Jump to content

Despre Inactivitati / About inactivities


Kelton
 Share

Recommended Posts

ro32.png

 

Revin cu noi informații.

 

Vreau să vă clarific cum funcționează acum sistemul de inactivități deoarece a fost modificat odată cu noul update. De acum încolo cererile de inactivitate se transformă practic în cereri de învoire de la raport (o să poată să se învoiască de la o săptămână sau două de raport).

 

Din acest motiv regula pentru demiterea jucătorilor inactivi de 3+ zile va fi înlăturată iar jucătorii vor fi sancționați numai pe baza raportului de activitate și nu pe baza logării pe server. Știm că sună ciudat că facem asta, tot așa ni s-a părut și nouă prima oară când am discutat despre regulă. Un jucător își arată valoarea în facțiune în funcție de cât de mult ajută facțiunea, respectiv dacă-și termină sau nu raportul. E mai puțin important să se logheze pe server o dată la 3 zile, lucru pe care-l făceau de regulă jucătorii inactivi. Făceau câte un log la 3 zile sau puneau un prieten să le facă logul. Așa că cu acea regulă ori fără ea, nu avem de pierdut din moment ce ei oricum sunt obligați să-și facă raportul.

 

Vă fac o schiță să vă fie mai ușor să înțelegeți:

- regula pentru demiterea jucătorilor inactivi 3+ zile va fi înlăturată.

- jucătorul nu se poate învoi de la un raport de activitate aflat deja în desfășurare, doar de la rapoartele viitoare.

- jucătorii cu rank 1 nu pot să facă inactivități.

- jucătorii cu rank 2 pot să se învoiască doar de la o săptămână de raport.

- jucătorii de rank 3+ pot să se învoiască de la două săptămâni de raport.

 

Q/A

1. Ce fac dacă am de plecat săptămâna asta din oraș?

Dacă ți-ai terminat raportul înainte să trebuiască să pleci, nu mai ai nimic de făcut.

Dacă nu l-ai terminat și nu mai ai când să-l termini, vei primi un avertisment de la sistem și va trebui să recuperezi ce ți-a rămas săptămâna următoare sau vei fi sancționat.

 

2. Ce fac dacă am de plecat pentru săptămâna asta și următoarea din oraș?

Dacă ți-ai terminat raportul pentru săptămâna curentă, tot ce ai de făcut e să-ți faci o cerere de inactivitate pentru săptămâna următoare.

Dacă nu l-ai terminat și nu mai ai când să-l termini, vei primi un avertisment de la sistem la finalul săptămânii. Va trebui să-ți faci o cerere de inactivitate pentru săptămâna următoare. După ce-ți expiră inactivitatea de pe săptămâna următoare va trebui să-ți recuperezi restul de puncte de pe prima săptămână când nu ți-ai terminat raportul sau vei fi sancționat.

 

Cererile de inactivitate (învoiri la raport) sunt limitate, așa că nu o puteți ține din inactivitate în inactivitate mereu. Sistemul vă permite la cel mult două săptămâni de inactivitate o dată la 45 de zile (sau similar nu mai rețin exact numărul).

 

Dacă există alte întrebări care se repetă voi încerca să editez anunțul și să le pun și pe acelea la Q/A.

 

 

uk32.png

 

I am coming back with new info.

 

I want to clarify how the inactivity system works because it got modified with the new update. From now on inactivity requests transform in report inactivity requests (you can excuse yourself from one or two weeks of activity report).

 

For this reason the rule regarding dismissing inactive members for 3+ days will be removed and players will only get punished based in their activity reports and not on when they log in on the server. We know it is weird we are doing this, it was also weird for us the first time we discussed it. A player shows his value to the faction depending on how much he helps it, respectively if he finishes his report or not. It is less important that he logs in on the server every 3 days, which was usually done by inactive players. They logged in every 3 days or made a friend log in. So with that rule or without it, we don't have much to lose since they are obligated to finish their activity reports.

 

I will make a sketch so you can better understand:

- the rule for dismissing players inactive for 3+ days will be removed.

- the player cannot excuse himself from an activity report that is already ongoing, only for future weeks.

- rank 1 players cannot make inactivitites.

- rank 2 players can only make 1 week inactivity.

- rank 3+ players can make 2 weeks inactivity.

 

Q/A

1. What do I do if I must leave town this week?

If you have already finished your activity report there is nothing else to do.

If you didn't finish your activity report yet and you cannot finish it, then you will get warned by the system and have to recover the remaining points the next week or you will get punished.

 

2. What do I do if I must leave town for this week and the next?

If you have already finished your activity report for this week, all you need to do is make an inactivity request for the next week.

If you didn't finish your activity report yet and cannot finish it, you will get a warning at the end of the week. You will have to make an inactivity request for the next week. After your inactivity for next week expires you will have to recover your remaining points and finish the report or get punished.

 

Inactivity requests (activity report passes) are limited, so you cannot be always on inactivity. The system allows you up to two weeks of inactivity once every 45 days (or so, I can't recall the number exactly).

 

If there are other questions that repeat I will try to edit the announcement and add them in the Q/A.

 

Link to comment
Share on other sites

Bun tare. Nu suna putin aiurea chestia cu 3 zile eliminata, chiar este aiurea, vor fi afectati liderii intrucat membri o sa impuste raportul in primele 2 zile iar dupa o sa fie inactivi, dar asa vor putea sa distinga adevarata valoare a celor cu adevarat activi.
Pe mine personal nu ma afecteaza, e chiar ok gandit 

Link to comment
Share on other sites

Nu va fi fain, deoarece jucatori o sa abuzeze de inactivitate in mare parte si nu prea o sa fie playeri on duty [la datorie] pe /service ...

Link to comment
Share on other sites

Nu mi se pare deloc benefic.. o sa scada activitatea jucatorilor si mai considerabil. Adica sa imi termin raportul de luni.. si sa ma mai loghez abia saptamana viitoare tot luni sa imi fac raportu, in timpul de inactivitate  neanuntata imi planific chestii si nici la activitatile factiunii nu ma duc ca nu am chef, asa o sa fie mentalitatea membrilor. 

Link to comment
Share on other sites

Deci stai putin, eu daca la vara plec 1 saptamana la mare, cand vin o sa trebuiasca sa fac 2 rapoarte? Scuze, dar asta e una dintre cele mai idioate idei ale voastre. Corectati-ma daca nu zic bine.

Sigur, ideea e buna pentru RPG1 si 2 unde iti faci raportul cat ai zice peste, dar pe RPG3 si 4 iti faci raportul cat ai zice pneumonoultramicroscopicsilicovolcaniconioza.

Edited by Fisk
Link to comment
Share on other sites

3 minutes ago, South Edward said:

Si la mafie cum functioneaza asta cu 3 zile fiindca nu ai raport de facut :))

Esti obligat sa intri doar la war banuiesc, nu ai o luna war, nu intri o luna=))

4 minutes ago, eB Catalyn said:

Dacă ești sublider poți să nu intri cu săptămânile?:))

Din cate a zis kelton da, nu mai e liderul cel mai tare din factiune, acum e subliderul=))

Edited by TheTom
Link to comment
Share on other sites

Just now, TheTom said:

Esti obligat sa intri doar la war banuiesc, nu ai o luna war, nu intri o luna=))

E cam ciudat + de asta e prea ciudat la sublideri, cum ai spus si tu mai sus, dacă nu vrei nu intri o lună? :))

Link to comment
Share on other sites

7 minutes ago, TheTom said:

Esti obligat sa intri doar la war banuiesc, nu ai o luna war, nu intri o luna=))

Din cate a zis kelton da, nu mai e liderul cel mai tare din factiune, acum e subliderul=))

Probabil trebuie să avem ore acolo jucate și după putem să stăm cat vrem și.cum vrem :)

Link to comment
Share on other sites

@Kelton vreau sa ma lamuresti si pe mine cu o chestie, fiind sublider de mafie, mai nou sunt tot amenintat cu degradarea din rank pe motiv ca nu am o activitate ridicata, ceea ce a cam adevarat, n am eu foarte mult ore pe joc, dar la waruri sunt mereu prezent, in fiecare zi cand am wars, explica-mi si mie ce nu e bine in asta :)

Link to comment
Share on other sites

Sunt total de acord, mi se pare un update firesc și binevenit. Chestia cu 3 zile era un impediment care făcea gameplay-ul mai puțin atractiv ... totuși trebuie să te relaxeze acest joc, nu să stai stresat cu nu ai mai intrat de 3 zile fiindcă ai fost prea ocupat în real life. Atâta timp cât tu îți faci raportul de activitate, nu văd nicio problemă că nu te vei loga eventual o dată la 3 zile. Cum zicea și Nașu' K, asta era un lucru pe care-l făceau cei inactivi, intrau doar pentru log, asta nu înseamnă că erau și activi pe server. Cine e activ, e activ oricum, nu îi trebuie impusă o regulă de genul logării o dată la minim 3 zile. Pace de la CRAIOVA!

Link to comment
Share on other sites

 Salut Kelton, am o intrebare, la gang e la fel?S-a scos regula de logat odata la 3 zile?

Edited by Pepsi
Link to comment
Share on other sites

In mafii se presupune ca trebuie sa intri la war-uri. 

Legat de celelalte factiuni, ce ti-e ca intri si faci raport luni, apoi mai intri joi si duminica pt log 5 minute sau nu mai intri deloc, in cazul de fata. E acelasi lucru.

Oricum jucatorii faceau raportul si dupa nu mai intrau sau gaseau orice alta activitate. Comportamentul, din punctul meu de vedere, va ramane la fel, doar cu mai putin stres legat de acel "(i)". Ideea e sa te distrezi, sa te relaxezi jucandu-te, nu sa intri fortat zilnic. 

Acesta este strict punctul meu de vedere. Fiecare aveti dreptul sa credeti ce doriti. :)

Link to comment
Share on other sites

  • Kelton locked this topic
Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.