostul prinţ printre pasageri. În acelaşi timp, Caraiman călătorea pe ascuns, cu un paşaport fals pe numele de Eugen Nicolas. În memoriile sale, Constantin Argetoianu, arătându-şi calităţile de narator, descrie cu lux de amănunte sosirea lui Carol la Bucureşti. El precizează că fostul prinţ era aşteptat la aeroport de câţiva ofiţeri, care, văzând că avionul nu soseşte la ora stabilită, au plecat. La ora 21:30 la aeroport era numai Cantacuzino Paşcanu, directorul acestuia. Toată acţiunea este frumos descrisă de Argetoianu în notiţele sale: Luminile fuseseră stinse toate, căci aşa era regula pe atunci. Deodată, un zbârnâit de motor pe sus atrase atenţia lui Cantacuzino. Să fie avionul plecat la Constanţa şi care trebuia să se înapoieze a doua zi dimineaţa? În orice caz era un avion care-şi căuta aeroportul. Luminile au fost aprinse din nou şi un avion necunoscut a coborât liniştit din cer. Din avion au coborât doi tineri, pilotul şi un călător. Călătorul era îmbrobodit de nu i se vedeau decât ochii; pilotul s-a numit – era căpitanul Opriş – şi văzând că nu era altcineva de faţă a rugat pe Cantacuzino să-l ducă pe el şi pe tovarăşul său în oraş. Abia în automobil Prinţul fu recunoscut de Cantacuzino, un sincer carlist de altminteri, dar care nu făcea parte din complot. Opriş şi Prinţul erau foarte deprimaţi prin lipsa ofiţerilor pe aerodrom. Paşcanu le spuse că văzuse câţiva ofiţeri, între care pe Paul Teodorescu, câtăva vreme înainte, dar care plecaseră toţi. Porumbeii călători se crezură trădaţi; ba chiar Prinţul vorbea despre predare şi cerea să fie dus la Cotroceni. Opriş şi Cantacuzino se opuseră şi-l convinseră să meargă la Cantacuzino acasă să se ascundă, până se vor lămuri lucrurile. Acolo, la Cantacuzino-Paşcanu, fu găsit de coloneii Paul Teodorescu şi Gavrilă Marinescu şi dus cu alai, între regimentele lor, la Cotroceni. Dacă în locul celor doi colonei l-ar fi găsit generalul Nicoleanu, e foarte probabil că Restauraţia nu s-ar fi făcut şi că Iuliu Maniu s-ar fi lăudat cu fidelitatea lui faţă de jurământul depus Majestăţii Sale Regelui Mihai I. Eracle Nicoleanu şi Alexandru Vaida-Voevod au pornit în căutarea lui Caraiman, aspect care arată clar că Partidul Naţional-Ţărănesc a vrut să ia atitudine faţă de acţiunea fostului principe. O altă poveste despre aventura lui Carol, a fost relatată de pilotul fostului principe, francezul Lallouette, într-un interviu acordat revistei Ţara noastră, aflată sub directoratul lui Octavian Goga. El afirmă că, la sfârşitul lunii mai, un căpitan pe nume Nicolae Pop a închiriat un avion al casei Farman, sub pretextul că trebuie să transporte imediat în România documente privitoare la apărarea naţională. În urma încheierii unui contract între Pop şi directorul general Trellard, s-a stabilit ca avionul să facă o escală la München, unde trebuia să fie îmbarcat un pasager. Avionul trebuia să decoleze pe 3 iunie, însă, în urma intervenţiei căpitanului Pop, plecarea s-a amânat, fixându-se pentru 5 iunie. Miercuri, 4 iunie, Pop i-a comunicat pilotului francez ruta prevăzută de casa Farman: Paris – München – Zagreb – Belgrad – Bucureşti, cu escală la München. În timpul călătoriei, în pofida faptului că Pop protesta şi devenea violent, prudenţa l-a silit pe francez să aterizeze în apropierea Oradei, pentru a alimenta avionul. Nicolae Pop, în calitatea sa de căpitan al aviaţiei române, a reuşit, cu ajutorul unor soldaţi, să evite aglomerarea zonei. Între timp, Cristescu i-a zărit şi le-a oferit uleiul necesar motorului. Farmanul a decolat, dar după o perioadă scurtă de zbor, a fost nevoit să aterizeze, cu greu, la 90 de kilometri de Cluj, din cauza vântului puternic şi a cantităţii insuficiente de benzină. Căpitanul Cristescu îi vede din nou şi îl ia în avionul său pe fostul prinţ. Despre momentul revenirii lui Carol s-a scris mult în epocă. Acest moment a fost descris atât în memorii, cât şi în presa din acele timpuri, relatările despre eveniment fiind diferite. În urma cercetărilor, am ajuns la concluzia că drumul parcurs de Carol a fost segmentat în două: Paris – München şi München – Bucureşti. În ziua de 3 iunie, fostul principe, însoţit de Nicolae Gatoski şi Puiu Dumitrescu, s-a urcat într-un automobil şi a plecat la München, unde a sosit pe 5 iunie. În localitatea germană, Carol Caraiman avea un avion pregătit de locotenent-colonelul Nicolae Tătăranu, fiind aşteptat de un pilot francez (Lallouette) şi de căpitanul Nicolae Pop. Din cauza unor defecţiuni, avionul s-a oprit la Cluj, aterizând la aerodromul de la Apahida. De aici, Gatoski şi Dumitrescu au continuat drumul spre capitală cu avionul francez, punând în curent guvernul de sosirea lui Carol. Carol a sosit în Bucureşti cu alt avion, în compania unui căpitan al aviaţiei române. La aflarea veştii că fostul prinţ a sosit în capitală, oamenii s-au adunat în număr mare, formându-se grupuri compacte. Unii au staţionat în faţa Palatului din Calea Victoriei, în timp ce alţii s-au îndreptat spre Cotroceni. Cu toţii scandau numele lui Carol, oamenii afişându-se cu lozinci care aveau ca titlu, printre altele, Vrem Rege, nu Regent! sau Trăiască Regele Carol II!. Au avut loc manifestaţii ale diferitelor asociaţii şi societăţi. Poliţia conlucra cu armata pentru menţinerea ordinei. Pe chipurile tuturor participanţilor se citea numai bucurie. Nu a ţinut mult până când această bucurie a luat proporţii în rândul oamenilor: aceştia smulgeau din mâinile vânzătorilor ziarele care anunţase vestea cea bună, aparatele de radio rămâneau permanent în legătură cu postul Bucureşti, chiar dacă la Budapesta cânta cea mai celebră orchestră de ţigani, ori la Berlin cel mai renumit jazz. Toată perioada în care fostul prinţ a fost exilat este asemănată de o bună parte din societate cu un vis urât. Venirea lui Caraiman în ţară a oferit ţării o linişte deplină, pe care toţi adversarii liberalilor o aşteptau, coşmarul luând sfârşit odată cu proclamarea lui Carol ca rege al României. Sosit la Cotroceni, Carol a discutat cu mai mulţi lideri politici. Iuliu Maniu, după conversaţia avută cu Carol, a convocat Consiliul de Miniştri. Convocat în timpul nopţii, Parlamentul, împreună cu Regenţa şi Carol, a hotărât ca fostul principe să facă parte din componenţa regenţei. Carol, însă, s-a răzgândit până dimineaţă. El dorea să fie proclamat rege. Interesantă a fost reacţia lui Iuliu Maniu la spusele fostului principe moştenitor. El îl voia regent pe fostul prinţ, afirmând că regenţii au jurat credinţă fiului Mihai. Carol, prin replica dată, l-a demascat pe Maniu, care se schimbase la faţă: Ei bine, dar când cu Alba Iulia – tot aşa ne-a fost înţelesul. Să fiu proclamat rege. I.G. Duca, asemenea lui Virgil Madgearu, era de părere că fostul principe trebuia arestat până la găsirea unei soluţii. Celelalte partide stăteau în expectativă, conştientizând faptul că atitudinea adoptată faţă de fostul principe avea să-i coste evoluţia în plan politic. La 8 iunie 1930, Consiliul de Miniştri abrogă legile adoptate la 4 ianuarie 1926 cu privire la desemnarea principelui Mihai ca moştenitor al tronului şi la instituirea Regenţei. În cadrul consiliului s-au adunat 486 de parlamentari. Votarea pentru proclamarea lui Carol ca rege al ţării s-a făcut cu bile. Cu o majoritate covârşitoare care a votat de partea sa, Carol a fost proclamat rege al României, sub titulatura de Carol al II-lea. Fostul suveran a redevenit moştenitorul tronului, primind titlul de Mare Voievod de Alba-Iulia. Întregul episod care a condus la proclamarea lui Carol ca rege este cunoscut în istoriografie drept Restauraţia carlistă. Trebuie menţionat faptul că fostul principe moştenitor şi-a încălcat cele spuse la cumpăna anilor 1925-1926, acţionând în acest sens asemenea unui sperjur. Momentul proclamării lui Carol ca rege al României a fost foarte bine descris în presă. Patria consemna la 8 iunie 1930: După o aşteptare chinuitoare, în care emoţia unanimă s’a amestecat cu lacrimile fierbinţi ale celei mai curate bucurii, Adunarea Naţională, întrunită azi la orele 11 a.m. a ridicat pe Tronul României pe Alteţa Sa Regală Principele Carol, care a luat numele de: regele Carol II. Alungat din ţară în împrejurările cari se cunosc şi revenind în mijlocul unei însufleţiri generale de nedescris, proclamarea noului rege revarsă peste 18 milioane de inimi româneşti înfrigurate valul unui entusiasm fără pereche în evoluţia noastră politică modernă, fortificând credinţa mulţimilor în triumful dreptăţii şi în viitorul strălucit al neamului nostru. Să strigăm deci din adâncul sufletului nostru: Trăiască Regele Carol II speranţa României Întregite! Simpatiile pentru Carol al II-lea au luat amploare în rândul oamenilor. Unele ziare aduceau elogii noului rege, cum este şi cazul revistei lui Nicolae Iorga. La 1 septembrie 1930, în revista istoricului apărea o frumoasă urare pentru noul rege: Iar poporul Te iubeşte şi se’ncrede c’o să i vină O domnie glorioasă, cu dreptate şi lumină Cu iubirea şi cu gîndul noi vom fi mereu spre Tine, Căci ni-ai întărit nădejdea ţerii noastre spre mai bine La scurt timp după preluarea tronului, Carol al II-lea a numit în posturi cheie oameni fideli precum: Victor Cădere, secretar general la Interne, ca director al Siguranţei Generale a Statului şi Gabriel Marinescu, colonel din Vânători, ca prefect de poliţie al capitalei. Acest aspect arată că noul rege era o fire puternică, care dorea să se situeze deasupra partidelor politice, spre deosebire de tatăl său, care era uşor de manipulat. Spre deosebire de prima încercare de revenire în țară, fostul principe a acționat inteligent de această dată. Eșecul de la Alba Iulia l-a schimbat profund pe Carol, care a sesizat că cel mai bine este să fructifice fiecare ajutor venit din partea oamenilor interesaţi de persoana lui. În urma vizitelor primite în perioada exilului nu a lăsat să se înţeleagă că are favoriţi. Sprijinul consistent pentru întreaga acţiune a venit din partea oamenilor din străinătate şi a unei părţi din armată. Un element esenţial îl constituie prudenţa de care a dat dovadă Carol în tot acest timp. Nu au mai existat acele interviuri acordate ziarelor străine în care vorbea despre situaţia din România. Acţiunea nu s-a mai bazat pe sprijinul direct al unui partid politic, ci pe loialitatea unor ofiţeri, care împreună cu principele Nicolae, au organizat un complot pentru întoarcerea lui Carol în ţară. Ecoul revenirii în ţară a fostului principe moştenitor Carol a căpătat forme incomensurabile. Într-adevăr, exilul lui Caraiman a stârnit numeroase controverse în ţară, atitudinea faţă de fostul prinţ creând tabere, dar perioada regenţei, cu siguranţă, a reprezentat cel mai dificil moment de după Marele Război. Cu atât mai mult, perioada 1929-1930 a fost şi mai dificilă pentru români, deoarece ţara se confrunta cu criza financiară, iar regenţa a devenit un organism incapabil să rezolve problemele României, după ce Constantin Sărăţeanu i-a luat locul lui Gheorghe Buzdugan. Carol a profitat de acest lucru şi a reuşit să-l detroneze pe fiul său, regele Mihai, luându-i locul, fiind încoronat ca suveran al României sub titulatura de Carol al II-lea. În ochii românilor, Carol era înfăţişat drept „salvatorul”, cel care putea pune capăt disputelor politice şi să readucă ţara pe o linie ascendentă. După proclamarea sa ca rege, multă lume avea să-şi dea seama că acesta, în loc să pună capăt divergenţelor dintre oamenii politici, prefera să instige liderii partidelor la dispute. SURSĂ: Istorie Românească.

Sunt de acord. Dacă nu pot face anticheat, să le legalizeze.

@splashy

T/C

@V i d i r i c şi ţi se pare că Bobo şi Kelton n-au legătură cu B-Zone?

+

Ludovic al XIV-lea, rege al Franței și al Navarei, cunoscut drept Regele-Soare (Le Roi Soleil) sau Ludovic cel Mare (Louis Le Grand), s-a născut la Saint-Germain-en Laye, în 1638, și a primit la naștere numele Louis-Dieudonné ("dar de la Dumnezeu") pentru că a venit pe lume după 23 de ani în care părinții săi nu avuseseră niciun copil. Fiul regelui Ludovic al XIII-lea și al Anei de Austria, Ludovic al XIV-lea avea să domnească 72 de ani (1643-1715), fiind astfel printre cei mai longevivi monarhi din lume. Deoarece la moartea tatălui său, în 1643, Ludovic al XIV-lea nu avea decât 5 ani, Franța a fost condusă de consiliul de regență, din care făcea parte și regina Ana de Austria care l-a ales ca prim-ministru pe cardinalul Mazarin. În 7 septembrie 1651 o sesiune specială a Parlamentului din Paris l-a declarat pe rege major, iar încoronarea a avut loc la 7 iunie 1654 la Reims. Perioada regenței lui Ludovic al XIV-lea a fost cea în care s-au desfășurat frondele, revolte ale nobililor și Parlamentului, care căutau în conjunctura respectivă să slăbească absolutismul regal. Atât fronda Parlamentului (1648-1649), cât și fronda prinților (1650-1653) au fost înfrânte, cardinalul Mazarin a guvernat apoi Franța în numele regelui până în anul 1661, când a murit. Din 1661 și până în 1715, Ludovic al XIV-lea a exercitat direct conducerea regatului fără prim-ministru, deținând puterea absolută. Domnia lui Ludovic a început practic în momentul morții cardinalului Mazarin. Regele nu va mai apela la ministeriatul unui nou cardinal, punând astfel capăt perioadei în care statul a fost practic condus de acești cardinali-miniștri (Richelieu și Mazarin). Regele a fost propriul său prim-ministru și a guvernat cu ajutorul a doar câțiva miniștri aleși, fără să se bazeze prea mult pe Adunarea Stărilor Generale (Parlamentul francez). Guvernarea lui Ludovic a stat sub semnul teoriei dreptului divin al regilor și, implicit, al lipsei restricțiilor domniei monarhice. Dorind să sublinieze faptul că avea o putere cu caracter divin și pentru a demonstra strălucirea autorității sale, Ludovic al XIV-lea a introdus, la curtea de la Versailles, un ceremonial fastuos. Amenajarea palatului de la Versailles a durat din 1662 până în 1702. La Versailles, eticheta stabilită era respectată cu strictețe. Totul trebuia să se desfășoare conform dorințelor regelui, a cărui pasiune pentru lux era evidentă. Ludovic al XIV-lea și-a format un aparat birocratic bine pus la punct. Intendenții, reprezentanți ai regelui în provincii, asigurau legătura dintre aparatul central de guvernare și cel din teritoriu. În acțiunile sale, regele s-a sprijinit pe câțiva colaboratori competenți și devotați, dintre care s-a remarcat Jean-Baptiste Colbert. El a fost, în cadrul Consiliului de Stat, controlor general al finanțelor, apoi a mai îndeplinit și alte funcții, precum cele de secretar de stat al Casei Regale și secretar de stat al marinei, timp de 25 de ani coordonând viața economică și financiară a Franței. Un alt colaborator apropiat a fost Louvois, ministru de război extrem de priceput. Pe plan economic, măsurile adoptate în perioada în care a activat Colbert au asigurat o dezvoltare fără precedent a Franței. Domnia lui Ludovic al XIV-lea a reprezentat și o perioadă de înflorire culturală. Sub patronajul Regelui-Soare se înființează Academia pentru Pictură și Sculptură (1663), Academia de arhitectură (1671), Academia de Muzică (1672), Academia Franceză, creată în 1635 de cardinalul Richelieu, trece sub control regal în 1671. În perioada domniei sale, literatura franceză înflorește prin operele clasice ale lui Moliere, Racine și La Fontaine, toți aflându-se sub protecția regală. Pe plan extern, politica sa avut drept scop dobândirea hegemoniei în Europa și extinderea posesiunilor coloniale. Pentru aceasta, regele a declanșat numeroase războaie, asigurând pregătirea Franței pe plan militar. Războaiele pe care Ludovic al XIV-lea le-a purtat până în anul 1688 au consolidat poziția Franței pe continent, dar următoarele, din ultima parte a domniei, au epuizat statul. În urma participării la războiul de succesiune la tronul Spaniei, prin tratatele de pace de la Utrecht (1713) și Rastadt (1714) Franța pierdea supremația pe continent, precum și teritorii din America de Nord în favoarea Angliei (Acadia, Terra Nova), dar Filip al V-lea de Bourbon (nepotul lui Ludovic al XIV-lea) era recunoscut ca rege al Spaniei. Condiția care trebuia respectată era aceea ca Franța și Spania să nu fie unite niciodată sub aceeași coroană. Războaiele secătuiseră bugetul. La sfârșitul domniei lui Ludovic al XIV-lea, deficitul bugetar era de 2,5 miliarde de livre. Regele-Soare a murit în anul 1715, la Versailles, fiind înmormântat în grabă și fără nici o pompă, de teama declanșării unei revolte populare. Politica externă dusă de Ludovic al XIV-lea este și astăzi un subiect controversat. Unii îl critică din cauza ambițiilor nemăsurate și a ușurinței cu care se implica în conflicte, în timp ce alții susțin că la baza politicii sale a stat întotdeauna interesul Franței. Victoriile sale politice și dezvoltarea culturală i-au adus Franței admirația întregii Europe. Stilul de viață francez a devenit un model pentru curțile regale europene, iar în această perioadă limba franceză se impune ca limbă a elitei. Napoleon spunea despre Ludovic al XIV-lea că a fost nu doar un mare rege, dar și singurul rege al Franței care să merite titlul de monarh. Filosoful german Leibniz îl considera unul dintre cei mai mari regi din toate timpurile, iar Voltaire spunea despre anii domniei sale că au reprezentat o epocă etern memorabilă, "Marele Secol" al Franței. Absolutismul Regelui-Soare și prosperitatea epocii sale își găsesc cea mai fidelă expresie la Versailles. Marele palat, cu grădinile sale deosebite, arhitectura sofisticată și designul interior, au fost modalitatea artistică prin care Ludovic al XIV-lea a înțeles să-și demonstreze puterea. Regele a avut cinci copii cu soția sa, Maria Tereza a Spaniei. Toți cei cinci copii legitimi ai săi au murit înaintea sa, astfel că la moartea lui a urmat la tron un strănepot în vârstă de 5 ani, ducele de Anjou. SURSĂ: AGERPRES.

Unul dintre cei mai cunoscuți lideri politici maghiari din secolul al XX-lea, Imre Nagy s-a născut la 7 iunie 1896, în localitatea Kaposvar, într-o familie săracă de țărani. A abandonat școala, dar a obținut un certificat de ucenic de fierar. A lucrat atât într-un atelier, dar a muncit și pe câmp, potrivit www.nagyimreemlekhaz.hu/en/imre-nagy.html. Mai târziu, a lucrat în biroul unui avocat, în același timp încercând să învețe și urmând cursurile unei școli de comerț. A fost mobilizat în armata austro-ungară în contextul izbucnirii Primului Război Mondial, luptând pe frontul din Italia, unde a fost rănit în 1915. În 1916, a fost trimis pe frontul de est, unde a fost rănit din nou și luat prizonier de ruși. Până în vara lui 1918, a stat în lagărul de prizonieri de la Berezovka, apoi în 1919 a fost trimis pentru un an într-un lagăr de lângă Lacul Baikal. Aici a muncit la construcția de nave, ca fierar și cherestegiu. În timpul războiului civil din Rusia, s-a înrolat ca voluntar în Armata Roșie. În 1920 s-a înscris atât în Partidul Comunist rus, cât și în cel maghiar. În timpul captivității sale, a învățat limbile rusă, germană și franceză. A aderat la învățătura marxistă, devenind un om de stânga dedicat principiilor egalități și a unei societăți umane echitabile. Imre Nagy s-a întors în Ungaria, în 1921. S-a angajat la o companie de asigurări și a început să activeze în organizația locală a Partidului Social-Democrat Maghiar și în sindicat. S-a căsătorit cu Maria Egeto, fiica unui membru al aceluiași partid. Au avut un copil. După o serie de arestări, Imre Nagy a emigrat la Viena, iar între anii 1930-1944, s-a stabilit împreună cu familia sa la Moscova. A lucrat pentru Institutul Internațional de Agricultură (1930-1936) și la Biroul de Statistică (1937-1938), consemnează site-ul menționat mai sus. A scris numeroase articole, studii și volume pe teme agricole în maghiară, rusă și germană. Câteva dintre acestea sunt publicate în periodice ungurești. A devenit unul dintre redactorii programului în limba maghiară la radioul moscovit și redactor-șef al postului de radio ''Kossuth'' care emitea din Tbilisi, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Reîntors în țară, în decembrie 1944 a devenit membru al guvernului provizoriu, ca ministru al agriculturii, și membru al Adunării Naționale din Debrecen. El a anunțat hotărârea guvernului cu privire la împroprietărire, la 15 martie 1945. În vara lui 1945, Imre Nagy a devenit membru al Sfatului Popular, care exercita provizoriu prerogativele președinției, și membru al conducerii executive a Partidului Comunist Maghiar. În urma alegerilor pentru Adunarea Națională, din același an, a devenit ministru de interne în guvernul lui Zoltán Tildy, pentru câteva luni, iar în guvernele lui Ferenc Nagy și al lui István Dobi ministru al alimentației publice. În august 1949 a fost exclus din rândul comuniștilor maghiari pentru ''opiniile lui oportuniste și ostile cooperativizării'' și a fost eliberat din toate funcțiile. În decembrie 1950 a fost numit din nou ministru al agriculturii și membru al conducerii executive a partidului. În noiembrie 1952 a devenit vice-prim-ministru, responsabil cu domeniul agricol. A fost ales membru al Academiei Științifice Maghiare, în 1953, pentru studiile sale în domeniul agricol. În același an, Imre Nagy a devenit prim-ministru al Ungariei comuniste, cu sprijinul unei grupări din partidul comunist ungar și a demarat un amplu program de reforme liberale, menit să diminueze influența sovietică în afacerile interne ale Ungariei. Acest grup încerca să profite de schimbările politice survenite în Uniunea Sovietică după decesul liderului Iosif V. Stalin. Programul său de reforme a fost oprit în 1955, Imre Nagy fiind forțat de gruparea conservatoare din partid să demisioneze din funcția de prim-ministru. În 1956, grupul Nagy a fost exclus din partid, o măsură care a provocat o violentă reacție a populației maghiare. Studenții și muncitorii din Budapesta au ieșit la 23 octombrie 1956, pe străzile orașului, într-o demonstrație fără precedent. În câteva zile, revolta anti-sovietică și anti-comunistă s-a extins la nivelul întregii țări, puterea comunistă fiind incapabilă să-și impună autoritatea. Nagy a fost reinstaurat premier al Ungariei. La 4 noiembrie 1956, 200.000 de militari sovietici, sprijiniți de peste 2.500 de tancuri, au invadat Ungaria. Timp de mai multe zile, pe străzile din Budapesta s-au purtat lupte sângeroase între forțele sovietice și populația revoltată. Imre Nagy s-a refugiat la ambasada iugoslavă, de unde a fost răpit de serviciile secrete sovietice. După o detenție de câteva luni în România, grupul Nagy a fost predat autorităților ungare, care i-a condamnat la moarte pentru trădare pe mai mulți membri ai grupului reformator. În noaptea de 16 spre 17 iunie o parte din aceștia, inclusiv Imre Nagy au fost executați. Noul regim comunist ungar instalat de sovietici, condus de János Kádár, a eliminat toate reformele introduse de Imre Nagy. La 16 iunie 1989, în prezența a numeroase personalități internaționale și a 300.000 de cetățeni maghiari, Imre Nagy a fost reînhumat cu onoruri naționale. SURSĂ: AGERPRES.

http://www.patentdesign.ro/wp-content/uploads/2012/09/Henri_Coanda.jpg Pe 7 iunie 1886 se năștea savantul român Henri Coandă, într-o familie cu ascendenți care ajung până la Tudor Vladimirescu și Iancu Jianu. Este românul care a avut contribuții importante la inventarea motorului cu reacție și a descoperit fenomenul aerodinamic numit "efectul Coandă”, cu aplicații tehnice multiple. A murit pe 25 noiembrie 1972. În mod normal, și Henri Coandă urma să aibă o carieră militară. A terminat "Școala de ofițeri de artilerie, geniu și marină” din București și pentru puțin timp, a fost încadrat ca ofițer al unui regiment de artilerie. Henri Coandă nu era făcut pentru o viață cazonă și mulțumită tatălui său, generalul Coandă, reușește să părăsească armata. Primul lucru pe care l-a făcut după lăsarea la vatră a fost să plece într-o călătorie cu mașina până în Tibet. Cu totul, a parcurs ceva mai mult de 5.000 de kilometri. La întoarcere, s-a înscris la abia înființata "Școala superioară de aeronautică și construcții” din Paris, pe care a terminat-o în 1910, ca șef de promoție. De fapt, 1910 a fost un an de cotitură pentru Henri Coandă. Atunci și-a început cariera de inventator și a construit primul avion cu reacție din lume. Printre cei care l-au ajutat să obțină fondurile și aprobările de tot felul s-a numărat și Gustave Eiffel, cel care a construit celebrul turn din Paris. Apoi, vreme de peste jumătate de secol, Henri Coandă a construit diferite tipuri de avioane în Franța și Marea Britanie și după multe insistențe din partea Partidului Comunist, s-a întors în țară în 1969. A pus bazele "Institutului de creație științifică și tehnică” și mulţumită lui Coandă, România a primit dreptul de a produce sub licență Rolls Royce, motorul pentru I.A.R. 93 Vultur, primul avion de luptă românesc. Din păcate, Henri Coandă s-a stins din viață la numai 3 ani după întoarcerea în țară. Pe finalul vieții, lucra la un tren de mare viteză care urma să circule în tuburi de mari dimensiuni. Acesta ar fi urmat să ajungă la viteze de peste 500 de kilometri la ora, pe baza diferenței de presiune din tuburile respective. După moartea lui Coandă s-au făcut mai multe teste încununate cu succes, dar proiectul a fost abandonat din lipsă de fonduri. SURSĂ: Active News.

Din ceea ce reprezenta prietenia legată pe afinitatea față de lumea rusă, relațiile dintre Dodon și Renato Usatîi au ajuns la un nivel în care invectivele sunt în prim plan. Președintele R. Moldova s-a arătat deranjat de faptul că Renato Usatîi s-a bucurat pentru victoria lui Andrei Năstase la alegerile pentru funcția de primar al capitalei Într-o emisiune la postul de casă, NTV, Dodon a spus despre Usatîi că nu ar fi altceva decât un „idiot util” folosit pentru a rupe din eșicherul de stânga al politicii din R. Moldova. „A fost folosit de Plahotniuc împotriva lui Filat, iar apoi Plahotniuc l-a folosit împotriva lui Dodon. Acum, Usatîi este folosit de pro-unioniști împotriva flancului stâng. El este folosit ca un idiot util”, a afirmat Dodon. În opinia președintelui R. Moldova, Renato Usatîi se va coaliza cu Maia Sandu și Andrei Năstase pentru a pleda pentru direcția vest a R. Moldova și Unirea cu România. „Și veți vedea cum el își va juca rolul pentru a rupe din voturile Partidului Socialiștilor din R. Moldova și, prin intermediul acestor voturi, va coaliza cu Maia Sandu și Andrei Năstase, care pledează pentru Unirea cu România și pentru NATO. Să țineți minte ce vă spun acum”, a spus Dodon. Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Usatîi i-a replicat imediat lui Dodon. „Dodon deja începe să provoace greaţă tuturor celor pe care îi acuză”, a scris Renato Ustîi, care a mai precizat că „Toți au început să înțeleagă cât de ipocrit și ticălos este Dodon”. SURSE: deschide.md, Agora, Timpul, Naţional, ZUGO.

Argentina a anulat meciul amical cu Israelul, programat să se dispute pe 9 iunie, la Ierusalim, aparent ca urmare a presiunilor politice în legătură cu acţiunile forţelor militare israeliene în timpul protestelor recente din Fâşia Gaza, în urma cărora cel puţin 120 de palestinieni au fost ucişi. Atacantul argentinian Gonzalo Higuain a declarat pentru postul ESPN că meciul a fost anulat. "În sfârşit au făcut lucrul corect", a afirmat Higuain. Ambasada Israelului la Buenos Aires a confirmat pe Twitter anularea meciului în contextul unor "ameninţări şi provocări la adresa lui Lionel Messi". Potrivit presei, premierul israelian Benjamin Netanyahu a discutat telefonic cu preşedintele argentinian Mauricio Macri în încercarea de a rezolva situaţia. Cotidianul argentinian Clarín a transmis că preşedintele de la Buenos Aires a examinat chestiunea împreună cu Federaţia argentiniană de Fotbal şi a concluzionat că "jucătorii nu doresc să joace în Israel din cauza ameninţărilor la adresa lui Messi". Macri şi-a cerut scuze faţă de Netanyahu, afirmând că motivele jucătorilor nu sunt de natură politică, potrivit cotidianului. Vestea anulării meciului a fost primită cu urale în Fâşia Gaza, iar asociaţia palestiniană de fotbal a salutat decizia Argentinei, mulţumind atacantului argentinian Lionel Messi şi colegilor săi. "Valorile, moralitatea şi sportul au câştigat astăzi o victorie şi un cartonaş roşu a fost arătat Israelului prin anularea jocului", a declarat preşedintele asociaţiei palestiniene de fotbal, Jibril Rajoub, citat de agenţia de presă Reuters. Presa argentiniană, potrivit site-ului cotidianului Haaretz, relatează că meciul a fost anulat ca urmare a presiunilor palestiniene şi opoziţiei principalilor jucători argentinieni, inclusiv Messi şi Javier Mascherano, care nu doreau să se deplaseze în Israel. Meciul, care urma să fie ultimul joc de pregătire pentru Argentina înainte de Campionatul Mondial de Fotbal din Rusia, era programat să se dispute sâmbătă, pe un stadion din Ierusalimul de Vest. Israelul consideră oraşul Ierusalim drept capitala sa eternă şi indivizibilă, potrivit terminologiei utilizate de liderii politici israelieni. Autoritatea Palestiniană vrea ca Ierusalimul de Est să devină capitala viitorului stat palestinian. Israelul a anexat Ierusalimul de Est, dar marile puteri şi Naţiunile Unite nu recunosc suveranitatea israeliană asupra întregului oraş, subliniind că zonele trebuie negociate. SURSE: Mediafax, stiripesurse.ro, ProTV, jurnalul.ro, Realitatea, Antena 1, Cuvântul Libertăţii, ziare.com.

Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va participa la dezvoltarea infrastructurii mari din România, la reindustralizarea României şi va contribui serios la creşterea PIB, a afirmat miercuri preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea. El a afirmat că nu doreşte să comenteze "ce spun şobolanii", referindu-se la criticile aduse de fostul premier Victor Ponta pe marginea înfiinţării Fondului. "Nu sunt acuzaţii, sunt nişte prostii, nu au niciun fel de bază. Unii colegi care astăzi spun aceste enormităţi, inspiraţi probabil şi de cineva care vorbea de înţelegeri (...) cu evreii, pentru că sunt în aceeaşi gaşcă, susţineau în campania electorală ideea acestui Fond Suveran de Dezvoltare şi Investiţii. Şi nu-l susţineau pentru că trebuia să fie susţinut, ci pentru că au înţeles cât este de important şi este unul dintre pilonii importanţi ai programului de guvernare", a declarat Dragnea la Parlament. Potrivit acestuia, astfel de fonduri funcţionează în multe ţări din Europa, în multe ţări din lume "şi au ajutat economia acelor ţări". "Este un fond care va participa la dezvoltarea infrastructurii mari din România, va participa la reindustralizarea României, un fond care va investi în agricultură, un fond care va genera foarte multe locuri de muncă şi care va contribui serios la creşterea PIB. Nu vreau să comentez ce spun şobolanii, asta este foarte simplu. Domnul Mihai Tudose nu se putea opune, pentru că este unul dintre cei care a avut această idee în vara anului 2016 în legătură cu acest fond, iar domnul Teodorovici (...) ştiu că l-a susţinut. Dacă ne luăm după ce spune un şobolan că spun alţii, ar însemna să închidem ţara. Nu poţi să conduci ţara după minciunile unor mincinoşi patologici", a afirmat liderul PSD, întrebat cum comentează criticile aduse de Victor Ponta pe marginea acestui subiect. Dragnea a susţinut că administrarea Fondului va fi una profesionistă, din care vor face parte oameni cu experienţă care vor determina ca aceste companii "să fie mult mai eficiente". Fostul premier Victor Ponta, lider al Pro România, a declarat miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, că prin înfiinţarea acestui fond o serie de companii profitabile vor ajunge să fie controlate de persoane private din ţară sau străinătate. "În 2016, la lansarea programului de guvernare, mă aflam împreună cu un distins coleg, nu îi dau numele pentru că e aici lângă mine, şi amândoi am spus: 'Fondul Suveran este o prostie. Sperăm că nu o să se facă'. După care am discutat cu domnul prim-ministru Tudose şi mi-a zis: 'Eu nu semnez aşa ceva, pentru că nu vreau să ajung în închisoare'. Să vă explic încă o dată şi să fiţi conştienţi că aţi ştiut ce aţi votat: 2012-2016 Guvernul PSD-ALDE a gestionat companiile de stat, listându-le la bursă, cu sprijinul şi al opoziţiei, aducând bani de investiţii care au rămas în companie. (...) Acum toate acestea vor fi trecute într-o zonă privată, controlată de oameni privaţi, puţini din România, restul din Israel, din Rusia, din alte zone, unde au tot încercat din 2012 să ia Hidroelectrica, portul Constanţa, Aeroportul Otopeni, şi Guvernul PSD-ALDE s-a opus. Acum nu se mai opune", a spus Ponta. Potrivit proiectului, adoptat cu 174 de voturi "pentru", 98 "împotrivă" şi trei abţineri, a fost majorat capitalul social al FSDI, aportul în numerar fiind de 9 miliarde de lei, faţă de 1,85 miliarde de lei, cât prevedea forma votată de Senat. Vărsămintele aferente aportului în numerar la capitalul social iniţial al FSDI vor fi efectuate astfel: 200.000.000 de lei în numerar la constituire, iar diferenţa în termen de cinci ani. SURSE: AGERPRES, stiripesurse.ro, Digi24, Adevărul, PS News, România TV, Antena 3, Realitatea, AK-24, HotNews, Ziarul de Iaşi, Replica, ProTV, The Epoch Times, atac la persoană, Magna News, Naţional.

Louis Chevrolet s-a născut în data de 25 decembrie 1878, lângă oraşul elveţian La Chaux-de-Fonds, considerat oraşul situat la cea mai înaltă altitudine din Europa şi cunoscut drept capitala ceasornicarilor. De fapt, meseria tatălui se pare că a avut o influenţă decisivă asupra pasiunii micului Louis pentru tehnică şi mecanică. La vârsta de 9 ani, Louis Chevrolet s-a mutat împreună cu familia în Franţa, unde Louis şi-a descoperit pasiunea pentru biciclete. Astfel, între 1895 şi 1898, Louis a lucrat în atelierul Roblin, unde şi-a dovedit talentul reuşind să construiască şi chiar să vândă bicicleta Frontenac, gândită şi proiectată chiar de Louis Chevrolet. De altfel, talentul de inginer autodidact al lui Louis s-a reflectat şi într-o pompă inedită, pentru decantarea mai rapidă a vinului, invenţie utilizată decenii la rând în regiunea viticolă Burgundia. Louis a intrat şi în cursele de biciclete, unde s-a remarcat foarte rapid - în 1895, ziarul local "Journal de Beaune" consemna una dintre primele sale victorii. În anul 1899, Louis Chevrolet s-a mutat la Paris (pe atunci considerat centrul european al industriei auto), unde şi-a făcut ucenicia în atelierele unor fabricanţi precum Mors and Daracq, Hotchkiss sau De Dion-Bouton. Cu banii astfel câştigaţi, Louis a emigrat în 1900 în Canada, unde s-a angajat ca şofer şi mecanic. Acolo l-a întâlnit pe Henry-Emile Bourassa, pe care l-a asistat în construcţia primului său automobil. Apoi, Louis Chevrolet a ajuns în Brooklyn, unde a fost angajat la firma De Dion-Bouton, însă în 1902 aceasta a dat faliment. În acelaşi an, tatăl său moare, iar Louis Chevrolet îşi încurajează mama şi pe cei doi fraţi, Gaston şi Arthur, să emigreze şi ei în America. Louis şi-a găsit repede locul, de data aceasta în motorsport, devenind pilot de rezervă pentru echipa condusă de E. Rand Hollander, distribuitor pentru maşini Fiat în New York. Prima sa cursă a avut loc în 20 mai 1905, cu un model Wallace Fiat 90hp, maşină pe care a modificat-o chiar Louis Chevrolet. De altfel, a şi obţinut un record pe tur în acea cursă, primind după aceea titulatura de pilot oficial al echipei, devenind rivalul numărul unu al celui mai titrat pilot din cursele New York ACA, Barney Oldfield. În 1905, Louis se însoară cu Suzanne Treyvoux (Louis a lucrat temporar ca şofer pentru înstărita familie), ulterior având doi băieţi cu ea, Charles şi Alfred. Totuşi, adevărata sa dragoste rămân sporturile cu motor, mai ales că alături îi avea şi pe cei doi fraţi Arthur şi Gaston. Louis Chevrolet capătă chiar şi o poreclă: The Dare-Devil Frenchman ("diavolul francez îndrăzneţ"). Se pare că acest lucru se datorează episodului din cursa Vanderbilt Cup Race, din octombrie 1905, când, în sesiunea de antrenamente de dimineaţă, Louis şi-a distrus maşina intrând într-un stâlp de telegraf (se pare că din cauza ceţii), iar apoi a concurat pe maşina unui prieten, căreia însă i-a rupt suspensia în cursă. Determinarea lui Louis Chevrolet a rămas memorabilă. În 1906, Louis Chevrolet conduce în cursa Daytona Beach un puternic model Daracq, cu motor V8 de 200 CP şi reuşeşte un record de viteză de 119 mph. Următorii ani, trio-ul fraţilor Chevrolet reuşeşte să se impună în multe alte curse, atrăgând atenţia mai multor oameni de afaceri. Astfel că, în 1909, Louis Chevrolet este convins de magnatul William C. Durant, pe atunci membru în boardul de conducere al General Motors, să se alăture echipei sale de curse Buick. În următorii ani, Louis a suferit şi cele mai multe accidente pe pistă, ceea ce a însemnat şi perioade destul de lungi petrecute prin spitale. Din cauza crizei din 1910, General Motors a renunţat la serviciile lui William C. Durant, aşa încât acesta a hotărât să înfiinţeze o nouă firmă auto, convingându-l pe Louis să îi fie partener. Astfel, în data de 3 noiembrie 1911, apărea firma Chevrolet Motor Car. Pentru Louis Chevrolet, acest lucru a însemnat un mare avantaj, deoarece a avut astfel ocazia să construiască primul automobil conceput chiar de el. Prima maşină concepută şi construită de Louis Chevrolet a ieşit pe poarta fabricii în 1912: Chevrolet Type C Six costa 2.100 de dolari şi era o maşină puternică şi sportivă, inspirată din lumea curselor cu motor. Însă Durant voia altceva de la noua companie, şi anume să fie un concurent redutabil pentru Ford. De aceea, Durant avea o viziune diferită de a lui Louis Chevrolet, astfel că la mijlocul lui 1913 au apărut pe piaţă modele mai mici, cu motoare în patru cilindri şi preţuri sub 1.000 de dolari. Din cauza viziunilor diferite, Louis a hotărât să încheie parteneriatul cu Durant, vânzându-i acestuia partea sa din firmă şi reîntorcându-se în lumea sporturilor cu motor la finalul lui 1913. În 1915 a participat la cursa Indianapolis 500 la bordul unei maşini construite de el, Cornelian, nume pe care l-a schimbat ulterior în Frontenac (la fel cu prima bicicletă construită de el în tinereţe). În 1916, Louis şi fratele său Gaston au înfiinţat compania Frontenac Motor Corporation, producând maşini şi echipamente de curse, iar în 1920, Gaston a reuşit să câştige cursa Indy 500 într-un model revizuit Monroe-Frontenac. Mai mult, el a devenit primul pilot din istoria Indy 500 care a parcurs toată cursa fără să schimbe nici măcar un cauciuc. Din păcate, Gaston Chevrolet moare într-un accident din cursa de la Beverly Hills Speedway, iar Louis Chevrolet jură să nu mai concureze niciodată. Aşa încât el şi fratele său Arthur se concentrează pe construirea de maşini de curse şi modificarea motoarelor şi a şasiurilor. În 1929, fraţii Chevrolet se implică şi în construcţia de motoare de avioane, dar criza economică a adus falimentul companiei Chevrolet Brothers Aircraft Company, iar Louis Chevrolet s-a reîntors în Detroit, unde s-a angajat ca mecanic într-o uzină... Chevrolet. Louis Chevrolet a murit la vârsta de 62 de ani, în 1941, din cauza diabetului, dispărând de pe scena auto într-un anonimat nemeritat. Renumele brandului auto Chevrolet, însă, a continuat să crească, la ora actuală Chevrolet fiind una dintre cele mai cunoscute şi vândute mărci din lume. SURSĂ: ProMotor.

Cea mai faimoasă „Zi-Z” din timpul războiului este cea de la 6 iunie 1944, ziua începerii debarcării Aliaṭilor în Normandia. Scopul era eliberarea continentului european de sub dominaṭia naţional-socialistă. Aproape trei milioane de soldaṭi canadieni, britanici, americani, mai târziu polonezi, francezi, belgieni, cehoslovaci, greci, olandezi, norvegieni au trecut Canalul Mânecii, din porturile sudice ale Angliei. Acṭiunea a fost începută în noaptea de 5/6 iunie, cu misiunile paraṣutiṣtilor, infanteriei, aviaṭiei ṣi artileriei navale. Operaṭiunea avea să dureze trei săptămâni ṣi să se finalizeze cu eliberarea Parisului, în august 1944. SURSĂ: Radio România Actualităţi.