Autor: Agatha Christie
Titlul cărţii: Zece negri mititei
Anul publicării: 1939
Genul cărţii: Roman polițist (crime, mister, investigații)
Numărul de pagini: 272 (apare pe wiki), ce am citit eu avea 304
Scurtă descriere: În roman, zece oameni sunt ademeniți să vină pe o insulă sub diferite pretexte, ex. oferirea unui loc de muncă, o vacanță de vară târzie și neașteptată sau întâlnirea unor prieteni vechi. Fiecare dintre ei a fost făptaș al unei crime, dar fie a scăpat de justiție, fie a comis un act care nu poate fi sancționat legal. Oaspeții sunt acuzați de "crimele" lor în prima seară, prin intermediul unei înregistrări de gramofon, și sunt informați că au fost aduși pe insulă să plătească pentru ce au făcut. Ei sunt singuri pe insulă și nu pot scăpa, datorită distanței prea mari de uscat, dar și datorită vremii capricioase. Care dintre ei este criminalul? Oare va supravietui cineva?
Recenzie personală: Este prima carte pe care o citesc de la această autoare și mi-a plăcut mult. Am devorat-o în două zile, abia așteptam să aflu cine este în spatele acestui plan malefic. Tot ce s-a întâmplat a fost pe neașteptate. Merită citită!