F4L John

Înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere este neconstituţională, a decis miercuri Curtea Constituţională, care a analizat o sesizare a şefului statului privind legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 55/2016 de reorganizare a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A. şi înfiinţare a Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere S.A. CCR arată, într-un comunicat de presă, că a dezbătut miercuri obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 55/2016 privind reorganizarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A. şi înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere S.A., precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, obiecţie formulată de preşedintele Klaus Iohannis. Curtea Constituţională a admis cu unanimitate de voturi sesizarea preşedintelui şi a constatat că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind reorganizarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A. şi înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere S.A. este neconstituţională. Curtea a constatat că legea instituie derogări de la un act normativ care stabileşte regimul concesionării bunurilor proprietate publică, ca parte integrantă a regimului juridic al proprietăţii, astfel încât se impune ca aceasta să fie aprobată prin intermediul unei legi organice, şi nu ca lege ordinară. Totodată, Curtea a constatat că dispoziţiile abrogate prin această lege vizează aspecte determinante referitoare la raporturile de muncă ale personalului Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere – S.A., iar prin modificările instituite de acest act normativ se reglementează într-un domeniu care, prin excelenţă, aparţine legii organice. Articol preluat de pe lexcafe.ro

Acţiunile la purtător vor fi eliminate din legislaţie, acestea urmând a fi convertite în acţiuni nominale, odată cu intrarea în vigoare a Legii pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Nota de fundamentare a proiectului subliniază că, în considerarea numărului redus de societăţi emitente de acţiuni la purtător înregistrate în România (deci a impactului relativ mic asupra mediului de afaceri) şi, având în vedere soluţiile pentru care au optat şi celelalte state membre (spre exemplu, Austria, Belgia, Cehia, Croaţia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Italia, Letonia, Portugalia, Slovacia, Spania) în transpunerea acestei directive, se propune eliminarea posibilităţii societăţilor pe acţiuni de a emite acţiuni la purtător şi acordarea unui termen rezonabil (de 18 luni) de efectuare a conversiei acţiunilor la purtător în acţiuni nominative în cazul societăţilor pe acţiuni deja înmatriculate în registrul comerţului. ‘În acest scop, prin proiect se propune amendarea corelată a tuturor prevederilor Legii societăţilor nr. 31/1990 care fac referire la conceptul de acţiune la purtător şi se instituie sancţiunea dizolvării judiciare în cazul în care nu se realizează conversia acţiunilor la purtător aflate actualmente în circuitul economic’, se menţionează în Nota de fundamentare. Articol preluat de pe lexcafe.ro

nalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost recent sesizată pentru a se pronunţa asupra unei chestiuni de drept. Problema supusă atenţiei se referă la: “Modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, republicată, în sensul dacă în categoria pensionarilor sistemului public de pensii (în accepţiunea acestei prevederi legale) intră şi pensionarii sistemului pensiilor militare de stat (Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare) sau nu”. Practica instanţelor În opinia majoritară, s-a considerat că dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 8/2006 nu sunt apte, prin ele însele, să conducă la acordarea dreptului prevăzut de acest act normativ pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat. Doar ulterior, prin modificările aduse Legii nr. 8/2006, acest drept a fost recunoscut şi în favoarea pensionarilor beneficiari ai unor pensii militare de stat. Opinia minoritară susţine că este greşită interpretarea dispoziţiilor Legii nr. 223/2015 şi Legii nr. 8/2006 în sensul că pensionarii din sistemul de pensii militare de stat sunt excluşi de la beneficiul indemnizaţiei prevăzute de acest din urmă act normativ, pentru neîndeplinirea condiţiei privind calitatea de pensionar al sistemului public de pensii. Decizia ICCJ ICCJ a admis sesizarea prin Decizia nr. 10/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 464/2018. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că indemnizaţia lunară prevăzută de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 8/2006 a fost recunoscută, iniţial, până la intervenirea modificării legislative, doar în beneficiul persoanelor pensionate în sistemul public de pensii, membre ale uniunilor de creatori legal constituite, recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică. Prin Legea nr. 83/2016, care a intrat în vigoare la data de 7.05.2016, Legea nr. 8/2006 a fost completată cu un nou articol (art. 91), prin care s-a recunoscut dreptul la acordarea indemnizaţiei lunare prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 8/2006 şi beneficiarilor pensiilor militare de stat. Spre deosebire de pensia din sistemul public de pensii, calculul pensiei militare de stat are în vedere, în esenţă, media tuturor veniturilor brute realizate în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea pensionarului, la care se adaugă un spor de până la 15%, astfel că, indiferent de contribuţia asiguratului, pensia militară de stat reprezintă o medie a unor venituri obţinute de titular anterior pensionării, fără a avea relevanţă punctajul obţinut de asigurat, şi, pe cale de consecinţă, nici valoarea unui punct de pensie nu are aplicabilitate în sistemul pensiilor militare de stat. Legea a avut în vedere, în calitate de beneficiari ai indemnizaţiei lunare reprezentând echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului, pensionarii sistemului public de pensii, care sunt membri ai uniunilor de creatori legal constituite, întrucât numai în cazul acestora cuantumul indemnizaţiei se modifică în funcţie de valoarea punctului de pensie, pensionarii sistemelor speciale de pensii fiind exceptaţi de la aplicarea acestor prevederi, prin lege, indiferent de calitatea acestora de membri ai uniunilor de creatori legal constituite. În concluzie, dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, republicată, se interpretează în sensul că în categoria pensionarilor sistemului public de pensii (în accepţiunea acestei prevederi legale) nu intră şi pensionarii sistemului pensiilor militare de stat (Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare). Articol preluat de pe lexcafe.ro

Joi, 31 mai 2018, Guvernul României a adoptat proiectul de Lege pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, potrivit unei informări de presă cu privire la actele normative adoptate sau de care Guvernul a luat act în ședința din 31 mai 2018. * A se vedea dezbaterile: – Cât se confiscă dacă evaziunea fiscală este în concurs cu spălarea banilor? – Spălarea banilor. Trecut, prezent și viitor – Dacă nu recuperează banii, măcar îi spală: INSOLVENȚA – Quo Vadis FIU Romania? Joi, 28 februarie 2018, Ministerul Justiției a lansat în dezbatere publică Proiectul privind Directiva/(UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului. În temeiul dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, în vederea transpunerii în legislaţia naţională a Directivei /(UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la data de 5 iunie 2015, Oficiul National pentru Prevenirea si Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) a supus dezbaterii publice proiectul de Lege pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Proiectul, publicat pe pagina de internet a ONPCSB din data de 31 ianuarie 2018, poate fi vizualizat prin accesarea următorului link de aici: Proiectul Expunerea de motive - transpunere Directivă/(UE) 2015/849 Stire preluata de pe juridice.ro

Decizia a fost luată după ce un cuplu gay format dintr-un român şi un american a cerut recunoaşterea statutului de soţi în urma unei căsătorii în afara graniţelor ţării noastre. “Noțiunea „soț”, în sensul dispozițiilor dreptului Uniunii privind libertatea de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor familiilor lor, cuprinde soții de același sex”, a decis Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. “Deși statele membre sunt libere să autorizeze sau să nu autorizeze căsătoria homosexuală, ele nu pot împiedica libertatea de ședere a unui cetățean al Uniunii prin refuzul de a acorda soțului său de același sex, resortisant al unei țări non-UE, un drept de ședere derivat pe teritoriul lor”, se afirmă în deschiderea deciziei. “Obligația unui stat membru de a recunoaște, exclusiv în scopul acordării unui drept de ședere derivat unui resortisant al unui stat non-UE, o căsătorie homosexuală încheiată într-un alt stat membru conform dreptului acestui stat nu aduce atingere instituției căsătoriei în acest prim stat membru. În special, această obligație nu impune acestui stat membru să prevadă, în dreptul său național, instituția căsătoriei homosexuale. În plus, o asemenea obligație de recunoaștere exclusiv în scopul acordării unui drept de ședere derivat unui resortisant al unui stat non-UE nu aduce atingere identității naționale și nici nu amenință ordinea publică a statului membru în cauză. Curtea amintește în sfârșit că o măsură națională care este de natură să împiedice exercitarea liberei circulații a persoanelor nu poate fi justificată decât dacă această măsură este conformă cu drepturile fundamentale care sunt garantate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Întrucât dreptul fundamental la respectarea vieții private și de familie este garantat la articolul 7 din cartă, Curtea arată că și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reiese că relația pe care o are un cuplu homosexual este susceptibilă să intre în sfera noțiunii „viață privată”, precum și a noțiunii „viață de familie” la fel ca cea a unui cuplu heterosexual care se află în aceeași situație”, mai precizează Curtea. Relu Adrian Coman şi Robert Clabourn Hamilton formează un cuplu de mai bine de 16 ani. S-au cunoscut la New York și s-au căsătorit în Belgia, în 2010. În 2012, cei doi au intenționat să se mute în România, dar Hamilton, cetățean american, nu a obținut drept de rezidență. Soții au deschis un proces la Judecătoria Sectorului 5, care a ajuns apoi la Curtea Constituțională. CCR nu s-a putut pronunță și a trimis cazul la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, ale cărei recomandări vor constitui un reper în toate țările UE. După decizia Curţii Europene, procesul se va întoarce la Curtea Constituțională din România, care trebuie să se conformeze recomandării Curții Europene. Articol preluat integral de pe stirileprotv.ro Fotografie preluata de pe evz.ro

Dispunerea măsurilor asigurătorii au ca scop evitarea ascunderii, distrugerii, înstrăinarii sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse. Art. 249 C. procedură penală prevede că procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune. Potrivit ultimelor noutăţi legislative acest articol de lege a făcut obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că dispoziţiile art. 249 din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate privată şi la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, în măsura în care restrângerea exerciţiului dreptului de proprietate, prin luarea măsurii asigurătorii, nu este limitată în timp. Se consideră că textul de lege criticat ar trebui să prevadă o perioadă rezonabilă pentru care să poată fi instituite măsuri asigurătorii asupra bunurilor unei persoane. În acest sens arată că, prin modul în care sunt redactate, dispoziţiile art. 249 din Codul de procedură penală nu vizează configurarea normativă a conţinutului şi a limitelor dreptului fundamental de proprietate privată, ci reglementează o restrângere şi chiar o imposibilitate de exercitare a acestui drept, restrângere care nu este conformă cu prevederile art. 53 din Constituţie. Se susţine că nu este îndeplinită condiţia ca restrângerea să fie proporţională cu cauza, având în vedere că măsura sechestrului asigurător se menţine atât timp cât durează procesul penal şi nu poate fi supusă controlului decât o singură dată, pe calea contestaţiei. Arată că principiul proporţionalităţii, consacrat de prevederile art. 53 din Legea fundamentală, presupune caracterul excepţional al restrângerilor exerciţiului drepturilor sau al libertăţilor fundamentale, ceea ce implică, în mod necesar, şi caracterul lor temporar. Curtea Constituţională a reţinut că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin suspectului, inculpatului, persoanei responsabile civilmente sau altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori acoperirii despăgubirilor civile. Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Măsurile asigurătorii se dispun de procuror, în cursul urmăririi penale, din oficiu sau la cererea părţii civile, prin ordonanţă motivată, de judecătorul de cameră preliminară sau de instanţa de judecată în timpul procesului penal, la sesizarea procurorului, a părţii civile sau din oficiu, prin încheiere motivată, producându-şi efectele de la momentul dispunerii până la momentul pronunţării hotărârii definitive în dosarul penal. Curtea a constatat că sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite, neavând, aşadar, caracter punitiv, ci eminamente preventiv. De altfel, potrivit art. 107 alin. (3) din Codul penal, măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă prin Decizia nr. 146/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 455/2018. Prin urmare, dispoziţiile art. 249 din Codul de procedură penală nu aduc atingere prevederilor art. 44 din Constituţie, întrucât, deşi reglementează o limitare a dreptului de proprietate privată, afectând atributul dispoziţiei juridice şi materiale asupra bunurilor indisponibilizate – pe întreaga durată a procesului penal, până la soluţionarea definitivă a cauzei – această limitare este una permisă, având în vedere că se aplică în mod nediscriminatoriu, este justificată de un interes general, este necesară obiectivului urmărit de legiuitor şi este proporţională cu scopul propus. Articol preluat integram de pe lexcafe.ro

Eu i-am fost inspiratia

Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul General privind Protectia Datelor) a fost pus in aplicare in toate statele membre ale Uniunii Europene incepand cu data de 25 mai 2018. Un element de noutate pe care acest act normativ european il aduce in peisajul juridic romanesc il reprezinta instituirea obligativitatii desemnarii la nivelul operatorului sau persoanei imputernicite de operator, in anumite cazuri, a unui responsabil cu protectia datelor. Cazurile in care este obligatorie desemnarea unui responsabil cu protectia datelor Cand prelucrarea este efectuata de o autoritate publica sau un organism public, cu exceptia instantelor care actioneaza in exercitiul functiei lor jurisdictionale Daca activitatile principale ale operatorului sau ale persoanei imputernicite de operator constau in operatiuni de prelucrarea care necesita o monitorizare periodica si sistematica a persoanelor vizate pe scara larga Daca activitatile principale ale operatorului sau ale persoanei imputernicite de operator constau in prelucrarea pe scara larga a unor categorii speciale de date sau a unor categorii de date cu caracter personal privind condamnari penale si infractiuni Cand nu este necesara desemnarea unui responsabil cu protecţia datelor? – atunci cand nu se prelucreaza pe scara larga date cu caracter personal. Spre exemplu: • prelucrarea datelor pacientului de catre un cabinet medical individual; • prelucrarea datelor personale referitoare la condamnarile penale si infractiuni de catre un cabinet individual de avocatura. De retinut ! Desi in unele cazuri nu este necesara desemnarea unui responsabil cu protectia datelor, Autoritatea de Supraveghere recomanda numirea unei astfel de persoane, intrucat este utila operatorului pentru respectarea obligatiilor in domeniul protectiei datelor cu caracter personal.

Cadrul financiar multianual al UE pentru perioada 2021-2027 prevede măsuri de modernizare și simplificare a politicii agricole comune (PAC), pentru care este stabilit un buget de 365 miliarde euro. Datorită acestor propuneri, PAC rămâne o politică pregătită să facă față viitorului, care continuă să sprijine fermierii și comunitățile rurale, este lider al dezvoltării durabile a agriculturii UE și reflectă ambiția UE legată de grija pentru mediu și acțiunile climatice. Jyrki Katainen, vicepreședinte pentru locuri de muncă, creștere, investiții și competitivitate, a declarat: „Politica agricolă comună este una dintre politicile noastre de bază și influențează viața tuturor europenilor. Aceste propuneri solide vor contribui la competitivitatea sectorului agricol, consolidându-i, în același timp, sustenabilitatea. Prin noul model de performanță conferim un grad mai ridicat de subsidiaritate statelor membre, în scopul de a spori eficacitatea politicii și a-i monitoriza mai bine rezultatele.” Principalele elemente ale propunerilor Comisiei pentru modernizarea și simplificarea PAC sunt următoarele: 1. Un nou mod de lucru: statele membre vor dispune de mai multă flexibilitate în ceea ce privește utilizarea sumelor alocate, ceea ce le permite să conceapă programe adaptate care să răspundă în mod cât mai eficace preocupărilor fermierilor și ale comunităților rurale mai extinse. 2. Mai multă echitate prin direcționarea mai bună a sprijinului: plățile directe vor constitui în continuare o parte esențială a politicii, asigurând stabilitate și previzibilitate pentru fermieri, o prioritate fiind sprijinirea fermelor mici și medii. 3. Ambiții mai mari privind acțiunile ce vizează mediul și impactul asupra climei: schimbările climatice, resursele naturale, biodiversitatea, habitatele și peisajele sunt toate cuprinse în obiectivele propuse la nivelul întregii UE. 4. O mai bună utilizare a cunoștințelor și inovării: noul PAC va fructifica avantajele oferite de toate tehnologiile de ultimă oră și de cele mai recente inovații, ajutându-i astfel atât fermierii în munca lor, cât și administrațiile publice; va fi alocat un buget de 10 miliarde euro din programul de cercetare al UE Orizont Europa pentru proiecte de cercetare și inovare în sectoarele alimentar, agricol, al dezvoltării rurale și al bioeconomiei. Etapele următoare Obținerea, în 2019, a unui acord privind următorul buget pe termen lung ar asigura o tranziție fără probleme între actualul buget pe termen lung (2014-2020) și noul buget, precum și previzibilitatea și continuitatea finanțării, în beneficiul tuturor. Articol preluat integral de pe ec.europa.eu

Reglementată la art. 108-110 din Codul muncii, munca la domiciliu reprezintă o variantă de activitate destul de căutată în ultimii ani, cu avantaje şi dezavantaje, mai ales că aceasta constituie o opţiune viabilă doar în anumite domenii (ex. IT, vânzări, consultanţă) şi pentru anumite funcţii. Astfel, pe de o parte, putem vorbi despre reducerea cheltuielilor atât pentru angajatorul care reduce costurile pentru birouri/chirii, cât şi pentru angajatul care reduce costul transportului. De asemenea, salariatul economiseşte timpul pe care l-ar fi alocat deplasării la/de la locul de muncă, lucrează într-un mediu mult mai comod, este mai puţin stresat şi se bucură de un program flexibil. Reversul medaliei îl constituie însă apariţia izolării, pe termen lung, reducerea concentrării şi lipsa supravegherii. Înainte de a decide dacă munca la domiciliu este modalitatea potrivită de prestare a activităţii în cazul dumneavoastră, haideţi să vedem şi ce stabileşte legea referitor la acest subiect. Munca la domiciliu, conform Codului muncii Sunt considerați salariați cu munca la domiciliu acei salariați care îndeplinesc, la domiciliul lor, atribuțiile specifice funcției pe care o dețin. În vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu ce le revin, salariații cu munca la domiciliu își stabilesc singuri programul de lucru. În schimb, angajatorul are dreptul să verifice activitatea salariatului cu munca la domiciliu, în condițiile stabilite prin contractul individual de muncă. Încheierea contractului individual de muncă la domiciliu Contractul individual de muncă la domiciliu se încheie numai în formă scrisă și conține, în primul rând, elementele standard reglementate prin lege, respectiv: identitatea părților; locul de muncă sau, în lipsa unui loc de muncă fix, posibilitatea ca salariatul să muncească în diverse locuri; sediul sau, după caz, domiciliul angajatorului; funcția/ocupația conform specificației Clasificării ocupațiilor din România sau altor acte normative, precum și fișa postului, cu specificarea atribuțiilor postului; criteriile de evaluare a activității profesionale a salariatului aplicabile la nivelul angajatorului; riscurile specifice postului; data de la care contractul urmează să își producă efectele; în cazul unui contract de muncă pe durată determinată sau al unui contract de muncă temporară, durata acestora; durata concediului de odihnă la care salariatul are dreptul; condițiile de acordare a preavizului de către părțile contractante și durata acestuia; salariul de bază, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum și periodicitatea plății salariului la care salariatul are dreptul; durata normală a muncii, exprimată în ore/zi și ore/săptămână; indicarea contractului colectiv de muncă ce reglementează condițiile de muncă ale salariatului; durata perioadei de probă. În afară de aceste elemente, în cazul muncii la domiciliu, contractul trebuie să includă în plus: precizarea expresă că salariatul lucrează la domiciliu; programul în cadrul căruia angajatorul este în drept să controleze activitatea salariatului său și modalitatea concretă de realizare a controlului; obligația angajatorului de a asigura transportul la și de la domiciliul salariatului, după caz, al materiilor prime și materialelor pe care le utilizează în activitate, precum și al produselor finite pe care le realizează. Codul muncii mai prevede că salariatul cu munca la domiciliu se bucură de toate drepturile recunoscute prin lege și prin contractele colective de muncă aplicabile salariaților al căror loc de muncă este la sediul angajatorului. Prin contractele colective de muncă și/sau prin contractele individuale de muncă se pot stabili și alte condiții specifice privind munca la domiciliu, în conformitate cu legislația în vigoare. Cine suportă cheltuielile de la domiciliul salariatului? Potrivit Smartree, legea nu prevede ca angajatorul să suporte contravaloarea materiilor prime şi a materialelor sau a cheltuielilor pe care salariatul le face în procesul muncii (spre exemplu, electricitatea consumată în utilizarea calculatorului). Dacă aceste cheltuieli sunt suportate de salariat, veniturile încasate pentru prestarea muncii s-ar micşora proporţional cu facturile asociate activităţii sale. De aceea, părţile pot convine între următoarele modalităţi de gestionare a acestei situaţii privitoare la munca la domiciliu: angajatorul să fie acela care procură materiile prime și materialele; salariatul să fie cel care le procură, însă pe cheltuiala angajatorului; salariatul să procure materiile prime și materialele pe cheltuiala lui, însă cu asigurarea unui salariu corespunzător care să îi permită aceste cheltuieli, soluţie ce poate fi aplicată şi altor cheltuieli de producţie (precum energia electrică). Articol preluat integral de pe legestart.ro

Persoane cu handicap. Scutirea de la plata impozitului pe venit se aplică pentru veniturile realizate începând cu data încadrării contribuabilului în gradul de handicap grav sau accentuat, conform documentelor justificative. Pentru a beneficia de prevederile art. 60 pct. 1 lit. a)-c) din Codul fiscal, în cazul veniturilor pentru care angajatorul/plătitorul de venituri are obligația reținerii la sursă a impozitului pe venit, contribuabilii au obligația de a depune la angajatorul/plătitorul de venituri documentele care atestă încadrarea în gradul de handicap grav sau accentuat. Documentele vor fi prezentate în original și în copie, angajatorul/plătitorul de venituri păstrând copia după ce verifică conformitatea cu originalul. Pentru veniturile realizate de persoanele prevăzute la art. 60 pct. 1 lit. d), documentele justificative nu se depun la organul fiscal împreună cu declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prevăzută la art. 120 și 122 din Codul fiscal, se arhivează la domiciliul fiscal al contribuabililor. Textul din Codul fiscal la care se face trimitere prevede că sunt scutiți de la plata impozitului pe venit persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, pentru veniturile realizate din: a) activități independente, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere; a1) venituri din drepturi de proprietate intelectuală; b) salarii și asimilate salariilor, prevăzute la art. 76 alin. (1) - (3); c) pensii; d) activități agricole, silvicultură și piscicultură, altele decât cele prevăzute la art. 105, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere fără personalitate juridică. Scutiri pentru IT-işti Potrivit prevederilor art. 60 pct. 2 din Codul fiscal, condițiile privind acordarea facilității fiscale de către angajator angajaților care desfășoară activitatea de creare de programe pentru calculator se stabilesc prin ordin comun al ministrului comunicațiilor și societății informaționale, al ministrului muncii și justiției sociale, al ministrului educației naționale și al ministrului finanțelor publice. Pentru acordarea facilității fiscale nu este necesar acordul instituțiilor emitente ale actului normativ menționat. Scutiri pentru munca în cercetare-dezvoltare Scutirea prevăzută la art. 60 pct. 3 din Codul fiscal se acordă doar persoanelor care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3) din Codul fiscal, ca urmare a desfășurării activității de cercetare-dezvoltare și inovare definită conform O.G. nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările și completările ulterioare, care sunt incluse în proiectul de cercetare-dezvoltare și inovare. Persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor ca urmare a desfășurării altor activități decât cele de cercetare-dezvoltare și inovare prevăzute la alin. (1) nu beneficiază de scutirea prevăzută la art. 60 pct. 3 din Codul fiscal. Dispoziţiile din Codul fiscal prevăd că sunt scutiţi de la plata impozitului pe venit persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), ca urmare a desfășurării activității de cercetare-dezvoltare și inovare, definită conform Ordonanței Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările și completările ulterioare, potrivit procedurii stabilite prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului cercetării și inovării, în următoarele condiții: a) scutirea se acordă pentru toate persoanele care sunt incluse în echipa unui proiect de cercetare-dezvoltare și inovare, astfel cum este definit în Ordonanța Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările și completările ulterioare, cu indicatori de rezultat definiți; b) scutirea se acordă în limita cheltuielilor cu personalul alocat proiectului de cercetare-dezvoltare și inovare, evidențiate distinct în bugetul proiectului; c) statul de plată aferent veniturilor din salarii și asimilate salariilor, obținute de fiecare angajat din activitățile desfășurate în proiectul de cercetare-dezvoltare și inovare, se întocmește separat pentru fiecare proiect. Scutire pentru activităţi sezoniere Completările din Norme se referă la art. 60 pct. 4 din Codul fiscal care spune că sunt, de asemenea, scutite de la plata impozitului pe venit persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)- (3), ca urmare a desfășurării activității pe bază de contract individual de muncă încheiat pe o perioadă de 12 luni, cu persoane juridice române care desfășoară activități sezoniere dintre cele prevăzute la art. 1 al Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități, în cursul unui an. Un punct nou inserat în Norme precizează: (1) În înțelesul art. 60 pct. 4 din Codul fiscal, scutirea de la plata impozitului pe venit se acordă persoanelor fizice ca urmare a desfășurării activității pe bază de contract individual de muncă încheiat pe o perioadă de 12 luni de către angajatorul care desfășoară activități cu caracter sezonier în cursul unui an, corespunzătoare următoarelor coduri CAEN: 5510 – «Hoteluri și alte facilități de cazare similare»; 5520 – «Facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată»; 5530 – «Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere»; 5590 – «Alte servicii de cazare»; 5610 – «Restaurante»; 5621 – «Activități de alimentație (catering) pentru evenimente»; 5629 – «Alte servicii de alimentație n.c.a.»; 5630 – «Baruri și alte activități de servire a băuturilor». (2) Caracterul sezonier al unei activități, în sensul art. 60 pct. 4 din Codul fiscal, presupune o perioadă care se repetă de la an la an, în care anumite activități se impun a fi realizate pe durate relativ fixe în funcție de anotimp/de sezon. (3) Scutirea prevăzută la art. 60 pct. 4 din Codul fiscal se aplică și în situația în care persoana fizică desfășoară activitate în baza unui contract de muncă cu timp parțial de lucru, în condițiile prevăzute la alin. (1) și (2). (4) Scutirea prevăzută la art. 60 pct. 4 din Codul fiscal se acordă pe perioada de derulare a contractului. Cotele de impozitare. În aplicarea prevederilor art. 64 din Codul fiscal, la determinarea impozitului anual/lunar, bazele de calcul al impozitului vor fi stabilite prin rotunjire la un leu, prin neglijarea fracțiunilor de până la 50 de bani inclusiv sau prin majorarea la leu a fracțiunilor ce depășesc 50 de bani. Activităţi independente Activitățile care generează venituri din activități independente cuprinse în cadrul art. 67 alin. (1)din Codul fiscal sunt, cu titlu de exemplu: a) activități de producție; b) activități de comerț, respectiv cumpărare de bunuri în scopul revânzării acestora – text reformulat prin hotărârea de Guvern care modifică Normele de aplicare a Codului fiscal; c) organizarea de spectacole culturale, sportive, distractive și altele asemenea; d) activități al căror scop este facilitarea încheierii de tranzacții printr-un intermediar, cum ar fi: contract de comision, de mandat, de reprezentare, de agenție, de agent de asigurare și alte asemenea contracte încheiate în conformitate cu prevederile Codului civil, precum și a altor acte normative, indiferent de perioada pentru care a fost încheiat contractul; e) vânzarea în regim de consignație a bunurilor cumpărate în scopul revânzării sau produse pentru a fi comercializate; f) activități de editare, imprimerie, multiplicare, indiferent de tehnica folosită, și altele asemenea; g) transport de bunuri și de persoane; h) activități de prestări de servicii. Stabilirea venitului net anual din activități independente, determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitate Completările din Norme: • Aportul în numerar și/sau echivalentul în lei al aporturilor în natură, efectuat la începerea unei activități sau în cursul desfășurării acesteia, din patrimoniul personal în patrimoniul afacerii, nu reprezintă venit brut potrivit art. 68 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal. • ca cheltuieli deductibile, date ca exemplu , se adaugă “ plăți efectuate în avans care se referă la perioade fiscale următoare”. Articol preluat de pe legestart.ro

CCR a pronunțat miercuri, 30 mai 2018, o decizie extrem de importantă prin care este interpretată Constituția în legătură cu puterile ministrului asupra procurorilor. Ținânt cont și de o altă decizie de acum două luni a CCR, pot spune că ministrul justiției a devenit șeful procurorilor, un lucru la care se renunțate în anul 2004. La ce se referă Decizia CCR din 30 mai 2018? Ministrul Justiției ceruse revocarea procurorului-șef al DNA pe motive manageriale. CSM a avizat negativ această solicitare, considerând că argumentele invocate nu se susțin. Președintele României a respins propunerea pe motiv că motivele invocate nu impun revocarea. Guvernul a contestat decizia șefului statului, iar CCR a decis pe 30 mai că solicitarea ministrului nu putea fi cenzurată de Președintele statului decât dacă nu s-ar respectat procedura legală de revocare, nicidecum pentru că el a considerat că nu ar fi suficiente motive de revocare; în final, CCRi îl obligă pe Președinte să revoce procurorul-șef al DNA. Care e argumentul constituțional folosit de CCR în decizia sa? Constituția nu reglementează cine anume numește și revocă înalții procurori. În mod surprinzător, CCR folosește însă un text constituțional care se referă la orice procuror. Este vorba de art. 132 alin. (1) din Constituție care spune că „procurorii își desfășoară activitaea sub autoritatea ministrului justiției”. Dar acesta nu privește, încă o dată spun, funcțiile de conducere din parchete. Acestea din urmă sunt reglementate prin legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Care e aspectul de noutate în decizia CCR? Acum două luni CCR a decis că ministrul joacă un rol important în numirea înalților procurori. Atunci a spus că nu e nicio problemă dacă Parlamentul reduce la o singură dată posibilitatea Președintelui țării de a refuza să accepte propunerea venită de la ministru pentru o persoană care să ocupe o astfel de poziție. CCR a arătat atunci că ministrul joacă un rol esențial în numirea înalților procurori. Acum, practic CCR a spus același lucru cu privire la procedura de revocare. Dar subliniez că aici nu există posibilitatea Președintelui de a respinge – chiar și o singură dată – propunerea venită de la ministru. Prin urmare: CSM și Președintele țării nu mai au de acum niciun rost în procedura de revocare. Oricum avizul CSM era până acum doar consultativ, dar totuși era important pentru că numai el putea face o evaluare a activității manageriale a oricărui magistrat din România, întrucât toate datele despre carieră respectivului și a instituției unde funcționează sunt păstrate exclusiv de către CSM. Dar de acum, practic, Președintele statului este redus sub rolul unui primar de comună: el va trebui să facă ceea ce îi spune ministrul chiar dacă este vorba de un înalt procuror din România. Care e semnificația acestei decizii? Fiecare procuror depinde, pe scară ierarhică, de procurorul care îi este șef. Astfel, din treaptă în treaptă, se ajunge la procurorul general, șeful DNA și șeful DIICOT. Dar cu privire la aceștia CCR tocmai a decis că ei pot fi numiți și revocați când vrea ministrul justiției, motivele găsite de el fiind imposibil de cenzurat. Prin urmare, se recunoaște că toți procurorii depinde de politic. Iar asta…. este constituțional. De ce este important cine conduce procurorii? Un procuror care știe că a lui carieră depinde de un ministru nu va îndrăzni să ancheteze politicieni de aceeași culoare politică cu ministrul. Asta a fost situația în România până în anul 2004. Judecătorii au toată legitimitatea să fie preocupați de statutul procurorilor, pentru că până și un judecător poate fi pus sub anchetă penală de către un procuror. Și dacă procurorul este subordonat politicului, anchetarea judecătorului ar avea o miză politică. Știind că poate fi cercetat politic pentru soluțiile sale, nici un judecător nu va îndrăzni să condamne vreun politician din partidul ministrului care este găsit vinovat de comiterea unei infracțiuni. La nivel teoretic, justiția încetează când judecătorilor le este frică și politicienii de la putere sunt deasupra legii. Poate fi contestată decizia CCR din 30 mai 2018? Decizia CCR urmează a fi motivată pe larg și ea se va publica în Monitorul Oficial. Ea nu poate fi atacată de nimeni și nicăieri. Din momentul publicării ea devine obligatorie pentru toată lumea. Ce va face Președintele statului în actuala procedură de revocare a șefului DNA? Încă nu s-a motivat decizia CCR unde urmează să fie dezvoltată situația care a dus la această decizie. Nici nu am văzut motivele pentru care Președintele României nu a dat curs propunerii de revocare făcute de ministrul justiției cu privire la doamna Kovesi. De aceea îmi permit o concluzie tranșantă și o speculație: a) Dacă Președintele statului își menține motivele de respingere a revocării, atunci nu are de ales: pentru a rămâne în matca constituțională el trebuie să emită decret de revocare din funcție a procurorului-șef al DNA. Dacă nu emite decretul, poate fi acuzat de Parlament de încălcarea Constituției și suspendat din funcție pentru a decide poporul revocarea lui din această funcție. Între timp, ar fi înlocuit de președintele Senatului care ar emite imediat decretul de revocare din funcție a procurorului-șef al DNA; b) Dacă Președintele statutului dorește, poate să își precizeze motivele de respingere a revocării, menținând doar pe cele legate de legalitate: poate să refuze în mod public și motivat revocarea procurorului șef pe motiv că ministrul justiției nu ar fi respectat legea cu privire la procedura de revocare a unui înalt procuror. Care sunt efectele pe viitor ale deciziei CCR din 30 mai 2018? CCR spune acum că procurorul-șef DNA poate fi revocat de ministrul justiției. Aceeași decizie va fi valabilă și pentru procurorul-șef al DIICOT și pentru Procurorul General al PICCJ. La fel, pentru adjuncții lor și șefii de secții de la aceste structuri. Așa că mă aștept la noi revocări. Dar, mai mult, decizia CCR s-ar aplica, fără nicio îndoială, oricărui procuror din România. Cu alte cuvinte, chiar dacă legea spune că pe ceilalți procuror-șefi din România îi pune în funcții CSM în urma unui concurs, mâine ministrul poate cere ca aceste atribuții să îi fie date lui – și ar fi constituțional, spune azi CCR! Tot astfel, despre promovarea și transferareaprocurorilor nu se spune nimic în Constituție (așa cum se spune în privința judecătorilor și se dau aceste atribuții în sarcina CSM), ceea ce înseamnă că oricând acestea pot fi date ministrului – și ar fi constituțional, spune azi CCR!. Cum pot fi îndreptate lucrurile? Situația actuală provine din art. 132 alin. (1) din Constituție. Acea sintagmă „procurorii…sub autoritatea ministrului” trebuie eliminată. Pentru asta ar trebui un referendum de modificare a Constituției. Legea poate fi inițiată de Parlament sau de cetățeni. Până atunci trebuie securizată cariera procurorilor și mijloacele de intervenție a ministrului justiției în cariera lor și dosarele instrumentate de ei. Asta se poate face prin modificarea legilor justiției care…tocmai au trecut de Parlament și față de care s-a cerut opinia Comisiei de la Veneția. Între timp președintele statului a cerut CCR o reevaluare a acestor legi, dar s-a respins o primă solicitarea a sa vizând una din cele trei legi, tot pe data 30 mai, pe motiv de depășire a termenului legal. Jud. dr. Cristi Danileț Articol preluat integral de pe juridice.ro

Joi, 31 mai 2018, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.51 alin.(3) din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și a constatat că acestea sunt constituționale doar în măsura în care se interpretează că „recursul” prevăzut de acestea este o cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii pronunțate în materie disciplinară. În motivarea soluției de admitere pronunțate, Curtea a reținut, în esență, că, potrivit Codului de procedură civilă, recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă. Or, calea de atac împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunțate în materie disciplinară, trebuie să fie una efectivă, devolutivă, care să asigure toate garanțiile dreptului de acces la instanță și al unui proces echitabil, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor şi prin verificarea atât a legalităţii procedurii, cât şi a temeiniciei hotărârii instanţei disciplinare, acesta fiind şi sensul art.134 alin.(3) din Constituţie. Dispozițiile art.51 alin.(3) din Legea nr.317/2004 – potrivit cărora, împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunțate în materie disciplinară, se poate exercita recurs la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție – nu asigură un remediu efectiv, așa cum impun dispozițiile art.134 alin.(3) din Constituție și jurisprudența constantă a Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, lipsa unui remediu efectiv împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunțate în materie disciplinară, care să permită instanței analiza cauzei sub toate aspectele, este de natură să conducă la încălcarea dreptului fundamental la un proces echitabil, sub aspectul dreptului de acces la o instanță, prevăzut de art.21 din Constituție; aceasta întrucât, pe calea recursului reglementat de Codul de procedură civilă, nu se pot invoca motive de netemeinicie a hotărârii atacate, ci numai motive de nelegalitate, iar în recurs nu se pot administra probe, cu excepția înscrisurilor noi. Sursa: legal-land.ro

Acordarea ajutorului public judiciar este o dispoziţie de excepţie, iar ajutorul public se acordă părţii aflată în stare de nevoie şi care nu ar putea face faţă cheltuielilor unui proces. Această situaţie, însă, trebuie probată, şi, mai ales, presupune corectitudine din partea solicitantului ajutorului public. ”Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 04.12.2017 contestatoarea M.I.A. a formulat cerere de reexaminare a încheierii din data de 15.11.2017 prin care instanţa a respins cererea sa de ajutor public pentru plata taxei judiciare de timbru şi a cauţiunii în cererea de suspendare provizorie a executării silite. (…) Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele: Prin încheierea din data de 15.11.2017 instanţa a respins cererea de acordare a ajutorului, reţinând că contestatoarea nu îndeplineşte condiţiile pentru a beneficia de ajutor public judiciar în ceea ce priveşte taxa judiciară de timbru şi faptul că nu se impune în ceea ce priveşte cauţiunea. Cererea de reexaminare a acestei încheieri este neîntemeiată. Astfel, în cererea de reexaminare petenta a reluat susţinerea că nu realizează venituri şi a catalogat ca nefondată concluzia instanţei care a apreciat că alocaţiile celor 2 copii şi salariul soţului nu ar fi singurele venituri ale familiei contestatoarei, susţinând că se întreţine din împrumuturile de la rude şi prieteni. Instanţa va respinge susţinerile contestatoarei şi constată că pretinsele împrumuturi de la rude şi prieteni nu au fost dovedite, iar concluzia instanţei iniţial învestite este una rezonabilă raportat la veniturile declarate şi cheltuielile dovedite cu înscrisuri. În mod neîntemeiat susţine contestatoarea că instanţa iniţial învestită a aplicat în cazul său prezumţii judiciare, desconsiderând declaraţia sa care se coroborează cu înscrisurile de la dosar şi prezumţiile prevăzute de lege în favoarea sa. Contestatoarea nu a arătat care sunt prezumţiile legale desconsiderate şi care au fost prezumţiile judiciare aplicate în mod neîntemeiat în cazul său. Instanţa de reexaminare atrage atenţia contestatoarei că interpretarea dispoziţiilor legale şi aplicarea acestora situaţiei de fapt concrete deduse de instanţa în baza concluzii desprinse din actele dosarului nu semnifică aplicarea de prezumţii judiciare ci reprezintă activitatea pe care judecătorul este chemat să o îndeplinească conform art. 22 C. proc. civ. Faptul că legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere nu semnifică aplicarea de prezumţii judiciare cu nerespectarea dispoziţiilor 329 C. proc. civ., cum în mod neîntemeiat susţine contestatoarea şi constată că potrivit art. 22 alin 7 C. proc. civ. când judecătorului îi este rezervată puterea de apreciere, acesta va tine cont de principiile generale, de cerinţele echităţii şi de buna credinţă. Or, instanţa de reexaminare constată că instanţa iniţial învestită a avut în vedere toate aceste aspecte însă petenta contestatoare nu a avut deschiderea de a prezenta instanţei situaţia sa financiară în mod complet şi în corect (omiţând a preciza bunurile pe care le are în proprietate şi dacă aceasta sau soţul realizează venituri din dividende). Pornind de la ipoteza că nu realizează venituri nici din muncă şi nici din convenţii civile, atunci, totuşi, trebuie să existe o explicaţie pentru întreţinerea sa şi a familiei şi pentru bunurile pe care le are în proprietate. Or, tocmai această explicaţie lipseşte. Instanţa constată că petenta are cunoştinţe juridice (petenta menţionând că este în procedura de înfiinţare cabinet de avocat) şi cu toate aceste critică în mod neîntemeiat lipsa rolului activ al instanţei omiţând propriile obligaţii atunci când face o cerere în faţa instanţei, precum şi dispoziţiile art. 249 C. proc.civ. Acordarea ajutorului public judiciar este o dispoziţie de excepţie, iar ajutorul public se acordă părţii aflată în stare de nevoie şi care nu ar putea face faţă cheltuielilor unui proces. Această situaţie, însă, trebuie probată, şi, mai ales, presupune corectitudine din partea solicitantului ajutorului public. Instanţa constată că în mod neîntemeiat susţine contestatoarea că instanţa a aplicat în cazul ei o condiţie suplimentară neprevăzută de lege, respectiv cuantumul relativ mic al taxei judiciare. Or, verificând motivarea instanţei iniţial învestită, instanţa de reexaminare constată că în nici un caz instanţa nu s-a raportat la cuantumul taxei de timbru ca fiind o condiţie suplimentară pentru acordarea ajutorului public ci acesta a fost a avut în vedere pentru a se verifica raportul de proporţionalitate între obligaţiile contestatoarei şi restricţionarea accesului la instanţă, concluzionând că în niciun caz nu se poate aprecia că achitarea acestei sume de 50 de lei ar însemna o sarcină excesivă, disproporţionat de mare în sarcina contestatoarei. Raportat la aceste aspecte, instanţa de reexaminare întocmai ca şi instanţa iniţial învestită, apreciază că nu se poate reţine că petenta contestatoarea se află în stare de nevoie, şi constată că nu sunt întrunite condiţiile pentru aplicarea dispoziţiilor art. 8 din OUG 51/2008.” (Judecătoria Sectorului 1 București, Încheierea din 7 decembrie 2017, portal.just.ro) Articol preluat de pe Legal-land.ro

Muncitorii detașați temporar în alt stat UE trebuie să primească salarii egale pentru muncă egală în același loc, conform regulilor revizuite adoptate de Parlamentul European marți, 29 mai 2018. Drepturi salariale corecte Conform textului agreat, toate regulile privind salarizarea din țara gazdă trebuie să se aplice muncitorilor detașați. Pe lângă prevederile legale, statele membre pot aplica acorduri colective largi, reprezentative la nivel regional sau sectorial. Până acum acest lucru s-a făcut doar în sectorul construcțiilor. Condiții mai bune pentru lucrători Costurile de călătorie, cazare și masă vor fi plătite de angajator și nu deduse din salariile lucrătorilor. Angajatorii vor fi obligați să se asigure că lucrătorii au condiții de cazare decente, conform regulilor naționale. Durata detașării Durata detașării a fost stabilită la maximum 12 luni, cu o posibilă extindere de 6 luni. Apoi lucrătorii vor putea continua să lucreze în statul membru unde sunt detașați, dar condițiile de lucru vor fi cele aplicabile conform legislației statului gazdă. Protecția împotriva fraudelor În cazul unei detașări frauduloase, de exemplu o companie fantomă, statul membru va coopera pentru ca muncitorii detașați să fie protejați cel puțin de condițiile impuse de directiva privind detașarea lucrătorilor. Transportul rutier internațional Noile elemente are directivei revizuite se vor aplica în sectorul transporturilor după intrarea în vigoare a legislației specifice, inclusiv a pachetului privind mobilitatea. Până atunci, versiunea din 1996 a directivei rămâne în vigoare. Noile reguli se vor aplica în doi ani Statele membre au la dispoziție doi ani pentru transpunerea în legislația națională. Articol preluat de pe legal-land.ro