Jump to content

Ce cărţi nu recomanzi? / Which books don't you recommend?

South M i h a i
 Share

Recommended Posts

12 hours ago, BIS aka OldNab said:

Da, cam e nevoie, că dacă ne-am trăi viaţa după capul nostru ar fi anarhie. :)

Geneza 19. 31 Cea mai mare a zis celei mai tinere: „Tatăl nostru este bătrân şi nu mai este niciun bărbat în ţinutul acesta ca să intre la noi după obiceiul tuturor ţărilor 32 Vino, să punem pe tatăl nostru să bea vin şi să ne culcăm cu el, ca să ne păstrăm sămânţa prin tatăl nostru.”

nici nu vreau sa ma gandesc ce se intampla prin casa ta.

Link to comment
Share on other sites

1 hour ago, Ubermensch said:

nici nu vreau sa ma gandesc ce se intampla prin casa ta

Întâmplarea face că citesc Biblia chiar în perioada asta, şi îmi aduc aminte foarte bine contextul citatului respectiv. Era dată situaţia respectivă ca să arate că, indiferent de circumstanţe, Dumnezeu pedepseşte incestul.

Link to comment
Share on other sites

Dacă aș fi barbar adus sclav în Roma (aproximativ perioada în care a fost scrisă Biblia) și mi s-ar povesti o astfel de povestioare, sau în general mi s-ar citi fragmente din Biblie, aș fi suficient de împactat încât să urmăresc aceste valori morale. Însă, trăind în secolul XXI în care majoritatea populației este alfabetizată și în care intelectul în medie este cu mult mai înalt față de cel din antichitate, cam este trist, pentru tine cititor al Sfintei Scripturi, să citești niște valori morale prezentate cu o astfel de superficialitate când ai sute de cărț de filosofie care prezintă moralitate prin nenumărate prisme. 

Vezi, problema cea mai mare este că în loc să îți formezi un cod moral de la 0 folosindu-te de gândirea critică, fiind capabil să cântărești și să valorezi care valori morale vrei să le păstrezi și pe care le consideri inutile, majoritatea decid să se alipească valorilor morale ale Bibliei deoarece nu te epuiezezi așa de mult mental și cam iau cartea ca unica sursă de moralitate (vai de pula lor, sincer). 

Personal, niciodată nu am citit o carte care denigrează în așa fel ființa umană, considerând-o inaptă să-și stăpânească de una singură emoțiile ci să o facă de frica unei ființe superioare. Cât de penibil este să prezinți omul ca o persoană incapabilă să ia o decizie de una singură, nu gândindu-se la consecințele reale a faptei sale, ci gândindu-se la pedeapsa din after-life. Asta cam și este mentalitatea turmei, să existe un păstor* care să-i ghideze mereu.

Chiar și să nu privim Biblia prin prisma secolului XXI, ci prin prisma antichității (atunci când se răspândea pe Imperiul Roman) oricum continuă să fie o mare prostie când existau deja curente filosofie plauzibile din punct de vedere logic și rațional - stoicismul (dacă îmi spui aici că anume creștinismul a fost făcută religie oficială deoarece era cea mai bună, voi deschide aici un seminar de History 101 și te voi ruga să scoți carnețelul).

Că tot ai zis de anarhie, dacă calendarul meu este corect, nu prea mai avem teocrații prin UE sau se plimbă Burebista încă pe străzi și nu știu eu?

PS. Luând în considerare că ai sau ai avut (că unora le mai trece când se maturizează) simpatii față de nazism, cred că nu ești prea stabil în ceea ce ține opinia ta. Pe de o parte, ai nazismul construi pe prototipul Ubermenschenian a lui Nietzsche iar pe de altă parte ai simpatii față de Biblie. Poate ne decidem și noi odată zic eu.

*a se citi cu dublu sens, 1. Cioban. 2. Fig. Preot; :)) 

Link to comment
Share on other sites

@Ubermensch da, eram un nazist înfocat când eram adolescent, evident că mi-a trecut odată cu maturizarea, deşi încă apreciez anumite părţi din această ideologie şi ceea ce a realizat în Germania. Totuşi, nu văd ce treabă are una cu alta. În primul rând, deşi sunt botezat creştin-ortodox şi apreciez rolul Bisericii în istoria ţării noastre (şi chiar i-aş putea găsi un rol şi în ziua de azi, dar mai puţin dogmatic dpdv religios cât dpdv politic), şi voi apăra mereu creştin-ortodoxia, ideile mele religioase mă clasifică drept deist, nicidecum teist. Eu am propriile mele valori, destul de bine stabilite. Citesc Biblia ca fundament de la care a pornit mare parte din filosofia pe care ai menţionat-o în comentariile tale. Consider că este o lectură esenţială, indiferent de opiniile religioase pe care le are un om. După Biblie, voi citi şi Coranul, şi Talmudul, ca să am argumente şi împotriva porcilor care denigrează religia creştin-ortodoxă cu inconştienţă, dar şi a habotnicilor care încearcă să ne spună cum să ne trăim vieţile bazându-se pe o carte scrisă acum două milenii. Că tot vorbeai de maturizare, cred că şi ateismul ăsta turbat (pe care-l aveam şi eu în adolescenţă) trece odată cu înaintarea în vârstă. Aşa că, cine ştie, poate pe viitor îmi vei da dreptate.

Link to comment
Share on other sites

10 hours ago, BIS aka OldNab said:

ateismul ăsta turbat (pe care-l aveam şi eu în adolescenţă) trece odată cu înaintarea în vârstă

dacă ai devenit la 15 ani ateu pentru - a-ți umfla ego-ul; - a te simți superior față de colegii tăi de clasă și față de alți adulți credincioși atunci când intri în discuții religioase; - a te evidenția de majoritate și a-ți crea o falsă impresie de unicitate; - a crea în mintea oamenilor prejudecata că ateu = intelectual (că doar majoritatea filosofiilor au fost atei, așa că opinia publică asociază ateismul cu inteligență, cum fac și cu șahul chiar dacă este o prostie); - a te da șmecher la orele de religie de la școală, atunci da, repejor îți trec aerele de ateu când te maturizezi.

Ateismul este mai mult decât să zici doar ”Unde este D-zeu? Dacă nu-l văd - nu există”. Știința și religia nu au nici o treabă. Discuția despre religie este cu mult mai interesantă decât atât de asta cam și cele mai interesante probleme religioase sunt abordate de filosofi și psihologi, nu de Feynmann sau Musk.

Spor la lectură

Link to comment
Share on other sites

  • Nickname: kayac
  • Autor: Adolph Hitler
  • Titlul cărţii: Mein Kampf
  • Anul publicării: 1924
  • Genul cărţii: autobiografie, memorii, pamflet...o mizerie
  • Numărul de pagini: 720
  • Scurtă descriere: Nu cred ca are vreun rost sa descriu asa ceva.
  • Recenzie personală:O mizerie si abominatie, o tochitura de carte si o nulitate ce n-ar fi trebuit sa existe. Un popor indobitotic si niste idei care, cu tristete, observ ca prind si astazi.  Nu o sa zic mai multe, insa recomand sa o cititi pentru a intelege de fapt ce trebuie sa nu faceti.

Totusi cu ceva bun am ramas, o forma de fascism. 

Cat despre faptul ca am fost fan in adolescenta a nazismului le-o datorez rromilor si batailor dese cu ei. Ca tanar n-o sa intelegi de ce actioneaza ei asa si o sa urasti, ca adult o sa-i intelegi. Si da imi vine sa scot bata telescopica si sa i dau in cap unui tigan cand asculta manele la maxim la semafor, dar la fel imi vine sa-l bat si pe romanu fiert care se impimge la promotia la tigai sau la moaste sau asculta manele maxim la semafor.

P.S, care pupati moaste, n o mai faceti.

Edited by Kayac
Link to comment
Share on other sites

On 9/28/2020 at 12:48 AM, BIS aka OldNab said:

@Ubermensch da, eram un nazist înfocat când eram adolescent, evident că mi-a trecut odată cu maturizarea, deşi încă apreciez anumite părţi din această ideologie şi ceea ce a realizat în Germania. Totuşi, nu văd ce treabă are una cu alta. În primul rând, deşi sunt botezat creştin-ortodox şi apreciez rolul Bisericii în istoria ţării noastre (şi chiar i-aş putea găsi un rol şi în ziua de azi, dar mai puţin dogmatic dpdv religios cât dpdv politic), şi voi apăra mereu creştin-ortodoxia, ideile mele religioase mă clasifică drept deist, nicidecum teist. Eu am propriile mele valori, destul de bine stabilite. Citesc Biblia ca fundament de la care a pornit mare parte din filosofia pe care ai menţionat-o în comentariile tale. Consider că este o lectură esenţială, indiferent de opiniile religioase pe care le are un om. După Biblie, voi citi şi Coranul, şi Talmudul, ca să am argumente şi împotriva porcilor care denigrează religia creştin-ortodoxă cu inconştienţă, dar şi a habotnicilor care încearcă să ne spună cum să ne trăim vieţile bazându-se pe o carte scrisă acum două milenii. Că tot vorbeai de maturizare, cred că şi ateismul ăsta turbat (pe care-l aveam şi eu în adolescenţă) trece odată cu înaintarea în vârstă. Aşa că, cine ştie, poate pe viitor îmi vei da dreptate.

De la crestinism la ateism, apoi deism si intr-un final la...cu ce ma ajuta asta? Dpdv al religie sunt pe principiul ,,lasa-ma sa-mi beau apa minerala". Sunt 51/49 pro ca exista o divinitate suprema si  in acelasi procentaj sunt convins ca exista si o viata de apoi. Viata  ta pe pamant e cum e o calatorie cu CFR-u, nu stii cand incepe si cand se termina sau ca o partida de sex cu una de pe tinder, posibil sa ramai cu ea sau sa ramai cu niste venerice, asa ca la ce sa-mi bat capul cu niste idei care nu ma ajuta. Da in adolescenta ai timp sa te preocupi de astfel de idei, dupa ce treci de 20 o sa vezi de fapt mocirla in care tre sa-ti duci mizeribila existenta pe o roca aflata intr-o galaxie din miliarde de alte galaxii alaturi de 7 mld din aceeasi specie cu tine si alte cateva miliarde de fiinte pe care de-a lungul istoriei, specia ta le-a subjugat dupa bunul plac.

Nu va mai pierdeti timpul cu astfel de idei ca nu stiti cand dati coltu.

Edited by Kayac
Link to comment
Share on other sites

3 hours ago, Kayac said:
  • Nickname: kayac
  • Autor: Adolph Hitler
  • Titlul cărţii: Mein Kampf
  • Anul publicării: 1924
  • Genul cărţii: autobiografie, memorii, pamflet...o mizerie
  • Numărul de pagini: 720
  • Scurtă descriere: Nu cred ca are vreun rost sa descriu asa ceva.
  • Recenzie personală:O mizerie si abominatie, o tochitura de carte si o nulitate ce n-ar fi trebuit sa existe. Un popor indobitotic si niste idei care, cu tristete, observ ca prind si astazi.  Nu o sa zic mai multe, insa recomand sa o cititi pentru a intelege de fapt ce trebuie sa nu faceti.

Cred şi eu că ţi s-a părut o mizerie, îţi trebuie un coeficient de inteligenţă destul de ridicat şi un vocabular foarte bun ca să înţelegi Mein Kampf. E o carte grea, eu zic să rămâi la Scufiţa Roşie, aia e pe înţelesul tuturor.

Link to comment
Share on other sites

13 hours ago, BIS aka OldNab said:

Cred şi eu că ţi s-a părut o mizerie, îţi trebuie un coeficient de inteligenţă destul de ridicat şi un vocabular foarte bun ca să înţelegi Mein Kampf. E o carte grea, eu zic să rămâi la Scufiţa Roşie, aia e pe înţelesul tuturor.

61 de milioane de morti pentru suprematia rasei albe, pentru dorinta unui om care inainte de primul razboi mondial nu avea o directie clara si un scop precis in viata. Un diletant din punct de vedere militar si un habarnist in ceea ce priveste luarea deciziilor. Daca spui mie ca am un iq scazut, atunci cei ce i-au urmat ideologia cum pot fi clasati? Sigur, cartea este o capodopera universala, Hitler aflandu-se intre Tolstoi si Dostoievski, si deasupra lui Marks. Nu mi vorbi de capodopera lui Hitler, care alaturi de alte elemente a dus la 60 mil morti, poate peste. ,,Moartea unui om este o tragedie, moartea a un milion de oameni este o statistica" daca impartasesti astfel de valori, tine le pentru tine. Heil Hitler, mare om, o balega din grajdul istoriei.

Link to comment
Share on other sites

19 hours ago, Kayac said:

Nu cred ca are vreun rost sa descriu asa ceva. Recenzie personală:O mizerie si abominatie, o tochitura de carte si o nulitate ce n-ar fi trebuit sa existe. Un popor indobitotic si niste idei care, cu tristete, observ ca prind si astazi. Nu o sa zic mai multe, insa recomand sa o cititi pentru a intelege de fapt ce trebuie sa nu faceti.

It's hard to believe and harder to admit your agreement with nazist ideas ( at that time ). To be clear, I'm against every Nazism and Elitism, but they still exist. Now it's called terrorism. 
But if you focus more on circumstances in the book, you will start to believe that Germans did the right thing ( at that time and should end there ) because they lost a lot ( to not say everything ). 

Link to comment
Share on other sites

12 hours ago, CouldnoT said:

Sorry for my english

Where i say that i support any nazi idea? What i say, is that Hitler and every thing that he did or say it s garbadge. I ve study the second world war from 11 years and now i am 23, 12 years, and i heard stories from the people who fight in that war. My grand father was a soldier who was captured because of Hitler army capabileties.

Link to comment
Share on other sites

13 hours ago, CouldnoT said:

It's hard to believe and harder to admit your agreement with nazist ideas ( at that time ). To be clear, I'm against every Nazism and Elitism, but they still exist. Now it's called terrorism. 
But if you focus more on circumstances in the book, you will start to believe that Germans did the right thing ( at that time and should end there ) because they lost a lot ( to not say everything ). 

He actually said that he did not support the Nazi idea, but that he recommended the book to understand what not to do.

Link to comment
Share on other sites

2 hours ago, Kayac said:

Where i say that i support any nazi idea? What i say, is that Hitler and every thing that he did or say it s garbadge. I ve study the second world war from 11 years and now i am 23, 12 years, and i heard stories from the people who fight in that war. My grand father was a soldier who was captured because of Hitler army capabileties.

I'm afraid you did not understand what I mentioned well. I wish that your grand father rest in peace and you should be afraid that you belong to such a Nobel root.
All I was referring to, is that we don't have the right to blame ethically (in a way that relates to morals) something happened 100 years from now, and everyone did the right thing for him at that time.

And we cannot just assume that one of the sides is right, as well. Which makes you say that Hitler's book is trash. We can always get some morals from it (the good side). I'm not defending Hitler to be clear and honest. 

2 hours ago, Robert said:

He actually said that he did not support the Nazi idea, but that he recommended the book to understand what not to do.

I'm aware of that, this section is for books you don't recommend.

Link to comment
Share on other sites

  • Nickname: StarKiller
  • Autor: T.J. Newman
  • Titlul cărţii: Falling
  • Anul publicării: 2021
  • Genul cărţii: Aventura
  • Numărul de pagini: 328
  • Scurtă descriere: Esti intr-un avion care zboara catre New York, esti in avion cu inca 143 pasageri, nu stii ca familia pilotului a fost rapita cu 30 minute inainte de zbor, rapitorul i-a spus pilotului ca familia lui sa traiasca trebuie sa moara toti din avion. Ca pilotu sa vada familia trebuie sa prabuseasca avionul.
  • Recenzie personală: Nu recomand, plictisitoare
Link to comment
Share on other sites

  • Nickname: Sniffanie 
  • Autor: Franz Kafka
  • Titlul cărţii: Procesul
  • Anul publicării: 1925
  • Genul cărţii: Roman
  • Numărul de pagini: 102
  • Scurtă descriere: Chiar în ziua când împlinea vârsta de 30 de ani, Josef K., procuristul unei bănci, a fost arestat în mod neașteptat de doi agenți neidentificați de la o agenție nespecificată pentru un delict nespecificat. Inspectorul sosește mai târziu și amenajează un mic tribunal în camera domnișoarei Bürstner, vecina lui K. Deși i se spune că este arestat, Josef K. este lăsat totuși „liber”. El merge la serviciu și în acea noapte își cere scuze de la domnișoara Bürstner pentru intruziunea petrecută în camera ei. La sfârșitul conversației el o sărută brusc.
  • Recenzie personală: Destul de plictisitoare, avand in vedere si ca autorul si-a ales stilul de scriere fara prea multe punctuatii. 
Link to comment
Share on other sites

  • Nickname: DragonMyr
  • Autor: Megan Whalen
  • Titlul cărţii: Hotul
  • Anul publicării: 1997
  • Genul cărţii: Roman
  • Numărul de pagini: 299
  • Scurtă descriere: Povestea unui baiat pe nume Gel, care incearca sa castige faima, dorind sa fie cunoscut ca cel mai bun hot din toate timpurile. 
  • Recenzie personală: Cartea urmeaza niste clisee clasice, aceasta fiind de cele mai multe ori predictibila si plictisitoare.
Link to comment
Share on other sites

Nickname:Bogdan

Autor:R.J Palacio

Titlul cărţii: Wonder "Minunea"

Anul publicării:14 februarie 2012

Genul cărţii:Aventura, Drama (Nu e unul concret)

Numărul de pagini:320 - 350 

Scurtă descriere: In acest roman se spune ca autorul porneste de la ideea,, nu judeca dupa aparente"si povesteste cu sensibilitate si umor viata unui baietel pe nume August Puliman de 10 ani. Acest baietel s-a nascut cu o teribila diformare faciala.Pentru proetejarea vorbelo si privirilor rautacioase ale oamenilor parintii il educa acasa, dar intr-o zi parinri hotarasc pentru a-i face o viata buna băiețelui il duce la o scoala normala. Acolo el isi face un prieten pe nume Jack care se intelegeau de minune nu era deranjat de problema luo Augustin. Dupa aceea tot asa se imprieteneste cu o fata pe nume Summer.Ea il considera pe Auggy ceilalți copii se comportau urat cu Augustin il porecleau monstrul. Intr-o zi eu merg intr-o excursie si vine prima incaierare cu copii din clasa a 7 a. Dupa acest urat incident el ajunge sa fie normal cu ochi si sa se înțeleagă cu toti copii

Recenzie personală: Eu cred ca aceasta carte nu prea merita de citit, deoarece are aspecte tragice si un final destul de banal. Pentru doritori, e si film

Link to comment
Share on other sites

  • Nickname:Haladit
  • Autor:Jasper DeWitt
  • Titlul cărţii:Pacientul
  • Anul publicării:2020
  • Genul cărţii:Horror
  • Numărul de pagini:228
  • Scurtă descriere:Un proaspăt absolvent al unei facultăți de medicină din New England, se angajează într-un spital de stat, obscur și prost finanțat. Încă din primele zile de muncă află de existența lui Joe, un pacient închis de 30 ani între pereții institutului. Curiozitatea tânărului doctor este trezită în momentul în care observă reacțiile celor din jur de fiecare dată când numele lui Joe este menționat: panică și teroare. Dorința de a-l cunoaște pe acest pacient misterios este intensificată de un eveniment tragic, și anume, sinuciderea lui Nessie, asistenta șefă a secției de psihiatrie. Această tragedie pare să fie legată de vizitele pe care femeia le făcea în camera în care era ținut Joe. Ceea ce sporește tot misterul care îl învăluie pe Joe este faptul că acest eveniment nu este unul singular. Aparent acest pacient pare a fi cauza unui lung șir de sinucideri, demisii și vieți distruse în rândul tuturor celor care au luat contact cu el.
  • Recenzie personală: Va recomand
Link to comment
Share on other sites

22 hours ago, Cont Inchis said:

Comentariu copiat, avertisment.

3 hours ago, Haladit said:
  • Nickname:Haladit
  • Autor:Jasper DeWitt
  • Titlul cărţii:Pacientul
  • Anul publicării:2020
  • Genul cărţii:Horror
  • Numărul de pagini:228
  • Scurtă descriere:Un proaspăt absolvent al unei facultăți de medicină din New England, se angajează într-un spital de stat, obscur și prost finanțat. Încă din primele zile de muncă află de existența lui Joe, un pacient închis de 30 ani între pereții institutului. Curiozitatea tânărului doctor este trezită în momentul în care observă reacțiile celor din jur de fiecare dată când numele lui Joe este menționat: panică și teroare. Dorința de a-l cunoaște pe acest pacient misterios este intensificată de un eveniment tragic, și anume, sinuciderea lui Nessie, asistenta șefă a secției de psihiatrie. Această tragedie pare să fie legată de vizitele pe care femeia le făcea în camera în care era ținut Joe. Ceea ce sporește tot misterul care îl învăluie pe Joe este faptul că acest eveniment nu este unul singular. Aparent acest pacient pare a fi cauza unui lung șir de sinucideri, demisii și vieți distruse în rândul tuturor celor care au luat contact cu el.
  • Recenzie personală: Va recomand

Comentariu copiat, avertisment.

Link to comment
Share on other sites

Dacă aș fi barbar adus sclav în Roma (aproximativ perioada în care a fost scrisă Biblia) și mi s-ar povesti o astfel de povestioare, sau în general mi s-ar citi fragmente din Biblie, aș fi suficient de împactat încât să urmăresc aceste valori morale. Însă, trăind în secolul XXI în care majoritatea populației este alfabetizată și în care intelectul în medie este cu mult mai înalt față de cel din antichitate, cam este trist, pentru tine cititor al Sfintei Scripturi, să citești niște valori morale prezentate cu o astfel de superficialitate când ai sute de cărț de filosofie care prezintă moralitate prin nenumărate prisme. 

Vezi, problema cea mai mare este că în loc să îți formezi un cod moral de la 0 folosindu-te de gândirea critică, fiind capabil să cântărești și să valorezi care valori morale vrei să le păstrezi și pe care le consideri inutile, majoritatea decid să se alipească valorilor morale ale Bibliei deoarece nu te epuiezezi așa de mult mental și cam iau cartea ca unica sursă de moralitate (vai de pula lor, sincer). 

Personal, niciodată nu am citit o carte care denigrează în așa fel ființa umană, considerând-o inaptă să-și stăpânească de una singură emoțiile ci să o facă de frica unei ființe superioare. Cât de penibil este să prezinți omul ca o persoană incapabilă să ia o decizie de una singură, nu gândindu-se la consecințele reale a faptei sale, ci gândindu-se la pedeapsa din after-life. Asta cam și este mentalitatea turmei, să existe un păstor* care să-i ghideze mereu.

Chiar și să nu privim Biblia prin prisma secolului XXI, ci prin prisma antichității (atunci când se răspândea pe Imperiul Roman) oricum continuă să fie o mare prostie când existau deja curente filosofie plauzibile din punct de vedere logic și rațional - stoicismul (dacă îmi spui aici că anume creștinismul a fost făcută religie oficială deoarece era cea mai bună, voi deschide aici un seminar de History 101 și te voi ruga să scoți carnețelul).

Că tot ai zis de anarhie, dacă calendarul meu este corect, nu prea mai avem teocrații prin UE sau se plimbă Burebista încă pe străzi și nu știu eu?

PS. Luând în considerare că ai sau ai avut (că unora le mai trece când se maturizează) simpatii față de nazism, cred că nu ești prea stabil în ceea ce ține opinia ta. Pe de o parte, ai nazismul construi pe prototipul Ubermenschenian a lui Nietzsche iar pe de altă parte ai simpatii față de Biblie. Poate ne decidem și noi odată zic eu.

*a se citi cu dublu sens, 1. Cioban. 2. Fig. Preot; :)) 

Link to comment
Share on other sites

On 3/24/2022 at 11:58 AM, TLG Azonic. said:

Wrong Post-Model, avertisment verbal.

Link to comment
Share on other sites

  • Nickname:Alin47
  • Autor:Jack London
  • Titlul cărţii:Colt Alb
  • Anul publicării:mai 1906
  • Genul cărţii:Roman de aventuri
  • Numărul de pagini:298
  • Scurtă descriere:Naratiunea urmareste viata lupului Colt Alb
  • Recenzie personală:Foarte naspa.
Link to comment
Share on other sites

  • Nickname: Piciu..
  • Autor: A. STEPHANIE
  • Titlul cărţii: Alekzandre
  • Anul publicării: 2018-2019
  • Genul cărţii: Drama, iubire
  • Numărul de pagini: In jur de 600, nu e decat o singura carte, e pe 2 volume
  • Scurtă descriere: Este vorba de Alekzandre care pleaca la drum cu o pustoaica pe nume Zhavia, in urma mortii tatalui sau iar acesta se indragosteste de Zhavia, dragostea lor fiind o dragoste cu nabadai
  • Recenzie personală: Personal mi-a placut cartea, dar nu o recomand celor care isi fac impresia ca intr-un cuplu nu vor exista niciodata certuri
Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.