Leaderboard
Popular Content
Showing content with the highest reputation on 04/25/20 in all areas
-
9 points
-
Din cauza problemelor apărute în ultimul timp în cadrul facțiunii Verdant Family (foarte mulți membri ai acestei facțiuni banați de-a lungul timpului pentru coduri, inclusiv liderul facțiunii), noi, cei din conducerea staffului administrativ, am luat hotărârea de a da wipe facțiunii. Noul lider va fi ales în urma unui singur sondaj în care vor vota doar membrii staffului (lideri + admini). EDIT: Membrii care au fost demiși în urma wipe-ului nu mai au posibilitatea să revină de pe același cont în Verdant Family în următoarele 14 zile deoarece li se vor aplica regula legată de demiterea voluntară sau involuntară menționată în regulamentul liderilor: (click) Vă mulțumim pentru înțelegere.5 points
-
Nu prea avem cum să mărim locurile la Race arena deoarece sunt limitări în funcție hartă. Din acest motiv fiecare hartă are un număr maxim de locuri. Dacă ne-am apuca să facem spawnuri pentru mașini în spate, că altundeva n-am avea unde, s-ar pierde întreaga esență a arenei iar cei din spate ar avea un foarte mare dezavantaj. Nu e necesar ca toată lumea să facă în același timp sarcina respectivă. Aveți timp atât astăzi cât și mâine s-o faceți, mai ales că sarcinile de mâine sunt cele mai ușoare.5 points
-
4 points
-
3 points
-
Cu ocazia implinirii a 4 ani de cand a fost infiintat clanul TLG, ne-am gandit sa organizam mai multe evenimente cu premii foarte mari pentru a dovedi inca odata de ce TLG este cel mai respectat si serios clan de pe acest server. Suma totala a premiilor ajunge la 40.000.000$! Mai jos puteti gasi lista cu evenimente: 1. Marathon Race & Last Man Standing Se va face in joc /requestevent si vor participa doar cei care apuca sa dea /join. In timpul evenimentului, organizatorii vor spawna masini in 2-3 locatii diferite intre care se va desfasura cursa, iar la sfarsit va fi un LMS cu tankuri. Castigatorul va primi suma de 5.000.000$. Organizator: [TLG]Matrix Winner: LutaBaluta 2. Marathon Race & Stunt Se va face in joc /requestevent si vor participa doar cei care apuca sa dea /join. In timpul evenimentului, organizatorii vor spawna masini in 2-3 locatii diferite intre care se va desfasura cursa, iar la sfarsit va fi un mic stunt spre punctul de finish. Castigatorul va primi suma de 5.000.000$. Organizator: [TLG]Flavia & [TLG]Gab Winner: [NVST]Urkelbama 3. Factory War Se va face in joc /requestevent si vor participa doar cei care apuca sa dea /join. Evenimentul se va desfasura intr-un alt virtual world, precum un mini war, insa cu alte arme. Jucatorii vor primi sniper, grenade si ramane de vazut. Castigatorul va primi suma de 5.000.000$. Organizator: [TLG]SPIKE Winner: 4. X/O Se va face in joc /requestevent, veti folosi comanda /join. Intrebarile vor fi din istoria clanului si despre membrii veterani din clan. Evenimentul va dura pana va ramane o singura persoana. In cazul in care nu exista castigator, se va face din nou cu ultimii 2-3 ramasi, se va pune o intrebare, iar primul care raspunde va castiga. Castigatorul va primi suma de 3.000.000$. Organizator: [TLG]Grizzly Winner: [eB]MiHai350T 5. Ruleta Ruseasca Se va face in joc /requestevent, veti folosi comanda /join. Evenimentul va dura pana va ramane o singura persoana. Castigatorul va primi suma de 2.000.000$. Organizator: [TLG]Edison Winner: AshTon_Slory 6. Par/Impar Se va face in joc /requestevent, veti folosi comanda /join. Evenimentul va dura pana va ramane o singura persoana. Castigatorul va primi suma de 2.000.000$. Organizator: [TLG]Merisor.LeL Winner: [HS]Diablo 7. Duele Deagle Se va face in joc /requestevent, veti folosi comanda /join, probabil intr-un interior de tip Gun Shop, ca pe vremuri. Se vor desfasura duele deagle 1 vs 1 pana cand ramane o singura persoana. Castigatorul va primi suma de 5.000.000$ Organizator: [TLG]liljekevert Winner: [uS]raducu.qwert 8. Protect the VIP Se va face in joc /requestevent, intr-un biz cu interior mare. Membrii clanului vor apara un jucator desemnat VIP, cel care reuseste sa treaca si sa-l omoare castiga. Castigatorul va primi suma de 5.000.000$ Organizator: [TLG]MemphiS & [TLG]HoruS. Winner: NilacT 9. SMS Se va face in joc /requestevent. Castigatorul va primi suma de 1.000.000$ Organizator: [TLG]Crack4n. Winner: VioSilviu 10. Parkour Se va face in joc /requestevent, veti folosi comanda /join. Va trebui sa faceti parkour din varful muntelui Chilliad pana jos pe niste trenuri amplasate de organizatori, veti primi mai multe informatii atunci. Castigatorul va primi suma de 5.000.000$. Organizator: [TLG]IULIAN69 Winner: [ToV]TheDasher.xD 11. Marathon Se va face in joc /requestevent, veti folosi comanda /join. Se va desfasura similar cu evenimentul "Simon spune". Castigatorul va primi suma de 3.000.000$. Organizator: [TLG]Koppen Winner: [LPC]FalleN Multumim tuturor membrilor TLG pentru donatii. Evenimentele vor avea loc in data de 29.04.2020, incepand cu ora 10:00 pana seara. Evenimentele nu vor fi la o ora fixa, asa ca va sugerez sa fiti pe faza pe tot parcursul zilei daca doriti sa beneficiati de aceste premii! Va uram succes tuturor si va asteptam in numar cat mai mare!3 points
-
Nick : VoLKanO Level : 115 Age (real) : 19 years old Gender(real) : Male How old are you on the server ?: 6 years Since 2014 RPG profile link : https://www.rpg.b-zone.ro/players/general/VoLKanO Did you been Mayor in the past?: No The reason you want to become a Mayor : 1) The new Events system looks very fun and I believe the players will enjoy this. 2) Daily events from my own pocket money or sponsors. 3) Events you can expect will be X/O, Par/Impar, Deagle, LMS, LCS, Trivia, SMS, Who wants to be a millionaire etc. 4) I have massive experience with Events and lots of creativity. 5 I have friends in the NR industry who will be able to accomodate with features like [/live] 6) Tax will be 1$ for the majority. 7) We will stabilize the 1000/1000 B-Zone RPG1 players. 8)I have friends in the NR industry who will be able to accomodate with features like [/live] 9) With some free time coming I will be coming online more often for May, before exams. I will try to keep the server at 1000/1000 all the time and make daily events with the players. I will also include many un-noticed Foreigners into the community and help them make new friends. I will make the following events at least every day, prize 50,000$+ *What I intend to do for other players.: *to much events Special: https://imgur.com/a/SYIKM || https://imgur.com/a/dY8yP4w -Last Car Standing. -Last Man Standing. -Par/Impar. -SMS. -Protect The V.I.P -Race -Find and Bring. -X/O -Gun Game -Duele 1 vs 1 -Paintball. -Maraton Romanian Language:3 points
-
3 points
-
2 points
-
2 points
-
@Tendoi, sanctiune acceptata. - Nume: Ailime - Rank: Lider - Membrul sancţionat: Enid - Sancţionat în data: 25.04.2020 - Motiv: news aiurea - Sancţionat cu: FW - Dovada (în funcţie de caz): aici - Alte precizări: succede ancora2 points
-
Multumesc tuturor pentru reactii, mai ales lui @Madalin Si @TLG Jder, sa mi cereti reactii cand aveti nevoie, apropo inca 2 postari si pot aplica, haideeeeee.2 points
-
2 points
-
bzone - comunitatea in care daca dai cu upside din greseala nu iei ban pentru ca ai level mai mic ca respectivul @Slow RPG2 dami servetelele https://www.youtube.com/watch?v=qG5voRhwpaE2 points
-
- Duminica, 26.04.2020, ora 14:00 va fi organizată o activitate de tip Deagle 1 vs 1 care se va desfăşura în training room şi va avea ca premiu suma de: 250.000$ + raport injumatatit (saptamana 27.04 - 03.05). - Prezenta este optionala. - În data de 24.04.2020 factiunea Tow Truck Company a rupt pactul de parteneriat cu Green Street Bloods si Los Santos Police Department - Sunday, 26.04.2020, at 2 PM, it will be organized an activity Deagle 1vs1 type in Training Room and the prize will be: $250,000 + half report (week 27.04 - 03.05). - The presence is optional. - At 24.04.2020 Tow Truck Company broke the alliance with Green Street Bloods and Los Santos Police Department2 points
-
2 points
-
2 points
-
2 points
-
2 points
-
Dear Players, Unlike Christians and Easter, Muslims celebrate the holy month of Ramadan from 23.04.2020 to 23.05.2020. This means that they will have to abstain from eating, drinking, smoking and all sexual activities from dawn(05:00 AM) till dusk(20:00 PM). Ramadan is celebrated by Muslims every year to get closer to God as well as experience the feeling of all the poor people around the world who do not have access to all the gifts we take for granted every day. This being mentioned, for the Muslim community on the server, they will have to break their fast everyday between 20:30-21:30 PM It's the time of day when they are allowed to start eating. The staff hereby decided to automatically allow those players absence from wars in that time interval without having to post it on the forum. Before or after that, they will have to receive the leaders' approval. To avoid abuse, Leaders can at anytime request from the admins to check the IP addresses of those players. This also goes to say that if you are a Muslim, inform your leaders about it beforehand and allow them time to confirm it before they come back to you. For any further questions or concerns please refer to me or your leader who will contact the concerned staff members. Ramadan Kareem everyone Dragi jucători, Spre deosebire de creștini și de Paște, musulmanii sărbătoresc luna sfântă a Ramadanului din 23.04.2020 până la 23.05.2020. Acest lucru înseamnă că vor trebui să a se abține din mâncare, băut, fumat și toate activitățile sexuale din zori (05:00 AM) până la amurg (20:00). Ramadanul este sărbătorit de musulmani în fiecare an pentru a se apropia de Dumnezeu, precum și pentru a experimenta sentimentul tuturor oamenilor săraci din întreaga lume care nu au acces la toate darurile pe care le luăm pentru fiecare dată. Acest lucru fiind menționat, pentru comunitatea musulmană de pe server, va trebui să își mananca între 20:30-21:30 PM. Este momentul zilei când li se permite să înceapă să mănânce. Prin prezenta, Stafful a decis să le învoiască automat jucătorilor aceștia de la waruri în acest interval de timp, fără a fi nevoie să-l posteze pe forum. Înainte sau după aceea, vor trebui să primească aprobarea liderilor. Pentru a evita abuzurile, Liderii pot solicita oricând de la admin-uri să verifice adresele IP ale acestor jucători. Acest lucru înseamnă, de asemenea, că, dacă sunteți musulman, informați-i liderii în prealabil și lăsați-i timp să o confirme înainte de a vă întoarce. Pentru orice alte întrebări sau nelămuriri, vă rugăm să vă adresați mie sau conducătorului dvs. care va contacta membrii stafful în cauză. Ramadan Kareem tuturor RPG2 Administration Team, B-Zone Staff1 point
-
376 downloads
Checkpoint Distance Acest mod vă permite să vedeți dintanța dintre voi si checkpoint-ul de pe hartă. Instrucțiuni de Instalare: 1. Vă instalați librăria CLEO dacă nu o aveți deja. 2. Descărcați modul iar fișierele "cp.cs" și "cp_distance.ini" din arhivă le extrageți în folderul CLEO din folderul jocului (GTA San Andreas). Informații Suplimentare: Din fisierul "cp_distance.ini" puteți configura locația unde să vă fie afișată distanța până la checkpoint pe ecran. Pos PosX - modifică axa X de coordonate a modului. PosY - modifică axa Y de coordonate a modului. Screenshots:1 point -
Salutare tuturor, am făcut acest topic ca să anunț deschiderea unui nou server de Metin2, puțin mai unic și mai performant decât restul de până acum și față de celelalte de pe internet. Avem și un server de Discord, pentru a putea intra, apăsați aici. MOD DE JOC Stil de joc PVM Easy-Medium. Level maxim 105. Rate 300% în timpul săptămânii, iar în weekend 450%. Există un NPC(Osaka se numește) specializat în fiecare MAP1 care îți oferă Skilluri G pentru 30,000,000 Yang și nivelul necesar minim este 30. Tot la Osaka(NPC) mai găsești Skilluri Secundare, Resetare Skilluri și Magazinul cu Puncte de unde poți cumpăra diferite chestii folositoare. Se pot farma Cufere Lumina Lunii (CL) și Scoici începând de la metinele de nivel 20, se pot farma și la Șefi în cantitate mai mare. Din CL poate să pice Piatra Sufletului (SS), Pergament Binecuvântat, Citit Concentrat care sunt necesare pentru a ajunge cu magiile la P și din scoici pică decât perle, fără să eșueze, gen pică 100% o perlă random, perlele sunt necesare la iteme ca să le poți evolua. Misiuni care apar la diferite nivele și care îți pot da recompense bune. Roua se primește permanent și automat la nivelul 55 printr-un quest, totodată o poți și dezactiva dacă dorești. Costumele, peturile, mounturile se pot farma la Șefi, pică din cufere diferite, Cufere Costume Sărac Și Bogat, Cufere Animăluțe(peturi) Sărac și Bogat, etc. NU EXISTĂ LYCAN, ALCHIMIE, BNS 6/7 EVOLUȚII Evoluțiile la arme și armuri(exemple): Oțel - Posedată - Beta - Beta colorată Bătălie - Sirius - Beta Cum se face beta colorată? Strângi 200 Gheare și Balanțe + 1 colorant pentru ce culoare vrei la armură, sistemul se găsește la fierar. ACCESORII Se evoluează toate accesoriile, dau niște exemple: Colier Lacrimă (54) --> Colier Suflet Cristal (60-70) Papuci Phoenix (55) --> Pantofi Qilin (65-75) Scut Anti War (61) --> Scut Titan (81) Coif War (41) --> Cască cu Coarne (60) --> Cască Magică (80) Pe server sunt prezente și accesoriile beta, acestea nu se evoluează și sunt dropabile în mapele beta la metine. Rata de reușită a itemelor la + este de 100% la tot. MAPE Există toate mapele importante ca pe official: - Dawn (Mapă beta) - Bay (Mapă beta) - Thunder (Mapă beta) - Cape (Mapă beta) În fiecare mapă beta se găsesc Șefi diferiți. Pe lângă, mai există și Țara Giganților, Mapa de Metine, Mapa pentru Shopuri (comerț) + altele. DUNGEONURI Sunt implementate toate dungeonurile necesare ca pe official. - Nemere - Razador - Azrael - Regele Păianjen - Dragonul Albastru - Maimuța Lord SISTEME - Sistem Cufăr Ucenic, îl primești la început când te loghezi, la fiecare 10 nivele primești un alt cufăr din care pică iteme folositoare. - Sistem Eșarfe - Sistem Ascundere Yang (în chat) - Sistem Auto Pick-up (sau Z să ia tot de pe jos, ori tasta F8) - Sistem Mounturi și Peturi - Sistem de costume și skinuri pe armă - Sistem Shop Offline - Sistem Crafting Beta - Sistem Noapte/Zi - Sistem Schimbă CH fast - Sistem afișare nume Shop și afișare hit (pentru a reduce lagul jucătorului) - Sistem de Puncte, primești 1 punct pe metin distrus, poți să le cheltuiești la NPC Osaka - Sistem Rouă Permanentă - Sistem Ruletă - Biolog - + altele De asemenea există și Bara Zeta, cunoscută de toți ca bara cu chestii folositoare pe ea, se află în dreapta ecranului și în ea găsești: - Sistem Switchbot - Depozit portabil - Inel teleportare - Afișare bonusuri în timp real - Inel Anti-Exp - Pentru o folosire mai rapidă folosiți F5, F6, F7. Echipa Metin2Osaka Owner - @Ocaust - @eB Cosmarul Admini(GM) - @Allice - @Cassian Nicolae Designer(GFX) - @Allice *** Data deschiderii: 03.05.2020, ora 20:001 point
-
1 point
-
1 point
-
Ma bucur ca nu prea stau pe acasa dar cand stau vreau sa plec mai repede in cantonament ?1 point
-
eee, lasa că rezisti că esti baiat mare:)1 point
-
Nerabdator, mai am putin si fac ach de 3k heal ?1 point
-
1 point
-
Nume: Rawl. Facțiune: Civil Mesajul : Țin să ii felicit pe toți care au ajuns pe această listă. #PEACE1 point
-
Nume: Rawl. Facțiune: Civil Mesajul : Țin să ii felicit pe toți care au ajuns pe această listă. #PEACE1 point
-
1 point
-
Nu va mai agitati ca puteti face doar 3 curse, iar maine daca faceti tot e de ajuns.1 point
-
Salutareee, ce mai faceti domnilor si domnisoarelor. Haideti sa vedem cate like uri pot strange la aceasta postare1 point
-
1 point
-
@Tendoi, cerere acceptata. De pachetul tau se va ocupa reporterului pe care l-ai ales, mai exact, xSlim., si te costa 40.000$. xSlim., ai un pachet de tip 4 (40 /news) activ cu anuntul: Clanul [low] recruteaza jucatori devotati, seriosi si activi la XP in fiecare zi! @FlasH RED Boss, cerere respinsa. Link-ul acela nu ma duce la profilul tau de website. ! Nu uitati sa transferati banii reporterului care se ocupa de pachet [/transfer] ! Nu verificam activitatea reporterilor! Aveți 72 de ore la dispoziție să achitați suma stabilită in contul reporterului responsabil de pachetul dumneavoastră. Dacă doriți ca un anume reporter să vă preia pachetul, verificați ultima mea postare din topicul "Evidența pachetelor de anunțuri" și alegeți pe cineva ''disponibil''. News Reporters nu răspunde în niciun fel în situația în care reporterul părăsește facțiunea, indiferent de motiv, până să fi terminat de publicat anunțurile din pachet. Durata maximă de publicare a pachetului este de 7 zile, începând din momentul plății. Dacă pe viitor doriți să evitați situația în care vă este modificat anunțul din cerere, țineți cont de următoarele: - încadrați-vă în 109 caractere. - exprimați-vă cât mai coerent. - nu utilizați prescurtări decât dacă este vorba despre locații, facțiuni sau unități de măsură. - includeți și numele dumneavoastră dacă doriți să vindeți sau să cumpărați ceva.1 point
-
1 point
-
1 point
-
1 point
-
1 point
-
1 point
-
Nick: [HaVaNa] Rank: owner Membrul sancționat: Khiri, Goku_san Motivul: Absenti activitate obligatorie Dovezi: statistica activitatii Sancțiunea: FW Alte precizări:1 point
-
@Tendoi, cerere acceptata. De pachetul tau se va ocupa Mushroom si te costa 40.000$. Mushroom, ai un pachet de tip 4 (40 /news) activ cu anuntul: Clanul [low] recruteaza jucatori seriosi, cu bun simt si activi la XP. @AlexX.04, cerere acceptata. De pachetul tau se va ocupa xSlim. si te costa 30.000$. xSlim., ai un pachet de tip 3 (30 /news) activ cu anuntul: Ale[K]s. vinde afacerea Plane Rent LV la pretul de 150.000.000$ si casa cu ID-ul 29 la pretul de 50.000.000$. @bita93, cerere acceptata. De pachetul tau se va ocupa Rogvaiv.jr si te costa 30.000$. Rogvaiv.jr, ai un pachet de tip 3 (30 /news) activ cu anuntul: Casa cu ID-ul 292 din orasul Las Venturas ofera chirie gratuita. ! Nu uitati sa transferati banii reporterului care se ocupa de pachet [/transfer] ! Nu verificam activitatea reporterilor! Aveți 72 de ore la dispoziție să achitați suma stabilită in contul reporterului responsabil de pachetul dumneavoastră. Dacă doriți ca un anume reporter să vă preia pachetul, verificați ultima mea postare din topicul "Evidența pachetelor de anunțuri" și alegeți pe cineva ''disponibil''. News Reporters nu răspunde în niciun fel în situația în care reporterul părăsește facțiunea, indiferent de motiv, până să fi terminat de publicat anunțurile din pachet. Durata maximă de publicare a pachetului este de 7 zile, începând din momentul plății. Dacă pe viitor doriți să evitați situația în care vă este modificat anunțul din cerere, țineți cont de următoarele: - încadrați-vă în 109 caractere. - exprimați-vă cât mai coerent. - nu utilizați prescurtări decât dacă este vorba despre locații, facțiuni sau unități de măsură. - includeți și numele dumneavoastră dacă doriți să vindeți sau să cumpărați ceva.1 point
-
Nickname: Tupi Rank: Leader Data: 24.04.2020 L-am sanctionat pe: Andreii L-am sanctionat cu: Faction Warn Motiv: Test sustinut gresit!1 point
-
1 point
-
- Nume: AUDI_RS8 - Rang: Network Editor - Numarul interviului: N-avem - Poza cu [/livemembers]: TibiStanciu si InfernalGuess - Tipul interviului: Simplu - Poze din timpul interviului (3-5): Send nudes - Alte precizări:1 point
-
De luni, 20.04.2020, noul raportul de activitate va fi mărit pentru toți membrii. Am luat această decizie împreună cu ceilalți lideri deoarece majoritatea dintre voi nu vă implicați în oferirea licențelor jucătorilor, iar aceștia se plăng în continuare că nu are cine să le ofere licențe. Noul raport va arata în felul urmator: Rank 5 (LS Manager) - 10 licențe pentru jucătorii cu nivel mai mic de 50 | 10 licențe pentru jucătorii cu nivel 50+. Total: 20 licențe. Rank 4 (LS Supervisor) - 15 licențe pentru jucătorii cu nivel mai mic de 50 | 10 licențe pentru jucătorii cu nivel 50+. Total: 25 licențe. Rank 3 (LS Senior Instructor) - 20 licențe pentru jucătorii cu nivel mai mic de 50 | 10 licențe pentru jucătorii cu nivel 50+. Total: 30 licențe. Rank 2 (LS Instructor) - 25 licențe pentru jucătorii cu nivel mai mic de 50 | 5 licențe pentru jucătorii cu nivel 50+. Total: 30 licențe. Rank 1 (LS Trainee) - 25 licențe pentru jucătorii cu nivel mai mic de 50. Nota: Dacă vor apărea rapoarte de activitate incomplete, vom ajusta în așa fel încât să fie cât mai optim posibil. Dacă în continuare vor apărea jucători care să se plângă că nu are cine să le ofere licențe, raportul va fi mărit în continuare. Sper ca m-am făcut înțeles și să vă puneți pe treabă ca să nu mai existe jucători nemulțumiți. Spor la rapoarte!1 point
-
1 point
-
Nick: Tupi Rank-ul: Leader Nick-ul câștigătorului: BigThor Rank-ul câștigătorului: 2 Număr de licențe acordate: 209 Dovezi: AICI Dovada acordării sumei de bani: https://imgur.com/N3gXUgt Alte precizări: Felicitari pentru munca depusa!1 point
-
Foarte util acest mod... m-a ajut să fac destul de rapid skill 5 la job-ul Mecanic.. însă, dacă se poate, puteţi edita ca suma pentru /repair şi /refill să fie schimbată din 1$ în 50$, pentru cei care sunt în facţiunea TCC. Repet, doar dacă se poate! Oricum, felicitări pentru crearea acestui mod. Toate cele bune!1 point
This leaderboard is set to Bucharest/GMT+02:00