Jump to content

.Vlad

Member
  • Posts

    3462
  • Joined

  • Last visited

  • Days Won

    7

Everything posted by .Vlad

  1. Mulțumesc, dar mai aștept!
  2. Display Name: Maloy Doresc (Avatar/Semnatura/Userbar/Logo/Cover Profil): Logo Link către ultima cerere făcută (obligatoriu): Click Tema (În caz că nu exista o imagine): Ceva legat de Auto/Moto Text: Text principal: Auto/Moto; Text secundar: Lista moderatori. Dimensiuni: - Alte precizări: Mulțumesc!
  3. Ce mișto e la gimnaziu, săptămâna viitoare am vacanțăă
  4. Claudiu Florică nu mai cumpără Dinamo, iar digisport.ro a aflat care este motivul care a dus la încetarea negocierilor cu Ionuț Negoiță. Finanțatorul grupării din Ștefan cel Mare a refuzat să garanteze valoarea exactă a datoriilor pe care le are Dinamo. Astfel, dacă apare o datorie veche care nu este specificată, ar trebui să fie suportată de Negoiță. Asta ar fi fost condiția lui Florică. Când spunem datorii vechi ne referim la posibile facturi neachitate / neînregistrate în contabilitate sau servicii către terți achitate în avans și care trebuie prestate în viitor. Un exemplu este faptul că ultimele salarii au fost achitate după un împrumut garantat cu o parte din drepturile TV. Astfel, cel care va finanța clubul va primi mai puțini bani la următoarea tranșă. Florin Prunea a anunțat că Ionuț Negoiță nu mai vinde clubul Ionuț Negoiță a plătit restanțele jucătorilor și situația salariilor este la zi. Acesta a fost motivul care l-a făcut pe Florin Prunea să afirme faptul că finanțatorul nu va mai vinde clubul. "Sincer, nu cred că va fi o schimbare a patronului. Din moment ce domnul Negoiță a virat salariile, avem un patron în momentul de față. Sunt sigur de un singur lucru: îl interesează de soarta acestei echipe și nu va vinde oricui și în orice condiții. Ce știu este că a virat salariile băieților și nu e simplu, sumele nu sunt mici. Acest lucru ne arată că îl interesează echipa și că este aproape de noi", a spus Prunea, la Digi Sport, cu câteva zile în urmă. Sursa: digisport.ro
  5. Noua generație Volkswagen Golf va fi lansată în cursul zilei de 24 octombrie, însă primele imagini au fost deja publicate pe internet. Modelul constructorului german are parte de modificări de design și de îmbunătățiri la interior. Noua generație Volkswagen Golf, programată pentru lansarea oficială în cursul zilei de 24 octombrie, a "scăpat" deja pe internet într-o serie de fotografii clare care ne permit să analizăm liniile modelului de clasă compactă. Așa cum era de așteptat, Volkswagen Golf 8 va sosi cu elemente stilistice noi, însă producătorul german nu a pregătit o revoluție în materie de design. Partea frontală integrează acum spoilere cu design nou, faruri modificate și o grilă restilizată. Versiunea plug-in hybrid GTE va integra și o baghetă iluminată care va uni cele două faruri. În partea din spate, noua generație Volkswagen Golf va primi stopuri complet restilizate, denumirea modelului va fi amplasată central sub sigla constructorului german, iar aripa spate va avea un design nou. La interior, noua generație a modelului de clasă compactă va fi echipată cu un instrumentar digital de bord de dimensiuni generoase, dar va primi și un ecran central repoziționat. Totodată, nemții au reproziționat gurile de ventilație, iar numărul butoanelor fizice a fost redus considerabil. În ceea ce privește platforma tehnică folosită de nemți, voci apropiate companiei spun că noul Golf 8 va miza pe o versiune îmbunătățită a arhitecturii MQB. Gama de motorizări va fi alcătuită din unități diesel și benzină, iar conform oficialilor constructorului german, noul Golf va avea și două variante plug-in hybrid. Prima dintre acestea va oferi 204 cai putere, iar a doua promite 245 de cai putere. Cu detalii complete despre noua generație Volkswagen Golf vom reveni în cursul acestei seri. Sursa: automarket.ro
  6. Honda își accelerează planurile de electrificare și anunță un nou obiectiv. Până în 2022, japonezii vor să vândă doar mașini electrice și hibride în Europa. Honda a anunțat recent că va renunța la motorizările diesel în Europa până în 2021, urmând să se concentreze pe propulsia electrică și hibridă. Japonezii spun că actuala generație Honda Civic va fi ultimul model cu motoare pe motorină. Obiectivul inițial prevedea ca, până în 2025, peste 60% din vânzările europene să fie asigurate de modele electrificate. Planurile Honda au fost acum accelerate, iar japonezii vor să vândă exclusiv mașini electrice și hibride în Europa, până în 2022. “Suntem încrezători că vom avea o gamă complet electrificată, până în 2022. Există schimbări majore în Europa, iar noul nostru plan este un răspuns la aceste schimbări,” a declarat Tom Gardner, vicepreședintele Honda Europe. Sursa: automarket.ro
  7. Î Tesla a anunțat că producția SUV-ului Model Y va începe în vara anului 2020, în timp ce producția la o uzină europeană va demara în 2021. În plus, constructorul american a înregistrat un profit de 130 de milioane de euro în ultimele trei luni. Tesla a publicat în această săptămână un amplu raport financiar cu privire la situația financiară din perioada iulie-septembrie și la previziunile pentru viitor. Astfel, în acest interval de timp, constructorul american a înregistrat un profit net de 143 de milioane de dolari, echivalentul a circa 128 de milioane de euro. Este primul profit trimestrial obținut de Tesla după finalul anului 2018, în ciuda faptului că veniturile totale au scăzut ușor la 6.3 miliarde de dolari. Americanii atribuie profitul unor măsuri de reducere a costurilor operaționale pentru producția lui Model 3. La începutul acestei luni, Tesla anunțase că a produs circa 96.000 de unități în intervalul iulie-septembrie și că a livrat aproximativ 97.000 de unități. Pe termen scurt și mediu, Tesla își propune în primul rând să depășească pragul de 360.000 de unități livrate pentru anul 2019. Perspectivele pentru anii următori sunt de creștere accelerată a afacerilor din cel puțin trei motive. Pe de o parte, compania a început producția lui Model 3 pe piața chineză, ceea ce va conduce la o creștere accelerată a vânzărilor și veniturilor. Pe de altă parte, producția noului SUV electric Model Y va începe în vara anului viitor, cu circa 6 luni mai devreme decât planurile inițiale. "Producția lui Model 3 în Shanghai a început înainte de programul inițial. În plus, suntem în avans și cu producția lui Model Y, care va începe până în vara lui 2020", menționează Tesla în raportul financiar. De asemenea, Tesla va începe să producă mașini și în Europa în 2021, însă amplasamentul pentru uzina Gigafactory 4 nu a fost încă stabilit. "Intenționăm să producem un volum limitat al (n.r - capului tractor) Semi în 2020 și sperăm să anunțăm în curând localizarea uzinei Gigafactory pentru Europa pentru startul producției în 2021", mai menționează Tesla. Sursa: automarket.ro
  8. BMW a publicat o galerie foto completă și detalii noi referitoare la versiunea M340i xDrive Touring. Cea mai potentă versiune a break-ului de clasă medie oferă 374 de cai putere și 500 Nm. âoua generație BMW Seria 3 Touring a fost prezentată oficial în luna iunie a anului curent. Modeul constructorului german a beneficiat atât de modificări exterioare, cât și de o serie de îmbunătățiri pentru interior. În momentul prezentării, BMW a anunțat și introducerea versiunii M340i xDrive Touring. Acum, constructorul german a publicat o serie de fotografii și informații noi referitoare la cea mai potentă variantă din gama break-ului de clasă medie. Totodată, reprezentanții BMW spun că M340i xDrive Touring va fi disponibil pentru comandă începând cu luna noiembrie și va putea fi comandat și în varianta First Edition (limitată la 340 de unități). Break-ul producătorului bavarez va fi echipat cu un motor pe benzină de 3.0 litri capabil să ofere 374 de cai putere între 5.500 și 6.500 rpm și 500 Nm între 1.850 și 5.000 rpm. Resursele vor fi gestionate de o transmisie automată cu opt trepte și de un sistem de tracțiune integrală xDrive. În aceste condiții, accelerația de la 0 la 100 km/h se desfășoară în 4.5 secunde (0.1 secunde mai lent comparativ cu aceeași versiune a sedanului), iar viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h. Consumul mediu anunțat de producătorul german pentru varianta M340i xDrive Touring este cuprins între 7.2 și 7.6 litri/100 de kilometri. Standard, break-ul bavarezilor va fi echipat cu un sistem de evacuare sport și cu diferențialul M Sport. Tot standard, clienții vor primi sistemul de frânare și suspensia M Sport (reduce garda la sol cu 10 mm). Pe lista de opționale se află și o versiune Adaptive M Suspension cu amortizoare controlate electronic. Sursa: automarket.ro
  9. Președintele Ford România anticipează o creștere a prețurilor pentru mașini din cauza noilor tehnologii introduse, iar acest lucru va conduce la o popularizare a serviciilor de car-sharing în detrimentul proprietății individuale. Ian Pearson, președintele Ford România, a participat în această săptămână la evenimentul Forumul Industriei Auto 2019, în cadrul căruia a oferit o serie de detalii despre previziunile sale pentru viitorul industriei auto. Principala idee este că numeroasele tehnologii introduse de producători vor conduce la o creștere a prețurilor pentru mașini, într-un mod asemănător cu ceea ce se întâmplă de câțiva ani în cazul smartphone-urilor de top. Creșterea de prețuri va avea un efect major asupra vânzărilor, în contextul în care numeroși clienți vor renunța la ideea de a deține o mașină în favoarea noilor mijloace de transport alternativ care apar în mările orașe. "Nu va mai fi vorba despre proprietatea individuală a automobilului. Costul mașinilor va creşte din cauza volumului masiv de tehnologie [...], aşa că mașinile vor fi folosite pe un principiu comun. În cel mai mult timp maşina stă parcată, așa că pe viitor va trebui să găsim moduri mult mai inteligente de a utiliza automobilul, iar acest lucru se va întâmpla pe principiul utilizării comune, şi nu pe principiul proprietăţii individuale", a precizat Pearson. De altfel, Pearson crede că la acest trend contribuie inclusiv administrațiile locale ale marilor orașe europene, care încep să impună diverse restricții de circulație pentru a descuraja utilizarea mașinilor personale. "Sunt multe oraşe care îşi doresc emisii zero şi trebuie să ne adaptăm acestei realităţi. Oamenii vor să găsească cel mai bun mijloc de transport, cel mai ieftin mijloc de transport, cel mai puţin poluant mod de a ajunge dintr-un loc în altul", a adăugat el. Sursa: automarket.ro
  10. Hyundai pregătește o versiune de performanță pentru SUV-ul Kona. Modelul va avea o serie de elemente noi de exterior și de interior, dar și o motorizare cu peste 200 de cai putere. Hyundai are în plan dezvoltarea unor modele noi de performanță. În prezent, constructorul asiatic are în gama europeană două produse: i30 N și i30 N Fastback. Ambele modele sunt echipate cu un motor pe benzină de 2.0 litri capabil să ofere până la 275 de cai putere și 353 Nm. Dar în perioada următoare, gama de vehicule de performanță dezvoltate de divizia N va crește. Conform oficialilor Hyundai, în 2020 vom face cunoștință cu i20 N. Acum, surse apropiate companiei spun că în scurt timp vom vedea și o versiune de performanță a SUV-ului Kona (foto). Un prototip de teste a fost surprins deja în timpul unei sesiuni pe circuitul german de la Nurburgring. Conform primelor informații, SUV-ul de performanță va integra un sistem de frânare mult mai generos, un sistem de răcire îmbunătățit și un sistem de evacuare complet nou. De asemenea, garda la sol a viitorului Kona N va fi ceva mai mică comparativ cu cea a versiunilor "civile". Și la nivel exterior vor exista o serie de îmbunătățiri, în timp ce habitaclul va include scaune sport și accesorii preluate de pe hatchback-ul i30 N. Pentru moment nu există informații cu privire la motorizarea pregătită de Hyundai, însă voci apropiate companiei spun că SUV-ul Kona N va folosi aceeași motorizare pregătită de asiatici și pentru i20 N. Hatchback-ul de clasă mică ar urma să mizeze pe un propulsor de 1.6 litri capabil să ofere cel puțin 200 de cai putere. Dar planurile producătorului sud-coreean nu se opresc aici. În 2020, compania ar urma să lanseze și Tucson N, SUV-ul de performanță fiind confirmat de oficialii Hyundai încă din 2018. Sursa: automarket.ro
  11. Porsche a anunțat o colaborare cu studiourile Lucasfilm în cadrul căreia vă realiza designul unei nave spațiale care va apărea în cel mai nou film al seriei Star Wars. The Rise of Skywalker va avea premieră în 20 decembrie. Constructorii auto se implică tot mai frecvent în diverse colaborări cu industria filmului pentru o mai mare expunere a noilor modele. Porsche a anunțat însă un parteneriat inedit cu Lucasfilm pentru cea mai nouă producție a seriei Star Wars. Astfel, constructorul german se va ocupa de designul unei nave spațiale care va apărea în cadrul filmului Star Wars: The Rise of Skywalker, iar pentru moment oferă doar câteva schițe. "Dezvoltarea unei nave spațiale cu design Porsche este interesantă și provocatoare. Chiar dacă nu par să aibă multe lucruri în comun, ambele lumi au o filosofie de design similară. Colaborarea cu echipa Star Wars ne inspiră și ne fascinează", precizează Michael Mauer, vice-președintele Porsche Style. Noul film Star Wars: The Rise of Skywalker va avea premiera mondială în 20 decembrie, astfel că este cert că Porsche a finalizat de mult timp designul navei spațiale. Practic, anunțul din această săptămână vine mai degrabă ca un teaser pentru nava spațială care va fi dezvăluită simultan cu lansarea noului film pe marile ecrane. Sursa: automarket.ro
  12. Nissan ar putea să renunțe la unele modele și să închidă mai multe fabrici la nivel global, ca urmare a unui plan de reducere a costurilor, potrivit unor surse din cadrul companiei. Nissan vrea să lase în spate “era Carlos Ghosn” și să-și refacă imaginea și veniturile afectate de problemele din ultimul an. Japonezii pregătesc un “plan de recuperare a performanței” prin care să renunțe la anumite modele cu vânzări slabe, dar și să închidă mai multe fabrici la nivel global, conform unor surse din cadrul companiei. Cu excepția Chinei, toate celelalte fabrici ar putea suferi o reducere a capacităților de producție. Alte surse spun, totuși, că nu vor exista fabrici închise cu totul sau cazuri în care Nissan să se retragă din anumite piețe. Obiectivul principal pentru Nissan este să “curețe ceea ce s-a întâmplat în trecut” pentru a face loc noilor proiecte. În luna iulie, Nissan anunțase că vrea să renunțe la circa 12.500 de angajați la nivel global, până în 2023. Sursa: automarket.ro
  13. Tesla Model 3 a înregistrat 17.500 de unități înmatriculate în Europa în luna septembrie și ocupă locul 11 în clasamentul general, cel mai bun rezultat înregistrat vreodată de un model electric. Tesla Model 3 continuă să înregistreze o cerere semnificativă pe Bătrânul Continent, iar acest lucru este demonstrat de noul raport al companiei de analiză Jato Dynamics pentru luna septembrie. Datele publicate arată că Model 3 a înregistrat 17.505 de unități înmatriculate în luna septembrie și a fost cea mai vândută mașină electrică din Europa, la fel ca în februarie, iunie și august. În plus, Model 3 a ocupat locul 11 în clasamentul general, iar aceasta este cea mai bună performanță înregistrată vreodată de un model electric pe Bătrânul Continent. Ca de obicei, pe prima poziție în clasamentul celor mai înmatriculate modele în Europa în luna septembrie a fost Volkswagen Golf cu 32.400 de unități, chiar dacă noua generație va fi dezvăluită chiar în această seară. Podiumul a fost completat de Opel Corsa cu peste 28.000 de unități și Renault Clio cu aproape 25.000 de unități. O altă surpriză este prezența modelului premium Mercedes-Benz Clasa A pe locul patru, care a reușit astfel să surclaseze modele de volum precum Ford Fiesta și Ford Focus. Titlul de cel mai vândut SUV i-a revenit lui Nissan Qashqai cu aproape 20.000 de unități, care ocupă locul 7, în timp ce topul 10 este completat de Toyota Yaris, Citroen C3 și Renault Captur. În top 25, România a fost reprezentată doar de Dacia Duster, care a terminat pe 22 cu puțin peste 13.000 de unități. Sursa: automarket.ro
  14. Lewis Hamilton are nevoie de 14 puncte în plus față de Valtteri Bottas în cursa din Mexic pentru a deveni matematic campion mondial, însă ultimele două curse din Mexico City au fost câștigate de Max Verstappen. Formula 1 a încheiat periplul asiatic și se îndreaptă acum spre o serie de 3 curse care vor avea loc pe cele două continente americane, iar prima dintre ele se va desfășura pe circuitul Hermanos Rodriguez din Mexic. Cu titlul constructorilor în buzunar încă din cursă precedentă de la Suzuka, Mercedes se îndreaptă spre Mexic cu siguranța că va obține și titlul piloților, iar Lewis Hamilton este foarte aproape de o nouă performanță. Britanicul are un avans de 64 de puncte în clasamentul general în fața lui Valtteri Bottas cu numai 104 puncte maxim disponibile pentru ultimele patru curse ale anului. Prin urmare, dacă va obține cu 14 puncte în plus decât finlandezul, Hamilton va cuceri matematic al șaselea titlu mondial cu trei curse înainte de finalul sezonului. Totuși, statistica nu este de partea lui, în contextul în care ultimele două curse din Mexic au fost adjudecate de Red Bull prin Max Verstappen. Interesant este însă că olandezul mizează acum mai degrabă pe o simplă clasare pe podium. "Nu cred că mai sunt circuite în acest sezon unde putem face o treabă bună. Dacă putem termina în apropierea podiumului sau pe podium în fiecare cursă, cred că aceasta va fi performanța maximă pentru noi în acest moment", a declarat el. Pe de altă parte, circuitul ar putea fi unul potrivit pentru Ferrari, în contextul în care monopostul Scuderiei a fost cel mai rapid pe liniile drepte în ultimele runde. Totuși, statistica arată că Ferrari nu a mai obținut o victorie în Mexic din 1990. În schimb, nici Hamilton nu privește cu încredere spre etapa mexicană, despre care afirmă că va fi cea mai grea din finalul acestui sezon. "Cred că Mexic este în general cea mai proastă cursă a anului pentru noi din cauza setărilor monopostului, așa că va fi dificil pentru noi. Ultimele curse au fost șocante, chiar dacă acolo am cucerit titlurile. Sper să am un weekend mai bun, dar cred că va fi foarte dificil să învingem Ferrari din cauza acelor linii drepte foarte lungi", a explicat el. În plus, performanțele piloților ar putea fi influențate și de ploaie. Prognoza actuală indică 70% șanse de ploaie în timpul calificărilor și 59% șanse de ploaie pentru cursă, cu ploi de intensitate medie și mare. Între timp, chiar înainte de Marele Premiu al Mexicului, FIA a anunțat că Renault a fost descalificată din Marele Premiu al Japoniei pentru utilizarea unor setări automatizate pentru frâne, care au fost interpretate ca un ajutor pentru piloți. În urma deciziei, Renault a pierdut cele 8 puncte câștigate de Daniel Ricciardo și punctul obținut de Nico Hulkenberg. Sursa: automarket.ro
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.