-
Posts
3356 -
Joined
-
Last visited
Content Type
Profiles
Forums
Calendar
Store
Downloads
Everything posted by TheVirus
-
Impactul violent dintre mașina Lada și un Audi de la Dorohoi, în urma căreia două femei și-au pierdut viața, a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă. Accidentul a avut loc pe data de 15 aprilie 2021. În imagini se poate observa cum autoturismul marca Lada, al cărui șofer nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers spre stânga, a fost izbit în plin de un Audi. În filmare se poate observa trupul pasagerei din autoturismul Lada cum este pur şi simplu aruncat din mașină şi proiectată prin aer, după care aterizează pe asfalt la câteva zeci de metri din cauza impactului violent între cele două autoturisme. Impactul violent a avut loc pe contrasens În imagini mai putem remarca faptul că șoferița aflată în mașina Lada nu semnalizează executarea manevrei de viraj la stânga, așa că șoferul din mașina care venea cu viteză din spate nu știa care îi sunt intențiile. În urma impactului cele două femei care se aflau în autoturismul Lada 110 au decedat. Una dintre acestea a fost aruncată din autoturism în timpul accidentului, iar cealaltă a fost scoasă de echipajele de intervenție dintre fiarele contorsionate. Alte patru persoane, care se aflau în Audi au fost grav rănite. Două dintre acestea au fost transportat la Spitalul Municipal Dorohoi, iar celelalte două la Spitalul Județean de Urgență Botoșani. Accidentul a avut loc pe o porțiune de drum drept, cu vizibilitate bună, iar depășirea este permisă, linia fiind discontinuă. Limita legală de viteză este, însă, de 50 de kilometri la oră, iar în imagini se pare că autoturismul Audi circula cu mult peste această limită. Limita legală de viteză în acea zonă era de 50 de km / h Potrivit anchetatorilor, investigația pleacă de la premisa că șoferul de 21 de ani din autoturismul marca Audi se deplasa regulamentar, el circulând pe banda lui de mers, iar dacă autoturismul marca Lada nu ar fi efectuat nici o manevră neregulamentară, fără să se asigure, nu s-ar fi produs coliziunea dintre cele două mașini. „În ceea ce privește viteza, aceasta se va stabili în urma expertizei tehnice a autoturismului şi a măsurătorilor efectuate de criminaliști la faţa locului. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani. Sursa
-
Un bărbat din municipiul Tulcea a lovit cu pumnii și picioarele două mașini. El a declarat că cele întâmplate sunt cauzate de pierderea animalului său de companie. În data de 11 aprilie, oamenii legii au fost solicitați prin 112 de către o femeie care a reclamat faptul că un bărbat se manifestă agresiv, lovind o mașină parcată pe strada Gării, din municipiul Tulcea. Ea a declarat ulterior că a apelat la sprijinul jandarmilor, întrucât în timp ce se afla în mașina sa a observat un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice, care se manifesta agresiv, lovindu-i cu pumnii capota mașinii și deplasându-se apoi la o altă mașină parcată în zonă, lovind-o cu picioarele și distrugându-i numărul de înmatriculare. După toate cele întâmplate, bărbatul a părăsit zona unde s-a produs evenimentul. Bărbatul a recunoscut că a lovit cele două mașini Femeia le-a indicat jandarmilor câteva semnalmente ale autorului iar forțele de ordine l-au identificat pe bărbat. El a recunoscut că a lovit cele două mașini și a mai precizat că se afla la plimbare cu câinele său, iar la un moment dat l-a pierdut din vedere. Într-un moment de furie, deoarece nu își mai găsea animalul de companie, bărbatul a devenit agresiv și a lovit cu pumnii și picioarele cele două mașini. Într-un final și-a găsit animalul de companie, continuându-și plimbarea. Jandarmii au întocmit pe numele bărbatului în cauză actele de sesizare a organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere. Sursa
-
Polestar a lansat o versiune specială a modelului hibrid Polestar 1 care va ajunge anul acesta la sfârșitul producției. Mașina a fost anunțată luni, la Salonul Auto din Shanghai 2021 (Shanghai Motor Show). „Este greu de crezut că frumoasa noastră mașină ajunge la sfârșitul producției anul acesta”, comentează Thomas Ingenlath, CEO Polestar. „Ne-am depășit limitele cu această mașină, nu numai în ceea ce privește ingineria, ci și în ceea ce privește proiectarea și execuția. Polestar 1 a dat tonul mărcii noastre, iar genele sale sunt evidente pe modelul Polestar 2, așa cum vor fi și pe viitoarele noastre modele.” Polestar 1, mașina hibridă de performanță, dispune de o structură ușoară fabricată din polimer armat cu fibră de carbon. De asemenea, acesta mai dispune și de motoare electrice duble pe puntea spate și componente performante, cum ar fi frânele Akebono și amortizoarele Öhlins. Polestar 1 iese din producție într-o nuanță spectaculoasă Cu o putere combinată de 609 de CP, 1.000 Nm cuplu motor și o autonomie pur electrică de 124 km (WLTP), Polestar 1 este o mașină de performanță care poate fi condusă ca o mașină de zi cu zi (”daily car”) complet electrică. „Nu l-am proiectat pentru a concura cu alte mașini și nici nu l-am conceput pentru a se potrivi unui anumit client țintă. Polestar 1 a fost despre depășirea propriilor noastre limite, explorarea unei noi ere pentru Polestar și lansarea mărcii cu o expunere puternică. A făcut o treabă excelentă pentru că a cucerit inimile fanilor, presei și clienților norocoși care dețin un astfel de model” explică Thomas Ingenlath. Un număr limitat de exemplare vor rămâne pentru producția finală din 2021 Noua ediție specială prezintă o vopsea exterioară aurie, mată, cu etriere aurii și jante negre. Cusăturile aurii oferă interiorului o senzație de unicitate. Se vor construi maximum 25 exemplare ale acestei ediții speciale. Sursa
-
Mulți dintre șoferii români se plâng că plătesc amenzi de circulație prea mari. Dar punctul-amendă este înghețat de ani buni, deși salariul minim brut pe economie a crescut. Dar ce amenzi plătesc șoferii nemți când încalcă regulile de circulație? Șoferii germani vor plăti amenzi majorate de la 1 noiembrie 2021. Potrivit presei internaționale, autoritățile au luat decizia pentru a-i descuraja pe conducătorii auto să încalce regulile de circulație. Astfel, cei care depășesc limita de viteză admisă pe un sector de drum cu 10 km/h vor plăti o amendă dublă. Aceasta crește de la 15 la 30 de euro. Se dublează și valoarea amenzilor și pentru care depășesc viteza legală cu până la 20 km/h. Cei care merg cu 200 km/h acolo unde limita este de 130 vor plăti 800 de euro de la 1 noiembrie, iar permisul de conducere le va fi suspendat pentru o perioadă de trei luni. În prezent, aceștia sunt amendați cu 680 de euro. Amenzi mai mari pentru șoferii nemți care încalcă regulile privind parcarea Cresc semnificativ amenzile și pentru parcările neregulamentare. Astfel, în loc de 15 euro pentru oprire și parcare neregulamentare, conducătorii auto vor plăti din toamnă 55 de euro. Cu aceeași sumă vor fi amendați cei care își lasă mașinile pe locurile special amenajate pentru persoanele cu dizabilități în locul celor 35 de euro cu care sunt sancționați acum. Tot 55 de euro plătesc cei care ocupă locurile de lângă stațiile de încărcare pentru mașinile electrice. Scot 100 de euro din cont cei care blochează accesul pentru mașinile de pompieri sau pentru ambulanțe. Rămân fără permis pentru o perioadă de 30 de zile și plătesc o amendă cuprinsă între 200 și 300 de euro cei care circulă pe banda de urgență pe autostradă. Șoferii care folosesc trotuarele sau pistele de biciclete vor plăti și ei amenzi în valoare de 100 de euro. Cum cresc amenzile pentru cei care încalcă regulile de circulație? – depășirea cu 10 km/h a limitei de viteză: de la 15 la 30 de euro. – depășirea cu 11 km/h – 15 km/h: de la 25 la 50 de euro. – depășirea cu 16 km/h – 20 km/h: de la 35 la 70 de euro. – depășirea cu 21 km/h – 25 km/h: de la 80 la 115 euro. – depășirea cu 26 km/h – 30 km/h: de la 100 la 180 de euro. – depășirea cu 31 km h – 40 km/h: de la 160 la 260 de euro. – depășirea cu 41 km/h – 50 km/h: de la 200 la 400 de euro. – depășirea cu peste 70 km/h: de la 680 la 800 de euro. – oprirea și parcarea neregulamentară – de la 15 la 55 de euro. – parcarea pe spațiul destinat persoanelor cu dizabilități – de la 35 la 55 de euro. – circulația pe banda de urgenta pentru a depăși alte vehicule în mers – 200-300 de euro și suspendarea permisului pentru o perioadă de 30 de zile. – utilizarea ilegală de către vehicule a trotuarelor și a pistelor pentru biciclete va fi pedepsită cu o amendă – de la 25 la 100 de euro. – zgomote produse fără motiv – de la 20 la 100 de euro. Sursa
-
Un Volvo vechi de 18 ani i-a salvat viața. Medicilor nu le-a venit că creadă că femeia a supraviețuit după un asemenea accident. Primul lor gând, când au văzut mașina, a fost să cheme serviciul medico-legal. Nimeni nu și-a imaginat că cineva poate ieși viu din mașina făcută zob. Totuși, femeia aflată atunci la volan povestește acum ce s-a întâmplat. Accidentul de groază, suferit de Anabella B, a avut loc pe 13 noiembrie, în jurul orei 11:30. Era în drum spre o clinică pentru a face analize. Ploua în timp ce ea se deplasa pe Route 64 din statul american Connecticut. La un moment dat, un șofer care nu s-a asigurat a ajuns pe banda sa de circulație. Pentru a evita un impact, Anabella a călcat brutal frâna. Mașina sa a intrat în hidroplanare și s-a rotit pe autostradă. A tăiat benzile de circulație, a părăsit carosabilul și s-a răsturnat de mai multe ori. “În momentul în care mașina a sărit peste balustradă, m-am gândit că nu am cum să supraviețuiesc decât dacă aceasta avea de gând să se oprească din rostogolit și să aterizeze pe roți”, își amintește ea. “Mi-am văzut întreaga viață în acele momente.” A ieșit din mașina sa, un Volvo S80, fără nicio zgârietură, după un accident teribil Mașina s-a oprit într-un final, dar cu roțile în sus. Atunci când echipajele medicale și polițiștii au ajuns la fața locului, îmi amintesc că m-au privit în ochi și mi-au spus: “Este un miracol. Dacă te aflai în oricare altă mașină, nu ai fi fost acum cu noi aici.” În mai bine de jumătate de an de la accident, mai multe persoane i-au spus același lucru. În momentul accidentului, Anabella se afla la volanul unui Volvo S80, vechi de 18 ani. “Încă sunt uimită că am ieșit vie din acea mașină, fără o singură vânătaie sau zgârietură”, spune Anabella. Ea și-a spus povestea pe volvocars.com, la secțiunea “My Volvo story”. Sursa
-
Noul Renault Express Van are un design exterior în coerență totală cu ADN-ul Renault. Având dimensiuni generoase pentru un vehicul de 4,4 metri, este ușor de încărcat, are un interior modern care încorporează o mulțime de spații de depozitare. La exterior, noul Express Van se remarcă prin bara de protecție verticală, grila înaltă a radiatorului și semnătura luminoasă a farurilor LED în forma literei C, devenită marcă a identității Renault. Caroseria poate fi personalizată în culorile: Blanc Glacier, Gris Urban, Noir Nacre, Gris Highland și Bleu Iron. Interiorul încorporează un tablou de bord orizontal care evidențiază volumul habitaclului. Cu aproape 48 de litri de spațiu de depozitare în cabină și un volum de încărcare de 3,3 până la 3,7 metri cubi, noul Express Van oferă un spațiu de stocare foarte generos. Disponibil cu Radio Connect R & Go, noul Express Van încorporează un ecran tactil de 8 inci, iar atunci când este echipat cu sistemul multimedia Renault EASY LINK vine împreună cu două difuzoare și două tweetere pentru un confort acustic optim. Cu ajutorul aplicației R & Go Radio Connect cu Bluetooth puteți accesa funcțiile telefonului și vehiculului dvs. într-un mod ergonomic și intuitiv. Noul Express Van are 1,91 m spațiu de încărcare pe podea (cu peretele despărțitor acoperit complet) într-un vehicul lung de 4,39 m; și o ușă laterală glisantă de 716 mm lățime. Mai practic ca oricând, poate suporta o sarcină utilă maximă de 780 kg cu un motor pe benzină și 650 kg cu unul pe motorină. Noul Express Van are un spațiu de stocare de aproape 48 L și un volum maxim de încărcare de 3,7 metri cubi. Prețuri pentru Renault Express în România Renault Express Van va fi lansat pe piața din România în două versiuni de echipare: Generic și Confort. Express Generic vine cu motorizare pe benzină de 1.3 100 CP, cu prețuri începând de la 12.950 Euro (TVA inclus) și cea diesel – 1.5 Blue dCi 75, cu prețuri de la 14.050 (TVA inclus). În versiunea de echipare Confort, noul model vine în plus cu motorizarea Blue dCi 95, cu prețuri care pornesc de la 13.600 Euro (TVA inclus). Sursa\
-
Situație inedită în traficul din București. S-a întâmplat luni, 19 aprilie, la orele prânzului. Cineva a filmat de la balcon nu mai puțin de 14 persoane care s-au chinuit aproape o jumătate de oră să mute o mașină care s-a defectat pe linia de tramvaiului 41. În tot acest timp, s-a format două coloane de tramvaie care nu au mai putut pleca din stație. Probabil roțile mașinii s-au blocat iar autoturismul nu a mai putut porni de pe loc. În clipul video se aude zgomotul produs de anvelopele frecate de asfalt în timp ce grupul de 14 persoane împinge mașina din calea tramvaiului. Blocată a fost și intersecția de pe Calea Crângași unde a avut loc incidentul Imaginile au fost surprinse de la balcon de un telespectator Digi24, care spune că oamenii nu au așteptat intervenția autorităților, ci s-au apucat să împingă mașina defectă pentru a elibera șoseaua. După un efort de o jumătate de oră, traficul a fost reluat. Alte situații în care linia tramvaiului 41 a fost blocată de mașini Linia tramvaiului 41 leagă două zone importante ale Bucureștiului, și chiar dacă șinele sunt clar delimitate de partea carosabilă, nu de puține ori s-a întâmplat ca mașinile să încerce să intre pe șinele de tramvai. În 2020 au existat două situații care au dus la blocarea benzii le rulare a tramvaielor. În luna februarie 2020, un Duster scăpat de sub control de o șoferiță, apoi, la un interval scurt de timp o Skoda a ajuns în mod aproape inexplicabil pe șinele de tramvai. Nu au existat victime, însă călătorii au fost obligați să coboare și să meargă pe jos până la destinație. Sursa