uS DeviL

Cum poți să faci reclamații la ANPC, în această perioadă, dacă ai probleme cu un comerciant Dacă vrei să faci o reclamație, în această perioadă, împotriva unui comerciant, poți să accesezi o platformă online pusă la dispoziție de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC). Însă, înainte de a depune această plângere trebuie să faci dovada că ai încercat să ajungi la o înțelegere cu respectivul comerciant, pe cale amiabilă. În contextul în care prelungirea stării de urgență ne va ține în case cel puțin până pe data de 14 mai 2020, statul român a luat o serie de măsuri pentru a facilita comunicarea la distanță între instituțiile sale și cetățeni. În acest sens, pe site-ul ANPC, în secțiunea "Reclamații", consumatorii pot depune o plângere împotriva unei companii, fără să fie nevoiți să se deplaseze la ghișeu pentru acest lucru. Important! ANPC informează că, înainte de a recurge la o astfel de reclamație, ai obligația de a te adresa comerciantului, pentru a lămuri problema pe cale amiabilă. De altfel, în parcursul formularului vei întâlni o secțiune special dedicată acestui aspect, pe care, dacă nu o vei completa, nu vei putea finaliza depunerea reclamației. După ce ai accesat formularul, trebuie, în primă instață, să completezi datele personale, pentru a putea fi contactat ulterior (nume, prenume, e-mail, telefon, adresă). Urmează datele de indetificare ale companiei împotriva căruia faci plângerea: denumire, adresa punctului de lucru, Codul Unic de Indentificare Fiscală, modalitatea cumpărării (direct sau online), data achiziționării, birou reclamații (aici ai de ales între mai multe opțiuni, precum: produse și servicii alimentare, bunuri nealimentare, prestări servicii, produse și servicii financiar bancare, alimentație publică). Urmează pasul în care trebuie să dovedești că te-ai adresat firmei înainte de formularea reclamației împotriva sa. Este vorba despre ceea ce explicam mai sus referitor la obligația de a lua legătura cu comerciantul înainte de a te adresa ANPC. Așadar, în această secțiune trebuie să completezi sau să atașezi răspunsul firmei și să detaliezi problema sau problemele pe care le-ai întâmpinat în relație cu aceasta. După ce ai făcut și acest lucru, va trebui să alegi una dintre opțiunile referitoare la soluționarea reclamației. Practic, este vorba de pretențiile tale în calitate de reclamant: înlocuire, returnare, reparare, reziliere sau control. Ultimul pas este cel în care trebuie să atașezi cel puțin un document care să susțină afirmațiile făcute de tine, respectiv factură, bon fiscal, chitanță, contract sau certificat de garanție. Apoi, nu îți rămâne decât să bifezi căsuța cu privire la folosirea datelor personale și să apeși butonul trimite. În cazul în care vrei să aduci completări unei reclamații deja trimise, va trebui să completezi din nou formularul, menționând numărul reclamației la care vrei să adaugi detalii suplimentare. De asemenea, există și posibilitatea de retragere a unei reclamații dacă, între timp, lucrurile s-au rezolvat pe cale amiabilă între consumator și comerciant. Formularul este disponibil aici. Important! Formularul pentru reclamații poate fi folosit numai de persoane fizice, conflictele între companii nefiind de competența ANPC. Pentru binele nostru și al celor din jur, e important să evităm cât mai mult deplasările în această perioadă. Noi, avocatnet.ro, îți venim în ajutor cu campania România online, unde te informăm zilnic despre toate lucrurile pe care le poți rezolva online în relația cu statul, fără să te mai duci la ghișeele autorităților. În acest fel, tu îți poți continua activitatea cât mai aproape de normal chiar și în aceste zile, dar te poți feri în același timp de riscuri, protejându-i, prin asta, și pe ceilalți membri ai comunității tale. Urmărește campania noastră aici, inventariem rând pe rând toate serviciile și procedurile la care ai acces direct din fața calculatorului, ca cetățean sau ca firmă. Dacă știi și alte autorități care lucrează online sau dacă ești o instituție care lucrează online, trimite-ne un e-mail la redactie(@)avocatnet.ro și o să te ajutăm la răspândirea informațiilor, astfel încât să ajungă la cât mai mulți oameni care ar putea beneficia de ele. Sursa: avocatnet.ro

Un salariat aflat în concediu fără plată poate cere încetarea acestuia? Un salariat poate intra în concediu fără plată numai dacă el cere așa ceva și angajatorul este de acord, conform regulilor stabilite în Codul muncii. Cu alte cuvinte, un salariat nu poate fi trimis forțat într-un asemenea concediu. Dacă salariatul vrea ca acest concediu să se termine mai repede decât s-a stabilit, trebuie să facă o cerere la angajator, însă acesta din urmă pote fi sau nu de acord. Așa cum subliniam recent, angajatorii nu pot trimite abuziv salariații în concediu fără plată. Concediul fără plată se acordă numai la cererea salariatului, atunci când acesta are probleme personale de rezolvat sau atunci când îl vrea pentru formare profesională. Acestea sunt cele două situații stabilite prin Codul muncii. Dacă un salariat vrea să revină mai rapid din concediul fără plată, acesta poate face o cerere către angajator. Însă aprobarea solicitării nu este obligatorie - firma poate să fie sau poate să nu fie de acord. Informația a fost confirmată recent, de un specialist, pe forumul avocatnet.ro. „Puteți solicita, dar vă trebuie acordul angajatorului pentru a se decide întreruperea concediului fără plată”, a lămurit Cornel Vasile, consilier juridic și consultant pe forum, răspunzând la întrebarea unui internaut. Atenție! Angajatorul poate respinge concediul fără plată pentru formare profesională, însă numai dacă absența salariaților ar aduce probleme mari în activitatea acestuia. Concediile fără plată pentru probleme personale se scad din vechimea în muncă, însă cele pentru formare profesională nu se scad. Sursa: avocatnet.ro

Bun venit, Ovidiu!

Ce tupeu au copiii din ziua de azi. Imi face plangere si dupa are pretentia sa intre aici. "Care parte din "aveam raspunsul pentru aceasta intrebare" nu o intelegi? Si totusi, iti fac ce vreau eu, PM ori reclamatie, tot una, cius." Sfideaza staff-ul si crede ca mai are sanse sa intre.

- Nume: DeviL - Rank: Sublider - Candidatul testat: Shanon - Rezultat proba teoretică: Picat pentru fraudă - Rezultat proba practică: - - Rezultat final: Picat - Alte precizări: Mi-a răspuns la prima întrebare în 4 secunde, timp imposibil, drept dovadă că avea test log-ul dinainte și avea răspunsurile pe bind. I-am zis ulterior să îmi enumere toate facțiunile pașnice în 4 secunde ca să îi dovedesc că nu poate da un asemenea răspuns în 4 secunde și normal că nu a reușit.

Despre regimul juridic al stării de urgență In ultima vreme au aparut in spatiul public diverse discutii si intrebari legate de starea de urgenta. Am observat ca si profesionistii dreptului au anumite nelamuriri, in special in legatura cu importanta efectelor juridice produse de decretul de instituire a starii de urgenta. Repere istorice Din punct de istoric trebuie spus ca in dreptul nostru institutia starii de asediu a fost reglementata inca din 1864, prin lege, fiind un concept mai larg, determinat de un „pericol de stat”, care cuprindea si ceea ce acum numim starea de urgenta. Art. 128 din Constitutia din 1923 preciza ca numai in caz de pericol de stat se poate institui prin lege starea de asediu generala sau partiala, insa doctrina vremii[1] recunostea dreptul guvernului, pe baza art. 107 alin. final din Constitutia din 1923, de a institui prin decret starea de asediu, act de guvernamant provizoriu ce trebuia supus ulterior ratificarii Parlamentului. Fiind un act de guvernamant, care intervenea cand ordinea publica sau siguranta Statului erau amenintate de pericole grave si iminente, iar luarea unor masuri grabnice erau de natura a preveni si inlatura aceste pericole, decretul de instituire a starii de asediu nu putea fi supus cenzurii instantelor de contencios administrativ[2]. Dupa cum a precizat doctrina din perioada interbelica, atat de drept administrativ (Rarincescu[3]), cat si de drept constitutional (Dissescu[4]), instituirea starii de asediu producea o suspendare partiala a prescriptiilor Constitutiei. Repere constitutionale si legale Revenind in prezent, se impune precizarea ca, potrivit art. 93 din Constitutia in vigoare, starea de urgenta este o masura exceptionala ce se instituie de Presedintele Romaniei prin decret, contrasemnat de Primul–ministru (art. 100 din Constitutie), si este supusa incuviintarii Parlamentului in 5 zile de la luarea acesteia. Regimul starii de urgenta este detaliat de OUG nr. 1/1999 aprobata prin Legea organica nr. 453/2004[5], care o defineste ca fiind un ansamblu de masuri exceptionale, de natura politica, economica si de ordine publica, aplicabile in cazul existentei unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea nationala ori functionarea democratiei ori in cazul iminentei sau al producerii unor calamitati. Dupa cum se observa, OUG nr. 1/1999 preia in definirea starii de urgenta din elementele actului de guvernamant din perioada interbelica. Asadar, starea de urgenta are un regim legal, organizat prin lege. Natura juridica si constitutionalitatea decretului prezidential Consideram ca decretul de instituire a starii de urgenta este act administrativ cu caracter normativ, insa cu putere de lege. Din punct de vedere constitutional, el este comparabil ordonantelor de urgenta, prin care guvernul preia functia legislativa, insa o exercita sub control parlamentar (art. 115 din Constitutie). Decretul trebuie sa cuprinda drepturile si libertatile fundamentale al caror exercitiu se restrange in limitele prevederilor constitutionale (art. 53 din Constitutie), autoritatile militare si civile desemnate pentru executarea prevederilor decretului si competentele acestora, precum si masurile de prima urgenta care urmeaza a fi luate ori alte prevederi daca se considera necesare. Masurile adoptate prin decret instituie anumite reguli generale de conduita, de aplicabilitate repetata pe intreaga perioada a starii de urgenta, subsumate practic acestei situatii exceptionale. In acest context se observa ca atat prin Decretul nr. 195/2020, cat si prin Decretul de prelungire a starii de urgenta nr. 240/2020, norme juridice aflate in vigoare, avand chiar natura unor legi organice, sunt suspendate de la aplicare si inlocuite pe durata starii de urgenta cu alte norme adaptate acestei situatii. Acest lucru nu reprezinta o violare a Constitutiei intrucat chiar legea fundamentala permite restrangerea drepturilor si libertatilor pentru apararea securitatii nationale, a ordinii si sanatatii publice (art. 53), iar OUG nr. 1/1999 ofera garantii suplimentare in sensul ca pe durata acestei stari accesul la justitie nu poate fi restrans, fiind inderogabile si alte drepturi fundamentale ale omului (dreptul la viata, la integritate fizica si psihica, tortura ori tratamentele inumane sau degradante fiind interzise, recunoasterea pe deplin a principiilor legalitatii incriminarii infractiunilor si aplicarii pedepsei), consacrate prin instrumente de protectie internationala. Recent Avocatul poporului a sesizat Curtea constitutionala cu problema daca sintagma din art. 53 „prin lege” face ca instituirea restrictiilor prin decret prezidential sau prin ordonante militare in conformitate cu OUG 1/1999 sa fie neconstitutionala. Consideram ca aceasta sesizare este neintemeiata. Textele relevante pentru analiza sunt urmatoarele: Art. 53 – Restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati (1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii. Art. 93 – Masuri exceptionale (1) Presedintele Romaniei instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenta in intreaga tara ori in unele unitati administrativ-teritoriale si solicita Parlamentului incuviintarea masurii adoptate, in cel mult 5 zile de la luarea acesteia. (2) Daca Parlamentul nu se afla in sesiune, el se convoaca de drept in cel mult 48 de ore de la instituirea starii de asediu sau a starii de urgenta si functioneaza pe toata durata acestora. Articolul 4 din OUG 1/1999 Pe durata starii de asediu sau a starii de urgenta, exercitiul unor drepturi si libertati fundamentale poate fi restrans, cu exceptia drepturilor omului si libertatilor fundamentale prevazute la art. 32, numai in masura in care situatia o cere si cu respectarea art. 53 din Constitutia Romaniei, republicata. In opinia noastra, din coroborarea celor doua texte constitutionale, si a dispozitiilor OUG 1/1999 rezulta ca: (1) Textul art. 93 nu spune in mod concret prin ce anume instituie presedintele starea de urgenta, insa actele presedintelui fiind decretele, acest tip de act va fi utilizat, cum de altfel s-a si intamplat in practica. (2) Decretul are putere de lege, se incadreaza in sintagma „prin lege” folosita de art. 53, prin urmare dispozitiile din legi organice sau ordinare sunt suspendate pe perioada starii de urgenta si inlocuite cu regulile instituite prin decret. Natura juridica a decretului poate fi inteleasa daca se face o paralela cu ordonantele de urgenta ale Guvernului, dupa cum vom arata mai jos. (3) Art. 4 din OUG 1/1999 permite restrangerea drepturilor cu respectarea art. 53 din Constitutie, asadar nu mai este necesara inca o „lege” a Parlamentului subsecventa care sa instituie aceste masuri. In plus, Decretul Presedintelui are putere de lege. In acest context, prevederile cuprinse la art. 2 si art. 3 din Hotararea Parlamentului Romaniei nr. 4/2020 de incuviintare a prelungirea starii de urgenta, prin care se subordoneaza restrangerea drepturilor si libertatilor, precum si modificarea, completarea sau abrogarea a unor dispozitii prevazute in acte normative cu putere de lege, de adoptarea in mod simetric a unor acte normative cu acceasi forta juridica, nu tine seama, in opinia noastra, de ratiunea de a fi a starii de urgenta, care este o situatie exceptionala, in care Parlamentul nu poate legifera cum o face in mod obisnuit; in plus, prin esenta ei starea de urgenta presupune restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati. Conditionarea adoptarii masurilor de extrema urgenta prin lege in sens restrans, adica prin act normativ adoptat de Parlament, ar face total ineficienta masura exceptionala a instituirii starii de urgenta, procedura de adoptare a legii fiind mai greoaie[6]; mai mult, legea poate fi atacata la CCR, cu consecinta inaplicarii de indata a masurilor ce se impun pentru abordarea situatiei de criza. (4) Restrangerea drepturilor prin decret trebuie sa respecte art. 53 din Constitutie – sa fie proportionala, nediscriminatorie si sa nu stinga insusi dreptul. (5) Incuviintarea decretului de catre Parlament presupune si posibilitatea modificarii Aceasta posibilitate rezulta din faptul ca: a. In conformitate cu art. 93 alin. (2), Parlamentul exercita controlul asupra decretului de instituire a starii de urgenta, comparabil cu situatia controlului asupra ordonantelor de urgenta emise de Guvern. Singura diferenta fata de situatia ordonantelor de urgenta este ca in acest caz decretul nu devine lege a parlamentului, ci ramane decret cu putere de lege, si ca incuviintarea se face prin act juridic al Parlamentului (hotarare) ceea ce il transforma intr-un act juridic complex [7]. Parlamentul devine astfel co-legiuitor al starii de urgenta. b. Faptul ca Parlamentul nu se intruneste doar pentru incuviintarea formala a decretului ci ramane in sesiune pe toata durata starii de urgenta (art. 93 alin. (2)), semnifica faptul ca Parlamentul va exercita un control permanent asupra reglementarilor specifice din perioada starii de urgenta. c. „Incuviintarea” nu este un concept definit clar in dreptul nostru, insa pare a fi o sintagma echivalenta cu „aprobarea” din dreptul administrativ, care presupune actul unui organ administrativ prin care se declara de acord cu actului altui organ administrativ[8] (in principiu inferior, dar acest lucru nu este esential[9]). Organul care aproba poate aproba cu modificari actul supus aprobarii sau il poate substitui, atunci cand actul a fost emis in domeniul de competenta a organului care aproba[10]. Consideram ca in acest caz suntem intr-o situatie comparabila, chiar daca nu complet identica: Presedintele legifereaza in mod exceptional, in locul Parlamentului, datorita urgentei situatiei, insa se supune controlului Parlamentului ca depozitar original al puterii de legiferare, temporar delegate prin Constitutie Presedintelui. Nu este insa clar daca incuviintarea/aprobarea de catre Parlament este una care doar confirma forta executorie decretului prezidential (asta ar rezulta din faptul ca decretul se aplica ca atare, si nu este preluat de Parlament ca act propriu) sau una substitutiva (care poate modifica si continutul decretului prezidential). d. In ceea ce ne priveste, argumentul hotarator este faptul ca puterea de a legifera este delegata constitutional pe perioada starii de urgenta Presedintelui, ceea ce inseamna ca Paramentul este competent sa intervina in exercitarea acesteia daca o face in acele 5 zile prevazute de Constitutie. Ratiunea de a fi a delegarii este actiunea urgenta, si nu golirea de continut a puterii legislative sau legitimarea Presedintelui ca legiuitor permanent. (6) Aprecierea Parlamentului in exercitarea atributiei prevazute de art. 93 din Constitutie este una de oportunitate, avand si un pronuntat caracter politic, fiind vorba de siguranta si integritatea Statului. (7) Fiind vorba de o hotarare parlamentara care afecteaza valori si principii constitutionale, Curtea Constitutionala poate fi sesizata pe temeiul art. 146 lit. l) din Constitutie prin raportare la art. 27 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, insa in cadrul acestui control nu ar avea caderea de a se pronunta asupra oportunitatii instituirii starii de urgenta ci numai pe chestiuni formale, extrinseci, cum ar fi, exempli gratia, ca decretul nu a fost contrasemnat sau ca hotararea parlamentara a fost adoptata cu nerespectarea Regulamentului activitatilor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului. (8) Controlul CCR ar putea fi si de fond, intrinsec, daca se merge pe ideea contrara opiniei noastre, cum ca decretul nu poate fi modificat in Parlament deoarece ar fi o situatie de incalcare a separatiei puterilor consacrat de art. 1 alin 4 din Constitutie (intruziunea Parlamentului in atributiile puterii executive prin adoptarea de masuri de prima urgenta rezervate in mod exclusiv acesteia din urma). Sigur ca interpretarea noastra nu este scutita de observatii – atata vreme cat textele constitutionale sunt neclare, ele pot fi interpretate in mod diferit. Raman in suspensie multe aspecte: cum isi asuma presedintele si cum aplica Guvernul un decret care este modificat de Parlament? Are Presedintele obligatia sa integreze modificarile Parlamentului in decret? In practica recenta, Parlamentul a publica hotararea de incuviintare[11], fara sa modifice in concret articolele din decret, ceea ce insemana ca ramane Presedintelui aceasta obligatie de a incorpora in decret modificarile. In acest sens putem sa aducem si un argument de text: in situatia in care Parlamentul nu incuviinteaza starea instituita, Presedintele Romaniei revoca de indata decretul, masurile dispuse incetandu-si aplicabilitatea (art. 13 din OUG nr. 1999). Prin urmare, daca Presedintele reprimeste decretul incuviintat de parlament cu modificari, acestea trebuie integrate in decret, deoarece hotararea Parlamentului nu se substituie decretului si nici nu are forta executorie proprie. Contenciosul actelor privind starea de urgenta Trebuie precizat ca decretul de instituire a starii de urgenta, fiind contrasemnat de Primul-ministru si supus incuviintarii puterii legiuitoare, reprezinta un act administrativ emis in relatia cu Parlamentul conform art. 2 alin. 1 lit. k) din Legea nr. 554/2004 si, ca atare, exceptat de la controlul principial de legalitate al instantelor de contencios administrativ, potrivit art. 126 alin. 6 din Constitutia Romaniei. Actele de aplicare a regimului starii de urgenta, acte administrative subsecvente decretului – ordonante militare sau ordine[12], pot fi atacate, conform Legii nr. 554/2004 , intr-un contencios administrativ de plina jurisdictie, in conformitate cu art. 5 (3) din Legea contenciosului administrativ, adica fara a se putea solicita suspendarea actului atacat[13]. De notat asadar ca aceste acte administrative raman executorii pana la revocarea lor sau anularea definitiva de catre instanta de contencios administrativ, efectele lor nefiind susceptibile a fi suspendate in procedura sumara reglementata de art. 14 din acelasi act normativ (deja instantele de contencios administrativ din tara au respins ca inadmisibile cererile de suspendare a unor ordonante militare emise potrivit OUG nr. 1/1999). Consideram logica si justificata exceptarea actelor administrative emise pentru aplicarea starii de urgenta de la aplicarea art. 14 din Legea nr. 5542004 intrucat, in caz contrar, masura suspendarii lor ar prejudeca fondul, fiind ireversibila, in considerarea caracterului exceptional si esentialmente temporar al starii de urgenta. Accesul liber la justitie Cu privire la interzicerea restrangerii accesului la justitie pe durata starii de urgenta, trebuie precizat ca insasi Constitutia dispune ca nicio lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept (art. 21 alin. 2), insa Curtea Constitutionala receptand si jurisprudenta Curtii Europene a Dreptului Omului a nuantat formularea categorica a textului constitutional in sensul ca accesul la justitie nu este un drept absolut, ci este susceptibil de limitari, cu conditia ca aceste limitari sa nu restranga accesul deschis unui justitiabil de o asemenea maniera sau pana la un asemenea punct incat dreptul sa fie atins in insasi substanta sa (a se vedea Decizia CCR nr. 176/2005). OUG 1/1999 reia in art. 32 aceasta interdictie. Imprejurarea ca prin cele doua decrete prezidentiale s-a dispus, pentru apararea sanatatii publice, suspendarea de drept a proceselor civile si penale, care nu prezinta urgenta deosebita, nu reprezinta o atingere in insasi substanta accesului liber la justitie. In continuare accesul la instanta este garantat, putandu-se inregistra cereri si actiuni, activitatea de judecata continuand in cauzele de urgenta deosebita, in celelalte cauze urmand a fi reluata dupa incetarea starii de urgenta. Prin urmare, se poate vorbi doar de o temporizare a activitatii de judecata pe o perioada limitata, iar nu de o restrangere a accesului la un „tribunal”. Suspendarea poate duce insa in mod practic la afectarea liberului acces la justitie daca situatia va fi de durata, dincolo de un termen rezonabil, evaluat in functie de circumstantele starii de urgenta. Derogarea de la CEDO In contextul declararii starii de urgenta o problema de actualitate este reprezentata de activarea de catre Guvernul Romananiei a art. 15 din Conventia Europeana a drepturilor omului care permite statelor contractante ca in caz de „pericol public ce ameninta viata natiunii” sa ia masuri derogatorii prin care in fapt sa nu mai aplice garantiile prevazute de Conventie[14]. Aceasta activare a avut loc pe baza dispozitiei din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020 prin care la art. 48 lit. b) din Cap. VI s-a precizat ca MAE va notifica Secretarului General al ONU si Secretarului General al Consiliului Europei masurile adoptate prin decretul de instituire a starii de urgenta care au ca efect limitarea exercitiului unor drepturi si libertati fundamentale, in conformitate cu obligatiile internationale ce revin Romaniei[15]. Situatia care permite activarea a fost desemnata de CEDO[16] ca fiind „ o situatie de criza sau de primejdie exceptionala si iminenta care afecteaza ansamblul populatiei si constituie o amenintare pentru viata organizata a comunitatii statale”. Desi statele membre au o larga marja de apreciere in actiunea lor de a inlatura pericolele[17], marja nu este nelimitata deoarece, in final, intinderea ei este supusa controlului instantei europene[18]. Cata vreme art. 15 parag. 1 din Conventie prevede drept conditie de fond ca masura statala sa fie strict necesara cu situatia care o cere, CEDO este competenta sa verifice printr-un test de proportionalitate daca statele membre au depasit limitele marjei lor de apreciere. Din paragraful 2 al art. 15 rezulta implicit si obiectul masurii in sensul ca anumite drepturi sunt intangibile, cum sunt dreptul la viata, dreptul de a nu fi supus torturii sau la tratamente inumane sau degradante, dreptul de a nu fi tinut in sclavie, dreptul de a nu fi condamnat pentru o actiune sau omisiune care, in momentul in care a fost savarsita, nu constituia o infractiune sau dreptul de a nu fi pedepsit cu o pedeapsa mai mare decat accea care era aplicabila in momentul savarsirii infractiunii (nullum crimen sine lege, respectiv nulla poena sine lege). In fine, o ultima conditie de fond consta in obligatia statelor de a preciza durata si aria geografica a masurilor derogatorii adoptate[19] Pe langa conditiile de fond este necesar a fi indeplinita si o conditie de forma, respectiv ca masura sa fie proclamata print-un act oficial. Cat priveste situatia din Romania, observam ca cel putin in aparenta sunt indeplinite conditiile de fond si forma, cu mentiunea ca verificarea proportionalitatii masurilor adoptate de Statul roman in raport cu situatia de criza urmeaza a fi apreciate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului[20]. Observam ca dreptul intern in situatii de criza cum este si starea de urgenta contine prevederi mai favorabile in raport cu drepturile absolute de la care nu se poate deroga potrivit art. 15 parag.2 din Conventie. Astfel, art. 32 din OUG nr. 1999 are un continut similar cu art. 15 parag. 2 din Conventie insa spre deosebire de acest din urma text care nu include printre drepturile absolute si dreptul prevazut de art. 6 din Conventia europeana a Drepturilor Omului, norma interna interzice restrangererea accesului la justitie pe durata starii de urgenta. Astfel, spre exemplu, in cauzele penale in care s-au dispus masuri preventive, justitiabilii au acces la judecatorul de drepturi si libertati (art. 64 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020), fiind respectat atat art. 6 din Conventia europeana a drepturilor omului, cat si art. 5 din acelasi instrument international care consacra dreptul la libertate si siguranta persoanei. In final, observam ca potrivit art. 4 din Hotararea nr. 4 din 16 aprilie 2020 pentru incuviintarea prelungirii starii de urgenta s-a dispus ca, pe durata starii de urgenta, Guvernul va actiona pentru deplina respectare si aplicare a Conventiei europene a drepturilor omului. Aceasta solutie adoptata de Parlament poate genera un conflict intre puterea executiva si puterea legiuitoare intrucat in lipsa unei notificarii formale din partea Guvernului de incetare a aplicabilitatii derogarilor de la Conventie, conform art. 15 parag.3 din Conventie, acestea isi produc efectele in continuare. In opinia noastra, derogarea de la CEDO nu era necesara, deoarece oricum Curtea ar fi analizat eventualele incalcari ale drepturilor omului in functie de circumstantele legale specifice starii de urgenta. Chiar daca derogarea nu va avea o importanta deosebita in final, ea produce consecinte la nivelul perceptiei publice a mentalului colectiv. In plus, a ramas mereu aplicabila Carta Drepturilor Fundamentale din UE, care contine multe drepturi ale omului care se regasesc si in CEDO. Perceptia afectarii drepturilor si libertatilor prin acte de putere in starea de urgenta Se observa o anumita ingrijorare in societate in legatura cu restrangerea exercitiului unor drepturi si libertati fundamentale prin instituirea starii de urgenta, generata si de derogarea de la CEDO, inutila dupa cum am aratat mai sus. Cu toate acestea, dorim sa subliniem faptul ca institutia starii de urgenta (asediu) are o traditie indelungata in dreptul nostru, fiind recunoscuta si aplicata in democratia constitutionala inca din secolul XIX. Consideram ca atat sistemul nostru de drept actual cat si dreptul UE si CEDO ofera suficiente garantii pentru ca aceasta institutie sa nu fie folosita in mod abuziv, ci pentru apararea unor valori superioare constand in dreptul la viata si la sanatate a cetatenilor, drepturi de asemenea garantate de Constitutia Romaniei. Prin urmare suntem de parere ca toate competentele constitutionale si legale ale Presedintelui si ale Parlamentului trebuie interpretate cu buna credinta si in spiritul cooperarii loiale intre institutii. Discutiile privind constitutionalitatea unor prevederi care de altfel permit o interventie adecvata institutiilor statului in situatii de criza trebuie purtate in timpuri normale, in nici un caz atunci cand criza este in plina desfasurare. Nu credem ca starea de urgenta se poate reglementa in mod obiectiv si just sau reorganiza pe alte baze in timpul starii de urgenta. Sursa: juridice.ro

Poți să scoți copilul la plimbare câteva minute pe zi. Iată care sunt condițiile! Autoritățile vin cu precizări privind modul de aplicare a ordonanțelor militare, iar o parte dintre acestea se referă și la condițiile în care poți să scoți copilul la plimbare pentru câteva minute, zilnic, fără a vă pune în pericol sănătatea și fără a fi amendat pentru deplasări nejustificate. Astfel, poți ieși zilnic cu copilul pentru o plimbare în jurul locuinței, având la tine declarația corespunzătoare. Ideal, atât adultul, cât și copilul ar trebui să poarte mască, însă această măsură nu este impusă, ci doar recomandată. Atenție, în cazul copiilor sub doi ani masca nu este recomandată, pentru că îl împiedică pe cel mic să respire bine. Plimbarea trebuie să aibă loc exclusiv în jurul casei, nicidecum la locul de joacă sau în parcuri, respectându-se distanțarea socială. Este interzisă formarea grupurilor mai mari de trei persoane. Minorul trebuie însoțit de un adult Iată răspunsul exact al autorităților la întrebarea „Pot să scot copiii afară la plimbare?” Răspuns: Da, în condițiile art.1 lit. d) din Ordonanța militară nr. 3, unde se prevede că se pot efectua deplasări scurte, în apropierea locuinței, legate de activitatea fizică individuală. Nu veți merge însă în parcuri sau locuri de joacă, unde există riscuri mai mari de a fi preluat virusul și nu este permisă deplasarea în spațiul public, pietonal, în grupuri mai mari de trei persoane. Ieșirea copilului minor se va face întotdeauna cu însoțirea persoanei adulte care îl are în îngrijire. Ordonanța militară nr.3 la care face referire răspunsul prevede, la litera e, faptul că sunt permise ”deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice”. Mihai Craiu: Nu uitați masca! Medicul pediatru Mihai Craiu face următoarele recomandări pe pagina Spitalul Virtual pentru Copii: ”Nu uitați masca și respectarea strictă a distanțării sociale dacă ieșiți. Este necesară si declarația pe propria răspundere. Nu vă asumați riscuri inutile și respectați Ordonanțele militare. Coronavirusul este în continuare cu noi. El nu își ia liber de Paști! Sunt aproape 2 milioane de pacienți confirmati, aproape 120.000 decese COVID-19 si zeci de milioane de persoane cu boli acute respiratorii, in toată lumea. Este util să ne concentrăm pe ce se poate face ÎN SIGURANȚĂ!”. Nu uitați ca la revenirea în casă să vă descălțați imediat (ar fi indicat ca preșul de la intrare să fie îmbibat cu clor, pentru a nu introduce virusul de pe încălțăminte în casă), să vă spălați pe mâini săpunind bine timp de 20 de secunde și să vă schimbați hainele. În perioada pe care o petreceți afară, precum și la ieșirea și revenirea din casă, încercați să atingeți cât mai puține suprafețe. Atenție la butoanele de la lift, balustrade, uși. Este indicat să aveți un dezinfectant la îndemână. Articol preluat de pe www.totuldespremame.ro. Puteţi citi aici articolul original. Sursa: avocatnet.ro

Schimbarea legală de la Facebook grație căreia vei avea, în sfârșit, liniște Facebook știe că, în această perioadă, multă lume lucrează de acasă, dar se stă și cu ochii pe rețelele de socializare. Așa că vine cu o schimbare. Facebook pregătește o nouă funcție în perioada următoare. Se numește Quiet Mode și, după cum îi spune și numele, are rolul de a-ți oferi un pic de liniște. E o funcție pregătită atât pentru iOS, cât și pentru Android, dar nu va veni în același timp pe ambele sisteme. Se pare că prioritate are iOS. Ce face Quiet Mode de la Facebook Prin noua funcție, Facebook îți permite să oprești manual toate tipurile de notificări. Practic, e un pic mai mult decât notificările de tip push pe care le oprești, individual, pentru fiecare grup/pagina/cont în parte. Spre deosebire de această funcție existentă deja, Quiet Mode vine cu mai mult. Odată ce activezi noua funcție, vor fi întrerupte toate tipurile de notificări pe care le primeștei de la Facebook. Quiet Mode va face parte din “Your Time on Facebook”, meniul de vizualizare și control al timpului petrecut în rețea, care va primi anul acesta un update și-ți va oferi mai mult control în calitate de utilizator. Noul mod de dezactivare a notificărilor va putea fi găsit în meniul More al aplicațiilor mobile de Facebook, la Settings & Privacy – Your Time on Facebook – Manage Your Time. Acesta va putea fi activat și dezactivat manual de utilizatori, însă va putea fi și programat. Practic, dacă simți nevoia să lucrezi în liniște într-un anumit interval orar, atunci poți programa Quiet Mode chiar între acele ore. E valabil și în cursul nopții sau dacă, de exemplu, ai o videoconferință și nu vrei ca Facebook să-ți trimită notificări în timp ce ții o prezentare. Sistemele de operare îți permit și acum să faci acest lucru, dar activarea funcției duce la oprirea tuturor notificărilor aplicațiilor pe care le ai în telefon. Quiet Mode va fi implementat mai întâi pe iOS în următoarea lună, urmând ca în mai să ajungă și la utilizatorii de Android. Sursa: avocatnet.ro

Bun, ceva nou, inovativ. Succes tuturor!

Bun venit, Eduard!

- Nume: DeviL - Numele celui reclamat: Stresu - Levelul celui reclamat: 35 - Bara RPG a reclamatului (cea mică): - Motiv: Jignire - Dovezi: https://imgur.com/a/88FK2XM - Alte precizări: Va primi 1 avertisment.

Pe perioada stării de urgență, probele pentru examenul de licență/diplomă, disertație și teza de abilitare se pot desfășura și online În Monitorul Oficial nr. 299 din 09 aprilie 2020, a fost publicat Ordinul nr. 4020/2020 privind derogarea de la prevederile legale în domeniul învățământului superior, pe durata stării de urgență pe teritoriul României. Metodologia-cadru de organizare și desfășurare a examenelor de licență/diplomă și disertație se completează cu următoarele prevederi: – Pentru anul universitar 2019-2020, pe perioada stării de urgență, în baza autonomiei universitare, cu respectarea calității actului didactic și cu asumarea răspunderii publice, probele pentru examenul de licență/diplomă se pot desfășura și online, în baza unei proceduri aprobate de către senatul universitar, cu condiția ca universitatea să dispună de o platformă electronică adecvată. Susținerea în varianta on-line trebuie să fie înregistrată integral, pentru fiecare absolvent în parte, și arhivată la nivelul facultății. – Pentru anul universitar 2019-2020, pe perioada stării de urgență, în baza autonomiei universitare, cu respectarea calității actului didactic și cu asumarea răspunderii publice, susținerea lucrării de disertație se poate desfășura și online, în baza unei proceduri aprobate de către senatul universitar, cu condiția ca universitatea să dispună de o platformă electronică adecvată. Susținerea în varianta on-line trebuie să fie înregistrată integral, pentru fiecare absolvent în parte, și arhivată la nivelul facultății. Metodologia privind organizarea și desfășurarea procesului de obținere a atestatului de abilitare – Pentru anul universitar 2019-2020, pe perioada stării de urgență, în baza autonomiei universitare, cu asumarea răspunderii publice, susținerea tezei de abilitare se poate desfășura și on-line, în baza unei proceduri aprobate de către senatul universitar, cu condiția ca universitatea să dispună de o platformă electronică adecvată. – Susținerea în varianta online trebuie să fie înregistrată integral, pentru fiecare candidat în parte, și arhivată la nivelul IOSUD. – Pentru anul universitar 2019-2020, pe perioada stării de urgență, în baza autonomiei universitare, cu asumarea răspunderii publice, în urma susținerii on-line, comisia de specialitate pentru evaluarea tezei de abilitare întocmește on-line un raport de evaluare, care cuprinde propunerea de acceptare sau respingere a tezei de abilitare, precum și motivația deciziei luate. Raportul va fi semnat electronic de către membrii comisiei. De asemenea, au fost adoptate următoarele măsuri: – Pe durata stării de urgență, fiind suspendată activitatea didactică directă (interacțiunea „față în față”), instituțiile de învățământ superior din sistemul național de învățământ, în baza autonomiei universitare, cu respectarea calității actului didactic și cu asumarea răspunderii publice, vor utiliza metode didactice alternative de învățământ (platforme online). – Cadrele didactice vor raporta săptămânal, către responsabilii desemnați de conducerea facultăților/departamentelor, activitatea desfășurată prin intermediul platformelor on-line. – Activitățile didactice de tipul laboratoare, proiecte, activități de cercetare etc., care impun interacțiunea „față în față”, vor fi recuperate în sistem modular, intensiv, după încetarea stării de urgență. – Pe perioada stării de urgență, având în vedere infrastructura din universități, activitățile de evaluare a studenților se pot desfășura și on-line, în baza unei proceduri aprobate de către senatul universitar. Sursa: juridice.ro

Adeverința de salariat și alte acte necesare în relația cu CNAS se pot transmite și primi de-acum online Ca în cazul majorității instituțiilor publice, cei interesați pot trimite și solicita Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), începând de joi, documente prin mijloace electronice, potrivit unui act normativ oficializat recent. Această măsură a fost luată, ca și în cazul celorlalte instituții, pentru a limita interacțiunea umană directă, mai ales în contexul extinderii epidemiei de coronavirus din țara noastră. Concret, Ordinul CNAS nr. 442/2020 permite acum persoanelor asigurate să solicite și să primească online adeverința de salariat eliberată de angajator (modelul poate fi descărcat de la finalul articolului). Totodată, cei asigurați în sistemul național de sănătate pot solicita de-acum CNAS transmiterea online a: adeverinței de asigurat, cu valabilitate de 3 luni, pentru asigurații care refuză în mod expres, din motive religioase sau de conștiință, primirea cardului național; adeverinței de asigurat, numai în situația în care cardul național de asigurări de sănătate nu a fost emis, respectiv până la data la care asiguratul intră în posesia acestuia, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data emiterii; adeverinței de înlocuire a cardului național, pentru situațiile în care se solicită emiterea cardului duplicat. Pe de altă parte, acum se pot transmite online către casele de asigurări de sănătate toate documentele necesare eliberării adeverinței de asigurat pentru cei ale căror carduri nu au fost emise încă, printre care se numără și actul de identitate, adeverința de salariat de la angajator, dovada depunerii declarației unice sau orice alt act care demonstrează că solicitanții fac parte dintr-o categorie de persoane asigurate. Ordinul CNAS mai stabilește o obligație pentru casele de asigurări de sănătate, respectiv cea de a “îndeplini orice demers, potrivit domeniului lor de competență, astfel încât să nu fie împiedicat procesul de eliberare a adeverințelor de asigurat sau de acordare a calității de asigurat în cazul persoanelor care au solicitat adeverințele” prin mijloace electronice. Reamintim că, în această perioadă în care se încearcă limitarea interacțiunilor directe și a extinderii epidemiei de coronavirus, autoritățile au luat decizia, la începutul lunii aprilie, de a suspenda obligația de folosire a cardului de sănătate la medic sau farmacie. Sursa: avocatnet.ro

Obligația medicilor la (ne)divulgare În spațiul public au apărut și apar multe știri referitoare la interdicții ori restricții de comunicare aplicate în concret medicilor ori personalului medical de către conducerile spitalelor sau de către alte persoane ale aparatului de stat (local sau central). Mai mult decât atât, au apărut chiar voci care susțin că se proferează diferite amenințări (cu concedierea sau chiar cu atragerea răspunderii penale) prin care se încearcă reducerea la tăcere a acestora cu privire la neregularitățile din spitale, la neconformitatea sau insuficiența echipamentelor utilizate și la situația generală (adeseori improprie) din sistemul medical în contextul pandemiei de COVID-19. Deși astfel de conduite pot preveni escaladarea stării generale de panică din spațiul public, totuși opinăm că adevărul, chiar și incomod sau care pune într-o lumină nefavorabilă anumite persoane din conducerea spitalelor sau chiar locală ori centrală, nu trebuie să fie cenzurat, în sensul ascunderii problemelor grave și a neregularităților existente, acestea putând degenera și cauza efecte devastatoare, astfel cum deja există exemple în țară. Pornind de la această premisă, scopul prezentului articol este verificarea în ce măsură divulgarea sau diseminarea de către medici sau de către personalul medical a anumitor informații de tipul celor menționate ar putea să aibă un caracter infracțional generat de caracterul clasificat (secret) al acestora. Iar concluzia analizei efectuate, astfel cum se poate regăsi detaliat mai jos, este că nu se poate atrage (în niciun mod valid și legal) răspunderea penală a medicilor pentru comunicarea publică a situației reale din spitale, mai ales în situația în care se aduc la cunoștința publicului informații care pot ajuta la aflarea adevărului și la descoperirea situației reale din sistemul de sănătate, sistem public și care are la baza funcționării sale contributivitatea generală a cetățenilor români. *** Analizând legislația penală și normele de incriminare posibil aplicabile, există două scenarii posibile: 1) să fie incidentă una dintre infracțiunile clasice de divulgare de informații – secret de stat, de serviciu sau nepublic, comercial, profesional); 2) medicii să fie acuzați de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, în măsura în care ar exista o lege, ordonanță de urgență sau o ordonanță de guvern care să prevadă că este interzisă divulgarea informațiilor respective. 1) Infracțiunile de divulgare a secretului (de stat, de serviciu sau nepublic, comercial, profesional) În această primă ipoteză, pentru a fi incidentă una dintre normele de incriminare, ar fi nevoie ca informațiile divulgate să se încadreze într-una dintre următoarele categorii: – secret de stat Conform art. 178 Cod penal, informațiile secrete de stat sunt informațiile clasificate astfel, potrivit legii. Conform art. 15 lit. d) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, informațiile secrete de stat sunt informațiile care privesc securitatea națională, prin a căror divulgare se pot prejudicia siguranța națională și apărarea țării. Pentru a avea caracter de secret de stat, trebuie să fie clasificate conform procedurii prevăzute de Legea nr. 182/2002. Infracțiunea prin care se sancționează divulgarea informațiilor secrete de stat este prevăzută la art. 303 alin. 1 Cod penal: Divulgarea, fără drept, a unor informații secrete de stat, de către cel care le cunoaște datorita atribuțiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele unei persoane juridice dintre cele prevăzute în art. 176, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Prin urmare, această normă de incriminare ar putea fi incidentă doar dacă s-ar stabili, la nivel statal, că informațiile referitoare la efectuarea tratamentelor și situația spitalelor privind pandemia COVID-19 ar avea caracter de secret de stat. – secret de serviciu Conform art. 15 lit. e) din Legea nr. 182/2002, informațiile secrete de serviciu sunt informațiile a căror divulgare este de natura să determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat. La fel ca în cazul secretelor de stat, pentru a avea caracter de secret de serviciu, eventualele informații sau categorii de informații trebuie să fie clasificate conform procedurii prevăzute de Legea nr. 182/2002. Infracțiunea în care se sancționează divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice este prevăzută la art. 304 Cod penal: (1) Divulgarea, fără drept, a unor informații secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicității, de către cel care le cunoaște datorită atribuțiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda. (2) Divulgarea, fără drept, a unor informații secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicității, de către cel care ia cunoștință de acestea, se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amenda. De asemenea, este util a fi avute în vedere dispozițiile art. 33 din Legea nr. 182/2002, respectiv „Este interzisă clasificarea ca secrete de serviciu a informațiilor care, prin natura sau conținutul lor, sunt destinate să asigure informarea cetățenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludării legii sau obstrucționarea justiției”. Așadar, dacă informarea cetățenilor este de interes public (și opinăm că situația pandemiei actuale și modul de gestionare al ei la nivel central sau local este de maxim interes public), este interzisă clasificarea (secretizarea) informațiilor respective. – secret comercial Conform Legii nr. 11/1991, sunt considerate informații secret comercial toate acele informații care îndeplinesc cumulativ următoarele cerințe: 1. sunt secrete în sensul că nu sunt, ca întreg sau astfel cum se prezintă sau se articulează elementele acestora, cunoscute la nivel general sau ușor accesibile persoanelor din cercurile care se ocupă, în mod normal, de tipul de informații în cauză; 2. au valoare comercială prin faptul că sunt secrete; 3. au făcut obiectul unor măsuri rezonabile, în circumstanțele date, luate de către persoana care deține în mod legal controlul asupra informațiilor respective, pentru a fi păstrate secrete. Formele infracționale care sancționează, într-un fel sau altul, acțiuni care pot fi calificate ca divulgarea secretului comercial sunt prevăzute la art. 5 lit. b)-e) din Legea nr. 11/1991, unde se stabilește: „Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda: b) folosirea în scop comercial a rezultatelor unor experimentări sau a altor informații confidențiale în legătură cu acestea, transmise autorităților competente în scopul obținerii autorizațiilor de comercializare a produselor farmaceutice ori a produselor chimice destinate agriculturii, care conțin compuși chimici noi; c) divulgarea, achiziționarea sau utilizarea secretului comercial de către terți, ca rezultat al unei acțiuni de spionaj comercial ori industrial, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane juridice; d) divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de către persoane împuternicite de deținătorii legitimi ai acestor secrete pentru a-i reprezenta în fața autorităților publice ori a instituțiilor publice, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane juridice; e) folosirea de către o persoană dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (1) din Codul penal a secretelor comerciale de care a luat cunoștință în exercitarea atribuțiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane juridice.” Având în vedere normele de incriminare menționate și Legea în care această infracțiune este inclusă, respectiv Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, această infracțiune urmărește protejarea descoperirilor științifice, tehnologice ori comerciale (lato sensu) față de concurența neloială. De altfel, la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 11/1991 se arată că „Prezenta lege are drept scop asigurarea unei concurențe loiale, cu respectarea uzanțelor cinstite și a principiului general al bune-credințe, în interesul celor implicați, inclusiv respectarea intereselor consumatorilor”. Or, în contextul actual și în ipoteza dată, eventualele informații pe care medicii ar putea să le dezvăluie nu au nicio legătură cu concurența neloială sau cu noi descoperiri. – secret profesional Noțiunea de secret profesional din legislația penală se deduce din norma de incriminare, putând fi definită ca datele sau informațiile privind viața privată a unei persoane, de natură să aducă un prejudiciu unei persoane, despre care se ia la cunoștință în virtutea profesiei ori funcției și cu privire la care există obligația păstrării confidențialității. Norma de incriminare cu privire la infracțiunea de divulgarea secretului profesional este la art. 227 alin. 1 Cod penal și are următorul conținut: Divulgarea, fără drept, a unor date sau informații privind viața privată a unei persoane, de natură să aducă un prejudiciu unei persoane, de către acela care a luat cunoștință despre acestea în virtutea profesiei ori funcției și care are obligația păstrării confidențialității privire la aceste date, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. După cum se observă, această infracțiune are ca scop în primul rând protejarea vieții private a persoanelor și doar în subsidiar respectarea obligațiilor de serviciu privind păstrarea confidențialității informațiilor. *** Analizând corelat cele de mai sus, noțiunile de secret de stat, secret de serviciu/nepublic și secret comercial au reglementări stricte, care prevăd preexistenta unor acțiuni pe baza cărora această categorie de informații să fie declarată ca atare (procedura de clasificare pentru secretele de stat si de serviciu/nepublic, respectiv anumite măsuri rezonabile pentru a fi păstrate secretele cunoscute de către deținător in cazul secretelor comerciale). Evident, pentru ca acest caracter de secret (de stat, de serviciu/nepublic, comercial) să aibă aplicabilitate practică și concretă, el trebuie să fie comunicat persoanelor care intră în contact cu secretul, tocmai pentru a cunoaște interdicțiile care decurg din clasificarea (secretizarea) anumitor informații. În lipsa procedurilor de declarare ca informații clasificate, textele legale de incriminare nu vor putea fi incidente, persoanele neputând fi în mod legal acuzate de comiterea cu vinovăție a faptelor de divulgare. Pe de altă parte, în privința secretului profesional este extrem de relevant a se observa că obiectul juridic al incriminării din Codul penal referitoare la divulgarea acestuia este viața privată a persoanelor fizice, aspect care rezultă în mod incontestabil din plasarea infracțiunii în Capitolul IX, „Infracțiuni ce aduc atingere domiciliului și vieții private” din Titlul I, „Infracțiuni contra persoanei”. Așadar, dată fiind situația premisă – divulgarea de către medici a unor nereguli sistemice, punctuale ori a unor fapte care privesc situația sistemului de sănătate pe perioada stării de urgență, nu va putea fi incidentă (nici) această infracțiune. Concluzionând, în lipsa unor dispoziții legale exprese sau a unor proceduri legale prin care să fie clasificate (secretizate) anumite informații ca secrete de stat ori de serviciu, nu vor fi incidente normele de incriminare pentru eventuale divulgări ale unor informații legate de situația actuală. 2) Infracțiunea de abuz în serviciu A doua ipoteză, cea în care medicii ar putea fi acuzați de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu (art. 297 Cod penal), poate avea ca situație premisă doar existența unei legi, ordonanțe de urgență sau ordonanțe de guvern care să prevadă că este interzisă divulgarea informațiilor referitoare la starea sistemului de sănătate, a spitalului sau a pacienților infectați cu COVID-19. Verificând legislația în vigoare nu am identificat o dispoziție legală care să interzică în vreo formă comunicarea neregularităților din spitale, a caracterul impropriu al echipamentelor ori a oricăror alte probleme legate de situația generală din sistemul medical în contextul pandemiei de COVID-19. În lipsa unor astfel de dispoziții legale primare, nu poate subzista o acuzație de abuz în serviciu în forma prezentată. Un document relativ relevant în context este „Circulara” transmisă de secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne către Instituția Prefectului din toate județele (număr de înregistrare 10622 din 21.03.2020) privind interdicția de comunicare a informațiilor legate de numărul de teste COVID-19 efectuate, numărul de persoane depistate pozitiv în urma testelor efectuate și starea de sănătate a pacienților depistați pozitiv cu COVID-19 și stabilirea „monopolului” Grupului de Comunicare Strategică pentru transmiterea informațiilor respective. Totuși, nici măcar un astfel de document nu poate fundamenta o acuzație de abuz în serviciu, nefiind vorba de o obligație/interdicție prevăzută de o lege, ordonanță de urgență sau ordonanță de guvern, astfel cum cere norma de incriminare.

ANAF: Autentificarea, necesară la înregistrarea în SPV, se realizează online pe baza unor documente fiscale Persoanele fizice și juridice deopotrivă pot să își facă un cont în Spațiul Privat Virtual (SPV) în mod electronic, fără deplasări la ghișeu, dacă dețin un certificat digital calificat sau, dacă nu au unul, în baza unor documente mai vechi de la Fisc primite pe numele acestora, comunică Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) vineri seara. "Contribuabilii, persoane fizice sau juridice, care dețin certificat digital calificat pot solicita înregistrarea ca utilizator SPV. Persoanele fizice, care nu dețin un certificat digital calificat, pot solicita înregistrarea și pe bazã de nume de utilizator și parolã. Acestea, pentru a se înregistra în Spațiul Privat Virtual, fãrã a mai fi necesarã deplasarea pentru autentificare la sediile ANAF, au posibilitatea de a opta ca autentificarea sã se realizeze în mediul electronic, în baza unor documente emise de Ministerul Finanțelor Publice și/sau ANAF. Aprobarea înrolãrii în mediul electronic în Spațiul Privat Virtual a persoanelor fizice, care se înregistreazã cu nume utilizator și parolã, se realizeazã prin identificarea cu numerele atribuite urmãtoarelor documente: a) decizie de impunere – emisã începând cu anul 2013 sau b) decizie referitoare la obligații de platã accesorii - emisã începând cu anul 2013 sau c) somație - emisã începând cu data de 01.01.2015. d) numãrul scrisorii primitã în anul 2018 de la Ministerul Finanțelor Publice, referitoare la înrolarea în acest serviciu. Astfel, începând cu data de 1 aprilie 2020, pentru persoanele fizice care au primit de la ANAF o Somație emisã începând cu data de 01.01.2015, aprobarea înregistrãrii în SPV se realizeazã cu ușurințã în mediul electronic. În acest sens, este necesar ca la momentul completãrii formularului web de înregistrare, disponibil pe site-ul www.anaf.ro, în câmpul Tipul de aprobare, persoanele fizice, care dețin o somație/o decizie de impunere/o decizie referitoare la obligatii de platã accesorii, selecteazã opțiunea Verificare numãr document, iar câmpul Numãr document sã fie completat cu numãrul documentului", a transmis ANAF printr-un comunicat remis redacției avocatnet.ro. SPV este o platformă de comunicare cu Fiscul prin care contribuabilii pot primi și solicita anumite documente, sunt înștiințați despre sumele restante, popriri ș.a. asemenea - ce fel de documente poți să trimiți și să obții de la Fisc fără să te duci la ghișee. Din 21 aprilie, firmele pot face plăți online, prin SPV, din conturile de la trezorerie. Sursa: avocatnet.ro

Pericolul de securitate din WhatsApp la care să fii mai atent ca niciodată Specialiști în securitate cibernetică avertizează că aplicații de mesagerie, ca WhatsApp, au devenit o sursă importantă prin care infractorii cibernetici își atacă victimele. Pe fondul limitării deplasării și muncitului de-acasă, aplicațiile de mesagerie au devenit mai folosite ca niciodată. WhatsApp e în centrul atenției în mod special. Specialiști Bitdefender avertizează că în perioada asta trebuie să fii mai atent ca niciodată. Atacurile diferă, de la clasicele mailuri de tip phishing și site-uri periculoase, la reclame frauduloase și mesaje false. Cele din urmă au un loc aparte pe Facebook, Twitter sau pe WhatsApp. Conform specialiștilor, infractorii cibernetici vor face orice pentru a profita de utilizatori, în special acum, când oamenii se bazează pe internet mai mult ca niciodată pentru a se informa în această perioadă. Mai mult, ca să lupte cu știrile false, Facebook a anunțat pentru WhatsApp un parteneriat cu OMS. Cu toate acestea, știrile false și fraudele nu reprezintă singura amenințare care merită atenția noastră. Infractorii cibernetici vor recurge cel mai probabil la aplicațiile de mesagerie instantanee pentru a trimite mesaje cu conținut contextual. Caută astfel să te determine să accesezi un link fraudulos care pare legitim. Ce măsuri de siguranță îți poți lua pe WhatsApp și nu numai mai ales în perioada asta În cazul în care primești un mesaj suspect din surse pe care nu le cunoști, urmează câteva reguli simple ca să eviți să ai probleme. Regulile se aplică pentru orice serviciu online, de la mail și Facebook până la WhatsApp sau chiar SMS. Nu da atenție mesajului Nu accesa link-ul din mesaj, nu furniza informații cu caracter personal și nu face plăți la recomandarea expeditorului Dacă ai primit mesajul prin WhatsApp, blochează numărul Dacă furnizorul tău de servicii sau telefonul permite filtrarea personalizată, raportează mesajele ca fiind spam Raportează orice utilizare necorespunzătoare, mesaj spam sau activitate frauduloasă deținătorului platformei Colectează informații oferite de furnizorul tău de servicii medicale și autoritățile locale Asigură-te că soluția ta de securitate este actualizată Sursa: avocatnet.ro

Bun venit, Cătălin!

Noi clarificări privind zilele libere plătite acordate salariaților care aparțin unui cult religios legal creștin Noi modificări aduse art. 139 din Codul muncii În Monitorul Oficial al României nr. 280/03.04.2020 a fost publicată Legea nr. 37/2020 pentru completarea art. 139 din Legea nr. 53 – Codul muncii și a art. 94 din Legea educației naționale nr. 1/2011, în vigoare începând cu data de 06.04.2020 („Legea 37/2020”). Astfel, se stabilește că, pentru salariații care aparțin unui cult religios legal creștin (ortodocși, romano-catolici, protestanți), zilele libere pentru Vinerea Mare, prima și a doua zi de Paști, prima și a doua zi de Rusalii se acordă în funcție de data la care sunt celebrate de acel cult (alin. 21 al art. 139 din Codul muncii). De asemenea, salariații care au beneficiat de zilele libere pentru Vinerea Mare, prima și a doua zi de Paști, prima și a doua zi de Rusalii, atât la datele stabilite pentru cultul religios legal creștin de care aparțin, cât și pentru alt cult creștin, vor recupera zilele suplimentare pe baza unui program stabilit de angajator (alin. 31 al art. 139 din Codul muncii). Motivele care au condus la completarea art. 139 din Codul muncii Art. 139 din Codul muncii cuprinde, printre zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează și trei sărbători religioase creștine (Paștele, Rusaliile și Craciunul). În ceea ce privește Crăciunul, acesta este sărbătorit la aceeași dată calendaristică, în schimb Paștele, și implicit, Rusaliile nu se sărbătoresc la o dată fixă. Din acest motiv, legiuitorul român a considerat oportună modificarea Codului muncii în sensul celor de mai sus, astfel încât salariații să poată beneficia de zilele libere potrivit cultului legal creștin de care aparțin, fără ca activitatea angajatorului să fie afectată. De altfel, de-a lungul timpului, în doctrina de specialitate s-a exprimat ideea conform căreia, pentru a nu încălca drepturile recunoscute de lege salariaților, angajatorul ar trebui fie să le ofere acestora posibilitatea de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu în zilele ce nu constituie sărbătoare legală potrivit calendarului liturgic al cultului creștin căruia aparțin respectivii salariați, fie să le acorde zile libere și cu ocazia sărbătorilor prevăzute de calendarul liturgic al cultului dominant. Potrivit noilor dispozițiile legale, în eventualitatea în care angajatorul acordă, de exemplu, zile libere atât pentru Paștele ortodox, cât și pentru Paștele catolic, salariații care au beneficiat de astfel de zile libere “dublate” (pentru ambele sărbători aparținând unor culte religioase creștine diferite) vor trebui să recupereze zilele suplimentare astfel acordate, în conformitate cu programul stabilit de angajator în acest sens. Acordarea zilelor libere salariaților care aparțin unui alt cult religios decât cel creștin În ceea ce privește salariații care aparțin altor culte religioase legale decât cele creștine (iudaic, musulman, budist), aceștia beneficiază de 2 zile libere pentru fiecare din cele 3 sărbători religioase anuale declarate (6 zile pe an). Potrivit alin. (3) al art. 139 din Codul muncii, zilele libere stabilite potrivit alin. (1) pentru persoanele aparţinând cultelor religioase legale, altele decât cele creştine, se acordă de către angajator în alte zile decât zilele de sărbătoare legală stabilite potrivit legii sau de concediu de odihnă anual. Prin urmare, din analiza acestor dispoziții legale, rezultă că cele 6 zile libere de care beneficiază salariații care aparțin altor culte religioase legale decât cele creștine se acordă în plus față de zilele libere nelucrătoare stabilite de alin. (1) al art. 139 din Codul muncii. Care sunt cultele religioase legale recunoscute în România? La nivel național există 18 culte religioase recunoscute, prevăzute în anexa Legii nr. 486/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, și anume: Biserica Ortodoxă Română, Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timișoara, Biserica Romano-Catolică, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Arhiepiscopia Bisericii Armene, Biserica Ortodoxă de Rit Vechi din România, Biserica Reformată din România, Biserica Evanghelică C.A. din România, Biserica Evanghelică Lutherană din România, Biserica Unitariană din Transilvania, Cultul Creștin Baptist-Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România, Biserica Creștină După Evanghelie din România, Biserica Evanghelică Română, Cultul Creștin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România, Federația Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic, Cultul Musulman, Organizația Religioasă „Martorii lui Iehova”. Sursa: juridice.ro

Exercitarea dreptului părintelui nerezident de a avea legături personale cu copilul minor în această perioadă Rezumat: Prezentul articol își propune să analizeze efectele pe care le poate avea declararea stării de urgență pe teritoriul României și a pandemiei de coronavirus asupra dreptului părintelui nerezident de a avea legături personale cu copilul său minor, atât în situația în care are deja stabilit un program de vizită printr-un titlu executoriu, precum și în situația în care abia acum se adresează instanței de tutelă cu o cerere de odonanță președențială pentru stabilirea unui program. I. Preliminarii Declararea pandemiei de coronavirus de către Organizația Mondială a Sănătății – în data de 11 martie 2020 și a stării de urgență – de către Președintele României – în data de 16 martie 2020[1], cu toate actele normative care au urmat – în mod special Ordonanțele militare[2] – produce, involuntar, efecte și asupra relațiilor de familie și, în mod special, asupra modalității în care se exercită dreptul părintelui nerezident de a avea legături personale cu copilul său minor. De cele mai multe ori, acest program presupune vizite, întâlniri și găzduirea copilului de către părinte, în sensul Legii 272/2004 republicată, deci o deplasare atât a părintelui cât și, de cele mai multe ori, și a copilului. În contextul limitării dreptului cetățenilor – majori sau minori – de a se deplasa în afara locuinței/domiciliului, mulți părinți, fie ei părinți rezidenți sau nerezidenți și-au pus problema dacă aceste programe de vizită trebuie sau poate să se desfășoare ca și până în prezent. Mai mult, există și o categorie a părinților care nu au reglementat în mod oficial, printr-un act care să constituie titlu executoriu, dreptul părintelui nerezident de a-și vizita copilul, având doar o înțelegere verbală, amiabilă. Unii dintre aceștia au ajuns în punctul în care părintele rezident nu mai dorește să o respecte, invocând necesitatea protejării sănătății copilului. În prezentul articol mi-am propus să analizez aceste situații apărute de curând, cu trimitere atât la practica judecătorească care începe să se contureze, cât și la textele de lege aplicabile și, de ce nu, la principiiile de drept. Desigur, am avut în vedere, în permanență, și interesul superior al copilului. 1. Ipoteza părinților care au deja reglementat în program de relații personale printr-un titlu executoriu – hotărâre judecătorească acord notarial, etc. În această ipoteză, programul de relații personale este clar stabilit și, de cele mai multe ori se și aplică, fiind intrat în rutina părinților și a copiilor. Consider că acest program nu este suspendat de drept, nici prin efectul Decretului ce a instituit starea de urgență și nici prin efectul Ordonanțelor militare recent adoptate. În măsura în care leguitorul ar fi dorit suspendarea efectelor unor acte juridice sau titluri executorii, ar fi făcut mențiunile necesare în mod expres. Mai mult, dreptul părintelui de a avea legături personale, garantat prin lege și confirmat de către o instanță de judecată sau prin acordul părinților, nu poate fi anulat printr-o manifestare de voință unilaterală a părintelui rezident. Ca urmare, acest drept poate fi exercitat în continuare, în aceeași manieră. Soluția juridică pe care o văd cea mai potrivită, în măsura în care părintele rezident consideră că este justificată, este aceea de a se adresa instanței de tutelă cu o cerere de suspendare provizorie a programului de vizită sau de modificare a acestuia, tot cu caracter temporar. Însă, pentru ca o astfel de cerere să fie întemeiată, este necesar ca părintele reclamant să demonstreze că, în concret, există un pericol pentru sănătatea copilului prin faptul că programul se menține și se exercită la fel ca până atunci. Aceasta ar putea să însemne că părintele pârât face parte dn categoria persoanelor care au un contact zilnic, direct, cu un numar mare de persoane străine- de exemplu, este polițist, vânzător, curier sau intră în contact cu persoane bolnave – spre exemplu este cadru medical sau personal auxiliar în unitățile sanitare sau că partenerul său de viață, cu care locuiește, face parte din această categorie. În ipoteza în care părintele nerezident este o persoană care respectă regulile de autoizolare, își desfășoară activitatea de acasă, prin telemuncă, evitând contactul cu alte persoane, nu ar exista niciun temei pentru interzicerea unui contact direct cu copilul. În ceea ce privește deplasarea propriu zisă de la o locuință la alta, aceasta se poate face cu autoturismul părintelui, în condiții de deplină siguranță sau, dacă distanța este foarte mică – existând părinți care locuiesc pe aceeași stradă sau în același cartier, chiar și pe jos. În cazul în care se dovedește că menținerea programului de relații personale deja stabilit ar reprezenta un pericol pentru sănătatea copilului, instanța ar putea să dispună ca, pe durata stării de urgență, programul de relații personale să se desfașoare în altă modalitate din cele prevăzute de art. 18 din Legea 272/2004, și anume: comunicarea prin mijloace moderne la distanță-apel audio sau video. Instanțele trebuie să pună în balanță interesul superior al copilului din perspectiva protejării sănătății sale și interesul superior al copilului din perspectiva păstrării legaturii cu părintele său. În măsura în care acest program era funcțional și intrase în rutina copilului, contactul constant cu ambii părinți cu siguranță are un efect benefic pentru moralul copilului. Să nu uităm că, în prezent, copiii sunt privați de numeroase elemente care au constituit rutina în viața lor – școala, grădinița, activități sportive, activități extracuriculare, precum și de activitatile de relaxare – întâlniri cu prietenii, cu rudele, joaca în aer liber, ieșitul în parc, efectuarea de excursii, etc. Deci, interesul superior al copilului nu înseamnă doar să fie ținut în izolare totală, ci înseamnă să i se permită un contact direct cu ambii părinți. Desigur, fiecare situație trebuie analizată în concret, în funcție de vârsta copilului, modul în care părinții își desfășoară activitatea profesională în prezent, distanța dintre cele două domicilii și maniera în care are loc deplasarea de la o locuință la alta. De principiu, nicio deplasare a copilului dintr-un oraș în altul nu reprezintă un pericol atât de mare pentru sănătatea minorului, încât să se justifice suspendarea dreptului de vizită al părintelui, cât timp nu sunt folosite mijloace de transport în comun – autobuze, autocare, microbuze sau trenuri. Menționez faptul că au început să apară cereri prin care părintele rezident solicită suspendarea programului de relații personale sau stabilirea unui alt program în această perioadă. Înțelegem să facem trimitere la o soluție pronunțată recent de Judecătoria Sector 1 București, prin care a fost respinsă cererea mamei. În concret, aceasta a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, stabilirea locuinței minorului la mamă pe toată perioada riscului de infectare cu COVID-19, în condițiile în care minorul avea un domiciliu alternativ, stând o săptămână la mamă și una la tată. În motivarea cererii sale, a arătat că pârâtul are o relație de concubinaj de notorietate cu o persoană de sex feminin care activează ca însoțitor de zbor al companiei Blue Air, iar în contextul global actual, al răspândirii infecției cu virusul COVID-19 se teme că fiul său ar putea contracta virusul de la partenera tatălui în intervalele cât acesta se află la locuința acestuia. A mai relatat că a aflat de la minor faptul că pârâtul și-a planificat un concediu la schi în Italia Austria și Germania, zone deja vizate de infecția virală și că în ciuda eforturilor sale de a negocia cu pârâtul o modalitate de limitare a expunerii minorului la riscul de a contracta virusul, acesta nu a venit cu niciun răspuns. Instanța a respins cererea cu următoarea motivare: În ceea ce privește caracterul vremelnic, instanța apreciază că această condiție nu este îndeplinită. În ceea ce privește vremelnicia, din punct de vedere jurisprudențial, aceasta presupune nu doar ca măsurile luate să fie temporare ci și situațiile pe care le tranșează să aibă natură temporară. Cererea reclamantei nu este delimitată în timp într-o modalitate obiectivă și realistă având în vedere însăși natura situației declanșatoare a naturii excepționale. În speță, instanța observă că aceasta a solicitat stabilirea locuinței copilului la mamă „pe toată perioada în care există pericolul de risc de infestare cu virusul covid-19”.Instanța arată că prin însăși natura evenimentului cauzator al situației urgente, acesta presupune o întindere în timp și o evoluție ce nu poate fi previzionată, ba chiar mai mult, poate ajunge o infecție virală uzuală și sezonieră, fapt ce ar transforma cererea reclamantei într-una cu caracter definitiv nu provizoriu, nedelimitat în timp de un moment concret previzibil. În ceea ce privește urgența, instanța constată cu prioritate că evenimentul care a determinat-o pe reclamantă să ceară luarea măsurii nu s-a petrecut, fiind un eveniment viitor la care aceasta s-a raportat, care însă nu a mai avut loc, lipsind în parte de obiect cererea acesteia. În concret, reclamanta a solicitat luarea măsurii stabilirii locuinței minorului la locuința sa deoarece exista riscul ca pârâtul, întors din vacanța la schi din Italia Austria și Germania, să fie cel puțin purtător asimptomatic al virusului COVID-19. Văzând probatoriul administrat în cauză, din care reiese că acesta și-a anulat plecarea în Italia și Germania și chiar că i-au restituit banii pentru rezervările efectuate, aspect pe care l-a adus și la cunoștința reclamantei, instanța apreciază lipsită de obiect cererea. Aceasta deoarece evenimentul riscant față de care s-a cerut luarea măsurii pentru prevenirea pagubei iminente (de infestare a pârâtului și transmitere a virusului mai departe la copil) nu a mai avut loc. Din datele de la dosar și din interacțiunea cu pârâtul instanța reține că acesta nu a mers decât în Austria, cu autoturismul personal și într-o perioadă neafectată la scară largă de viroză. De acolo s-a întors fără vreo afecțiune, nu este în evidențele autorităților române cu simptome pentru care să se recomande izolarea, supravegherea și s-a prezentat de asemenea sănătos la termenul de judecată. În ceea ce privește al doilea argument al acesteia, respectiv riscul ca minorul să preia infecția virală de la partenera pârâtului care lucrează în mediul aviatic și călătorește mult, instanța socotește din nou că cererea este neîntemeiată. Pentru a decide astfel, instanța are în vedere faptul că temerea reclamantei nu este una concretă generată de un pericol iminent, ci una generică, prezumată. Instanța înțelege faptul că situația de criză cu care se confruntă momentan populația poate genera suspiciuni ridicate în privința stării de sănătate a oricărei persoane, raportată la contactele acesteia și la posibilitatea de infestare, însă, în egală măsură are în vedere măsurile de protecție luate de autorități, interdicțiile și limitările impuse. Constată așadar că pârâtul și partenera sa, deși s-au aflat în tranzit iar cea din urmă merge și la lucru, niciunul nu este vizat de măsuri de supraveghere și izolare întrucât nu prezintă suspiciune de infestare deoarece nu au simptome și nu sunt cunoscuți ca fiind contacte ale persoanelor infestate. Fără o raportare concretă la o posibilă suspiciune de infestare, temerea generică dată de faptul că unul dintre cei doi ar putea lua virusul și l-ar transmite copilului este nerezonabilă cu atât mai mult cu cât reclamanta însăși poate lua contact cu o persoană infestată fără a avea cunoștință, transmițând mai departe copiilor săi virusul fără a intenționa aceasta și mai ales în pofida tuturor metodelor de precauție și siguranță luate. Din aceste considerente instanța apreciază că cererea acesteia este neîntemeiată, iar decizia unilaterală de a-l izola și feri pe copil de tată în considerarea unei posibilități de infestare este grav dăunătoare relației tatălui cu copilul, cu atât mai mult cu cât, în explicarea deciziei, reclamanta confruntă minorul cu temerea de a lua boala virală de la tată și creează acestuia o temere nejustificată și o reticență în interacțiunea cu tatăl său. Aceste trăiri ale minorului sunt probate de chiar înscrisurile depuse la dosar, transcripte ale conversației minorului cu tatăl, în care cel dintâi își însușește decizia de a nu mai petrece timp cu tatăl său, îi cere dovezi pentru a le analiza și a se asigura că tatăl nu reprezintă pentru el un pericol. Acestea sunt, în opinia instanței, atitudini nefirești pentru un copil de vârsta sa, care nu fac decât să creeze o panică nefondată în conștința unui copil atât de mic care nevoit să se confrunte cu tensiunea inerentă crizei globale cauzate de virusul COVID-19.[3] Mama reclamantă nu a declarat apel. Apreciem că soluția instanței este corectă și foarte bine argumentată, o simplă suspiciune de infectare cu coronavirus neputând constitui un temei pentru interzicerea contactului direct, personal, dintre un părinte și copilul său minor. Apreciez că acesta este principiul pe care instanțele de judecată trebuie să îl aibă în vedere în această perioadă și să nu procedeze în mod automat la suspendarea vechilor programe de relații personale în temeiul unui simplu risc posibil de infectare. 2. În ipoteza în care părinții nu au stabilit un program de relații personale printr-un titlu executoriu, fie el hotărâre judecătorească sau acord notarial În acest caz, de cele mai multe ori, între părți există un acord verbal în baza căruia părintele nerezident poate păstra legatura cu copilul său minor. În situația în care părintele rezident se opune întâlnirilor dintre părintele nerezident și copil, sub pretextul protejării sănătății copilului, este necesar ca părintele privat de relația cu copilul său să se adresze instanței de tutelă cu o cerere de ordonanță președințială prin care să îi fie stabilit un program de vizită temporar. Apreciez că instanța trebuie să aibă în vedere aceleași criterii și principii anterior menționate atunci când pronunță hotărârea. În măsura în care se dovedește, în concret, ca vizitele, întâlnirile sau găzduirea copilului de către părintele nerezident ar putea constitui un pericol pentru sănătatea copilului, instanța ar putea să dispună un program gradual, concretizat prin comunicarea la distanța între copil și părinte. Înțeleg să fac trimitere la o hotărâre recentă a Judecătoriei Gherla, prin care a fost stabilit un astfel de program gradual, cu mențiunea că unul dintre părinți locuiește în Gherla, iar celălalt în Cluj-Napoca. Nu sunt în masură să redau din motivarea instanței de judecată. Stabileşte următorul program gradual de legături personale al reclamantului cu minora, după cum urmează: I. Până la încetarea stării de urgenţă instituită prin Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 publicat în M.Of. 212/16.03.2020, reclamantul va avea legături personale cu minora, prin efectuarea zilnic de apeluri telefonice şi video, prin mijloace de comunicare la distanţă, cu asistenţa mamei, pentru a se evita deplasarea minorei între domiciliile părinţilor. II. După încetarea stării de urgenţă instituită prin Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 publicat în M.Of. 212/16.03.2020, reclamantul va avea următorul program de legături personale cu minora, acesta având posibilitatea de a lua minora de la domiciliul mamei si obligatia de a o înapoia la sfârsitul programului, după cum urmează: A. câte un weekend alternativ (un sfârşit de săptămână la mama, iar următorul sfârsit de săptămână la tata) începând cu ziua de vineri după terminarea programului de la grădinită al minorei, de la ora 17:00 până duminică la ora 17:00. B. În perioadele de vacantă ale minorei: a) în timpul vacantei de vară fiecare părinte va petrece cu minora jumătate din fiecare vacantă, în functie de programul minorei b) în timpul vacantei de iarnă, mama va petrece timp cu minora în prima jumătate din vacantă în anii impari, iar tatăl va petrece timp cu minora în prima jumătate din vacantă în anii pari, astfel încât în fiecare an minora să fie de Crăciun la un părinte, iar de Anul Nou la celălalt părinte. Părţile vor împărţi vacanta de iarnă astfel încât minora să petreacă timp egal cu părinţii, cu exceptia Crăciunului si Anului Nou care va fi petrecută alternativ. c) în timpul vacantei de primăvară, tatăl va petrece timp cu minora în prima jumătate din vacantă în anii impari, iar mama va petrece timp cu minora în prima jumătate din vacantă în anii pari, astfel încât minora îsi va petrece sărbătorile de Paste alternativ în fiecare an cu alt părinte. d) pentru restul vacantelor, jumătate vor fi petrecute cu fiecare părinte. [4] Așa cum am arătat deja, o astfel de hotărâre ar trebui să fie pronunțată exclusiv în situația în care contactul direct cu părintele nerezident și deplasarea copilului între cele două domicilii ar reprezenta un pericol grav concret pentru sănătatea copilului, și nu doar un pericol eventual, prezumat. 3. Temeiul deplasării părinților și a copiilor pentru desfașurarea programului de relații personale Un alt subiect care a ridicat multe discuții este cel cu privire la temeiul oferit de Ordonanța militară nr. 3 din 2020 pentru părăsirea locuinței de către copil și părinte. În acest sens, facem trimitere la răspunsul oficial comunicat de către MAI – în acest caz, chiar organul emitent al Ordonanței menționate, prin Grupul de Comunicare Strategică, prin care a arătat expres că părinții își pot lua copiii pentru derularea acestor programe. De altfel, în Ordonanța militară nr. 3/2020, se arată că unul dintre motivele pentru care o persoană poate părăsi locuința sau domiciliul este acela de a însoți sau îngriji un copil – art.1 lit d. Cu siguranță, în contextul previzionat al prelungirii stării de urgență pe teritoriul României, instanțele de judecată se vor confrunta și cu alte cereri de acest fel, cu atât mai mult cu cât urmează sărbătorile de Paște și vacanța de primavară. Sursa: juridice.ro

Condițiile legale pentru a obține amânarea plății ratelor la credite, în vigoare de azi. Au apărut normele de aplicare mânarea plății ratelor la credite pe o perioadă de până la nouă luni este conținută de o ordonanță de Guvern adoptată recent și care are, de azi, și norme de punere în aplicare. Măsura se aplică tuturor celor ce au credite contractate la bănci sau la IFN-uri, indiferent dacă-s persoane fizice sau firme. Ordonanța de urgență a Guvernului 37/2020, dată pentru amânarea ratelor la bănci și IFN-uri poate fi acum pusă în aplicare, astăzi fiind publicate în Monitorul Oficial nr. 285 și normele sale de aplicare - HG nr. 270/2020. Mai trebuie adoptate însă o serie de modele de documente, printr-un ordin al ministrului finanțelor, în cinci zile de acum înainte. „Prin derogare (...), obligația de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, acordate debitorilor de către creditori până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență (30 martie 2020 - n. red.), se suspendă la cererea debitorului cu până la 9 luni, dar nu mai mult de 31.12.2020”, prevede ordonanța. Normele publicate azi tratează distinct, pe capitole, creditele acordate persoanelor fizice și pe cele acordate companiilor și altor categorii de debitori. Perioada pentru care se acordă facilitățile de suspendare a plății ratelor o stabilește datornicul, putând fi cuprinsă între o lună și cel mult nouă luni, fără a putea fi depășită data de 31 decembrie 2020. Detaliat, debitori pot fi persoanele fizice, inclusiv persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, profesiile liberale și cele care se exercită în baza unor legi speciale, indiferent de forma de exercitare a profesiei și persoanele juridice din contractele de credit, respectiv leasing, cu excepția instituțiilor de credit. Totuși, potrivit normelor, cei care sunt restanțieri deja la plata ratelor nu pot beneficia de măsură. Mai exact, cei care au restanțe la data de 16 martie 2020 și nu le-au achitat încă până la data solicitării suspendării plății următoarelor rate. De asemenea, cei care au contractat credite după această dată nu pot obține amânarea ratelor, nici cei cărora le-a fost declarată scadența anticipată și nici cei care au avut scadența ultimei rate la 30 martie. Tipurile de contracte pentru care se pot amâna ratele: contractele de credit pentru consumatori, cele pentru cumpărarea de bunuri imobile și cele de leasing. În categoria creditelor ipotecare se încadrează și creditele acordate prin programul Prima Casă. Cererile vor putea fi depuse prin poșta clasică, prin e-mail sau chiar telefonic, dar numai în 45 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței, adică până la data de 14 mai 2020. „Pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor, dobânzilor și comisioanelor, debitorii trimit creditorilor o solicitare în acest sens, în format letric sau prin poșta electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de creditor, cel mai târziu până la 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. În cazul în care debitorul nu poate transmite cererea prin unul dintre mijloacele enumerate (...), acesta o poate formula pe cale orală, prin telefon, la un număr de telefon dedicat care va fi anunțat de către fiecare creditor pe pagina sa de internet, situație în care creditorul are obligația înregistrării convorbirii”, dispune ordonanța. Când vine vorba de dobânzi, actul normativ stabilește că cele aferente perioadei de suspendare se vor capitaliza la soldul creditului existent la finalul perioadei, adică dobânzile se vor adăuga sumelor de plată de la sfârșitul lunilor în care plata ratelor a fost amânată. Sumele rezultate în urma capitalizării se vor plăti eșalonat până la noua dată de valabilitate a contractului de credit, ce include și perioada de amânare a plății ratelor. Excepție de această regulă fac împrumuturile imobiliare, dobânzile pentru acestea calculându-se potrivit prevederilor contractului de credit și reprezentând o creanță pentru care dobânda este zero, plata creanței urmând să fie făcută eșalonat, timp de 60 de luni, adică în doi ani și jumătate. Acest lucru se întâmplă, după cum și consultantul fiscal Adrian Bența subliniază într-un comunicat primit de redacția noastră, pentru a nu se datora dobândă la dobândă. Referitor la firme, acestea vor putea amâna ratele numai dacă și-au întrerupt total sau parțial activitatea, din cauza deciziilor luate de autorități în perioada stării de urgență. Totodată, acestea vor trebui să obțină un certificat de stare de urgență de la Ministerul Economiei. Contractele de credit vor fi modificate astfel, în baza OUG 37/2020, fără a fi nevoie de acte adiționale. Sursa: avocatnet.ro

Amânarea ratelor la creditele ipotecare: Cum pot cere împrumutații acest beneficiu și ce presupune Reglementarea din spatele beneficiului amânării plății ratelor la credite, decis de Guvern în contextul epidemiei de coronavirus, este acum completă. Persoanele fizice sau membri ai familiilor lor care au ajuns în șomaj tehnic, au fost concediați sau li s-a redus salariul în această perioadă pot cere de la bancă amânarea plății ratelor pe o perioadă de la o lună la nouă luni, cel mult. Avantajul celor cu credite ipotecare e că nu are loc capitalizarea dobânzilor. Perioada pentru care se poate cere amânarea Întâi de toate, OUG nr. 37/2020 face referire la contractele de credit, respectiv leasing, inclusiv la creditele ipotecare (chiar și Prima Casă). În cele ce urmează ne referim însă doar la creditele ipotecare. Datornicul poate alege, conform OUG nr. 37/2020 și normelor de punere în aplicare ale ordonanței, cât anume să-și amâne ratele la credite: cel puțin o lună, cel mult nouă luni, fără a putea depăși data de 31 decembrie 2020. "Scadența ultimei rate incluse în perioada de suspendare la plată este cel mai târziu data de 31 decembrie 2020", prevăd normele. Amânarea nu se poate extinde, așadar, și în 2021, ceea ce înseamnă că datornicul care amână cel mai mult plata ratelor va începe să plătească din nou, din ianuarie 2021. Desigur, vorbim atât de amânarea ratelor, cât și de amânarea dobânzilor și comisioanelor aferente. Condiții pe care trebuie să le îndeplinească solicitantul Contractul de credit trebuie să fi fost încheiat între un creditor și un debitor înainte de data de 30 martie 2020 - aceasta e prima condiție impusă. De asemenea, data scadenței finale a obligațiilor de rambursare a ratelor, prevăzută în contractele de credit, este ulterioară acestei date - mai exact, să nu fie vorba de ultimele obligații de plată ale datornicului. Nu pot beneficia de această amânare nici datornicii pentru care s-a declarat scadență anticipată. Apoi, reglementarea impune ca solicitanții să nu fie datornici ai băncilor. Mai exact, cel care cere amânarea ar trebui să fie la momentul solicitării la zi cu plățile ("nu înregistrează rate scadente restante, la data de 16 martie 2020 inclusiv, sau debitorii au efectuat plata obligațiilor restante până la data solicitării suspendării obligației de plată", prevăd, mai exact, normele de aplicare ale ordonanței). Toate acestea de mai sus sunt condiții ce privesc strict contractul de credit. Există însă o condiție referitoare la persoana care cere amânarea: veniturile sale să fi fost afectate direct sau indirect de situația gravă generată de pandemia COVID-19. Pentru a susține acest lucru, solicitantul va face o declarația pe propria răspundere în care va spune cum anume au fost afectate veniturile sale, mai exact: solicitantul însuși sau cineva din familia sa a intrat în șomaj tehnic; solicitantul însuși sau cineva din familia sa a fost concediat; a avut loc reducerea salariului solicitantului sau a cuiva din familia sa; datornicul a fost plasat în carantină instituționalizată sau izolare la domiciliu, s-a îmbolnăvit cu COVID-19 și altele asemenea (nu se înțelege însă la ce anume se referă aceste "altele asemenea"). Atenție! Membrii familiei debitorului sunt persoanele care au calitatea de soț/soție, părinți și copii, care locuiesc și se gospodăresc împreună cu debitorul, potrivit normelor. Ce are de făcut debitorul Datornicii trebuie să le trimită creditorilor lor solicitări de suspendare a ratelor până pe 14 mai 2020, în scris, preferabil prin e-mail, "la datele de contact precizate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de creditor", potrivit ordonanței 37. Ordonanța lasă posibilitatea ca solicitarea să se facă inclusiv verbal, la telefon. Fiecare datornic trebuie să ia așadar legătura cu banca și să afle unde anume trebuie să trimită solicitarea, pentru a fi sigur că aceasta ajunge unde trebuie și nu pierde termenul din mai. Așa cum spuneam, datornicul poate cere o amânare între o lună și cel mult nouă luni. Solicitarea pe care o face este analizată de bancă, conform ordonanței și normelor de punere în aplicare. În cel mult 15 zile de la solicitare, banca trebuie să dea un răspuns. "Decizia de aprobare conține și numărul de rate pentru care a fost solicitată de debitor și aprobată suspendarea la plată și se comunică debitorului în format letric sau prin poștă electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de creditor, sau telefonic, cu respectarea obligației creditorului de înregistrare a convorbirii, după caz, în funcție de opțiunea exprimată de debitor", prevăd normele de aplicare ale OUG nr. 37/2020. Aprobarea acestui beneficiu presupune și o modificare a termenilor contractuali - asta se face fără acte adiționale, aflăm din reglementare. Banca va trebui să notifice însă datornicul cu privire la clauzele contractuale modificate, va trebui să-i arate datornicului noul grafic de rambursare a creditului și graficul de rambursare a dobânzilor eșalonate, în termen de 30 de zile de la primirea solicitării. Ce presupune, de fapt amânarea și ce costuri are aceasta Practic, datornicul obține o perioadă de pauză de la plata ratelor, dobânzilor și comisioane - o perioadă de o lună sau câteva în care nu plătește nimic. Apoi, el va începe din nou să plătească, ajungând practic să prelungească și perioada în care trebuia să dea banii înapoi cu numărul de luni de amânare. Costul real al amânării este însă capitalizarea dobânzilor, numai că în cazul creditelor ipotecare NU se va aplica acest mecanism. Să zicem că datornicul X a obținut amânarea plății ratelor timp de patru luni. Odată ce va începe să achite din nou rate, va plăti această dobândă din urmă. Dobânda pe care ar fi trebuit să o achite în acele patru luni de amânare va trebui plătită conform reglementării din ordonanță și normelor de aplicare - perioada de rambursare a ratelor de dobândă eșalonate va fi de 60 de luni. Dacă s-ar fi capitalizat, adică nu ar fi rămas o creanță distinctă, dobânda pe toată perioada de amânare s-ar fi adăugat la ce are de dat înapoi datornicul băncii și ar fi produs și ea dobânzi. Pentru celelalte tipuri de credite însă nu se aplică această excepție și dobânda se va capitaliza. Atenție! Dobânda este cea prevăzută în contractul cu banca, nu o altă dobândă, stabilită cu această ocazie. Decizia de aprobare conține și numărul de rate pentru care a fost solicitată de debitor și aprobată suspendarea la plată și se comunică debitorului în format letric sau prin poștă electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de creditor, sau telefonic, cu respectarea obligației creditorului de înregistrare a convorbirii, după caz, în funcție de opțiunea exprimată de debitor. Decizia de aprobare conține și numărul de rate pentru care a fost solicitată de debitor și aprobată suspendarea la plată și se comunică debitorului în format letric sau prin poștă electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de creditor, sau telefonic, cu respectarea obligației creditorului de înregistrare a convorbirii, după caz, în funcție de opțiunea exprimată de debitor. "(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru creditele ipotecare contractate de persoane fizice dobânda aferentă perioadei de suspendare se calculează potrivit prevederilor contractului de credit și reprezintă o creanță distinctă și independentă în raport cu celelalte obligații izvorâte din contractul de credit. La această creanță dobânda este 0% și plata de către debitor a acestei creanțe se va face eșalonat, în 60 de rate lunare egale, începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de amânare", prevede, mai exact, ordonanța 37 la articolul 4. Sursa: avocatnet.ro

@Filip Markovic - He will receive 1 point for DM. Edit by Paul: Nothing, insufficient proofs

Din 31 mai, părinții vor putea cere bani de la stat pentru a angaja bone pentru copiii mici, dacă primăriile au bani pentru asta ărinții vor putea cere bani de la stat pentru serviciile unei bone pentru copiii care încă n-au împlinit șase ani, vârsta la care trebuie dați la școală, însă numai dacă aceștia nu sunt deja la creșă sau la grădiniță, conform unui act normativ apărut miercuri în Monitorul Oficial. Totuși, noua facilitate se va aplica abia peste două luni și numai dacă autoritățile locale pregătesc bani în acest sens. Legea 35/2020 este prevăzută să intre în vigoare după 60 de zile de la apariția în Monitorul Oficial, adică abia în data de 31 mai 2020. Concret, banii pentru bone vor veni de la autoritățile locale, astfel că acestea vor stabili anual ce buget alocă pentru asta și o metodologie de acordare. Practic, statul va veni în ajutorul celor care vor să se întoarcă mai repede în câmpul muncii, dar care n-au cu cine să lase copiii care nu sunt la creșă/grădiniță sau care încă nu pot fi dați la școală. Legea prevede acordarea unor ajutoare bănești pentru "angajarea" unor bone (în realitate, nu părintele angajează - am explicat aici chestiunea aceasta în detaliu). În funcție de cât de mari sunt veniturile nete ale părintelui singur/părinților, cuantumul acestui ajutor va fi diferit. În orice caz, nu se vor acorda ajutoare pentru bone celor cu venituri per membru de familie ce depășesc 3.500 de lei net. Mai exact, ajutorul pentru fiecare copil va acordat după cum urmează: pentru până la 2.100 de lei venit net, se acordă un ajutor de 710 lei; pentru între 2.101 și 2.500 de lei venit net, se acordă un ajutor de 550 de lei; pentru între 2.501 și 3.000 de lei venit net, se acordă un ajutor de 390 de lei; pentru între 3.001 și 3.500 de lei venit net, se acordă un ajutor de 250 de lei. Ajutorul se va acorda lunar, până când copilul intră la creșă sau la grădiniță sau până când împlinește șase ani și poate fi înscris la școală. Obținerea banilor va presupune depunerea unei cereri și a mai multor documente la primărie. În fine, e bine de amintit, în acest context, că profesia de bonă e reglementată la noi în țară de câțiva ani și singurele două moduri în care pot lucra bonele în țara noastră sunt fie pe cont propriu, caz în care încheie ele contracte cu părinții (dar nu de muncă, ci de prestări servicii), fie ca angajate ale unor firme de specialitate - detalii suplimentare, în acest material. Sursa: avocatnet.ro

Impactul stării de urgență asupra fenomenului criminal. Certitudine și probabilitate După cum o sugerează și titlul prezentului eseu, acesta reprezintă o abordare criminologică, nu de drept penal. Pentru a nu încărca inutil titlul, am folosit sintagma stare de urgență fără alte precizări. Reflecțiile ce urmează se referă însă, în mod concret, la actuala stare de urgență, instituită în urma declanșării pandemiei cu coronavirus (SARS CoV-2), aflată în „plină desfășurare”. Este important de subliniat „contextul”, deoarece au trecut deja câteva luni de la semnalarea primelor cazuri de îmbolnăvire și câteva săptămâni de la declararea pandemiei precum și de la instituirea, ulterior, a stării de urgență, pe întreg teritoriul țării. În plan general, pentru timpul scurs până acum avem deja niște certitudini, legate de „realitatea trăită”. Pentru viitor mai avem o certitudine, aceea că pandemia nu se va opri foarte curând. În rest, viitorul stă sub semnul probabilității. Trecând de la planul general, la cel al fenomenul criminal, înțeles ca realitate umană și socială, constatarea anterioară rămâne valabilă: avem o zonă de certitudine (I) și una de probabilitate (II). I. Zona de certitudine O primă certitudine pe care o avem se referă la existența unui comportament, inițial deviant, de genul nerespectării măsurilor de carantină și izolare, sau de genul omisiunilor de înștiințare a personalului medical cu privire la frecventarea unor zone de risc. Acest tip de comportament s-a manifestat încă înainte de instituirea stării de urgență și a continuat după aceea. L-am constatat prin observare directă (relatările din media confirmate de mai multe surse), prin unele declarații ale autorităților, dar și printr-un act cu putere de lege, respectiv OUG nr. 28 din 20 martie 2020, pentru modificarea și completarea Codului penal, în a cărei expunere de motive, printre altele, se observă că : „de la începutul lunii martie și până în prezent un număr tot mai mare de persoane, față de care s-au dispus măsura de carantină instituționalizată sau, după caz, măsura de izolare la domiciliu, nu respectă aceste măsuri”[1]. Luăm în calcul acest comportament deviant deoarece, după cum se știe, cercetarea criminologică are în vedere, pe lângă comportamentul criminal (infracțional), și anumite comportamente deviante deoarece, pe de o parte, aceste comportamente sunt o premisă pentru comiterea unor fapte penale iar, pe de altă parte, dacă astfel de comportamente devin endemice, legiuitorul, la un moment dat, le incriminează[2]. Într-o situație asemănătoare se află și actele deviante mai sus amintite. Pe de-o parte ele au fost generatoare de criminalitate: spre exemplu, omisiunea unei persoane de a declara informații cu privire la frecventarea unei zone de risc, comportament deviant, lipsit de spirit civic, la acel moment, a condus la comiterea de către aceeași persoană a infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor (art. 352 Cod penal). Pe de altă parte, la un moment dat, mai precis prin O.U.G. nr. 28/2020, același comportament lipsit de spirit civic a fost el însuși incriminat, prin art. 3521 din Codul penal[3], având ca denumire marginală: Omisiunea declarării unor informații. O a doua certitudine este legată de comiterea unor infracțiuni specifice în această perioadă a stării de urgență. Această certitudine derivă din aceeași expunere de motive ce a stat la baza OUG nr. 28/2020, în care, după ce se menționează că mai multe persoane nu au respectat regulile de carantină și izolare impuse de autorități, se constata că: „prevederile de lege lata din Codul penal nu au un suficient efect disuasiv, fiind deja în lucru în cadrul a 27 de unități de parchet un număr de 58 de dosare penale, în care sunt cercetate astfel de persoane, numărul potențialelor victime fiind de circa 80”[4]. Dosarele penale invocate aveau ca obiect art. 352 Cod penal (zădărnicirea combaterii bolilor). În mod evident, în perioada de referință au fost comise o serie întreagă de alte infracțiuni, mai grave sau mai puțin grave, unele dintre ele putând avea o legătură directă sau indirectă cu starea de urgență pe care o traversăm, iar altele putând fi comise chiar profitând de această stare, ceea ce ar atrage incidența art. 77 lit. g) Cod penal. O evaluare a acestor infracțiuni, fie ea și una primară, pe bază de statistici, nu este însă posibilă la acest moment, de aceea nu putem să le includem în „zona de certitudine”. Nu este mai puțin adevărat că, atunci când se va putea face, o astfel de evaluare, care să surprindă fluctuațiile fenomenului criminal în această perioadă de criză, ar fi extrem de interesantă. O ultimă certitudine este dată de existența unei reacții statale, la nivel normativ, cu privire la acest fragment al fenomenului criminal, aflat în relație directă cu motivele declanșării stării de urgență. Mă refer la aceeași OUG nr. 28/2020. Rațiunea acestei reacții este, la rândul ei sintetizată în expunerea de motive în care, printre altele, se subliniază: „(…) apreciem că se impune o intervenție inclusiv în planul legislativ al dreptului penal, prin sporirea, pe de o parte, a pedepselor pentru faptele deja incriminate, dar și prin incriminarea unor noi fapte precum nerespectarea dispozițiilor de spitalizare sau carantinare, respectiv incriminarea distinctă și sancționarea aspră a celor care, prin faptele lor, determină infectarea altor persoane, afectând grav sănătatea sau determinând moartea uneia sau mai multor persoane”[5]. În această logică, modificările și completările aduse Codului penal sunt, în esență, următoarele: art. 326 C.pen. (falsul în declarații) este completat cu o variantă agravată, care se referă la fapta „săvârșită pentru a ascunde existența unui risc privind infectarea cu o boală infectocontagioasă”; art. 352 C.pen. (zădărnicirea combaterii bolilor) este completat, prin alin. (1) cu o nouă incriminare ce se referă la „nerespectarea măsurilor de carantină sau de spitalizare dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase”; această incriminare, fără precedent în Codul penal sau în legislația specială, răspunde unor realități sociale actuale și este menită să acopere un vid legislativ care a ieșit la iveală abia acum, cu ocazia pandemiei de coronavirus; varianta inițială a infracțiunii, alin. (1) al fostului art. 352 ( Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă fapta a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli), devine alin. (2), singura modificare fiind dată de majorarea limitelor pedepselor (de la 6 luni la 2 ani sau amenda în incriminarea anterioară – de la unu la 5 ani în varianta actuală); la alin (3) al articolului este incriminată „transmiterea, prin orice mijloace, a unei boli infectocontagioase de către o persoană care știe că suferă de această boală”; această variantă reprezintă, la rândul ei, o infracțiune nouă care, practic, extinde și la maladiile infectocontagioase, sancționarea transmiterii altor boli precum Contaminarea venerică – art. 353 C.pen., sau Transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit – art. 354 C.pen.; la alin (4) este incriminată fapta din culpă raportată la varianta tip inițială a infracțiunii (actualul alin. 2), singura modificare fiind creșterea cuantumului pedepselor (de la o lună la 6 luni sau amenda în incriminarea anterioară – de la 6 luni la 3 ani sau amenda în varianta actuală); alineatele (5), (6) și (7) reprezintă variante agravate pentru toate variantele anterioare, având drept caracteristică producerea unui rezultat mai grav, respectiv, vătămarea corporală sau decesul mai multor persoane; în sfârșit, prin art. 3521 este introdusă o altă incriminare nouă, omisiunea declarării unor informații; această infracțiune, pare a veni în completarea falsului în declarații, prin incriminarea omisiunii de a declara un „risc epidemic”. Evident că unele dintre dispozițiile ordonanței de urgență amintite pot fi criticate dar nu mi-am propus acest lucru, în acest cadru. Rezumând, în legătură cu fenomenul criminal, în perioada stării de urgență, am putut constata existența unor comportamente deviante care, prin gravitatea lor contextuală, au condus legiuitorul la stabilirea unor noi incriminări; am constatat de asemenea comiterea unor fapte specifice, încadrate la infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor (art. 352 C.pen.) în varianta lui de origine; am constatat, în sfârșit, o reacție cu impact în materia legislației penale, prin amintita ordonanță de urgență. În afara celor de mai sus, cum anticipam, mai avem o certitudine: pandemia va mai dura un timp. Ce urmează să se întâmple? De aici intrăm în… … II. Zona de probabilitate Într-o definiție clasică, probabilitatea realizării unui eveniment este raportul dintre numărul de cazuri favorabile și numărul de cazuri posibile. Este sugestivă din această perspectivă celebra problemă de algebră din școala generală: Într-o urnă sunt 7 bile albe, 3 bile roșii și 10 bile negre. Dacă se extrage la întâmplare o bilă, care este probabilitatea ca aceasta să fie neagră? Aplicând formula p = cazuri favorabile/cazuri posibile adică 10/20 = 1/2, rezultă o probabilitate de 50% de a extrage o bilă neagră. Ar fi ideal dacă o astfel de formulă simplă ar putea fi aplicată comportamentului infracțional, ca parte a fenomenului criminal, care ne interesează. Din păcate însă, nici comportamentul infracțional, nici comportamentul uman, în general, nu se „supun” formulelor, fie ele simple, fie mai sofisticate, cum sunt axiomele utilizate în teoria probabilității. Aceasta deoarece comportamentul uman este atât de complex și imprevizibil încât datele despre el, cifrele și statisticile își pierd, de cele mai multe ori, acuratețea, dacă sunt proiectate în viitor. În plus, în cazul concret în care ne găsim nu avem termen de comparație, este o situați unică, lipsesc datele pentru a forma o ecuație. Dar nu ar trebui să ne îngrijorăm prea tare, dacă ar fi să ne încredem într-una din lecțiile lui N.N. Taleb, despre datele fără valoare. „Lecția este următoarea: de la profesioniștii din lumea reală învățăm că prezența datelor nu înseamnă neapărat rigoare. Unul dintre motivele pentru care eu, ca profesionist al probabilităților, nu am inclus date în Lebăda Neagră (decât în scopuri ilustrative) este convingerea mea că oamenii își încarcă poveștile cu cifre și cu grafice în lipsa unor argumente solide sau logice”[6]. Ideea ar fi că unele constatări ale profesioniștilor, în cazuri nu neapărat identice dar asemănătoare, ar putea furniza argumentele logice necesare pentru anticiparea unor evenimente viitoare. O altă „rețetă talebiană” s-ar încadra în ceea ce autohton numim „leacuri băbești”: „Dacă asculți sfaturile unei bunici sau ale bătrânilor, sunt șanse să funcționeze în 90% dintre cazuri. Pe de altă parte, din cauza scientismului și a prostituției din mediul academic, și pentru că viața este grea, orice ai citi din scrierile psihologilor și ale experților în științe comportamentale, sunt șanse să funcționeze în mai puțin de 10% din cazuri, cu excepția recomandărilor pe care le-au făcut deja bunica și clasicii (…)”[7]. Lăsând la o parte părerea foarte proastă a lui Taleb despre mediul academic, reținem din discursul lui ideea că explorarea și exploatarea înțelepciunii bazată pe o experiență îndelungată ne poate, și ea, ajuta în evaluarea probabilității. În acest context, noțiunea de probabilitate nu va avea sensul teoriei (teoriilor) cu același nume ci, sensul comun al lui probabil, respectiv, care se poate întâmpla. În spiritul celor de mai sus și legat de constatările profesioniștilor cred că ar trebui să plecăm de la existența circumstanței agravante prevăzută de art. 77 lit. g) din Codul penal, care se referă la săvârșirea infracțiunii de către o persoană care a profitat de situația prilejuită de o calamitate, de starea de asediu sau de starea de urgență”. Dacă această circumstanță există, înseamnă că era nevoie de ea, deoarece profesioniștii dreptului penal au constatat că în situații deosebite, cum sunt cele prevăzute de textul de lege amintit, există persoane care încearcă să profite, pentru a comite diverse infracțiuni. După cum este cunoscut, mecanismul represiv a funcționat întotdeauna după formula: mai întâi apare comportamentul considerat indezirabil, mai apoi apare norma care îl sancționează. Așadar, este logic să apară, în situația dată, o serie de infracțiuni prin care să se profite de diferitele slăbiciuni sau breșe, pe care starea de criză le creează în mecanismul de apărare socială. În concret, este probabil să ne confruntăm, spre exemplu, cu infracțiuni de furt sau delapidare, având ca obiect diferite produse sau materiale de uz medical, infractorii având ocazia să valorifice astfel de bunuri la prețuri ridicate, profitând de penuria existentă. Legat de aceleași bunuri pot să apară infracțiuni de înșelăciune, de evaziune fiscală sau contrabandă. Tot cererea foarte mare de produse din categoria amintită poate conduce la infracțiuni de corupție, mai ales, dar nu numai, în sfera achizițiilor publice. Știri din presă și chiar unele declarații ale autorităților fac deja referire la existența unora dintre faptele amintite. Dacă starea de urgență se va prelungi, pot apărea și unele fapte grave, legate de nevoile populației de aprovizionare cu alimente și produse de strictă necesitate. Știm bine că au existat foarte multe persoane care au lucrat fără forme legale, unii în țară, unii în afara țarii dar, care, în condițiile date, au revenit; știm că există multe alte persoane cu o situație precară a veniturilor. Când resursele financiare ale acestor persoane se vor epuiza, și dacă statul nu va găsi o formulă să îi includă în programele de susținere financiară, vor exista condiții favorabile pentru „trecerea la act”, în privința unor infracțiuni de furt sau chiar tâlhărie. De curând, „presa italiană a făcut cunoscute cazuri în care s-au exercitat presiuni asupra comercianților pentru a lăsa clienții să plece cu alimente fără să le plătească și că s-au înmulțit jafurile”. Informația viza Sicilia, unde, potrivit aceleiași surse, munca la negru ar asigura traiul unei mari părți a populației[8]. Nu există argumente rezonabile care să ne conducă la concluzia că astfel de fapte nu ar putea să apară și la noi dacă, repet, starea de urgență se va prelungi. Cât privește „leacurile băbești”, aș face apel la „bunicii” criminologiei Quetlet și Guerry, cu a lor lege termică a criminalității[9], reluată apoi și ajustată de alți „bunici”, respectiv de Garofalo[10]și Tarde[11]. Sigur teoria în ansamblu nu (mai) este de actualitate, dar mă gândesc la una dintre constatările ce intră sub incidența ei, care pare să se aplice în situația prezentă. Este vorba de o confirmare pe baze statistice a unui adevăr ce poate părea banal, respectiv faptul că multiplicarea relațiilor interumane (specifică sezonului cald și zonelor sudice) favorizează creșterea numărului de infracțiuni contra persoanei. Din această perspectivă, nu ar fi deloc lipsit de logică să apreciem că, în această perioadă, de distanțare socială, în care relațiile interumane sunt aproape „înghețate”, vom asista la o scădere a numărului de infracțiuni contra persoanei, mă refer în primul rând la infracțiunile de violență, dar și la alte infracțiuni, cum ar fi cele contra libertății persoanei sau contra libertății și integrității sexuale. Atenție, în schimb, nu ar fi exclusă o creștere a violenței în familie, în contextul izolării la domiciliu și al restricțiilor de circulație, după cum nu ar fi imposibilă o creștere a infracțiunilor de hărțuire în mediul virtual, sau a celor de racolare a minorilor în scopuri sexuale. Aceleași măsuri de distanțare socială vor avea, probabil, un impact și asupra criminalității patrimoniale. Spre exemplu, dispariția, pe această perioadă, a spațiilor aglomerate din malluri, săli de spectacol, stadioane, mijloace de transport în comun etc., va duce cu siguranță la reducerea furturilor din buzunare. Atenție, în schimb, nu ar fi exclusă o creștere a fraudelor comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice. Enrico Ferri, un alt „bunic” al criminologiei își exprima scepticismul cu privire la rolul preventiv al pedepselor care „nu au eficiența ce le este atribuită în general” asupra criminalității. Acestea ar trebui să fie dublate de măsuri sociale cu caracter preventiv (echivalenți ai pedepselor)[12], pentru a putea asigura o îngrădire, dacă nu o diminuare, a fenomenului criminal. Dacă este să îi dăm crezare lui Ferri, din acest punct de vedere, iar eu nu am motive să nu o fac, măsurile de modificare și completare a Codului penal, nu vor fi suficiente pentru a stopa comiterea infracțiunilor ce au făcut obiectul acestor modificări și completări, enumerate în prima parte a expunerii. Ar fi iluzoriu să credem că, spre exemplu, majorarea pedepselor la infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, în variantele preexistente, ar fi suficientă pentru a preîntâmpina comiterea unor astfel de fapte în viitor. O confirmare parțială a acestei presupuneri o avem, deja. Astfel, printr-un buletin de presă din 29 martie 2020, Guvernul anunța că: „Până în prezent, prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite 229 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod penal”[13]. Rezultă un număr de 171 de dosare, întocmite după intrarea în vigoare a OUG nr. 28/2020. Pentru a putea ține sub control[14] astfel de fapte, precum și celelalte infracțiuni probabil să se producă în perioada următoare, după cum am menționat anterior, autoritățile ar trebui să întocmească rapid o strategie de prevenire inteligentă, care să aibă în vedre tocmai specificul prezentei stări de urgență. Există (încă) în România Institutul Național de Criminologie care, potrivit propriei prezentări: „este organ de specialitate cu personalitate juridică aflat în subordinea Ministerului Justiției ce are ca scop asigurarea, pe baze științifice, a prevenirii și controlului criminalității”[15]. Acest Institut a fost înființat, desființat și reînființat prin voințe politice divergente. Măcar în această situație de criză ar trebui să se înțeleagă că astfel de divergențe sunt maligne. Institutul ar trebui sprijinit urgent pentru a-și îndeplini în mod eficient și profesionist menirea. El ar trebui să fie „laboratorul” în care să fie pregătite strategiile de politică penală, inclusiv în cazuri de criză, ca cea prin care trecem. În concluzie, în perioada stării de urgență deja parcursă, am observat că au existat: un comportament deviant generator de criminalitate, un comportament infracțional specific, precum și oreacție din partea statului, constând în modificare unor dispoziții din Codul penal. Cu privire la perioada următoare, există argumente solide care indică, pe de o parte, probabilitatea diminuării numărului de infracțiuni, pentru anumite categorii de fapte, în comparație cu vremurile „normale”, iar, pe de altă parte, probabilitatea creșterii numărului unor infracțiuni, din alte categorii, toate acestea având o legătură directă sau indirectă cu specificul stării de urgență. În raport cu cea din urmă constatare, este necesar ca autoritățile să întocmească rapid și să pună în aplicare, o strategie de prevenire inteligentă, care să aibă în vedre tocmai specificul prezentei stări de urgență. Sursa: juridice.ro

De sâmbătă, polițiștii și militarii vor putea beneficia și ei de concediul paternal Polițiștii și militarii vor avea și ei dreptul la concediu paternal plătit, stabilește o lege care se va aplica începând de sâmbătă. Polițiștii, cadrele militare, soldații, gradații profesioniști și funcționarii publici din penitenciare vor putea beneficia și ei de concediul paternal plătit de cinci zile lucrătoare, prevede Legea 33/2020, care se va aplica de sâmbătă. În prezent, regulile în vigoare asigură doar tatălui salariat acordarea unui concediu paternal de cinci zile lucrătoare. Pentru a beneficia de zilele libere plătite, tatăl trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să formuleze o cerere de concediu în maximum opt săptămâni de la nașterea copilului; să dovedească, cu certificatul de naștere al copilului, calitatea sa de tată; să se ocupe efectiv de îngrijirea copilului. Mai mult, tatăl nou-născutului poate beneficia de încă zece zile libere dacă absolvă un curs de puericultură și obține un atestat în acest sens. Sursa: avocatnet.ro