Jump to content

Madalin

Forum Administrator
  • Posts

    9326
  • Joined

  • Days Won

    57

Everything posted by Madalin

  1. https://www.youtube.com/watch?v=gWJG1OnSQkA
  2. Supravegherea elevilor în timpul probelor scrise de la Evaluarea Națională 2020 va fi făcută de minimum un profesor asistent pentru fiecare clasă, față de minimum doi, cât era până acum, potrivit proiectului de Ordin de ministru care acum este în lucru și care a fost obținut de Edupedu.ro. „Supravegherea probelor scrise este asigurată, pentru fiecare sală, de minimum un asistent, cadru didactic de altă specialitate decât cea corespunzătoare disciplinei la care se susține proba”, prevede proiectul de ordin menționat. În metodologia de examen de până acum era prevăzut să existe minimum doi asistenți: „Supravegherea este asigurată, pentru fiecare sală, de doi asistenţi, cadre didactice de altă specializare decât cea corespunzătoare disciplinei la care se susţine proba”. Reamintim că în acest an examenul de Evaluare Națională se dă în condiții de distanțare fizică între persoane, iar în clasă vor fi câte 10 persoane, potrivit procedurii anunțate de ministrul Educației. Ordinul de ministru aflat în lucru mai prevede și faptul că elevii aflați în izolare sau care sunt infectați cu noul coronavirus vor susține probele după o metodologie specială care va fi elaborată de minister. Evaluarea Națională începe în data de 15 iunie, cu proba scrisă la Limba și Literatura Română, iar afișarea rezulatelor va avea loc pe 22 iunie, potrivit unui document de lucru elaborat de Ministerul Educației, obținut de Edupedu.ro. Singura modificare față de calendarul inițial al Evaluării Naționale 2020 este adusă la ora de afișare a rezultatelor finale și de intervalul depunerii contestațiilor. Sursa
  3. Asociația Școlilor Particulare din România îi solicită pemierului Ludovic Orban înființarea unui post de secretar de stat pentru învățământul particular la nivelul Ministerului Educației, într-o adresă primită de Edupedu.ro. Reprezentanții școlilor private susțin că sunt 150.000 de elevi în învățământul privat și 19 mii de profesori în cele 1.100 de unități acreditate sau autorizate. Aceștia îi solicită premierului o întâlnire pentru a discuta despre sprijinul pe care Guvernul l-ar putea acorda acestui sector. „Numirea unui subsecretar de stat responsabil pentru relația cu școlile particulare care să creeze un parteneriat de lungă durată, bazat pe schimb de bune practici și contribuție nemijlocită la creșterea calității sistemului educațional național este absolut necesară”, se menționează în solicitarea trimisă la Guvern. În adresa către Premier sunt patru puncte de discuție propuse: Acordarea finanțării de bază pentru nivelurile de învățământ autorizate, inclusiv nivelul postliceal autorizat și acreditat, pentru toată perioada în care școlile sunt închise prin ordin de stat, începând cu 11 martie 2020. Menținerea prevederilor ordonanței nr. 30 până la reluarea integrala a cursurilor și pe orice perioadă ulterioară de suspendare a activității pentru angajații școlilor particulare. Direcționarea sprijinului financiar nerambursabil anunțat de Comisia Europeană pentru operatorii economici și către angajatorii școli particulare, pe o linie de finanțare de urgență, cu aplicare flexibilă și cu criterii de atribuire pe care să le putem discuta împreună cu Guvernul, ținând cont de situația actuală financiară și juridică a acestor unități de învățământ; Încurajarea angajării de personal în perioada următoare, prin acordarea de facilități fiscale sau scutiri pentru școlile particulare care fac angajări în domeniile critice (ex. scutiri de la plata impozitului pe salarii și a contribuțiilor sociale pentru angajații noi în perioada martie-decembrie 2020 și în anul 2021, subvenționarea parțială a salariilor nete acordate noilor salariați în perioada martie-decembrie 2020 și în anul 2021). Școlile particulare mai precizează într-un comunicat că „își pun la dispoziție, în mod gratuit, resursele umane, de know-how și de infrastructură, pentru a furniza training/consiliere în vederea implementării cât mai rapide în sistemul public a învățământului online”. Sursa
  4. Hotărârea de Guvern 370 din 7 mai 2020, care prevede alocarea a 150 de milioane de lei pentru cumpărarea de tablete și laptopuri a fost publicată în Monitorul Oficial și prevede faptul că achiziția se va face în baza articolului 111, alineatul 1, litera f din Legea Educației Naționale. Asta înseamnă că bunurile achiziționate, circa 250 de mii de tablete și laptopuri, vor intra în baza materială a școlilor, școlile putând da aceste tablete elevilor care nu au astfel de dispozitive cu care să acceseze învățământul online. Potrivit legii, însă, după o perioadă de folosire a acestor tablete și laptopuri, sau conform regulilor specificate în contractele cu părinții/regulementele școlilor elevii vor fi nevoiți să returneze aceste device-uri. Ce prevede articolul 111, alin 1, litera f din Legea 1/2011: ”De la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării, se asigură următoarele cheltuieli aferente unităților de învățământ preuniversitar, inclusiv pentru învățământul special: finanțarea, prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației și Cercetării, a unor programe anuale sau multianuale de investiții, de modernizare și de dezvoltare a bazei materiale a instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, inclusiv consolidări și reabilitări de școli și dotări” Programul lansat prin această hotărâre se numește „Programul național Școala de acasă”, achiziția se va face prin ONAC, Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate conform articolului 3, litera k din normele metodologice ale ordonanței de înființare a ONAC, va fi nevoie de un memorandum aprobat de Guvern pentru a putea face achiziția. Dispozitivele electronice vor avea conexiune la internet şi vor intra în dotarea unităților de învățământ de stat, se arată în proiect. Ele vor fi folosite la “facilitarea activităților didactice la distanță pentru elevii din medii defavorizate înmatriculați în unitățile de învățământ preuniversitar de stat”. În prezent există posibilitatea prin OMEC 4135/2020 care aprobă instrucțiunea pentru învățământul online ca școlile să cesioneze părinților sau profesorilor echipamente din dotarea unităților de învățământ, pentru a putea desfășura procesul de învățare online. Dacă sunt deteriorate, aceste echipamente trebuie plătite de către cei care le deteriorează. Nu există o statistică publică a ministerului despre câte școli au aplicat acest punct din ordinul amintit. Sursa
  5. Star Wars: Battlefront 2 ofera o campanie de povestire pentru cei care prefera lumea offline, un mod arcade pentru lupte de cooperare si, desigur, marele multiplayer online. Dar, analizand-o in detaliu, implementarea se dovedeste a fi la fel de incomoda, pe cat de profitabila. INTRODUCERE IN LUMEA STAR-WARS Jucatorii intra in rolul soldatului Iden Versio - in perioada dintre filmul VI si VII - pentru a lupta de partea imperiului. O noua eroina interesanta, a carei viziune asupra lumii, totusi, se prabuseste la fel de repede precum romantismul in scenele de dragoste groaznice ale lui George Lucas, isi face aparitia in aceasta parte. Bataliile reale au fost aranjate neinspirat. In cele mai multe cazuri, te afli in modul arcade si incerci sa protejezi anumite zone care sunt luate cu asalt de hoardele de boti neinteligenti, care servesc drept tinte pentru tunurile tale. ONLINE In centrul jocului multiplayer se afla modul Galactic Attack. In batalii, arsenalul complet al universului iti sta la dispozitie: stormtrooperii, droizii, luptatorii rebeli, eroi, raufacatori si tot felul de vehicule de la AT-ST pana la X-Wing sunt toate la indemana ta pentru a avea suprematie pe campul de lupta. In jocurile pe care le actionezi fie ca un atacator sau aparator trebuie sa ataci sau sa bifezi cat mai multe obiective in mai multe etape sau daca doresti sa joci de partea binelui trebuie sa protejezi statia spatiala si sa tii cat mai departe adversarul. Daca luptele din spatiu ale predecesorului s-au limitat la lupte intre doua echipe din tabere diferite, Battlefront 2 vine cu confruntari mult mai complexe. De exemplu, pe partea rebelilor, incepi sa ataci o baza de droizi pe planeta Fondor. La sfarsitul bataliei, trebuie sa distrugi nucleul din centru pentru a declansa o reactie fatala in lant. Pentru a face acest lucru, trebuie mai intai sa ataci centrul de control al bazei pentru a deschide mai multe drumuri catre miezul reactorului. Odata ce acestea sunt deschise, ai 30 de secunde pentru a zbura si a face suficiente daune. Fiecare clasa din Battlefront 2 are trei abilitati pe care le ajustezi prin asa-numitele carti stelare. In cursul jocului vei primi carti noi de la cutii sau le vei construi singur. Cu cat ai mai multe carti pentru o anumita clasa, cu atat mai mult iti adaptezi abilitatile personajului pe care il conduci. Personajele principale din seria Star-Wars isi fac, de asemenea, aparitia: Slave I al lui Boba Fett, precum si Millennium Falcon dar si elegantul Kylo Ren. In luptele de infanterie ai oportunitatea de a alege din patru clase: Assault, Trooppler Heavy, Officer sau Specialist. Primele doua sunt clase de asalt, puse la inaintare. Ofiterul foloseste faze mici de atac si armeaza arme. Specialistul actioneaza cu pustile de lunetist de la distanta. Bineinteles, pe campul de lupta veti putea folosi Jedi precum Darth Vader sau Yoda. BINE ATI VENIT LA CASINO! EA a dezactivat platile online din cauza plangerilor masive din partea comunitatii nu cu mult dupa lansarea jocului. Dar, chiar si fara a fi in masura sa dobandesti posibilitatea de a imbunatati caracterul si armele cu bani reali, sistemul acesta din Battlefront 2 a fost pus in aplicare doar pentru a scoate bani din buzunarele clientilor. Ca intr-un joc de noroc, nu stii exact ce iti va da o casuta de joc. Dar cine plateste mai mult, are posibilitatea de a castiga iteme mai bune. Dar asta nu e tot: cu o alta moneda prezenta in joc, asa-numitele piese Crafting, poti debloca eroi si upgrada arme asta inainte de a continua upgradarea cu bani reali. Toate acestea sunt concepte care au inspirat efectiv utilizarea de jocuri gratuite pentru telefonul mobil de catre mai multi producatori, cum ar fi Blizzard, Ubisoft sau Warner Bros si transformarea lor in jocuri full-price pentru a motiva jocurile de noroc. Pana in prezent, astfel de microtransactii s-au limitat aproape exclusiv la infrumusetarile optice (arme, armuri, caractere etc.) dar EA a mers pana la extrem fapt care a facut sa ii deranjeze pe multi dintre fanii jocului. In plus, maximizarea profitului prin intermediul mecanicii dependente de jocuri de noroc lasa pur si simplu un gust amar pentru clientii care au folosit deja 60$ pentru a-si achizitiona jocul. Sa speram ca EA Games va lua in serios semnalele negative ale comunitatii si, in viitor, se vor baza pe modele mai putin agresive. VERDICT In ciuda numeroaselor puncte slabe ale folosirii monezii virtuale, aceasta implementare ar fi fost un bun cadou de Craciun, nu numai pentru razboinici Star Wars, dar, de asemenea, pentru jucatorii ocazionali. Deci, ar trebui sa stai sa te gandesti de doua ori la achizitionarea acestui joc. Scoaterea modului de a plati cu bani reali in Battlefront 2, este un prim semn pozitiv cum ca vocile consumatorilor pot face in continuare o diferenta. Jocul inca nu e pierdut si depinde doar de EA daca acestia vor sa le recastige aprecierile fanilor. Sursa
  6. Un Ferrari care stătea liniștit în parcare și-a găsit sfârșitul sub câteva tone serioase de TIR Volvo, în urma gestului unui angajat răzbunător. Această imagine cu un Ferrari GTC4Lusso turtit de un TIR Volvo a apărut pentru prima dată pe Reddit, cu explicația: „Șeful unei companii a hotărât să nu își mai plătească angajații, așa că unul dintre ei a parcat TIR-ul pe Ferrari-ul șefului și l-a lăsat acolo'. Sună ca un scenariu satisfăcător: șeful cu Ferrari este un nesimțit, iar unul dintre angajați îl servește cu câteva tone de dreptate. Și, cu toate că există — din păcate — mulți șefi ai companiilor de transport care își exploatează șoferii peste limita rezonabilului, în acest caz lucrurile au stat diferit. Conform informațiilor obținute de Carscoops, șoferul de TIR implicat în acest incident era angajat de doar patru zile la această companie și făcuse doar un transport, o performanță inferioară celor așteptate de către conducere. Mai mult, șoferul ar fi fost nervos că a primit pe mână un camion din 2019 și și-ar fi dorit unul din 2020. Decizia — transparentă, cu martori, și compensată corespunzător — de a pune capăt colaborării l-ar fi înfuriat pe șofer, care a întrebat șeful dacă Ferrari-ul de afară este al său. După ce a primit confirmarea, acesta ar fi zis „Acum o să vezi ce se întâmplă când te pui cu mine.' Conform surselor citate, șoferul a fugit afară, a urcat în primul TIR pe care l-a văzut (dar nu acela pe care îl conducea el) și s-a bușit în Ferrari-ul GTC4Lusso din parcare. Apoi a continuat să înainteze până când s-a urcat pe el. Acesta este unul dintre cazurile în care nu am vrea să deliberăm în vreun fel, pentru că ambele povești par forțate. Nu imposibile, dar parcă greu de crezut. Cert este că un Ferrari GTC4Lusso nu va mai fi niciodată la fel, asta dacă se va putea salva. Sursa
  7. Tesla Model 3 are capacitatea de a se conduce singură, însă acest Model 3 a exagerat cu spiritul rebel, pentru că l-a lăsat pe șofer cu volanul în mână. Una dintre bucuriile mari în viața unui șofer este să facă cunoștință cu noua sa achiziție. O mașină nouă este invariabil un eveniment pe care fiecare dintre noi îl savurează o perioadă bună de timp. Pentru un proprietar de Tesla Model 3 din Marea Britanie, bucuria s-a terminat brusc, la doar o lună de la achiziție, când s-a trezit cu volanul în mână. O lună în care acesta a plimbat noua sa electrică doar 550 de kilometri. O mașină pe care a așteptat-o de opt ani în garajul său. Incindentul a avut loc, din fericire, atunci când parca în fața casei sale, după un drum de 36 de kilometri. Acum, britanicul se întreabă dacă ar trebui să se aștepte și la alte căzături: „A picat volanul astăzi! Sunt îngrijorat că și restul mașinii se va dezmembra! Ar putea cineva să verifice cum de s-a putut întâmpla asta la o mașină de doar o lună?' a scris acesta într-o postare pe Twitter. Tesla a acționat cu promptitudine, a ridicat mașina de la proprietar și a înapoiat-o în ziua următoare cu volanul atașat corespunzător. „Tesla confirmă că volanul nu a fost fixat pe coloana de direcție cu un șurub și investighează ce anume s-a întâmplat pe linia de producție,' a declarat proprietarul ulterior, citat de NY Post. Sursa
  8. Iubitorii de mașini mari de la Toyota vor fi încântați să afle că în gama europeană a producătorului își va face loc un nou SUV: Highlander! Toyota a publicat primele imagini și detalii referitoare la versiunea europeană a lui Highlander, care arată identic — am zice — cu ce comercializează producătorul în State. Și nu e vorba doar de estetică, ci și de dimensiuni: Highlander are 4.950 mm lungime și loc pentru până la șapte persoane. Totodată, portbagajul va avea o capacitate de 658 de litri, care va putea fi extinsă până la 1.909 litri prin rabatarea rândului al doilea de scaune. În Europa va ajunge doar versiunea de motorizare hibridă a lui Highlander, constituită dintr-un motor de 2,5 litri asistat de două motoare electrice — câte unul pe fiecare punte. Puterea totală a sistemului este de 244 CP. Consumul mediu mixt promis de Highlander este de 6,6 l/100 km, cu emisii de 146 g/km CO2. La interior, Toyota Highlander se laudă cu un sistem de infotainment cu ecran de 12,3 inci, cu head-up display, încărcare wireless a dispozitivelor mobile, tapițerie din piele, scaune încălzite și ventilate și oglindă retrovizoare cu cameră încorporată — pentru a te bucura de vizibilitate și atunci când rândul al treilea de scaune este ocupat. Toyota Highlander va fi disponibilă în showroomuri începând cu prima jumătate a anului viitor. Sursa
  9. Cadrul actual Pandemia răspândirii COVID-19 pe glob a schimbat întreg ecosistemul funcționării societății și afectat major activitatea profesională și viața personală a fiecărei persoane. Toate autoritățile publice au prioritizat asigurarea sănătății publice, asumându-și efectele negative inerente asupra economiei, justiției sau altor domenii ale vieții sociale. Acest context a făcut ca libertatea persoanelor supuse măsurii arestului preventive să dobândească noi valențe. Persoanele încarcerate sunt unele dintre cele mai vulnerabile la boli infecțioase, din cauza accesului limitat la sistemele de sănătate și salubritate, condițiilor nesanitare și supraaglomerarea din locurile de detenție, aspecte ce fac imposibilă distanțarea socială și izolarea fizică. Una dintre cele mai importante măsuri de sănătate publică pentru combaterea COVID-19 este restricționarea contactului fizic și a apropierii. Dar însăși natura măsurii arestului preventiv face practic acest lucru imposibil. Măsura arestării preventive este cea mai intruzivă măsură privativă de libertate asupra exercițiului dreptului la libertate al persoanei. Această măsura prin excelență un caracter de excepție și se poate dispune doar atunci când reprezintă unica modalitate de realizare a scopului pentru care se ia o anumită măsura preventivă. În aceste momente, singura modalitate de a păstra sănătatea și siguranța publică și de a proteja dreptul la viață este de a reduce numărul de persoane aflate în unitățile de detenție. În cazul în care persoanele arestate preventiv constituie un procent mare din populația de închisori, reducerea recurgerii la măsura arestării preventive ar proteja sănătatea nu numai a persoanelor reținute, ci și a mulților profesioniști care vin în contact cu persoanele aflate în detenție (inclusiv personalul din sistemul centrelor de detenție și avocații) și familiile și comunitățile la care se întorc atât personalul cât și deținuții din penitenciar. Cu toate acestea, există cazuri recente în care mai multe persoane au fost reținute și s-a propus luarea măsurii arestului preventiv, inclusiv ca urmare a unor infracțiuni de corupție (la data de 15 aprilie 2020 Direcția Națională Anticorupție a anunțat reținerea și propunerea spre arestare preventivă a unei directoare de școală din București, a unui reprezentat al unei firme și a unui om de afaceri). Mai există numeroase persoane care au fost în detenție înainte de începerea crizei și a căror eliberare ar trebui luată în considerare Așadar, credem că în această perioadă atunci când instanțele de judecată se pronunță asupra luării sau revocării măsurii arestului preventiv ar trebui să țină seama de următoarele considerente: – Măsurile de protecție a sănătății împotriva infecției recomandate de autoritățile de sănătate, inclusiv spălarea periodică a mâinilor, distanțarea socială și curățarea hainelor în mod regulat, sunt adresate populației în general și imposibil de implementat eficient în spațiile închisorii, unde nu se poate evita contactul dintre deținuți și dintre deținuți și personalul din închisori. – Ghidul publicat recent de la Organizația Mondială a Sănătății (OMS) subliniază că persoanele private de libertate sunt mai vulnerabile la infectarea cu COVID-19 decât restul populației, din cauza condițiilor precare în care trăiesc împreună pentru perioade îndelungate de timp: „apropierea fizică în detenție poate acționa ca o sursă de infecție, de amplificare și de răspândire a bolilor infecțioase în închisori și ulterior în afara acestora”. Ca atare, Organizația Mondială a Sănătății recomandă să se acorde o atenție sporită asupra posibilității recurgerii la măsuri neprivative de libertate în toate etapele administrării justiției penale, inclusiv în faza de judecată, proces și condamnare, precum și în etapele post-condamnare. – Administrația centrelor de detenție nu are toate mijloacele necesare pentru a preveni răspândirea virusului în închisoare. Având în vedere criza actuală de sănătate, plasarea unei persoane în detenție generează riscul de a-i pune viața în pericol, precum și viața altor deținuți și a personalului din închisori. – Detenţia se justifică într-o anumită speţă doar dacă indicii concrete demonstrează o cerinţă veritabilă de interes public care prevalează, în ciuda prezumţiei de nevinovăţie, asupra regulii respectării libertăţii individuale stabilită la art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar motivele refuzului punerii în libertate nu trebuie să fie generale și abstracte. – Instanțele trebuie să ia în considerare măsurile alternative la arestarea preventivă câtă vreme acuzatul oferă garanţii în privinţa prezentării sale la proces. În anumite cazuri s-a constatat încălcarea art. 5 para. 3 din Convenţie, ca urmare a faptului că instanţele naţionale nu au arătat în motivarea hotărârilor prin care au prelungit măsura arestării preventive, care este în concret, pericolul pentru ordinea publică, limitându-se la a reproduce în motivare textul de lege, refuzând să analizeze argumentele prezentate de inculpat privind profilul său personal şi situaţia familială, neluând în calcul, în niciun moment, posibilitatea adoptării unei măsuri alternative. – Comitetul Miniștrilor Consiliului Europei a publicat la 27 septembrie 2006 o recomandare statelor membre cu privire la condițiile de a recurge la arest preventiv, printre care se regăsește inclusiv următoarea sugestie: în cazuri individuale, arestarea în arest se va utiliza numai atunci când este strict necesar și ca măsură de ultimă soluție; nu va fi utilizată din motive punitive. Iar pentru a evita utilizarea necorespunzătoare a arestării preventive, instanța trebuie să aibă la dispoziție cea mai largă gamă posibilă de măsuri alternative, mai puțin restrictive, legat de comportamentul unui suspect. – Comitetul european pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau a tratamentelor inumane sau degradante (CPT) a menționat, în legătură cu bolile contagioase, că: răspândirea bolilor transmisibile și, în special, tuberculoza, hepatita și HIV / SIDA a devenit o problemă majoră de sănătate publică într-o serie de țări europene. Deși afectează populația în general, aceste boli au apărut ca o problemă dramatică în anumite sisteme penitenciare. Condițiile materiale în care sunt deținute unele persoane s-au dovedit adesea astfel încât acestea nu pot favoriza decât răspândirea acestor boli. – Furnizarea de asistență medicală pentru persoanele din închisori și alte locuri de detenție este responsabilitatea statului. A plasa o persoană în detenție înseamnă a plasa viața și sănătatea unei persoane sub responsabilitatea statului. Dacă o persoană este în stare de sănătate bună atunci când este plasată în detenție și nu mai este în stare bună de sănătate atunci când este eliberată, este de competența statului să ofere explicații, în lipsa unei încălcări a articolului 3 CEDO. Un raport din 2019 al Consiliului ONU pentru Drepturile Omului (CDO) subliniază că și privarea persoanelor de libertatea lor, statele își asumă responsabilitatea de a proteja viața și integritatea corporală a acestor persoane. Concluzie Așadar, atunci când evaluează necesitatea dispunerii măsurii arestului preventiv, instanța trebuie să ia în considerare cerința de interes public de a lua toate măsurile posibile pentru a evita răspândirea acestei epidemii grave și fără precedent. Instanța trebuie să țină seama de circumstanțele excepționale actuale, care presupun că plasarea suspectului în detenție va prezenta un risc grav pentru sănătate. Cu toate că în această perioadă, Direcția Națională Anticorupție și-a intensificat activitatea, considerăm că dispunerea unor măsuri privative de libertate trebuie să reprezinte excepția, mai ales în cazul proceselor penale având ca obiect fapte de corupție, instanța urmând să decidă dacă măsura își atinge scopul, ținând seama de toate considerentele expuse anterior. Sursa
  10. Marți, 12 mai 2020, Uniunea Națională a Barourilor din România a dat publicității Hotărârea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti nr. 97 din data de 11 mai 2020 privind reluarea activității de judecată începând cu data de 15 mai 2020, în contextul încetării stării de urgență. Hotărârea este disponibilă aici. Sursa
  11. Marți, 12 mai 2020, Avocatul Poporului a adresat o solicitare Ministrului Muncii și Protecției Sociale cu privire la prelungirea valabilității certificatelor de încadrare în grad de handicap. Avocatul Poporului subliniază că ținând cont de iminenta încetare a stării de urgență, valabilitatea certificatelor de încadrare în grad de handicap expiră începând cu data de 15 mai 2020. Astfel, Avocatul Poporului solicită ministrului solicită elaborarea unui act normativ care să reglementeze situația persoanelor cu handicap în sensul prelungirii termenului de valabilitate a acestor certificate. Solicitarea este disponibilă aici. Sursa
  12. Mai avem de așteptat câteva luni bune până ce vor sosi pe desktop procesoarele Ryzen din seria 4000, create folosind arhitectura Zen 3. Așa că până atunci avem parte de zvonuri, leak-uri și tot tacâmul de lucruri asociate eternului circ premergător unei lansări. Mai avem de așteptat până ce vom vedea dacă așa chiar va sosi pe piață, sau dacă pur și simplu cineva s-a plictisit. Iar în cazul în care vă întrebați cine s-ar baza pe un iGPU la un procesor ce cu siguranță va costa peste 1500 de lei, răspunsul ar fi „multă lume”. Nu sunt tocmai puține aplicații ce încă nu beneficiază în vreun fel de accelerare de compute de la o placă video, dar ar beneficia bine de folosirea unui număr mare de nuclee rapide (sau măcar puține rapide și rulată de mai multe ori sau alături de alte aplicații). Iar la acel gen de sistem nu prea ar avea rost să pui o placă video, chiar dacă este un cartof de 710. Lucrurile se simplifică foarte mult atunci reduci numărul de componente suplimentare pe care trebuie să le îngrămădești într-un buget. Motiv pentru care pe segmentu „office”, i3-urile continuă să fie la putere pentru integratorii de sisteme. Ce e drept, poate un 4600G ar fi fost o idee mai bună. Sursa
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.